Londra. Tuesday 13 March 1990 3nd Seminar Session in the IPu Room. Am copiat textul din Programul intocmit de organizatia Great Britain East Europe Center-British-Romanian Political Seminar, la care am participat ca invitat. Al treilea seminar avandu-i conferentiari pe reverendul Martin Ethnic and Religions Divides. Nestiind englezeste ma insotea o traducatoare, emigranta din Romania, care suferea de o teama politica cronica. Asa ca replicile mele erau fatuite si aranjate spre a nu alerta gazdele, deosebit de civilizate si prevenitoare care cu prilejul diferitelor intalniri ma pasau elegant fie gazetarilor, fie unor provocatori, probabil de profesie. Tema asaltului gazetaresc, am scris-o si in prefata cartii HUNGARISMUL, ASTAZI, era persecutia monstruoasa a etnicilor unguri din Romania de catre autoritati si populatia romaneasea. h2j24jn
Explorasem ani de zile vrafuri de documente privind istoria Transilvaniei avand sansa sa ma nasc in Crisana si sa traiesc o parte din viata mea in Crisana, Banat, la Sibiu si la Brasov.
Pot spune ca eram toba de carte. Cu o experienta bogata a vietii cotidiene in zone cu populate mixta. Romani, svabi sau sasi, sloveni, sarbi si bulgari, unguri. Sigur ca stiam tot ce-au facut aici la Londra, pentru propaganda hungarista, lordul Rothermere caruia dupa primul razboi mondial ungurii i-au oferit coroana Sfantului Stefan si celebrul falsificator de bancnote frantuzesti, contele Bethlen Sandor. Cunosteam in amanunt rolul nu prea prietenos jucat de Anglia fata de Romania inca de la 1878. Dar nu ma asteptam sa gasesc atata ignoranta in legatura cu adevarul despre relatiile romano-ungare.
Mai vechi si mai noi si atata patima antiromaneasca. Si atata dezinformare. Si atata fervoare prohungarista. Mi-am dat seama ca in Anglia propaganda ungureasca n-a cheltuit zadarnic zeci de milioane de dolari incepand cu Trianonul pana la zi. Dupa cum mi-am dat seama de cvasinulitatea propagandei romanesti. Deci la cel de al treilea seminar avand ca tema politicile fata de etnicii minoritari si minoritatile confesionale (pionii strategiilor de destabilizare a statelor tinta in razboaiele atipice) am cunoscut un britanic si el MP, care vorbea mult mai bine decat mine o franceza cu cel mai fermecator accent parizian si care, avand o cultura generala solida, s-a dovedit apt pentru o discutie obiectiva, lasandu-si ideile preconcepute la garderoba. La analiza mea de fond a genocidului hungarist asupra romanimii din Transilvania si din partile ungurene, a crimelor sadice savarsite de nemesimea transilvana mi-a raspuns ca tortura, cruzimea si pedepsele capitale faceau parte din viata feudala. Ca si la ei au existat manuale de tortura. Ca executiile se faceau in piata, in amuzamentul nobilelor doamne si al vulgului. Ca au cazut cateva capete incoronate atat la ei, cat si peste canal, la frantuji. Ca aceasta a fost epoca si ca a pedala pe sfartecarea lui Horea cu roata, pe casapirea trupului neinsufletit si atarnarea halcilor sangerande in teapa spre a-i intimida pe romanii rasculati este cel putin o neindemanare, chestiunea fiind in uzantele timpului. Ca asa zisele crime ale nemesimii nu sunt cele mai bune argumente politice in occidentul dominat pana la revolutia franceza de marea si mica nobilime. Ca la ora actuala opinia publica mondiala este sensibila la altfel de argumente. Cum ar fi incercarile de desnationalizare. De ingradire a liberei exprimari in limba materna. De ingradire a expresiei etno-culturale. De purificare etnica. De intoleranta religioasa. Adica, exact "argumentele" pe care ungurii le-au aruncat pe piata opiniei publice mondiale, inversand rolurile. Mi-a mai reprosat ca am cantonat in epoci prea vechi. Ca ar fi interesant de stiut cum au evoluat relatiile incriminate dupa revolutia europeana de la 1848. In vremea dualismului austro-ungar pe care el il considera exemplu pentru o asemenea varianta politica. Si,mai ales, cum s-au stabilizat aceste relatii dupa primul si al doilea razboi mondial. Cum sunt ele in actualitate.
Cand problemele nationale trec in plan secund fata de problemele globale ale umanitaii. Interlocutorul meu britanic, membru al parlamentului, depsise rezerva si glacialitatea insalubra, atribute mai mult literare decat reale, oamenii locului fiind in general volubili si spirituali. Lansat intr-un excedent de idei teoretice, MP-ul imi aducea vantul in vele. Expresia tine de epoca navelor cu panze. Interlocutorul fusese ofiter in Marina Regala. Avansasem la gradul de sublocotenent aviator in Aviatia Regala Romana. Fapt caruia ii datorez convingerile mele republicane. Cunoscusem amandoi razboiul. Profesiile noastre din tinerete ne marcsera intr-un fel asemanator. De aici o comunicare mai directa. Mai sincera. Cu toate ca el ma suspecteaza de a fi un om de stanga in travesti. Dupa cum eu il suspectez de a fi un om al serviciilor speciale britanice in travesti. Oricum modul lui de a regandi problematica romano-ungara imi aduce dinapoia traversului un vant de forta
4/5 pe scara Beaufort marin. I-o spun. Amandoi facem yahting de croaziera pe mici barci cu panze si asta ne solidarizeaza in disputa noastra alunecata intr-un univers al ideilor. El contesta argumentul dreptului istoric romanesc asupra Transilvaniei. Spune ca si romanii si ungurii il revendica, dar ca ambele parti il talmacesc cum le convine. Cu argumente subiective, tendentioase, unilaterale. Ca istoricii in cauza abandoneaza domeniul stiintei, transformandu-se in avocati pledanti pentru cauza natiunii lor. Din pricina elementului afectiv al pledoariei, rigoarea stiintifica devine alogica si antiistorica. Si devine cu totui antiistorica cand se refera numai la trecut. Aici imi da un citat dintr-un contemporan, n-am retinut exact, Clarles Samarov sau ceva asemanator. Citatul-definitie ar suna cam asa: Istoria este si o stiinta a prezentului, dar si o prestiinta a viitorului. Si mai citeaza pe Alfred Stern care repeta definitia de mai sus: Istoria este stiinta trecutului, prezentului si viitorului. Faptul istoric vine din trecut, se dezvolta in prezent si se proiecteaza in viitor.

Fostul marinar infiereaza prejudecatile trecutului care mutileaza conceptul de drept istoric. In seara aceea la hotel am intocmit o minuta a ideilor esentiale care mi l-au dat legat pe fostul marinar. Care stia prea multe despre mine si despre cartile mele, in mod sigur despre cele doua volume STRAMOSII - avand ca subtitlu GESTA VALACHORUM, altfel neexplicandu-se tematica unei discutii aparent intamplatoare.
Interlocutor care a tinut sa-mi faca o fotografie. De foarte aproape, care putea deveni obiect de studiu fizionomic, sau putea completa un dosar. Traim in epoca informaticii de toate felurile. Si a informatiilor de toate felurile. Probabil acestor informatii datorez disputa londoneza din care s-a nascut aceasta carte. Iata punctele principale ale minutei: - este o gregeala grava de a deveni prizonierii trecutului. Un scriitor sau un om de stiinta este obligat sa reconsidere unidimensionalitatea istorica a trecutului politic intr-o pluridimensionalitate a conceptului, care sa insumeze si alti vectori fundamentali ca: economicul, socialul, spiritualul, culturalul, ideologicul, civilizatoricul. (Daca n-ar fi apartinut partidului Conservator, MP-ul asi fi banuit ca este laburist si dialectician infocat. Chiar marxist in lege). Istoria este si o stiinta a progresului realizat prin cultura si civilizatie
(Nota mea: de aici lupta pentru protocronism, de afirmatie a prioritailor valorilor cultural-civilizatorii. Obligatia de a conjuga istoria politica si economicai, cu cea cultural-civilizatorie si a stabili interdependentele ce se impun. Subliniez ca ideile minutei s-au concretizat din dispute si ca materialismul dialectic m-a ajutat substantial sa tin prova in valul starnit de fostul ofiter de marina. Si ca manevrandu-ne reciproc, oricum o nava de lupta fiind mai putin maneabila decat un avion de vanatoare,am ajuns la un consens spre satisfactia ambilor beligeranti) Amold Toynbee: Civilizatia este obiectul principal si definitoriu al istoriei. Dreptul istoric insumeaza si crearea de valori si constructia de civilizatie. Afirmarea si realizarea etnologica a unei natiuni predominante.
Dreptul istoric deriva si din asigurarea climatului optim de creatie si constructie civilizatorie pe care-l impune populatia unui teritoriu. Daca istoria civilizatiei este adevarata istorie a umanitatii, dreptul istoric revine celui ce asigura conditiile optime unei vieti civilizate, de convietuire pasnica, constructiva si cu deplina umanitate pentru populatia teritoriului in litigiu.
(Imi recunosc meritul de a fi fost initiatorul acestei formulari primite cu entuziasm de interlocutorul meu).

Dupa cum se vede din punctajul minutei, MP-ul a incercat sa elimine din disputa argumentele anterioritatii si ale majoritatii. Mai mult. A acuzat memoria istorica de a fi depozitara unor argumente care invenineaza relatiile interstatale si interumane contemporane. Ca pentru natiunile aflate in disputa pentru un teritoriu, memoria istorica bazata pe o documentatie unilaterala, oficiala, pe cultul razboaielor, al revolutiilor, devine un factor negativ. Retrograd. De perpetuare a unor conflicte revolute. Dupa cum lesne se deduce din sinteza acestei dezbateri, toate trimiterile teoretice au adresa directa. Dreptul istoric asupra Transilvaniei. Cum MP-ul a tot subliniat ca gandirea istorica este obligata sa se structureze si prospectologic; cum a pus accent pe rolul civilizator al etniilor aflate in dispute, mi-am spus ca bravul fost marinar reprezinta un punct de vedere nu numai al forurilor politice din tara sa; ci si al celor stiintifice care furnizeaza argumente strategiilor politice. Asta m-a trimis direct la un reprezentant al politicii britanice din deceniul 4 despre care am mai scris in publicistica pe care-o practic si in volumul amintit mai sus. Sir Samuel Orme-Sergeant care dupa cel de al doilea razboi mondial a intocmit un raport catre FOREIGN RESEARCH AND PRESS SERVICE in care propunea trei variante pentru autonomizarea Transilvaniei, ca si cand n-ar fi existat optiunea poporului de la 1 decembrie 1918, nici Trianonul, nici intreaga istorie de pana in 1995. Am descifrat la Londra in martie 1990, ca invitat la o suita de seminarii politice, ca marile puteri joaca la adapostul democratiei, acelasi joc mortal de croitorie politica pe seama micilor state nationale, ca reimpartirea sferelor de influenta, a pietelor de desfacere si a inhatarii unor spatii bogate in materii prime au ramas constantele istorice al neoimperialismului si ca ticluirea de teorii, de doctrine, de filozofii, de curente artistice este o ocupatie a strategilor razboaielor atipice, menita sa justifice manevre politice la scara continentala sau mondiala.

Aceasta concluzie nu m-a impiedicat sa iau in considerare dezbaterea prilejuita de al treilea seminar londonez, gasind eu ca viziunea asupra Dreptului istoric care insumeaza o serie ampla de argumente de ordin umanitar, juridic, spiritual, civilizator, cultural si care completeaza principiile anterioritatii si majoritatii, este o viziune logica, de istoricitate fundamentala si ca Dreptul istoric al romanilor asupra Transilvaniei tratat conform acestei viziuni, dobandeste valori care anuleaza din start intregul esafodaj propagandistic al hungarismului.

In zborul RO 210 Heathrow-Otopeni de sambata 18 martie 1990, contempland peisajul european care se scurgea plin de enigme pe sub fuselajul avionului, am schitat mental planul acestei carti. De atunci ofensiva salbatica a hungarismului a imbogatit nesperat vechea mea documentare, obligandu-ma sa transform acel plan mental in realitate.

PRECIZARE

Prezentul volum nu subscrie in nici un fel la apelul politicienilor, de aiurea si de aici, de a uita trecutul. Un popor fara memorie istorica este un popor mort. Un popor fosil. Sau cel mult o masa centrifuga, lipsita de centre gravitntionale, aflata la dispozitia oricarei forte si vointe straine. Relatiile romano-ungare nu pot fi aduse la nivelul unei colaborari reciproce avantajoase decat in momentul cand partea ungara va renunta la hungarism. Adica la imperialism. Este o crima impotriva natiunii romane, a prezentului si a viitorului ei sa i se ceara trecerea trecutului de suferinta la arhiva, in vreme ce natiunea maghiara fanatizeaza trecutul imperialist, il sacralizeaza, proiectandu-l in prezent si mai ales in viitor.

Problema problemelor este Transilvania. Ungaria nu are nici un drept istoric asupra ei. N-a facut parte din regatui ungar, a fost principat autonom si actul formal al alipirii la Austro-Ungaria prin incoronarea imparatului Francisc losif ca rege al Ungariei la 8 iunie 1867 nu spune nimic in ordinea dreptului istoric. Cei 51 de ani cat reprezinta formal stapanirea ungureasca a Transilvaniei sunt nesemnificativi raportati la istorie, dar esentiali pentru a caraeteriza structurile hungariste.
Incompatibilitatea hungarismului cu valorile statului de drept, Anacronismul lui funciar. Inghetat la nivelul feudalismului primitiv. Exista o intreaga biblioteca pe tema dreptului nostru istoric asupra Transilvaniei. Cu o argumentatie stiintifica acceptata de majoritatea istoricilor straini. Prezenta PRECIZARE afirma ca autorul se ocupa de aplicarea noilor principii ale dreptului istoric la epoca scurta cat Transilvania a fost formal alipita la imperiul Austro-Ungar intre 1867-1918 si la intervalul 1940-1944 cand o parte din acest pamant romanesc a fost cedata Unganei prin diktatul de la Viena.
Aceste principii care largesc sfera notiunii de drept istoric se refera si la modalitatile in care Ungaria a acordat romanilor dreptul la invatatura, la limba materna, la drepturi politice si cetatenesti, la libertatea cuvantului, la libertatea religioasa, la identitate etnica si culturala, cu o rostire uzata astazi pana la tocire, in ce masura Ungaria a acordat romanilor drepturile fundamentale ale omului. Si ale natiunilor. Cea ce este foarte important pentru caracterul multinational al imperiului austro-ungar.
Mostenind fanatismele kossuthiene, Ungaria dualismului le-a exacerbat, concentrandu-le pe o idee politica aberanta: maghiarizarea fortata a celor 3 milioane de romani care alcatuiau majoritatea zdrobitoare a locuitorilor din Transilvania, Maramures, Crisana si Banat. De aici practicile criminale folosite in jurisdictie, economie, cultura, spiritualitate, culminand cu eliminarea fizica a romanilor, individual sau in masa. Deci culminand cu genocidul. Care a atins limita monstruosului in anii 1940-1944, depasind cu mult in atrocitate crimele de acest gen practicate de hitlerism si komintemism.

PUNERE IN TEMA

Revolutiile europene de la 1848 au creat imperiului habsburgic probleme de viata si de moarte. In primavara lui 1860 reprezentantii romanilor, ungurilor si sasilor din Transilvania expun in VERSTARKTER REICHSTRAT - senatul imperial intarit, tezele federalizarii monarhiei. Manevra diplomatiei austriece sensibila la opinia nemesimii unguresti si a nobilimii autohtone total refractare la "tendintele garibaldiene" a fost prompta. A abolit incercarea de unire a Transilvaniei cu Ungaria ca sa slabeasca presiunea romanilor, dar terorizata de nasterea Principatelor Romane si de tendintele unioniste ale miscarii romanesti, exprimate limpede la Blaj in 1848 - NOI VREM SA NE UNIM CU TARA -; a impartit romanimea in patru unitati administrative deosebite: Transilvania, Bucovina devenita in 1849 ducat autonom, Crisana si Maramuresul incluse in Ungaria, Banatul inclus in Voivodina sarbeasca.

Se repeta politica duplicitara a Casei de Habsburg practicata fata de romani si unguri cu mult inainte de revolutia lui Horea si razboiul taranesc din Transilvania. Fruntasilor romani li se fac promisiuni. Li se sugereaza ca reformele initiate de Viena sunt blocate de nemesime. Nemesimii transilvane i se ofera perspectiva unei integrari avantajoase in noile structuri ale monarhiei. Jocul devine din ce in ce mai restrictiv pentru romani si mai favorabil ungurimii pe masura ce manifestarile romanesti din Transilvania capata un caracter national, fiind sprijinite de peste Carpati. Cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza realizeaza Unirea Principatelor, cand se creaza astfel un pol de putere si afirmare nationala peste Carpati, politica restrictiva a Vienei se transforma in regim politienesc pentru romanii din Transilvania, regim sprijinit fanatic de structurile feudale unguresti.
Razboiul de independenta din 1877-1878, recunoasterea internationala a independentei, a regatului Romania, campania din 1913 care confera Romaniei un rol de mediator si echilibru in Balcani, au fost tot atatea semnale de alarma pentru imperiul habsburgic, mai tarziu pentru dualismul austro-ungar. Diplomatia habsburgica, apoi cea austro-ungara au urmarit cu spaima mutarea centrului de interes politic, cultural si confesional al romanilor din imperiu de la Viena, la Bucuresti. Reactia politica a autoritatilor s-a concretizat in legi restrictive si in masuri administrative care sa impuna romanilor fidelitate sau macar supunere neconditionata. Cu toate abuzurile de rigoare.
11 februarie 1861. Alba-Iulia. Conferinta reprezentantilor romani, unguri si sasi avand dublu scop. Stabilirea unei unitati de vederi pentru reorganizarea politica si administrativa a principatului, unitate de vederi care sa fie prezentata Vienei. Ecourile revolutiei de la 1848 nu se stinsesera. Nu se uitasera obiectivele. Reprezentantii ungurilor cer sa se aplice hotararile falimentarei revolutii maghiare de la 1848. Romanii cer o lege care sa recunoasca drepturi egale natiunii romane. Exercitarea acestor drepturi in proportia participarii la sustinerea statului.

26 februarie 1861. Se publica Diploma imperiala si Patenta privind organizarea politica si administrativa a principatului Transilvania.

13-16 ianuarie 1861. Conferinta intelectualilor romani de la Sibiu, autorizata de presedintele progresist al ministerului, Anton von Schweiting. Conducerea conferintei este asigurata de episcopii Andrei Saguna si Alexandru Sterca Sulutiu, fostul consilier al lui Avram Iancu. Conferinta constata ca: romanilor nu li s-a recunoscut egalitatea cu celelalte natiuni printr-un text de lege. In dieta, transilvanenii nu sunt reprezentati in raport de numarul populatiei, fapt care-i dezavantajeaza pe romanii majoritari. In administratia de stat sunt foarte putini functionari romani. Conferinta cere Curtii imperiale: sa elaboreze o noua lege electorala care sa dea drept de vot tuturor barbatilor majori care au pamant, casa de locuit sau un venit anual de cel putin 50 florini. Votul sa fie secret... Pentru a comunica imparatului hotararile si a le sustine cu argumente se imputerniceste o delegatie formata din trei membri: dr. Ioan Ratiu, Iacob Bologa si Ilie Macelariu.

Curtea de la Viena convoaca alegerile pentru Dieta Transilvaniei la 1 iulie 1863. Este cel dintai rezultat pozitiv al revolutiei romane de la 1848. Taranimea romana isi voteaza candidatii in masa. Sunt desemnati in Dieta:
46 romani, 42 unguri, 32 sasi. Imparatul impune un numar de deputati regalisti: 11 romani, 12 unguri, 11 sasi. Prima Dieta postrevolutionara este formata astfel din: 57 romani, 54 unguri, 43 sasi.

Votul Censitar a impiedicat reprezentarea majoritara a romanilor. Izbanda romanilor este reala. Se rccunoaste ca formcaza majoritatea. Deputatii unguri nu mai pot elabora si impune legi de unii singuri.

Dezbaterile dietale sunt sabotate de deputatii unguri prin neparticipare. Se alarmeaza nemesimea. Se pun bazele centrului unguresc de presiune politica asupra Curtii Imperiale. Se lanseaza sloganul ca Dieta Transilvaniei nu este constituita legal. Ca nu poate exista o dieta in Transilvania, din moment ce aceasta s-a unit cu Ungaria la 1848. Functioneaza minciuna. Dezinformarea.

Dieta aleasa in Transilvania, cel dintai pas spre constitutionalitate in acest principat autonom, tine la Sibiu doua sesiuni: intre 15 iulie - 13 octombrie 1863 si 23 mai -; 29 octombrie 1864. In sesiunea din 1863 se voteaza doua legi importante pentru romani: Legea transilvana pentru egala indreptatire a natiunii romane si Legea transilvana pentru folosirea limbilor in afacerile oficiale.

Cele doua legi acorda romanilor drepturi interzise de nemesimea ardeleana. Paragraful 3 din prima lege: ...Cele patru natiuni recunoscute de lege, adica natiunea ungurilor, secuilor, sasilor si romanilor fata una cu alta sunt pe deplin egal indreptatite si ca atare, sa se foloseasca in sensul Constitutiunii transilvane de asemenea drepturi politice.

In acelasi paragraf se garanteaza ...liberul exercitiu religios precum si egalitatea de drept cetatean si politic a tuturor locuitorilor tarii, fara distinctiune de nationalitate si confesiune.

Intra in actiune centre de presiune retrograde unguresti care gasesc ecou in absolutismul habsburgic. Nemesimea actioneaza impotriva Patentei imperiale din 1861. Asa cum a actionat impotriva Rescriptului imperial din 9 septembrie 1743 si impotriva intregii legislatii absolutist-iluministe promulgata de imparatui Iosif al II-lea, fiul Mariei Terezia. Se demonstreaza contradictia fundamentala dintre absolutismul feudal si constitutionalitate. Pus sa aleaga intre libera propasire a natiunilor care alcatuiau imperiul austriac cu consecintele centrifuge previzibile si interesele hegemonice absolute, imparatul Francisc Iosif opteaza pentru absolutismul austriac, sprijinit pe marea nemesime ungueasca. In iulie 1865 il elibereaza din functie pe progresistul Anton von Schwerting si cabinetui sau. In urma convorbirilor cu reprezentantii nemesimii transilvane condusa de Kemeny Ferencz accepta in principiu si fara a propune un referendum, unirea Transilvaniei cu Ungaria. Dizolva dieta democrata de la Sibiu. Dispune tinerea de alegeri noi pentru dieta de la Cluj.
Planul imperialo-nemesesc de franare a dezvoltarii legice spre constituirea natiunilor politice din imperiu se pune in lucrare, sfidandu-se libera optiune a popoarelor. Se pare ca adeptii hungarismului omit deliberat acest moment de croitorie politica aberanta, cu consecinte dezastruoase pentru hibridoidul austro-ungar si tragice pentru romani in perioada 1867 1918.

CONSECINTE

La 20 noiembrie 1865 dieta de la Cluj alcatuita neconstitutional, isi incepe lucrarile. Dominata de nemesime, cu toata impotrivirea romanilor, voteaza unirea Transilvaniei cu Ungaria.

La 14 decembrie 1865, dieta Ungariei confirma hotararea dietei nemesesti de la Cluj.

La 9 ianuarie 1866, imparatui proroga dieta, act prin care Transilvania isi pierde autonomia.

Reactia romanilor se concretizeaza in MEMORANDUM- ul semnat de 1493 de reprezentanti ai poporului roman. 37 plenipotentiali condusi de dr. Ioan Ratiu pleaca la Viena spre a inmana imparatului actul de protest al romanilor transilvaneni. Ioan Ratiu este primit in audienta de Francisc Iosif la 31 decembrie 1866.

Consecintele targului absolutism imperial-absolutism nemesesc se dezvolta pe doi vectori antagonici cu ramificatii centrifugale. Romanii isi dau seama de ostilitatea totala a habsburgilor, mascata de o diplomatie fara scrupule. Mitul imparatului de la Viena se prabuseste. Romanii transilvaneni se orienteaza catre Bucuresti. Imperiul pierde pe sprijinitorii lui din 1848 1849. Pe cei care, ostasi fiind in regimentele graniceresti, au salvat de la dezastru armata imperiala in batalia de la Koniggratz.

Louis Leger despre "unirea" Transilvaniei cu Ungaria... citez: Maghiarii nobili, cu egoismul lor obisnuit, nu se gandisera decat la propriile lor interese... ei au profitat de victoria lor pentru a face sa apese o grea dominatie asupra romanilor, a sarbilor si a slovacilor.

Robert Kaun, istoric american, specialist in epoca monarhiei austro- ungare, despre "unire" ... unul din cele mai deplorabile capitole din istoria politicii nationalitatilor in cadrul monarhiei.

SCURTA REMEMORARE

Prea adesea ni-l reamintim pc Avram Iancu numai in chip de tribun si conducator de osti taranesti, facand abstractie de destinul lui postrevolutionar determinat tragic de aceeasi perfidie habsburgica, de veacuri cauza principala a unora din marile drame istorice ale poporului roman. In care se inscriu asasinarea lui Mihai Viteazul, martiriul conducatorilor taranilor de dupa rascoala si razboiul taranesc din 1784, lungul sir al silniciilor savarsite impotriva credintei, spiritualitaii, constiintei de sine si de neam. In 1849 Avram Iancu pleaca la Viena sa consfinteasca pe cale administrativa ceea ce motii si legiunile transilvane obtinusera cu lancea pe campul de lupta. Vreme de 10 luni nu este primit in audienta la nici un nivel al autoritatii imperiale. In schimb este chemat la politie. Un nimeni ii inmaneaza o decoratie pe care- o respinge. Acelasi nimeni, ofensat, Il someaza sa paraseasca Viena in 24 de ore.
La 21 iunie 1815 imparatul Francisc Iosif aflat in "vizita de lucru" in Transilvania este la Campeni. Fosta tabara mare, fostul loagar al Iancului. Iancu se prezinta pentru o audienta la imparat. Aghiotantul acestuia, contele Grime, conform ordinelor primite, il scoate pe usa si-l da pe mana jandarmilor lui Lowenhart care-l iau la bataie. Umilinta si tratamentul in sine sunt exemplare pentru raportul habsburgi-romani. In septembrie acelasi an, spre a preintampina o revolta a motilor, colonelul Springinsfeld ocupa Campeni cu trei companii, aresteaza fruntasii romani din revolutie, pe Iancu trimitandu-l sub escorta la Alba-Iulia. Aici este aruncat in temnita dupa ce este palmuit de un functionar marunt, Hohn si stalcit in bataie de jandarmi si temnicieri.

Saguna, Al. Sterca Sulutiu, Barnutiu, Baritiu sunt pusi sub urmarire politieneasca.

Momentul 1849-1867 nu poate fi sters din memoria neamului. Nici din cea afectiva. Nici din cea politica. Destinul lui Avram Iancu este, si in acest rastimp, exemplar in tragismul lui cutremurator.