Sa vedem acum cine sunt acei barbari care patrund pe teritoriul daco-romanilor.

Au venit mai intai gotii, care s-au impartit in doua ramuri, ostrogotii si vizigotii, gotii de la rasarit si gotii de la apus. Nu s-au asezat in partile noastre — erau prea atrasi de bogatiile din Italia ori de la Constantinopol, a doua capitala romana de la imparatul Constantin incoace, care va deveni capitala Imperiului Bizantin mai tarziu. La urma, ambele ramuri gotice au migrat catre apus, facandu-si loc ostrogotii in Italia, iar vizigotii in Galia si Spania. u3i10ic
La noi a stat cateva sute de ani un alt neam germanic, inrudit cu gotii, gepizii (cel putin 200 de ani prin Banat si vestul Transilvaniei). S-ar putea sa fi ramas ceva de pe urma lor cand au fost alungati catre apus de o ciudata coa¬litie intre avari si longobarzi (zic ciudata, fiindca longobarzii erau germani, la fel ca gepizii, pe cand avarii erau asiatici); insa urme in limba noastra se pare ca n-au lasat — dar nici longobarzii n-au lasat urme in italiana, si totusi au dominat nordul Italiei timp de veacuri!
Locul gepizilor l-au luat avarii, apartinand acelor se¬mintii asiatice carora savantii le dau numele generic de turanici, si care vorbeau o limba turcica — se spune o limba turk pentru a deosebi ansamblul limbilor turcice de turca otomana. Aceasta se petrece la inceputul veacului al VI-lea. Si, o data cu avarii, patrunde si in partile noastre un neam foarte numeros, care insa nu era structurat, ca germanii, cu o aristocratie, cu regi, cu oarecare organizare de stat. E vorba de slavi.
Vin si ei de undeva din actuala Ucraina, din Polonia, din Rusia de azi, si coboara incet-incet catre imparatia romana, atrasi si ei de bogatiile de-acolo. Chiar dinainte de anul 500 incepusera sa se strecoare in imperiu, mai spre vest, spre Italia, dar erau atunci atat de slab organizati incat o multime cadeau robi. Unii filologi afirma ca din slav s-a tras in latina tarzie cuvantul sclav.
Probabil ca si in partile noastre, in Transilvania, in Muntenia, in Moldova patrund incetul cu incetul aceste grupuri de slavi, dar de-acum ii gasim intovarasiti cu avarii.

In primele veacuri, de pe la 500 incolo, slavii ocupa de preferinta vaile si sesurile libere, pe cand descendentii daco-romanilor sunt retrasi prin locuri paduroase sau spre munte.
Un text al unui preot croat din secolul XII, cunoscut in istoriografie sub numele de „Preotul din Diocleea", ne sugereaza inca un motiv pentru care populatia „romana", in Dalmatia, fugea in munti, in fata unor dominatori slavi: teama de persecutiile acestor pagani impotriva lor ca crestini. Ceea ce ar explica de ce amestecul intre valahi si slavii din partile noastre trebuie sa fi fost mai usor dupa crestinarea, in veacul al IX-lea, a bulgarilor si slavilor de sub dominatia lor. Dar sa nu-i numim inca romani pe descendentii daco-romanilor — pentru ca romani nu avem dreptul sa le zicem decat atunci cand exista o limba romana, iar limba romana se naste cand are loc o sim¬bioza, adica o influenta reciproca si in cele din urma un amestec intre fostii daco-romani si slavi. Daca nu-i putem numi romani, atunci cum sa le spunem? Sa le zicem „valahi".
De ce? Valah nu e un termen peiorativ, cum ar vrea ungurii sau alti straini, de pilda grecii, sa-l considere. Valah e un nume foarte nobil, dat de germanici tuturor romanilor, pornind de la numele unui trib celt care se numea Volcae, asezat pe unde sunt azi Elvetia si Austria. Acestia s-au romanizat, astfel incat germanii, vecinii lor, cu vremea au numit volcae pe toti romanii, pe toti cei ce vorbeau limba latina.
Asa se explica faptul ca, din insulele britanice si pana la noi, de-a lungul granitei intre germanici si fostul Imperiu Roman, au ramas nuclee care poarta inca un nume provenit din volcae. Ati auzit de Tara Galilor in Marea Britanic, provincie care, ca si Scotia, se afla la nord de Anglia propriu-zisa, ambele locuite de ramasite din vechea populatie celta a insulei. Ei bine, numele Tarii Galilor, ce se cheama Walespe englezeste, are aceeasi ori¬gine cu Valahia! Si daca coboram in Europa continentala, valonii din Belgia, adica aceia care vorbesc franceza in Belgia (pe cand ceilalti locuitori ai Belgiei sunt flamanzii, care vorbesc, ca olandezii, neerlandeza, o limba germani¬ca), poarta tot un nume provenit din volcae.

Pe francezi, cu un cuvant de ocara, nemtii ii numesc Welsche (dupa cum francezii, la randul lor, au o porecla insultatoare pen¬tru nemti, boche), iar in Evul Mediu, italienilor le ziceau Wahlen. Pe italieni, polonezi si alti slavi ii numesc valahi. Iar in Balcani si la noi, tot valahi i-au numit pe romano-foni. Slavii preluasera termenul de la germani, facand inversiunea valh vlah. De la slavi, mai tarziu, in Evul Mediu, au preluat si grecii termenul, dovada a adancimii la care au patruns slavii in Grecia continentala! Iar intrucat in greceste V se scrie B, termenul a ajuns in timpul cruci¬adelor, la occidentali, la „franci", sub forma „blac". In concluzie, numele de valah a desemnat, si la germani, si la slavi, si la greci, pe „romanici", pe cei care vorbesc o limba latina. Deci daca spun de-acum incolo „valahi", sa stiti ca asta inseamna stramosii romanilor. Si asa ne-au numit in continuare strainii. Noi insine ne-am numit romani sau ruman/ sau, in sud, in Balcani, armani — cu un „a protetic", caracteristic dialectului aroman.
In rezumat, autohtonii si-au pastrat numele de roman, pe cand strainii i-au numit vlahi sau valahi. Voi folosi deci cand termenul roman, cand valah — dar gasesc ca e mai comod sa facem deosebirea si sa pastram termenul „roman" pentru mai tarziu, dupa anul 1000, cand a inceput de-acum simbioza slavo-valaha si avem o limba pe care o putem numi romana.
Avarii aveau undeva in Panonia (Puszta ungara) un centru, un fel de tabara uriasa careia i se zicea Ring. Timp de peste 200 de ani (cea 550-780), avarii constituie o mare putere in centrul Europei, si ei sunt oarecum stapani peste slavi. Fiind un trib de calareti razboinici foarte temuti, dar nu multi la numar, duc cu ei mase de slavi in atacurile sal¬batice impotriva Imperiului Bizantin, asediaza Salonicul, Constantinopolul — iar rezultatul va fi ca triburile slave, invatate de acum cu razboiul si prada, vor patrunde adanc in provincii ale Imperiului Bizantin si se vor stabili acolo, chiar pana in sudul Greciei, in Peloponez. Si daca, printr-o sfortare patetica de refacere a imperiului, bizantinii vor izbuti prin veacurile al X-lea si al XI-lea sa „elenizeze" din nou Peloponezul si o parte din Grecia continentala napadita de slavi, de albanezi si de vlahi, in schimb mai toata Macedonia va ramane, definitiv, majoritar slava, ca si Moesia, Dacia Aureliana si Iliria toata, unde fosta popu¬latie romanizata e redusa la nuclee din ce in ce mai mici, ca niste insule care scad mereu, pe masura ce cresc apele jur-imprejur.

Avarii se vor prabusi intre 797-805, sub o dubla lovi¬tura: de la vest, de la regele francilor Carol cel Mare (in germana, Karl der Grosse, pe frantuzeste, Charlemagne) si de la sud, de la tarul bulgarilor Krum. Prabusirea aces¬tei vremelnice mari puteri va fi atat de neasteptata si de totala, incat a ramas in Rusia o zicala: „Au pierit ca obrii" — asa se numeau avarii pe ruseste, fiindca numele se pronunta initial avari —, iar nu, cum zicem noi acum, avari— deci a dat in ruseste, prin alunecarea lui a catre o, trecerea lui v la b si caderea silabei neaccentuate,