Gheorge Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al partidului comunist in octombrie
1945, ulterior conducator al partidului unic pana la moartea sa in 1965, a fost,
dupa modelul politic reprezentat de Stalin, un conducator autoritar, intolerant
cu orice forma de opozitie. Regimul Dej a cunoscut trei etape principale ale
luptei in interiorul partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelul
stalinist, pentru impunerea echipei sale fidele si pentru eliminarea (epurarea)
adversarilor reali sau potentiali. c3m3mq
Prima etapa a epurarilor intrepinse de Dej a inceput in 1945, prin lichidarea
grabita a lui Stefan Foris, fost conducator al partidului comunist in timpul
razboiului, si a culminat cu arestarea, in 1948, a liderului de partid Lucretiu
Patrascanu, un comunist cu o buna pregatire intelecuala si foarte ambitios in
care Dej vedea un adversar politic personal. Patrascanu a fost inchis si supus
la diverse presiuni fizice si psihice, pentru a recunoaste colaborarea cu servicii
secrete occidentale. Dupa moartea lui Stalin (5 martie 1953), noul conducator
al Uniunii Sovietice, Nikita Hrusciov, a dat semnalul innoirii echipelor conducatoare
din tarile-satelit. Temandu-se ca Hrusciov va dori inlocuirea sa cu Lucretiu
Patrascanu, Dej a decis in 1954 lichidarea adversarului sau, in urma unui proces
regizat in culise.
A doua etapa a epurarii intrepinse la varful propriului partid i-a avut drept
victime principale pe Ana Pauker si pe colaboratorii acesteia, Vasile Luca si
Teohari Georgescu (gruparea moscovita, Dej si colaboratorii sai fiind “fractiunea
interna”). Cele doua fractiuni au colaborat atata vreme cat au avut de
luptat impotriva dusmanilor comuni. In 1952, avand consimtamantul lui Stalin,
gruparea lui Dej a pornit ofensiva deschisa impotriva gruparii Anei Pauker,
acuzand-o de “politica de stanga”, “impaciuitorism”,
etc. Unul dintre avantajele lui Dej provenea si din faptul ca atacul sau la
adresa Anei Pauker (care era evreica) coincidea cu inceputul unei camapni antisemite
a lui Stalin la Moscova.
Ultima etapa a epurarii interne a avut loc in iunie 1957, an in care Dej a anihilat,
din punct de vedere politic, alti doi lideri de partid susceptibili de a-i deveni
adversari: Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu. Acum, ca si-n precedentele
etape, comform ritualului politic practicat de toate regimurile comuniste, Dej
a legat de numele adversarilor sai inlaturati toate abuzurile, esecurile si
nerealizarile regimului; in locul celor epurati, si-a numit oameni fideli, din
propria sa echipa. Dupa 1958, anul retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul
Romaniei, trece la o schimabare sensibila a liniilor directoare ale politicii
sale: este vorba de o oarecare indepartare fata de modelul sovietic, mai ales
in privinta politicii externe.
Pe planul politicii interne, aceasta schimbare s-a manifestat printr-o relativa
liberalizare a vietii culturale, a invatamantului, etc. Legaturile culturale
si stiintifice cu tarile din Occident, rupte dupa 1948, sunt reluate si ajung
la un nivel modest, dar promitator. Dej reia si legatura cu Iugoslavia, al carei
lider comunist, Iosip Broz Tito, fusese un adversar redutabil al lui Stalin.
Totusi, este de retinut faptul ca, din punct de vedere politic, partidul unic
si-a mentinut nestirbit controlul intern asupra societatii si nu a cedat nici
unul din prerogativele sale.
