c8f19fg

Epava se afla la 65 m adancime, pe fundul stancos al marii, in zona unei mici insule asezate in apropierea Capului Gelidonia, care reprezinta capatul vestic al Golfului Finic, golful cel mai important de pe coasta sudica a Asiei Mici. Astazi, ca si in antichitate, Capul Gelidonia este cunoscut drept un loc periculos pentru navigare.

S-a pastrat o parte foarte mica din vas, datorita zonei submarine stancoase, in care aceasta se afla si datorita curentilor puternici din zona care au impiedicat acoperirea lemnului vasului cu malul marin necesar pastrarii acestuia in mediul submarin. Cea mai mare parte a ramasitelor arheologice o formeaza incarcatura vasului, a carei distributie pe fundul marii ne arata ca vasul s-a scufundat uniform si nu inclinat.

Partea cea mai impresionanta a incarcaturii o constituie o serie de lingouri de arama si de bronz, cantarind cca. 20 kg / buc. Lingourile oxid au fost gasite asezate in trei gramezi principale, desi unele gramezi au alunecat pe fundul stancos al golfului, de-a lungul secolelor. Urmele de rogojini de pe multe dintre lingouri sugereaza ca intre acestea erau puse rogojini. Majoritatea lingourilor au fost gasite asezate tot in teancuri. Restul incarcaturii de metal alcatuita din unelte de bronz, intregi sau fragmentate, a fost gasita imprastiata in tot situl, desi in multe locuri era adunata in straturi, sub forma unor mici gramezi. Aceste unelte fusesera probabil depozitate initial in cosuri de rachita, o astfel de bucata fiind gasita conservata partial. Distributia metalelor indica o lungime aproximativa de 10 m. a vasului.

Cantitatea mica de obiecte de ceramica gasita este nesemnificativa. O concentratie de obiecte considerate obiecte personale (scarabei, lampi de vapor, capete de buzdugan, o oaie (astragal), o pecete cilindrica, greutati si urme de mancare sub forma oaselor de peste si puturi pentru masline) au fost gasite in zona golfului si indica faptul ca un fel de cabina se afla in acest capat al vasului, probabil pupa. Intre niste fragmente de lemn, interpretate ca fiind structura interna a carenei si incarcatura de metal a fost gasit un strat de stalpi care probabil protejau carena vasului de o posibila actiune de macinare, cauzata de miscarile grelei incarcaturi de deasupra. Vasul era comercial, comparabil cu caiacele moderne si transporta cel putin o tona de incarcatura neperisabila. Este posibil sa fi transportat si produse alterabile, dar acestea nu s-au pastrat. Nu exista nici o dovada din ramasitele vasului, sub forma unor portiuni care sa arate o anumita metoda de constructie, indicativa pentru nationalitatea vasului.

Masurand in medie o lungime de cca. 0,60 m, 0,45 m latime si 0,04 m grosime, cel putin 34 astfel de lingouri faceau parte din incarcatura. 24 dintre ele aveau semne ce fusesera marcate cat inca metalul din lingou era moale. Cateva aveau mici semne incizate, incrustate dupa ce metalul s-a racit. Lingouri de oxid similare au fost gasite in Siria si Palestina (Tell Beit Mirsim, Ras Shamra), Cipru (Enkomi, Mathiati), marea din afara Asiei Mici langa Antalia si Kas, Creta (Palaikastro, Zakro, Mochlos, Cnossos, Kommos, Ayia Triadha), Grecia continentala (Micene, marea din afara coastei Eubeii), Sicilia si Sardinia. Modele mici din acest tip de lingou au mai fost gasite in Teba egipteana. Toate lingourile de marime normala de acest tip, care au fost analizate, sunt din arama pura cu exceptia celor din cositor pur, gasite mai recent pe epava Ulu Burun. Reprezentari ale acestor lingouri se gasesc frecvent in arta egipteana, in mare parte in picturile din morminte, incepand cu perioada regatului lui Tutmes III (1490-1436 i.Chr.). Cele mai cunoscute sunt picturile din mormintele lui Useranom, Rekhmire si Meryra. Cea mai recenta dintre aceste reprezentari, un relief din perioada lui Ramses III (1192-1160 i.Chr.) de la Medinet Habu, este probabil o simpla copie a unei reprezentari din templul lui Ramses II (sec. XIII i.Chr.) la Teba.

In alte cuvinte nu exista reprezentari egiptene ale acestor obiecte dupa cca. 1200 i.Chr. Lingourile de oxid apar si in cateva tablitele liniare B din Cnossos si posibil si pe cateva peceti minoice si cipriote din Epoca Tarzie a Bronzului. Lingourile de acest tip apar de asemenea in doua importante opere de arta cipriote din sec. XII i.Chr. un suport de bronz, din Kourion, si cunoscutul „Zeu stand pe un lingou” de la Enkomi. Termenul „oxid” e in mod sigur o denumire gresita, in sensul ca aceste lingouri nu se doreau a fi copii ale unui adevarat oxid si nici nu erau echivalente ca valoare unui bivol. Cele 4 manere au fost facute doar pentru a usura transportarea lingourilor. Aceste lingouri au fost turnate in mulaje de teracota dar nu au fost modelate intotdeauna dupa aceeasi marime si in mod sigur nu aveau aceeasi greutate. De aceea nu pot fi considerate ca fiind unitati monetare in circulatie. Semnele marcate si incrustate pe care le au de obicei nu sunt specifice unui anumit tip de scriere si cel mai bine sunt vazute ca si simboluri ale minerilor sau fierarilor, comparabile ca semnificatie cu urmele incizate sau incrustate pe obiectele de ceramica din perioada Bronzului egeean. Aceste semne pot astfel identifica sursa aramei dintr-un lingou. Distribuirea acestor lingouri, in special cele descoperite in siturile submarine, indica faptul ca ele erau produse pentru a facilita transportul aramei ca materie prima.

Datorita picturilor din mormantul egiptean al lui Rekhmire, unde purtatorii acestor lingouri se numeau „oamenii lui Keftiu”, s-a dedus ca principalii purtatori ai acestor lingouri erau minoici sau posibil micenieni. Totusi, exista o dezbatere asupra localizarii precise a Keftiu-lui si, in orice caz, nu exista nici o dovada clara ca „oamenii din Keftiu” detineau monopolul negotului cu lingouri de oxid. George Bass crede ca levantinii, fie ei sirieni sau canaaneeni, ar fi putut face trafic cu astfel de lingouri. Bilantul dovezilor noastre sugereaza ca arama lingourilor ar fi putut fi extrasa din Cipru, unde, crede Bass, chiar s-ar fi fabricat lingouri sub control minoic sau sirian.

Dupa cca.1400 i.Chr. si prabusirea maretei civilizatii minoice, Bass presupune ca intregul control asupra fabricarii lingourilor a fost preluat de sirieni. Altii sustin ca si aici ca si in alte domenii, minoicii ar fi fost inlocuiti de catre micenieni. Vassos Karageorghis, directorul Serviciului Cipriot de Antichitati, spune ca intreaga industrie a aramei in epoca tarzie a bronzului in Cipru, era controlata de ciprioti. In prezent nu exista dovezi convingatoare care sa arate ce grup etnic domina in sec. XIV-XIII i.Chr. productia aramei si distribuirea acesteia in estul Mediteranei.

Mostrele unui numar impresionant de lingouri de tip oxid au fost supuse analizei de izotopi de plumb pentru a determina sursa aramei continute. Lingourile de pe epava de la Capul Gelidonia si Ulu Burun sunt aproape toate turnate din minereuri de provenienta cipriota, ca si fragmentele de lingouri din LM III, din zona portului minoic de la Kommos. Dar lingourile LM I din Ayia Triadha poarta o semnatura a izotopului de plumb incompatibila cu sursa cipriota si pot proveni din minereuri anatoliene.

Lingourile din Sardinia au fost catalogate, in urma analizei cu izotopi de plumb, drept produse ale minereurilor cipriote, desi nu prea are sens daca luam in vedere frecventa resurselor minereurilor de arama in Sardinia. Inca nu s-a dovedit ca resursele din Sardinia au fost exploatate in Epoca Bronzului, asa ca e posibil ca metalul din Cipru sa fi fost transportat pe insula din Mediterana de est, cand traficul de lingouri metalice era dominat de transportatorii ciprioti si egeeni (fie minoici sau micenieni).

Masurand cca. 0,20 m in adancime si 0,03-0,04 m grosime, 12 lingouri intregi, 8 aproape intregi, 9 jumatati de lingouri rupte si, fragmente de lingouri de acest tip „plano-convex” amestecate au fost gasite in epava Galidonia. Din cele 3 lingouri analizate, erau din bronz (87 % arama, 7 % cositor), iar alte doua analizate in 1976 erau din arama pura. S-a sugerat ca toate lingourile erau din arama pura, analiza bronz a lui Bass fiind cumva rezultatul unei confuzii de mostre in laborator. Nici un lingou de acest tip nu prezinta urme de nici un fel. Lingourile plano-convex sunt des intalnite in Mediterana estica, in Epoca Tarzie a Bronzului si sunt de obicei chiar din arama pura. Exemple timpurii din perioada mijlocie a Epocii bronzului sunt cunoscute din Acemhuyuk si Alacahuyuk in Anatolia centrala. Desi asemanatoare in ceea ce priveste compozitia metalica cu lingourile oxid, lingourile sunt mai mici, deci mai usor de transportat si erau probabil mai usor de asezat pe cuptorului de topit decat in mulaje aflate in afara cuptorului.

Masurand cca. 0,20 m lungime, 0,06-0,08 m latime si 0,01-0,015 m grosime, toate cele 19 lingouri de acest tip „lespede” au fost gasite in zona Golfului. Cele 3 lingouri analizate contineau cositor in proportie de 1,83 %; 1,0 % si 5,27 % dar erau in mare parte din arama. Continutul mic de cositor, prea mic pentru un bronz bun, poate indica faptul ca erau facute din resturi de metal retopite. Nu exista insemnari pe aceste lespezi, dar deoarece au o greutate egala cu 1 kg si au fost gasite in zona ipotetica a cabinei epavei, pot reprezenta o forma primitiva de unitate monetara.

Sub lingourile de arama din zonele G si P au fost gasite 3 mormane de oxid de cositor alb, sub forma de praf, dupa cate se pare tot ce a ramas din cositorul pe care vasul il avea ca incarcatura. Sursa cositorului pentru culturile egeene din Epoca Bronzului e o problema foarte disputata. Desi sursa finala a cositorului de pe Galidonia e necunoscuta, specialistii sunt siguri ca nu provenea din Cipru. Cositorul de pe aceasta epava e mult mai important ca fiind cel mai vechi si pur dupa cel descoperit in cantitati mult mai mari si sub forma lingourilor de oxid de cositor metalic in epava Ulu Burun care este cu 100-150 de ani mai veche.

Acest material include o mai mare varietate de obiecte folosite In agricultura, prelucrarea lemnului, metalurgie, obiecte de razboi si cateva activitati domestice: tarnacoape, sape, lopeti, sapaligi, carlige pentru curatat pomii, seceri, topoare duble, tesle, topoare valatuc, dalti, ciocane, sule, cuie, clesti, ace, cutite, varfuri de sulite, brice, pensule, fragmente de vase de bronz, fragmente de suporturi pe trei picioare, bratari pentru mana si glezna, inele si agrafe. Majoritatea erau deja fragmentate si erau probabil transportate pentru valoarea lor ca resturi. Cele mai bune asemanari pentru cele mai multe dintre aceste obiecte vin din Cipru si de aceea s-a teoretizat ca ultimul port in care vasul a stationat, in calatoria negustoreasca spre vest, spre Egeea, a fost Cipru.

Au fost gasite relativ putine obiecte de ceramica si acestea au fost slab pastrate. Obiectele de ceramica pot fi caracterizate drept cosmopolite si ar fi putut fi usor obtinute din importurile libaneze, siriene sau cipriote. Exista si cateva obiecte miceniene dar toate sunt de tipuri comune in Levant. Au fost identificate modele ceramice cipriote si siro-palestiniene. Din nefericire obiectele ceramice nu pot fi datate cu precizie; a fost sugerata o perioada cronologica destul de mare intre cca.1250-1150 i.Chr.

Unitatile de masura erau necesare unui negustor care facea comert cu orice fel de produse, dar mai ales unuia ce se ocupa cu metale ce erau in mod normal aliaje, caci fabricarea unor astfel de aliaje cerea masuratori destul de precise a metalelor folosite, cositor si arama in cazul bronzului. Dintre cele 60 de greutati gasite pe epava, toate in afara de doua, au fost gasite in zona cabinei. Avand in vedere dificultatile intalnite in excavarea la o adancime la 90 de picioare, si datorita marimii mici a greutatilor, este posibil ca numarul greutatilor de pe vas sa fi fost cu mult mai mare in momentul scufundarii acestuia. Greutatile au forma de glont, ovale, trunchiate conic, sferice, cu o baza plata, cilindrice si discoidale.8 sunt de metal, 52 din piatra. Bass a declarat ca cel putin 6 greutati sunt reprezentate dupa cum urmeaza:

model standard bazat pe o unitate de 7.30 gr., identificat drept „standardul fenician” de 7.32 gr. Unitati multiple de 4, 5, 6, 8(?), 9, 15, 20, 28, 32 si 64 au fost identificate printre greutati. model standard bazat pe o unitate de 9.32-9.33 gr., identificata drept qedet egiptean . Unitati multiple de 1, 3, 6, 7(?), 10, 19, 20(?), 25, 30, 49, 50(?) au fost identificate printre greutati. model standard bazat pe o unitate de 9.50 gr., identificat drept qedet-ul siro-palestinian. Unitati multiple de 1, 5, 7, 8, 9(?), 30 si 4 1/2(?) au fost identificate printre greutati. model standard bazat pe o unitate de 10.30 gr., identificat drept nesef-ul sirian. Unitati multiple de 1, 2, 5, 18, 3 1/2, si 4 2/3 au fost identificate printre greutati. model standard bazat pe o unitate de 10,50 gr., identificat cu o oarecare ezitare drept nesef-ul fenician. Unitati multiple de 1, 1/3, 4 1/3, 2 1/2, 7 1/2, 3 2/3, 3 1/3, 4 2/3, 6 2/3 au fost identificate printre greutati. model standard bazat pe o unitate de 11.50 gr., identificat drept shekel-ul canaanit. Unitati multiple de 4, 5, 6, 8, 7 1/2, 6 2/3, si 8 2/3 au fost identificate printre greutati. model standard bazat pe o unitate posibila de 12.30 gr., a carei identitate a ramas necunoscuta. Unitati multiple de 1 si probabil de 4, 7, 4 1/2 si 5 1/2 au fost identificate printre greutati.

In viziunea lui Bass, aceste unitati permiteau negustorului sa faca comert cu Egiptul, Siria, Palestina, Imperiul Hitit, Cipru, Creta, posibil Troia si Grecia continentala. Din nefericire, marea arie de extindere a greutatilor standard identificate, precum si lipsa relativa de informatii despre sistemele predominante de masurare folosite in Egeea preistorica, impiedica stabilirea unor concluzii despre ruta sau nationalitatea vasului.

De la publicarea informatiilor despre epava Gelidonia, marea colectie de greutati / unitati de masura de pe mai vechea epava Ulu Burun a fost analizata de catre Pulak, iar sistemul minoic de greutati, predominant in Egeea sudica in perioada neopalatiala, a fost analizat amanuntit de Petruso. O analiza ulterioara a distribuirii si penetrarii diferitelor sisteme metrologice de la sfarsitul Epocii Bronzului in Mediterana estica va aduce fara indoiala, in anii urmatori, importante noutati privind conditiile socio-economice din aceasta regiune.

Scarabeii gasiti in zona cabinei erau probabil folositi ca si amulete sau talismane sau poate sigilii si, se pare ca apartineau unuia sau mai multor membri ai echipajului. Ca si datare, ei apartin unei perioade ce se extinde din a II-a perioada intermediara (1785-1567 i.Chr.) pana la sfarsitul celei de-a XVIII-a si inceputul celei de-a XIX-a dinastii (sfarsitul sec. XIII i.Chr.). Cativa dintre ei sunt vizibil cu cateva sute de ani mai vechi decat epava in timp ce aceia mai „noi” sugereaza ca data pentru epava sfarsitul sec. XIII i.Chr.

O singura pecete cilindru, disputabil proprietatea capitanului vasului, a fost gasita in zona cabinei. Este vorba despre o mostenire de familie din sec. al XVIII-lea i.Chr., probabil facuta in Siria.

Vasul incarcat cu lingouri de metal si resturi de bronz, naufragiat la Capul Gelidonia, s-a scufundat in jurul anului 1200 i.Chr. sau putin mai tarziu. Era lung de 9-10 m. si servea probabil atat ca transportor de materie prima cat si ca un fel e atelier de fierarie ambulant, capitanul fiind negustor si in acelasi timp mestesugar ce se ocupa cu bunurile facute la comanda. S-a spus ca vasul se indrepta de la est la vest, din Cipru spre Egeea, dar nici aceasta si nici punctul initial de plecare sau de final al calatoriei vasului nu pot fi specificate cu precizie. Bass a specificat ca vasul era fenician sau canaanit, dar Muhly si altii au afirmat ca era micenian. Datorita lipsei dovezilor, certitudinea in acest caz e imposibil de stabilit. Intr-adevar se pune intrebarea daca majoritatea vaselor comerciale ale acestei perioade erau considerate ca avand vreo „nationalitate”, in sensul de a fi parte a „comertului marin” al unei entitati politice.

Nu exista nici o dovada clara pentru o asemenea identificare, cu atat mai putin pentru o identitate individuala a autoritatilor care detineau sau administrau asemenea vase la sfarsitul Epocii Bronzului in lumea egeeana.

Inainte de descoperirea intr-o zona relativ apropiata, a epavei Ulu Burun, langa Kas, datata acum la cca. 1310 i.Chr., cea de la Gelidonia este cel mai vechi vas la care s-au facut sapaturi. Aceasta reprezinta o nepretuita sursa de dovezi pentru studiul comertului, metalurgiei si metrologiei de la sfarsitul Epocii Bronzului in lumea in cosmopolita din Mediterana estica.

Sursa sau sursele chilimbarului gasit in Egeea pot fi determinate prin intermediul spectroscopiei cu raze infrarosii. Majoritatea chilimbarului din Grecia miceniana, precum si cel din Italia si alte locuri din Mediterana, provine din Marea Baltica. In context micenian, chilimbarul e intalnit aproape in exclusivitate sub forma margelelor si a unor placi rectangulare multiplu perforate.

Prezenta chilimbarului, care nu e un artefact ci mai degraba un material, in zone in care nu e intalnit in mod obisnuit, nu indica neaparat un contact intercultural ci doar un anumit sistem de schimb activ prin intermediul a doua sau mai multe culturi. Cu alte cuvinte, prezenta chilimbarului baltic in sudul Greciei, nu e neaparat o dovada ca micenienii calatoreau spre nord, spre Baltica, si nici ca europenii au vizitat Grecia miceniana. Chilimbarul in discutie ar fi putut trece printr-o multitudine de maini intr-o retea de schimb care a adus materialul printr-o serie de escale, relativ scurte, la ceea ce in final s-a dovedit a fi o mare distanta.

In orice caz, chilimbarul e usor, si mare parte din el poate fi carat chiar de o singura persoana. Numeroasele descoperiri nu trebuie astfel sa indice ca au fost facute mai multe calatorii pentru a-l putea obtine.

Chilimbarul era in antichitate, ca si acum, pretios. E atractiv pentru culoare, e neted si cald la atingere si are anumite proprietati electrice care in antichitate ar fi putut fi considerate magice. Ca si substanta organica, chilimbarul nu rezista intemperiilor si astfel ar fi putut disparea usor din inregistrarile arheologice. Se poate descompune chiar si intr-o colectie de muzeu, daca nu e tratat cum se cuvine de conservatori.

In Egipt nu exista nici o dovada de chilimbar adevarat, spre deosebire de alte fosile rasinoase, inainte de a XVIII-a dinastie (cca.1570 i.Chr. catre noi). Cel mai vechi chilimbar in Orientul Mijlociu ar putea data din cca,1800 i.Chr. la Assur si Hissar (nivelul III C), sau poate data chiar din cca.2400 i.Chr., in descoperirile dintr-un mormant de la Tell Asmar. Un studiu amanuntit al materialului descris ca fiind chilimbar in aceste contexte este necesar pentru confirmarea unei datari asa de inaintate a utilizarii materialului in aceasta parte a lumii. Chiar si in Grecia nu exista dovezi clare de chilimbar inainte de sfarsitul perioadei Helladicului Mijlociu, si nu exista sigur chilimbar mai vechi care sa provina din orice alta zona a Mediteranei estice.

Cel mai vechi chilimbar din Grecia provine din mormantul put O in mormantul circular B la Micene si dintr-un vechi tholos la Pilos in Messenia, ambele contexte fiind datate in ultima faza a perioadei Helladicului mijlociu (cca.1725-1675 i.Chr.). Alte descoperiri ale acestei substante, din tholosul 3 din Peristeria, din Pilos tholosul IV si din mormintele puturi din Micene, dateaza din intaia perioada imediat urmatoare a Helladicului tarziu I. Peste 1560 de piese, dintre care doar 1290 sunt din mormantul put IV din cercul A, sunt cunoscute din contextele MH si LH I.

In LH II, descoperirile de chilimbar se ridica la 820 de piese in total si sunt atribuite Argolidei si zonei Pilos in Messenia, cu exceptia catorva piese din Teba, in Beotia. Marele total de 2380 de piese de chilimbar din LH I-II depaseste cu usurinta totalul pieselor de chilimbar din Egeea din toate contextele preistorice care dateaza dupa sfarsitul LH/LM/LC II. Dar chilimbarul micenian timpuriu desi abunda in privinta pieselor totale, provine din doar 12 locuri diferite din Egeea.

In LH / LM III A, chilimbarul se gaseste in Peloponez, Grecia centrala si insulele Cicladice, precum si in alte locuri din sud si est (Kos, Cipru, Creta, Siria) si insulele dinspre vest (Zakynthos, Sicilia, Insulele Eoliene). Descoperirile provin din mai putine contexte de descoperire, dar dintr-un numar mare de situri diferite (17). Numarul pieselor cunoscute se restrange la 182, dintre care 160 apartin numai perioadei LH / LM III A1, iar 22 perioadei LH / LM III A2. Aparitia pentru prima data a chilimbarului in Cnossos, in aceasta perioada reprezinta o alta dovada a prezentei locuitorilor din Micene in zona in perioada LM / LH IIIA1. Doar 40 de piese din 8 situri dateaza din LH III B. In Peloponezul acestei perioade, chihlimbarul se gasea doar in Argolida. Chilimbarul apare acum pentru prima data in nordul-vestul Greciei, in Etolia si Epir.

In timpul perioadei LH IIIC se pare ca a avut loc o reinviere a popularitatii chilimbarului, obtinandu-se mai mult de 60 de piese din 14 situri. Distribuirea lui este raspandita acum, incluzand Rodos, Alalakh in Siria, Creta, Egipt si vestul insulei Kephallenia. Din perioada tarzie LH IIIC si in context submicenian sunt cunoscute doar 9 piese din doar trei situri in Salamis, in Elis, si in sudul Italiei. Cantitatea si concentratia chilimbarului in cateva situri din perioadele LH I si LH II este uimitoare.

Renfrew a sugerat ca chilimbarul a ajuns la regii micenieni prin intermediul unei retele de prestigioase de schimburi de daruri regale, care se intindea de-a lungul Europei si in care micenienii formau veriga sudica. Motivul insa al crearii unei astfel de retele ramane un puzzle in prezent. In perioada LH IIIA mai putin chilimbar e raspandit intr-o zona mai extinsa. Spre deosebire de siragurile intregi din perioadele LH I-II, apar acum in morminte doar boabe de margele care erau probabil considerate ca avand puteri magice. Sursele chilimbarului din perioada LH IIIA ar putea mai degraba fi doar resturile din perioada LH I-II si nu noi importuri. Intr-adevar un sistem de schimb de astfel de marfuri oferite ca daruri, ar putea functiona acum in interiorul lumii miceniene, sistemul mai vechi din Europa distrugandu-se dintr-un anumit motiv.

In timp ce schimbul de chilimbar suferea un declin continuu in perioada LH IIIB, dovezile ce indica prezenta acestui material in LH IIIC cresc, ceea ce ar putea indica reinnoirea contactului cu furnizorii balcanici ai vremii.

Primul chilimbar baltic a sosit in Grecia cca. in anii 1725-1675 i.Chr., posibil in trei transporturi (cate unul pentru Micene, Pilos, Kakovatos aMesseniai). Urmatorul transport nu putea sa fi ajuns inainte de perioada de tranzitie de la LH IIIB la LH IIIC, cca.1200 i.Chr., de aceasta data probabil prin intermediari in nord-vestul Greciei, dupa cum sugereaza descoperirile materialului in Etolia si Epir. S-a afirmat ca primele transporturi au ajuns in Peloponez probabil pe mare, venind poate chiar din indepartata Britanie. Ultimul transport, mult mai mic, e posibil sa fi ajuns pe uscat la malul Adriaticii, apoi in jos spre coastele vestice ale teritoriilor cunoscute azi ca Iugoslavia, Albania si Grecia si astfel in sfarsit in Egeea

Alte obiecte care erau supuse schimbului la sfarsitul epocii bronzului, multe dintre ele in contextul unui adevarat comert, includ:

Materiale neprelucrate: metale pretioase precum aur, argint si electrum ; fildesi de la elefanti si hipopotami; oua de strut, piatra folosita in arhitectura (gips); bijuterii (Lapislazuli); vase si sigilii de piatra si unelte (andezite, obsidian); mirodenii folosite in producerea uleiurilor parfumate si a unguentelor (coriandru, tamaie, smirna).

Bunuri prelucrate: vase de ceramica, sigilii, fildes sculptat, textile, mobila, vase de piatra si metal.

Produse agricole: vin, ulei de masline, piei netabacite, lana.

Multe din obiectele de mai sus, ca si cele analizate detaliat ( bronz, chilimbar) erau probabil schimbate prin retele de distributie diferite si independente.