La noi, cel mai simptomatic dintre partidele de ex¬trema dreapta a fost miscarea legionara. Dat fiind ca si astazi ideologia acestei miscari mai atrage simpatii, trebuie sa incerc sa spun ce a fost miscarea legionara. Si e foarte greu de explicat. Mai intai, sa nu credeti, cum spun adver¬sarii miscarii legionare, ca a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Miscarea legionara a fost o miscare auto¬htona, nascuta din grupari studentesti anticomuniste, intre care una era condusa de Corneliu Zelea Codreanu. La un moment dat insa, se intampla un lucru grav in cariera lui Corneliu Codreanu: intr-un proces in care era acuzat de un prefect ce se purtase intr-adevar foarte urat cu studentii pe care-i arestase (batai, procedee cu totul detestabile si con¬damnabile — asemenea comportament exista si inaintea epocii comuniste, dar la o scara infinit mai mica), Corneliu Codreanu scoate revolverul si-l ucide pe-acest prefect. De la uciderea, pe vremea lui Cuza, a sefului conservato¬rilor, Barbu Catargiu (nu s-a lamurit nici pana astazi cine a fost asasinul, dar e evident ca oamenii care erau de partea lui Cuza-Voda l-au omorat pe cel ce se opunea reformelor domnitorului), de la 1863 si pana la acest asasi¬nat nu s-a petrecut in tara noastra nici o crima politica — ceea ce contrasta cu „obiceiurile" din Balcani.

Asta este marea invinuire care se aduce legionarilor: au introdus in moravurile politice romanesti ceva ce nu facea parte din traditia noastra. s7b14bb
Atunci au inceput sa fie prigoniti intr-adevar acesti tineri care voiau schimbari adanci in tara si in moravurile politice ale tarii. Codreanu — achitat de un juriu popular dupa uciderea prefectului — creeaza impreuna cu cativa apropiati, intr-o atmosfera mistic-religioasa. Legiunea Arhanghelului Mihail, care se va numi mai apoi si Garda de Fier. Ce voiau ei? Ziceau ca vor sa curete tara de moravurile politice murdare, sa inlature influenta perni¬cioasa si cosmopolita a evreilor si a masonilor; se voia intoarcerea la un trecut popular, mitic, folosind uneori expresii care ni se par acum de o mare naivitate („Sa facem o tara ca soarele sfant de pe cer" etc.). Codreanu, numit de partizanii sai doar „Capitanul", umbla prin sate in port national, uneori calare pe un cal alb, ca in basme. Era, in toata purtarea lor, un parfum arhaic — dar in acele momente de mare criza economica si de nedumerire politica, cu un foarte ridicat procent de somaj printre tinerii intelectuali, entuziasmul lor oarecum copilaresc a fost atat de contagios incat dupa putin timp se poate spune ca o mare parte a tineretului studentesc, dar si preoti, meseriasi, muncitori se leaga de aceasta miscare legio¬nara.
Lumea de astazi, mai cu seama sincerii democrati, nu mai intelege cum oameni de calitatea intelectuala a filo¬zofului Nae Ionescu, de calitatea lui Mircea Eliade, a lui Emil Cioran, si a atator altora de mare valoare intelectuala si morala, s-au putut lasa entuziasmati de aceasta mis¬care. Din punct de vedere social, chiar daca initiatorii proveneau din straturi apropiate de popor, recrutarea ulterioara a atins toate straturile sociale, si s-au gasit prin¬tre militantii de frunte ai miscarii un numar impresionant de persoane purtand nume „istorice": Cantacuzino, Ghica, Sturdza, Manu etc.

A existat un fel de orbire colec¬tiva. Numai tarziu — mult mai tarziu, dupa experienta razboiului — ne-am dat noi seama ca orice miscare presupunand un partid unic duce in mod fatal la crima. Cu atat mai mult, in contextul lumii de azi, reinvierea miscarii legionare apare ca o anacronica si primejdioasa aberatie, in 1933, dupa victoria lui Hitler in alegerile din Germania, legionarii s-au pregatit de alegerile din tara cu un program atat de violent fascist, antisemit si antioccidental, incat liberalul I.G. Duca, insarcinat de regele Carol sa organizeze alegerile, a crezut de cuviinta sa interzica participarea la alegeri a Garzii de Fier. Trei saptamani mai tarziu era asasinat in gara Sinaia de trei legionari. Un asasinat si mai greu de justificat va avea loc in 1936, cand o echipa de zece legionari (studenti in teologie!) impusca, pe patul sau de spital, pe disidentul legionar Mihai Stelescu, ciopartindu-i apoi trupul cu topoarele si dan¬tuind in jurul cadavrului (unii etnologi au vazut in aceasta scena abia credibila o reminiscenta a ritului antic al Cabirilor!). Totusi, succesul Legiunii sporeste, mai cu seama cand o grupa de voluntari din Legiune merge in Spania sa lupte in randurile „franchistilor", iar doi dintre ei, Mota si Marin, mor in lupta, inmormantarea lor solem¬na, la Bucuresti, in ianuarie 1937, revela lumii amploarea luata de miscare. Apoi, in alegerile din decembrie 1937, primul-ministru desemnat de regele Carol, liberalul Gheorghe Tatarescu, in mod cu totul exceptional, nu reuseste sa castige alegerile (obtinand doar 36 % din voturi in loc de cele 40 de procente necesare -— dupa lege — pentru a detine majoritatea in Parlament).