t3k21ki
In sec. XVIII si la inceputul sec. XIX au avut loc uriase transformari economice si sociale, structurile feudale erau profund erodate, incepusera sa apara primele intreprinderi de tip capitalist si , in acelasi timp, produsele romanesti intrau, putin cite putin, in circuitul oriental. Ideea nationala, ca pretutindeni in Europa, avea sa devina visul inaltator al intelectualitatii si elementul de baza in planurile de viitor, facute de politicieni. Unirea unei parti a creierului din Transilvania cu biserica catolica (greco-catolicii), realizata de casa de Habsburg intre anii 1699-1701, a jucat un rol important in emanciparea romanilor transilvaneni. Lupta lor pentru drepturi egale cu alte grupuri etnice (cu toate ca romanii detineau peste 60% din populatia principatului, ei erau inca considerati "tolerati" in propria lor tara), a fost pornita de episcopul Inocentiu Micu-Klein si continuata de grupul de intelectuali din cadrul miscarii "Scoala Ardeleana": Gheorghe Sincai, Petru Maior, Samuel Micu, Ion Budai Deleanu. Acesti carturari au dovedit latinitatea limbii romane si a poporului roman, ba chiar mai mult faptul ca ei au avut o existenta neintrerupta ca populatie autohtona. In virtutea acestei mosteniri, ei au pretins drepturi egale cu celelalte natiuni din Transilvania - ungurii, secuii si sasii. Revendicarile romanilor din Transilvania au fost supuse atentiei Curtii din Viena, intr-o lunga petitie, numita Supplex Libellus Valachorum (1791), care insa n-a primti nici un raspuns. Problema Renasterii in Tara Romaneasca a fost exprimata in cadrul Revolutiei condusa de Tudor Vladimirescu (1821), care a izbucnit in acelasi timp cu miscarea Greciei pentru libertate.

Tudor Vladimirescu, conducatorul Revolutiei Romane de la 1821
Cu toate ca trupele otomane si tariste au ocupat principatele dunarene in acelasi an, sacrificiile facute de romani au dus la abolirea regimului fanariot si domnitorii pamanteni au fost din nou numiti pe tronurile din Moldova si Tara Romaneasca. Tratatul de Pace din 1929, semnat la Adrianopole (astazi Edirne), a dus la incheierea conflictului ruso-turc din 828-829, care a dus in final la razboiul de eliberare nationala purtat de Grecia. Acest tratat a slabit foarte mult suzeranitatea otomana si a sporit protectoratul Rusiei. Acum, comertul era liber, cerealele romanesti au inceput sa patrunda pe pietele europene. Sub Pavel Kiseleff, comandantul trupelor rusesti, care ocupa cele doua principate romanesti (1828-1834) a fost introdus un Regulament Organic in Tara Romaneasca (1831) si Mildova (1832). Pana in 1859, aceste regulamente au servit ca legi fundamentale (constitutii) si au contribuit la modernizarea si omogenizarea structurilor sociale, economice, administrative si politice, care incepusera in decadele premergatoare. Prin urmare, in prima jumatate a sec. XIX, Principatele Romanesti au inceput sa se distanteze de lumea otomana orientala si sa isi spuna cuvantul in spatiul spiritual al Europei de Vest. Idei curente, atitudini din vest erau mai mult decat binevenite in societatea romaneasca care suferea un proces ireversibil de modernizare. Acum, constiinta ca toti romanii apartin aceleiasi natiuni era generalizata si uniunea intr-un singur stat independent a devenit idealul tuturor romanilor.

Unirea si independenta Vantul revolutiei din 1848 a batut si asupra principatelor romanesti de asemenea. Ele au adus in mijlocul scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram Iancu si altii.

Nicolae Balcescu, unul din conducatorii Revolutiei din 1848
In Moldova tulburarile au fost inabusite rapid dar in Tara Romaneasca revolutionarii practic au condus tara din iunie pana in septembrie 1848. In Transilvania revolutia s-a prelungit pina aproape la sfarsitul lui 1849. Acolo, liderii unguri au refuzat sa ia in consideratie revendicarile romanilor si ei au reusit sa anexeze Transilvania la Ungaria; asta a dus la separarea fortelor revolutionare romanesti si unguresti. Guvernul ungar al lui Kossuth Laios a incercat sa inabuse lupta romanilor, dar el s-a confruntat cu rezistenta armata a romanilor in Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.

Avram Iancu, conducatorul Revolutiei din 1848 in Transilvania
Cu toate ca interventia brutala a armatelor otomane, tariste si habsburgice a fost incununata de succes in 1848-1849, valul de inoire in favoarea ideilor democratice s-a raspindit peste tot in urmatoarea decada.
Rusia a fost infranta in Razboiul din Crimeea (1853-1856) si asta a pus sub semnul intrebarii din nou fragilil echilibru european. Datorita pozitiei lor strategice la gurile Dunarii, pe masura ce aceasta cale de navigatie era din ce in ce mai importanta pentru comunicatiile europene, la Congresul de pace de la Paris (februarie-martie 1856) s-a pus problema statutului Principatelor Dunarene. Valahia si Moldova ramaneau inca sub suveranitate otomana, dar acum ele erau plasate sub tutela colectiva a celor sapte puteri care semnau Tratatul de pace de la Paris: aceste puteri au hotarit atunci sa fie convocate adunarile locale care sa hotarasca asupra viitoarei organizari a celor doua principate. Tratatul de la Paris stipula de asemenea: retrocedarea sudului Basarabiei la Moldova, teritoriu ce fusese anexat de Rusia in 1812 (judetele Cahul, Bolgrad, Ismail); navigatia libera pe Dunare: stabilirea unei comisii europene a Dunarii; statutul de neutralitate a Marii Negre. In 1857 au fost convocate Adunarile Ad-hoc la Bucuresti si Iasi in baza prevederilor Congresului de Pace de la Paris din 1856: toate categoriile sociale participante la aceste adunari au hotarat in unanimitate sa uneasca cele doua principate intr-un singur stat. Imparatul francez Napoleon al III-lea a sprijinit aceasta hotarare, Imperiul Otoman si Austria au fost impotriva, astfel ca s-a convocat o noua conferinta a celor sapte puteri in Paris (Mai-august 1858): cu acea ocazie doar citeva din revendicarile romanilor au fost acceptate. Dar, romanii au ales in 5-17 ianuarie 1859, in Moldova, si in 24 ianuarie-5 februarie 1859, in Tara Romaneasca, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor unic, realizand, de facto, unirea celor doua principate.