Dupa lungi negocieri, in august 1916, Ionel Bratianu incheie cu francezii, englezii si rusii un tratat deocamdata secret in care ni se promit Transilvania, Banatul si Bucovina (luata de austrieci in 1775). O data acceptat acest plan de catre aliati, romanii intra in razboi la 28 august (15 august pe stil vechi) 1916. Trecem muntii, intram in Transilvania, la inceput, cum nu era aparata, patrundem destul de adanc, suntem primiti cu flori si urale de romanii din Transilvania, insa nemtii aduc ime¬diat divizii de pe alte fronturi, cu doi dintre maresalii lor cei mai de vaza, Mackensen pe de o parte, Falkenheim pe de alta, iar mica noastra armata, prost pregatita, prost inarmata, este de la inceput respinsa peste Carpati, in Muntenia; pe frontul de sud, la Turtucaia, suferim din partea armatelor bulgare si germane o teribila infrangere. incetul cu incetul, pierdem toata Muntenia intr-un ade¬varat dezastru militar, cu toata rezistenta pe vaile Jiului si Prahovei, pana ce suntem respinsi, la sfarsitul anului 1916, la granita dintre Muntenia si Moldova. Dar in acel mo¬ment se petrece o schimbare. Mai intai vine iarna, francezii reusesc sa ne trimita prin Rusia armament si instructori, iar in timpul iernii armata romana se reface, astfel incat in primavara si in vara lui 1917 putem rezista in mod victo¬rios pe linia Focsani-Namoloasa-Galati. Uitati-va pe harta! Veti vedea ca intre Muntenia si Moldova, adica de la cotul Dunarii si pana la cotul Carpatilor, este o regiune destul de strimta, deluroasa, unde s-au sapat santuri si se poate organiza apararea. Si cand, in iunie 1917, nemtii incearca ori sa vina din Transilvania prin pasul Oituz, ori sa atace de la sud, la Marasti si Marasesti, sunt opriti de armata romana si de bruma de armata rusa de pe acel front.

Sunt victorii frumoase ale armatei noastre. Din pacate, vor fi oarecum fara viitor. y8c9cf
In Rusia se intamplau, de mai multe luni, evenimente extrem de grave. Deja miscarea revolutionara, careia i se va zice bolsevica, a minat imperiul rus dupa aproape trei ani si jumatate de razboi, un razboi foarte dur, al carui scop ostasii nu-l inteleg si care face milioane de victime. Comunismul, cu un sef genial, Lenin, adus de nemti, intr-un vagon camuflat, din Elvetia in Finlanda, in 1917, reuseste sa infiltreze spiritul de revolta in toata armata, in muncitorimea rusa. Marele imperiu tarist incepe sa fie subrezit. Chiar ostasii care se lupta la Mara¬sesti, alaturi de romani, de multe ori fug, lasa arma si ii imbie si pe romani sa dezerteze, fiindca n-are rost sa se bata, zic ei, pentru capitalisti. Cu toate ca am oprit pe germani pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, iata-ne, in toamna anului 1917, in fata unei Rusii aproape complet daramate, si cu riscul de a ne regasi intre doua focuri.
Deja in martie abdicase tarul. Cu un guvern socialist in frunte cu Kerenski, se spera un fel de regim democratic, dar nu s-a putut opri descompunerea. Bolsevicii, desi minoritari, reusesc sa ia puterea in Rusia la 7 noiembrie 1917 (25 octombrie pe stil vechi, de unde expresia „Revo¬lutia din Octombrie"). Si incep imediat negocieri intre guvernul bolsevic din Rusia si Germania. Situatia micii Romanii, care se reducea deocamdata la Moldova, cu tot guvernul refugiat la Iasi, aflata intre puterea germana si cea austro-ungara la apus si revolutia bolsevica la rasarit, devenise disperata, in momentul acela Ionel Bratianu isi da seama, sau crede, ca am pierdut razboiul, cedeaza locul celor care sunt dispusi sa faca pace cu Germania, mai intai maresalului Averescu, unul dintre eroii razboiului, dar care considera, pe plan militar, ca razboiul ar fi pier¬dut si ca, deci, la fel ca rusii, trebuie sa facem pace cu Germania. Am semnat armistitiul la 9 decembrie 1917 (rusii semnasera armistitiul la Brest-Litovsk cu patru zile inainte).

Apoi, dupa mai multe luni de negocieri, prese¬dinte al guvernului fiind conservatorul Alexandru Marghi¬loman, am semnat pacea la Bucuresti, la 7 mai 1918.
Voi vorbi iarasi in nume personal, in toate cartile noas¬tre de istorie scrie ca eram absolut siliti sa incheiem pacea de la Bucuresti, o pace foarte dureroasa pentru romani: pierdeam Dobrogea, in favoarea Bulgariei, si o intreaga zona de munte in favoarea Austro-Ungariei; tratatul cuprindea si alte clauze extrem de dure pentru tara noas¬tra, facand din ea o adevarata colonie economica a Puterilor Centrale. Or, exista o mica minoritate printre oamenii nostri politici (dau numai doua nume: regina Maria si Take Ionescu) care erau de parere sa nu cedam si, daca tot trebuie sa ne retragem, atunci sa ne retragem in Rusia cu mica noastra armata care era inca intreaga, se luptase bine. Nu era un plan nebunesc, poate ca am fi influentat chiar viitorul razboi civil dintre albi si rosii, din Rusia, in favoarea albilor. Pe de alta parte, in momen¬tul cand noi semnam pacea de la Bucuresti, americanii intrau deja in razboi si, numai dupa cateva saptamani de la semnarea pacii noastre, soarta razboiului se va intoarce in favoarea aliatilor occidentali. Am semnat deci o pace in 1918, la doar cateva saptamani inainte ca balanta sa se incline de partea aliatilor. Din iulie 1918, pe frontul de vest mai intai, apoi pe frontul de sud, la Salonic, unde era o armata internationala sub comanda franceza, incepe daramarea celor doua imperii centrale; Imperiul Austro-Ungar capituleaza la 3 noiembrie 1918, iar Germania la 11 noiembrie, in momentul cand armata franceza inainteaza de la sud, cu viitorul maresal Franchet d'Esperey, reluam si noi armele, la inceputul lui noiembrie 1918, asa incat ne-am gasit din nou alaturi de aliati abia la sfarsitul raz¬boiului.