"Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforica,
ci o realitate a carei acceptare si intelegere il ancoreaza
intr-un spatiu geografic determinat in contextul unor legi fizice.
Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar,
convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia,
care constituiau arealul spiritualitatii si politicului geto-dacilor,
dar si a ceea ce avea sa fie Dacia Felix, dupa cucerirea de catre
imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire data de Herodot (484-425 i.e.n.)
in "Istorii") sau Zamolxis (dupa Strabon (63 i.e.n.-19
e.n.) in "Geografia") pare a se regasi sub aceasta
denumire de-a lungul secolelor in formele de manifestare spirituala
la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunarene,
prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al
carui nume l-au imprumutat. Herodot, parintele istoriei,
il plaseaza pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora,
iar pentru a-i da o dimensiune perena, adauga: "...mi se
pare, insa, ca el a trait cu multi ani inainte
de Pitagora"(Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora,
era considerat un reformator, pentru ca el, prin invataturile
pe care le propovaduia, a adus "zalmoxianismul " mai aproape
de puterea de intelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul
"vrednic de domnie", adica de a conduce, a sfatui. In
baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune - legat
de natura lui umana- ca "fiind doar un muritor, a fost rob,
in Samos, robul lui Pitagora", se pot formula cateva idei:
- Cunoscand ca Pitagora (cca 580 - 500 i.e.n.) a facut
calatorii de studii in Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi
Sparta si Creta, se pare ca l-ar fi intalnit pe acel epopt
in zalmoxianism in calatoria din Egipt, unde, conform
lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de
acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul in zalmoxianism, care va deveni
un Zamolxis, sa se fi apropiat ca dascal-invatacel
si nu neaparat ca stapan-sclav. Trebuie subliniat ca
si la epoptii in zalmoxianism calatoriile de studii erau
relativ curente, daca se au in vedere cele scrise de Lucian de
Samosata in "Scitul sau oaspetele", unde este vorba de Toxaris
- figura legendara- care a vizitat Atena in vremea lui Solon
(sec VII i.e.n.), cu mult inaintea lui Anacharsis. - Initierea va
fi durat pana la anul 531 i.e.n., cand Pitagora emigreaza
in Italia meridionala, la Crotona, unde fundeaza o comunitate
religioasa si politica, datorita careia cetatea
obtine suprematia in regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent
si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul in zalmoxianism, devenit colaborator
apropiat lui Pitagora, sa se fi "imbogatit"(cf.
Herodot. IV.95), ca dupa aceea "...sa se intoarca
in patria lui, unde a cladit o casa pentru adunarea barbatilor,
in care ii punea sa benchetuiasca pe fruntasii tarii,
invatandu-i..." (Herodot) Ceea ce pare o certitudine
in relatia celor doi, este faptul ca getul a fost profund marcat
de cunostiintele astronomice invatate in Egipt si la Samos,
la care se adauga initierea facuta de Pitagora in
matematica si filozofie. Herodot subliniaza: "Zalmoxis avuse
legaturi cu grecii si cu Pitagora, un insemnat ganditor al
acestora...". Pitagora i-a transmis getului - ca o premiera pentru
lumea sa - realitatea ca matematica este o stiinta demonstrativa,
iar numerele, principiul, radacina si sursa tuturor lucrurilor.
Atentia s-a concentrat asupra numarului 10, care aparea sub forma
unui triunghi, cu laturile alcatuite din patru unitati (tetraktys)
In cosmologie, Pitagora ii va fi transmis ca numarul avea
un rol esential, el constituind partea rationala a universului, granita
lui cu infinitul. . Ceea ce s-a pastrat din toate acestea, implantate
de Zalmoxisul secolului VI i.e.n. in structura spirituala
a geto-dacilor nord-dunareni, ca forma de gandire si conceptie,
independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profunda
religiozitate. Trebuie mentionat ca in acea perioada istorica,
cand noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburator, in
intreaga lume antica se intamplau lucruri deosebite,
decisive pentru istoria umanitatii: - La Babilon, in timpul lui
Nabucodonosor, se construia (intre 605-526 i.e.n.) zigguratul Etemenaki,
cunoscut ca "Turnul lui Babel", in mod cert si cu rol de observator
astronomic. - Traia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 i.e.n.),
intemeietorul daoismului. - Traia si crea Zarathustra (599-522
i.e.n.), filozof si intemeietor al religiei iraniene. - Traia
Sakya-muni, adica Gauthama Buddha (555-486 i.e.n.), intemeietorul
budismului. - Traia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzi (551 -
479 i.e.n.), intemeietorul confucianismului. - Se scriau cele mai
vechi parti ale Bibliei, parte redactate in sec. VI i.e.n.
- In Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca,
"Lupoaica", devenita simbolul cetatii Eterne . O explicatie
la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi
cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "Intr-adevar,
se povesteste la arieni ca Zarathustra a facut sa se creada
ca o zeitate buna i-a dat legile intocmite de el. La asa-numitii
geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el ca a intrat in
legaturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea careia
ii spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) Dupa
intoarcerea acasa, ZAMOLXE avea sa construiasca amintita
"casa" in care-i aduna pe puternicii tarii, punandu-i
sa "benchetuiasca", cert fiind vorba de mese rituale,
invatandu-i ca sunt nemuritori. Aceasta "casa"
trebuie sa se fi aflat intr-o zona accesibila si
frecventata. Herodot specifica, legat de casa in care marele
preot facea cunoscute invataturile sale in
"adunarea barbatilor", ca era o constructie cu caracter
public si aminteste ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiasca
apoi si o locuinta subpamanteana, de uz personal,
in care avea sa traiasca timp de trei ani, facand
prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupa care
s-a retras, "petrecandu-si viata intr-o pestera..."
Intre perioada de locuire in acel centru unde era "casa barbatilor"
si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constata ca
a existat o perioada de locuire de trei ani intr-o locuinta
subpamanteana, care a insemnat prorociri pe baza
de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinta
ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva intr-o zona
favorabila observarii mersului astrelor si planetelor, care nu
putea fi decat un munte, devenit o zona sacra. De-a lungul
timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor in legatura
cu "zona sacra" sau "muntele sacru", in mai
tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf.
Omul (N. Densusianu). Impotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului-
muntele sfant- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele
in cauza trebuia sa fie, neaparat,"un munte
ascuns", asa cum pretind vechile traditii. In legatura
cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit
ca majoritatea istoricilor, urmand pe Constantin si Hadrian Daicoviciu,
sustin ideea ca muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul
Muncelului ( Dealul Gradistei), din Muntii Orastiei, cu complexul
sau de sanctuare. Istorici de seama ca C.C. Giurescu si Dinu C.
Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat,
in principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de varf,
adusa in atentie de naturalistul Alexandru Borza in anul
1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atat
pentru munte, cat si pentru apa care curge in preajma lui (amintita
de Strabon) Conform vechilor traditii, o insusire a muntelui sacru trebuia
sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu intr-o banala
ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen,
real, a fost descris: "...acest cel mai inalt pisc al masivului Godeanu
uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele
straluceste in sens avantajos, Gugu poate fi invaluit
in ceata, sau cine stie cum si in ce, fiindca pentru
vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi straveziu.
Nu se intampla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar
uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach-"Muntele ascuns
al lui Zamolxis", Romania pitoreasca nr.7/1972). Inainte
de a da o explicatie acceptului de egalitate intre "muntele sacru"
si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala
refractie a luminii, care se produce in anumite conditii meteo. El se
datoreaza straturilor de aer, cu densitati diferite, care se "pliaza"
pe versantii estici ai muntilor din zona, in conditii de calm atmosferic
local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin
rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat
de prezenta a doua caldari glaciare in imediata apropiere
a varfului Gugu si a varfului Cracul Pesterii, care modifica
densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen
asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitatii
(ceata, nori) de pe versantul estic al celor doua varfuri
sub forma unui condens in albia paraului Branului. Pe versantul
vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza paraul
Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean,
este frecvent cer senin. Caracteristicile mentionate confera locului
o trasatura de "sacralitate", dar mai ales versantului
estic ii ofera conditii ce permit observarea cerului. Conexand
cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legata de faptul ca Zamolxis
"intemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..", se pot
avansa urmatoarele: - In perioada in care Zamolxis "ii
invata pe fruntasii tarii", in sec VI i.e.n.,
in zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada
studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului
Fernau), rezultand si o nebulozitate accentuata si de lunga
durata, ceea ce ridica probleme in privinta amplasarii unui
observator astronomic. - Zamolxis a cautat un loc, de unde, in
ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul.
Acest loc a fost gasit, era "o locuinta subpamanteana",
in fapt o crevasa naturala in apropierea varfului
muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care
se putea observa cerul intr-o anumita dechidere unghiulara.
- Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis "dispare din
mijlocul tracilor, coborand in locuinta lui de sub pamant.
A trait acolo trei ani. Tracii doreau mult sa- aiba, jelindu-l
ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis facu
vrednice de crezare invataturile lui..."(Herodot.IV.95).
Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este
mort, ca apoi sa apara iar in comunitate, se pare ca
Zamolxis nu a urmarit o "reinviere" care sa intareasca
invataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul
autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc,
considerat de o deosebita importanta. Locuinta subpamanteana,
ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea
astrelor si ziua, pentru ca, desi fantanarii se feresc sa
o spuna, se stie ca din fundul fantanilor adanci
se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei
razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta in mediul
dat. In plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" in
timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum in 24 de ore constelatiile
zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate,
deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare"
naturala, datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi
fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la "revenirile"
zeului si de unde acesta isi facea cunoscute invataturile
si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte,
ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.),
istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, in timpul regelui
Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douasprezece
semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cat globul
de foc al Soarelui intrece masura globului pamantesc,
sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec
in drumul lor cel repede de la rasarit la apus, spre a se
apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului,
regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga
regiunea orientala si sunt duse inapoi in regiunea occidentala".
Este ceva, nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat
pentru prima data de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor",Publicatiile
Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite observarea cerului
pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. In situatia
data, in perioada solstitiului de iarna se putea observa
Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului
de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei
Constelatiei Sagetatorului, tot deasupra orizontului sudic, ea
avand orbita cea mai joasa dintre toate constelatiile zodiacului.
Intre orbitele celor doua constelatii, se inscriu orbitele
celorlalte constelatii zodiacale. Varful Cracul Gugului cu "observatorul
astronomic" isi primeste astfel inca o legitimitate.
Trebuie subliniat ca la o incercare, astazi, de a se reconstitui
"cerul" observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita
procesiei echinoctiilor in timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, in
care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat in sens retrograd
cu cca. 28 de grade fata de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul",
acesta este o crevasa amenajata in Vf. Cracul Gugului, dimensiunile
fiind: lungime 10m, latime 2 m, inaltime 2-3 m, coordonatele
geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordica si 22 42' 44'' longitudine
estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil,
muntele putand fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde
se gasesc si astazi stanele, care acum doua milenii
si jumatate "asigurau" probabil pe cel de la "observator".
Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ)
Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Riscul secundar al varfului
Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate,
peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de
climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea
muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaza o munca
titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica.
realizarea constructiei subpamantene a marelui preot a necesitat
calcule si eforturi, care nu puteau avea decat o motivatie - o credinta
intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale
la un inalt nivel.. In afara de acel "confort astronomic"
necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui
preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei varfuri, posibile
elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.
Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis intrupeaza
geniul religios al daco-getilor, pentru ca, in ultima instanta el reprezinta
spiritualitatea autohtonilor, a acelor stramosi aproape mitici invinsi
de romani. e1l19lh
Literatura ii atribuie sensuri simbolice, de figura aurorala a spatiului
mitic romanesc. In poemul Memento mori, Eminescu il prezinta
in ipostaza de zeu razboinic:
Si Zamolxe, cu uraganul cel batran, prin drum de nouri
Misca caii lui de fulger si-a lui car.
Invesmantat cu hlamida alba, Zamolxe conduce ostirea daca impotriva
romanilor; portretul sau este realizat in replica la cel al lui Zeus
: Ca o negur-argintie barba lui flutura-n soare,
Pletele-n furtuna-nflate albe ard ca o ninsoare,
Colturoasa lui coroana e ca fulger impietrit,
Impletit cu stele albastre. Rasturnat in car cu rune,
Cu-a lui mana arata drumul la ostirile-i batrane
Si de dor de batalie crunt e ochiul stralucit.
In poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, insotit de luna si soare:
In capul mesei sade Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urca lumea cu umaru-i atletic.
In dreapta lui sub valul de ceata mandrul soare,
In stanga-i sade luna sfioasa, zambitoare....
Tot ca zeu suprem, capabil sa readuca viata in trupul inghetat de
moarte este infatisat si in poemul Strigoii.
Lucian Blaga scrie o drama intitulata Zamolxe, in care abordeaza
problema nasterii religiilor; subintitulata mit pagan, scrierea sa il
prezinta pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru ca propavaduieste credinta
in Marele Orb; timp de sapte ani traieste intr-o pestera din mijlocul
padurii. Intre timp, ideile lui se raspandesc in cetate. Simtindu-se
amenintat de noua religie, marele mag al dacilor hotaraste sa-l transforme pe
Zamolxe in zeu. Ii comanda o statuie, iar cand profetul se
reantoarce in postura de strain salbaticit gaseste lumea adunata
la templu pentru a-i inalta statuia. Magul ii explica acest demers:
Poporul se razbuna fara sa vrea fara sa stie.
Ai incercat sa-l scapi de zei si azi iti ai si tu un chip de piatra printre ei!
Furios pe manevra preotului, isi distruge statuia starnind revolta
multimii care il ucide cu bucati din statuie. In final, lumea recunoaste
in cel mort pe Zamolxe si realizeaza ca prin moartea sa le-a fost redat
Dumnezeul Orb. Blaga sugereaza discret ca instituirea unei ordini religioase
are nevoie de o jertfa; de altfel, in singuratatea pesterii sale Zamolxe
primeste mai multe semne care ii vestesc sacrificiul.
Putine referinte antice descriu,nu intotdeauna la fel ,zeul suprem al daco-getilor,Zamolxis
prezentindu-l fie ca pe o divinitate htonica ,fie personificind cerul sau prin
cumul de atribute—erou civilizator,zeu mesianic,invatator si judecator
al oamenilor vii si gazda cereasca prielnica si mintuitoare a mortilor,aratindu-ne
deci o divinitate totala.Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai
elementele din care se poate deduce ,cu minima incertitudine,ca Zamolxe a fost
un erou national,unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeste
initiati,ceea ce se intimpla de obicei in epoca de formarea miturilor,cind ,dupa
disparitia sa ,eroul,care a fost invatator si judecator al poporului sau ,a
fost transformat in zeu.
Izvoarele antice sint putine si incerte:
"astfel se spune ca un oarecare get,numit Zamolxe,a fost sclavul lui Pitagora.De
la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti,in timpul
peregrinarii sale in Egipt.Intors in patrie,Zamolxe a dobindit respectul cirmuitorilor
si pe al poporului,ca talmacitor al fenomenelor ceresti.In cele din urma a izbutit
sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat ,ca pe un om ce avea insusirea de
a dezvalui vointa zeilor.La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot
al celui mai venerat dintre zeii lor ,iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi.Zamolxe
si-a ales o anume pestera ,inaccesibila tuturor celorlalti,si acolo isi petrecea
viata,intilnindu-se rar cu oamenii,afara de rege si de dregatorii lui.Regele
,cind a vazut ca oamenii sint mult mai supusi fata de el decit mai inainte,ca
fata de unul care le da porunci dupa indemnul zeilor,i-a dat tot sprijinul.Acest
obicei a dainuit pina in vremea noastra;dupa datina,mereu se gasea un astfel
de om care ajungea sfetnicul regelui,iar la geti acest om era chiar numit zeu.Pina
si muntele cu pestera a fost socotit sfint si asa il si numesc.Numele lui este
Kogaionon,la fel ca al riului care cuege pe linga el.Apoi cind peste geti a
ajuns sa domneasca Burebista,impotriva caruia divinul Cezar s-a pregatit sa
porneasca o expeditie,aceasta cinste o tinea Deceneu.Iar practica pythagoreica
de a se abtine de la carne a ramas la ei ca o porunca data de Zamolxe"
(Strabon,Geografia,VII ,3,5)
"Dupa aceea am aflat de la helenii care locuiesc in Hellespont si in Pont,ca
acest Zamolxis ar fi trait in Samos ca sclav al lui Pitagora,fiul lui Mnesachos.Dobindind
,dupa aceea libertate,ar fi strins multa bogatie si astfel,cu averea cistigata,s-ar
fi intors,printre ai sai,bogat.Deoarece tracii traiau in cumplita saracie si
erau lipsiti de invatatura ,acest Zamolxe,intru-cit traise printre eleni,indeosebi
in preajma lui Pitagora,omul cel mai intelept al Helladei,cunoscind astfel modul
de viata ionian si niste moravuri mai de soi decit cele din Tracia,a cerut sa
i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete, cetatenilor de vaza;
in timpul ospetelor,ii invata ca nici el ,nici oaspetii sai,nici urmasii lor,nu
vor muri vreodata,ci numai se vor muta intr-un loc unde,traind de-a pururi ,vor
avea parte de toate bunatatile.In tot acest rastimp ,cit isi gazduia oaspetii
vorbindu-le astfel,poruncise sa i se faca o locuinta subterana.Cind locuinta
a fost gata,el a disparut dintre traci,coborind in adincimea incaperilor subterane,unde
a stat ascuns trei ani.Tracii l-au regretat si l-au bocit ca pe un mort.Dar
in al patrulea an,a aparut iarasi dinaintea tracilor,facindu-i astfel sa creada
tot ce le spunea.Iata ce istorisesc helenii ca ar fi facut.Intrucit il priveste
pe Zamolxe,ca si locuinta lui de sub pamint,eu nici nu tagaduiesc toate cite
s-au spus,nici nu le cred insa prea mult.Cred totusi ca acesta a trait mult
inainte de Pitagora.Dar de nu va fi fost Zamolxe decit un om ori nu va fi fost
decit un zeu de pe meleagurile Getiei,il parasesc"
(Herodot,Istorii,IV,95—96)
"La fel este si acum cu descintecul nostru.L-am invatat acolo,inarmata,de
la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe,despre care se spune ca ii fac pe
oameni nemuritori.Iar acel trac ma incredinta ca au dreptate confratii sai din
Hellada sa sprijin ceea ce ziceau adineauri.Dar,a adaugat el,Zamolxe,care e
regele nostru,dovedeste,ca un zeu ce este,ca tot asa cum nu se cuvine sa incerca
a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul,nici Sa tamaduim capul fara sa tinem
seama de trup,cu atit mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara
a cauta sa tamaduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se
supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc intregul,pe care ar trebui
sa-l ingrijeasca,iar daca acestui intreg nu-i merge bine,nu poate sa-i mearga
bine nici partii."
(Platon,Charmides,156 d—e)—Socrate intr-un dialog platonician.—
"Zamolxe—pretindea ca lui ii daduse legile Hestia"
(Diodor din Sicilia)
Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata,de Enea din Gaza
,Origene(Contra Celsum,III,54),Porphirius (232-304),Iamblichos,
Iulian Apostatul,Hesychios din Alexandria,
Clement Alexandrinul(Stromateis,V,213),Iordanes(Getica,V,40)
In plus ,Platon il mai compara pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris ,socotindu-i
pe amindoi mari mesteri in arta incantatiei.
Din reperele antice se poate trasa un contur al personalitatii de zeu a lui
Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere
initiatice(magia psihomedicala-aPlatoni si mitul unitatii trup-spiritadivinitate-omenirei
confirmata de trimiterea la calendarul specific dacic ,si de asemenea cu trimiterea
la doctrina orfica ) si de lipsa totala a thanatofobiei la geto-daci subliniaza
caracterul cu desavirsire original a lui Zamolxe in panteonul lumii antice.Caracterul
de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperisurilor la templele dacice,zeul
era adorat pe virfuri de munte(Kogaion), de ritualul funerar(incinerarea sugereaza
ridicarea la cer odata cu fumul) si cu atit mai mult de ritualul trimiterii
solului la Zamolxe,care soli,aruncati fiind in sus ca sa cada in sulite,se credea
ca vor ajunge sus la zeu in cer nu ca umbre ci corporal(trupul lor era impiedicat
sa moara avind contact cu pamintul si desigur dupa jertfa trupul era ars pe
rug)
Herodot ne arata si ritualul trimiterii solului:
"tot la al cincilea an, ei (geto-dacii )trimit la Zamolxe un sol,tras la
sorti,cu porunca sa-i faca cunoscute lucrurile de care ,de fiecare data, au
nevoie.Iata cum il trimit pe sol.Unii dintre ei primesc porunca sa tina trei
sulite(cu virful in sus),iar altii,apucind de miini si de picioare pe cel ce
urmeaza sa fie trimis la Zamolxe si ridicindu-l in sus il arunca in sulite.Daca—strapuns
de sulite---acesta moare,getii socot ca zeul le este binevoitor.Iar daca nu
moare,aduc invinuiri solului zicind ca este un om ticalos si,dupa invinuirile
aduse,trimit pe altul,caruia ii dau insarcinari inca fiind in viata. Aceiasi
traci,cind tuna si fulgera,trag cu sagetile in sus,spre cer,si ameninta divinitatea(care
provoaca aceste fenomene) deoarece ei cred ca nu exista alt zeu in afara de
al lor"
(Herodot ,Istorii,IV,94)
Multitudinea de aspecte ne pot ajuta sa construim un portet mitic,astfel Zamolxe
a fost : DAIMON GETIC(Herodot),INITIAT(Strabon,Iordanes,Herodot),MEDIC PSIHOTERAPEUT(Platon),
LEGISLATOR(Diodor din Sicilia),PROFET(Strabon),MARE PREOT SI REFORMATOR RELIGIOS(Herodot,Iordanes,Strabon),ZEUL
CARPATIC AL NEMURIRII(Al.Busuioceanu),ZEU TOTEMIC URS(R.Vulcanescu),ZEUL-MOS
(N.Densusianu)
In linii mari doctrina zamolxiana respecta urmatoarele principii:nemurirea ca
atare(Herodot) sau imortalitatea sufletului(neexistind credinta celtica in metempsihoza);vindecarea
prin corelatia trup-spirit ceea ce indica omul integral(Platon);ascetismul—urmarind
sa nu foloseasca nimic viu in hrana;predicarea curajului cel putin la ktistai(Strabon);cunoasterea
astrelor(Iordanes);morala dreptatii si a cinstei(Herodot).
Dupa unii scriitori, Zamolxis a fost daimon getic (Herodot) sclav al lui Pytagora
(Herodot, Strabon, Celsus, Origene) intelept initiat (Strabon, Iordanes),
intelept prepitagoreic (Herodot), erou civilizator zeificat (Herodot,
Strabon) mag si medic psihoterapeut sau rege ajuns zeu (Platon) legislator (Diodor
din Sicilia), filosof savant (Iordanes), profet (Strabon), reformator religios
cultural si politic (Herodot; Iordanes), mare preot al divinitatii daco-getice
supreme (Strabon), personaj mort si inviat (Celsus), divinitate feminina
(Suidas), Hiperboreu (Clemet Alexandrinul), Saman (E.R. Dodds), zeu dyonisiac
dupa modelul Sabazius (G.G.Tocilescu) zeu celest si atmosferic (V.Parvan),
zeu uranian (M.Eliade), zeu urano-solar evoluat dintr-un zeu htonic (H.Daicoviciu),
zeu htonic (I.I.Russu), divinitate initiatica (T.Herseni), profet htonic, naturist
si initiatic al unui zeu suprem (R.Florescu), zeul carpatic al nemuririi (Al.Busuioceanu),
zeu totemic intruchipand ursul (R.Vulcanescu), un zeu care reapare
periodic (Al.Popescu), Zeul-Mos (N.Densusianu, R.Vulcanescu).
Este cert ca acest cult a influentat sau a fost influentat de celti.
O data la 4(5) ani se sacrifica un sol sacrificiul nu se producea pe pamant
ci in aer iar solul era ales in urma unor teste. Daca solul nu murea
era invinuit si se trimitea alt sol.
Doctrina zamolxiana avea, in linii mari, urmatoarele principii:
-nemurirea ca atare (sau numai imortalitatea sufletului).
-vindecarea prin corelatia trup-suflet
-ascentismul
-predicarea curajului,mai ales la caste ktistailor, ai caror membrii erau lipsiti
de teama
-cunoasterea astrelor
-morala dreptatii si a cinstei
Conturul personalitatii marelui zeu dac este absolut original in panteonul
antic european, prin sistemul de mistere initiatice, magia psihomedicala, mitul
unitatii spirit-trup, respectiv divinitate-umanitate (confirmat de trimiterea
rituala a solului in cer), mitul unitatii astrale (confirmat de calendarul
specific al dacilor) ca si absenta totala a thanatofobiei (confirmata de constiinta
dacilor ca, initiati intre Zamolxe ei ajung nemuritori cu adevarat).
Urme ale cultului zamolxian se gasesc in folclorul romanesc (Mosii;
Caloianul) dar dintre toate cultele antice, aceste s-a pretat cel mai mult la
crestinare.Crestinismul ortodox a preluat ,odata cu enoriasii si majoritatea
conceptelor zamolxiene trecerea facindu-se lin si organic.populatia locala nu
a fost crestinata cu edicte sau cu forta si nici nu a cunoscut razboaiele religioase.
SIMILITUDINI
Zamolxis invata ca"nici el si nici adeptii sai,nici unul din urmasii acestora
nu vor muri,ci vor merge intr-un loc anume,unde vor trai pururi si vor avea
parte de toate bunataturile lumii" (Fontes ,II ,19 )
Isus Cristos invata "cel ce crede in mine ,chiar de va muri va trai.Eu
le dau viata vesnica si nu vor pieri niciodata a…i dar cei rai vor merge
la osinda vesnica iar dreptii la viata vesnica" (Ev.Matei ,25,46)
MOSTENITORII STELELORHertoValus (aprox.683ien) Cam la amurg,in jurul foculuiArtemis
si suratele eiBatrini ,barbati,femei,copiiVegheaza in mila ceruluiTot intrebind-o
Artemis spune:Fericiti cei cutezatoriCa a lor este victoriaIn plaiurile cele
sfinteFericiti cei ce pling ,ca aceiaIn dalbe ceruri se vor mingiiaFericiti
cei blinzi, ca aceiaVor mosteni intreg pamintul.Fericiti acei ce flaminzescSi
acei ce inseteaza de stiinta,Ca aceia se vor saturaSi niciodat anu vor mai rabdaFericiti
aceia care muncescPamintul facindu-l gradinaCa ei vor culege roadeleIn gradinile
cerurilorFericiti vor fi cei milostiviCa aceia se vor mintuiFericiti cei curati
in sufletCa s-or hrani doar cu luminaFericiti facatorii de paceCa fii cerului
se vor chemaFericiti cei prigoniti pentruDreptate,ca a lor este cerul.Fericiti
veti fi voi ,initiatiIn Legamintul Tainic si NouCa voi veti bea din Apa vieSi
veti gata renasterilePrimind pe veci ca mostenireFiecare cite o stea in darVeghind
Divina RinduireInvestiti cu glorie si dar!Herto Valus "Cartea Secreta"
PREDICA DE PE MUNTE A LUI ISUS (aprox. 30 en.)Vazind multimile ,IsusS-a suit
in munte si asezindu-se,Ucenicii lui au venit la el,Si deschizindu-si guraIi
invata zicind:Fericiti cei saraci cu duhulCa a lor este imparatia cerurilor,Fericiti
cei ce pling ca aceiase vor mingiia,Fericiti cei blinzi ,ca aceiaVor mosteni
pamintulFericiti cei ce flaminzescSi inseteaza de dreptate,Ca aceia se vor saturaFericiti
cei milostiviCa aceia se vor milui,Fericiti cei curati cu inimaCa aceia vor
vedea pe DumnezeuFericiti facatorii de paceCa aceia fiii lui D-zeu se vor chemaFericiti
cei prigoniti pentru dreptateCa a lor este imparatia cerurilorFericiti veti
fi voi cind va vor ocariSi va vor prigoni si var zice totCuvintul rau impotriva
voastra,Mintind din pricina mea.Bucurati-va si va veselitiCa plata voastra mult
aesteIn ceruri,ca asa am prigonitPe proorocii cei dinainte de voi.Noul testament;
Evanghelia dupa Matei cap. 5,1—12(scrisa aprox.sec 3en)
Niciodata adoratorii lui Zalmoxis n-au inteles sa cedeze fara lupta”
afirma un istoric contemporan. Aceasta credinta in nadejdea existentei
razboinice vine din adancul unui crez deosebit de alte popoare ale timpului.
Vasile Parvan il surprinde esential in Getica -; “...sufletul
e nemuritor. Trupul e o impiedicare pentru suflet de a se bucura de nemurire:
de aceea el nu are nici un pret, poftele lui nu trebuie ascultate, la razboi
el trebuie judecat fara parere de rau. Omul nu poate ajunge la nemurire decat
curatandu-se de orice fel de patimi, carnea, vinul, femeile sunt o murdarire
a sufletului. Prin asceza si monoteism, dacii respectau precepte crestine inainte
de crestinism.”Pentru daci, odiseea sfantului Andrei a venit in
intampinarea ethosului zalmoxist. O viziune a modelelor exemplare
confirmata de Porphirios atunci cand relateaza ca pe Zalmoxis, daco-getii
“il adora ca pe Heracles”.Ni se dezvalule astfel si un alt
aspect al principiului zalmoxist, care duce la existenta unui cult al eroismului
“la cele mai razboinice populatii” - cum numea Pliniu cel Tanar
pe stramosii nostri.Istoriografia a dat numeroase valente timpului: ciclic,
spirala, vertical. Mircea Eliade vorbea despre un timp al oamenilor cavernelor
precum si de unul al grecilor ca un timp ciclic, mitic al eternei reintoarcei.Pierre
Chaunu in lucrarea sa Istorie si decadenta creioneaza un timp al verticalitatii,
considerand timpul iudeo-crestin, timpul nostru contemporan.“Din
traci s-au nascut romanii” spunea Mihai Eminescu intuind esenta
etnica a poporului roman. Romanii au mostenit de la daci, ramura
nordica a tracilor, tipul si trasaturile de suflet intru Zamolxis.Constantin
Brancusi, sculptorul roman al universalitatii, mostenit a insufletit
intr-o binecunoscuta sculptura a sa, “Cumintenia Pamantului”,
o trasatura ingenua de bun simt incarnat din spiritul neamului nostru.Popor
cu adanci radacini taranesti, in spatiul mioritic, romanii
au cultivat bunul simt, smerenia, buna vecinatate. Peste ei, de-a lungul istoriei
au trecut toate invaziile barbare din spatiul euro-asiatic.Ei au ramas aici
ca o piatra din muntele Kogaionullui. Aceasta trainicie telurica izvoraste din
originea milenara, de la inceputul vietii umane, a stramosilor neamului
romanesc, pe aceste meleaguri carpato-danubiano-pontice. Din aceasta experienta
milenara s-a nascut intelepciunea “Cumintenia Pamantului”.Viata
pe aceste meleaguri “gura de rai” a fost supusa permanentei incursiuni
barbaro-satanice. Daco-romanii s-au aparat, razboit, rasculat, numai atunci
cand “a ajuns cutitul la os”.O alta fateta a spiritului nostru
o gasim in acel weltanschaung razboinic, haiducesc, “a se face nemuritor”
(Herodot): care este sufletul zalmoxist, sub semnul lupului. Lup -”daos”-
este numele de origine indo-europeana a dacilor ca temelie a “Cuminteniei
Pamantului”.De la daci, romanii au mostenit aceasta sinteza
intre “cumintenia pamantului” si spiritul trairii razboinice”.
Ovidiu, exilatul do la Tomis, a intuit aceasta traire spirituala in cele
doua poeme din “Tristele” si “Scrisori din Pont”. Iata
versunile din “Tristele”, dacii: au glas aspru/chip salbatic, si
sunt cea mai adevarata intruchipare a lui Marte/ Parul si barba lor n-au
fost tunse niciodata/ Mana lor dreapta e totdeauna gata sa infinga cutitul
/ pe care il are legat la sold orice barbar.”In “Scrisori
din Pont” Ovidiu spunea: “...un batran, care intamplator
se afla in acea adunare,/ raspunse vorbelor mele astfel,/ Si noi, bunule
oaspe, cunoastem numele prieteniei,/ noi care locuim departe de voi, la Pont
si la Istru”.Prin aceasta mostenire ancestrala zalmoxista romanii
s-au ridicat intotdeauna la lupta, razvratire, razboi de cate ori
fiinta lor a fost agresata de factori externi.Astfel, din adancul metafizic
at trairii romanesti s-au nascut simboluri nationale unice, colectivitati
unite in individualitate, personaje tragice prin destinul lor: Burebista,
Decebal, Gelu, Mircea, Stefan, Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu, Antonescu.
Sunt numai suflete din sirul lung aI eroilor neamului.Romanii au creat
propriul lor timp, cel al trairii telurice, chtonice ancestrale, metafizice
- Timpul transcendentei ce leaga pe Pamant si in Ceruri omul si
neamul cu Dumnezeu intr-o trinitate a vesniciei.Iisus ne-a relevat ca
neamurile se infatiseaza in fata Domnului, neamurile ca o creatie
fireasca divina vesnica opuse contopirii cosmopolite, federative.Urmand
linia individ-neam-Dumnezeu, unita prin forta esentiala a iubirii crestine avem
a contopire a implinirii individului si neamului intr-o unitate
inseparabila. Invierea si misionarismul individului au continut numai
atunci cand omul se jertfeste pentru mantuirea sufletului neamului
sau.Iisus ne-a relevat puterea sacrificiului. Pentru neam sacrificiul eroului
reprezinta mantuirea sufletului colectiv. In acest fel se explica
sacriflciul individual al celui mai bun si frumos fiu al neamului, pe altarul
credintei lui Zalmoxis (fapt consemnat de Herodot) pentru victoria in
razboi - Fiinta Omului pentru perenitatea fiintei Neamului, intr-o simbioza
indestructibila.Pentru romani, urmasii dacilor, mitul, credinta in
Zalmoxis, in “a te face nemuritor” se substituie Vechiului
Testament, devenind temelia intelegerii si trairii firesti a sensurilor
Noului Testament. Radacina ancestrala zalmoxista este un izvor spiritual ce
daruieste viata perpetua spiritualitatii noastre ortodoxe.Pornind de la aceasta
adorare a lui Zalmoxis de catre vechii daci, putem descoperi cai nebanuite ale
sufletului stramosilor nostri.Dacii sunt cel mai deosebit popor din spatiul
european si universal. O sinteza unica de cultura si civilizatie originara.
Ei sunt dupa Nicolae Densusianu obarsia panthenonului grec, scuar al zeilor.
Dacii “cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii”
(Dio Cassius), au fost cu siguranta “cei mai viteji si mai drepti dintre
traci” (Herodot). Originea lor a nascut multe controverse, dar datorita
cercetarilor din ultimii ani, in special ale lui Nicolae Miulescu prin
cartea “Dacia - Tara Zeilor” s-au dezvelit multe secrete despre
trecutul stramosilor nostri. Nicolae Miulescu afirma ca populatia continentului
nostru are la baza doua mari grupuri de europeni care, avand aceleasi
radacini de la omul erei glaciare, s-au diferentiat unul de celalalt pana
au format astfel doua mari familii inrudite. Ramura nordica, pe care o
numim baltica - masuriana (...) popoarele germanice si cele slave (…)
cea de-a doua ramura, ramura de sud, era formata din acea populatie care s-a
dezvoltat in bazinele mai joase si a devenit ceea ce am numit noi carpato-dunarenii
(carpato-istrieni)...” “Dacii s-au nascut sub semnul lupului, al
razboiuIui, inca din timpuri imemorabile, legendare. “Grupul carpato-dunarean,
dezvoltandu-se ca un prim nucleu in tara din urul muntilor (...)
de unde cele mai frumoase rauri se indreptau spre Dunare (Istrul),
care le aduna in apele ei curgatoare, dupa ce a adoptat viata de tip pastoral
a inceput sa se simta tot mai inghesuit intre dealurile natale”
(Nicolae Miulescu). Asa cum grecii au prin Homer, legenda razboaielor Troiei,
Nicolae Miulescu vine cu teoria unui razboi, un fel de Goterdamerung al dacilor
sustinand o cucerire de catre stramosii nostri a subcontinentului indian,
aducand pentru aceasta afirmatie dovezi de asemanare intre limba
daca si cea sanscrita. Nicolae Miulescu aseaza epopeea razboinica din Mahabharata
si Ramayana la originea spiritului razboinic al dacilor. Ion Horatiu Crisan
in Civilizatia geto-dacilor vorbeste despre influenta miceniana asupra
caracteristicilor armelor de lupta dace in epoca bronzului. Dar mergand
pe linia teoretica care o impune Nicolae Densusianu in “Dacia preistorica”
vom putea sustine ca topoarele de lupta din tezaurul de la Tufalau sau sabia
de la Perisani - toate cu profunde caractere miceniene - dupa I. H. Crisan -
pot fi considerate prin teoria lui Nicolae Densusianu ca originare din spatiul
carpato-dunarean. Un model al mijloacelor de lupta pe care micenienii, vechi
greci, il preiau de la daci. In acest mod au preluat si orfismuI sau samanta
filosofica a lui Pitagora.Dacii - in semnul lupului - dupa o ipoteza a
lui I. H. Crisan isi trag denumirea “dintr-un cuvant - daca
- ce ar fi desemnat un pumnal scurt cu lama curba, arma specifica a geto-dacilor,
numai ca un asemenea cuvant nu este atestat in texte literare sau
inscriptii. Arma specifica dacilor in textele de limba latina se numeste
sica.” Mai degraba exista o apropiere intre denumirea dacilor cu
indo-europenismul “dhaukos”, ce inseamna lup. Deci aceasta
asemanare justifica apropierea pe care o face I. H. Crisan, ca “legatura
intre numele dacilor prin lup sugereaza originea totemica ce ar putea
fi sustinuta si de stindardele in forma de cap de lup intalnite
pe Columna lui Traian sau pe ceramica”.La daci religia se interfera intr-o
sinteza inseparabila CU doctrina militara.. Herodot remarca doua lucruri la
daci “daca ar avea a singura conducere si s-ar intelege intre
ei ar fi dupa parerea mea de neinfrant si cu mult mai puternici
decat toate semintiile pamantului” si faptul ca “stapanesc
mestesugul de a te face nemuritor. (...) si faptul ca ei nu mor si ca cel care
piere se duce la Zalmoxis”. Numai aceasta credinta organica explica marile
victorii ale dacilor in luptele cu scitii, persanii, macedonenii, celtii
sau romanii.Sunt interesante de analizat doua texte ale unui istoric antic,
Strabon, pentru a surprinde stransa legatura intre cele trei elemente
de rezistenta ale neamului dac: Zalmoxis, rege, armata. Strabon face urmatoarele
referiri la Burebista “...ajungand in fruntea neamului sau,
care era istovit de razboaie dese, getul Burebista i-a inaltat atat
de mult prin exercitii, abtinerea de la vin si ascultare fata de porunci, incat
in ultimii ani s-a facut un stat puternic si a supus getilor cea mai mare
parte din populatiile vecine. Ba inca a ajuns sa fie temut si de romani”.Denumirea
de geti a fost data dacilor de greci care aveau obiceiul sa dea denumiri diferite
de numele pe care si-l dadeau popoarele siesi.Dupa Strabon, dacii se numeau
“daoi”. Iar a traditie consemnata de Hesychios ne informeaza ca
daos era numele frigian al lupului. Dupa Mircea Eliade dacii se numeau ei insisi
mai demult “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor, cei
ce seamana cu lupii”. Tot dupa Eliade numele lor etnic deriva foarte probabil
din iranianul “dahoe”, ce inseamna “lup”. Lupul
in antichitate era simbolul ‘fugarului”, o ipoteza susceptibila
de a explica numele dacilor scoate in evidenta capacitatea de a se transforma
in lupi (...). Imitarea rituala a lupului caracterizeaza indeosebi
initierile militare si prin urmare ale celor Mannerbunde, confreriile secrete
de razboinici” (Mircea Eliade).Eliade afirma ca datorita eroismului si
tenacitatii tineretului razboinic al unui trib, epitetul lor ritual “lupii”
a devenit numele intregului trib! Mai departe Eliade crede ca “epitetul
acestor tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi si
supusi. Continuand putem afirma ca numele lor de daci vine de la un grup
de tineri razboinici razvratiti, purtatori de sabie, care la romani sunt cunoscuti
ca haiduci ce impun societatii dacice epitetul lor ritual de lupi. Conducatorul
acestui grup a fost probabil un tanar cu numele de Zalmoxis care a daruit
dacilor un principiu religios ascetic monoteist, monogam precum si credinta
in nemurire; un principiu compatibil cu spiritul razboinic al oamenilor
locului. S-a creat astfel o stare de spirit unificatoare care a dus la ivirea
unei armate invincibile cu un rol hotarator in formarea statului
dac centralizat al lui Burebista. Aceasta credinta naste tipul de rege - zeu
- conducator suprem al armatei. Remarcabila este descoperirea in anii
‘50 ai secolului XX a unei inscriptii datand din jurul anului 300
inainte de Hristos, cu numele regelui dac Zalmodegekos. Aceste nume ale
regelui sintetizeaza functia politicpa de rege cu cea spirituala intru
Zalmoxis. Regele dac devine simbolul unui principiu spiritual si credintei in
nemurire si vitejie. O data cu Burebista se produc mutatii importante privind
rolul regelui in spiritualitatea dacica. Cu doua secole inainte
de Burebista, dupa victoriile lui Dromichaites impotriva lui Lisimah,
datorita influentelor negative ale coloniilor grecesti de la Pontul Euxin asupra
moravurilor si credintei dacilor se remarca o decadere a spiritului combativ
din cadrul armatei dace al razboinicilor lupi.Aceasta pervertire a credintei
traditionale dace s-a sfarsit odata cu Burebista. Perioada o putem incadra
cronologic intre 290 si 80 inainte de Hristos. Inca pe vremea
lui Dromichaites, cel care l-a invins pe regele macedonian. Diodor din
Sicilia ne arata cum dacii i-au cinstit pe prizonierii macedoneni cu mese bogate,
iar ei desi erau invingatori au pastrat atitudine rezervata si modesta
deoarece Zalmoxis nu avea nevoie de sclavi ai placerilor ci de oameni robusti,
puternici, capabili sa indure foametea si setea, sa reziste durerilor
fizice si sa infrunte moartea cu neasemuit curaj.Dacii, asa cum ne arata
Jordanes dupa victoria asupra generalului roman Fuscus “i-au numit pe
conducatorii lor semizei, adica “anzi” si nu simpli oameni..”Porphirios
relateaza ca pe Zalmoxis, dacii "il adora ca pe Heracles". Odata
cu Burebista are loc o renastere a credintei traditionale dace.Burebista cu
ajutorul marelui preot Deceneu repune in drepturi vechea religie a lui
Zalmoxis, vechile rituri traditionale, oarecum uitate si datorita razboaiebor
intestine intre daci, precum si a influentei celtilor. In vremea
lui Burebista are loc o revolutie a fondului autohton autentic. Strabon in Geografia
arata ca Deceneu era “barbat vrajitor, care umblase prin Egipt si invatase
oarecare semne de proorocire, lasand a se crede ca ii sunt cunoscute
tainele divine. Dupa catva timp era socotit chiar zeu (…). Ca dovada
de cat il ascultau getii, e ca s-au lasat convinsi sa-si starpeasca
viile si sa-si duca viata fara vin”. Relatarea ne dovedeste ca Zalmoxis
era un principiu, o stare de spirit, ascetica, unificatoare, creatoare de religie
si stat. Deducem din text cum dacii inlatura influentele orgiastice ale
cultului lui Dyonisos care contribuiau la o scadere a combativitatii razboinice.
In acea perioada are loc o regenerare morala prin Zalmoxis.Grigore Tocilescu
afirma ca in Dacia ar fi existat familia poligama. Burebista si Deceneu
a interzis tocmai pentru a feri de moleseala soldatul dac. S-a dus o lupta acuta
impotriva dezintegrarii si disolutiei valorilor traditionale dace, de
sorginte zalmoxista.Pe Deceneu il interpretam ca pe un restaurator, nu
ca pe un creator de religie. Odata cu epoca lui Burebista, regele pastreaza
functia politica si militara dar pierde din prerogativele spirituale care trec
in seama marelui preot Deceneu, care devine un fel de patriarh al dacilor
- functia spirituala ce precede Patriarhia ortodoxa la romani.In
jurul anului 80, inainte de Hristos, a avut loc o revigorare a spiritului
razboinic al dacilor. Ovidiu il surprinde in Tristele. Spirit razboinic,
Zalmoxis, personaj consubstantial a daruit Daciei o religie compatibila cu sufletul
razboinic al stramosilor nostri.Zamolxis precede eroii nostri nationali, Mircea,
Mihai, Horea, Tudor, Avram Iancu si bineinteles si multi altii.Acesti
eroi au ceva din spiritul de sacrificiu al haiducului, din acel ceva jertfit
intru nemurirea lui Zamolxis.Numeroase sunt reprezentarile calaretului
pe placutele de argila de la Letnita. El este imbracat in armura
cu sulita in mana atacand un urs ce sta inaintea calului.
Si sub cal este reprezentat un lup. Acest personaj il putem considera
o reprezentare a lui Zalmoxis sub chip de Sfantu Gheorghe.Dacii s-au crestinat
repede si datorita preceptelor bui Zamolxis: monoteism, nemurire, lumea de dincolo,
care au facut din daci crestini inainte de crestinism, iar din MarelePreot,
un patriarh inainte de patriarhie.Poporul roman, urmasul dacilor,
a preluat matricea de la Zalmoxis intr-o treime mitica a spiritualitatii
neamului sintetizata in ciobanul din Miorita, care accepta moartea cu
seninatatea unui dac, a Mesterului Manole ce-si sacrifica cea mai draga fiinta
pentru biserica crestina, simbol at temeliei si trainiciei neamului romanesc.
Nu in ultimul rand Zalmoxis se regaseste in Toma Alimos ca
spirit de dreptate, revolta si neatarnare crestina - un Zalmoxis ce revine
azi in sufletele noastre.