Tara aceasta, dublata ca intindere, cu provincii care nu mai fusesera impreuna in trecut — „Vechiul Regat", Banatul, Transilvania, Crisana, Maramuresul, Bucovina, Basarabia —, cu minoritati nationale reprezentand 28 % din populatie, punea probleme extraordinar de grele.

Problema minoritatilor, adica a garantiilor pe care trebuiau sa le dea minoritatilor noile state create sau re¬constituite, precum Cehoslovacia ori Polonia, sau consi¬derabil marite, ca Romania ori viitoarea Iugoslavie, fusese una dintre cele care au prelungit cel mai mult negocierile de la Versailles. i2j2jq
A urmat dificultatea punerii in practica a angaja¬mentelor luate, problema care continua sa fie actuala dupa 80 de ani. Sa nu uitam situatia din 1918: dupa intre¬girea tarii si catre nord si catre vest si catre est, daca-i adunam pe toti minoritarii ramasi inauntrul granitelor tarii, unguri, germani, ucraineni, gagauzi, bulgari etc., de asemeni daca adaugam pe aceia dintre evrei, armeni sau tigani care doreau sa aiba o reprezentare proprie in Parlament, atunci un cetatean din patru nu era de origi¬ne etnica romana. Sa nu uitam gravitatea acestei proble¬me cu care s-a gasit deodata confruntata Romania Mare.
Reforma agrara se afla in programul Partidului Libe¬ral chiar dinaintea izbucnirii razboiului, in plin razboi, in aprilie 1917, regele Ferdinand, pentru a incuraja pe ostasii tarani, facuse o proclamatie conform careia, dupa ce razboiul va fi fost castigat, se vor imparti pamanturile marilor mosii, asa incat guvernele postbelice erau absolut obligate sa puna in practica reforma fagaduita solemn de insusi regele tarii. Aici trebuie subliniat ca aceasta reforma agrara, inceputa in 1918 si incheiata in 1922, este cea mai mare reforma agrara facuta vreodata in lume de un guvern burghez sau, in orice caz, de insisi proprietarii terenurilor agricole, in toata istoria universala pe care am cercetat-o, am gasit un singur precedent, in China, in veacul al X-lea, dar aici am avut de-a face cu o revolutie, iar efectele au fost de scurta durata. Daca privim istoria Europei, intalnim, bineinteles, confiscarea bunurilor in timpul revolutiei ruse, insa aceasta nu s-a facut pentru a improprietari pe tarani, ci pentru a infiinta colhozuri.

O revolutie de impartire a pamantului in mod pasnic, cum am facut-o noi, intr-un parlament in care aproape toti cei care au votat aceasta lege erau proprietari de pamant, este un lucru unic in istorie.
S-a ajuns deci ca tara noastra, intre cele doua razboaie, sa aiba o distributie a proprietatilor asemanatoare cu cea care exista in Franta sau in Suedia, adica circa 20% din pamanturi sa apartina celor care au peste 50 de hectare, iar restul sa apartina unor proprietari mici sau foarte mici. Se poate reprosa ca rezultatele, din punct de vedere eco¬nomic, n-au fost bune. E drept, n-a fost destul timp pen¬tru a aparea efectele benefice ale reformei; dimpotriva, primele rezultate au fost proaste: daca pe marile proprie¬tati se putuse cultiva grau pe suprafete intinse, cu munca relativ fortata a taranului, Romania ramanand un mare exportator de cereale, dupa razboi am devenit o tara care abia mai putea exporta. Din punct de vedere cantitativ, productia a scazut, in parte si din cauza lipsei de mijloace a micilor proprietari si a ignorarii tehnologiei agricole moderne. Pe de alta parte, cum eram o natiune prolifica, loturile de pamant impartindu-se intre copii de la prima generatie, putem spune ca, in preajma celui de-al doilea razboi mondial, situatia micilor agricultori nu era pros¬pera. Trebuie adaugat insa ca „la jumatatea drumului", intre 1929 si 1931, s-a produs cea mai mare criza eco¬nomica mondiala inregistrata de la inceputurile erei industriale, inceputa in Statele Unite sub forma unei crize bursiere (provocata, paradoxal!, de supraproductie), s-a propagat vertiginos pe toata planeta — dovada ca de pe atunci economia era mondiala. Preturile agricole, si la noi, au scazut brutal la mai putin de jumatate (copil fiind, am trait momentul!), astfel incat producatorul nu s-a mai putut ridica peste nevoile sale strict alimentare. Nici una dintre reformele planuite de liberali sau de Partidul National-Taranesc (realizarea unui sistem de cooperative taranesti sau ajutorarea bancara pentru modernizare) nu s-a putut injgheba la vreme inainte de izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial.