REFERAT LA ISTORIE f3p21pe
BIBLIOGRAFIE: -Arborele lumii
-Dictionar enciclopedic
IMPERIUL COLONIAL
Inceputa de Columb si Vasco da Gama, expansiunea europeana a atins apogeul
la sfarsitul secoluluui XIX, cand marile puteri occidentale au creat
imperii coloniale uriase, dominand intreaga lume.
De-a lungul istoriei au existat mai multe imperii, de la asirieni la imperiul
european al lui Hitler in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Majoritatea
acestora erau relativ compacte, create prin expansiuni teritoriale in
zonele invecinate. Imperiile coloniale ale principalelor puteri europene
implicau dominatia acestora asupra popoarelor indepartate, ne-europene.
Imperiile cuprindeau aproape intreaga lume si se bazau pe superioritatea
economica si tehnologica. Apogeul acestui proces, atins in secolul XIX
este adesea denumit Epoca Imperialismului.
Bazele imperiilor coloniale datau din secolul XV, cand Columb a ajuns
in cele doua Americi, iar portughezii au descoperit o ruta maritima.spre
India. La fel cum au facut cu micile colonii din Asia, europenii au inceput
cucerirea si colonizarea Lumii Noi. In secolul al XVIII-lea, America Centrala
si de Sud erau impartite intre Spania si Potugalia, iar Marea Britanie
si Franta se luptau pentru stapanirea Americii de Nord, pana cand
Marea Britanie a iesit victorioasa din Razboiul de Sapte Ani (1756-1763).
“Primul Imperiu Britanic” s-a destramat atunci cand colonistii
americani au respins conducerea britanica si au fondat S.U.A. Aceasta revolutie
a americanilor a demonstrat faptul ca europenii stabiliti aici erau imposibil
de controlat de la asa mari distante, decat daca acestia simteau ca guvernele
de acasa actioneaza in favoarea propriilor lor interese; si chiar si asa
, acestia aveau sa insiste sa-si castige independenta. Acest lucru s-a
intamplat la inceputul secolului XIX, cand coloniile
spaniole si portugheze din America s-au revoltat si si-au dobandit independenta.
Exemplul lor a fost urmat de britanici, care s-au hotarat sa acorde guvernare
proprie coloniilor Australia, Noua Zeelanda, zona de sud a Africii de Sud si
Canada , unde se stabilisera foarte multi europeni. In mod surprinzator,
dezvoltarea acestor state era in mare parte o consecinta a conditiilor
mizerabile din Marea Britanie, care au facut ca emigrarea spre coloniile americane
sa fie pentru milioane de oameni mai atragatoare decat viata pe pamanturile
lot natale.
APOGEUL IMPERIULUI
In 1815 britanicii posedau deja un imperiu imens de expansiune, in
timp ce majoritatea rivalilor lor -; spaniolii, portughezii si olandezii
-; pareau sa stagneze. Prin urmare in ultima faza a imperialismului
european din secolul XIX, cand cea mai mare parte a Asiei si Africii a
fost colonizata, Marea Britanie era in frunte. Cu toate acestea, vechea
sa rivala, Franta, a devenit si ea extrem de activa si au aparut si cateva
puteri coloniale noi.
In Asia, presiunile Marii Britanii asupra Indiei s-au intensificat, pana
cand intregul sub-continent (Pakistanul, India si Bangladeshul de
azi) a fost supus direct sau indirect conducerii britanice. Pana la Rascoala
Indiana din1857, India era responsabilitatea Companiei India de Est, dupa care
a fost preluata de Coroana. India a fost in curand privita ca “Bijuteria
Coroanei”, vasta si exotica, in timp ce Armata Indiana a devenit
expresia autoritatii si prestigiului britanic in Orient.
COMERT SI POLITICA
Comertul si politica au dus la o continua raspandire a influentei britanice.
Singapore a fost fondat in anul 1819, insa urmatoarea miscare importanta
a avut loc dupa o jumatate de secol, cand Burma si Malaya (astazi Birmania,
respectiv Malaezia) au fost cucerite dupa o serie de razboaie si tratate. Franta
a cucerit Indo-China (Vietnam, Cambodgia si Laos), in mod asemanator.
Expansiuni si mai importante au fost inregistrate in Asia Centrala,
de catre rusi, care au patruns in Persia si Afganistan. De vreme ce noile
lor teritorii au fost incorporate in statul rus, formand o
masa neintrerupta de teritorii, era usor de trecut cu vederea faptul ca
acestea erau, la urma urmei, colonii aflate sub stapanirea rusilor, nu
doar pe timpul tarilor, ci in perioada sovietica. Deoarece succesele rusilor
pareau sa puna in pericol India britanica, rivalitatea anglo-rusa a devenit
foarte intensa la sfarsitul secolului XIX. Din aceasta cauza, state ca
Persia, Afganistan si Tibet aveau o independenta fragila, desi cele doua mari
puteri au cazut in cele din urma de acord asupra unei diviziuni in
“sfere de influenta”, in care fiecare dintre ele putea interveni,
daca interesele ii erau amenintate. China, de asemenea, si-a pastrat o
independenta nominala, desi a fost obligata sa cedeze teritorii Rusiei si sa-si
deschida porturile pentru comertul cu Occidentul, trebuind sa faca concesii
una dupa alta. Istoria Chinei din secolul XIX a fost presarata cu numeroase
umilinte, rezultate din Razboiul Opuilui (1841-1842), cand britanicii
i-au silit pe chinezi sa importe drogul, pana la infrangerea
sa (1894-1895) de catre Japonia, un stat asiatic, care reusise sa se adapteze
mai bine la noile realitati ale lumii moderne.
In Africa, ca si in Asia, s-a inregistrat o activitate coloniala
redusa in prima jumatate a secolului XIX, desi francezii incepusera
cucerirea Algeriei in jurul anului 1830. In acea perioada, multi
britanici erau sceptici fata de valoarea coloniilor, iar un scriitor devenit
politician, Benjamin Disraeli, le-a calificat drept : “pietre de moara
agatate la gaturile noastre”. Mai, tarziu, acesta si-a schimbat
parerea si, in calitate de prim-ministru, a facut din Marea Britanie cel
mai mare actionar al Canalului Suez (1875) si, printr-un gest imperialistic
extravagant, a proclamat-o pe Regina Victoria Imparateasa a Indiei (1877).
Insa abia dupa 1880 imperialismul a inceput sa faca parte din constiinta
britanica, popularizat prin povestirile si poeziile lui Rudyard Kipling si sarbatorit
in stil mare in timpul celor doua jubilee ale Reginei Victoria (1887
si 1897).
AGITATIA PENTRU AFRICA
Acestea au coincis cu un ultim proces de colonizare, inceput in
anii 1880 -; “Cearta pentru Africa”. Majoritatea coloniilor
infiintate inainte se aflau in zonele de coasta, insa
acum exploratorii si misionarii avansau spre interiorul continentului. Guvernele
europene nu erau intotdeauna de acord cu asemenea expeditii, dar erau
de multe ori convinse de administratorii imperialisti si aventurieri, care intreprindeau
aceste expeditii . Si, avand in vedere rivalitatile dintre puterile
europene, expansiunea coloniala a uneia dintre ele era suficienta pentru a le
alarma si a le activa si pe celelalte, doar de dragul prestigiului.
Printe ultimii intemeietori de imperii s-au numarat Germania si Italia.
Italienii s-au cencentrat pe Cornul Africii, infiintand colonii
in Eritreea si Somalia. Incercarile lor de cucerire a Etiopiei au
esuat, suferind o infrangere umilitoare in batalia de la Adowa
(1896). Germanii, nerabdatori sa-si exercite noul statut de supunere, au infiintat
coloniile din sud-vestul Africii, Tongo si Kamerun (Africa de Vest) si Africa
de Est germana (tinutul Tanzania).
Acordurile anglo-germane din 1886 si 1890 prevedeau impartirea Africii
de Est intre aceste doua mari puteri, britanicilor revenindu-le Kenya
si mai tarziu Uganda. In ciuda divergentelor, intreaga “Cearta
pentru Africa” s-a terminat fara izbucnirea unui razboi intre marile
puteri. Cele mai grave conflicte au avut loc intre cele mai active state,
Franta si Marea Britanie. Franta a creat, cu un scop precis, un imperiu urias
in Africa de Nord si de Vest. Preocupata de alte probleme , Marea Britanie
si-a consolidat tarziu pozitia in Africa de Vest, insa a reusit
sa ocupe Coasta de Aur (Ghana) si Nigeria.
Intre timp, Marea Britanie stabilise un protectorat asupra Egiptului (1882)
si, dupa mai multe imprejurari nefavorabile, a cucerit Sudanul (1897-1898).
Aici, a avut loc o lupta anglo-franceza decisiva, la Fashoda, care a adus cele
doua tari in prag de razboi, insa francezii s-au retras, abandonandu-si
ambitiile de cucerire in Sudan.
DE LA CAPE LA CAIRO
Englezii inaintau spre nord, spre colonia Cape. Unul dintre cei mai inflacarati
imperialisti era milionarul in diamante Cecil Rhodes, primul ministru
al coloniei Cape, indemnat de o viziune despre o ruta continentala britanica
intre Cape si Cairo. Rolul pe care l-a avut in expansiunea nordica
a fost atat de important incat doua colonii au fost denumite
dupa numele sau: Rhodesia de Nord (Zambia) si Rhodesia de Sud (astazi Zimbabwe).
Teritoriul britanic a fost in cele din urma limitat la doua republici:
Transvaal si Statul Liber Orange, care fusesera infiintate de descendenti
ai colonistilor olandezi in Cape. In anii 1830, acesti afrikaneri,
sau buri, au preferat sa se indrepte spre interiorul continentului, decat
sa ramana sub conducere britanica. Neintelegerile dintre ei si englezi
au inceput din nou, in special dupa ce s-a descoperit aur pe teritoriul
lor, fapt ce a atras britanici si alti straini, cautatori de aur. Conflictele
dintre acestia au culminat in Razboiul Bur din 1899-1902, care s-a sfarsit
cu anexarea statelor de afrikaneri.
CONTROLUL COMPANIILOR
Din secolul XVI, comertul si colonizarea au inceput sa fie sprijinite
frecvent de companii privilegiate -; companii carora li se acordase monopolul
regal pentru a opera intr-o anumita regiune. Organizatii cum erau Compania
India de Est britanica si olandeza au stabilit avanposturi, au purtat razboaie
si au condus teritorii intinse, uneori timp de secole, inainte ca
autoritatea lor sa fie inlocuita cu cea a guvernelor de acasa.
Acelasi exemplu a fost urmat si in Africa de Compania Britanica Africa
de Sud a lui Cecil Rhodes, desi guvernele de acasa tindeau sa preia aici puterea,
mult mai rapid ca in oricare alta parte. O exceptie scandaloasa a fost
Asociatia Internationala a Congo-ului, recunoscut ca stat independent de marile
puteri (1885), cu regele belgian Leopold ( nu al statului belgian), in
calitate de proprietar al acestuia.
Repetatele crime si exploatarea nemiloasa a companiilor autorizate de Leopold
au fost in cele din urma descoperite la inceputul anilor 1900, iar
in 1908 Congo a fost anexat de Belgia.
In anii 1900, “Cearta pentru Africa” aproape se terminase,
insa mai ramasesera cateva zone bogate: francezii au ocupat Marocul
si Mauritania, iar italienii au cucerit Tripoli (Libia). La pragul dintre secole
a luat nastere cel mai tanar imperiu colonial. In 1898, S.U.A. a
infrant Spania, preluand conducerea asupra coloniilor acesteia,
Filipine si Puerto Rico, urmate in curand de Hawaii si alte insule
din Pacific. Regiunea pe care fusese proiectat canalul Panama a intrat de asemenea
in posesia americanilor, S.U.A devenind astfel “puterea suprema”
in Emisfera Vestica.
CELE MAI PUTERNICE
Imperiile coloniale au fost initial create din mai multe motive, printre care
rivalitatile intre puteri, expansiunea planificata sau neplanificata prin
implicarea in conflictele locale si nevoia de a asigura materii prime
si piete de desfacere pentru produsele celor mai mari puteri. In spatele
acestor motive se afla puterea Occidentului, evidentiata prin produse de utilitate
imediata si inventia mitralierei, in 1883, care a facut, probabil, ca
unele forme ale imperialismului sa fie inevitabile.
Natura guvernarii coloniale varia foarte mult de la o regiune la alta. Aceasta
s-a intamplat in special cu conducerea britanica, care se
manifesta fie prin exercitarea unui control direct si emiterea legilor (ca si
in cadrul unei colonii ce apartinea Coroanei), fie prin grade diferite
de “protectie”, asigurata de un tratat, prin care conducatorul local
accepta un consilier britanic. In secolul XIX puterile coloniale se considerau
responsabile de aducerea civilizatiei in regiunile indepartate (“datoria
albului”). Intr-adevar, in colonii au fost introduse caile
ferate, medicamentele si alte facilitati, insa economia acestora era menita
sa aduca beneficii puterii guvernamentale decat sa satisfaca nevoile locale,
iar instruirea popoarelor supuse in vederea unei guvernari proprii a cunoscut
un ritm atat de lent (cu majoritari) incat independenta coloniilor
era practic amanata la infinit. Consecinta grava a cuceririi coloniale
este indicata de numarul mare de razboaie si rebeliuni, in timpul carora
bastinasii faceau eforturi pentru a rezista sau a se elibera de sub dominatia
imperialista.
REDESENAREA HARTILOR
Intre 1914-1918, Primul Razboi Mondial a dus la redesenarea vechilor harti
coloniale, datorita faptului ca Germania si Turcia, fiind infrante,
si-au pierdut imperiile.
Cele doua mari puteri, Anglia si Franta, erau principalii beneficiari ai noii
lumi, dobandind noi teritorii (asa-zise mandate, detinute sub tutela Ligii
Natiunilor), in Africa si Orientul Mijlociu. Si, desi dominioanele de
albi ale Imperiului Britanic erau recunoscute ca partenere egale de catre tara-mama,
in multe alte privinte, sistemul colonial parea sa fie la fel de puternic
ca intotdeauna.