Document, comentariu, eseu, bacalaureat, liceu si facultate
Top documenteAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate



Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 

Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Introducere in Stiinta muzeului
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
y4u18uk

Conform definitiei date muzeului de Consiliul International al Organizarii Mu­zeelor (ICOM), care functioneaza pe langa UNESCO, acesta este considerat o insti­tutie permanenta, creata pentru conserva­rea, cercetarea, punerea in valoare prin di­ferite mijloace si mai ales expunerea pen­tru incantarea, instruirea si educarea publi­cului a colectiilor de obiecte de interes ar­tistic, istoric, stiintific si tehnic.

„Muzeul are ca scop trans­miterea informatiei sau cunoasterii pentru toti prin mijloacele de care dispune, mai ales de natura educativa, fiind mai inainte de toate in serviciul umanitatii”.

Intr-o acceptie limitata, notiunea de muzeu se reduce la cladirea care adaposteste o colectie cu un continut foarte divers, incepand cu fauna sau flora unei tari sau a unei regiuni pana la marturiile vietii contemporane. Conceptul secolelor ante­rioare, potrivit caruia muzeul-magazie sau depozit organizeaza expozitii, dupa cri­terii subiective, si nu ca rezultat al unei ample munci de cercetare impusa de activi­tatea muzeistica, este azi de mult depasit. Pana sa ajunga la formula organizarii in­tr-un sistem a unor obiecte variate ca ma­terial, origine si continut, muzeul a strabatut, in decursul vremii -; de la grecii antici si pana azi -; diferite etape, legate de evo­lutia economica, sociala si spirituala a omenirii.

Functiile muzeului

Organizate dupa criterii stiintifice, care urmaresc o tematica tot mai specializata, prezentata pentru marele public intr-un mod cat mai atractiv si mai graitor, muzeele contemporane implinesc un rol de insem­natate esentiala pentru educarea si instrui­rea maselor, fiind datoare sa tina seama de transformarile rapide si continue ale socie­tatii contemporane.




In oricare muzeu modern, independent de proportiile si profilul lui, rigoarea si pre­cizia stiintifica a prezentarii trebuie sa se imbine cu impresia placuta, odihnitoare si emotionanta pe care o lasa modul de ex­punere. Muzeul are rolul de scoala, dar si de spectacol, fiind in acelasi timp loc de divertisment, trasatura care-l deosebeste de celelalte forme didactice.­

Datorita calitatilor de prezentare si pre­ciziei notiunilor ilustrate intr-o expozitie permanenta sau temporara, vizitatorul de orice varsta, formatie culturala si profesiu­ne poate fi atras de muzeu. Cursivitatea si claritatea cu care sunt imbinate obiectele intr-o expunere muzeala reusesc sa stimu­leze curiozitatea vizitatorului, trezindu-i dorinta de a dobandi o serie de notiuni pe baza unui material vizual.

Tinand seama de importanta rolului so­cial si etic al muzeului, organizarea lui im­plica trei factori:

a. patrimoniul

b. personal specializat care asigura transmiterea patrimoniului in timp, avand totodata misiunea, datorita pregatirii lor temeinice de ordin stiintific, sa prezinte sugestiv publicului obiectele

c. publicul -; marea masa careia i se face educatia patriotica, estetica, etica etc.

Dar misiunea didactica si educativa a muzeului se impleteste permanent cu cea stiintifica, de cercetare. Numai aceasta institutie poate oferi cercetatorilor din do­menii extrem de diferite materiale clasate si organizate intr-un sistem. Cercetarea fundamentala si aplicativa caracterizeaza activitatea unui muzeu, deoarece ea genereaza si precizeaza poli­tica de imbogatire a patrimoniului, conser­varea si educarea. Muzeele sunt concepute azi ca adevarate laboratoare sau institute de cercetare, care in diferite ramuri ale culturii fac legatura dintre patrimoniul cu­prins in muzee si cel national.

Amploarea deosebita pe care au luat-o cercetarile arheologice, in lumea intreaga si la noi, contribuie considerabil la imbogati­rea permanenta a colectiilor istorice.

Rezultatele acestor cercetari complexe se materializeaza in urmatoarele forme:

a. Strangerea, conservarea si restaurarea bunurilor culturale.

b. Publicarea documentelor de arta si cultura sub forma cataloagelor, monografii­lor si studiilor de sinteza.

c. Organizarea expozitiilor de toate ca­tegoriile: expozitii de baza, temporare, iti­nerante, comemorative, festive etc.

d. Preocuparea de a participa la educa­tia si cultura maselor largi, prin expozitii, indrumari, lectii practice, conferinte, ghiduri, cataloage, filme etc. Faza muzeului­ depozit, pe care o mai intalnim chiar in unele muzee ale Europei, cu toate ca este azi depasita, reprezinta doar o importanta etapa istorica in conceptia despre muzeu, care in anumite conditiuni poate fi respec­tata. In cele reorganizate sau infiintate re­cent, prezentarea obiectelor se face dupa criterii riguros stiintifice, care sunt in esen­ta de ordin istoric.

Institutia muzeala a suferit in timpurile istorice numeroase schimbari care aveau la baza influente din lumea inconjuratoare, dar si interioare.

De-a lungul istoriei omenirea a urmarit doua idei contradictorii:

a) progresul in sine

b) cultivarea trecutului istoric

„Marile epoci de cultura nu sunt altceva, decat o dovada de luminata intelegere a perspectivelor istorice, o marturie a puterii de a rodi, pentru viitor, pe generoasa radacina a traditiilor”.

Conform Consiliului international al muzeelor (ICOM -; organizatie non-guvernamentala cu sediul la Paris, fondata in anul 1947 este un organism al UNESCO = Organizatia pentru educatie, stiinta si cultura a Natiunilor unite) „muzeul este o institutie cu caracter permanent, destinata publicului, pentru delectarea si instruirea acestuia avand menirea de a conserva, studia si analiza prin diferite mijloace, dar in primul rand de a expune obiectele de valoare culturala”. Profesorul Radu Florescu (primul teoretician al muzeologiei romanesti) a reformulat definitia de mai sus: „muzeul este o institutie cultural-stiintifica care are drept obiectiv colectarea si conservarea bunurilor culturale si valorificarea lor prin expunere in scop de instruire si agrement al publicului”.

Muzeologia este o stiinta auxiliara a istoriei, care ca orice stiinta are o istorie proprie si o teorie, definite in anul 1956 de ICOM. Stiinta muzeului cuprinde: istoria muzeelor, rolul acestor institutii in societate, teoria formelor de organizare, conservare si decursul istoriei s-au dezvoltat mai multe tipuri de muzee: de istorie, etnografie, istoria tehnicii, stiintele naturii, galerii de arta plastica si decorativa etc. Muzeologia s-a constituit ca stiinta auxiliara a istoriei de sine statatoare aproximativ de un secol fiind o consecinta fireasca a nivelului la care a ajuns evolutia istoriei, stiintei si artei.

Muzeologia este suma cunostintelor despre muzeu, este stiinta muzeului. Muzeografia este subordonata muzeologiei, este descrierea istorica a muzeelor, se ocupa de organizarea expozitiilor, amenajarea depozitelor, conservarea patrimoniului muzeal.

Organizarea activitatii privind ocrotirea muzeelor si monumentelor sta in centrul atentiei pe langa mai sus numitul ICOM si alte organisme internationale, spre exemplu:

ICOMOS = Consiliul international al monumentelor si siturilor fiind o organizatie nonguvernamentala cu sediul la Paris sub tutela UNESCO.

ICCROM = Centrul international pentru conservarea si restaurarea bunurilor culturale cu sediul la Roma, patronat de UNESCO avand ca scop principal supravegherea formarii conservatorilor si restauratorilor.

Colectionarea obiectelor de pret poate fi urmarita pe tot parcursul istoriei omenirii. Cuceritorii aduceau ca prada de razboi numeroase obiecte de pret si le asezau in temple proprii (templul din Susa -; Mesopotamia). Terminologia : muzeu -; muzeologie -; muzeografie, deriva din limba greaca, de la Museionul grecesc -; sanctuar al muzelor destinat studiului si artelor, inchinat muzelor. Muza -; zeita artelor; Clio -; zeita istoriei; Euterpe -; zeita muzicii; Melpomene -; zeita teatrului de tragedie; Talia -; zeita teatrului de comedie; Urania -; protectoarea celor ce studiaza astronomia (conform mitologiei grecesti, muzele erau fiicele lui Zeus si ale Mnemosinei. Ele il inveseleau pe Zeus si pe alte zeitati.),

In marile centre ale Greciei elenistice se acorda o importanta deosebita artelor, teatrului, literaturii, filosofiei. Centrul destinat preocuparilor savante era muzeul sau Museionul cu biblioteca proprie. In istoria muzeelor si a bibliotecilor un exemplu extraordinar il formeaza Muzeionul din Alexandria cu celebra sa biblioteca (sec. III i.Chr.). Eruditii vremii acceptati la Museion primeau indemnizatii, locuinte putandu-se dedica numai studiului. In cadrul Museionului a fost infiintata si gradina botanica si una zoologica. Medicii dispuneau de sali de disectie, astronomii aveau la dispozitie observatorul astronomic. Museionul din Alexandria a fost o adevarata academie de stiinte. Istoriografia considera, ca Museionul din Alexandria a fost cea mai savanta institutie a Antichitatii.

Colectii de ofrande, opere de arta se pastrau in locurile numite „Thesauroi” construite, de obicei, in imediata apropiere a templelor. Unul dintre cele mai mari tezaure de acest gen s-a pastrat la sanctuarul de la Delfi. Tezaurele de arta erau mici muzee vizitate de vizitatori avand chiar supraveghetori sau ghizi. Colectiile erau inventariate intr-o forma de evidenta scrisa.

Pentru colectii de arta plastica grecii au infiintat pinacoteci -; galerii de arta (pinas = lemn, pinakes -; tablourile pictate pe suport de lemn).

Respectul grecilor fata de trecut istoric, fata de opere de arta, ocrotirea colectiilor in locurile special amenajate dau nastere si preocuparii de conservare a colectiilor, protejarea lor contra furtului, conditiilor climatice nefavorabile si chiar contra agentilor distructivi foarte periculosi mai ales pentru obiectele din lemn, cariilor.

Colectionarea obiectelor pretioase a fost, in Grecia antica, nu numai o recunoastere a valorii artistice. Nu putem vorbi, inca, de o constienta adunare a obiectelor cu valoare istorica cu gandul la pastrare pentru generatii viitoare. Pe langa valoarea estetica a obiectelor din tezaure, acestea reprezentau si o valoare economica ce putea servi, ca un tezaur de stat, intr-un moment dificil chiar puteau fi convertite in arme sau bani.

Grecii au devenit dascalii romanilor in tainele artelor. Capodoperele artei grecesti vor impodobi colectiile de arta ale Romei antice si a lumii intregi. Romanii aduc din actiunile lor militare opere de arta de pe intregul teritoriu al Imperiului. Imparatul era cel mai mare proprietar al operelor de arta. In timpul imparatului Augustus, arhitectul Vitruvius elaboreaza un tratat despre arhitectura: De arhitectura in care se ocupa si de construirea edificiilor speciale pentru adapostirea colectiilor de arta -; pinacoteci si de construirea bibliotecilor.

Imparatul Hadrian cunoscand De arhitectura a lui Vitruvius, a pus sa i se construiasca in palatul sau de la Tivoli doua sectii de biblioteca (pentru manuscrise grecesti si pentru manuscrise romane). Imparatii sau aristocratii romani pun sa fie reconstituite, la ei acasa, locurile, peisajele vizitate in campaniile militare (din Grecia, Egipt) care reprezinta nucleele muzeelor de stiintele naturii sau gradinilor botanice. Totodata, acolo, unde ei nu pot obtine originalele operelor de arta, comanda copiile lor. Acest demers se va dezvolta in comertul cu operele de arta. Proprietarii statuilor, picturilor recurg si la expunerea lor in fata publicului. Villa Adriana a supravietuit intr-­o forma pana in Evul mediu pastrand o imagine despre atmosfera ce a domnit in Roma antica.

Orasul Roma, din Antichitate si pana astazi, este oras muzeu. Monumentele, statuile, alte obiecte de arta se aflau in aer liber, in fata templelor, in piete, teatre. Se consemneaza existenta supraveghetorilor, custozilor, ghizilor de specialitate. Insusindu-si tezaurele popoarelor cucerite, romanii au manifestat o atentie si pretuire pentru acestea la ei acasa. Imparatul Agrippa a fost primul care a incercat sa declare operele de arta un bun al statului, intre altele si cu intentia de a oferi posibilitatea oricui sa le poata admira si dupa cum spune Plinius „un fapt mult mai valoros decat exilarea lor in casele de la tara”.

Aceasta efervescenta a culturii si artei care s-a manifestat si in primele acte de infiintare constienta a primelor nuclee de muzeu se va stinge o data cu decaderea civilizatiei romane.

„E mult de cand te-au parasit cezarii, de cand numele si gloria ta au ramas in seama grecilor ... . Fara prestigiul lui Petru si Pavel, tu, Roma, de mult ai fi avut un jalnic sfarsit”.

Prabusirea Imperiului roman aduce cu sine si prabusirea culturii si civilizatiei greco-romane. Noua religie - crestinismul, prin conceptia sa, va contribui, o data cu popoarele migratoare, la desconsiderarea culturii vechi. „Noul val” va declara idoli pagani tot ce a avut legatura cu arta antica. Este o perioada, cand nu se face arta, nu se colectioneaza obiecte pretioase si de arta.

Ideologia epocii are cativa sustinatori:

Climent din Alexandria a fost activ inca inaintea caderii Imperiului Roman (inceputul sec. III). Citand din Vechiul Testament, Climent din Alexandria se declara dusman al artei grecesti, chiar daca este un bun cunoscator a acesteia. Pozitiv, din punctul nostru de vedere este, ca el a intocmit o lista a principalelor statui aflate in temple. Conform doctrinei sale, nu numai arta veche era condamnata la disparitie, dar el se opune vehement si impotriva creatiei unei arte noi. Climent din Alexandria nu era singurul reprezentant al Evului Mediu timpuriu certat cu ars antica.

Tertullian (160-245) demonstreaza in scrierile sale, ca si in aceste vremuri nefavorabile pentru creatorii de obiecte cu valoare artistica, acestia totusi produc. Dovada fiind condamnarea artistilor care creeaza in continuare idoli, chiar daca ei se declara crestini.

Sustinatorii religiei crestine, dupa ce la inceput au contribuit la distrugerea unui numar mare de opere de arta, treptat vor accepta creatia artistica. Va reincepe activitatea de tezaurizare si aceasta preocupare se va desfasura tocmai sub cupola bisericii medievale. Se vor reutiliza vechile edificii ale templelor, dar se vor construi si altele noi, se vor construi manastiri care toate la un loc vor deveni depozitare ale noilor tezaure. In atentia noilor colectionari vor intra in primul rand gemele si cameele, bijuterii si obiecte din metale pretioase utilizate pentru impodobirea crucifixelor, copertelor primelor codexuri. Unele tezaure antice pastrate vor deveni tezaure medievale si se vor pastra in locurile numite reliquare.

Unul dintre cele mai vechi tezaure ale acestei epoci a fost descoperit la Monza de langa Milano si este databil cu secolul al VI-lea. S-a pastrat pana in zilele noastre si este expus pentru vizitatori.

Opusa artei antice greco-romane va deveni in secolul N arta bizantina. Locul Romei, oras muzeu, va fi luat de Constantinopol, iar dupa scurta vreme Bizantul isi va lasa amprenta asupra culturii apusene. Europa apuseana va depasi treptat stigmatul intunericului si va pasi spre Renasterea carolingiana.

Renasterea carolingiana s-a desfasurat la nord de Alpi in contact vizibil cu cultura bizantina. La curtea regilor franci se aduna obiecte pretioase din Bizant: obiecte de aur, argint, fildes, bijuterii, stofe.

Carol cel Mare (742-814) considerat de unii istorici „parintele civilizatiei europene” a fost un mare colectionar, dar si patron al artelor. In capitalele tarii va pune bazele unor tezaure dovedind o mare admiratie fata de arta greco-romana, dar si de cea bizantina. In timpul domniei lui bibliotecile si muzeele europene s-au imbogatit cu un numar mare de piese de arta, dar si cu manuscrise de o valoare inestimabila. In scriptorii presarate pe intinderea intregii tari se copiau manuscrisele autorilor antici, se iluminau, se corectau, dar cele mai vechi si pretioase piese se si restaurau. Carol cel Mare a adunat in biblioteca sa personala cele mai frumoase manuscrise, dar avea obiceiul sa le si daruiasca. (un exemplu al epocii carolingiene se afla in fondul de manuscrise al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia - Codex aureus, un Evangheliar copiat intr-unul din scriptoriile carolingiene in jurul anului 810).

Dupa apunerea imperiului carolingian colectionarea obiectelor de valoare a ramas in atentia bisericii. Bisericile si manastirile europene vor functiona ca „vesmintarii” sau „clisiarnite” -; tezaure pentru relicve de pret. In unele cazuri se construiau anexe special amenajate pentru pastrarea tezaurelor, ba uneori chiar pentru a avea posibilitatea publicul sa le priveasca. In acest context trebuie subliniata existenta preocuparii de inventariere a colectiilor, ceea ce este un pas important spre constientizarea valorii si acordarea atentiei pentru pastrarea lor pentru viitor. Pe teritoriul Germaniei din aceste inventare s-au dezvoltat in unele cazuri cataloage de expozitie.

Incepand cu „Renasterea carolingiana” civilizatia Europei occidentale se va intoarce periodic spre Antichitate in domeniul artei, filosofiei, literaturii (Umanismul, Renasterea). Pe langa tezaurele bisericilor si manastirilor, dupa moda romanilor si primii reprezentanti ai Evului mediu european vor incepe sa puna bazele unor colectii particulare. Printre primii colectionari atestati documentar se pot mentiona Giordano Orsini de la Roma, care in secolul al XII-lea a pus bazele unui cabinet de antichitati, care se va transforma in timp intr-un muzeu public.

In anul 1162, printr-un edict dat la Roma, Columna Traiana va fi declarata monument al eternitatii. Acest edict poate fi considerat un inceput al legislatiei privind ocrotirea monumentelor istorice. Tot de Roma se leaga si activitatea eruditului Cyriacus de Ancona (1391-1449), parintele arheologiei care a realizat descrierea stiintifica a monumentelor antice ale Romei incercand sa reconstituie orasul antic.

Renasterea europeana aduce cu sine refuzul absolutismului dictaturii spirituale a bisericii. Omul isi intoarce privirea spre Antichitatea greaca si romana; invata limba greaca; se copiaza si chiar se tiparesc autorii clasici. Artistii epocii creeaza opere de arta in Italia, Spania, Franta, opere ce vor umple cele mai importante muzee europene.

Intre cei mai mari patroni ai artei renascentiste, dar si colectionari se aflau papii avand acces, dar si cultura necesara, pentru pretuirea operelor de arta. Se cunoaste inventarul colectiei papei Paul al II-lea adapostita in Palazzo Venezia de la Roma, care in sine este, un monument al Renasterii, dar in el a fost adapostita si celebra sa colectie de obiecte pretioase: geme, camee, tablouri, bijuterii, piese numismatice, statui etc. Papii prin cultura lor si accesul la opere de arta vor crea importante colectii de arta, dar vor fi si patronii marilor artisti ai vremii.

Sixtus al IV-lea, printr-o bula papala (unul dintre primele acte normative pentru ocrotirea patrimoniului unei tari), va incerca sa opreasca exportul pieselor de arta din Italia, iar in jurul anului 1471 va contribui la construirea muzeului de pe Capitoliu, in care au fost puse la adapost numeroase opere de arta.

Familia de Medici prin Cosimo (1389-1464), Piero (1416-1469), Lorenzo (1448-1492) va pune bazele celor mai importante muzee din Florenta (Museo dei codici e cimeli artistici a fost fondat la Florenta de Lorenzo Magnificul). De la Cosimo s-a pastrat o declaratie de suflet prin care el dezvaluie atitudinea sa fata de arta: „Toate aceste lucruri mi-au oferit si imi ofera o mare multumire si sentimente de implinire ... : eu le-am realizat in numele D-lui, pentru oras si in numele constiintei mele”.

In perioada Renasterii notiunea muzeu isi va gasi un loc stabil in civilizatia europeana avand ca exemplu museioanele grecesti. In atentia colectionarilor vor sta piesele artei greco-romane, bizantine, dar si pictura contemporana, piese numismatice, bijuterii tapiserii etc.

Jean de France, ducele de Berry, a fost un colectionar care si-a depasit epoca. Se remarca printr-o atitudine de estet si iubitor al lucrurilor frumoase si pretioase. El a pus bazele unei mari colectii particulare care se remarca printr-o abordare aproape stiintifica Jean de France este poate primul colectionar care ne-a lasat o evidenta - un inventar al colectiei sale de la 1413. Inventarul pastrat dezvaluie diversitatea colectiilor sale: bijuterii, tapiserii, pietre pretioase, camee, geme, piese numismatice, tablouri si ofera descrierea lor ca tehnica si stil, chiar pretul lor.

Museum Giovianum a fost fondat in jurul anului 1520 de Paolo Giovio (l483-1552) in localitatea Como in Italia. Giovio a strans intr-o interesanta colectie efigii de savanti, poeti, oameni de stat, imparati etc. si nu s-a oprit numai la Italia. A obtinut copii acolo, unde nu putea intra in posesia originalului. De la colectionare s-a ajuns mai tarziu, spre elaborarea unei opere stiintifice de italianul Vasari care, inspirat de colectia lui Giovio a scris Vietile celor mai mari pictori, sculptori si arhitecti aparuta in anul 1550.

Pe teritoriul Germaniei si al Austriei, la curtile princiare pastrandu-se traditia carolingiana se va colectiona cu mare inflacarare. Reprezentativ era totul ce era scump. Atrag atentia raritatile, curiozitatile din natura. In Franta, in secolul al XVI-lea Francisc I va pune bazele colectiilor regale in palatul Fontainebleau. A pus sa-i se aduca din Italia opere de arta antica, dar el a chemat la curtea sa si pictori contemporani francezi si italieni. Francisc I va pune bazele muzeului Louvre. Urmasul sau, Henric al IV-lea va invita restauratori olandezi care urmau sa restaureze piesele colectionate de Francisc.

In jurul anului 1542 apare o noua modalitate de obtinere a pieselor de valoare prin licitatie publica, care are loc pentru prima oara la Anvers in Belgia.

Renasterea este perioada unor mari colectionari, colectiile lor partial sau total pot fi regasite astazi in toate muzeele lumii. Este si o perioada a mecenatismului. Artistii se pregatesc sa treaca spre noul gen numit „1'art pour 1'art”.

Pasiunea de colectionar, dragostea pentru frumos, dar si dorinta de posesiune au contribuit pe tot parcursul istoriei la formarea colectiilor particulare si a primelor muzee.

Inca in secolul al XVI-lea vor lua nastere in Italia, Franta, Germania si Anglia asa numite cabinete de curiozitati: chambre des merveilles, Wunderkammer, Rüstkammer, Schatzkammer. Tot acum se poate vorbi si de dezvoltarea primelor 2-3 tipuri de muzee: muzeul de istorie, muzeul de stiinte naturale sau muzeu de antichitati.

Spre sfarsitul secolului al XVI-lea si la inceputul celui urmator, in cetatea Pragai Hradèany, Rudolf al II-lea von Habsburg (1552-1612) va pune bazele unei colectii impresionante ca numar de obiecte si valoare artistica si materiala. Rudolf al 11-lea a dus arta colectionarii la apogeu. A fost un colectionar manierat, un estet educat si a creat cea mai mare colectie de obiecte de valoare a vremii sale in Europa. In burgul de la Praga a adunat bijuterii, ceasuri, obiecte din metale pretioase, instrumente tehnice si tablouri. Impresionanta sa colectie a inceput sa se disperseze imediat dupa moartea sa. O parte a ajuns la Viena, resedinta Habsburgilor. La 1648, dupa atacul suedezilor asupra Pragai, regina Suediei a luat o parte din picturi care dupa moartea acesteia au ajuns la Roma. Alte piese au fost identificate in muzeele londoneze.

Istoria acestei colectii este sustinuta de existenta unui inventar al colectiei lui Rudolf care a avut 137 de file in folio, inventar elaborat inaintea razboiului de 30 de ani. Astazi, in galeriile de arta a Cehiei se afla o parte nesemnificativa din vechea colectie a lui Rudolf al II-lea.

In anul 1683 se deschide muzeul Universitati din Oxford care s-a dezvoltat din Ashmolean Museum avand colectii din domeniile stiintelor naturii, arheologie, geologie. Se pastreaza un catalog al pieselor colectiei primare din anul 1656 (al lui John Tradescant, care isi daruieste colectia lui Elias Ashmole si acesta, la randul sau o doneaza universitatii).

Pe parcursul secolului al XVII-lea, la Roma inflorea comertul cu piesele de arta. Tablourile erau expuse in pravalii specializate, unde veneau colectionarii din toata Europa sa cumpere sau cel putin sa priveasca. Comertul cu arta este prosper si in Anglia, ocupandu-se cu el galeriile de arta.

Cea mai veche lucrare in care se pune problema organizarii unui muzeu ii apartine lui Samuel Quiccheberg din Anvers, Belgia si a aparut in anul 1565 avand titlul Inscriptiones vel tituli theatri amplissimi .... Autorul construieste planul unui muzeu ideal. Prevede 5 sectii si toate mai sunt divizate inca in 10 subsectii. Quiccheberg prevede clasificarea intregii stiinte umane. Colectiile muzeale sunt considerate de el martorii trecutului si reprezinta creatia naturii si a omului. Sistemul creat este enciclopedic si complex.

Gasirea unei clasificari ideale a intregii stiinte umane i-a preocupat pe eruditi. Clasificarea stiintelor a fost rezolvata de Melville Dewey prin descoperirea sistemului zecimal (CZU = clasificarea zecimala universala) folosit in cele mai mari biblioteci universale.

Dintre incercarile de-a elabora un manual de muzeografe poate fi mentionata cea a lui Pierre Borel: Les Antiquitez din anul 1649. Borel este preocupat de rolul pe care-l joaca acele cabinete de curiozitati, la moda in secolul al XVII-lea. In lucrarea sa gasim lista celor mai importante cabinete de curiozitati europene ale secolului al XVII­-lea.

Bazele muzeografei modeme se vor cladi prin eforturi intelectuale pe tot parcursul Evului mediu. De la sporirea numarului colectiilor se va trece catre specializarea lor, sistematizarea si pana la preocupari de conservare, uneori chiar restaurare. De la o colectie de curiozitati, de multe ori constituita la intamplare, se va trece spre un muzeu specializat. Aparitia tratatelor de specialitate sau lucrarilor teoretice va face din colectionare, initial o indeletnicire pentru petrecerea placuta a timpului o stiinta in devenire.

Secolul al XVIII-lea debuteaza prin editarea primului tratat de specialitate. Negustorul englez Caspar Neickel tipareste la Hamburg in anul 1727 lucrarea Museographia. Lucrarea are caracter stiintific si cuprinde sfaturi pentru organizarea unui muzeu modem. Neickel atrage atentia asupra vocabularului folosit in muzeografia vremii. Se opreste la ideea abordata de multi colectionari ai vremii - fondarea muzeelor universale, ideea careia i se opune categoric. Sustine, ca in nici un cabinet de curiozitati nu se mai pot aduna produsele create de om din toata lumea in numar complet. Neickel ofera colectionarului, viitorului muzeograf un ghid practic pentru organizarea expozitiilor, a depozitelor si este preocupat si de construirea edificiilor specializate pentru ocrotirea patrimoniului muzeal.

Valoarea operelor de arta va creste, ceea ce pune problema ocrotirii, conservarii si chiar restaurarii pieselor de valoare constituite in colectii si muzee (ateliere de restaurare de la Florenta, Roma, Napoli, Venetia, Dresda, Paris).

Pe bazele puse in secolele precedente, in capitalele europene se vor dezvolta pe parcursul secolului al XVIII-lea numeroase muzee care vor supravietui pana in vremurile noastre. Tarul Petru cel Mare, un mecena si in acelasi timp un mare iubitor de arta, a influentat fondarea muzeelor din Sankt Petersburg si Moscova. La Academia de stiinte din Sankt Petersburg a fost deschis publicului in anul 1734 un cabinet de curiozitati care cuprindea mai ales piese etnografice si piese din domeniul stiintelor naturale. Prin contributia tarului s-a infiintat cea mai bogata colectie de obiecte de aur din lume, la Ermitaj din Sankt Petersburg. Petru cel Mare a dat o lege prin care se interzice topirea obiectelor cu valoare istorica din metale pretioase.

Tarina Ecaterina a 11-a va continua patronarea muzeelor rusesti. Negustorii tarinei vor patrunde pe pietele obiectelor de arta din intreaga Europa. In acest context vor fi cumparate bibliotecile lui Diderot si Voltaire. Se aduc colectii din Germania, Anglia, Italia. Ecaterina a II-a nu numai ca va cumpara piese de arta mai vechi, ci ea va face comenzi si artistilor contemporani cumparand nu numai pictura, dar si opere de arta decorativa. O mare concentrare de piese va necesita construirea unor edificii speciale. Pe langa Palatul de iarna si Ermitaj pe langa care in anul 1775 va fi construit Marele Ermitaj, intre anii 1840-1849 se va construi Noul Ermitaj.

In prima jumatate a secolului al XVIII-lea se va ajunge treptat la tot mai ingusta specializare a muzeelor. Colectiile vor fi organizate dupa tipurile obiectelor. Sapaturile arheologice intreprinse in Egipt, Grecia, Italia, Mesopotamia vor imbogati colectiile muzeelor europene cu un numar tot mai mare de obiecte. Din aceste muzee se vor dezvolta muzeele universale.

Unul dintre cele mai de seama muzee europene dezvoltat initial ca primul muzeu national ajungand in timp la dimensiuni universale este British Museum. Gratie parlamentului britanic, in anul 1753 se va cumpara pentru British Museum o mare colectie de obiecte si biblioteca ce au apartinut lordului Hans Sloane continand 80.000 de piese de valoare deosebita din domeniile stiintelor naturii, etnografiei: plante, animale impanate, fosile, minerale, antichitati, arme, monede, carti, piese de arta. Cuprinsul colectiei este cunoscut din descrierea vizitei din anul 1748 inca in muzeul Sloane a printului si printesei de Wales. Descrierea vizitei ofera un fel de ghidaj prin colectiile Sloane. Acestei colectii i s-au mai adaugat si altele formand muzeul national al Angliei. In anul 1759 muzeul, conform statutului sau era impartit in 3 sectii: 1) carti tiparite; 2) manuscrise si medalii; 3) creatii ale naturii si omului.

Muzeul national al Angliei a fost conceput de la inceput ca o institutie stiintifica avand ca scop primar cercetarea materialelor colectionate. Colectiile muzeului s-au imbogatit semnificativ in urma cercetarilor arheologice intreprinse de W. Hamilton in Italia, la Napoli. Regulamentul initial al muzeului stipuleaza si accesul vizitatorilor. Din momentul deschiderii muzeului pentru public (l759), conducerea a afisat o lista de instructiuni si reguli privitoare la vizitarea si functionarea muzeului.

„Dezvoltarea culturii de specialitate de-a lungul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea a avut drept consecinta inevitabila crearea complexului de inferioritate pe care il capata omul simplu in fata unei opere de arta. Atata vreme cat pictura religioasa, statuia sau chivotul au ramas in biserica ... ele apartineau tuturor ... . Odata a transplantarea lor in galeria de arta, se introduce o alta scara de valori. ... Muzeele a teribila capacitate de a le crea oamenilor simpli un complex de inferioritate”.

In Parisul deceniului 8 al secolului al XVIII-lea, o data cu revolta crescand impotriva curtii regale si a aristocratiei, poporul va cere ca patrimoniul cultural national sa intre in posesia intregului popor. Prin Revolutia Franceza se incheie o etapa istorica si o data cu aceasta si o etapa a evolutiei muzeelor si muzeologiei. Dupa Revolutia Franceza (l789) majoritatea muzeelor va deveni institutie de stat. Muzeele vor face parte din sistemul institutiilor educationale, vor deveni centre de cercetare stiintifica in domeniul istoriei, arheologiei, istoriei artelor, istoriei tehnicii si stiintelor naturii.

Trecerea de la o colectie particulara spre una de stat nu era una simpla. Una din etapele peste care trebuia sa treaca muzeele franceze era cea de depasire a tentatiei de a distruge tot ce se afla in proprietatea reprezentantilor vechiului regim.

Unul dintre iluministii francezi Diderot a dat prin intermediul Enciclopediei franceze (vol. IX) model de organizare pentru muzeul Louvre. Diderot propune formarea unui centru cultural si artistic comparabil cu Mouseionul din Alexandria.

Propunerile lui au fost retinute in cea mai mare parte. La parterul palatului propune organizarea expozitiei de sculpturi, la etaj galeria de arta. Pe langa acestea urmau sa fie organizare colectii de medalii, numismatice si o vasta biblioteca. La 10 august 1793 in palatul Louvre va fi deschis primul muzeu de stat al Frantei numit Muzeul Republicii. Napoleon va numi o comisie de specialisti care se vor ocupa completarea colectiilor. Acestea vor fi completate cu inventarul adus din tarile in care s-au purtat razboaiele napoleoniene (Italia, Egipt). Muzeul Louvre se va dezvolta cantitativ, dar si calitativ existand o preocupare permanenta pentru cercetare stiintifica. La 1803 a functionat sub noul nume Musée Napóleon. In anul 1815 o parte a operelor de arta straine au fost inapoiate proprietarilor de drept.

Popularizarea artei prin deschiderea muzeelor pentru public va contribui largirea orizontului acestuia, dar apare si o alta posibilitate, cea de a valorifica prin cercetare patrimoniul muzeal si national. In palatul Versailles s-au concentrat colectii provenite din manastiri si de la familiile nobiliare. Initial organizat ca depozit si acesta, va fi deschis spre vizitare in anul 1797.

Tendinta muzeologiei franceze a fost treptat preluata si in alte tari. In secol al XIX-lea in capitalele Europei incheie construirea unor edificii specializate pentru muzee. Intre primele poate fi numita cladirea monumentala destinata Gliptotecii de München (1816-1830). La Berlin intre anii 1823-1830 se finalizeaza constructia muzeului orasului. Se construiesc muzeele la Köln, Hamburg, la 1823 British Museum 1839 cel din Oxford; devenite muzeele nationale: 1802-1848 Budapesta, 1818-184f Praga, Viena, Varsovia, 1864 Bucuresti.

In secolul al XIX-lea se fixeaza ideea separarii colectiilor. Din vechile cabinete de curiozitati se vor desprinde colectii de arta si vor apare galerii de arta, colectii cu piese privind istoria tehnicii, stiintele naturii, colectii de istorie etc. Conceptul unui muzeu national i se opune conceptul muzeului universal. Muzeele Europei occidentale au fost initial fondate pe principii nationale, dar prin imbogatirea colectiilor prin donatii, achizitii, cercetari arheologice proprii, aceste doua concepte se vor suprapune. Muzeele mari nationale ori universale sunt completate de un numar mare al muzeelor mai mici, ingust specializate, independente: caile ferate, ceasuri, masini, portelanuri, casele memoriale, manastiresti, muzee in castele si burguri etc.

Evolutia muzeelor americane a suferit un alt proces decat in cazul muzeelor europene. Pe cat muzeele europene se dezvoltata, in cele mai multe cazuri, din colectii particulare, in America apare mai intai muzeul public si doar mai tarziu vor fi create colectii sau chiar muzee particulare. Ideea muzeului pus la dispozitia societatii este adanc inradacinata in America.

Conform istoriografiei americane, primul muzeu este Charleston Museum din Carolina de Sud cu publicatie periodica Charleston Museum Quarterly. Muzeul a fost infiintat de Societatea Bibliotecii din Charleston fondata in anul 1748. O data hotarata infiintarea muzeului, Societatea face un apel scris catre locuitorii orasului si a zonei cerand donarea pieselor in vederea organizarii expozitiilor. In cativa ani Muzeul din Charleston a obtinut o cuprinzatoare colectie de animale, pasari, arme, imbracaminte si obiecte bizare. Unele piese proveneau din Noua Zeelanda, Egipt, China etc. La 1857 muzeul este considerat cel mai bun muzeu si va deveni o institutie publica moderna. Multe muzee americane au fost formate pe aceleasi principii ca cel din Charleston.

O singura persoana va fonda Muzeul Peale din Philadelphia, cu toate acestea muzeul nu a fost niciodata considerat unul particular. Ofiterul Charles Wilson Peale a inaugurat muzeul sau in anul 1782 pe baza unei colectii de 40 de tablouri reprezentand portretele colegilor sai pictate de el in timpul Razboiului pentru Independenta. Peale a hotarat sa construiasca pentru colectia sa o cladire speciala iluminata de sus. A fost prima galerie de arta cu un asemenea proiect. K. Hudson concluzioneaza prin compararea atmosferei ce domnea in muzeele britanice cu cea din muzeele americane, elitismul britanic opunandu-se conceptiei democratice americane. Succesul intreprinderii lui Peale l-a obligat pe fondator sa extinda expozitia, muzeul devenind unul national.

La 1799, in Salem fondeaza Societatea Maritima a Indiilor Orientale un alt muzeu public si independent. In anul 1866 muzeul dezvoltat a fost „inghitit” de un alt muzeu, in final formand Peabody Museum care functioneaza pana astazi.

Cele trei muzee americane date ca exemplu au o caracteristica comuna - au aparut intamplator, putin haotic, lipsite de metoda sau sistem trezind, insa, un urias interes in randul populatiei.

Muzeul modern al secolului nostru se formeaza in prelungirea institutiilor din perioada precedenta. In secolul nostru s-au marcat doua etape importante in dezvoltarea muzeelor si a muzeologiei: perioada interbelica relativ calma, fara transformari politice deosebite; a doua etapa, cea pe care o traim si care a adus schimbari esentiale in viata politica, economica, culturala. Pentru noi, ultimul deceniu ar trebui sa fi adus democratizarea culturii, depolitizarea si demitizarea ei si o data cu acestea si democratizarea muzeului.

Dupa incheierea luptei de „determinare nationala” in Europa, ideea muzeului national este considerata o idee depasita. Muzeologia contemporana tinde spre sustinerea muzeelor zonale, regionale cu expozitii reprezentative geografic si ingust specializate. Ramane actuala si ideea muzeului particular sau al unui muzeu patronat de o fundatie.

Muzeului contemporan i s-a adaugat o sectie extrem de importanta, laborator de conservare si eventual si de restaurare de care este legata si activitatea propriu-zisa. Astazi muzeul este o institutie educativ stiintifica care trebuie sa se apropie de publicul sau vizitator, de multe ori iesind din edificiu. Nu ar trebui sa functioneze intr­-un circuit inchis, ci printr-o munca calificata sa iese in intampinarea vizitatorilor.

*

Muzeele romanesti s-au dezvoltat din mai micile colectii particulare, constituite in cele mai multe cazuri din piesele rezultate din campaniile arheologice sau din descoperiri intamplatoare. Informatiile provenite de la calatorii straini vorbesc, in Transilvania secolului al XVI-lea despre obiecte sau inscriptii epigrafice risipite pe campurile cu ruine antice sau in putine colectii particulare. Fragmente provenite din constructii romane erau incastrate in monumentele romanice si gotice (Densus, Strei­-Sangiorgiu, Alba Iulia etc). Pot fi amintiti J. Bongars sau Pierre Lescalopier, student francez la Padova, care a redactat un interesant jurnal de calatorie in anul 1574. Calatorind de la Venetia la Constantinopol el a traversat intre altele „Valahia, Transilvania sau Dacia, Ungaria”. Jurnalul lui Lescalopier publicat la 1921 este o contributie la cunoasterea starii monumentelor. Johannes Mezerzius, arhidiacon de Alba Iulia si Cluj a alcatuit in secolul al XVI-lea o colectie de inscriptii epigrafice pe care le publica.

Cele mai vechi colectii de obiecte pretioase din Transilvania sunt cele colegiilor din Sibiu (l446), Targu Secuiesc (l686), Osorhei (1696), Targu Mures (l708), Aiud (l796). Din jurul anul 1790 dateaza o colectie de arta ce a apartinut guvernatorului Transilvaniei Samuel Brukenthal de la Sibiu. Instalata in palatul sau de la Sibiu, colectia a fost deschisa publicului in anul 1817 ca primul muzeu public in tara.

In secolul al XIX-lea se infiinteaza colectii de piese de valoare pe langa liceele romanesti: Satu Mare (l804), Medias (1840), Blaj (1850), Brasov, Nasaud etc.

Termenul muzeu a patruns in limba romana din Europa apuseana. Constantin Negruzzi in Opere vol. I aminteste muzeele Italiei; Alecu Russo foloseste forma neasimilata, musè. Dimitrie Cantemir in Hronic descrie muzeele ca si „camarile unde stau la ceteala sau la invatatura oamenii”.

Aflate in circulatie libera, in secolele trecute, un mare numar al obiectelor de valoare artistica si istorica va fi exportat cu diferite ocazii in tari straine. Dupa cum apreciaza Virgil Candea astazi, in jur de 120 000 de bunuri culturale romanesti se afla in muzeele, bibliotecile si arhivele din strainatate. Aceasta „hemoragie culturala” poate fi urmarita de la Matei Corvin, prin imparatul Carol al Vl-­lea cunoscuti iubitor de arta si mari colectionari. In Cabinetul imperial de antichitati de la Viena au fost duse piesele descoperite in campania arheologica de la Mehadia, Micia. Giuseppe Ariosti a achizitionat in anul 1729 inscriptii romane din Transilvania, unele se afla incastrate in peretii salii baroce Pruncksaal de la Hoffbibliothek din Viena.

Impotriva acestui export al culturii au inceput sa vocifereze eruditii, chiar colectionarii transilvaneni. La 1835 Janos Kemény, un colectionar transilvanean se opune acestui fenomen. George Baritiu scrie in anul 1839 despre „grosul vandalism al veacurilor trecute care a distrus o multime de monumente”. La 5 aprilie 1851 se adreseaza Andrei Saguna slujitorilor bisericii printr-o circulara cerand sa fie protejate documentele si cartea veche. Tot la mijlocul secolului al XIX-lea AI. Papiu ­Ilarian declara: „O natiune ce nu-si cunoaste istoria, se asemena fiintelor lipsite de memoria celoru trecute: ... ea nu se cunosce pre sine insasi; nu scie de unde si cumu rezulta starea de fata ...”.

Sfarsitul secolului al XIX-lea se remarca prin infiintarea unui numar mare de muzee in Transilvania. Prin staruinta oamenilor de cultura romani, maghiari, sasi s-au deschis dupa anul 1861 muzeele din Deva (1882), Alba Iulia (1887-1888), Baia Mare (1889), Satu Mare (1891), Arad (1892) etc. In urma apelului lui Timotei Cipariu, din donatiile lui Iacob Muresanu, Axente Sever, Aron Pumnu, Simion Balint, George Baritiu, la Blaj a luat fiinta un nou muzeu romanesc. La Sebes, prof. Wilhelm Schuster, initiatorul sapaturilor arheologice de la Petresti (1856-1866) a organizat un muzeul liceal. Tot la Sebes, calatorul Franz Binder a adus din calatoriile sale prin Africa (1849­1862) o extraordinara colectie etnografica, astazi partial in muzeul mixt din Sebes si la Sibiu.

Prin decretul 648/1864 al lui Al.I. Cuza a fost intemeiat Muzeul National de Antichitati la Bucuresti odata cu Universitate din Bucuresti. Colectiile de baza a le muzeului s-au infiintat cu 30 de ani mai devreme prin Alexandru Ghica, care la 1834 pune bazele unui Muzeu de Antichitati pe langa Colegiului Sf. Sava. Acestea au fost imbogatite datorita lui Al. Odobescu, Al.I. Cuza si altii. Muzeul National de Antichitati a mai crescut in urma circularei banului Mihalache Ghica, prin care a chemat la strangerea obiectelor de valoare la muzeu. Circulara este un act prin care se fac demersuri pentru ocrotirea patrimoniului tarii. Muzeului de Antichitati i s-a donat in anul 1841 tezaurul de la Pietroasa. Din colectiile MNA au facut parte colectii arheologice, piese provenite din manastiri, opere de arta. In functie de director al muzeului s-au schimbat importantele personalitati ca: Al. Odobescu, Grigore Tocilescu, August Treboniu Laurian, Vasile Parvan si altii. In timpul lui Grigore Tocilescu muzeul a functionat conform unui statut. Tot el a elaborat si o Lege pentru conservarea si restaurarea monumentelor istorice (1883).

Asociatiunea Transilvana pentru literatura romana si cultura poporului roman s-a constituit la Sibiu in octombrie/noiembrie 1861 prin cuvantarea lui Andrei Saguna si Timotei Cipariu. ASTRA se va ocupa de editarea cartilor, popularizarea stiintei si culturii, va sustine infiintarea scolilor romanesti (Scoala civila de fete de la Sibiu in 1886) si in acelasi timp Astra pune bazele unui Muzeu istorico-national la Sibiu in anul 1881. La 28 august 1897 se aproba intemeierea unei Case Nationale la Sibiu care va fi inaugurata in anul 1905 o data cu Muzeul National al Romanilor. Astra a patronat activitatea Muzeului regional Hunedoara, proiectul Muzeului motilor la Abrud si Campeni, la Vidra Muzeul dedicat lui Avram Iancu (deschis la 1 septembrie 1924), redeschiderea Muzeului Unirii de la Alba Iulia in mai 1929 etc. Astra editeaza si o revista Transilvania.

Comisiunea a fost fondata in anul 1892 la Bucuresti. Nu era detinatoare de monumente istorice sau colectii, ea avea misiunea de a le ocroti pe acestea. Membrii Comisiunii aveau in program descoperirea monumentelor neintrate in circuitul stiintific, de-a le proteja, conserva pe cele cunoscute si in unele cazuri se ocupau si de restaurarea lor. Dupa anul 1918 a inceput o activitate extraordinara datorita unor intelectuali de marca - membri ai CMI.

Dintre primele realizari face parte Legea pentru conservarea si restaurarea monumentelor istorice la 1919. Dupa aparitia legii a urmat o serie de dispozitii si acte normative date de CMI. Toate bisericile construite pana la anul 1834 au fost declarate monumente istorice urmand sa fie publicata lista acestora.

La Chisinau, Cemauti, Craiova, Lugoj, Cluj au fost create regionalele CMI care urmau sa se ocupe de conservarea si protejarea monumentelor. Trebuie amintit in acest context Nicolae Iorga, Petre Antonescu, Vasile Parvan, Dimitrie Onciul, Alexandru Lapedatu, Constantin Daicoviciu si multi altii. Dintre toate regionalele, Clujul s-a remarcat printr-o activitate materializata in organizarea santierelor arheologice, de restaurare a monumentelor si de valorificare prin publicare a rezultatelor activitatii stiintifice prin Buletinul CMI, la Cluj: Buletinul CMI seria Transilvania (1921-1940). Sub patronajul CMI Cluj aici s-a infiintat Scoala de arheologie si istorie. CMI pentru Transilvania a promovat ideea infiintarii unei retele muzeale in centrele importante ale Transilvaniei. Muzeele au fost patronate metodic, uneori si financiar. Ultimul presedinte al CMI a fost Constantin Daicoviciu iar CMI isi inceteaza activitatea in anul 1948. Zestrea conceptionala a CMI a fost preluata in anul 1951 de Comisia stiintifica a muzeelor, monumentelor istorice si artistice pe langa Academia Romana.

Pe langa legile mai sus mentionate ce privesc ocrotirea monumentelor istorice si activitatea muzeelor, mai trebuie mentionata Legea pentru organizarea bibliotecilor si muzeelor publice din 14 aprilie 1932 publicata in Monitorul Oficial 189. Prin aparitia Planului pentru organizarea generala a muzeelor din Romania a fost stabilita ierarhia muzeistica cu muzeul national in varf, urmau muzeele speciale, provinciale, comunale sau districtuale. Din toate muzeele perioade interbelice cel mai mult s-au dezvoltat muzeele satesti. In anul 1959 a fost infiintata Directia monumentelor istorice iar in anul 1974 va apare Legea nr. 63 Legea ocrotirii patrimoniului cultural national (PCN). Legea 63/1974 a functionat pana in anul 1989 acoperind nevoile de ocrotire a PCN. Legea a fost abrogata, in locul ei neexistand o alta lege, decat niste ordonante, mai multe proiecte care insa de ani de zile asteapta sa devina lege.

In anul 1994 a aparut Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 68/1994 care stabileste cele mai importante notiuni si ierarhii in domeniu.

In Romania au fost declarate urmatoarele muzee nationale:

× Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti

× Muzeul National de arta a Romaniei din Bucuresti

× Muzeul National de istorie a Transilvaniei din Cluj

× Complexul muzeal „Moldova” din Iasi

× Muzeul Banatului din Timisoara

× Muzeul National al Unirii din Alba Iulia

× Muzeul National Cotroceni din Bucuresti

× Muzeul Brukenthal din Sibiu

× Muzeul de istorie si arta a municipiului Bucuresti.


Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui document, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)


Noteaza documentul:
In prezent fisierul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta