d7o7or
Secretarul de stat american Dean Acheson, fragment din adresa radiodifuzata de la Bruxelles, Tratatul Atlanticului de Nord, 18 martie, 1949.
Inaintea primelor conferinte dintre W. Churchill si F.D. Roosevelt din perioada razboiului, o prognoza elaborata de Serviciile Americane de Informatii care se referea la pozitia postbelica a U.R.S.S., concluziona a1i: "Odata cu infrangerea Germaniei, nu va mai exista nici o putere in Europa care sa se opuna fortei militare colosale aa U.R.S.S.-n.n.i…Pentru viitor concluzia este evidenta. Dupa ce Rusia va deveni un factor decisiv in razboi, ea trebuie sa primeasca orice asistenta si trebuie facute toate eforturile pentru a-i obtine prietenia. De asemenea, este fara indoiala ca in urma infrangerii Axei ea va domina Europa si este mult mai important sa dezvoltam si sa pastram cele mai prietenesti relatii cu Rusia".
Previziunea unei ere a bunelor intentii intre S.U.A.si U.R.S.S. a fost caracteristica pentru neasteptata si utopica natura a diplomatiei americane din timpul razboiului. In mod iluzoriu, aceasta presupunea ca razboiul nu era decat o intrerupere a unei stari normale de armonie intre natiuni, pentru pedepsirea agresorilor si a criminalilor de razboi, o cruciada ideologica in care tarile aliate erau egale din punct de vedere moral si, odata ce razboiul se va termina, vechea armonie si lupta mondiala pentru putere va lua sfarsit. Implicatia acestei utopii a fost clara : S.U.A. nu si-au luat nici o masura de precautie impotriva "nobililor" aliati din timpul razboiului, in anticiparea unei posibile dezintegrari a aliantei si in eventualitatea unor ostilitati.
Permanentele semnale ale ostilitatii si suspiciunii sovietice pot explica aceste previziuni optimiste. De-a lungul intregului razboi, U.R.S.S. a suspectat in mod constant S.U.A. si Marea Britanie de intentii necinstite.
Conducatorii americani, fara a tine seama de prognozele serviciilor de informatii, au gasit imediat o explicatie pentru suspiciunea sovietica. Ei percepeau politica externa a U.R.S.S. nu in termenii dinamicii interne ai regimului comunist si in dusmania lui pentru toate natiunile necomuniste, ci numai ca pe o reactie a Uniunii Sovietice la politica dusa de occidentali. Atitudinea Moscovei era perceputa numai prin prisma actelor antebelice : interventia aliatilor cu scopul de a rasturna regimul sovietic si, dupa acest esec, stabilirea de catre Franta a unui cordon sanitar in Europa de Est, cu scopul de a feri restul continentului european de virusul comunist. Pe langa acestea se adauga respingerea de catre occidentali in anii `30 a initiativei sovietice de a se constitui o alianta impotriva lui Hitler si, in mod special, acordul de la München din 1938, care a distrus Cehoslovacia si i-a deschis lui Hitler portile catre est. Eforturile occidentalilor in incercarea de a indeparta de vest pericolul hitlerist, directionandu-l spre est, erau considerate motivele principale ale ostilitatii sovietice. Occidentalii, pentru a modifica aceasta atitudine, trebuiau sa demonstreze Uniunii Sovietice, prin dovezi de prietenie, bunele lor intentii. Problema principala, in viziunea lor, era nu daca pentru lumea postbelica cooperare sovietica va fi obtinuta, ci cand va fi ea stabilita.
Dizolvarea Cominternului, reducerea ideologiei comuniste, noua emfaza a nationalismului rus, relaxarea restrictiilor impuse bisericii si, nu in ultimul rand, declaratiile facute de sovietici in limbajul pacii, al democratiei si libertatii i-a convins pe occidentali sa perceapa in U.R.S.S. un nou prieten.
Presedintele Roosevelt si consilierii sai au avut certitudinea ca la Ialta s-au stabilit relatii mult mai amicale cu U.R.S.S. Stalin, demonstrandu-si bunavointa, a facut concesii la subiectele importante. In problema membrilor Natiunilor Unite si-a redus pretentiile pentru 16 locuri (ce ar fi revenit pentru fiecare republica sovietica) la numai trei, afirmand ca va sprijini S.U.A. daca vor ridica pretentii de paritate. In Germania, el a acceptat o zona de ocupatie franceza si primirea Frantei in Comisia de Control, precum si o unica administratie pentru toate zonele de ocupatie. Mai mult, prin Declaratia privind Europa eliberata, Stalin a promis organizarea de alegeri libere si autoguvernarea in Europa de Est. Raspunzand dorintelor militare americane pentru Orientul Indepartat, el a promis ca va intra in razboi impotriva Japoniei. Nu in ultimul rand, el a exprimat speranta ca vor urma cincizeci de ani de pace si puternica cooperare.
Se poate spune ca a fost o minune ca, la Conferinta de la Ialta, delegatia americana a avut o dispozitie de "exaltare suprema". Harry Hopkins, consilier apropiat al presedintelui, afirma a2i : "Noi suntem ferm convinsi ca am castigat prima mare victorie a pacii, si prin noi ma refer la noi toti, intrega rasa umana civilizata". Aceasta parere poate fi completata cu ajutorul cuvintelor secretarului de stat Cordell Hull a3i: "Nu va mai fi nevoie de sfere de influenta, de aliante, echilibrarea puterii, sau de orice alt fel de aranjament, prin intermediul carora, ca in trecutul nefericit, natiunile sa se straduiasca sa-si apere securitatea sau sa-si promoveze propriile interese".
Oamenii politici americani au ignorat, sau s-au facut ca ignora existenta unui scop final la care sovieticii nu renuntasera niciodata si a carui realizare devenise acum posibila datorita imprejurarilor internationale. Visul american de pace postbelica si cooperare intre cei trei mari va fi distrus odata cu expansiunea Uniunii Sovietice in Europa Centrala si de Est, odata cu impunerea controlului asupra Poloniei, Romaniei, Ungariei, Bulgariei si Albaniei (Iugoslavia se afla deja sub controlul comunist al maresalului Iosif Broz Tito si Cehoslovacia traia in umbra Armatei Rosii). In fiecare dintre aceste tari unde U.R.S.S. avea trupe, s-au stabilit unilateral coalitii guvernamentale pro-sovietce. Postul cheie in aceste regimuri - ministrul de interne, care de obicei controla politia - se afla in mainile comunistilor. De la acest nivel - decisiv - al puterii era facilitata posibilitatea extinderii dominatiei sovietice si subjugarea independentei acestor tari. Concesiile facute de S.U.A. la Ialta doreau sa constituie o baza de cooperare intre cei trei mari, in perspectiva ca ele ar fi fost respectate. De fapt, Roosevelt si Churchill nu au avut cu ce sa forteze U.R.S.S. pentru a obtine de la aceasta concesii mai mari, data fiind incapacitatea sovieticilor de a accepta limite.
Cu toate ca razboiul se terminase, devenea foarte clar faptul ca angajamentele luate la Ialta, prin care U.R.S.S. se obligase sa organizeze alegeri libere si guverne democratice in Europa de Est, erau percepute diferit de rusi, spre deosebire de americani. Pentru sovietici "guvernele democratice" reprezentau guverne comuniste, iar "alegerile libere" semnificau alegeri la care nu puteau participa partidele ce nu erau favorabile comunistilor. Diplomatul roman Grigore Gafencu, cu prilejul unui discurs tinut la Radio Europa Libera, caracteriza foarte clar intentiile sovieticilor : "Hotararile luate la Ialta, astfel cum au fost talmacite si implinite de U.R.S.S., au dus la alunecarea intregii Europe rasaritene in zona de influenta si sub stapanirea exclusiva a imparatiei bolsevice ".a4i
In 1944, Stalin ii declarase lui Tito ca "acest razboi nu este ca cele din trecut ; cine ocupa un teritoriu isi impune propriul sistem social".
Se poate spune ca aliatii occidentali au constatat in cele din urma ca intelegerile de la Ialta nu puteau face altceva decat sa consimta sau sa intarzie. In problema granitelor Poloniei, sovieticii au cerut estul acestei tari, oferind drept compensatii teritorii luate Germaniei. Roosevelt si Churchill au acceptat propunerea, dar au considerat noua granita de vest a Poloniei pe raurile Oder si Neisse doar temporara, desi conferinta de pace la care urma sa se hotarasca granita de vest a Poloniei nu a mai avut loc niciodata, datorita disensiunilor ulterioare.
Ulterior, acordurile de la Ialta au fost criticate pentru ca "au predat "a5i Europa de Est dominatiei sovietice. Unii au afirmat ca sanatatea subrezita a lui Roosevelt l-a facut sa cedeze la insistentele lui Stalin. Cursul razboiului a fost insa cel care a determinat actiunile ulterioare Yaltei si nu diplomatia, deoarece Armata Rosie detinea deja controlul in Europa de Est. Pe langa aceasta se adauga faptul ca se estima ca Japonia mai poate rezista inca optsprezece luni dupa infrangerea Germaniei si americanii au sperat in permanenta ca acordurile de la Ialta vor fi puse in practica.
Politica sovietica in Europa de Est si extinderea influentei comuniste au creat anxietate. Incapabile sa stavileasca aceasta expansiune, Statele Unite si-au concentrat din ce in ce mai mult atentia asupra reconsolidarii Germaniei ca natiune. Ideea impartirii a fost abandonata si inlocuita cu un program economic, prin care Germania urma sa fie capabila de a se autosustine. Guvernul militar a fost directionat spre implantarea radacinilor unei veritabile democratii, S.U.A. incepand sa gandeasca in termenii ocupatiei militare si ai controlului pentru cel putin o generatie. Documentul ce traseaza aceasta directie a diplomatiei americane in Germania este J.C.S. (Joint Chiefs of Staff)/1067 a6i, datat 14 mai 1945, directiva politica ultrasecreta. Acesta a fost actul ce a ghidat administrarea in zona americana de ocupatie si a "stat la baza negocierilor membrilor guvernului cvadripartit "a7i. Germania era ocupata ca o natiune invinsa in care se va impune o administratie care va descuraja orice fraternizare. Economia germana urma sa fie controlata numai cat sa asigure necesarul fortelor de ocupatie, pentru a produce bunuri care sa previna dezastrul si tulburarile, care ar putea ameninta fortele de ocupatie. Partidul nazist si organizatiile sale erau dizolvate, legile si regulile naziste erau anulate. Membrii si asociatii partidului care au avut mai mult decat o participare nominala la activitatea partidului erau exclusi din posturile de responsabilitate publica, proprietatile si actele partidului erau luate in custodia guvernului cvadripartit. Fortele armate germane erau demobilizate si armele, munitia si materialele de razboi urmau sa fie distruse. Criminalii de razboi si persoanele suspectate ca ar putea sa se opuna acestor obiective urmau sa fie arestate. J.C.S./1067 dadea numai o autoritate limitata guvernului militar. Era specificata interzicerea guvernului militar american de a face orice pas in reabilitarea sau mentinerea economiei germane, exceptand stimularea agriculturii.
Directivele politice ale J.C.S./1067 au fost modificate si extinse (in octombrie 1945) prin corelarea cu Protocolul incheiat la Potsdam si din nou modificate in 1947 (15 iulie) printr-un nou act - "Directivele obiectivelor Statelor Unite si politica de baza in Germania" (Directive on US Objectives and Basic Policies in Germany) .a8i
Germania incepea sa fie privita din ce in ce mai mult ca un important bastion impotriva expansiunii sovietice in Europa. Motivatia din spatele reorientarii diplomatiei americane - care a devenit originea Razboiului Rece - a fost actiunea U.R.S.S. din primavara anului 1945, in Polonia si Europa rasariteana. Stalin considera aceste fapte ca o necesitate pentru viitoarea securitate a Uniunii Sovietice. Truman nu a acceptat insa acest punct de vedere, mai ales din momentul in care actiunile lui Stalin amenintau interesele Americii si tarilor vest europene.
Diferentele aparute in problema tratarii Germaniei au fost principalul factor in deteriorarea unitatii aliatilor. Esecul de a obtine o intelegere mutuala comuna si acceptabila pentru Germania, in spiritul intelegerilor de la Ialta si Potsdam, a accentuat clivajul dintre S.U.A. si U.R.S.S. Absenta Frantei de la Conferinta de la Potsdam a creat complicatii, deoarece aceasta tara a refuzat sa se limiteze la aceste intelegeri. Un rezultat nefericit al derularii razboiului a fost decizia Comisiei Consultative Europene din 1944, prin care in definirea zonelor de ocupatie Berlinul era plasat adanc in zona de est sovietica. Desi in primavara anului 1945 anglo-americanii au avut posibilitatea sa ajunga la Berlin inainte de sosirea rusilor, nu au facut-o. Trupele aliate occidentale au traversat Rinul si au patruns in Germania, Churchill dorind sa asedieze si sa captureze Berlinul inaintea rusilor. Eisenhower a refuzat insa, datorita prioritatii intelegerilor dintre aliati (privind viitoarele zone de ocupatie) pentru Berlin, incalcarea lor putand avea ca rezultat accidente politice. Cu toate ca primul ministru britanic a incercat sa-l determine pe Truman sa modifice decizia luata de Roosevelt, presedintele a refuzat sa reconsidere problema. In fata iminentei capitulari a Germaniei, Truman nu dorea sa pericliteze viitoarea cooperare cu sovieticii. Ca urmare, Berlin, Praga si Viena au cazut in mainile sovieticilor.
Imediat dupa infrangerea Germaniei, U.R.S.S. a inceput sa izoleze zona estica si s-o transforme intr-o regiune satelit .a9i Din punct de vedere economic, Uniunea Sovietica dorea sa obtina avantaje rapide si maxime din propria zona de ocupatie. Din punct de vedere politic, sovieticii doreau sa foloseasca zona ca baza de operatii pentru un eventual control asupra intregii Germanii.
U.R.S.S. a inceput controlul asupra Germaniei de est inaintea conferintei de la Potsdam, concentrandu-si atentia in construirea Partidului Comunist si stabilirea unui sindicat centralizat, sub control comunist. Creata la 9 iunie, administratia militara sovietica a autorizat, sub directa coordonare a maresalului G. K. Jukov, crearea a patru "partide democratice" antifasciste : Partidul Comunist German (K.P.D.), Partidul Social-Democrat (S.P.D.), Partidul Crestin-Democrat (C.D.U.) si Partidul Liberal (L.D.P.D.). Un Partid Comunist German a fost infiintat aproape imediat in Berlin, dar organizarea lui nu a fost deloc usoara. Numai o mica miscare secreta comunista reusise sa supravietuiasca celor doisprezece ani in care Hitler a condus Germania. Au scapat doar cativa comunisti care s-au alaturat national-socialistilor la inceputul anului 1930, dupa ce Hitler ajunsese la putere, parte dintre ei fugind in tarile vestice sau in U.R.S.S., multi altii fiind trimisi trimisi in lagarele de concentrare. Acesti comunisti, antrenati si indoctrinati la Moscova in timpul razboiului, s-au intors in Germania pe urmele Armatei Rosii, furnizand nucleul Partidului Comunist din Germania .a10i Pe 30 aprilie 1945, un grup de zece emigranti comunisti au sosit cu un avion special de la Moscova in Germania de Est. Acesta era dirijat de Walter Ulbricht (1893-1973), un vechi membru al S.P.D., integrat in Spartakusbund, militant comunist convins, animatorul de la Moscova al "Comitetului National al Germaniei libere" .a11i
Sovieticii i-au plasat rapid pe comunistii germani in pozitii cheie in Berlin si in intreaga zona de est. Partidul Comunist German a avut insa greutati in transformarea sa intr-un partid national majoritar. Motivul nu este greu de inteles, majoritatea germanilor detestandu-i pe rusi, privindu-i ca ocupanti. Comunismul era identificat cu Armata Rosie, soldatii acesteia fiind considerati violatori, talhari, criminali si incendiatori. Pentru a aplana aceasta ostilitate, a fost aranjata o fuziune intre comunistii germani si social-democrati, fiind creat la inceputul anului 1946 Partidul Socialist Unit, asociat al administratiei militare sovietice. La sfarsitul anului 1946, sovieticii au pregatit intens preluarea controlului efectiv de catre Partidul Socialist Unit a tuturor guvernelor landurilor din zona de est.
Sperantele ca intelegerile Conferintei de la Potsdam sa fie respectate si Germania sa fie tratata ca o singura entitate economica au fost desarte. U.R.S.S. nu numai ca a demontat industria germana, dar intreaga productie a fabricilor ramase era considerata ca parte a reparatiilor de razboi. In schimb, in sectorul occidental, S.U.A. "pompau" din ce in ce mai mult capital pentru a sustine poporul german. Cele doua puncte de vedere, total opuse, au facut imposibila statuarea unui punct de vedere comun in problema resurselor germane din cele patru zone.
Pe plan politic, inradacinarea progresiva a comunistilor minoritari in organismele administrative si politice are ca punct de plecare anul 1945, odata cu nationalizarea industriala si cu reforma agrara decise de ocupantul sovietic .a12i
La 6 septembrie 1946, printr-un discurs tinut la Stuttgart, secretarul de stat Byrnes a reliefat o schimbare a politicii americane in Germania : "Va veni timpul cand granitele zonale vor fi privite numai ca o definire a suprafetelor ocupate si nu ca unitati economice sau politice, in care securitatea va fi impusa de catre puterile de ocupatie. "a13i Daca Germania nu urma sa fie tratata ca o singura unitate economica, atunci acest lucru va avea ca rezultat fuzionarea zonelor de ocupatie occidentale. Byrnes a mai adaugat ca vor fi facuti pasi pe calea stabilirii unei agentii economice centrale si a formarii unui guvern provizoriu german : "Consiliul de Control adin Berlin-n.n.i are dreptul sa guverneze Germania numai pana cand Germania se va guverna singura. "a14i Exprimand pozitia poporului american, Byrnes a mai adaugat : "Poporul american doreste returnarea guvernarii Germaniei catre poporul german. Poporul american doreste sa ajute poporul german pentru a-si recastiga un loc onorabil in lume, intre natiunile libere si iubitoare de pace. "a15i Secretarul de stat a accentuat ca nu doreste ca Germania sa devina un pion intre est si vest, Statele Unite nedorind sa se retraga din Europa. "Vom ramane aici…Atata timp cat va exista o armata de ocupatie in Germania, fortele militare americane vor face parte din aceasta armata de ocupatie."
In discursul tinut la Stuttgart, Byrnes a vorbit pentru prima oara de o lupta militara intre est si vest ,a16i reasigurand poporul german ca America nu-l va abandona controlului sovietic. El repeta publicului sau german ca Statele Unite aprobau o revizuire a frontierelor similara cu cea din 1939, in favoarea Poloniei, regiunea ce va fi cedata urmand sa fie reglementata ulterior, secretarul de stat american anuntand sfarsitul perioadei punitive de ocupatie. Prin acest dicurs, Byrnes a transformat complet politica oficiala fata de Germania, daca nu ca ton, macar ca tonalitate.
La 10 martie 1947, s-a deschis la Moscova a patra sesiune a Consiliului Ministrilor de Externe, desfasurandu-se intr-o atmosfera tensionata. Pe 12 martie, intr-un mesaj adresat Congresului american, presedintele Truman definea la Washington ceea ce avea sa se numeasca Doctrina Truman : "In fata comunismului, vom acorda tarilor amenintate un ajutor atat economic si financiar cat si militar ."a17iConferinta esua.
La Moscova, au fost definite de Marshall sase aspecte de unitate economica pentru Germania : utilizarea in comun a resurselor, programe de export si de import, reparatii, reforma financiara, libertate de circulatie, organisme administrative germane la nivel central. Bidault reclama in plus carbune pentru Franta si combaterea pozitiei lui Molotov, potrivnic atasarii Saarei la Franta. De fapt, Molotov incerca sa apeleze la Bidault pentru a servi ca mediator intre rusi si anglo-americani.
Esecul Conferintei de la Moscova este adevaratul debut al "razboiului rece" si al impartirii lumii in doua tabere. Consecintele sale au fost resimtite in mod particular in Germania, unde a transformat diviziunea geografica in regiuni de influenta. La sfarsitul lunii aprilie, a18i presa comunista din Germania de Est a atacat pentru prima data politica americana de ocupatie, calificand-o drept imperialista si nazista. Pe 5 octombrie a luat fiinta Kominformul care, in primul sau manifest, a acuzat Statele Unite si Marea Britanie ca au dus un razboi propriu, pentru a se debarasa de concurenta economica japoneza si germana, acuzatie ce relua tezele sovietice ante-1941. Manifestul a impartit lumea in doua fronturi : un front imperialist si un front socialist al "democratiei", care nu a avut posibilitatea sa scape Münchenul de imperialisti.
Aliatii "cucerisera" de la U.R.S.S. ocuparea quadripartita a Berlinului. Dar aliatii occidentali nu au dat prea mare atentie izolarii acestuia in zona de ocupatie sovietica. Ei au neglijat asigurarea unui land-coridor pentru Berlin. Anii urmatori vor dovedi ca aceasta omisiune a fost o greseala importanta.

Criza Berlinului (1948-1949)

In acord cu discutiile din 1943 de la Teheran, puterile victorioase au decis, prin protocolul si intelegerea din 12 septembrie si respectiv 14 noiembrie 1945 incheiate la Conferinta de la Ialta, sa divida Germania in patru zone de ocupatie, cu scopul controlului si administrarii .a19i La 5 iunie 1945, aliatii au dat publicitatii patru declaratii, cate una de fiecare parte, in care se prevedea la capitolul 4 statutul special al Berlinului, ce urma sa fie ocupat si administrat impreuna (de catre cele patru puteri).
In momentul capitularii Germaniei, respectiv pe 8 mai 1945, situatia militara nu corespundea cu frontierele de ocupatie ale celor patru puteri. Oparte importanta a Saxoniei, Thuringia si Meckleburg au fost ocupate de trupele americane si britanice. Pe de alta parte, trupele sovietice au capturat Berlinul la 2 mai 1945. Imediat dupa ocuparea Berlinului, trupele sovietice au organizat o magistratura, ce se afla sub controlul Armatei Rosii si sub influenta comunistilor.
In iunie 1945 Truman si Churchill i-au propus lui Stalin ca trupele britanice si americane sa paraseasca o zona desemnata de sovietici, acestia urmand sa inlocuiasca in acea regiune trupele anglo-americane .a20i In schimb, trupe americane, franceze si britanice urmau sa fie introduse in Berlin, cu scopul ocuparii comune a acestui oras. Desi aranjamentele pentru accesul liber dinspre zonele aliatilor vestici spre Berlin urmau sa fie facute de guvernatorii militari, nici o intelegere scrisa nu a fost stabilita .a21i
Stalin a acceptat procedura sugerata de Truman si Churchill. Transferul de trupe a inceput la 1 iulie 1945 si primele trupe anglo-americane au intrat in Berlin pe 4 iulie ; trupele franceze si-au ocupt propriul sector la 12 iulie. Corpul aliat de control a fost format in acord cu intelegerile interguvernementale din septembrie 1944. Reprezentanti ai Inaltului Comandament Aliat, incluzand si reprezentanti ai Republicii Franta, s-au intalnit pe 7 iulie 1945 si au stabilit detaliile administrarii in comun a Berlinului. Comandamentul aliat era pus sub autoritatea unui comandant suprem, comandantul fiecarui sector urmind sa ocupe aceasta functie prin rotatie, cate cincizeci de zile. Comandamentul era direct subordonat Consiluilui de Control Aliat. Un ordin emis pe 21 ianuarie 1946 confirma din nou ca Berlinul nu facea parte din nici o zona de ocupatie, stabilindu-se ca in interiorul Berlinului nu era valabil nici un decret sau ordin al vreunui comandant al zonelor de ocupatie.
Administrarea germana a Berlinului a fost pusa sub contolul celor patru puteri, impartirea facandu-se in relatie directa cu o situatie deja existenta. De exemplu, Statele Unite au preluat zona de sud-vest, deoarece trupele americane se aflau pe flancul drept al aliatilor .a22i Magistratura orasului, formata mai intai sub administratia militara sovietica, a primit un statut constitutional pe 13 august 1946, cand Comandamentul si-a dat aprobarea pentru stabilirea unei constitutii provizorii pentru Berlin.
Sistemul de ocupatie al Berlinului si intregul control al Germaniei presupunea increderea si cooperarea intre puterile ocupante. Aceasta baza de confidenta mutuala, atat de necesara, a lipsit in administrarea Berlinului mai mult decat in celelalte zone de ocupatie. Zonele, create initial cu scopul ocuparii militare, au inceput sa se dezvolte ca unitati administrative independente, in acordul directivelor propriilor guvernatori militari. In toate cele patru sectoare ale Berlinului, de indata ce euforia victoriei s-a risipit, au iesit la suprafata fisurile existente in rationamentele aliatilor.
In februarie 1948, cele trei puteri occidentale s-au intalnit la Londra pentru a pune bazele unei politici comune cel putin pentru partea vestica a Germaniei. Conform intelegerii de la Londra, cei trei comandanti-sefi, care aveau autoritatea de ministrii-presedinti, trebuiau sa organizeze alegeri pentru Adunarea Constituanta si intocmirea unei constitutii pentru intreaga Germanie de Vest .a23i Sovieticii au protestat, maresalul Vassily D. Sokolovsky parasind la 20 martie 1948 Consiliul de Control Aliat, afirmand ca puterile occidentale au violat intelegerile pentru controlul cvadripartit. El a protestat fata de deciziile luate pe 6 martie la Londra, ce prevedeau viitoarea organizare a celor trei zone vestice.
Eforturile americane de a consolida si redresa Germania de Vest au contribuit la consolidarea Europei Occidentale, conducand la intensificarea represaliilor sovietice, punctul central al tensiunilor devenind Germania.
In martie 1947, Franta si Marea Britanie au semnat Tratatul de la Dunkirk, intelegere mutuala defensiva, cu scopul de a se sprijini reciproc in cazul unei viitoare amenintari din partea Germaniei. Peste numai un an, la 17 martie 1948, Marea Britanie, Franta, Belgia, Olanda si Luxemburg au semnat Pactul de la Bruxelles, stabilindu-se o alianta defensiva colectiva, ce se opunea agresiunii sovietice .a24i Ultima clauza speciala a acestui pact specifica sprijinul reciproc in cazul unui atac al U.R.S.S. impotriva Germaniei .a25i Truman a aprobat aceasta initiativa, afirmand in fata Congresului : "Pentru a le ajuta s-o realizeze, hotararea tarilor libere din Europa trebuie combinata cu aceeasi hotarare din partea noastra. "a26i Presedintele a cerut Congresului sa urgenteze aprobarea legii pentru ajutorarea Europei si adoptarea unei legi universale pentru manevrele militare ale armatei Statelor Unite.
Berlinul de Vest reprezenta de fapt o enclava, situata la 110 de mile in interiorul zonei sovietice. In sectoarele american, britanic si francez traiau 2,25 milioane de locuitori. Fortele militare aliate din Berlin totalizau numai 11.000 de persoane, dintre care 6.500 erau americani. Berlinul de Vest era un oras industrial, situat ca marime intre Paris si Moscova. Zilnic, peste 30.000 de tone de alimente, materiale de constructii si bunuri de consum intrau in zona vestica a orasului. In aceeasi perioada de timp, peste 4.000 de tone de masini industriale, becuri, tigari, articole textile, pantofi si alte articole manufacturate erau trimise spre Germania de Vest. Traficul era sustinut de 13 trenuri de marfa si 12 de pasageri zilnic si 700 de barje lunar .a27i Intre sfarsitul lui martie si inceputul lunii iulie, criza din Germania a luat amploare. Sovieticii au inceput sa obstructioneze transporturile dintre Germania de Vest si Berlin. Inspectiile impuse pe sosele, barajele si perchezitionarea camioanelor au completat aceasta actiune. Uniunea Sovietica si-a justificat actiunile, declarand ca a actionat conform drepturilor pe care le detinea, deoarece i-au fost respinse planurile de participare la guvernarea Germaniei de Vest. Pe 31 martie, administratia militara sovietica a emis un ordin prin care se stabilea perchezitionarea tuturor transporturilor occidentale ce traversau zona sovietica. Aceasta era de fapt o violare a intelegerilor verbale facute de reprezentantii occidentali cu maresalul Jukov, care specificase ca personalul aliat nu va fi controlat la granitele zonei sovietice. Pe 1 aprilie, pentru a pune in aplicare ordinul, reprezentantii sovietici au decretat ca nici un mijloc de transport nu poate parasi Berlinul fara aprobarea comandamentului sovietic. Acest decret unilateral conferea autoritatilor sovietice dreptul de a controla orice transport din si inspre Berlinul de Vest.
Imediat dupa ce sovieticii au initiat blocada, presedintele american a intrunit Cabinetul. Cu toate ca unul dintre apropiatii presedintelui a intrebat daca Berlinul este chiar atat de important, Truman a remarcat in mod clar ca acesta nu este un subiect pentru el, singura sa preocupare fiind cand si cum va decurge aprovizionarea Berlinului pe calea aerului .a28i
Pus in fata acestei situatii, generalul Lucius D. Clay, comandantul zonei de ocupatie americana, a solicitat pe 10 aprilie 1948 o teleconferinta cu Deprtamentul de Stat. Fiind sigur de extinderea blocadei, Clay si-a exprimat opinia ca S.U.A. nu trebuie sa cedze : "Am pierdut deja Cehoslovacia .a29i Norvegia este amenintata. Daca Berlinul de Vest va cade, Germania de Vest va fi urmatorul pas. Daca vrem sa aparam Europa de comunism, nu trebuie sa ne clintim…Daca America nu intelege acum acest lucru, nu-l va intelege niciodata si comunismul se va extinde nestingherit. Cred ca viitorul democratiei ne impune sa ramanem "a30i La 23 iulie, inceputa cu inchiderea cailor ferate, cailor de navigatie si urmata de restrictionarea traficului pe sosele, blocada sovietica devine totala .a31i

Instructiunile transmise generalului Clay ii indicau sa fie foarte precaut, recomandandu-i-se sa inceapa evacuarea familiilor americane din Berlin. Clay s-a opus insa acestei solutii, considerand ca acesta evacuare va fi interpretata ca un semn de slabiciune, atat de catre sovietici, cat si de poporul german. El era convins ca S.U.A. nu trebuie sa paraseasca Berlinul, in nici o circumstanta : "Daca ne vom retrage, pozitia noastra in Europa va fi amenintata ".a32i
Punctul culminant a fost luna iunie. De-a lungul primaverii, intre puterile occidentale s-au incheiat o serie de acorduri privind coordonarea politicii economice in cele trei zone, astfel incat Germania de Vest devenise parte a Programului Europen de Redresare, incepand organizarea politica a Republicii Federale Germane. In acelasi context s-a decis si realizarea unei reforme monetare, ce urma sa introduca o singura moneda pentru cele trei zone occidentale de ocupatie. Curand a devenit insa evident ca U.R.S.S. nu va fi de acord cu un sistem monetar uniform, exceptand proprii termeni. Clay a anuntat insa pe 18 iunie ca Germania de Vest va adopta o noua moneda, infiintandu-se Banca Nationala Germana. Pentru a evita confuziile in Berlin, el a decis ca noua marca (Deutschen Mark) sa nu circule in acest oras.
Maresalul Sokolovski i-a invinuit pe occidentali ca, prin introducerea noilor monede, urmareau de fapt divizarea Germaniei, declarand ca va lua masuri pentru a contracara aceasta initiativa. Fara anuntarea prealabila a puterilor occidentale, Uniunea Sovietica a introdus pe 23 iunie o noua moneda (Ost Mark) in Berlin si in Germania de Est. Ziua urmatoare, puterile occidentale au transformat marca vestica intr-o moneda legala. Urmatorul pas facut de sovietici a fost impunerea blocadei totale asupra Berlinului de Vest, intrerupand complet comunicatiile cu zona occidentala pe uscat si pe apa.
Luni de zile liderii puterilor occidentale au dezbatut situatia creata prin blocada impusa Berlinului de Vest. S-au emis doua solutii. Cea dintai sustinea ca nu exista nici un factor ce ar putea avea ca rezultat parasirea Berlinului de catre vestici. La sfarsitul razboiului, Statele Unite si-au redus considerabil efectivele militare. In primavara anului 1948, fortele conventionale americane erau destul de reduse. Americanii aveau bomba atomica, dar era un mare semn de intrebare pentru cum putea fi folosita aceasta arma intr-un eventual conflict pentru Berlin. Treptat, s-a dovedit ca bomba atomica era simbolul "impotentei marii potente". Diplomatia atomica dusa de Statele Unite cu Moscova se baza pe o experienta traita doar de Extremul Orient, aceasta urmand sa fie aplicata si relatiilor cu U.R.S.S. Multi experti militari americani au afirmat ca, daca asupra Moscovei ar fi fost aruncata o bomba atomica, Armata Rosie va parasi Europa. Marshall, cat si secretarul de stat pentru razboi Kenneth C. Royall, au fost extrem de pesimisti in privinta acestei solutii.
O a doua parere sustinea ipoteza ca U.R.S.S. blufeaza, afirmandu-se ca sovieticii nu doreau un razboi armat, ci se vor angaja intr-un razboi al nervilor. Un aspect important al acestui punct de vedere se baza pe faptul ca occidentalii trebuie sa stea ferm pe pozitii, fara a face concesii sau sa se retraga. Generalul Clay a fost unul dintre cei mai ferventi avocati ai politicii fermitatii, fiind sigur ca daca puterile occidentale vor trimite un convoi blindat in Berlin, blocada va fi intrerupta, fara ca aceasta actiune sa declanseze un razboi. Insa la Washington nimeni nu dorea sa-si asume riscul unei astfel de actiuni.
In aprilie, cand fusesera impuse de catre sovietici primele restrictii asupra traficului spre Berlin, a fost improvizat un mic pod aerian, pentru aprovizionarea personalului aliat. Zilnic erau transportate intre saizeci si o suta de tone de produse. Dupa aproximativ zece zile, cand sovieticii au relaxat restrictiile impuse pe caile ferate, podul aerian a fost intrerupt. Pe 24 iunie, in ziua urmatoare impunerii blocadei totale, Clay a incercat sa afle daca se poate folosi un pod aerian pentru a aproviziona nu numai personalul aliat, ci intreaga populatie a Berlinului de Vest.
De ce a revenit Clay la ideea de pod aerian ?
Pe de o parte datorita faptului ca S.U.A. nu aveau nici un angajament oficial prin care sa li se permita accesul catre Berlinul de Vest. Exista insa posibilitatea folosirii unui coridor aerian. In iunie 1945, Truman a discutat printr-un schimb de mesaje cu Stalin problema accesului spre Berlin. La acel timp, presedintele american era de acord sa se retraga din Saxonia si Thuringia daca U.R.S.S. se angaja sa faciliteze accesul pe caile ferate, si sosele spre Berlin - ce se afla foarte adanc in interiorul zonei sovietice - pentru americani. Stalin a acceptat incheierea unui acord, dar Truman nu a exploatat mai departe problema, bazandu-se pe acordul verbal al liderului sovietic. Atat el, cat si alti oficiali americani, au realizat mai tarziu greseala de a nu statua printr-un acord scris accesul spre Berlin. Colonelul Frank Howley, comandantul militar al zonei americane din Berlin, a afirmat ulterior ca S.U.A. ar fi trebuit sa nu se retraga din Saxonia si Thuringia, ce constituiau unele dintre cele mai fertile zone, dar sa abandoneze in schimb Berlinul, pentru a se concentra asupra dezvoltarii Germaniei de Vest. "Am abandonat aceste teritorii Rusiei - a declarat Howley - in schimbul unui mic colt din Berlin" .a33i
Dupa ocuparea Germaniei nu a fost definitivat nici un act care sa stabileasca un coridor de comunicatie intre zonele vestice si sectorul occidental al Berlinului. Imediat dupa sfarsitul razboiului, nu s-a mai insistat asupra acestui subiect de teama de a nu ofensa U.R.S.S. Clay a adus in discutie aceasta problema cu prilejul uneia dintre primele intalniri a Consiliului de Control Aliat. In cursul acestor discutii s-a stabilit ca intregul trafic pe calea aerului, soselelor sau cailor ferate spre Berlin sa fie liber, insa nici un document scris nu a inregistrat aceste intelegeri. "Ma indoiesc foarte mult - declara mai tarziu Clay - ca orice inscris ar fi ajutat cu ceva pentru a preveni aceste evenimente. "a34i
Daca exista o ambiguitate in privinta coridoarelor terestre, nu se putea spune acelasi lucru in privinta respectarii coridoarelor aeriene. Aici intelegerile erau enuntate destul de clar. Pe perioada blocadei, sovieticii nu au facut nici o incercare serioasa de a se interfera in coridorul aerian, deoarece stiau ca un atac ostil asupra aviatiei occidentalilor va avea ca rezultat un razboi deschis, ceea ce ei nu isi doreau. Ei erau insa siguri ca presiunile exercitate prin intermediul blocadei vor avea ca rezultat parasirea Berlinului de catre occidentali sau, in cel mai rau caz, negocierea unui acord favorabil in privinta Germaniei.
Cea mai mare problema cu care s-a confruntat Clay a fost stabilirea succesiunii traficului aerian. El era constient ca acest lucru ar fi fost imposibil in lipsa deplinei cooperari a populatiei germane. A doua zi dupa impunerea blocadei generale, Clay l-a chemat in biroul sau pe Ernst Reuter, primarul Berlinului, informindu-l asupra planului de aprovitionare pe calea aerului. Reprezentantul american a subliniat ca, daca blocada va continua si pe perioada iernii, poporul german va avea de indurat privatiuni severe, dorind sa stie daca populatia Berlinului ii va sprijini pe aliati. Reuter l-a asigurat pe Clay ca se poate baza pe ajutorul populatiei germane, berlinezii neacceptand in nici o circumstanta cererile sovieticilor.
In urma raspunsului primit din partea primarului Berlinului, Clay l-a contactat pe generalul Curtis LeMay, comandantul fortelor aeriene americane din Germania (cu sediul la Wiesbaden) : "Curt, poti transporta carbuni pe calea aerului ?"
"Scuza-ma generale - a replicat surprins LeMay - vrei sa repeti intrebarea ? "a35i
Clay a repetat si LeMay a raspuns fara sa ezite ca va face tot posibilul. In ziua urmatoare podul aerian spre Berlin a inceput sa functioneze. Clay nu era inca sigur daca va fi suficienta aprovizionarea pe calea aerului pentru necesitatile intregului oras, gandindu-se ca acest mod de aprovizionare ar fi putut asigura intre 500 si 700 de tone pe zi, ceea ce nu era indeajuns pentru nevoile populatiei. Truman a acordat insa un sprijin maxim podului aerian, ordonand folosirea tuturor avioanelor disponibile din Europa pentru aprovizionarea Berlinului de Vest. La mijlocul lunii iulie, podul aerian avea o capacitate de transport de 2.500 de tone zilnic. Nici aceasta cantitate nu era insa suficienta pentru a asigura minimul necesar pentru Berlin, estimat la circa 4.500 de tone zilnic, dar era suficient pentru a demonstra ca blocada poate fi intampinata cu succes printr-un pod aerian.
In luna iulie, generalul Lucius D. Clay a vizitat Washingtonul, promitandu-i-se un numar de 160 avioane C-54 ce urmau sa inlocuiasca avioanele C-47. Aceste imbunatatiri au marit capacitatea de transport, de la 6.987,7 tone la 8.000 tone .a36i In decembrie 1948, media zilnica a cantitatii de bunuri deplasata de avioanele americane ce aterizau in Berlinul de Vest a crescut la 4.500 de tone, in ianuarie si februarie ajungand la 5.500 tone, minimul necesar pentru asigurarea existentei populatiei fiind de 4.000 de tone .a37i
Pentru a sustine Berlinul pe perioada iernii, transportul aerian se dovedea insa insuficient, puterile occidentale fiind incapabile sa pastreze orasul daca aceasta situatie nu va fi rezolvata pe cale diplomatica.De-a lungul verii anului 1948, puterile vestice au inceput negocierile cu Uniunea Sovietica pentru a pune capat crizei Berlinului. Toate informatiile indicau insa ca U.R.S.S. nu era grabita sa ridice blocada. Ambasadorul american Walter Bedell Smith s-a intalnit pe 2 august 1948 cu Stalin si Molotov. Discutiile preliminare s-au dovedit mult mai amabile decat se anticipase, Stalin declarand ca U.R.S.S. nu avea intentia de a forta puterile occidentale sa paraseasca Berlinul, deoarece "peste toate, noi ramanem aliati ".a38i
Discutiile s-au concentrat asupra desfasurarii reformei monetare, Stalin declarand ca daca puterile occidentale vor retrage din circulatie marca vestica si vor accepta marca sovietica, restrictiile vor fi ridicate. Eliminarea marcilor occidentale si introducerea celor sovietice urma sa se faca simultan, Stalin neinsistand asupra amanarii stabilirii unui guvern vest german, ca o conditie pentru ridicarea embargoului.
Termenii negociati cu Stalin pareau acceptabili, Smith discutand aceste propuneri cu reprezentantii francezi si britanici, prevazand insa faptul ca blocada nu va lua sfarsit numai prin satisfacerea acestor conditii. In momentul in care ambasadorul american a exprimat dorinta stabilirii unui acord scris, Molotov a revenit asupra cererilor initiale, exprimandu-si dorinta ca aliatii occidentali sa decida asupra amanarii instituirii unei republici vest-germane. Aceasta cerere se afla insa in contradictie cu intelegerea stabilita cu Stalin, Molotov adaugand ca restrictiile vor fi suprimate numai in momentul in care puterile occidentale vor renunta la reforma monetara instituita la 18 iunie. U.R.S.S. urma sa ridice blocada, dar isi asuma in continuare autoritatea de a controla traficul din si inspre Berlinul de Vest. Aceste conditii se dovedeau insa inacceptabile pentru S.U.A. Mai mult decat atat, problema controlului monetar nu era statuata in mod clar, Molotov exprimandu-si dorinta de infiintare a unei banci sovietice centrale ce urma sa inlocuiasca agentia bancara a celor patru puteri, in vederea controlului unilateral al finantelor germane. Molotov a obiectat si asupra opiniei exprimate de reprezentantii occidentali, care afirmau ca prezenta lor in Berlin era o problema deja statuata prin acordurile precedente.
ªansele de a rezolva criza Berlinului s-au diminuat. Smith s-a reintalnit cu Stalin la 23 august, intr-un ultim efort de a rezolva impasul negocierilor cu Molotov. Stalin s-a aratat dispus indepartarii celor doua obstacole majore. Insa, in loc sa elimine restrictiile impuse inaintea blocadei, el a afirmat ca "restrictiile impuse dupa aimpunerea blocadei-n.n.i vor fi ridicate". Aceasta declaratie implica de fapt mentinerea tuturor restrictiilor. In privinta problemei monetare, Stalin a subliniat ca, atat in Berlin, cat si in Germania de Est trebuia sa circule aceeasi moneda, circulatia monetara urmand sa fie dirijata de o banca sovietica, liderul sovietic acceptand ca aceasta sa fie supervizata de Consiliul Aliat de Control. Stalin a exprimat insa dorinta ca, in intelegerea finala, sa nu fie mentionata stabilirea unui guvern vest-german si reprezententii occidentali sa afirme ca discutiile asupra crizei Berlinului au avut loc intr-o atmosfera de intelegere mutuala.
Comunicatul final al discutiilor purtate la Moscova au lasat in suspensie problema blocadei, fiind transmisa cate o directiva fiecarui guvern in care se "stabilea" ridicarea restrictiilor de trafic si reforma monetara in Berlin. Nu s-a definit insa nici o politica pentru modul in care aceste principii sa fie puse in practica. Ca rezultat, situatia nu s-a imbunatatit, devenind chiar mai grava, devenind clar ca Uniunea Sovietica nu dorea sa ridice blocada, asteptand ca iarna sa-i forteze pe occidentali sa paraseasca Berlinul, sau sa accepte conditiile impuse de sovietici.
In octombrie, masina sovietica de propaganda a trecut la o strategie de teroare, comunicandu-li-se berlinezilor ca daca nu-i vor alunga pe occidentali se vor confrunta cu aceleasi orori ca in 1945. Occidentalii, afirmau sovieticii, nu-i vor sprijini, singurele lucruri la care puteau sa se astepte de la acestia fiind foametea si lagarele de concentrare .a39i Hrana si ajutoarele medicale livrate germanilor de catre S.U.A. au fost confiscate de Armata Rosie.
Berlinezii din sectorul vestic au rezistat eroic acestor presiuni psihice, fapt demonstrat in mai multe randuri. Dovada cea mai evidenta a fost indepartarea in septembrie 1948 a steagului sovietic de pe poarta Branderburg, berlinezii dovedind prin aceasta actiune ca refuzau sa accepte teroarea sovietica. La scurt timp dupa acest incident, puterile occidentale au inaintat problema Berlinului Natiunilor Unite.
Treptat, criza Berlinului s-a transformat intr-o confruntare de uzura intre americani si sovietici. In perioada iernii anului 1948, podul aerian a fost extins, devenind insa evident ca era imposibil satisfacerea minimului necesar pentru sustinerea orasului .a40i Cu toate ca greutatile si suferinta erau mari, moralul populatiei germane era sustinut permanent de zgomotul facut de avioanele americane si britanice. Solidaritatea berlinezilor a atins punctul maxim cu prilejul alegerilor municipale, desi sovieticii au incercat sa foloseasca orice metoda pentru a impiedica desfasurarea acestora, interzicand populatiei germane din sectorul de est al Berlinului sa participe la vot. Efortul s-a dovedit insa inutil : 86% din electorat s-a prezentat la urne si Partidul Social-Democrat, ce a refuzat sa fuzioneze cu Partidul Comunist, a castigat detasat alegerile.
In aprilie 1949, Consiliul Poporului din zona sovietica, ce aprobase o asa-numita constitutie a Germaniei de est, a incercat sa aranjeze o intalnire la Brunswick cu oficialii vest-germani. Cu toate ca aceasta intalnire a fost respinsa, oficialii germani din est s-au intalnit cu o serie de lideri germani occidentali, in efortul de a dezvolta un program pentru unificarea Germaniei, ce avea ca scop stoparea progreselor guvernului vest-german. Aceste tatonari est-germane in domeniul politic camuflau adevarata intentie de restabilire a relatiilor comerciale cu Germania de Vest .a41i
La sfarsitul lunii ianuarie 1949, Uniunea Sovietica a facut prima miscare strategica in lupta de uzura pentru Berlinul de Vest. Raspunzand unei intrebari puse de un corespondent de presa american, Stalin a afirmat ca blocada ar putea fi ridicata, daca occidentalii vor renunta la contrablocada impusa Germaniei de Est, ca replica la blocada impusa de sovietici asupra Berlinului de Vest .a42i Liderul sovietic nu a amintit nimic despre reforme monetara din Germania de Vest, sau de celelalte conditii sovietice. Aceste omisiuni au fost sesizate promt de Departamentul de Stat. Pentu a testa veridicitatea afirmatiilor, delelegatul american la Natiunile Unite, Philip Jessup, a fost instruit sa abordeze subiectul blocadei cu delegatul sovietic, Jacob Malik, fiind insa insarcinat sa pastreze caracterul secret si confidential al discutiilor.
Jessup a avut mai intai o intalnire uzuala cu Malik, pe 15 februarie. Folosind tehnica obisnuita, delegatul american l-a intrebat pe Malik daca Stalin nu a facut cumva accidental declaratia. Delgatul sovietic a raspuns ca nu are informatii asupra subiectului, urmand sa se informeze in aceasta privinta. Peste aproximativ o luna, Malik l-a intalnit pe Jessup, spunandu-i ca a primit precizari in privinta subiectului, omisiunile nefiind accidentale. Cu toate ca Stalin se opunea in continuare infiintarii unui guvern vest-german, el nu va pune o conditie in aceast sens pentru ridicarea blocadei.
Discutiile s-au desfasurat in secret la sediul Natiunilor Unite, intelegerea fiind incheiata in mai, dupa ce in prealabil, la 1 martie, restrictiile au fost ridicate de ambele parti. Urmatoarea intalnire a Consiliului Ministrilor de Externe a fost programata pentru a avea loc pe 23 mai la Paris, avand ca principal subiect rezolvarea problemei germane. Blocada Berlinului s-a incheiat la 12 mai, devenind insa evidenta ireconcilierea conflictului dintre S.U.A. si U.R.S.S. in problema Germaniei. Nu s-a putut incheia nici o intelegere privind unificarea economica si politica a acestei tari. Singurul aspect pozitiv, in ciuda acestui impas, a fost ca Uniunea Sovietica nu intentiona sa reinstituie blocada, dreptul libertatii transporturilor fiind recunoscut de cele patru puteri.
La miezul noptii dintre 11 si 12 mai 1949, trenurile americane au trecut granita sovietica spre Berlin fara nici un incident. Un mare numar de corespondenti de presa americani si din alte tari au trecut frontiera ca simplii pasageri, cu primul tren. In Berlin a fost o zi de relaxare a populatiei, cu un evident spirit de sarbatoare. Oricum, podul aerian se desfasura in continuare. Blocada fusese ridicata dar lupta pentru libertate inca nu se incheiase. Populatia germana trecuse un test major si era fericita si mandra ca a contribuit la victoria razboiului de uzura.
Retragerea embargoului impus asupra transporturilor spre Berlin de catre Uniunea Sovietica a reprezentat o mare victorie a politicii Statelor Unite. In parte ea a fost rezultatul norocului, in parte datorita hotararii berlinezilor de a rezista la presiunile sovieticilor, oricat de mare ar fi fost sacrificiul implicat. In mare masura, la acest succes al diplomatiei americane, a contribuit eficienta podului aerian. Rezultatele au fost surprinzatoare. 400 de avioane de transport au actionat 322 de zile si nopti, aterizarile si decolarile avand o succesiune de 63 de secunde. In total, avioanele americane si britanice au avut un numar de 277.728 de aterizari pe aeroportul Tempelhof din Berlin, transportand in Berlinul de Vest peste 2,1 milioane de tone de marfuri .a43i Piloti americani din Alaska, Panama si Hawaii au venit la bordul avioanelor C-47 si C-54 pentru a participa la podul aerian. Populatia germana era impresionata de emblemele acestor avioane, ce indicau din ce parte a lumii venisera sa participe la sprijinirea Berlinului .a44i
Podul aerian devenise parte a vietii zilnice .a45i In aceasta perioada, de aproape doisprezece luni, populatia din sectorul vestic al Berlinului, inclusiv personalul aliat, a fost tinuta in viata de podul aerian americano-britanic, care din ziua impunerii blocadei a transportat 1.402.644 metri cubi de hrana, carbuni si alte produse esentiale. In primavara anului 1949, berlinezii din sectorul occidental se hraneau mai bine decat la inceputul blocadei. Situati alimentara a acestora era cu mult mai buna decat in cazul germanilor din Berlinul de Est, dovedind ineficienta blocadei sovietice. Dupa ridicarea embargoului, gazul si electricitatea au fost redistribuite douazeci si patru de ore pe zi, viata in Berlin revenind la normal.
Prin acest razboi de uzura, Uniunea Sovietica a testat pana unde putea ajunge determinarea politicii americane, acesta fiind primul pas intr-o serie de actiuni ce aveau ca scop convingerea S.U.A. sa paraseasca Berlinul sau chiar intreaga Germanie. Cu certitudine ca, pentru acea perioada, monopolul american al armei atomice a fost un factor determinant in aplanarea crizei Berlinului .a46i Pana in 1972 ,a47i s-au dezvoltat doua Germanii cu doua guverne separate, integrandu-se in doua structuri economice si militare opuse. In Germania de Vest, un consiliu parlamentar a emis o constitutie provizorie, in august 1949 avand loc primele alegeri libere de dupa 1932, punandu-se bazele Republicii Federale Germania. In acelasi an, in Germania de Est, sovieticii au constituit un regim marioneta declarand capitala la Berlin, iar din 1950 sovieicii au inceput sa militarizeze regiunea.
In urma Conferintei Germaniei de Est tinuta la Praga (in februarie 1948), la 22 octombrie 1948, se intruneste la Berlin Congresul Popoarelor Germane, cu scopul proiectarii unei constitutii pentru o Germanie unita si o presa a "justitiei si pacii", fiind ales un "Consiliu Popular" (Volksrat) .a48i La 30 mai 1949, Congresul Poporului din Berlin adopta Constitutia Germaniei in zona sovietica, iar pe 6 octombrie este proclamata Republica Democrata Germana (D.D.R.).
In Germania de Vest, in urma Conferintei Ministrilor de externe de la Paris, la 23 mai 1949 este semnata la Bonn Constitutia Germaniei de Vest. La 15 septembrie Konrad Adenauer, liderul Uniunii Crestin-Democrate (CDU), este ales cancelar al Republicii Federale a Germaniei (Bundesrepublik Deutschland).
Desi la 8 octombrie 1949 s-a semnat o intelegere intre R.F.G. si R.D.G., ruptura era foarte clara. Spre deosebire de Constitutia R.F.G., denumirea de Republica Democrata Germana si noua constitutie a acesteia faceau clar deosebirea de o alta Germanie, aceasta fiind una "democrata".
R.D.G. a devenit avanpostul lumii socialiste in fata sistemului capitalist occidental, opunandu-se R.F.G. ce fusese integrata intr-un sistem ostil de aliante. Din punctul de vedere sovietic si est-german, Germania de Vest era o marioneta a S.U.A.
Divizarea Germaniei intre R.D.G. si R.F.G. a fost un rezultat al politicii ocupantilor si o evidenta a faptului ca, in ciuda faptului ca aliatii au castigat razboiul, au pierdut pacea. In zona de ocupatie occidentala, nu s-a trecut la nationalizarea agriculturii, renuntandu-se la masuri radicale .a49i Concomitent, pe masura ce opinia publica americana si-a schimbat atitudinea, in Germania de Vest a fost implementat un nou sistem politic. R.F.G. nu mai era receptionata ca inamic principal, ci U.R.S.S. Aceasta din urma incerca sistematic sa-si extinda influenta in Europa de Est, provocand o reconsiderare a politicii externe a S.U.A. fata de Europa si Germania.
Blocada Berlinului a fost un test pentru politica postbelica a Statelor Unite. La acel timp, Stalin s-a bazat pe doua argumente : in primul rand pe dimensiunile Armatei Rosii si in al doilea rand pe faptul ca S.U.A. si Marea Britanie nu vor fi capabile sa aprovizioneze Berlinul pe calea aerului. Primul avantaj s-a dovedit a fi corect, al doilea dovedindu-se insa complet gresit. Cand Stalin a realizat acest lucru, si-a dat seama ca trebuie sa ridice embargoul sau sa doboare avioanele anglo-americane, riscand declansarea unui razboi cu acestia. Monopolul american al armei atomice a fost decisiv pentru alegerea primei variante.
In zona sovietica a Germaniei, indoctrinarea comunista, nivelul scazut de trai si nu in ultimul rand politia secreta Stasi a50i au determinat un mare numar de est-germani sa emigreze prin Berlin in Germania de Vest. In anul infiintarii Republicii Democrate Germane, 59.245 de est-germani au trecut din Berlinul de Est in zona occidentala, 197.788 in 1950, 165.648 in 1951, 182.393 in 1952 .a51i
Criza Berlinului a accelerat procesul de creare a unei republici vest-germane, blocada stimuland efortul american de consolidare a apararii Europei de Vest si de accelerare a Programului European de Reconstructie. Diviziunea Germaniei si dividerea Berlinului au existat pana in 1989 din cauza ca U.R.S.S. a refuzat sa faca un aranjament pentru incheierea unui tratat de pace cu reprezentantii intregii Germanii, alesi prin alegeri libere sau prin orice alta procedura de autodeterminare. Sovieticii nu au permis niciodata sustinerea de alegeri libere, deoarece stiau ca le vor pierde, in acest caz cortina de fier fiind impinsa cu 200 de mile spre est.