Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
AZTECII - HUITZILOPOCHTLI SAU VOINTA DE A INVINGE
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 
l2r3rt
Am avut mai inainte prilejul sa vedem profilindu-se o religie de o extrema complexitate, a carei importanta cotidiana este exceptionala. Nimic n-ar justifica, nimic ,n-ar explica viata in timpul aztecilor fara ponderea zeilor si a miturilor. Si altii inaintea noastra au incercat sa inteleaga pentru ce anumite popoare si-au creat zei imposibil de indurat. Nu este locul aici pentru expuneri amanuntite. Am putea gasi explicatii de ordin geografic ale acestui fenomen: indelungata migratie prin desert, precaritatea vietii cotidiene, instabilitatea a-cestei regiuni vulcanice; si de ordin istoric; destinul de paria al acestei mici populatii, necesitatea de a se afirma mai repede si mai puternic pentru a supravietui.
Daca studiem religia azteca, incercam chiar de la inceput o mare perplexitate: cum putem recunoaste un chip divin printre atitea metamorfoze ? Ba chiar, cum putem deosebi ceea ce este divin de ceea ce nu este ? Cum sa aflam in ce si in cine credeau aztecii ? Trebuie sa precizam ca in secolul al XVI-lea, religia nu putea fi privita ca un tot. Ea diferea in functie de clasele sociale, de straturile sociale care au avut fara indoiala evolutii distincte. Cea mai mare parte din ceea ce a ajuns pina la noi este o religie „regindita", un fruct al meditatiilor preotilor. Numai arta poate uneori sa marturiseasca varietatea reprezentarilor religioase.
In primul rlnd — si faptul pare sa conditioneze tot restul — in centrul acestei religii se gaseste ideea unei instabilitati profunde a lumii, ideea ca nimic nu este definitiv, nici perfect, ca orice creatie este provizorie, ca echilibrul lumii este precar. Unul dintre miturile pe care il initlnim cel mai des atit in manuscrise cit si in sculptura este acela al celor cinci Sori sau creatii care, toate, se sfirsesc prin cataclisme...
S-a vorbit mult despre caracterul amoral al religiei aztece. Cu toate ca aceasta idee, dupa cum vom vedea, trebuie sa fie corectata, este sigur ca o lume condamnata acorda putin loc eticii. Binele si raul, valorile morale, nu pot fi niciodata escatologice. Faptul explica anumite trasaturi specifice ale acestei religii: negarea individualitatii, aparenta anarhie a destinului sufletului dupa moarte, pesimismul care nu este un pesimism veritabil ci o supunere.



Apare o prima dificultate: ce se intelege prin religia azteca ? Avem ou privire la ea marturii de toate felurile, din care cele mai usor descifrabile sint cele ale primillor cuceritori spanioli care au cunoscut-o, precum Cortez sau Diaz del Castillo. Ei marturisesc, surpriza resimtita de o lume in fata celeilalte, necesitatea de a-si linisti constiinta. Mai tirziu, primii calugari predicatori care iau sosit in Noua-Spanie — si printre ei primul veritabil etnolog american Fra Bernardino de Sahagun — s-au pasionat de aceasta civilizatie. Dar pentru ei „celalalt" era anticristul... Alte marturii scrise cu caractere latine de calugari ca Torquemada sau de descendenti ai nobililor mexicani ca Ixitlixochitl sau Tezozomoe, nu mai sint de prima mina. Spre deosebire de Sahagun care a cules 'povestirile indienilor cultivati care practicasera si mai practicau inca in secret vechea religie, acestia nu mai tin seama decit de traditie, de „ceea ce se spune" — unii pentru a justifica violenta Conchistei, altii pentru a justifica atitudinea stramosilor lor.
Marturiile cele mai directe si care ar trebui sa fie cele mai semnificative sint cele relatate — in piatra sau pe hirtie — de catre indienii insisi pentru a-si cinsti zeii cind erau inca vii, susceptibili, daunatori, dar uneori si binevoitori. Dar materialul este atit de bogat aici, iar stiinta americanista atit de la inceput, (incit iconografia zeilor se afla inca in faza de debut in aceasta privinta. in ciuda unor foarte importante studii pe care le datoram lui Seler, Caso, Soustelle, Spranz, infinita complexitate a materialului lasa destul loc cercetatorilor pentru ani intregi de studiu.
Indienii isi consemnau analele in carti facute din hirtie vegetala sau din piei de cervi-dee, carti care nu ne-au parvenit toate. Ei pastrau astfel calendarele divinatorii care regizau intreaga viata a tribului. Chiar in epoca in care au fost facute, aceste carti erau scrise si citite doar de catre tonalpouhque, preoti specializati. Erau deci manuscrise ezoterice, pe care omul de rind le-ar fi putut numai ou greu descifra. In ele fiecare zeu era reprezentat cu intreaga complexitate a atributelor sale si era pus in legatura cu directiile universului, zilele pe care le guverneaza, animalele care ii apartin, etc.
Pare ca totul avea o anumita importanta: asezarea in pagina, culorile, forma fiecarui motiv, raporturile dintre ele... si daca nu ai descifrat totul, vei comite fara indoiala multe greseli. Raporturile dintre zei sint atit de subtile incit este uneori foarte greu sa-i identifici. Dupa Seler, s-a stabilit un anumit numar de atribute semnificative pentru fiecare zeu: Xipe Totec si boneta sa tuguiata, Quet-zalcoatl si pieptarul de scoici, Tlaloc si ochii sai ca niste ochelari; dar adesea jocul era mai dificil. Chalchiuitlicue, sotia lui Tlaloc poarta si ea ochelari ca pe monolitul de la Coatlichan sau pe stela de la Tikail; boneta tuguiata impodobeste adeseori capul zeilor Yopi; Quetzal-coatl uneori nu poarta nici pieptarul, nici ornamentele din urechi in forma de voluta... Dealtfel, inrudirea zeilor este inscrisa chiar in mit. Tonacatecuhtli si Tonacacihuatl dau nastere la patru fii care sant toti patau variante ale lui Tezcatlipoca si se deosebesc numai prin cateva trasaturi, cum ar fi culoarea, in sanul unei aceleiasi identitati: Tezcatlipoca rosu (Mixcoatl-Camaxtli sau Xipe Totec), Tezcatlipoca negru, Tezcatlipoca alb (Quetzalcoatl), Tezcatlipoca albastru (Huitzilopochtli).
Marturiile care ne-au fost lasate de vechii mexicani in piatra, in ghips sau ceramica, pun aceleasi probleme. in primul rand, este stiut ca n-a mai ramas, practic vorbind, nimic din arhitectura azteca. Mexico a avut durerosul privilegiu de a fi fost unul din singurele orase din lume complet distrus si imediat reconstruit. De aceea, numai in regiunile de la marginile imperiului mai pot fi gasite citeva vestigii. De fapt este vorba, in general, de lucrari defensive sau „provinciale" care nu permit interpretari precise: templele din Calixtlahuaca sau din Tenango, construite in tinutul tribului matlazinga, dar sub dominatie azteca, sau mica piramida Huatusco pierduta in vegetatie la Veracruz si care pare-se ca nu era altceva decit sanctuarul unui avanpost. Totusi, cunoastem astazi intinderea si magnificenta locurilor de cult, aratate atit de elocvent de cronicari ca Diaz del Castillo precum si de numeroasele si importantele descoperiri facute cu prilejul sapaturilor executate in ultimii ani pentru metroul din Mexico.
in fine, arta plastica a suferit aceleasi jafuri si stricaciuni ca si manuscrisele. Cortez, primul, cind a vazut aceste statui de pe care picura inca singele, le-a sfarimat si le-a inlocuit cu „Adevarata Cruce". Muzeele sint pline de opere aztece care totusi sint probabil putine in raport cu ceea ce trebuie sa fi produs o intreaga clasa de mestesugari specializati in serviciul zeilor. O simpla vizita in sala Mexica a Muzeului National de Antropologie si Istorie din Mexico este suficienta pentru a ne convinge de perfectiunea tehnicii, de bogatia inspiratiei si de caracterul „angajat" al artei aztece.
Fara indoiala ca nu exista o singura religie azteca, ci mai multe, traite cu intensitati diferite, in functie de caracterul lor oficial sau privat, depinzind desigur de oamenii care le practicau, dar mai ales de clasele sociale, de originea etnica, de apropierea fata de puterea centrala etc.
in centrul tuturor acestor religii, oricare ar fi fost ele, avem certitudinea despre care am mai vorbit: a instabilitatii lumii. inaintea erei noastre au existat alti patru Sori. Versiunile se deosebesc putin, dar toate concorda in ceea ce priveste fondul. Noi vom urmari pe aceea oficiala din Tenochtitlan. Primul Soare se numea naui-Ocelotl („patru-Jaguar"). El avea ca elemente pamintul, ca zeu pe Tezcatlipoca. Pamintul era populat de uriasi care au fost distrusi de jaguari. Cel de al doilea Soare, naui-Ehecatl („patru-Vint"), avea ca element vintul si ca zeu pe Quetzalcoatl. El a fost distrus de uragane, iar oamenii supravietuitori au fost transformati in maimute (ceea ce permite explicarea numeroaselor reprezentari ale lui Quetzalcoatl sub forma sa Ehecatl, zeu al vintului, figurat ca o maimuta care sufla). Vine apoi naui-Quiahuitl („patru-Ploaie") avind ca element focul, ca zeu Tlaloc, si care a fost distrus de o ploaie de foc. El a cedat locul lui naui-Atl („patru-Apa"), Soarele de apa, inchinat lui Cnalchiuitlicue („Cea care are o fusta de pietre verzi), sotia lui Tlaloc si, ca si acesta, zeita a apei, a ploii; oamenii sint transformati in pesti dupa un potop teribil. Astazi traim in cel de al cincilea Soare, naui-Ollin („patru-Cu-tremur") care va fi distrus de ingrozitoare cutremure de pamint.
Acest mit este bogat in semnificatii. In functie de versiuni, duratele erelor nu concorda intre ele, cu toate ca fiecare este un multiplu de cincizeci si doi, „secolul aztec". Primul sau sens, cel mai lizibil, este ca lumea noastra este la fel condamnata ca si precedentele, si ca nu este intru nimic mai perfecta. Dar trebuie sa privim mai departe. Cele patru elemente pamint-aer-foc-apa au existat dinainte. Cei patru zei Tezcatlipoca Quetzalcoatl-Ehe-catl Tlaloc Chalchiuitlicue, cu reteaua complexa de culori si apartenente, au existat dinainte si odata cu ei, ceea ce ei simbolizeaza: Tezcatlipoca, zeu al razboiului la tolteci, modelul aztecilor; Quetzalcoatl, zeul gindirii si al artelor; Tlaloc, batrinul zeu al ploilor, al vechilor populatii agricole; Chalchiuitlicue care pare sa dubleze aici pe Tlaloc — ploaie de foc — ploaie de apa — dar care reprezinta poate si culoarea verde, aceea a jadului si a smaraldului, a tuturor lucrurilor pretioase, a singelui omenesc.
Ce ne ramine noua, oamenii celui de al cincilea Soare ? Instabilitatea, cutremurul de pamint, dezlantuirea fortelor chtoniene, distrugerea in masura in care este sinteza. Soarele nostru este inchinat lui Tonatiuh,, un zeu, in definitiv cam teoretic deoarece este recuperat in toate intruchiparile sale de catre alti zei. Pe Tezoatlipoca l-am putut califica drept un ,,anti-Soare" prin aceea ca reprezinta mersul soarelui prin tenebre. Cit despre Quetzalcoatl, el este soarele care apune, iar Huitzilopochtli soarele triumfator la Zenit. Tonatiuh apare aici ca un numitor comun, deoarece cele patru ere precedente se numeau Sori si erau inchinate altor zei. El este „centrul calendarului solar", acest mare monument unde apare la mijloc scotind limba fara indoiala pentru a cere singe omenesc. Este deci de inteles nelinistea care se putea instapini. Toti, incepind cu imparatul, asteptau semnele care vor anunta sfirsitul acestei lumi...
Cel de al doilea caracter care ne apare ca fiind esential in aceasta religie, este fara indoiala politeismul sau nesfirsit, inscris si el in.
Dupa unele texte, ouiplluil primordiali Tona-:atecuhtli si Tonacacihuatl („Seniorul si Doamna Subzistentei") numiti si Ometecuhtli si Qmecihuatl („Seniorul si Doamna Dualitatii") ar fi dat nastere unui cutit de sacrificiu care, eazind pe cimpiile de la miazanoapte (de unde mexicanii se stiau ca sint si voiau sa fie de nastelre) ar fi nascut patru sute de zei, adica zeii fara numar, multimea zeilor. Dupa o alta versiune, aceea din Historia de los Mexicanos por sus Pinturas, acesti doi principi creatori traiau in cel de al treisprezecelea cer „al carui inceput nu 1-a stiut nimeni". Si au nascut patru fii oare se numeau toti Tezeatlipoca si guverna fiecare oite un punct cardinal al spatiului. Acest mit pare sa fie de origine tolteea (prin locul acordat lui Tezcatlipoca si lui Mix-coatl). Transformarea sa de mai tirziu acorda un rol special lui Huitzilopochtli, zeul tribului ales, „pentru ca era cel mai razboinic". Ni se spune, mai departe, ,,ca el s-a nascut fara carne, numai din oase, si a ramas asa sase sute de ani..." (ceea ce prefigureaza poate destinul obscur al aztecilor). Apoi, doi din acesti patru fii au fost insarcinati, dupa o lunga perioada de inactiune, sa (creeze Soarele. Quetzal-coatil si Huitzilopochtli sint cei doi zei alesi. Ei au creat intii focul, apoi un semisoare „care nefiind intreg nu stralucea tare, ci numai putin", apoi un om si o femeie, Cipactonal si Oxo-moco „si ei le-au cerut sa cultive pamin'tul, iar femeia sa toarca si sa teasa" — „si din ei s-au nascut oamenii de rind care nu se distreaza niciodata ci muncesc mereu". Zeii dau apoi lui Cipactonal boabe de porumb pentru ca el sa poata vindeca si sa procedeze la tehnici divinatorii. Au urmat apoi creatia calendarului, a zeilor infernului si ai cerului si inca a lui Cipactli, monstrul care a creat ila rondul sau pamintul, etc.
Dupa parerea noastra, aceasta creatie are ceva anarhic pentru ca cultura noastra ne-a invatat sa gandim in termenii unei lumi organizate, ierarhizate, ordonate in jurul unor elemente si in raport cu o gindire monoteista. La azteci, nimic comparabil. Deoarece am pomenit in alta pante de fluiditatea regnurilor, viziunea mexicana vede contrarii acolo unde noi vedem contradictii. Regnurile nnau o natura specifica. Un zeu, in functie de dispozitia sa, se poate transforma in om, in piatra, in aer, in animal. Tezoatlipooa este un jaguar. Alungat, Xolotl (care este de asemenea Quetzalcoatl) se transforma in dublu stiulete de porumb, in agava dubla, in peste, in ciine, etc. in vremea migratiei, cei patru preoti ai lui Huitziilopochtli ii purtau efigia, fara indoiala sub forma unui cutit sacrificial care era zeul. De asemenea, Cihuacoatl cind plinge la raspintia drumurilor pe fiul sau mort, ea nu leagana decit un cutit de sacrificiu...


Putem atunci vorbi de politeilsm ? Orice poate fi zeu sau una din manifestarile sale. Nelinistea omului mexican, in sinuil unei lumi amenintate, apare si aici. Puterile divine mai tari decit el si mai libere, se pot manifesta sub orice forma, uneori binevoitoare, dar de cele mai multe ori 'periculoasa si ostila.
In aceasta atitudine putem gasi una din explicatiile relativei usurinte a Gonehistei: noul zeu al crestinilor, invingator, reprezentat sub forma unei oruci, nu putea surprinde intru nimic pe indieni.
Un alt mit apasa greu asupra lor: acela al creatiei Soarelui nostru. Versiunea cea mai curenta adoptata este cea raportata de Sahagun. Zeii se intrunesc la Teotihuacan pentru a afla, dupa esecul celor patru omeniri precedente, cine va primi sarcina de a crea Soarele si Luna. In aceasta adunare figureaza Quetzalcoatl-Ehecatl, Tezoatlipooa, Mixcoatl, alti zei, precum si patru zeite. Un prim zeu, Teecizteeatl se prezinta si spune: „Voi aprinde lumea". Dar cine va fi celalalt ? Toti zeii se recuza si se intorc spre un mic personaj divin „care nu prea era luat in seama". Ei ii spun: „Fii tu cel oare lumineaza, bubosule mic". Teecizteoatl si Na-nahuatzin aprind un foc si fac penitenta timp de doua zile. Cei doi concurenti aduc o-frande. Primul, lucrurile cele mai pretioase — aur, pene de Quetzal, coral. Cit despre Na-nahuatzin, el nu ofera decit lucruri foarte umile — snopi de trestie, spini de agave si propriu sau sange „iar in loc de copal, el ofera coaja bubelor sale". in fata jaratecului aprins de patru zile, Teicciztecatl da inapoi. „incearca de patru ori, dar nu indrazneste sa faca nimic". Zeii se intorc atunci spre Nana-huatzin: „incearca 'tu". El se arunca in jaratec, iar 'dupa el, rivalul sau, apoi un vultur si un jaguar. Pe urma, zeii se asaza sa astepte ca sa vada „prin ce parte va iesi Nanahuatzin". „Unii priveau spre rasarit si spuneau, pe aici trebuie sa rasara soarele; cuvintele lor erau adevarate". Intii iese Soarele, apoi Luna, din aceeasi parte si la fel ide stralucitoare. Zeii, simtitori la nedreptate, hotarasc sa intunece fata Lunii si ii arunca un iepure „si ea ramine asa cum este astazi". Dar cele doua astre erau moarte, nu se miscau si adunarea divina se consulta din nou: „Cum am putea trai asa ?" Si, in fine, fraza esentiala: „Sa murim cu totii si sa facem ca Soarele sa anvieze prin moartea noastra". Unul dintre ei este numit ca sa-i omoare pe toti, cu exceptia lui Xolotl care scapa si se ascunde: „O zeilor, faceti ca sa nu mor !" El se ascunde intr-un lan de porumb si devine stiulete dublu, in agave si devine agava dubla, in apa si devine axolot! (batracian din lagune cu infatisare monstruoasa). Acolo este ajuns din urma si omorat.
Daca am insistat mai mult asupra acestui mit este in primul rind pentru ca, prin chiar forma sa, asa cum este raportat de Sahagun; el evoca un dialog teatral, unde zeii se disputa omeneste, ie este frica, se ascund si sfirsesc prin a se jertfi. Apoi pentru ca simbolismul sau pare a fi foarte bogat, opozitia dintre Tecciztecati — „cel din scoici marine", apa, femeia, slabiciunea, luna — si Nanahuatzin — soarele, principiul masculin — poate fi citita si ca opozitia dintre bogatia 'triburilor instalate mai dinainte, care posedau secretul artelor (armele luxoase, podoabele, etc.) si tinerii Nahua, saraci, dispretuiti, inarmati doar cu lemn, hirtie si trestie. Jocul subtil al inrudirilor divine face de asemenea ca cei doi zei sa apara ca dublete, momente sau avataruri ale altor figuri divine despre care am aratat cit de mult le placea sa se disimuleze. Nanahuatzin este fara indoiala si Quetzaleoatl, dupa cum este si Xolotl, lasul care incearca sa fuga, dar care va merge, intr-o alta versiune a mitului, sa caute oseminte in regatul mortilor ca sa creeze omenirea.
Esentialul acestui mit pare sa fie fraza: „sa murim toti si sa facem ca Soarele sa invieze prin moartea noastra." Ea ne da explicatia uneia dintre cele mai mari poveri care apasa asupra poporului „Soarelui" care luase asupra sa aceasta creatie. Sacrificiul de la origine al zeilor a fost insuficient. Dupa ei au trebuit sa moara si ceilalti zei. Dar imobilitatea este imposibila si daca acest sacrificiu nu era suficient, trebuia sa fie mereu reinnoit. De aceea revenea acum oamenilor, in special aztecilor, de a-si asuma aceasta sarcina. Sacrificiul uman a devenit astfel o necesitate absoluta caci, fara el, lumea ar inceta sa existe, desigur lumea azteca, cu valorile sale, dar si lumea intreaga, aceea a ultimei creatii.
Numai singele omenesc este demn sa inlocuiasca singele divin. In virtutea unuia din cele mai crude paradoxuri ale acestei religii, ceea ce pare a fi cea mai cumplita salbaticie, este, de fapt, cea mai tragica din existentele spirituale, cea mai dificila luare de cunostinta. in adevar, din acest punct de vedere, cu cit singele este mai apropiat de divinitate, cu atit sacrificiul este mai valoros. Sacrificarea animalelor, asa cum era ea preconizata de regele-preot Quetzalcoatl, ca substitut al sacrificiilor omenesti, putea semnifica in ochii aztecilor o regresiune a spiritualitatii. Iar autosacrificiul, daca este de aceeasi natura, reprezinta totusi o ..economie" si nu ar putea fi perfect decat daca, precum acela al zeilor, ar avea ca rezultat distrugerea totala a individului.
S-a spus de mai multe ori ca prestigiul acestei religii era atit de mare incit voluntarii mergeau la sacrificiu cu bucurie, pentru a ajunge intr-o lume de oare se dovedisera demni. Se pare ca aceasta idee ar trebui corectata intr-o oarecare masura. Pentru ca, sint abundente exemplele de razboinici inamici, gratiati pentru valoarea lor, si care cer sa lupte din nou. Astfel, Tlahuicole, uriasul tlax-caltec, invinsese in lupta cu armele sale de lemn cinci razboinici valorosi in cursul unei lupte sacrificiale de gladiatori. Gratiat, acoperit de onoruri si de daruri, el a fost trimis de tlatoani sa lupte cu tarascii din Miehoacan. La intoarcerea din batalie el a cerut sa fie sacrificat deoarece i se parea ca daca ar fi ramas viu ar fi iesit de sub puterea destinului si a zeilor sai... Ne putem insa intreba daca nu este mai degraba vorba de supunerea fata de o lege divina apasatoare de-cit de o adevarata bucurie. Sub pana cronicarilor revin adesea asemenea cuvinte: „Cel care s-a nascut sub o zodie proasta va sfirsi pe piatra de sacrificiu." Si, de cele mai multe ori, razboinicul se supunea destinului ametit de zgomote, de dans si de droguri.
Oricum ar fi, necesitatea de a hrani Soarele devenise atit de obsedanta spre sfirsitul maretiei aztece incit a fost evaluat la 80 000 numarul sacrificatilor cu prilejul ultimei renovari a marelui templu din Tenoehtitlan (in 1487), ceea ce pare nebunesc pentru un trib avind o amploare demografica restrinsa. De asemenea, cronicarii vorbesc cu oroare de tzompantli, acele platforme ce „se prabusesc sub craniile" sacrificatilor care erau expuse acolo.
Razboiul florilor, aceasta curioasa institutie mexicana, isi afla aici originea. Se intimpla uneori sa se instaleze o pace provizorie, ori razboaiele de cucerire sa nu mai furnizeze destui prizonieri. Fluviul de singe nu trebuia insa oprit... in acest scop, sub Moteeuzoma I si la initiativa lui Tlacaelel, a fost pecetluit Razboiul florilor oare era de fapt un pact de alianta intre triburi surori, de aceeasi origine si de aceeasi cultura, Tripla Alianta de o parte, iar de cealalta Tlaxcala si Huexotzinco. Acest razboi nu era nici de cucerire, nici de expansiune — singurul sau scop era acela de a face prizonieri. El era extrem de codificat, — data primului atac era stabilita dinainte, iar surpriza absenta din operatiile militare. Aici trebuie sa vedem una din cauzele infrangerii indienilor de catre spanioli: acestia aduceau cu ei un razboi atit de diferit in ceea ce priveste armele, dar si in ceea ce priveste conceptia — incit razboinicii mexicani nu l-au putut intelege repede. Omorarea unui prizonier pe campul de lupta li se parea ceva cu totul de neoonceput. Razboiul florilor este fara indoiala de doua ori raspunzator de infringerea azteca: prin opozitia dintre atitudinile celor doua armate si, mai ales, prin oboseala pe oare se pare ca au incercat-o populatiile din Tlaxcala si Huexotzinco, ostenite de a fi fost invinse de puterea azteca si decimate de propriile sacrificii omenesti. Prizonier al propriului sau sistem, tribul Soarelui trebuia sa omoare si sa se omoare ca sa nu dispara.
Este cu totul evident ca Razboiul florilor nu a fost singura forma de razboi practicata de azteci. Cunoastem prea bine tendinta lor imperialista. Deviza lor era cern Anahuac tenochca, „intregul Anahuac , pamint mexican"
Dar armatele mexicane dusesera razboiul mult mai departe pina in tinutul maya la sud si pina la ireductibilul regat al tarascilor la nord.
Totusi, de cucerire sau de aparare, razboaiele erau inscrise in mit si ascultau de reguli foarte stricte. Rezultatul lor depinzind de vointa divina, era intrucatva asemanator ou ordaliile din evul nostru mediu: invingatorul dovedea dreptul sau si acordul sau cu divinitatea. Discursurile punctau pregatirile, larmistitiile sau victoria.
Chiar glifa razboiului figureaza in manuscrisele precolumbiene ca distrugerea prin foc a templului orasului cucerit si prabusirea zeului sau. (Aceasta atitudine ii va ajuta de asemenea pe spanioli: faptul ca atit calugarii cit si cuceritorii au doborit idolii pentru a-i inlocui cu crucea, insemna pentru azteci nu victoria acestora si convertirea la crestinism, ci pur si simplu infringerea lor).
Dealtfel, dupa cum ni s-a parut necesar sa corectam ideea privind bucuria voluntarilor la sacrificiile omenesti, la fel credem ca razboiul inspira sentimente ambigui. Cuvintul care desemneaza razboiul, atl tlachinolli, inseamna nenorocire, dezastru, calamitate, pestilenta, ceea ce pare-se ca infatisa atit sentimentul, cel putin al unei parti a populatiei, antrenata mai mult sau mai putin ou forta in mistica clasei diriguitoare, cit si pe acela al popoarelor vecine, „inamicii" desemnati, dar poate nu voluntari, victime ale setei de cucerire a aztecilor.
Nesiguranta acestei lumi se manifesta cu prilejul sarbatorii Focului nou care marca sfirsitul fiecarei perioade de cincizeci si doi de ani, cand zeii erau liberi sa reinnoiasca contractul lor ou oamenii sau sa condamne lumea. Cind sosea ultima zi, fiecare locuitor al vaii Mexicului „avea obiceiul sa arunce in apa, canale sau lagune, pietrele sau bucatile de lemn pe care le considera ca zei ai casei lui, precum si pietrele care serveau ca vatra pentru pregatirea alimentelor si cu care macinau ajies sau ardei, apoi faceau curatenie foarte bine in locuinta si, la sfirsit, stingeau toate luminile."


Apoi, poporul intreg se aduna la poalele colinei Uixachtecatl, linga Itzapalapa, ca sa astepte cu infrigurare. De pe varful colinei preotii Observau miscarea stelelor, in special a Clostii cu Pui. Cind ele ajungeau la apogeu si isi urmau apoi drumul, lumea era salvata provizoriu. Preotul deschidea pieptul unui sacrificat, ii smulgea inima si aprindea pe rana un foc nou „si bucata de lemn din oare se scotea focul era asezata pe pieptul unui prizonier de razboi, cel care era cel mai generos". De la acest foc se aprindeau torte pe care alergatori le duceau in cele patru colturi ale lumii aztece. Universul reincepea sa traiasca.
Am aratat miturile care povesteau crearea universului, apoi aceea a lumii noastre la Teotihuacan. Un al treilea mit, printre multe altele, acela al nasterii lui Huitzilopochtli, zeu tribal al aztecilor, contribuie la reducerea domeniului posibilitatilor. Acum este rindul tribului ales sa apara.
Dupa cum spune Sahagun: „Despre originea zeilor nu exista o relatare dara sau veridica." Totusi, acelasi cronicar ne relateaza „ce spun batranii". In Sierra Coatepee, in apropiere de Tuia, traia o femeie numita Coatlicue si care avea ca fii pe Centzonhuitznahua si o fiica Coyaulxauhqui. in timp ce facea penitenta, Coatlicue culese un ghemotoc de pene pe care il ascunse in poala si ramase insarcinata. Cind copiii ei observara aceasta, se infuriara, zicind: „Cine te-a lasat insarcinata ? Cine ne-a acoperit de infamie si de rusine ?". Sora lor ii atita sa-si omoare mama. Copilul care nu se nascuse inca o consola: „Nu-ti fie frica pentru ca eu stiu ce am de facut. Fratii Centzonhuitznahua venira sa o omoare pe batrina femeie. Atunci se nascu Huitziiopochtli „aducind cu el pavaza sa, o sulita si un baston de culoare albastra" (Xiuhcoatl, „sarpele de foc", arma sa de herb). El se lupta cu fratii sai „pina ii omoara pe toti". Si aici mitul pare sa fie usor de descifrat. Centzonhuitznahua, „cei patru sute meridionali", stelele sudului si Coyaulxauhqui, intunecimile, sint invinse de micul Huitzilpochtli, soarele care rasare. Este de asemenea recunoasterea mostenirii anterioare: Huitzilopochtli se naste dintr-o zeita batrina a pamintului, se naste in apropiere de Tuia, vechea capitala a toltecilor. Sint prezente si valorile razboinice, semnul victoriei: Huitzilopochtli se naste gata inarmat si cu el incepe destinul mexicanilor, destinati razboiului si cuceririlor, zdrobiti la inceput de catre forte superioare.
Caracterul care frapeaza chiar de la inceput in aceasta religie ca si in miturile sale, este eterogeneitatea care provine fara indoiala din putinul timp pe oare 1-a avut tribul la dispozitie ca sa-si afirme normele, sa defineasca sinteza aspiratiilor si trecutului sau.
Un prim clivaj separa religia oficiala de religia traita. O parte importanta a populatiei, mostenitoare a vechilor populatii agricole sau umilii macehualtin, legati de pamint, continua sa adore fara indoiala dinivitatile fenomenelor naturale, conform unei traditii care urca pina in preclasic. In epoca azteca, atelierele satesti produceau sute de mici (figurine de ceramica din care muzeele din intreaga lume poseda sertare intregi. Aceste tepitonton erau probabil la origine copiate de pe o figurina adusa din capitala pe care olarul o reproducea sau o modela, apoi, dupa spargerea tiparului, o modela din nou pe o figurina. Se ajungea astfel la mici idoli de ceramica erodati, cu caractere simplificate, foarte diferiti de opera de arta a mesterului toltec din capitala. Ei ne dau totusi o idee destul de apropiata de ceea ce trebuie ca erau credintele taranilor intr-o tara atit de nesigura din punct de vedere mitic si geologic: zeul vulcanilor, zeii si zeitele ploii si ai vegetatiei, cei ai maturatiei porumbului care asigura hrana... insusi Quetzalcoatl care ocupa un loc de seama, in pantheonul oficial era adorat aici, dar sub forma sa cea mai arhaica, fara indoiala, aceea de Eheoatl, zeul vintului, deci a fenomenelor naturale.
In schimb, la celalalt capat al scarii, religia se oficializeaza si vrea sa justifice istoria tribului. Dintre indatoririle imparatului, -prima pentru care depunea juramintul era aceea de a pastra templul lui Huitzilopochtli. In descrierea incintei sacre de la Mexieo-Tenochti-tlan, Sahagun enumera peste saptezeci si opt de temple sau edificii religioase. Aceasta cifra, in ciuda unor erori si repetitii, ne da o idee despre importanta orasului isaoru. Templul cel mai important, acela al lui Huitzilopochtli, avea in virful sau doua sanctuare gemene, ai lui Huitzilopochtli si al lui Tlaloc, — razboiul si hrana. O alta versiune, fara indoiala mai naiva, datorata lui Diaz del Castillo, concorda totusi cu aceasta in ceea ce priveste esentialul. Motecuzoma prezinta zeii sai lui Cortez. Cuceritorii vad doua statui monstruoase, „una era Huitzilobos, zeul razboiului", cealalta, linga el, „caci, asa cum spuneau ei, zeii erau frati, Tes-oatepuca, zeul infernului, care avea in seama sufletele mexicanilor". Dar, adauga cronicarul, in virful templului se inalta o vietate jumatate om, jumatate crocodil: era „zeul insamintari-lor". In cele doua texte, vedem figurind una linga alta divinitatile razboiului si ale parnin-tului. Mai tirziu cind Cortez, inspaimintat de vederea singelui si de duhoarea raspindita, propune lui Motecuzoma sa inlocuiasca „diavolii" sai prin statuia Fecioarei Mania, imparatul raspunde: „Noi consideram (idolii nostri) ca foarte buni. Ei ne dau sanatate,"recolta buna, furtuni si victorii asa cum dorim..."
Chiar in momentul apogeului sau, biserica mexicana nu va indrazni sa-si alieneze zeii care dau piinea cotidiana. Prezenta lui Tezcatlipoca, dupa Diaz del Gastillo, in virfui iharelui sau templu este la fel de importanta. La origine, el era zeul tribal al toltecilor din care aztecii pretindeau ca se trag prin primul lor suveran Acamapiehtli, ales dintr-o spita tol-teca. El prezenta deci dubla garantie a valorilor razboinice ale toltecilor si a valorilor lor civilizatoare. Ca zeu al razboiului si al noptii, el patrona pe cavalerii-jiaguairi, eternii frati rivali ai cavalerilor-vulturi ai lui Huitzilopochtli. Mai multe mituri ii atribuie un rol in infern, in calatoria sufletului pe lumea cealalta. Exista totusi o conotatie nelinistitoare, chiar nefasta: „Cind mergea pe pamint, el aducea razboaiele, dusmaniile si discordiile, din care rezulta multa oboseala si neplaceri." (Sahagun) Daca religia nu era aceeasi pentru oamenii din popor si pentru nobili, ea diferea de asemenea dupa triburi sau orase, dupa cum ele erau de aceeasi origine cu aztecii sau erau supuse prin legile razboiului. Chiar in sinul Triplei Aliante se pare ca existau deosebiri intre Te-nochtitlan, Tlatelolco si Texcoco. Politeismul celor din Tenochtitlan era atat de cunoscut, incit regele din Texcoco, Nezahualcoyotl, sotul unei printese mexicane, nu se mira vazind statuile amantilor sai imbalsamati „crezind ca erau noii sai zei". La Tlaxcala, era onorat cu cultul suprem Camaxtli care pare sa fi fost de origine tolteca, asimilabil lui Mixcoatl si Te-zcatlipoca. Efigia acestui zeu principal orna virful marelui templu din fiecare oras. Dupa marturia Conchistadorului Anonim „ei ornau foarte bine camera unde se afla zeul lor principal, al carui nume se schimba duipa provincie, caci zeul principal al marelui oras Mexico se numea Horchilobos (Huitzilopochtli), iar intr-un alt mare oras care se numea Chennuila (Cholula), Quecadcuaal (Quetzalcoatl), iar in alte orase avea nume diferite." Diaz del Castilia: isi exprima de asemenea surpriza: ,,Este un lucru de ris, dar fiecare provincie isi avea idolii sai, si idolii unei provincii nu erau de folos unei provincii vecine. Astfel, exista o infinitate si se aduceau sacrificii tuturor !".
Oricum ar fi, zeul mexicanilor, singerosul Huitzilopoehtli, se pare ca facea figura de demon pentru popoarele invinse, obosite sa-i tot dea pe fiii lor ca hrana. In schimb, la Tenochti-tlan, inainte chiar ca personalitatile divine sa fi fost concretizate in zei cunoscuti, exista un templu pentru zeii „reziduali", Coacalco, care, dupa descrierea lui Sahagiin „era o sala inconjurata de grilaje ca o inchisoare. Acolo se tineau inchisi toti zeii popoarelor cucerite prin razboaie. ii tineau ca pe niste captivi." Li se consacrase un cult oficial, ca unor puteri pe care trebuia sa le impaci — chiar daca nu le cunosteai prea bine — dar pe care preferai sa le tii captive.
Tarmurile, mai deschise tuturor influentelor, par sa fi avut zei particulari, al caror cult s-a impus treptat si in metropola. Venit de pe litoralul Pacificului, Xipe Totec era onorat in Yopico, „tinutul lui Yopis". El era zeul razboinicilor tepaneci, mereu in revolta impotriva puterii aztece, „si i se sacrificau multi captivi". De pe coasta atlantica se pare ca au provenit numeroasele divinitati ale tinuturilor tropicale care apar in rigidul pantheon aztec ca purtatori de germeni ai erotismului, ai unei anumite exuberante si bucurii de viata: De la Quet-zalcoatl, dupa toate aparentele aparut aici in preclasic ca zeu al vegetatiei, pina la Tlazol-teotl, zeita amorului carnal si a luxuriei, careia aztecii ii acordau fara indoiala patronajul maternitatii pentru a recupera ce se mai putea din ceea ce reprezenta ea ca periculos prin frivolitatea sa. De asemenea, ei au creat pentru aceasta zeitate un ritual de marturisire destinat „sa stearga ofensele aduse moralei sexuale". Dar acest ritual, comparabil cu acela al crestinilor era diferit in esenta sa: el nu putea avea loc decit o singura data si daca el „purifica" sufletul, asigura totodata si imunitatea penala.
Clasele sociale, cele in curs de constituire, isi aveau zeii lor, templele lor, cartierele lor. Sahagiin descrie sarbatorile si zeii fiecarei clase de mestesugari, divinitatile protectoare ale fiecarui mestesug, incepind cu inversunatii razboiului, „corpul de elita" din preajma imparatului, pina la Xipe Totec, vechiul zeu al reinnoirii vegetatiei, devenit zeu al aurarilor sau Yiacatecuhtli, zeul negustorilor. Ritualurile si sarbatorile se deosebeau in functie de clasa sociala si nimeni n-ar putea spune in aceasta privinta care ar fi fost rezultatul evolutiei daca un zeu ar fi reusit sa-i invinga pe ceilalti.
Acest pantheon infinit nu mai era anarhic in epoca azteca. De la mijlocul secolului al XV-lea, de la Tlacaelel care a fost prim ministru sau maresal al palatului sub trei suverani, religia mexicana a intrat intr-o noua faza. Tlacaelel care a organizat in parte ordinea azteca, pacea azteca, adica razboiul, a vrut sa unifice si miturile si sa le reserie pentru a preamari vocatia poporului sau. Arhivele tuturor triburilor din valea Mexicului, pastrau amintirea marilor fapte ale stramosilor lor. Dar in jocul dificil al aliantelor si al luptelor pentru suprematie, tribul ales lasa deseori impresie proasta; aceste carti trebuiau deci distruse. Dupa afirmarea maretiei aztece, cu Tripla Alianta si Razboiul florilor, cind a fost sigur ca poporul lui Huitzilopoichtili triuimfase, efortul s-a indreptat spre organizarea interna. Paralel cu acest efort venit de sus, se pare ca si clerul si-a dat seama de necesitatea de a introduce o anumita ordine, un fel de ilogica conforma exigentelor mexicane. in manastirile lor, preotii au meditat indelung asupra viitorului lumii si a salvarii sale. Chiar diversitatea zeilor, tot attit de diferiti ca si orasele sau provinciile cucerite, constituia deja un subiect de meditatie, caci daca totul este posibil aici, nimic nu poate fi intimplator sau anarhic, totul trebuie sa reintre intr-o anumita ordine cosmica — numai dezordinea nu poate fi conceputa. Primul demers al preotilor a constat deci in a reuni — sub numele si patronajul unui zeu cunoscut din pan'theonul lor si obiect al unei credinte si al unui -cult — noile personalitati divine dobindite prin razboi sau prin schimb. De aici provine extrema dificultate cind incercam sa intelegem genealogiile si hagiografiile divine. Duipa unele texte, la epoca lor, zeii a priori, complet distincti, pot fi numiti „dublete", „gemeni", „un ialt nume al lui". In mitul creatiei Soarelui nostru din Teotihuaean il putem recunoaste pe Quetzailcoatl sub diferite forme: el isi are locul in adunarea divina, este Nanahuatzin care va deveni Soare, este Xolotl care va fugi si se va duce in regatul infernului, el este totodata acela care ii va sacrifica pe ceilalti zei.


Am putea inmulti exemplele, dar rolul jucat aici de Quetzaleoatl (intr-un mit oare a aparut probabil mai tarziu sub aceasta forma), este semnificativ. In adevar, in acest mit se intrunesc maximum de paradoxuri aparente si de aspiratii ale preotilor. Am vazut mai inainte contradictiile personajului sau divin, in epoca in care regele-preot din Tuia imprumuta personalitatea unui baMn zeu al naturii. Mai tirziu, la sfirsitul puterii aztece, Quetzailcoatl joaca un rol ambiguu. El este totodata incarnarea unei parti a nobilimii, a preotilor si a filosofilor, deci a unei parti a puterii, si, in acelasi timp, el se opune la ceea ce pare a fi cea mai oficiala dintre mistici, aceea a razboiului, a singelui, a omuciderii sacrificiale.
In ochii oamenilor din secolul al XX-lea, unul din paradoxurile vietii aztece care frapeaza cel mai mult este fara indoiala diferenta dintre o lume extrem de morala si moralizatoare si o lume de apoi lipsita de orice valoare morala. Notiunea de izbavire, in sensul crestinesc al termenului, este cu totul straina conceptiei mexicane. Ea este inlocuita prin supunerea omului fata de zei si de destinul sau, supunere din care el isi trage demnitatea. In calendarul divinatoriu, ziua nasterii stabileste destinul unui individ si prevede adesea chiar moartea. Sahagun distinge in principiu trei destinatii pentru sufletul unui defunct, pe care _e numeste infern, paradis si cer (cu toate ca aceste notiuni sint cu totul deosebite de ale noastre).
In iad, adica in Mictlan merg „cei care mor din cauza bolilor, —- nobili, cavaleri sau oameni de rind... barbati, femei, copii". La inmormantare li se tin ultimele cuvintari: „O, fiule, iata-te mort, ai suferit preschimbarile1 acestei vieti si te-a si luat zeul care ise numeste Mictlantecuhtli si zeita Mictlancihuatl... Si niciodata amintirea ta nu va reveni'-.. Mortul este acoperit cu gateli de hirtie. Preotii il incurajeaza pentru calatoria pe care o va face si ii descriu capcanele pe care va trebui sa le depaseasca: „Va trebui sa treci printre doi munti pe un drum pazit de o na-pirea... vei intilni un vint taios atit de puternic incit ridica pietrele". Din cauza acestui vint si frig se ardeau toate rogojinile, toate armele, toate obiectele care inconjurau mortul si toti oamenii care-l insoteau. „Se spunea ca toate aceste lucruri se duceau cu mortul si il pazeau in aceasta trecere ca sa nu sufere prea mult." Mortul lua cu el adesea un catelus cu parul scurt si roscat. in gura nobililor se punea o piatra pretioasa verde, iar in aceea a saracilor o texoxoctli, un fel de piatra verde obisnuita. Dupa optzeci de zile, corpul — insotit in cazul nobililor de douazeci de barbati si optzeci de femei din suita lor — era ars, iar cenusa strinsa intr-un urcior. La sfirsitul anului se comemora moartea lui prin ceremonii, apoi, dupa doi, trei si patru ani „se termina inmormintarea". Se presupunea ca mortul isi terminase calatoria si cei vii nu mai aveau de ce se teme.
Altii se duceau in paradisul terestru, in regatul lui Tlaloe, Tlalocan, „unde nu este suferinta, nu lipsesc niciodata stiuletii de porumb verde, dovlecii, ierburile si florile". Acolo traiesc zeii care se numesc Tlaloque, un fel de mici zei ai ploii si ai abundentei. „Cei care merg acolo sant cei care ucid viespile sau care se ineaca in apa, leprosii, bubosii, gusatii, hidropicii, toti cei care au avut boli molipsitoare". Acesti morti nu erau arsi, ci ingropati, cu fata acoperita de seminte de plante.
In sfirsit, cei oare mureau in razboi sau erau facuti prizonieri si omoriti de dusmani, oa si femeile moarte in timpul nasterii, mergeau in cer, acolo unde traieste Soarele: „Acestia traiesc placeri continue, beau si savureaza sucul florilor gustoase si parfumate, nu simt tristetea, nici durerea, nici dezgustul pentru ca traiesc in casa Soarelui unde nu exista decit bogatii si placeri... si de aceea toti doresc aceasta moarte, caci cei care mor astfel sint foarte laudati". Tinerii razboinici insotesc soarele rasare (Huitzilopochtli) pina la zenit unde preiau cursa femeile moarte in cursul facerii: toti devin „diferite feluri de pasari cu penaj bogat".
Trebuie inca odata sa corectam putin aceasta idee a unui destin in lumea de apoi cu totul deosebit de virtutile din lumea aceasta. Sahagun citeaza omeliile unui senior catre fiul sau in care gasim: „multe lucruri savuroase de citit", si, printre ele: „Zeii doresc si cheama la ei pe toti cei care sint curati de orice murdarie (departe de orice placere trupeasca si murdara) si care mor in razboi".
In impartirea intre aceste ceruri diferite se pare ca putem regasi impartirea semnalata de mai multe ori pina acum intre cele doua straturi principale ale populatiei. Dar si aici nu este atit de usor sa trasezi o schema.
Popoarele din nord, nomazii, trebuiau in mod logic sa-si arda mortii iar cele sedentare sa-i ingroape. Se pare ca incineratia urca pina la tolteci, primii dintre chichimeci care s-au stabilit pe podisurile inalte. Dupa ei, descendentii lor si imitatorii lor au practicat ie asemenea incinerarea si sufletele lor se dureau in Mictlan „acelasi tinut intunecos unde .iu exista lumina, nici ferestre si de unde nu te poti intoarce niciodata".
Descrierea Tlalocanului pare in schimb sa corespunda unui popor de agricultori, cu florile sale, cu verdeata si abundenta sa, un paradis care era reprezentat pe frescele pasnicului Teotihuacan. Putem deci simplifica si crede ca voiajul sufletului spre Mictlan, cu aluziile la vintul de obsidiana, la munti si riuri greu de trecut, aminteste migratia si incercarile suferite pe drumul spre pamintul fagaduintei. Cit despre Tlalocan, el este tara gasita. Original aici este faptul ca meritul personal nu intervine in nici un fel. Predestinarea originara implica faptul ca numai faptul brutal al mortii conteaza intr-un context in care totul este mort.
Exista deci un al treilea cer introdus poate mai tardiv, care apare ca necesar, cel care permite accesul valorilor razboinice, si nu morale, in conformitate cu ideologia clasei dominante, acela al Soarelui, al lui Huitzilopochtli. Aici se duc toti cei care s-au distins in razboi, tinerii razboinici asimilati cu vulturii, femeile moarte in timp ce nasteau un viitor razboinic, negustorii morti in timp ce luptau ca mesageri ai imparatului. Pentru acestia, modul de ingropaciune nu era fixat. Parturientele sint ingropate in curtea templului lui Cihuapipiltin; negustorul este ars ca nobilii; razboinicul cunoaste un destin mai fragil dupa imprejurarile mortii sale si locul unde s-a produs (cimpul de lupta sau piatra de sacrificiu, deoarece destinul sau posibil cuprinde si antropofagia rituala).
Daca societatea azteca cunostea in epoca despre care vorbim un fel de isterie razboinica si singeroasa, am spus imai inainte ca incepusera sa se impuna si alti zei si alte valori. Spaniolii insisi, dezgustati de crimele comise in numele zeilor acestui pantheon, nu s-au putut retine de a avea o mare admiratie pentru oamenii cu care aveau de-a face „atunci cind nu-i insela demonul". in adevar, in chip destul de curios, necesitatea de a se conforma vointei divine ii incita pe mexicani sa cultive valori foarte asemanatoare cu valorile crestine cele mai nobile pe care dealtfel cea mai miare parte dintre cuceritori nu le practicau. Virtutile care permit unei societati stricte sa functioneze sint fara indoiala aceleasi pretutindeni. Betia, adulterul, sperjurul, furtul, constituie pretutindeni cauze de dezordini care nu pot fi acceptate intr-o lume in care transgresarea formalismului risca sa repuna in cauza intreaga cosmogonie. Poate ca huehuetlalloli, „cuvintarile batrinilor", asa cum au ajuns pina la noi, tradeaza un anumit etno-centrism al cuceritorilor. Dar tot ceea ce stim despre moravurile si obiceiurile acelor timpuri confirma totusi rigiditatea moralei indiene. Acele huehuetlalloli jalonau viata copilului, apoi a adultului, in orice ocazie, in orice moment al vietii. „Vorba inflorita", retorica ca o floare a intelepciunii juca un mare rol in viata indiana, dupa cum atesta si azi in satele nahua, cuvintarile ce puncteaza viata sociala. Un suveran ales de curind tinea o lunga omelie in care isi prevenea supusii despre primejdiile care ii pindesc si, in primul rind, „despre acea inclinare catre betie din care se nasc toate adulterele, destrabalarile si intinarea fecioarelor, violenta asupra parintilor si... de asemenea culpele de delatiune si juramint strimb". Si tatal adresa cuvintari copiilor sai. „imbibat de intelepciune in ceea ce priveste morala", el isi sfatuia fiul „indrumindu-l sa fuga de vicii si sa se dedice exercitiilor nobile si adevarului", apoi pe fiica sa „indemnind-o la disciplina si cinste atit interioara cit si exterioara".



Colt dreapta
Creeaza cont
Comentarii:

Nu ai gasit ce cautai? Crezi ca ceva ne lipseste? Lasa-ti comentariul si incercam sa te ajutam.
Esti satisfacut de calitarea acestui referat, eseu, cometariu? Apreciem aprecierile voastre.

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)




Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta