O data cu armata si administratia locala, probabil ca o parte din populatia
romana, in orice caz cea mai instarita, din orase si din villae,
adica din „fermele" marilor pose¬sori de pamant, speriati
ca nu mai erau de-acum protejati de armata romana, vor fi parasit si ei colonia
de la nord de Dunare, pentru a se refugia pe malul drept al Dunarii, unde imparatul
Aurelian a instituit — in regiunea unde vor fi mai tarziu
Serbia de est si Bulgaria de nord-vest — o noua provincie numita tot Dacia,
dar care a capatat, cu vremea, in scrieri, numele de Dacia Aureliana.
Unii istorici germani, apoi istoriografia oficiala ungara, au sustinut teza
ca toata populatia Daciei nord-dunarene a fost atunci evacuata, ca aceasta mare
provincie s-a aflat dintr-o data golita de intreaga populatie de limba
latina. Dar aceasta teorie n-a aparut decat acum vreo doua sute de ani,
adica o data cu nasterea constiintelor nationale si ivirea pretentiilor nationaliste
in toata Europa! De atunci a aparut in istoriografia europeana si,
bineinteles, mai cu seama in disputele savante romano-maghiare,
ceea ce s-a numit „chestiunea continuitatii": au continuat oare sa
locuiasca in fosta Dacie vorbitori de limba latina? Sau, cum pretind cei
mai multi istorici unguri, la aparitia navalitorilor maghiari la sfarsitul
secolului IX, ori in seco¬lul X, Ardealul era pustiu sau cel mult
populat ici-colo de mici grupuri slave. q4d14dc
inca o remarca, inainte de a expune punctul meu de vedere asupra
„chestiunii continuitatii". Chestiunea nu mai prezinta azi nici o
importanta politica. Chiar daca ar putea istoricii maghiari — printr-o
minune — sa aduca dovada ca ungurii au fost primii ocupanti ai Transilvaniei,
prin faptul ca populatia maghiarofona nu reprezinta azi, in inima tarii,
decat 7% din populatia totala, intaietatea is¬torica n-ar
mai putea avea nici o consecinta pe plan juridic si politic. Dreptul international
contemporan nu mai tine seama de pretinse drepturi istorice. Nu se mai ia in
cont decat situatia demografica actuala. (Vedeti drama recenta din Kosovo!)
Deci — inca o data — trebuie inteles ca „ches¬tiunea
continuitatii" nu mai are nici o importanta practica. Daca incerc
sa insir aici, pe scurt, argumentele noastre, e numai din pasiunea de
a incerca rezolvarea unei probleme spinoase.
Iata mai intai argumentele pe care le inainteaza parti¬zanii
necontinuitatii, adica ai tezei careia i s-a dat numele de „teoria lui
Roesler" — dupa numele autorului ger¬man de la sfarsitul
secolului trecut, Robert Roesler (care n-a inventat teoria, dar i-a dat forma
cea mai categorica):
— evacuarea populatiei daco-romane sub Aurelian ar fi fost totala; documente
interne dovedind prezenta unor vorbitori de limba latina in aria carpato-dunareana
ar lipsi cu desavarsire intre secolul IV si inceputul secolului
al XIII-lea, o tacere de vreo 900 de ani — aproape un mileniu, „mileniul
intunecat"; latinofonii (li se va spune de-acum vlahi sau valahi
— voi explica mai departe de ce) apar in documente abia incepand
din veacul al X-lea, insa la sud de Dunare, m Tesalia, Epir, Macedonia,
apoi Bulgaria. La nord de Dunare nu apar, in documente ofi¬ciale ale
regatului ungar, decat in jurul anului 1200 — se deduce deci
ca ar fi imigranti din sud, ciobani nomazi veniti cu oile, si a caror imigrare
ar fi fost incurajata de regii maghiari in Ardealul insuficient
populat;
— atunci cand au patruns maghiarii in Transilvania —
adica in „tinutul de dincolo de padure" (al muntilor Apuseni),
trans = peste si sylva = padure — tara era pustie, si nici n-ar fi putut
fi locuita, fiind acoperita in pro¬portie de 90 % de paduri;
— daca viitorii locuitori romani de la nord de Dunare n-ar fi locuit
cateva veacuri in preajma aromanilor si in vecinatatea
albanezilor, nu s-ar putea explica nici stransa inrudire intre
limba daco-romana de la nord de Dunare si dialectele aroman si megleno-roman
(regiunea Salonic) de la sud, nici prezenta in daco-romana a catorva
zeci de cuvinte (pretins) imprumutate de la albanezi, in sprijinul
acestei teze au venit si teoriile a doi filologi romani de la inceputul
veacului nostru, Ovid Densusianu si Alexandru Philippide, care au fost convinsi
— pe baza unor argu¬mente, cred, eronate — ca leaganul limbii
romane tre¬buie cautat la sud de Dunare.
