Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Celtia continentala
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
d1t18tk

Manualele scolare prezinta Galia ca pe o prefigurare a Frantei. Afirmatia e de¬parte de realitate. Denis din Halicar-nas, in lucrarea scrisa la jumatate de secol dupa cucerirea galilor de catre romanii lui lulius Cezar, spune ca Celtia se intinde de la sciti pana la traci, ca este impartita de Rin in doua parti egale si ca Germania este o regiune a partii orientale. Romanii nu¬meau de altfel Gallia tot nordul si estul Italiei, Tran-spadanul si Cispadanul.
E drept ca la inceputurile interventiei romane, celtii pierdusera deja, pe langa pamanturile din Sud, cea mai mare parte a domeniului transrenan si i-au lasat pe vecinii lor intreprinzatori sa se instaleze pe malul occi¬dental al batranului fluviu galic (dupa spusele lui Viturviu).
Rinul n-a fost niciodata o frontiera lingvistica sau etnica, ci doar o pozitie strategica usor de aparat, pe care de altfel Marc Aurelius, doua secole mai tarziu, a considerat avan¬tajos sa o paraseasca mai sus de gura fluviului Main, pentru a-si stabili frontierele la estul Campurilor Decu-mate, teritoriu tampon pe care il crease. Dar Celtia sau Galia era mult mai intinsa decat actuala Franta.
Nici una din regiunile ei nu cunoscuse organizare administrativa centralizata inainte ca romanii sa imparta teritoriul cucerit in patru zone, dintre care doar cea cen¬trala — si cea mai importanta — a avut voie sa se nu¬measca «celtica».
Si totusi unitatea Galiei, in interiorul frontierelor care variau fara incetare, este sigura. O civilizatie insa nu este un stat. Nici grecii, care au fost civilizatorii romanilor, nu au reusit sa se reuneasca intr-un stat comun.
Unitatea celtilor a venit intai de toate dintr-o unitate a originii mitice si a limbajului. Ei se stiau un tot unitar uman. Institutia druidica veghea pentru intretinerea aces¬tui sentiment si a culturii comune.



O unitate constituita din amestecuri ierarhizate
Unitatea a rezultat si din amestecurile care au avut loc in cele sase sau opt secole de migratie. Cenomanii care au fondat Trenta si voicii care au ocupat Garona veneau din Germania centrala. O ramura a volcilor, tri-dentii, au fondat orasul Trans in Mayenne. E de retinut ca vechiul nume al orasului Trenta era Tridentes. Boemii, care au dat numele lor Boemiei, au lasat urme in bazinul Arcachonului, Burgundia, valea P6-ului si... imprejurimile Ankarei. Senonii au avut colonii aproape peste tot, de la
Bordeaux pana in Artois si de la Main pana la Meuse. Biturigii care au lasat numele lor Berry-ului, au populat malul stang al Girondei. Aceste amestecuri constante pun sub semnul intrebarii ipoteza inca neverificata a existentei dialectelor in limba galica. Vom avea ocazia sa vedem ca miscari comparabile au avut loc de o parte si de alta a Manecii si intre insulele britanice. Mai tarziu, in timpul invaziilor germanice, se vor produce aceleasi fenomene: ele tin de tipul social al popoarelor numite barbare.
Exista o ierarhie in randul celor saizeci de popoare ale viitoarei Galii romane. Totul se petrece ca si cum natiuni importante s-au scindat in mai multe fractiuni, in realitate, relatiile intre toate aceste popoare erau com¬plexe, in special cand se declarau consanguini, ceea ce probabil ca nu era decat o figura de stil pentru ca o parte dintre ei, alaturati lui Cezar, se declarara «consanguini» ai poporului roman!
Ierarhia care exista intre ei si care facea din velavi (Velay), din Gabali (Gevaudan) subordonati ai arvernilor, din ossimi (Ouessand) sau namneti (Nantes) aliati ai venetilor (Vannes) era o trasatura a organizarii politice a celtilor. Avea sa aiba pentru ei consecinte din cele mai grave.
Belgienii erau germanici?
Se stie ca Cezar a denumit Belgia partea Galiei si¬tuata la nordul Senei si a notat ca mai multe popoare care locuiau in acea zona se mandreau de originea lor «ger¬manica». Era cazul belovacilor (Beauvais), al suesonilor (Soissons), al atrebatilor (Arras) si al ultimilor sositi pe malul drept al Rinului, eburonii, morinii si menapii. Acelasi lucru se intampla si cu puternica natiune a trevirilor (Treves) care nu tinea de Belgia pentru ca tinutul intre Ar-deni si Rin apartinea Celtiei.
Numele «germanic» se preteaza la confuzii pen¬tru ca in Antichitate el nu avea nicidecum sensul pe care i l-a dat Tacitus, explicandu-i originea foarte re¬centa cand a descris cucerirea Galiei la o suta cincizeci de ani dupa ce aceasta a avut loc. Pana atunci numele de celt folosea la desemnarea tuturor barbarilor blonzi care traiau dincolo de Alpi. Germania nu era deci decat un concept geografic, in consecinta, atunci cand popoarele belgiene care erau de limba si cultura celtica se denumeau germanice si o spuneau cu mandrie, prin aceasta ei intelegeau ca nu fusesera atrasi de in¬fluentele nocive venite din Sud si ca isi conservasera toata virilitatea rasei lor. De altfel, Cezar a observat aceasta pentru ca nicaieri in afara de Belgia nu i s-a opus o rezistenta asa de mare.
Cand romanii au facut apel la triburi teutone veri¬tabile cu titlul de membri ai federatiei ca sa le apere frontierele imperiului, au creat pentru batavi si tongrii provincia Germaniei inferioare, distincta de Belgia. Ceea ce arata ca acest cuvant capata un sens nou. Germania superioara, ce ingloba Celtia de la Mayence la Elvetia nu are nici o semnificatie etnica. Daca este probabil ca la aceasta epoca sa fi avut loc infiltrari te-desce in valea Rinului si nordul Elvetiei, este evident ca galica a fost inlocuita de latina si nu de alemana in aceste doua treimi ale «Germaniei». «Membrii fe¬deratiei» fusesera asimilati. De abia dupa marile invazii din secolul al V-lea, ale francilor si ale alemanilor, in principal, s-a produs o retragere a romanilor pana la Moselle si Vosgi.
Celti si «germanici» imposibil de deosebit
Dupa cum ne sugereaza nationalismul si rasismul modern, linia de demarcatie nu a existat niciodata intre celti si «germanici», ci intre romani si barbari. Pana la lati¬nizarea celtilor, cei care urmau sa poarte numele de ger¬manici nu incercau sa se distinga prin nimic. Regii cimbrilor si ai teutonilor purtau nume celtice. Ariovist, re¬gele suavilor, vorbea galica cu trimisii lui Cezar. Dupa ce francii au trecut prin procesul de latinizare, ei s-au infrun¬tat in chip de romani cu fratii lor ramasi mai la nord. Carol cel Mare, care se voia imparat al romanilor, a masacrat alti germanici, pe saxoni, care se incapatanau sa ramana pagani.
Cazul eburonilor, in Belgia, nu ridica nici o indoiala. Trogus Pompei, tovaras de-al lui Cezar, a servit ca inter¬pret pentru ei la Tongres, in ciuda afilierii lor la teritoriul Germaniei inferioare.
Era necesara reducerea la neant a pretinsei opozitii esentiale intre celti si germanici intr-un context in care ea introducea notiuni false si confuzii. Intricarea nordicilor apartinand celor doua etnii era asa de mare in epoca pagana ce ne intereseaza, incat putem citi in Tacitus despre estienii de la tarmurile Balticei: «Au traditiile si obiceiurile suavilo/, dar limba lor se aseamana mai mult cu a bretonilor, isi manifesta adoratia fata de Mama zeilor, iar emblemele religiei lor sunt porcii mistreti (trasatura tipic celtica)», in sfarsit, la cimbrii se va gasi, in secolul al XlX-lea, cea mai frumoasa piesa arheologica celtica, vasul de la Gundestrup, care permite sa presu¬punem, pe langa unele legaturi pe care le cunoastem deja, si existenta unor practici religioase comune.
Celtismul era o lume deschisa
Obisnuiti cum suntem sa vedem in celti ramasite ale unor popoare traind din amintirile trecutului lor si ostile influentelor exterioare, ne este greu sa ne imaginam pana la ce punct era lumea celtica deschisa tuturor curentelor ce-i bateau ia usa. O descoperire nemaipo¬menita, facuta in 1942, in inima Frantei, aproape de Chatillon-sur-Seine; ne-o dovedeste din plin.
S-a dezgropat din mormantul unei femei de rang inalt, datand din prima perioada a fierului, intr-o epoca in care galii traiau intr-o civilizatie dintre cele mai rudimen¬tare, o opera de arta greceasca senzationala, pur si sim¬plu craterul de bronz cel mai frumos si cel mai mare care exista in lume, putand contine 1100 de litri si avand greu¬tatea de 208 kilograme. Am putea oare sa ne imaginam sacrificiile, truda si timpul necesar comandarii, platii si transportului unui asemenea obiect de la magazinul comerciantului grec ca/e nu putea fi pe atunci in alta parte decat la Marsilia? in lipsa unei curiozitati avide pen¬tru civilizatiile diferite de a lor, fara o dorinta arzatoare de «progres», fara un gust innascut pentru frumusete si grandoare, o asemenea intamplare n-ar fi avut loc. Multe alte semne ne arata ca intre celti si eleni existau relatii neintrerupte de naturi diverse, incepand cu secolul al Vll-lea inaintea erei noastre. Craterul de la Vix nu este un martor izolat. Numeroase obiecte grecesti si etrusce fac parte din „mobilierul" mormintelor nobililor celti.
in perioada descoperirilor de la Vix. la extremitatea orientala a Celtiei, la Heuneburg, s-a gasit o incinta mili¬tara din caramida, cu fundatie de piatra, construita dupa proiect si tehnica elenica. Ca sa ridice acest oppidum, galii preferasera zidului lor traditional din piatra, pamant si grinzi, constructia unui inginer grec. Este plauzibila si ipoteza dupa care galii s-ar fi lasat imbroboditi de un abil comis voiajor, pentru ca murus gallicus nu era cu nimic inferior zidurilor elenice.
incepand cu secolul ai lll-lea inainte de Christos comertul cu metale (cupru, cositor, fier), cereale, carne afumata, practicat de populatiile din Nord in schimbul obiectelor prelucrate, uleiului si vinului celor din Sud era intermediat de romani. Limba latina a patruns in Galia prin comerciantii care au pregatit terenul victoriei rapide si totale a romanilor.
Revelatia artei galice
Cand a avut loc la Paris, la Palais de Chaillot, prima expozitie de arta galica, criticilor parizieni nu le venea sa creada ceea ce vedeau. Se asteptasera la imitatii stan¬gace ale artei greco-romane si se gaseau in fata unei de¬monstratii de arta abstracta.
Descrierea pe care intentionam s-o facem referitor la organizarea Galiei si la criza prin care trecea in apro¬pierea erei crestine nu ar putea fi inteleasa de cititor decat cu conditia deschiderii unei paranteze prealabile care sa-l puna in contact cu geniul celtic, intrezarit prin prisma manifestarilor sale cele mai limpezi: cele artistice.
Egiptul, Asiria, Asia khmerilor, America azteca si mayasa inseamna arta monumentala. Grecia este sim¬bolul artei plastice; Roma reprezinta arhitectura. Celtia este arta simbolica. Deseori s-a pus in mod ironic intre¬barea: prin ce se disting celtii? Trasatura distinctiva a celtilor este aceasta: spiritualitatea exprimata prin mij¬loace decorative. Nici o alta arta din lume nu i se poate compara.
Formulele care caracterizeaza aceasta arta incep sa se prefigureze in prima parte a epocii fierului. Ele inflo¬resc in timpul epocii latene. Dupa infrangere si dupa ce spiritele s-au impacat dupa socul convertirii la crestinism, arta reinvie in forrne noi si triumfatoare in insulele celtice, dar si pe continent, in arta medievala opusa celei medite-raneene.
inainte de toate, celtui, contrar elenului, nu se lasa dus doar de simturi. E! presimtea ca adevarul era dincolo de ele. Cuvintele erau improprii pentru a-l evoca. Artistul, asemeni poetului, naratorului sau ambasadorului se ex¬prima prin simboluri care vorbesc imaginatiei. «Vorbirea lor este concisa, spunea Diodor, enigmatica, folosindu-se de aluzii si subintelesuri, de multe ori hiperbolice...» Cu¬vintele nu li se pareau cel mai bun mijloc pentru a-si comunica gandurile cele mai elevate. Ei preferau ca prin reprezentari simbolice, figurative sau descriptive, sa-si puna auditorul sau cititorul pe calea ce conducea la aceste ganduri, facandu-i sa intre in starea de gratie prin procedee prozodice si stilistice.
Nici repaus, nici progres: un cerc fara sfarsit
Aceasta arta, indiferent de registrul in care este exersata, asculta de un ritm profund care te duce cu gan¬dul la o compozitie muzicala fara sfarsit, asemeni dan¬surilor bretone care farmeca prin repetitiile infinite. Nu intalnim nimic care sa semene cu linistea plina de satis¬factie a artei grecesti. Mitul primordial care o inspira este cei al eternei reintoarceri, al vietii care irumpe din moarte intr-o miscare ciclica fara inceput si fara sfarsit, asemeni curbelor impletite care se rasucesc pe bronzurile de la La Tene sau in miniaturile din Cartea din Kells.
Convingerea ca viata este un etern inceput si ca exista o ordine a lucrurilor fixata pentru eternitate, indeparteaza in mod fatal orice demers politic, acesta bazandu-se pe credinta in posibilitatea ameliorarii, re¬formarii sau, intr-un cuvant, pe progres, sau mai exact pe progresia lineara spre un tel utopic. Viziunea celtica im¬plica o atitudine foarte concreta fata de realitatile exis¬tentei care sunt apreciate fara iluzii sau concluzii moralizatoare. Aceasta viziune a dat nastere la sisteme juridice foarte stricte, asa cum vom vedea mai incolo.
Galia, ce ne apare in primu! rand sub aspectele-i galo-romane ce fac mari concesii modului de expresie mediteranean, ne-a furnizat totusi forma de arta cea mai reprezentativa pentru maiestria celtilor pe care incercam sa o analizam: numismatica.
Gatii descopera moneda si o reinventeaza
Galii faceau schimburi cu produsele lor agricole si artizanale in targuri ca cel de !a Mont Beuvray, inca infloritor in Evul Mediu. Comerciantii nu se desparteau de balantele lor care le permiteau sa verifice greutatea obiectelor din aur si argint care serveau drept moneda, adica fibuleie sau b rosele ce serveau la prinderea pele¬rinelor. La contactul cu grecii, au descoperit rapid avanta¬jele monezilor marcate si titrate, fata de greutatile anevoioase sau fata de trocul al carui etaion era... vaca. Bretonii isi mai amintesc si acum de acele trocuri, folo¬sind cuvantul saout (de la soldus, ban de aur roman) pentru a desemna animalele cornute.
Copia lor dupa staterul de aur a! iui Filip al Mace¬doniei este atat de perfecta incat e deseori dificil de deosebit de original. Batuta de arverni, care in secolul al lll-lea inainte de Christos isi impuneau hegemonia pe o mare parte a teritoriului, moneda a fost de uz general. Apoi, incepand cu 120, apar ateliere locale si tipuri de monezi diferentiate in functie de popoare. Arvernii s-au multumit cu o deformare decorativa a caracterelor grecesti si adaugarea unui motiv celtic. Dar totul se va schimba. Vechiul model cade in uitare. Se produce o adevarata revolutie. Piesele incep sa fie decorate cu mo¬tive enigmatice, care adeseori sunt contorsionate cu vartejuri scanteietoare ce-l fac pe privitor sa creada ca ar¬tizanul fusese in transa. Ce s-a intamplat? Enigma este pe jumatate descifrata in zilele noastre, iar la explicatiile initiale s-a renuntat.
Stangacii ale primitivilor, au spus primii descoperi¬tori! Este o ipoteza gratuita, nejustificata de abilitatea re¬cunoscuta a gravorilor si daltuitorilor gali si de excelenta primelor imitatii. Era clar ca desenele doreau sa reprezin¬te ceva, dar la inceput acest lucru nu a fost inteles.
Atentia a fost captata mai intai de marturia istorica pe care o aducea exhumarea intr-un anumit teritoriu a unui depozit de monezi de origine identificabila. De pilda la Jersey se dezgroapa comori continand mii de monezi, apartinand in majoritate poporului curiosolitilor care lo¬cuiau la nord de veneti si tineau de confederatia aces¬tora. Avem astfel dovada, intai ca Jersey facea parte din teritoriul curiosolitilor sau era in relatii stranse cu acestia si apoi ca o astfel de cantitate de monezi e marturia unei bogatii publice care a fost ascunsa pentru a nu fi gasita de inamicii jefuitori. Imediat a aparut ideea ca ar putea fi vorba despre fondurile trupelor curiosolite care se retrageau impinse de trupele romane invingatoare in Morbihan. Prima ipoteza e consolidata avand in vedere ca in momentul delimitarii diecezelor galo-romane, insulele din Marea Manecii vor fi atribuite evecului din Aleth (Saint-Malo), in chip de vechi pamant al cu¬riosolitilor.


Mai mult de 100.000 de monezi galice abstracte si delirante
Descoperirile s-au multiplicat. Mai bine de 100.000 de monezi galice din aur, argint si bronz umplu muzeele si colectiile particulare, ridicand problema enigmei inevi¬tabile a decorarii lor. Ceva s-a petrecut atunci cand artis¬tul celt, «copiind profilul lui Filip», a transformat buclele lui in spirale, in covrigi, in coarne extraordinare si i-a impri¬mat pe obraz un soare rotund, in final, din profilul elenic n-a mai ramas nimic, ochiul a fost inlocuit cu trei puncte, nasul cu un T intors si gura cu un Z asezat invers. Si acestea nu sunt motivele principale. Exista duzine de varietati. Ele se imbina, contrasteaza si se compun intr-un mod exaltant. Un cap incoronat cu lauri apartinand belovacilor are splendoarea unor sculpturi mexicane. Abstractizarea este impinsa la limite maxime la belgienii din Nord si din Armorica. Ramurile de copaci care inconjoara capul cerbului de la Kernunnos reprezin¬ta un complex de linii tumultuoase, demn de o expozitie de arta moderna nonfigurativa. Chiar si neinitiatii vad o compozitie decorativa extraordinara.
Totu! se petrece de parca galii ar fi ales numis¬matica pentru a-si demonstra incompatibilitatea dintre geniul artistic al rasei lor si cel al popoarelor din sud.
Este cert ca ei au descoperit moneda la vecinii lor, dar au reinventat-o in maniera proprie. Nu toate atelierele locale au facut-o cu aceeasi forta si aceeasi originalitate. In general, si este logic sa fie asa, zonele cele mai putin expuse influentei clasice prezinta tipul cel mai caracteris¬tic si de altfel cel mai frumos. Aceeste zone tin de la valea Garonei pana la gura de varsar«e a Escahtului si de la tarmurile armoricane pana la Chaarolais, cuprinzand si o parte din Elvetia.
Codui de descifrare: mitoologia celtica
Scenele de pe monezi nu ssunt totusi o compozitie decorativa intrucat sunt mereu aeceleasi motive care re¬vin. Este deci vorba despre o imbinare de semne sim¬bolice care lasa loc pentru o interpretare individuala a artistului si reprezinta o mitologie constanta si precisa. Este clar ca in spatele acestor ficguri exista o invatatura religioasa unica si vigilenta, car&* nu poate fi alta decat cea a druizilor.
Nu dispunem de nici un manual de mitologie ce!tica: dar literatura insulara din Evul Mediu tarziu o re¬flecta atat de corect, incat putem cauta in ea explicatiile de care avem nevoie. Aceasta .a fost ideea unei cer¬cetatoare in celtologie, Sjoestedt-.Jonval si a unui numis¬mat, Lanceiot Lengyel, de un e ntuziasm care trebuie amendat cu unele rezerve.
Nu stim cu certitudine care este semnificatia pe care o dadeau galii acelor simboluri acum doua mii de ani, dar suntem siguri de faptul ca exprima credinte esca¬tologice. Motivele sunt ghicitori a caror solutie este de¬seori evidenta, de multe ori insea admitand mai multe raspunsuri. Ambiguitatea era fara indoiala admisa, daca nu chiar dorita.
Un disc, o roata, evoca fara "indoiala soarele, iar un covrig — luna. Dar semnul lor grafic poate, in functie de caz, sa pastreze sensul simbolic pur sau sa trimita la o tema al carui element este. Dar pentru a putea interpreta corect figurile surprinzatoare, ca fata umana cu coarne de cerb sau sarpele cu cap de berbec apartinand sculp¬turii gaio-romane. este necesara o cunoastere in pro¬funzime a traditiei indoeuropene.
Stim deja ca ceaunul este simbolul absolut al re¬surectiei. Prezenta lui sub burta calului completeaza semnificatia acestuia de animal sacru. Pe majoritatea monezilor armoricane se vede un cavaler calare care arunca o lance care are la capat un motiv format dintr-un patrat taiat de doua diagonale si ornat cu cinci sfere. Ar¬heologii au recunoscut Vexillumul, insemnul militar ro¬man. Ipoteza este indrazneata pentru ca era greu ca armoricanii care nu-i intalnisera pe romani sa se inspire din acest motiv. Semnificatia este evidenta intr-o scena clasica reprezentand un cavaler pe un magar, caruia ii arata un morcov infipt la capatul unui bat pentru a-! face sa porneasca inainte. Iar cifra 5 este semnu! miscarii neintrerupte. Suntem deci in prezenta unei reprezentari a cursei vietii spre resurectie, dupa moarte.
Nu exista limite pentru a scapa legilor naturii
Un motiv ce revine cu insistenta este oul, a! carui sens este universal; un altul — capul uman, a fost obiec¬tul unui cult la celti, cult despre care vom mai vorbi. O linie invaluitoare poate fi inteleasa ca simbol al matricei, iar policarul ridicat al cavalerului ca un simbol al virilitatii.
Cultul soarelui si al lunii, exprimand cercul ce merge de la nastere la moarte, trecand prin viata, asociat fer¬tilitatii ce o intretine, utiliza o simbolistica a numerelor care, pe medalii, ia forme diverse: trei virgule, noua sfere, cinci bastonase (degetele mainii), etc. Ne dam seama de ce Diodor iega druidismul de doctrinele pitagoreice.
Nu exista limite pentru a scapa legilor naturii: maini cu sase degete, cai cu cinci picioare, trasaturi ale fetei re¬duse la semne geometrice care nu respecta nici o forma anatomica. (Cubismul este inca foarte figurativ, prin com¬paratie). Cum s-ar putea sugera ca un om este nemuri¬tor? O inscriptie ar fi mult prea banala. Ochiul lui devine atunci un insemn solar si nasul ii este inlocuit cu semnul resurectiei!
Am putea sa dam inapoi in fata unor ipoteze atat de indraznete? Filamentele in voluta care ies din fruntea, ochii, gura si profilul acelei monezi pariziene este sim¬bolul fluxului vital in functiile sale spirituale, oculare si ver¬bale. Iar cele ce ies din burta calului nu sunt altceva decat fluxul seminal.
O coafura deloc banaia este facuta din cornuri de luna. Am putea sa ne intrebam pentru ce, daca nu am avea raspunsul intr-un text irlandez: «Luna eroului a aparut pe capul lui.»
Unde pozitivismul cade in ridicol
«in spatele calului, spune un savant, se afla o roata care reprezinta carul pe care vizitiul se presupunea ca il conducea». Cuvantul «presupunea» nu este intamplator, pentru ca «roata» devine motiv solar plasat in fata hamu¬lui, iar vizitiul se transforma intr-o pasare superba ale carei gheare nu ating spatele animalului. O explicatie naturalista este categoric insuficienta. De multa vreme fusese uitat modelul grec initial al carului cu doua roti.
Cavalerul, la randul lui, a trecut prin influenta celtica. O moneda il reprezinta cu trei coarne atasate capului, dintre care cele doua exterioare au forma unei lire. intr-o mana tine soarele, in alta luna. Astfel i-a venit unui gravor sa reprezinte omul universal. Cele trei elemente care-i incoroneaza capul se regasesc de altfel si in alte com¬pozitii.
Animalele taratoare, soparla, sarpele, «crocodilul» exprima ideea originilor, conform traditiei, in consecinta, un cal al carui spate se transforma intr-o coada sinuoasa va fi, fie calul originilor, zeul cal, fie simbolul drumului soarelui plecand de la o renastere. Pe scurt, este destul de simplu.
Pozitivistii secolului al XlX-lea se credeau seriosi si deasupra oricarei posibilitati de a ii se reprosa ca suni spiritualisti, cand faceau reflexii de tipul: «Marturia monezilor cu un cal in galop, roata si figura inaripata (fai¬mosul vizitiu roman), cu toate ca sunt figuri conventionale (sic) derivate din modelele grecesti, se refera la (...) exis¬tenta unui sistem rutier».
Explicarea unui motiv celtic prin imprumuturi de la civilizatii cunoscute a fost metoda folosita pana in ultimii ani. Prima scoala care s-a emancipat a fost cea de la Rennes. O moneda ambiana (Picardia) reprezinta un cal cu un cap mare si cu un bot alungit. A fost numit «calul cu cap de elefant» si se presupune ca e vorba despre un model african sau oriental. Asta daca se uita ca mai sus-amintitul cal este inaripat si ca are o criniera. Iar in ceea ce priveste trompa, este un motiv banal al monezilor galice — de ce nu ratul unui mistret? Dar de ce n-ar fi calaretuS-elefant sau pasarea-elefant?
Fantezia celtilor nu are limite. Ea exista in sange. O mie de ani mai tarziu ea reapare in miniaturile scotice (numele clasic al irlandezilor era cei de scoti).
O atare viziune asupra lucrurilor este inaccesibila cuceritorului roman, fie ei in ioga, fie in straie bisericesti.
Cum invinsul adopta intotdeauna limbajul invingatorului, artistii gali au facut concesie la forme, insa arta galo-ro-mana a fost. prin continutul ei, ocazia unei revanse as¬cunse.
Cum masurau celtii timpul
Celtii isi organizau x'iata in functie de fazele lunii, stapana fecunditatii pamantului si a femeilor, si o ritmau cu patru mari sarbatori. Anul incepea la 1 mai, cu sezonul cu zilele cele mai lungi, in bretona moderna, iunie se nu¬mea mez-Heven «jumatatea verii». Iarna incepea la 1 noiembrie, in bretona inceputul «lunilor negre» dupa cum anunta chiar numele de octombrie, gou-Here «sub-toamna». Calendarului cu luni i se suprapuneau anotim¬puri stabilite dupa ciclul solar. Ceie doua procedee de masuratori astronomice ale timpului erau sincronizate prin luni intercalate care recuperau diferenta intre anul lu¬nar de 354 de zile si anul solar de 365 de zile si o fractiune.
in 1897 s-au descoperit la Coligny in Bourgogne ramasitele unei mese galice din bronz pe care erau gra¬vate 62 de linii, impartite in 5 ani succesivi a cate 12 luni. la care se adaugau doua luni intercalare, una ia inceput iar alta la mijlocul seriei.
Textul este scris in celtica veche populara, dar multe cuvinte sunt prescurtate si ridica probleme. Ordina¬torul de la College de France, la care lucra profesorul Pierre-Marie Duval in 1972, a confirmat si completat in jumatate de ora ceea ce arheologii au gasit in mai mult de saizeci de ani. Dar s-a impotmolit la determinarea unui ciclu de mentiuni care revin cu regularitate. Si daca ramane foarte mult de lucru in perspectiva, nu trebuie sa
Foto 2 - Simbol sau zeu? Statuie gasita la Ruffigneix, care poarta un basorelief reprezen¬tand un porc mistret uitam ca trei generatii de specialisti au trudit ca sa desci¬freze enigmele calendarului mayas. Marea dificultate nu este de ordin filologic, ci tine de intelegerea unui mod de a gandi, care noua ne este complet strain.
Un calendar metafizic viu
O luna celtica ce dureaza treizeci de zile n-are nimic in comun cu o luna moderna de treizeci de zile. Chiar daca, din intamplare, perioadele din an pe care le indica coincid. Un calendar metafizic se suprapune peste calen¬darul astronomic, conferind lunilor, zilelor sau anumitor grupe de zile o calitate particulara, favorabila sau nu unor actiuni. Si romanii aveau zile «faste» si zile «nefaste». Aceasta preocupare merge pana intr-acolo incat calen¬darul are o serie de schimbari de date pentru a amana de la o luna la alta o zi remarcabila, astfel incat sa cada intr-o zi «buna». Paul-Marie Duval ne da un exemplu:
«Ziua de 19 mai, ziua sfantului Yves, va imprumuta conotatia zilei de 19 iunie, ziua sfantului Gervais, urmata de numele acestei luni. Astfel vom avea in mai: 19, sfan¬tul Gervais din iunie, in loc de «19, sfantul Yves», si reci¬proc, in iunie: 19, sfantul Yves din mai.»
Este vorba in fond despre un ansamblu organic si viu. «Durate egale cantitativ, spune lulius Evola, ar putea fi considerate ca fiind egale in momentul in care fiecare contine si reproduce toate momentele tipice ale unui ci¬clu. De aceea vedem ca se repeta numere fixe, ca sap-tele, nouale, doisprezecele si mia, care nu exprima cantitati, ci structuri tipice de ritm, permitand ordonarea unor durate diferite material, dar echivalente simbolic.»
Astfel, fiecare zi a unei luni intercalare purta numele uneia din cele treizeci de luni care urmau. Obiceiul s-a mai perpetuat, traditia gourdeziou a «zilelor mari» din Bretania stipuland ca vremea din primele douasprezece zile ale lui ianuarie o prevesteste pe cea din cele douasprezece luni ce urmeaza.
Pentru cei ce cunosc astazi o limba celtica si credintele traditionale pe care o vehiculeaza in forme fol¬clorice, calendarul celtic evoca rezonante profunde care, chiar daca nu sunt urmate de adeziune intelectuala, macar ii impresioneaza, comunicandu-le sentimentul profund al originilor lor.
O mare schimbare politica
Societatea celtica era monarhista, asa cum s-a conservat pana acum in insulele ei. Galia, incepand cu primul secol precedand era crestina, declansase o verita¬bila schimbare politica. Monarhia semi-teocratica fusese aproape peste tot inlocuita de guvernarea colectiva a aristocratiei. Era victoria celor «mari» asupra regelui si a Bisericii. Aceasta schimbare a facut ca druizii sa-si piarda influenta pe care o aveau direct asupra executivului, prin rolul pe care-l jucau in preajma regelui. Pentru a continua influentarea evenimentelor, druizii au fost constransi sa intre individual in jocul politic. La sosirea lui Cezar nu mai raman decat doi regi, la nitiobrogi, la vest de Toulouse si la senoni. Cel de-al doilea, care si-a pierdut tronul, n-a avut alta solutie decat fuga.
La secuanii din Jura, fiul ultimului rege nu a reusit sa-si recupereze coroana. Orgetorix, la elveti, are o ten¬tativa asemanatoare care insa esueaza. Romanii, in 56 inainte de Christos, il reinstaleaza pe Tasgetios, in rolul unui El Glaoui pe tronul carnutilor (Chartres). Dar, doi ani mai tarziu, el este omorat de inamicii lui, cu acordul supusilor sai care nu au ridicat un deget cand Cezar a venit sa-i pedepseasca pe criminali.
in secolul care precede pierderea independentei sale, Galia isi vede popoarele cele mai importante si mai deschise curentelor istoriei luand fizionomia unor natiuni cu constitutie proprie si un inceput de administratie.
Aceste schimbari nu s-au facut fara o constiinta a bunurilor publice, pe baze nu traditionale ci voluntariste. Aceste popoare-natiuni sunt guvernate de adunari pe care romanii le numesc «senate», care deleaga puterea pe timp de un an unui vergobret De frica unei stapaniri personale, eduenii numesc chiar doi mandatari. Vergo-bretul este sprijinit de «principali», adica de un cabinet. Fiecare familie (in sens larg) propune un senator, un cavaler si zece fantasini in caz de razboi. La nervieni exista 600 de senatori. Nu vor mai ramane decat trei dupa represiune. La veneti, toti au murit de sabie.


Provenienta vasalilor
Marea masa a poporului este formata din taranii plebei. Ei sunt saraci, inglodati in datorii si lipsiti de soli¬daritate cu nobilii/Acestora nu le pasa de ej. Ei ii au pe «ambacti», camarazi de arme si amici fideli, in plin razboi ai galilor, eduenul Litavicos, nevoit sa fuga de razbunarea lui Cezar, este urmat de intregul sau grup, «pentru ca, spune Cezar, este considerat un lucru nedemn la gali sa-ti parasesti conducatorul, chiar si in momente ex¬treme». Existenta acestei fraternitati in lupta fusese deja remarcata de Polyb la galii cisalpini. Ei o nurnea eteria, Cezar ii numeste soldari. Acest aspect se intalneste si la aquitani, la celtiberi, ceea ce demonstreaza ca societatea celtica avusese o puternica perioada de inflorire. S-ar putea eventual asocia la aceasta influenta institutia teu¬tonica a geselilor, devotati sefului lor pe viata si pe moarte. Numele galic pentru acesti fideli era vassos, ceea ce a dat vassalus in latina, vassai m franceza si gwas in bretona, cuvant ce cu timpul a capatat sensul de barbat, apoi de sot.
Lupte intestine pentru dominare
Egalitatea intre popoare, fie ele mici sau mari, este o notiune care ar fi parut absurda in Antichitate, in acea vreme conceptele filosofice nu erau puse mai presus de realitate. Si aceasta era inegalitatea intre popoare, in putere si prestigiu, in Galia se va produce un fenomen dublu: mai intai atractia exercitata de grupurile principale, care aduc deja a natiuni, asupra celor mai putin impor¬tante care cauta o protectie, iar pe de alta parte, o rivali¬tate acerba intre popoarele principale pentru intaietate.
Nu trebuie sa deplangem cu sentimentalism aceste «divizari» din care aviditatea romanilor si ambitia per¬sonala a lui Cezar isi vor trage cu abiiitate un profit, pen¬tru ca acesta este procesul natural de formare a unei natiuni-stat. Altul nu exista.
Cand, in 121 inainte de Christos, arvernii se lupta impotriva romanilor, ei au aliati care sunt raspanditi pana la Pirinei, ocean, Marea Manecii si Rin. Dar aceste aliante sunt inca mult prea slabe pentru a consolida o coalitie eficace, infranti, arvernii se regasesc singuri.
Si nervienii si trevirii au avut aliatii lor, Suesonii. in secolul l inainte de Christos dominau chiar o parte a insulei bretone.
Prezenta romanilor in Galia nu calmeaza rivalitatile, ba dimpotriva. Secuanii, care au fost principalul aliat al arvernilor, se substituie acestora ca sefi ai fractiunii opuse eduenilor. intre timp mai multe popoare mici, inamice ale eduenilor, dupa ce au fost succesiv aliatele arvernilor si ale secuanilor, cer sprijin remilor pentru a se asigura de bunavointa invadatorului, in ciuda faptului ca remii erau belgieni. Printre ei se aflau si carnutii, despre care se spunea ca sunt buricul Galiei!
Eduenii, la randul lor, oprimati de suavii lui Ariovist si dornici sa scape de tutela secuanilor, nu ezita sa-i cheme pe romani in ajutor, in mentalitatea gaiica, trebuie ca un popor sa exerseze principatul. Roma, care era indepartata, cu siguranta le parea eduenilor mai putin periculoasa in comparatie cu un popor vecin galic sau germanic. Istoricii francezi nationalisti l-au considerat pe Diviciac, ambasadorul eduen la Roma, ca un tradator al galilor. Este un anacronism. Patria galica nu exista decat pentru cativa vizionari minoritari.
Vercingetorix, primul om politic
Popoarele de importanta medie se zbateau fara incetare ca sa scape de sub tutela unui popor mai puternic,, dar cadeau in suprematia altuia. Belovacii, ca sa scape de remi, s-au aliat cu eduenii care-i pierdusera ca aliati pe trevirii ce trecusera de parteAa suesonilor. Gelosii fac intotdeauna opinie separata, in 58, lingonii furnizeaza legiunii grau, iar in 52 refuza sa-l urmeze pe Vercingetorix, fiind alaturi de remi si de trevirii care facusera aceeasi alegere. Invidia era motivul pentru care, in 57, remii au dat un exemplu prost: n-au putut suporta ideea unei conduceri suesone a armatei belgienilor. Vic¬toria romana a fost profitabila pentru remi deoarece pana si astazi Reimsul domina Soissons.
Vercingetorix este la fel de ambitios ca adversarul sau. El le ofera alobrogilor principatul provinciei romane, dar acestia se eschiveaza. Consiliul general al galilor razvratiti este cel care, dand dreptul suprem de con¬ducere unui arvern, retrage principatul de sub stapanirea eduenilor. Aceasta explica pentru ce Vercingetorix, or¬donand segusiavilor sa atace alobrogii cu zece mii de fantasini, ii subordoneaza unui eduen, in ciuda antipatiei sale personale pentru acesi popor rival poporului sau. Talentul politic a dominat vendetta pentru prima oara in Celtia.
Tentatia romana
Am vazut motivele negative pentru care atatea popoare galice s-au orientat spre Roma. Dar existau si motive pozitive. Nimeni nu se gandea sa nege prestigiul de care se bucura Orasul Etern pe taramurile galice: prestigiul ordinii si al eficacitatii. Cand o civilizatie de tip arhaic, cum era civilizatia celta, se gaseste in contact cu o civilizatie mai evoluata, care ii ofera imaginea unui mult dorit progres, ea incearca o schimbare brusca in speranta ajungerii la acelasi grad de putere si la acelasi randament in toate domeniile. Exista, fireste, ceva fasci¬nant pentru gali in spectacolul oferit de eficacitatea ro¬manilor. Vercingetorix insusi, inainte de a realiza care este destinul propriu al Galiei, nu rezistase tentatiei si facuse parte din suita iui Cezar cativa ani buni.
Cezar nu era omul care sa neglijeze niste circum¬stante atat de favorabile interventiei sale. Nu avea nevoie decat de un pretext. Pretentia helvetilor ds a se instala in interiorul Galiei a fost un pretext suficient. Si n-ar fi de mi¬rare sa fi stiut si de conspiratia lui Orgetorix (helvet),
Dumnorix (eduen) si Casticos (secuan) care incercau sa formeze o federatie care sa domine Galia. Unirea galilor era ultimul lucru pe care Cezar l-arfi tolerat.
Ideea unei patrii galice inca nu prinsese contururi
in 52 inainte de Christos, Vercingetorix s-a ridicat !a lupta impotriva vointei autoritatilor orasului lui, cu sprijinul aliatilor sai. Aveau sa fie in cadrul arvernilor doua fractiuni; cea care era impotriva lui Vercingetorix era de partea lui Cezar. Acelasi lucru se petrecea la majoritatea popoarelor antrenate in conflict. Galia, surprinsa in plina transformare politica si psihica opune interventiei romane o armata ale carei defecte vor fi funeste. Patriotismul ei va oscila pentru ca galicul simte ca natiunea lui regionala nu mai este ia inaltime, dar ii lipseste credinta in patria galica; ideea este buna, dar inca nu a prins contururi.
in fata previziunilor si calculelor romanilor, a planurilor lor vaste, ezitarile si miopia politica a celtilor sunt de un contrast izbitor. Cand cartaginezii ataca Roma si patrund victoriosi in Italia, nici un galic nu-i urmeaza, in ciuda darniciei lui Hanibal, nici macar cisalpinii care urasc orasul-caracatita. Abia cand apare Hasdrubal si armata sa, boenii (Bologna) se hotarasc s-o faca, dar sunt sin¬guri. E mult prea tarziu si ocazia nu e buna.
Cand, cu 75 de ani inainte de campania lui Cezar, consulul Sextius, chemat de grecii din Marsilia care se simteau incercuiti in mod periculos de gali, debarca si nimiceste poporul salian si-i distruge capitala unde era pe cale sa se nasca o noua Celtie, nimeni nu se simte intere¬sat. Capeteniile saliene care scapasera se refugiasera la alobrogi, stramosii savoiarzilor. Romanii ii urmaresc si-i pedepsesc pe cei care i-au ascuns. De abia dupa re-traqerea alobrogiior se hotaresc arvernii sa intervina. Sunt invinsi la randul lor, invingere mult mai grava, intrucat pe vremea aceea, natiunea arverna se localiza preponderent in Galia. Si nimeni nu a sarit in ajutorul arvernilor. in acel moment Roma a subjugat tot sudul tarii din care a facut o singura provincie anexa: Provincia, de unde a ramas si numele actual al Provencei.
Regele arvernilor, Bituit, nu intelege mai nimic din ceea ce se petrece. Accepta sa mearga sa negocieze cu romanii. Este pus in lanturi. Din nou, nimeni nu reactioneaza.
Galia isi sapa singura groapa
Dupa ce a respins invazia suavilor lui Ariovist care patrunsesera in Gaiia ca sa ia pamanturile locuitorilor, in 58 inainte de Christos, Cezar s-a asigurat de increderea mai multor natiuni. Jucase rolul unui salvator. La noua iui interventie rezistenta a fost franata. De la inceput cape¬teniile s-au declarat in favoarea Romei; nu doar cele ale eduenilor, ci si ale arverniior, carnutilor, pietonilor si tre-virilor, La cei mai indaratnici se simte inca ezitarea. Am-biorix era prietenul lui Cezar si a incercat sa foloseasca aceasta prietenie pentru a se eschiva de la obligatiile pe care le avea fata de atuatuci. Acestia, cand au fost infranti, au cerut sa li se lase armele pentru a se putea apara de vecinii gata sa se napusteasca asupra lor.
Unii au mers chiar mai departe. Toata iumea s-a in¬dignat cand Cezar a folosit cavaleria germanica in lupta impotriva lui Vercingetorix. Dar cavaleria^eduena era, conform ordinelor sale, in lupta cu helvetii! impotriva bel¬gienilor, acesti campioni ai independentei, Cezar a trimis edueni si remi. impotriva inspaimantatoarei natiuni a ner-vienilor a folosit contingente serioase apartinand altor popoare belgiene si trevirilor. impotriva bretonilor insulari a luat cu el «intreaga cavalerie galica». Astfel, in toate campaniile sale de cucerire a Galiei, legiunile ii sunt pline de trupe galice.
Fiecare pentru sine si ura fata de vecini
E limpede ca galii nu mai au timp si chef pentru glo¬rie militara si ambitii imperiale ca pe vremea lui Ambigat. Multele lupte fara insemnatate, multele capitulari precipi¬tate duc cu gandul la niste lupte pentru salvarea onoarei. Peste tot — fiecare pentru sine si o ura fata de vecini. Cand helvetii invinsi incearca sa fuga, Cezar ordona populatiilor tarilor pe care acestia le strabat sa-i prinda: este ascultat fara obiectii. Senonii ii informeaza pe ro¬mani despre trupele belgienilor si locurile lor de adunare. Remii fac acelasi lucru. Auzind de efectivele pe care fie¬care popor vecin voia sa le ridice la revolta, ei le comu¬nica lui Cezar. Pietonii si santonii, din Loire pana la Gironde, construiesc vapoare pentru Cezar permitandu-i astfel o victorie. Jurand sa extermine eburonii, dar nereusind singur, proconsulul cheama popoarele vecine sa participe la devastare. Acestea raspund rapid si fac masacre dupa ce devasteaza tot.
Dar inexistenta unei patrii galice sau a unui «im¬periu» celtic, resimtita de toti, nu infirma existenta unei civilizatii celtice. Ideea de natiune nu exista nici la Roma unde era mai importanta expansiunea prin forta sau prin diplomatie., asa cum s-a intamplat doua mii de ani mai tarziu cu imperiul britanic.
Ceea ce a adus superioritate unor imperii din
Antichitate a fost ambitia unui om — Darius, Alexandru, Qezar__sprijinita pe o organizare puternica. O atare for¬mula nu se putea naste decat in tari unde se guverna cu putere absoluta si nicidecum la nordicii barbari, cu atat rnai putin la celtii iubitori ai unei vieti fara ingradiri.
Si totusi spiritul subadiacent civilizatiei celtice era mult prea legat de obiceiuri si nici un cuceritor nu putea sa-l schimbe pe loc. Acest spirit si-a continuat viata sub¬terana si a profitat de toate ocaziile pentru a se manifesta, pana in zilele noastre.
Mobilizare celta
Diferentele intre armatele celte si romane erau nu¬meroase si fundamentale. Fiecare natiune celtica, cand se angaja intr-un razboi, isi chema la lupta oamenii in putere. Numarul lor era ridicat, aproximativ un sfert din populatie. Doar posibilitatile de aprovizionare cu alimente limitau inrolarea. Gaiia ar fi putut mobiliza cu usurinta un milion de oameni daca ar f i putut sa-i stranga, sa-i organi¬zeze, sa-i antreneze si sa-i hraneasca, toate acestea fiind imposibile fara mijloace de transport care nu existau la epoca respectiva si fara un sistem organizatoric pro¬fesionist, condus de un stat major, lucru pe care l-ar fi pu¬tut realiza doar un stat central. Si, nu in ultimul rand, fara un cult al disciplinei pe care o civilizatie ce-l avea pe cel al fanteziei nu-l putea concepe decat cu dificultate.
Se fixa deci un contingent pentru fiecare popor pen¬tru a se ajunge la un total usor de manuit. Trupele statelor aliate se contopeau de regula cu cele ale statului domi¬nant. Trei dintre statele aliate eduenilor au furnizat si contingente separate, ceea ce indica o conservare a unei autonomii complete: biturigii (12.000 de oameni), senonii
(tot atatia), parisienii (10.000). Au fost mai tarziu re¬cunoscuti ca «asezari» de catre romani. Dimpotriva, cei mai modesti aliati ai eduenilor, segusianii, ambivaretii si branovicii au furnizat un contingent comun. Acelasi lucru s-a intamplat si de partea arvernilor cu cadurcienii, gabalii si velavii.
La declansarea semnalului, cei mobilizati trebuiau sa se indrepte fara ezitare la locul de adunare. Ultimul sosit era sacrificat in onoarea zeilor. Apoi se pornesc la lupta sub conducerea unui sef ales. Nobilii, calare, se adunau separat pentru a forma un corp de cavalerie. Ple¬bea constituia infanteria. La insulari intotdeauna fideli obiceiurilor traditionale, nobilii luptau alaturi de clanul lor. intre secolele al lll-lea si ai iV-lea, celtii continentali incetasera sa se foloseasca de carele lor de razboi ia care vor ramane fideli bretonii si scotienii care inca nu adoptasera aceasta noutate: cavaleria.
DISTRUGEREA SANCTUARULUI DRUIDIC DE LA MONA (Anglesey)
«Armata (ades) inamica era despartita de rau de o masa densa de razboinici armati si de femei strigand ocari, imbracate in negru ca vraji¬toarele, cu parul in dezordine, agitand torte. In jurul lor, druizii, cu mainile ridicate spre cer, pro¬ferand blestematii inspaimantatoare, ii stupefiau pe soldati prin noutatea spectacolului: era ca si cum ar fi avut membrele paralizate si corpul imo¬bil expus loviturilor. Dar, la chemarea sefului lor, si imboldindu-se sa nu tremure in fata unei adunari de femei fanatice, ei avanseaza stin¬dardele, distrug orice rezistenta si inconjoara cu flacari inamicul. S-a instalat o garnizoana la cei


invinsi si s-a distrus padurea lor sacra plina de superstitii feroce...»
(Tacitus, Anale XIV, 29-30)
«Ceea ce romanii au luat drept armata (sau au vrut sa ia) cu siguranta ca nu era o armata, caci Tacitus nu povesteste despre nici o lupta. Legiunile au cucerit fara dificultate o insula sacra care nu era aparata si despre care bretonii nu-si imaginau ca urma sa fie atacata vreodata. Ades este un cuvant eronat care ii desemneaza pro¬babil pe druizi, elevii lor si sotiile unora si a celor-laltora (sau, mai simplu, druidesele) dispersati de-a lungul raului. Pentru a se apara ei nu s-au folosit de mijloace militare clasice, ci de mijloace magice...
...Druizii si-au indreptat blestemele catre oameni care nu erau pregatiti sa li se supuna sau sa creada in ele, conceptiile lor religioase fi¬ind mult prea diferite. Romanii nu s-au retras asa cum ar fi facut-o fara indoiala o armata celta. Simple formule de imprecatie sau torte — era mult prea putin in fata puterii militare romane din primul secol...»
(Ogam, XII, 225-226)
Batalii stupide...
Nici o strategie savanta, nici o tactica rafinata nu era accesibila acestor armate improvizate. Atacul avea loc sub forma unei imbulzeli frontale care se insotea de un scenariu psihologic ce cuprindea blesteme, formule magice, urlete teribile, gesticulari, insulte inspaimantatoare care de multe ori aveau efect.
Dar romanii stiau sa-si revina in fire la timp si sa actioneze. Prin miscari si pozitii alese, prin utilizarea abila a terenurilor accidentate, intrarea in joc a rezervelor, ei stiau sa-si puna adversarul in pozitie proasta si sa obtina victoria, chiar si cand erau unul la sase gali. Pentru ca odata term.nat asaltul, galii nu mai dispuneau nici de an¬trenamentul, nici de lantul de comenzi necesare unor schimbari de formatie, unor convergente de front sau unor incercari de degajare a terenului. Ei nu-si reiuau avantajul decat in gherile, dar acestea nu-i atrageau pen¬tru ca ie lipsea panasul.
Din 201 pana in 190, cisalpinii s-au lasat macelariti in batalii stupide, unua din popoarele lor, cenornanii, lipsind chiar de la apel, in 197. insubrii au pierdut 35.000 de oameni, iar anul urmator 40.000. Boemii au pierdut 61.000 in patru ani. Aceste popoare nu puteau supra¬vietui dupa atari masacre.
in 225 inainte de Christos_ cisalpinilor le-au venit intariri din indepartata Belgie, in timpul bataliei de la Telamon, degeaba se arunca in lupta gesatii cu piepturile goale pentru ca vitejia lor sa-i impresioneze pe inamici, ei pierd 40.000 de oameni si Milano este cucerit. De ase¬menea proportii a fost prima mare infrangere a celtilor care a marcat refluxul marii lor invazii.
... dar progrese rapide
Nu se stia nimic de aceasta in Galia transalpina. Ajungand in apropiere de locul ocupat de legiunile ro¬mane in vecinatatea localitatii Orange, regele Bituit se lauda: «Daca vin ca soli, sunt prea multi. Daca vin ca sa se lupte, de abia daca vor ajunge ca hrana pentru cainii mei». «Cainii» lui si-au rupt coltii si praful s-a ales de toata grandoarea arverna.
Armatele celtilor se bat pentru pamant, ele nu fac politica. Cezar, in schimb, face. Dumnorix incearca sa se reproclame rege al cduenilor. Cezar dispune asasinarea lui pentru ca n-are nevoie de un inamic unit. E! manipu¬leaza triburile galice precum Lyautey le manipula pe cele berbere. Adversarii nu-i sunt la inaltime, in 54, Ambiorix,. care pusese la cale un complot ce urma sa duca la o ex¬tindere fatala pentru romani, comite greseala de neiertat de a declansa insurectia chiar inainte de plecarea lui Cezar spre Italia. Replica este fulgeratoare si Galia cen¬trala, impresionata, nu-i mai urmeaza pe belgieni. Noua infrangere si represiune necrutatoare. Dar am putea spune ca Cezar a avut noroc castigand batalia, pentru ca galii faceau progrese rapide. Deja Bituit isi constituise corpul de militari constructori de poduri. Iar in ceea ce-l priveste pe Vercingetorix, e! ii egalase pe romani in cateva luni in materie de tactica si de atac.
Galii consternati in fata infrangerii
Romanii nu prevazusera insa ce mare schimbare ar insemna pentru gali dominatia lor, Trecerea de la sistemul galic al legii «private», de ia aranjamentele si intelegerile de la om ia orn intr-un anturaj cunoscut, la sistemul unei guvernari autoritare, reprezentate de functionari irnpu.si; aplicand legi vrute de straini, constituia o schimbare derutanta pe plan psihologic, Galii, consternati, s-au predat chiar ei latinizarii. Aici este secre¬tul incorporarii ior relativ rapide in imperiu si nu intr-o pre¬tinsa absenta de antagonism intre geniul celtic si ce! roman, dezmintit de altfel de toate cunostintele pe care le avem despre cele doua popoare.
Cezar, in imposibilitatea de a mentine puterea ro¬mana prin forta intr-o tara atat de vasta, mai bogata si mai populata decat Italia, a adoptat o politica abila ce a semanat mai mult a protectorat decat a alipire. Dupa vic¬torie, el a avut grija sa respecte ierarhia traditionala dintre «asezari» si sa obtina recunoastere din partea popoare¬lor mai importante, acordandu-le un tratament de fa¬voare.
Prizonierii edueni si arverni nu au fost facuti sclavi ai soldatilor romani, ci eliberati. Arvernii au beneficiat de o scutire de impozite si si-au conservat titlul si privilegiile de federati. Acelasi lucru s-a intamplat si cu eduenii, in ciuda «tradarii» lor. Popoarele mai mici, din contra, au fost su¬puse in mod dur si puse la plati mari.
«Crimele de razboi» au fost repede uitate. Obiceiu¬rile timpurilor erau dure si, intre adversari, nu se tinea cont multa vreme de «atrocitatile» comise, intre ei, de alt¬fel, celtii se purtau cu asprime. Cand helvetii au patruns pe teritoriul edueniior care le refuzasera trecerea, i-au transformat din prizonieri in sclavi. Atuatucii, cand i-au luat ca ostateci pe fiul si nepotul lui Ambiorix, nu numai ca i-au tratat ca pe niste sclavi, dar i-au si tinut in lanturi.
Galii treceau multe cu vederea, fericiti ca beneficiau de pace din partea romanilor. Dar aveau sa-si spulbere iluziile.
Perceptorul, acest cadou roman
Sistemul de impozite stabilit de Augustus a substi¬tuit proprietatea privata celei publice. Cezar ceruse Galiei un impozit de 40 milioane de sesterci (8 milioane in aur), repartizat intre diferitele «asezari». Augustus i-a substituit censul, care viza deopotriva persoanele si pamanturile, dupa masuratori care au durat 16 ani si care au constituit baza impozitului funciar. Oamenii care ii combatusera pe romani cu spada in mana aveau sa le plateasca acestora pentru simpla lor prezenta.
Galia aparu formata din 305 de «popoare» pe care imparatul le-a redus la saizeci de regiuni, divizate in tinu¬turi si acestea la randul lor in terenuri. Toate terenurile vor avea o villa si un proprietar. Numele terminate in -ac (Sevignac), in -e (Sevigne) si in -y (Savigny) vin de la fun-dus (Sabiniacus). Villa a devenit «village» (sat), sau a capatat terminatia -viile. Feudalismul francez care se baza initial pe proprietatea individuala asupra pamantului provine din sistemul roman si nu celtic, chiar daca siste¬mul de vasalitate pastreaza inca urme celtice.
E de ia sine inteles ca acest cadou al romanilor, perceptorul, avea sa determine consternatie in randul galilor. Tot ce mai ramasese din comori a fost ingropat. Monezile au inceput sa dispara. Un numar redus, din aliaje nepretioase, erau de circulatie generala. Rapid au trebuit sa se rezume doar la monezile din bronz. Si, cu toate acestea, galii s-au incapatanat sa-si foloseasca propria moneda. I-au trebuit trei secole ca sa dispara.
O oarecare rezistenta...
Cand, la inceputul primului secol al erei noastre, Claudius i-a pus pe druizi sub interdictie, rezistenta a inceput sa se manifeste. Rezistenta ia forme diverse. Druizii, primii interesati, se refugiaza in caverne si in adancul padurii unde continua in mod clandestin sa-si transmita invatatura si sa celebreze ritualurile, in timp ce tinerii bogati se inghesuie la scoala romana de la Autun. Multi tarani si artizani raman in orasele-fortarete de pe inaltimi, unde romanii nu vin sa-si murdareasca co-turnele. Noile orase construite din piatra, in preajma dru¬murilor comerciale, sunt lasate comerciantilor si oportunistilor. Au loc si fugi clandestine nu spre Londra care este si ea supusa Romei, ci spre Germania unde oamenii sunt inca liberi si au obiceiuri primitive care le amintesc celtilor de vremurile grandioase. Drusus inter¬cepteaza trupele galice care trec Rinul cu arme si bagaje, ridicand un «zid a! rusinii». Pentru ca pacea romana sa dureze, trebuie impiedicata cu orice pret o alianta celto-germanica. Dupa ce trecerea Rinului a fost inchisa, Drusus va pleca in campanie pentru a taia raul de la radacina.
... dar proiect colonial reusit
Preocupandu-se de stergerea veleitatilor razboinice, armata romana face recrutari. Din moment ce druizii constituiau patura intelectuala,. Rorna hotaraste sa nu-i impinga intr-o sumbra disperare si le ofera o alterna¬tiva: reconvertirea magulitoare. Cei care erau slugarnici aveau sa devina profesori sau poeti oficiali. Noile drumuri care maresc reteaua galica, permit avantul comertului. Sudul cumpara metale, piei, tesaturi, lemnarie, carne afu¬mata, cereale. Vinde obiecte de lux si de confort, ulei si vin. care sosesc intai in amfore din pamant ars, asemanatoare celor pe care scufundatorii le gasesc pe coasta provensala, apoi in butoaie trimise de gali. Populatia este antrenata in activitatea economica.
In rest, ocupantii s-au multumit sa impanzeasca or¬ganizarea galica cu oamenii lor de incredere, capabili de a ajuta la evolutia ei in sensul dorit de imperiu. Interventia institutiilor romane a fost minima. Galia se bucura de autonomie locala si provinciala. Noua clasa con¬ducatoare a ofiterilor municipali, formata din vechi artizani si comercianti, a luat locul nobilimii, mutata disciplinar oe pamanturile ei sau trimisa in armata, si este ferm legata de noua ordine.
Asadar, cucerirea Galiei a fost o operatiune colo¬niala reusita^ spre deosebire de Africa romana, niciodata resemnata. In secolul al lll-lea este nevoie doar de trei mii de oameni pentru a o pazi.
Si astfel, in anul 70, cand marele consiliu al Galiei se reuneste pentru a hotari daca a venit momentul sa fie decretata o rascoala impotriva dominatiei romane, el se pronunta in favoarea acestei dominatii. Este mult prea speriat de ideea ca imediat dupa aceasta vor izbucni dis¬cordii intre natiile galice avide de suprematie.
Celtia moare incetul cu incetul
Multa vreme s-a crezut ca limba latina inlocuise rapid celta. Acum se stie ca lucrurile nu stau chiar asa. Majoritatea celor de la tara si-au pastrat limba nationala timp de mai multe secole. Doua sute de ani dupa cucerire, fideicommis-un\e pot fi redactate in galica, ceea ce dovedeste ca se stia scrie si citi si deci ca aceasta limba era predata, mai mult sau mai putin. Credintele populare sufera influenta culturilor orientale care^erau la moda, dar raman categorice pe anumite principii, in 1956 s-a descoperit la Montmaurin, un monument funerar din secolul al IV-lea al erei crestine, unde era ingropata o preoteasa impreuna cu obiectele dintr-un templu, ceea ce este o marturie a unui ritual din perioada latene II, adica, din secolul al V-lea inainte de Christos.
Dar un santaj subtil avea sa infranga pana !a urma orice rezistenta. Demnitatea si opulenta apartineau cetatenilor romani. Dar orice gal putea deveni cetatean roman. Aceasta insemna despartirea de identitatea celtica. Primind cetatenia, celtul trebuie sa-si latinizeze numele si sa se inscrie intr-una din cele treizeci si cinci de grupari care alcatuiesc teritoriul municipal al Orasului Etern. Narbonezii sunt adoptati de tribul l/o/f/n/a, aitii de Quirina.
Cei din urma druizi s-au transformat in vindecatori, unele druidese au devenit profete, una din ele avand chiar un cabaret! Tinerii, prin traditie si din dorinta de opozitie, fac uneori banchete nocturne in paduri si se impodobesc cu coarne de cerb. Mamele le povestesc copiilor din leagane despre zane. Celtia continentala moare incetul cu incetul.
CUVANTAREA LU! CALGACOS: VIATA SAU ONOAREA
«Oricare ar fi lucrul pentru care ne luptam sunt convins ca adunarea noastra splendida de astazi ar putea insemna inceputul libertatii pen¬tru intreaga Bretanie... in trecut am pierdut si am castigat batalii impotriva Romei, dar niciodata nu ne-am pierdut speranta: am asteptat intot¬deauna. Noi, crema Bretaniei, am stat ca o co¬moara ascunsa... Dar iata ca pana si Bretania este amenintata: in spatele nostru nu mai exista alt popor, sunt doar valuri si stanci, iar in fata noastra sunt romanii, mult mai aducatori de moarte decat acestea.
Jefuitori ai lumii, ei au nenorocit tara prin devastarile lor dezordonate si iata-i ca fac acum acelasi lucru si pe mari. Bogatia unui inamic le sporeste lacomia, iar saracia lui le creste setea de dominare... Hotie, masacre, jafuri — aceasta este realitatea unui cuvant: Imperiul. Ei pustiesc totul si numesc aceasta pace.
Instinctual ne iubim copiii si fratii de sange mai presus ca orice. Ei sunt luati de la sanul nos¬tru pentru a deveni sclavi in tari indepartate. Fe¬meile si surorile noastre, daca nu sunt violate de inamicii romani, atunci sunt seduse de ei. Bunurile si comorile noastre sunt reduse la nimic pentru a plati tribut, recoltele noastre sunt re¬chizitionate, cu mainile noastre se construiesc drumuri prin paduri si mlastini. Si toate acestea sub o ploaie de lovituri si de insulte. Sclavii nascuti in captivitate isi castiga existenta mun¬cind la stapanii lor. Dar in cazul Bretaniei, nu trece o zi fara ca ea sa plateasca celor care o subjuga.
...Noi suntem curajosi si avem spirit razboinic, dar acestea nu sunt calitati pe care sa le apre¬cieze stapanul la un sclav... Sa abandonam deci orice speranta de mila si sa ne intrebam ce pre¬feram: viata sau onoarea...»



Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta