Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
OPINIA PUBLICA ROMANEASCA DIN TRANSILVANIA SI DICTATUL DE LA VIENA
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
y5x4xq
„Opinia publica” e un fenomen de mentalitate si de comportament, a carui afirmare in societate este conditionata de consolidarea legilor, institutiilor si practicilor garante ale drepturilor cetatenesti -; indeosebi ale libertatii gandirii si cuvantului -; de nivelul de instruire si de maturizare a constiintei colective a cetatenilor, a capacitatii lor de reactie la problemele de interes comun. De aceea, de „opinie publica”, in sensul propriu al cuvantului, nu se poate vorbi decat din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.
In conditiile instaurate atunci s-au afirmat o serie de principii durabile in viata politica moderna. „Daca nu toti oamenii sunt capabili sa rationeze -; suna enuntarea unuia din ele -; in schimb toti pot sa simta; posedand ceea ce se cheama simtul comun, poporul este infailibil.”1
Mai adesea acest simt comun era definit restrictiv, ca fiind „sentimentul colectiv intretinut de elementele cele mai bine informate, mai inteligente si mai morale, raspandit si impartasit gradual de persoanele instruite dintr-un stat civilizat”.2

Sunt sentinte impregnate de rationalismul si de spiritul elitist, proprii luminismului.
Amplificarea participarii cetatenilor la viata publica, paralel cu dezvoltarea masiva a mijloacelor de difuzare a disputelor din sfera politicului, au transferat fenomenul de opinie colectiva din domeniul de cercetare al filosofiei politice, in acela al sociologiei si al psihologiei multimilor. Discipline care, in noile conditii social- politice mentionate -; ale iruptiei in viata publica de elemente numeroase, disparate, practic incontrolabile in reactiile lor -; au conchis ca opinia publica este influentata cu precadere de factori nonrationali si de tehnici manipulative.
O definitie care ilustreaza aceasta optica modificata, ce se voia neutra, afirma ca ea este „produsul unui proces de comunicare in interiorul maselor, necorelat nici cu principiile unei dezbateri publice, nici cu ale conducerii politice”.3
In pofida acestor tendinte de demonetizare a functiei politice a opiniei publice, conceptia democratica staruie si in prezent in convingerea ca opiniile oamenilor se bazeaza, in ultima instanta, pe ratiune, si ca ele se situeaza, sau por fi aduse, pe pozitii motivabile rational.4
Desi in statul modern opinia publica este o stare permanenta, ea se pune in evidenta indeosebi in momente de criza. In asemenea imprejurari, in opinia publica se pot produce fracturi, dand nastere la confruntari intre grupari opuse, dupa cum si la fenomenul contrar, de solidarizare a unei colectivitati intinse intr-o atitudine unitara. E momentul si gestul in fata caruia -; cum spunea un om politic din Revolutia franceza -; „autoritatea isi suspenda discursul, prejudecatile dispar si interesele particulare se sterg”.5
Acestea au fost trasaturile pregnante ale momentului trait de natiunea romana in zilele Dictatului de la Viena. Dupa douazeci de ani de euforie si de politicianism nu tocmai exemplar, s-a produs un soc teribil, care a prilejuit un reviriment, sub forma, printre altele, a uneia din cele mai spontane si mai solidare manifestari de opinie colectiva din istoria noastra moderna. Protestele impotriva raptului teritorial savarsit prin dictatul germano-italian din 30 august 1940 au intrunit toate curentele politice, de la extrema dreapta la extrema stanga, toate straturile sociale, pornind de la elite, dar rascolindu-le si pe acelea considerate de obicei ca indiferente si inerte.

Categoria cea mai importanta a acestor manifestari a fost reprezentata de miscarile populare, spontane. Difuzarea pe posturile de radio a deciziei de la Viena a inceput cam pe la orele 16. In rastimp de o ora-doua, in vreme ce clopotele prinsesera a bate in dunga, in semn de primejdie, in piata centrala a Clujului s-au adunat mii de oameni, clamandu-si cu violenta protestul impotriva Dictatului si hotararea de a-i rezista. S-au rostit inflacarate cuvantari, multimea s-a pus in mers pe principalele bulevarde ale orasului, s-a adoptat textul unei telegrame catre guvern, in care se spunea: „Ardealul intreg, infatisat prin miile de fii ai sai, adunati spontan in capitala sa, Cluj, trimite pe aceasta cale celor ce pentru moment detin destinele tarii expresia vointei sale nestramutate de a respinge cu ultima hotarare Dictatul de la Viena, care vrea sa dea Ardealul Ungariei …
Nu primim nici o hotarare care vrea sa rasluiasca mostenirea sfanta a inaintasilor nostri; ori de unde si de la oricine ar veni ea, noi vom apara Ardealul cu ultima noastra energie…”.6
Demonstratiile de la Cluj s-au reluat a doua zi, 31 august, cand li s-a alaturat si populatia din imprejurimi. Un protest solemn a fost adoptat intr-o sedinta extraordinara a marelui colegiu al Universitatii, iar la prefectura -; o adunare de 150 de intelectuali a lansat apelul la mobilizare populara si rezistenta armata. Tot de aici a pornit chemarea pentru o adunare nationala la Alba Iulia, care va fi anulata insa de autoritati.




Strazile Clujului au continuat a fi teatru de furtunoase manifestatii si in zilele de 1-2 septembrie.7
Desi, strict geografic vorbind, demonstratiile de la Bucuresti s-au desfasurat in afara Transilvaniei, ele nu pot fi trecute aici cu vederea, fiind expresii ale unitatii de simtire nationala. Ele au inceput la statuia lui Mihai Viteazul, locul de mult consacrat al miscarilor populare din Capitala. De aici, au pornit catre legatiile maghiara, germana si italiana, starnind rapoarte alarmante ale acestora catre ministerele de externe respective.
Teatrele si cinematografele si-ai suspendat reprezentatiile, iar intre 1 si 7 septembrie s-a decretat doliu national.8
Demonstratiile au cuprins toate localitatile mai importante ale tarii, in primul rand ale Transilvaniei. La Arad, ele au fost precedate de o adunare in sala de festivitati a teologiei ortodoxe, incheiata cu adoptarea unei motiuni, care cerea apararea cu orice sacrificiu a Unirii de la 1 Decembrie 1918 si lupta pentru refacerea unitatii neamului, ciuntite prin actul arbitrar de la Viena.9
La Brasov, in ziua de 1 septembrie, sentimentele manifestantilor adunati in piata centrala au fost traduse intr-o sentinta fara apel: „In sufletele romanesti nu va fi liniste si impacare pana cand Ardealul nostru nu va fi iarasi intregit, unind pe toti fratii!”10
Manifestatii s-au mai desfasurat la Oradea, Timisoara, Sibiu si in numeroase orase mai mici, cum au fost: Baia Mare, Simleul Silvaniei, Bistrita, Cugir, Orastie, Sebes, Alba Iulia, Turda, Sighisoara, si chiar prin numeroase localitati rurale, indeosebi in cele mai apropiate de centre urbane.
Proteste scrise s-au dat publicitatii de catre multe asociatii, unele permanente, altele constituite ad-hoc. Presa relata zi cu zi scenele sfasietoare ale retragerii armatei si ale exodului miilor de refugiati, in coloane ce se scurgeau intr-o incrancenata tacere peste dealul Feleacului, comparat mereu cu un drum al Calvarului, pe care era silit sa-l urce, purtandu-si povara, un popor crucificat.

Dar dincolo de descrierea evenimentelor, senzorii cercetarii istorice inregistreaza in acele zile de august- septembrie cateva fenomene cu semnificatii profunde in devenirea nationala.
Caracterul spontan si unitar al miscarilor de protest a fost, evident, riposta la o brutal instaurata situatie de criza. Faptul ca intr-o gama de posibilitati de manifestari diverse riposta a intrunit, fara abatere, aceste trasaturi, denota ca natiunea romana, la doua decenii dupa desavarsirea unitatii sale politice, atinsese un grad definitiv de constiinta, de maturitate si omogenitate sufleteasca. Ea afirma refuzul politicii capitularde a catorva varfuri politice si spirit combativ intru apararea integritatii patriei si a demnitatii nationale.
Un fapt nesemnalat de istoriografia evenimentelor, posibil neacceptat de ea, dar care a impresionat pe cei ce le-au trait si au reflectat nemijlocit asupra lor, a fost sudura spirituala totala pe care socul Dictatului de la Viena a realizat-o in interiorul natiunii romane.
Se va obiecta ca ea era fapt implinit din deceniile luptei pentru unitate nationala in secolul al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea, din timpul razboiului pentru reintregire si, mai ales, din apoteoticul an 1918.
Cu toate acestea, istoricul obiectiv nu poate sa nu observe ca in deceniile imediat urmatoare Marii Uniri au persistat unele dificultati de acomodare, diferente de mentalitate, frictiuni si rautati proferate reciproc, o oarecare reminiscenta de egoism provincial.
Reactia declansata de Dictatul de la Viena a trecut de la receptarea retoricii abstracte a istoriei la confruntarea directa cu o zguduitoare drama umana, cu milioane de personaje victimizate sub privirea consternata a intregii natiuni. Istoria nu mai era discurs eroic, ci pumnul infipt in fiecare inima. Era o situatie limita, comportand sentimentul posibilitatii unei iminente prabusiri politice si morale. Ea impunea, ca solutie, o focalizare, o reconvergenta instinctiva a tuturor energiilor in jurul idealului national.
E ceea ce s-a petrecut atunci, am spune aproape in nestire, sub forma unei noi calitati a coeziunii sufletului romanesc. Un sentiment discret, dar nestavilit, de generozitate, de intr-ajutorare, a cuprins poporul, de la un capat la altul al pamantului sau. Cei dezradacinati vremelnic au simtit efectiv ca fiecare colt al patriei, cu oamenii sai, le este camin.
De-atunci au disparut din limbajul curent apelativele ironice, usor peiorative, de la provincie la provincie. Amalgamarea de populatie, provocata de refugiul din tinuturile pierdute, dureroasa cum a fost, sau poate tocmai de aceea, a condus la efectul unei apropieri sufletesti impresionante.
Desi, evident, nu apartine fenomenului de opinie publica, socotim ca in anumite circumstante productia literara poate fi invocata ca tangenta la acesta. Literatura a transfigurat intotdeauna, daca nu chiar a exprimat deschis, stari de spirit ce nu erau doar ale creatorului individual, ci ale ambiantei sociale a epocii sale.

La cumpana de inceput a veacului nostru, Ardealul instrainat produsese o literatura mesianica, a durerii

si sperantei, ce-si aflase expresia cea mai elocventa in poezia lui Goga.

Momentul 1940 a generat si el o atare creatie. Nota ei a fost, poate, mai putin energica decat a lui Goga
-; mai elegiaca -, adoptand o inspiratie parca si mai frusta din poezia populara, din bocet si balada. Se tanguia un poet, dintre multi:

„Curgeau pe drumuri armele romane,

Uitand, pe semne, orice juramant.

Ca dupa mort, ieseau femei batrane:

Ardealul a pus fata la pamant …”11
Nici aceasta reactie nu a lipsit insa de a da cuvant -; in versuri, al caror ecou astazi e stins, dar facand atunci sa vibreze profund credinta in regenerarea fiintei neamului, a unitatii sale -; acelui sentiment al comunitatii pe care am presupus ca in mare masura l-a desteptat tragedia anului nostru teribil. Incheiem cu memorarea mesajului dintr-un asemenea vers, mai graitor pentru starile de opinii decat orice discurs ori manifest al vremii:

„Destinul tau si pe al nostru in cuprinde,

Cu-aceeasi izbavire, sau cu-aceeasi pierzanie.

Inca o mie de ani, Transilvanie,

Nu te putem uita, nu te putem vinde! …”


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta