Introducere o7u15us
Ideea de cruciada a aparut intr-o Europa aflata in plina expansiune economica, insotita de un proces de colonizare, mai intai interna, in interiorul Europei, apoi externa. Era rezultatul intensificarii schimburilor, ca urmare a antrenarii Balticii in reteaua maritima comerciala, a devoltarii pietei, fapt ce a facut ca in toate clasele sociale sa aiba loc rasturnari. Incepand cu secolul 11, in Eurpa occidentala viata urbana a cunoscut o renastere ce permitea oraselor o afirmare pe plan politic si social ele primind statutul propriu , iar in secolele ce au urmat fiind inscrise in ierarhia feudala, avand dreptul la blazon. In secolele 11-13, numarul oraselor a crescut spectaculos, inflorirea lor impunand forme de viata, de cultura si de gandire noi, ce anuntau viitorul progres social.In secolul 11, orientul era cunoscut europenilor doar din povestirile pelerinilor sau ale negustorilor.Pana la cruciade , prin Orient se intelegea, propriu-zis, Orientul Apropiat, si era concentrat intr-un singur punct, „tara sfanta”(Palestina). Nume ca Ierusalim, Bethleem, Nazareth erau familiare omului inca din copilarie, faceau parte din lumea lui spirituala in care era crescut. Erau locuri ce tineau de traditii biblice, putini le precepeau ca pe o realitate , iar si mai putine stiau sa le gaseasca un loc pe harta, sa le inglobeze intr-un context polotico-istoric datInca din secolul 4 s-a manifestat dorinta crestinilor din Occident de a vizita pentru a vedea cu ochii lor locurile in care a trait si a patimit Isus. Dupa anul 980 valurile de pelerini s-au succedat intr-una, din ce in ce mai numeroase. Multi pelerini erau inarmati deoarece trebuiau uneori sa poarte adevarate lupte cu musulmanii.
Cruciadele au fost operatiuni militare de cea mai mare anvergura pe care le-a intreprins Occidentul medieval. considerate mult timp(pana catre 1800) exclusiv sub aspect religios, in realitate aceste expeditii au avut drept cauze (si rezutate) elemente de natura diferita( sociale, economice, politice, morale), desi au fost mobilizate sub lozinca „razboiul sfant”, de eliberare a Ierusalimului si a „Mormantului Sfant” de sub ocupatia „paganilor” musulmani. Obiectivul declarat al papalitatii organizand o cruciada era acela de a da posibilitatea pelerinilor sa viziteze Sfantul Mormant si locurile sfinte; deci de a le elibera de sub stapanirea „paganilor”. Regii si marii baroni urmareau ca prin participarea la cruciada, sa-si sporeasca posesiunile si sa-si consolideze influentele politice si militare. Micii feudali si cavalerii ramasera multi dintre ei fara feude(din cauza sistemului de mostenire); or, in tarile din Orientul Mijlociu , posobilitatile castigarii unor mari domenii erau nelimitate. Negustorii marilor orase din Occident erau si interesati sa-i elimine pe rivalii lor bizantini.In sfarsit, pentru marea masa de tarani, a pleca in cruciada insemna a scapa de saracie si de grele obligatii feudale, de foametea cauzata de iernile aspre si de numerosii ani de seceta;insemna a scapa de jafurile la care erau supusi in fiecare an de razboaiele dintre feudali , precum si de teribilele epidemii de care suferise indeosebi Franta. Cei care porneau in cruciada erau liberi sa-si paraseasca stapanii, erau scutitide dari si de plata camatei, datoriile le erau amanate, erau dezlegati de juramantul facut creditorilor lor. Biserica le acorda dreptul de a fi judecati numai de forurile ecleziastice, nu de cele senioriale, le promitea protectia bunurilor si familiilor lor, iertarea pacatelor savarsite ;iar celor ce vor muri in „razboiul sfant”, fericirea Raiului. Pe uscat , titnerarul clasic al cruciatilor trecea din Occident de-alungul Rhinului si a Dunarii , traversa campia panonica, apoi regiunea balcanica, trecand prin belgrad, Sofia, Adrianopol, pana la tarmul Bosforului; apoi , din Constantinopol terceau in Asia Mica , pana ajungeau la Ierusalim. Cu toate acestea, erau posibile si alte itinerarii:in prima cruciada cavalerii din sudul Frantei traversau Alpii, nordul Italiei, iar Dalmatia trecand prin Durazzosi coasta albaniei, se indreptau spre Constantinopol. O alta ruta terestra, urmata de cruciatii anglo-normanzi, traversa Franta , Alpii, strabateau Italia pana la Bari si Brindisi, de unde acestia se imbarcau si ajungeau la Durazzo si Ochrida.Durata prelungita a calatoriei(cel putin patru luni si jumatate) se explica prin mijloacele de transport precare, prin drumurile foarte prost intretinute, lipsa sau raritatea podurilor,prin dificultatile tarversarii muntilor ori a vailor mlastinoase.Bandele inrmate de cruciati jefuiau tarile prin care treceau deoarece trebuiau duse lungi tratative pentru a lise permite sa traverseze chiar teritoriilecrestine sau bizantine.Din toate aceste motive itinerariile maritime erau net favorabile celor terestre.. Inca din anul 1099 orasul Pisa echipeaza 120 de corabii pentru a participa la prima cruciada . In anul urmator, venetienii trimit o flota de 10 corabii cu cruciati; iar in 1122 , o flota de ne mai putin de 300 de corabii, sub comanda dogelui. In 1090 o escadra engleza il imbarca la Messina pe Richard inima de Leu si cruciatii sai, ajungand in luna iunie a aanului urmator la Tyr, dupa ce in trecere cucerise Ciprul de la bizantini.Durata traversarii era incerta: 20 de zile de la Marsilia la Alexandria, 40 de zile de la Marsilia la Acra, 33 de zile intre Marsilia si Cipru. Corabiile masurau cam 30 de metri lungine, 12 latime si 5 inaltime, iar cruciatii calatoreau pe ele intr-o inghesuiala de nedecris(uneori numarul lor trecea de 1000 de oameni pe o corabie, sau alte ori acestia calatoreau impreuna cu animalele.
„Cruciada saracilor”
In 1074, cand turcii seldjucizi au invadat Imperiul bizantin si Siria, masacrand populatia, distrugand sau profanand bisericile si lund in sclavie mii de crestini , papa Grigorie 7 si-a exprimat intentia de organiza o expeditie pentru eliberarea Ierusalimului, facand apel la principii crestini. Zece ani mai9 tarziu, papaUrban2 a lansat la conciliul din Clermont(7 noiembrie 1095) apelul ca episcopii si abatii as predice cruciada si „sa-i convinga pe toti oricarei clase sociale apartineau, cavaleri sau pedestrasi, bogati sau saraci” sa porneasca sa elibereze Tara Sfanta. Predicile in favoarea cruciadei au gasit un ecou imens in marele largi populare, impinse la disperare de mizerie sau fanatizate de predicile , de promisiunile si de perspectivele unei viati mult-visate . nerabdatori fara sa astepte termenul fixat pentu plecarea peste 6 luni, a cavalerilor, mii de tarani di nnodul si sudul franteisi din Gemania apuseana, multi dintre fiind insotit de femei, copii si batrani , in care cu boi sau pe jos, neinarmatim, cu provizii insuficiente si fara bani, au pornit „spre Ierusalim”. Inrabdurlie acestei multimi dezorganizate si nedisciplinate, se aflau si multi oraseni saraci, calugari fugiti din manastiri, pelerini, aventurieri, vagabonzi, talhari, criminali si cativa cavaleri briganzi.
O prima gloata de 1500 de oameni, condusa de Petru Eremitul , calugar, a traversat Germania, Ungaria, intrand pe teritoriul bizantin in Serbia, Bulgaria si au ajuns pe malul Bosforului. Un alt grup pornit din nordul Frantei sub conducerea altui predicator, Gauthier-sans-Avoir, urmand acelasi itinerar, s-a intalnit cu Petru Eremitul langa Constantinopol. Dupa ce i-a saftuit sa astepte sosirea cruciatilor cavaleri si in fata refuzului lor si a dezordinilor continui, imparatul Alexios Comnen i-a transportat pe celalalt mal al Bosforului. Aici 25000 de pelerini- cruciati au pornit sa ia cu asalt Niceea, fiind insa mamacrati de turci. Au ramas 3000 de supravietuitori care au fost salvati de flota bizantina si adusi in Constantinopol. Multimi asemenatoatre ca indisciplina si compozitie (12000-15000 de oameni)au pornit concomitent cu primele jefuind orasele tarilor europie centrale sau masacrand evreii ; pana la urma au fost infrante de armata regelui sau de populatia pe care o jefuiau. Aceste mascari ce mase populare dezorganuzate, impropriu numite cruciada saracilor nu au nimic in comun cu expeditiile feudalilor care le-au urmat si au fost bine organizate si metodic conduse . „Cruciada saracilor” a compromis ideea de cruciada prin actinile lor reprobabile.Dar mase eterogene de necombatanti au insotit in continuare trupele cruciatilor.
Prima cruciada
Dapa incherea conciliului de Clermont, papa Urban al II-lea a lansat un apel catre intreaga Europa crestina, episcopilor revenindu-le obligatia de atransmite tuturor preotilor din parohii dispozitiile adoptatede conciliu cu privire la cruciada.Raspunzand la apelul papei, s-au format patru armate feudale, bine organizate si echipate, conduse de conti si duci de mare prestgiu. Nici una nu avea in frunte un rege, caci pa data cand papa a prediat cruciada, atat imparatul Germaniei Heinrich IV, cat si Filip I al Frantei si Wilhelm II Angliei erau excomunicati de Biserica.
Armata lotharingiana, recrutata Lorena, Brabant si regiunea renana, era condusa de ducele Goderfoy de Bouillon. A doua armata se afla sub conducerea gucelui Normandiei, Robert Courteheuse insuma contingente din nordul Frantei. A treia, formata din cavaleri provensali care mai luptasera si in Spania contra musulmanilor, era condusa de Raymond de Saint-Gilles, conte de Touluose. A patra armata o formau cavalerii normanzi din sudul Italiei (care invadasera deja de doua nori Imperiul Bizantin), in runtea carora se afla contele Bohemond de Taranto, fiul faimosului Robert Guiscard, avand alaturi pe nepotul sau Tancred.
Toate aceste ramate au pornit in toamna anului 1096 si s-au intalnit la Constantinipol in primavara anului urmator, dupa ce au urmat itinerarii diferie( normanzii au primit corabii de la Pisa si Genova pentru a traversa Adriatica). Cruciatii trebuiau sa depuna juramantul de fideliate imparatului bizantin si sa-i cedeze toate teritoriile, orasele, si cetatile pe care aveau sa le cucereasca de la turci, deoarece apartinusera candva Imperiului Imparatul Alexios Comnen, neavand incredere in cruciati iitrata ca pe mercenari: nu le dadea ajutor militar, decat daruri, titluri, alimente si solda trupei.
Primul oras asediat si cucerit de cruciati a fost Niceea , care fost predat leal armatei bizantine. Traversand spre sud Anatolia, parcurgand 800 de kilometri, inaintand in conditii foarte grele, prn stepa, desert, tinuturi dvastate de incendii si cu fantanile otravite de turcii in retragere, sufeirn dde foame, sete, caldura torida, pierzand cei mai multi cai si cavalerii cotinuand drunulpe jos, cruciatii au cucerit bazele militare fortificate de turci in tinuturile Muntilor Taurus, continuand drumul spre Antiohia. Un prim conflict cu bizantinii s-a ivit atunci cand Boudoin de Boulogne, deviind de la directia stabilita, a cucerit Edessa , creand aici un stat propriu , un comitat care a durat jumatate de secol. Antiohia a fost cucerita dupa un asediu ce a durat 8 luni(1098). Bohemond a tinut orasul ca domeniul sau personal, fara a mai continua drumulspre Ierusalim.
Diversiunea lui Boudoin si Bohemond, uitand de juramantul de vasalitate, nu s-au mai gandit la eliberarea Sfantului Mormant. Daca nu ar fi intervenit puterea de convingere a legatului papal si presiunea exrcitata de masele populare, obiectuvul principal al cruciadei ar fi fost uitat si totul ar fi degenerat in crearea a sute de domenii feudale individuale. Dupa nenumarate raiduri de prada, jafuri, distrugeri, incendii si masacrarea populatiei mai multor orase, armatele urmand drumul de coasta , au contunuat drumul spre Palestina. Orasele cucerite ( Cezarea, Tortosa, Sidon, Tir, Tripoli, Beirut) le-au furnizat alimente, cai si bani. Cruciatii, dupa un asediu de o luna de zile, au cucerit Ierusalimul. A urmat o saptamana de jafuri si masacre de populatie, evreii fiind adunati in lagare si arsi de vii. Cu doua saptamani inainte papaUrban al II-lea, murise, fara a afla de cucerirea locurilor sfinte. Godefroy de Bouillon a fost ales aparator a Sfantului Mormant si a respins un violent contraatac al musulmanilor din Egipt si a creat pricipatul Galileei. Dupa aceasta, Raymond de Toulouse si-a consolidat comitatul Tripoli, Behemond a intrat in conflict cu bizantinii si si-a marit principatul Antiohiei , iar la cinci luni de la moatea lui Godefroy a fost incoronat cel dintai rege al Ierusalimului, fratele sau Baudoin.Acesta din urma si-a lasat ducatul Edessa cumnatului sau Baudoin alII-lea de Bourg.
Cruciada a II-a
Formarea statelor latine in Orientul Apropiat, prezenta unui numar mare de staini , a unor trupe straine au fost intampinate cu dusmanie de populatia autohtona.In aceste conditii , in Asia Mica , s-a produs un reviriment musulman. O contra cruciada turca , un djihad a fost organizat din initiativa sultanului Persiei, Muhamad ( pe nume Zengi), cu concursul califautlui din Bangdad , de care teoretic tineau, inca, toate sultanatele si emiratele. Inceputul razboiului sfant musulman poate fi plasat in anul 1110 , cand atabegul din Mosul porneste cu o armata puternica impotriva Edessei. Intre regatul Ierusalim si Damasc s-a creat un „modus vivendi”, caci ambele state aveau un udsman comun, pe Zengi. Interventia franceza din anul 1139 a salvat Damascul , iar aceeasi colaborare franco- damaschina a smuls Bayasul din mainile lui Zengi. Vestea caderii Edessei a provocat in Occident cea de-a doua crucuada , pe care papa Eugen al III-lea, speriat de soarta regatului Ierusalim, a inceput sa o predice. Ideologul cruciadei a doua a fost Bernard de Clairvaux, o figura culturala si polotica marcanta a timpului sau. Proiectul unei noi cruciade venea in intampinarea dorintei lui Bernard si gasea un teren pregatit. Acesta , din insarcinarea papei, a umblat in cursul anului 1146 prin Franta sa vorbeasca oamenilor despre noua cruciada, cum facuse altadata Petre Pusticul. La predicile lui Bernard pentru mobilizarea unei cruciade au raspuns Imparatul german Conrad al III-lea si regele Frantei Ludovic al VII-lea. Ceea ce distingea aceasta a doua cruciada din 1147 de ce adin 1095 era faptul ca nu a luat forma unei migratii internationale si, intr-un fel , neomogena, ci punea in miscare doua armate nationale regulate, comandate de doi dintre cei mai puternici suverani din Occident.
In vara anului 1147, armata cruciatilor germani( in randul carora se afla si tanarul Frederic de Suabia, viitorul rege Barbarossa) si cea condusa de regele Frantei ajung la Constantinopol (pe care baronii francezi doreau extrem de mult sa-l cucereasca). Animozitatea dintre cruciatii francezi si cei germani era permanenta. Fiecare dintre cele doua armate num ara aproximativ 70.000 de oameni( prontre care , ca de obicei, multi pelerini). Imparatul bizantin s-a grabit sa le treaca peste Bosfor, iar lipsa de alimente au dus armata cruciatilor in multe confliocte cu acestia. Armata lui Conrad a fost macelarita de turci in batalia de la Dorilea. Noua zecimi din cruciati au fost ucisi sau luati prizonieri. Umilit si descurajat, Conrad ajunge la Niceea, unde il intalneste pe Ludovic. Dar si armata acestuia, zdrobita de foame si de atacurile musulmane( cu complicitatea bizantinilor) a fost masacrata in 1148. Dupa un mars obositor, intrerupt de mai multe ori de atacurile turcilor, francezii au ajuns la raul Meandru. Pe malul opus se aflau musulmanii asezati in linie de lupta. Cruciatii, infrunte cu regele, au trecut raul inot si, cu un curaj nainchipuit ei au sustinut lupta, reusind sa-i imprastie pe turci. Dupa retragerea acestora , intrega armata s-a angajat in trecerea muntilor spre Pamphilia. Acesta a fost momentul asteptat de turci pentru ca sa atace. Luati prin surprindere, avangarda a fost despartide de ariegarda.. De pe culme, turcii s-au aruncat asupra acesteia din urma, oameni si animale rostogolindu-se prin rapi. De aici, cruciatii ocolind dusmanii, se vor duce la Antiohia, unde cruciada se va dizolva din vina lui Ludovic si al reginei Eleonora. Cei doi suverani, neisotiti de armate, au ajuns la Ierusalim. Invins si bolnav, Conrad se intoarce in Germania. Regina Frantei , impreuna cu cu majoritatea cavalerilor francezi s-au intors in Franta, pe cand Ludovic a mai ramas sase luni in Palestina ca sa viziteze locurile sfinte. Cu aceasta s-a incheiat a doua cruciada, ale caror esecuri s-au datorat in mare masura bizantinilor.
Cele patru decenii care au urmat au fost o perioada in care nugustorii genovezi, pisani si venetieni isi disputau pretentiile si interesele in porturile aparate de cruciati; in care regatul Ierusalimului era prada unor disensiui internepentru tron si a unor atacuri militare dinafara.
Cruciada a III-a(„cruciada regilor”)
Cruciada a II-a a dovedit lumii musulmane cat de putin erau pregatite armatele din Occident sa sustina lupta. Contraofensiva , inceputa de Zengi, a fost continuata de catre fiul sau , Nur-Al-Din. Balduin al III-lea, bun militar, a salvat Antiohia in 1149 de trupele lui Nur-Al-Din. Alinata acestuia cu Fatimizii a dus la cucerirea Damascului de catre turcii zengisti si desprinderea lui din alianta cu cruciatii. Razboiul dintre Nur-Al-Din si Balduin alIII-lea a durat 30 de ani si s-a sfarsit cu moartea ambilor conducatori. Generalul Saladin a fost trimis in Egipt ca acorde ajutor contra cruciatilor. Criza politica interna din Egipt i-a permis lui Saladin sa-si insuseasca puterea, fara a cere cuiva asentimentul. Acesta a intrat in Siria , a ocupat Damascul, Emessa, Hama, Baalbek si a pastra toate cuceririle pentru sine , cum a facut si in Egipt. Anul 1179 a marcat prima mare victorie a lui Saladin asupra cruciatilor, obtinuta in urma bataliei de la Marj Ayun. Saladin a avut o singura cauza pentru atacarea Ierusalimului: incalcarea de catre cruciati a conventiei cu musulmanii privind trecerea convoaielor de pelerini si negustori inspre Mecca. In tot acest tipm regele se sfla la Acra. Cand acesta aude afla de atacul turcilor pleaca la lupta cu o ar,ata de 80.200 de luptatori calare sau pedestrasi , dublu fata de oastea musulmana. Musulmanii s-au asezat pe malul lacului Tiberiadei si astfel au oprit aprozizionarea cu apa a inamicului. Nemaiputandu-se intoarce, cruciatii au asteptat asa mai multe zile, dupa care turcii i-au atacat cu calaretii si pedestrasii. Francii ingroziti , parasindu-si caii , se catarau pe dealul Hattin; aveau de ales intre a muri de foc sau de fier(turcii au in cendiat campul din apropierea fracezilor). Dupa Hattin, sultanul a pornit la cucerirea oraselor-porturi , caci asa Ierusalimul era lasat fara posibilitatea de a primi ajutor din afara . Acra s-a predat la 10 iulie 1187, Jaffa a fost cucerita de asemenea; la fel si Beirut si Ascalon. Dupa mai multe saptamani de lupte grele si pierderi in oameni, patriarhul a incercat sa salveze ce se mai putrea salva, predand orasul lui Saladin. Intelegerea la care au ajuns dupa mai multa negocieri a fost ca popultatia crestina sa paraseasca orasul platind. Dupa 88 de ani, regatul latin se prabuseste, iar Ierusalimul revenea in mainile turcilor.
Vestea cuceririi de catre musulmani a Ierusalimului l-a determinat pe papa Clement al III-lea sa lanseze noi apeluri la cruciada, la care vor raspunde Frederic Barbarossa, imparatul Germaniei, si regii Frantei si Angliei, Filip al II-lea si Richard Inima de Leu. Primul care proni(in mai 1189), cu o ar,ata de 100.000 de oameni( inclusiv necombatanti), dintre care cel putin 40.000 de combatanti, a fost Frederic Barbarossa. Imparatul bizantin s-a comportat ca un inamic al cruciatilor si incheie o alinat cu Saladin pentru a le opune rezistenta. Dupa ceFrederic ameninta cu asedierea orasului, bizantinii cedeaza si ii trec pe germani in Asia Mica. Rand pe rand cetatile musulmane se predau sau sunt evacuate, iar Saladin ordona sa fie daramate. La 10 iunie 1190, Frederic se ineaca la trecereaunui mic rau, iar armata sa fara nici o infrangere se demoralizeaza si se dezorganizeaza complet, dispersandu-se . Imbarcandu-se (francezii la Genova, iar englezii la Marsilia), trupele francezilor si ale englezilor ajung la Acra dupa un an.. In drum, Richard, intrand in conflict cu bizantinii, cucereste insula Cipru. Dupa un asediu care dura de patru ani, Acra capituleaza (iulie 1191). Filip Augustus se intoarce in tara , lasind 10.000 de cavaleri si multi pedestrasi. Richar nu poate cuceri Ierusalimul, dar obtine permisiunea sultanului ca pelerinii sa poata vizita locurile sfinte, dupa care se intoarce in tara ( de drum este facut prizonier da catre germani si este rascumparat la un pret enorm de oamenii sai).
Cruciada a III-a a eliberat Acra. A redat cruciatilor aproape intreg litoralul vechiului regat al Ierusalimului, impiedicand astfel caderea Siriei sub stapanirea cruciatilor si stabilind o situatie care va dura aproape un secol.
Cruciada a IV-a
Expeditia condusa de cei trei suverani ai Europei nu a reusit sa elibereze ierusalimul. Intre timp, marele sultan Saladin murise(1193). Papa Inocentiu alIII-lea anunta o cruciada chiar in anul urcarii sale pe tronul pontifical. Papa incredinta marchizului Bonifaciu d Monferrato conducerea expeditiei. Cu totii erau de acord ca , de data acesta, baza cea mai poptrivita de a porni operatiunile militare avand ca obictiv Ierusalimul nu este Asia Mica, nici litoralul palestinian, ci nordul Egiptului.
Cruciatii incepura trataivele cu Venetia pentru transportarea unei armate calculate la un efectiv de 4500 de cavalei, 9000 de scutieri , 20.000 de pedestrasi si hrana pentru un an. Cum suma stabilita nu putea fi achitata-caci o parte din cruciati s-au imbarcat la Marseille-venetienii n-au acceptat sa-i transporte decat cu conditia ca cruciatii sa cucereasca mai intai orasul Zara de pe coasta dalmatiana, rivalul comercial al Venetiei. O parte din cavaleri nu au acceptat acest targ, care sacrifica on oras crestin. Inocentiu al III-lea, indignat de manevra infama a unor negustori cupizi, i-a excomunicat. Cruciatii au cucerit Zara. Al doilea act de deviere a expeditiei cruciatilorm a urmat imediat: propunerea sustinuta de de venetieni , de a-l ajuta pe imparatul bizantin detronat Isac al II-lea sa-si recapete tronul, in schimbul unei sume enorme oferite cruciatilor, unei armate de 18.000 de oameni si a restabilirii unirii Bisericii bizantine cu cea romana. Din nou papa dezaproba asaltarea unui oras crestin. Datorita dogelui care sustine ideea, la 1 octombrie 1202 o flota de 480 de corabii venetiene ridica ancora. Cruciatii ajung in capitala Imperiului, Isac al II-lea este reintronat, apoi dupa sase este din nou detronat. Deci, cruciatii nu mai pot obtine ceea ce li se promisese si astfel incep asediul orasului, fara a tine cont de interdictia papei ( la 12 aprilie 1204 Constantinopolul este luat cu asalt).
Cu toate acestea , acum occidentalii plateau bizantinilor o veche polita: lunga serie de tradari, de perfide manevre diplomatice, de ostilitati de toate felurile, manifestate ( cu sau fara temei) impotriva apusenilor. Aviditatea lipsita de orice scrupul a venetienilor, comportarea cruciatilor dupa cucerire, jaful oribil care a urmat ( noua zecimi din tezaurul bazilicei San Marco din Venetia, precum si cei patru cai de bronz aurit, provin din acest jaf) -; asemenea caruia Roma nu suferise nici de pe urma gotilor si vandalilor -; ramane una din paginile cele mai condanabile ale istoriei si civilizatiei medievale. Cucerirea Constantinopoluliu da catre cruciati a fost o eroare, deoarece astfel cruciada a IV-a a facut jocul musulmanilor, distrugand in mare masura forta politica a Imperiului bizantin.
Cruciatii ramasi pe teritoriul Imperiului bizantin(majoriatea s-au intors acasa incarcati de prada) au creat mici si efemere state feudale: regatul Thesalonicului, ducatul Atenei, principatul Moreei. Marele beneficiar al cruciadei a IV-a a fost Venetia. Trei optimi din Constantinopol , un intreg cartier, insula Creta, insulele ioniene, o parte din Peloponez, din Eubea, din insulele Marii Egee etc. Au devenit posesiuni venetiene. Papa Inocentiu al III-lea i-a acuzat pe venetieni de deturnarea cruciadei
Efectul final al acestei cruciade ( care a denaturat, in mod deschis, insasi ideea de cruciada) a fost ruptura definitiva a unitatii crestine, marcand totodata si motivul esecului final al cruciadelor.
Cruciada copiilor
Abandonarea cruciadei a IV-a de catre nobilii, porniti spre Orient, sub conducerea lui Bonifaciu de Montferrat, a determinat o politica de pace in Siria, crestinii si musulmanii neindraznind nici unii, nici altii, sa provoace o ruptura. Amaury al II-lea murea in 1205, la un an dupa caderea Constantinopolului, lasand urmasilor speranta unui ajutor din Occident. Cum acesta intarzia sa vina, regentul Jean d’Ibelin, mai intai, apoi regele Jean de Brienne, un baron sarac dar chibzuit, trimis den Franta de Filip al II-lea August sa preia coroana Ierusalimului, au mentinut pace a cu Malik-Al-Adil.
Statele occidentale, care pronisera pe calea dezvoltarii nationale, aveau nevoie de lniste si securitate. Papa Inocentiu al III-lea avea dorinta de a domina lumea occidentala si dorea sa actioneze in asa fel incat oamenii sa simta ca Roam era centrul lumii crestine, de unde urmau sa porneasca toate itiativele politice. Inceputul cruciadei copiilor este o dispozitie a papei din 1212 de a se organiza procesiuni generale in toate orasele, toate la aceeasi data, la care erau chemati sa participe si copiii. Aceasta ridicare in masa a impresionat spiritele simple. Gandirea taranului se zbatea sa gaseasca un raspuns la incercarea de a scruta viitorul; ea s-a intors la credintele de demult care, cu cat imbatraneau, pareau mai intelepte. Asa a renascut o mentalitate sustinuta de credinta ca raul este alungat de bine, greseala de virtute, pacatul de nevinovatie, mentalitate care cerea, ca pentru orice inceput, o jertfa de sange. Vina imposibilitatii realizarii intr-o tara a fagaduinmtei era a adultilor, decinumai copiii nevinovati puteau, prin jertfa lor, sa reaseze omenirea. Pe de alta parte a existat o credinta straveche, adusa pana in evul mediu si chiar si dupa aceea, ca copiii pot rascumpara de la divinitate vina celor mari.
Cruciada copiilor nu a pornit din senin. In evul mediu existau comunitati ale copiilor, care aveau rostul de a educa sentimentul solidaritatii, al colectivitatii, de a crea sentimentul responsabilitatii. Asociatiile de copii aveau drepot de intiativa si putere de mobilizare, de exemplui la munca pe santierele unde se inaltau catedrale. De asemenea copiiii erau folositi ca si calauze sigure.
Cruciada copiilor nu a fost promulgata de papa si nu a fost dorita de nici o autoritate laica. Ea a pornit mai degraba din dorinta tinerilor si copiilor de a se emancipa de sub tutela parintilor si de a avea dreptul sa decida propriile acte. Cruciada a pornit din Franta, ca o procesiune condusa de un ciobanas, Etienne. In jurul lui s-au adunat un numar de apoximativ 20.000 copii, baieti si fete, care urmau in nordine si disciplina pe conmducatorul lor. Copiii au coborat pe valea Ronului pana la Marsilia, iar de acolo, cu 7 corabii au plecat pe mare spre Palestina. O furtuna puternica a despartit cele 7 corabii. Doua dintre ele au esuat in dreptul insulei Sf.Petru, toti copiii fiind inghititi de valuri. Pe locul unde au fost ingropate trupurile neinsufletite a fost ridicata mai tarziu, de catre papa Grigore al IX-lea biserica Sfintilor Inocenti. Celelalte 5 corabii au ajuns in portul Alexandria, unde copiii au fost vanduti ca sclavi sarazinilor. La cateva saptamani, in iulie 1212, a pornit si cruciada copiilor germani. Gremanii au coborat pe vale aRinului, au traversat Alpii, si s-au oprti la Genova. Orasenii din genova, ca si din alte orase s-au temut sa nu iste tulburari in oras, pentru ca erau infometati, astfel ca i-au alungat. In cele din urma cruciatii au ajuns la Roma, de unde papa i-a trimis acasa, cu indemnul sa revina cand vor fi in stare sa poarte arme. Pe drumul de intoarcere copiii au fost priviti cu curiozitate si dezgust; multi copii au murit singuri si parasiti; putini au ajuns inapoi in caminele parintesti. Expeditii de copii, de proportii mai mici, au mai avut loc intre 1257-1320; aceste marsuri aratau ca tinerii sunt solidari cu necazurile parintilor lor si nu mai vor sa traiasca ca si ei. Regalitatea si papalitatea au luat masuri impotriva acestor marsuri sai ele s-au stins, ultimul mars de protest avand loc la inceputul secolului al XIV-lea.
Cruciada a V-a
Cruciada copiilor, cu tot sfarsitul ei tragic, a dta curaj papei Inocentiu al III-lea sa faureasca noi planuri de eliberare a Ierusalimului de sub stapanirea musulmana, caci el credea ca simtise in masele populare o dorinta arzatoare de a porni din nou intr-o expeditie sub stindard cruciat, ca nu era nevoie decat de o organizare ferma pentru ca ele sa-i fie un suport de nadejde. Papa Inocentiu al III-lea socotea ca nu este timp de pierdut si in luna noiembrie a anului 1215, in conciliul de la Lantran el punea in discutie cruciada si modalitatile ei de infaptuire. Acesta moare in iulie 1216, iar urmasul sau Honorius al III-lea in acelasi an proclama cruciada in Europa, iar episcopul de Acra, Jacques de Vitry, o provaduieste in Siria si Palestina. La chemarea papei au raspuns doar Leopld al VI-lea, ducele Austriei si regele Ungariei, Andrei al II-lea. Acesta din uram fiind singurul cap incoronat inrolat in expeditie, ii este incredintata conducerea cruciadei da catre papa., desi calitatile sale militare lasa de dorit.
In luna octombrie a anului 1217, la Acra, locul de intalnire fixat de papa pentru cruciati, se strangeau aproximativ 25.000 de luptatori, dintre care doar 2000 erau cavaleri. Dupa un scrt consiliu de razboi, ofensiva a fost declansata, scopul ei fiind curatarea regiunii din jur de trupele sultanului ayubid, Al-Adil. Om incercat in lupte, acesta a preferat sa evite o infrunatre, adoptand tactica retragerii si regruparii fortelor musulmane in jurul Damascului, in timp ce o parte din trupe erau trimise ca intarire la Ierusalim sau erau lasate in jurul unor cetati-cheie ca sa opreasca inamicul in drum , sa-l retina, sa-l hartuiasca pana la epuizare.
Cruciatii s-au indreptat spre Tiberiada. La inceput au fost lasati de dusman sa cucereasca localitatile si fortaretele din calea lor, de pilda Beisan. La asediul cetatii Tabor, cruciatii au fost respinsi in mai multe atacuri repetate, incat in cele din urma, descurajati, in luna decembrie a anului 1217 au depresurat cetatea si au revenit la Acra. Regele Ungariei, epuizat si bolnav, hotaraste sa se intoarca in tara impreuna cu nobilii sai.
Restul cruciatilor au ramas , in frunte cu Leopold al VI-lea. De acum adevaratul conducator al cruciadei a devenit Jean de brienne, regele Acrei, bun cunoscator al politicii Ayubizilor, militar indraznet, dar, in accelasi timp, strateg chibzuit si bun diplomat. Acesta stie ca pentru a-l infrange definitiv pe sultan, el trebuia lovit acasa la el, adica la Cairo. De aceea, el a propus, ca plan de lupta, atacarea mai intai a porturilor de coasta , Alexandria si Damietta, cele doua porti de intrare in egipt, in acest scop urmand sa fie folosite flotele europene, care tocmai sosira la Acra, aducand noi pelerini germani si italieni. In luna august a anului 1218 cruciatii ajung pana in apropierea Damiettei, chiar cand sultanul Malik-Al-Adil moare, usurand inaintarea pe valea Nilului. Noul sultan Malik-Al-Kamil a organizat o contraofensiva , dar batalia din 2 octombrie 1218 a fost un dezastru total pentru armata musulmana. Vestea asediearii Damiettei a trezit un viu interes in Europa, asa ca noi nobili cavaleri si luptatori pedestri din Europa si insula Cipru vin in ajutorul indraznetilor asediatori. Dupa plecarea lui Leopold, sosete si legatul papal, cardinalul spaniol Pelagius de Albano, numit Honorius al III-lea sef spiritual al expeditiei.
Dupa un asediu care a durat un an , in luna noiembrie a anului 1219, Damietta este cucerita. Fratele sultanului Al-Muazzam darama zidurile de aparare a Ierusalimului, doarece in cazul in care orasul era cucerit, cruciatii erau descoperiti in fata unui atac musulman. Negocierile au inceput inca inainte de a fi fost cucerita Damietta, dar cu toate insistentele lui Jean de Brienne de a primi propunerea, legatul papal, incostient de consecinte, a respins-o. Cardinalul Pelagius, insa, voia sa faca din Damietta un centru de rezistenta , asemanator Acrei. Cum Jean de Brienne, care isi daduse seama de dificultatile inaintarii pe valea Nilului, insista pentru schimbul de cetati,dar legatul papal, manios deoarece a fost contrazis , l-a alugat din oras. El nadajduia sa insusi imparatul Federic al II-lea al Germaniei se va pune in fruntea unei armate cruciate si va veni in ajutorul celor din Egipt, dar, presat de desfasurarea evenimentelor, legatul papal si-a adunat toate fortele si a plecat spre Cairo, o greseala ireparabila, mai ales ca Al-Kamil, pentru a evita pustiirea oraselor si satelor pe unde treceau cruciatii , a propus din nou sa restituie Ieusalimul cu tot cu zidurile reparate. Pelagius a hotarat continuarea ofensivei.
Situatia pentru sultan devenise deosabit de grava, aproape fara iesire. Dupa ce s-a asigurat ca armata cruciatapornise la drum, a dispus ruperea digurilor. Nilul a inundat regiunea cu atata violenta, incat intreaga armata, oameni si cai, cuprinsi de apa pana mai sus de genunchi,au fost imobilizati, prinsi intr-o capcana din care nu puteau sa iasa oricat s-ar fi zbatut, sortiti sa piara inecati. Calea aleasa de Jean de Brienne a fost cea a tratativelor si a diplomatiei, iar Maik-Al-Kamil s-a aratat foarte bucuros sa incheie cat mai repede un razboi suparator de lung si pagubitor, mai ales ca imparatul Frederic al II-lea putea sosi in orice clipa impreuna cu cruciatii sai.
Conform intelegerii din 7 septembrie 1221 intre Al-Kamil si Jean de Brienne, Damietta era predata fostilor ei stapani, iar cruciatii primeau dreptul de a se reveni la Acra sau in celelalte stapaniri ale lor din Siria. Astfel se incheia cruciada a V-a, dupa un razboi purtat inutil patru ani, dupa pierderi insemnate de vieti omenesti,fara alt castig in afara de o pace efemera intre crestini si musulmani care a durat opt ani de zile ( 1221-1229).
Cruciada a VI-a
Jean de Brienne , cu tot succesul politic din anul 1221, s-a intors la Acra plin de neincredere. El bania ca turcii nu vor intarzia sa-si ia revansa de indata ce vor avea posibilitatea. Regelui Acrei nu-i ramanea altceva de facut decat sa se duca profesional in Europa, sa- caute pe Imparatul Frederic al II-lea ca sa-l determine cu orice pret sa, sa porneasca o cruciada in Orient, mai inainte ca Al-Kamil sa-si fi refacut fortele. Pe fiica lui Jean de Brienne, Iolanda-Isabella, vroia magistratul ordinului sa o dea de sotie stralucitorului si extravagantului Frederic, ramas vaduv. In luna aprilie 1223, acesta jura la Ferentino ca va porni in expeditia sfanta in vara anului 1225. O flota imperiala, compusa din 14 vase, condusa de Enrico Pescatore, pornea in luna august 1225 sa aduca pe mostenitoarea Ierusalimului pentru a fi daruita imparatului german. Casatoria a fost oficiata la Acra. Chiar a doua zi dupa intalnirea cu sotia lui Frederic, stapan pe situatie, l-a deposedat pe Jean de Brienne de drepturile sale si s-a proclamat rege al Ierusalimului. Incercarile la care Iolanda a fost supusa prematur i-au adus grabnic sfarsitul. La putin timp dupa ce dadea nastere unui baiat, botezat Conrad, ea se stinge din viata.
Visul infratirii dintre oameni, unindu-i ca intr-o mare familie, dincolo de barierele religioase incepea sa se contureze cu mult mai mult ca renasterea sa-l fi formulat explicit. Cruciatul ,inainte de toate, era acum un pelerin, apoi un razboinicsi numai daca era absoluta nevoie. Amanarea cruciadei, rascumpararea ei , aceasta era mentalitatea cand in scaunul pontifical a urcat Grigorie al IX-lea.
Vara anului 1227 se scurgea si Frederic nu dadea semne ca intentioneaza sa dea curs angajamentului sau. Papa nu se lasa insa amagit ca Honoriu al III-lea. Acum era momentul sa se actioneze in Orient, deoarece sultanul Al-Kamil intrase in conflict cu fratii sai si, disperat, solicita ajutorul Apusului. La sfarsitul verii au inceput pregatirile de cruciada, iar la 8 septembrie 1227, secondat de numerosi cruciati germani , la care se alaturasera un numar mare de englezi, el s-a imbarcat la Brindisi. Frederic este excomunicat de catre papa deoarece se opreste la Otranto si simuleaza ca este bonav. Atunci el provoaca o rascoala a nobilimii impotriva papei, iar papa furios la culme ii excomunica pe toti. Cu toate acestea, armata excomunicata in frunte cu imparatul excomunicat inta pe pamantul „sfant” in vara anului 1228. Cum nu se simtea destul de puternic pentru a intreprinde o cucerire pe cont propriu, imparatul a decurs la negocieri cu Al-Kamil. Diplomatia lui Frederic s-a dovedit a fi buna, dar sultanul inca mai ezita. Pentru a salva aparentele si a grabi decizia sultanului, Frederic a facut o demonstratie de forta, intreprinzand cu armata sa un mars de la Acra la Jaffa si cu putinele resurse de care dispunea, a refacut zidurile orasului. In aceste conditii, la 18 februarie 1229, se incheie tratatlu de la Jaffa dintre cei doii conducatori. El prevedea: armistitiu timp de 18 ani, retrocedarea cetatii Ierusalim, cu conditia mentinerii netulburata a enclaviei musulmane, a respectarii dreptului de a se slujii in TemplulStancii si moscheea Aksa. Orasele Bethleem, Nazareth, impreuna cu coridorul care il formeaza spre coasta, erau de asemenea cedate cruciatilor. O luna mai tarziu, Frederic intra in Ierusalim fara sa-i pese de clerul catolic si, in timp ce incetate musulmanii organizau o ceremonie de doliu, se incorona singur in Biserica Sfantului Mormant. Dupa marele trumf politic, incoronarea la Ierusalim, la Acra baronii se rascoala. In Italia, orasele lombarde fusesera ridicate de papa impotriva imparatului. Acesta se intoarce acasa, iar papa este nevoit in 1230 sa ridice excomunicarea imparatului si sa se incheie pace cu el. Dupa plecarea lui Frederic din Acra, rascoala baronilor s-a extins in Siria, apoi a cuprins si insula Cipru. Dupa trei ani de lupte intre partida imperiala si grupup anarhic, conflictul s-a stins, victoria fiind de partea rasculatilor. Dupa moartea sultanului Malik-Al-Kamil(1238), relatiile dintre musulmani si crestini s-au inrautatit din nou, iar in1239 tratatul de pace era rupt din imprudenta politica a unor cruciati sositi de curand la Acra. In noaptea de 12 noiembrie 1239, s-au indreptat spre Gaza, unde se afla o garnizoana egipteana nu prea numeroasa si deci-credeau ei-usor de dezarmat. Acestia au ajuns mai repede decat credeau asa ca au gasit de cuviinta se se odihneasca pe dunele de langa zidurile cetatii, iar somnul i-a cuprins repede. Atunci comandantul fortelor ayubide a iesit furis de dupa metereze, cu toata armata sa , i-a luat prin surprindere pe cruciati, incat acestia nu au mai avut timpul necesar nici sa incalece, nici sa fuga. 1200 de oameni au fost ucisi, 600 de cavaleri si luptatori pedestri au fost facuti prizonieri si dusi in robie. Noul sultan al Egiptului , Al-Salih-Ayub cere ajutorul celebrilor calareti khwarizmieni, cunoscuti pentrusalbaticia lor in lupta. Acestia in numar de circa 10.000 de oameni, condusi de Berke-Khan, in 1244, au atacat si cucerit Tiberiada, apoi s-au indreptat spre Ierusalim. Baronii din Acra , Beyruth, Tyr, Jaffa au refuzat sa vina in ajutorul Ierusalimului. Consiliul de razboi al nobililor a hotarat sa incheie o alianta cu Transiordania si sa o reinnoiasca pe cea cu Damascul. A urmat o infruntare cu armata franco-damaschina, care s-a soldat cu o infrangere a cruciatilor si a aliatilor lor dintre cele mai sangeroase, socotita al doilea Hattin. Numarul motilor si al prizonierilor se ridica la aproximativ 16.000 de oameni. La 23 august 1244, khwarizmienii au ocupat Ierusalimul in numele lui Al-Salih.
Statele latine isi traiau ultimele zile. Ierusalimul fusese pierdut definitiv de catre cruciati, anarhia domnea pretutindeni, iar in Europa elanul se stinse pentru totdeauna si nimic nu il va mai reinvia, desi cruciada va ramane inca multa vreme sa desemneze o expeditie impotriva musulmanilor.
Cruciada a VII-a
Caderea Ierusalimului (1244) in mana sultanului Ayubid nu a mai starnit in Europa emotia de altadata. In societatea feudala apuseana, procesul centralizarii statelor complicase relatiile internationale, nimeni nu mai vroia sa auda de unitatea politica eurapeana crestina, de suprematia imparatului sau a papei, interesele nationale sau particulare creasera partide polotice gata sa infrunte , unele tanjind de faramitarea feudala de altadata, altele vizand o mai mare putere in stat.
Papa Inocentiu al 4-lea , in conciliul de la Lyon(iunie- iulie 1245), a predicat cruciada si a asteptat un raspuns. Frederic al2-lea , insa a manifestat o rezistenta darza fata de acest proiect si o data cu el intreaga partida anti papala mai ales din Italia,Anglia, Norvegia. Dar cruciada nu putea sa moara pur si simplu. Totusi, setea de aventura nu secaes complet inimile cavalerilor, dovada un Thibaud al 4-lea, conte de Champagne, care pleaca cu o mana de oameni si impreuna strabateau, pe jos, drumul anevoios din Franta si pana sub zidurile Ascalonului. Expeditia contelui va fi un esec total, care pana la urma il va determina pe regele Frantei Ludovic al IX-lea a porneasca in cruciada.Cruciada a pornit intr-un moment in care toti curtenii iln credeau pierdut pe rege, el fiind grav bolnav. El insusi se considera fara scapare. Atunci implorat mila divina, promitand ca va pleca in cruciada. Pregatirile au durat patru ani. Majoritatea nobililor au refuzat sa participe, obligandu-l pe rege sa recurga la un siretlic(in noaptea de Craciun, slujitorii regelui le-au pus oamenilor in timpul slujbei, o mantie pe care era brodata o cruce).
Armata adunata numara 15000 de oameni.Conducatorii erau persoane devotate coroanei, seniori cu autoritate. Printre acestia se numarau fratii regelui:Alphonse de Poitiers, Robert d’Artois, Charles d’Anjou, varul regelui Jean d’Orleans, conetabilul Frantei Imbert de Beaujeu ( om cu multa experinta militara), ducele Bretaniei Pierre, contele Flandrei ,Guillaume etc. In afara granitelor granitelor, cruciada nu a fost sprijinita decat de un corp de oaste de oaste engleza, condusa de contele de Salisbury (William Spada Lunga).
Cruciatii s-au imbarcat pe 120 de coarbii mari de razboi si peste 150 de ambarcatiuni mai mici. Primul popas l-au facut in insula Cipru. Cipru a fost ales ca loc de intalnire cu armata templierilor si cu cruciatii sirieni`(pe care patriarhul Ierusalimului i-a mobilizat). Au urmat discutii intre conducatori privind desfasurarea expeditiei. Regele Frantei era pentru o debarcare in Palestina, prin cucerirea imdiata a Ierusalumului. Magistratul templierilor era pentru reluarea planului cruciadei a V-a cu debaracare in Egipt, pentru infrangerea sultanului. Regele Ludovic cedeaza, iar in fata Damiettei, pe mal, astepta armata sulatnului de cateva mii de oameni.La apusul soarelui cruciatii au ramas stapani pe plaja unde debarcasera. Desi grav bolnav , sultanul a prregati campania impotriva agesorilor dar a fost rapus de boala. Printr-o politica inteleapta dusa de vaduva sultanului, turcii reusesc sa ascund moartea sultanului pana in momentul sosirii din Mesopotamia a lui Al-Muzzam, mostenitorul tronului. In acest timp francezii au parasit Damnietta, si urmand cursul Nilului au pornit spre Cairo. Singurul punct fortificat,greu de trecut era Munsurah. Aici a avut loc una dintre cele mai sangeroase batalii inregistrata de cronicile medievale. A durat doua luni timp in care francezii si egiptenii au trecut printr-un adevarat iad,cand unii cand altii avand avantajul in lupta. Sultanul a adus o armata numaroasa compusa din turci selgiucizi,beduini, mameluci,pana si tarani. Musulmaiii rasareau ca din pamant,cu miile,atunci cand f rancezii credeau ca s-au retras. Aruncatoarele de pietre, de materiale inflamabile ,lancile, sabiile, iataganele loveau cu precizie,desgfigurand,mutiland,smulgand maini,strivind picioare. Pe fluviu pluteau armew si scuturi,cai si oameni,raniti de moarte se inecau,trupurile lor fiin purtate in aval pe sub ochii luptatorilor. Robert d’Artois a gasit cu cale sa intreprinda pe cont propriu un atac traversand orasului cu corpul sau de oaste in goana cailor.Dar imbatat de victorie a facut imprudenta sa-i urmereasca pe fugari.Unul dintre conducatorii mameluci a reusit repede sa-si adune oameniisa revina asupraatacatorilor masacrandu-i la randul sau. Intreaga avangarda,aproximativ 1500 de calareti cruciati a fost nimicita de catre musulmani.Luptele erau reluate zi de zi si de fiecare data se inregitrau pierderi in armata franceza imposibil de recuperat. randurile lor a izbucnit o epidemie cu dureri puternice de burta,infectii in gat si la gingii,boli cauzate de alimentatia excesiva cu carne de porc sau peste,mizeria din tabere si lipsa apei potabile. Regele s-a imbolnavit si a ramas cu ariergarda, fiind usor capturat de egipteni,impreuna cu un numar mare de nobili.Prizonerii au fost dusi in fata cortului lui Al-Muzzam unde sultanul a dus tratative cu pretiosul sau prizonier,tratative impuse de invingator ,sub amenintarea cu moartea. Sultanul a ceruteliberarea neconditionata a Damiettei si o rascumparare a regelui de 500000 livre de aur.Regele a acceptat aceasta suma fabuloasa,fara ezitare. Dar un alt eveniment neasteptat i-a pus fata in fata cu moartea. Un grup al mamelucilor s-a rasculat,l-au asasinat miseleste pe sultan,impreuna cu un grup numeros din garda personala Sultana Shajar-Al-Durr s-a proclamat regina mahomedanilor,s-a casatorit cu Aybeg-Al-Turkuman care a optat pentru rascumpararea francezilor pentru o suma mult mai mare.S-a incheiat conventia,captivii au revenit la regele lor,iar bolnavii si raniti au fost ucisi din porunca sultanului
In mai 1250 Ludovic al IX-lea s-a intors la Acra, cruciada a VII-a practic sfarsindu-se aici.
Regele,cu banii ramasi spera sa recruteze cruciati platiti, sa cumpere dusmani,sa refaca zidurile principalelor orase porturi pentru a porni o noua cruciada.
Cruciada a VIII-a
Mai intai regele Ludovic al IX-lea si-a asigurat linistea pe pamantul Siriei apropiindu-si-l pe conducatorul „sectei asasinilor”,prin daruri bogate.
Pentru a avea un aliat eficace impotriva sultanului Egiptului,intr-un viitor razboi,regele foloseste acelasi procedeu,daruri bogate. In acest fel il face aliat pe hanul tatar din Karakorum. In 1253 se realizeaza prim alianta de acest fel franco-tatara. Osolie asemanatoare fusese trimisa si la marele han din Persia si Transcaucazia.
Regele se afla in Orient,dar moartea regentei Blanca de Castilia il obliga sa se intoarca in tara,in 1254, pentru a evita ca viata politica sa alunece spre anarhie.
Dupa 1254 orasele italiene parasesc cruciatii (genovezii ajuta la refacerea Imperiului bizantin,imperiu ostil cruciatilor). Se dezbina alianta dintre cruciati si mongoli. Cruciati devin aliati ai mamelucilor deorece cu acstia erau obisnuiti si au mai avut tratate. Jocul aliantelor compromite definitiv ideea de cruciadat.Alianta cu mamelucii nu putea fi de durata. Nemultumiti de conducatorul lor,Kutuz,ei il asasineaza,conducerea o preia Baibars,care incepe schimbarea politicii in Orient. Baibars nu admitea nici un compromis cu crestinii. Ofensiva Islamului a fost reluata, repetindu-se an de an atacurile asupra francezilor, in orasele ocupate sau in care erau stapani,cultul crestin era interzi. Rand pe rand cetatile cruciatilor sunt atacate si daramate,principalele baze fiind distruse.Ultima nagejde a cruciatilor era principatul Antiohiei.In anul 1268 orasul Ultima nagejde a cruciatilor era cetatea Antiohiei.In anul 1268 orasul a incercuit din toate partile si silit sa se predea. A urmat unul dintre jafurile si masacrele, renumite prin cruzime,ale mamelucilor; 17000 de oameni au fost macalarili si peste 100000 tineri sau chiar copii, din intreg principatul, au fost dusi in grea robie.
Situatia devenea mai mult decat grava pentru cruciati .Papa trebuia sa organizeze neintirziat o cruciada,dar un razboi cu Siria aparea imposibil pentru europeni,daca nu apelau la alianta cu un popor necrestin. Astfel,in 1267 Papa trimitea o solie la hanul mongol din Persia.Solia este bine primita. La chemarea papei pentru cruciada proclamata in Europa in 1267 raspunde numai Ludovic al IX-lea. Henric al III-lea,regele Angliei ar fi dorit sa i se alature dar razboiul civil declansat in tara,il obliga sa renunte. Dar nici in Franta mobilzarea unei armate nu era usoara. Nobilii francezi s-au impotrivit acestui proiect astfel lui Ludovic nu-i raminea altceva de facut decat sa angajeze o aramata de cavalei,platita. De la avintul nebunesc, care facuse ca nobili si tarani sa se arunce in necunoscut,la cruciati platiti,,aceste este drumul parcurs de cruciada intre 1096 si 1270.
In mai 1270 cruciada a VIII-a pornea din portul Marsilia,regele fiind insotit de cei trei fii ai sai;Filip,mostenitorul tronului,Jean Trista,conte de Valois si Pierre,conte d’Alencon, si alti nobili de seama pe care regele i-a convins sa i se alature de placerea calatoriei.
De la inceput planul a fost prost intocmit. Data plecarii nu a fost bine gandita. Anotimpul nu era prielnic pentru expeditie intr-o tara cu un climat fierbinte si nisipuri arzatoare.Apoi cruciatii nu au plecat toti odata. In sfarsit in loc sa se indrepte inspre Siria pentru a face jonctiunea cu armatele mongole, flota cruciata s-a inderptat inspre Tunis. Sultanul Omar era pregatit pentru lupta (100000de oameni). In tabara fraceza aizbucnit o epidemie de dizenterie, din cauza caldurii si a regiunii mlastinoase insalubre.Epidemiei i-a cazut victima insusu regele Ludovic alIX-lea, care moare inainte de debarcarea fratelui sau Carol de Anjou si a cruciatilor sai. Despre continuarea drumului spre Siria nu mai putea fi vorba.
Sultanul egiptean a aflat de expeditia lui Ludovic al IX-lea. El a revenit in Siria, aregrupat armata , instaland o puternica garnizoana. Intre timp principele Edward, fiul regelui Angliei care cu suma de bani primita din partea lui Ludovic si-a strans o armata de mercenari, a debarcat la Acra. Baibars s-a grabit sa iasa in intampinare, unde a sustinut lupta aproape un an. In 1272 Edward se hotaraste sa renunte la cruciada si sa se intoarca in Anglia. Baibars profita de ragazul care s-a ivit, ii ataca pe mongoli si se declara sultan. De asemenea pedepseste Armenia aliata a cruciatilor. El moare la damasc in 1277 urmat la tronul Egiptul Egiptului de sultanul Kalavun. Acestuia ii revine misiunea ultimei lovituri data cruciatilor in Siria. In 1289 cazut orasul Tripoli, in 1291 a cazut Acra, doar regatul Ciprului a ramas in mana „latinilor” pana in 1571.
Ordinele calugaresti s-au refugiat in Europa. Francezii o parte au plecat , o parte au ramas sub noua stapanire.
Cruciadele in secolul XVI
In secolul al XVI-lea primul plan de cruciada a fost facut in 1501, aceasta urma sa aiba o amploare nemaiintalnita, cuprinzand Moldova, Tara Romaneasca, Venetia, Spania, Portugalia, Imperiul german, Ungaria, Polonia si chiar Mosciva. Acestui plan, care nu a fost pus in aplicare i-a urmat un altul, in 1507, creat ca urmare a apelului lansat la cruciada de catre papa Iuliu al II-lea. In aceasta cruciada ar fi urmat ca rolul cel mai de seama sa-I revina Tarii Romanesti, prin domnul ei, Radu cel Mare, datorita faptului ca romanii erau cunoscuti ca fiind viteji, ageri si darzi in lupta. Cruciada nu a mai avut loc datorita neintelegerilor dintre marile puteri din vestul Europei, aflate in faza de inceput a « razboaielor italiene ». Cu toate ca razboiul nu a avut loc, planul a avut un loc aparte in toate planurile care ii vor urma, deoarece considera ca atacul pe mare, dinspre Mediterana, trebuia sa aiba intaietate. Aceasta va face ca Ungaria sa fie lipsita de ajutor din Apus atunci cand va fi nevoie, iar turcii vor ajunge pana sub zidurile Vienei, in timp ce la Dunare romanii vor fi lasati sa se lupte singuri cu turcii. In secolul al XVI-lea au mai fost elaborate planuri de cruciada in 1513, 1517, 1527, 1533, 1536, 1542,1556, 1563. Toate aceste planuri, care s-au naruit pe rand pe fondul unei desolidarizari a tarilor europene si a scaderii autoritatii papale. Pentru statele crestine se pare aca este imposibil sa mai actioneze in comun pentru apararea unui scop innobilat de credinta. Imperiul Otoman, sub conducerea lui Soliman Magnificul, a repurtat o serie de victorii. In 1521 a fost cucerit Belgradul, in 1522 insula Rodos, victorie ce a adus turcilor controlul asupra Mediteranei. In anul 1526, in ajunul luptei de la Mohacs, Ungaria nu a gasit aliati, principii europeni aruncandu-si unul altuia raspunderea. In tot acest tim p singur domnul Tarii romanesti, Radu de la Afumati, a sustinut 19 batalii cu turcii, pe care nu i-a lasat sa treac la nord de Dunare. Batalia de la Mohacs a fost pierduta si turcii au intrat in Buda. Pentru Europa a fost un moment de mare spaima. Odata in plus, din cauza disensiunilor dintre prioncipii Europei, turcii nu au primit un raspuns pe masura. In 1530 s-a restabilit armonia dintre papa si imparat, in urma incoronarii ca imparat a lui Carol Quintul. Soliman Magnificul, care credea ca lui i se cuvine titlul de singur stapan al lumii, si-a declarat intentia de a porni razboi asupra Romei si de a se proclama Caesar. Carol a considerat ca numai o cruciada pitea fu un raspuns la o asemenea cutezanta si astfel a pornit cruciada din 1532, prima din secolul al XVI-lea. Aceasta cruciada a adunat forte cum Europa nu mai vazuse de mult. Cele doua armate, crestina si otoman s-au intalnit pe Dunare , mai inati la Bratislava, appoi la Viena. Armata turca a fost invinsa si Sloiman a pierdut multi oameni, dar lupta s-a incheiat cu un compromis, deoarece Carol a fost obligat sa incheie pacea cu Soliman, caci Ferdinand de Austria, fratele sau, atacase Italia, la care imparatul nu vroia sa renunte. Campania din 1532 a fost cantecul de lebada. In anul 1542 a mai avut loc o campanie antiiotomana, despre care a fost instiintat papa Paul al III-lea, dar aceasta nu mai poate fi numita cruciada. A fost, de fapt, o campanie a principilor germani, intrucat principii din occident nu au raspuns apelului lui Ferdinand de Austria. Indiferenta acestora a dus la transformarea unei parti din Ungaria in pasalac. Conflictul cu turcii a fost redeschis de Ferdinand de Austria, acum imparat, in 1556, dar razboiul nu a mai fost o cruciada. Chiar papa Paul al IV-lea a considerat acest razboi ca unul national.
Despre cruciade s-a vorbit atata timp cat a dainuit pericolul otoman in Europa. Biserica spera sa reface unitatea politica si religioasa a Europei cu ajutorul unui ordin infiintat in 1540, cel al ieuitilor.Iezuitii au castigat teren in toate tarile, inclusive in Imperiul ottoman, care i-a tolerat, intrucat deschideau scoli, spitale, orfelinate. Aceasta a desteptat speranta de a converti turcii la crestinism.
Entuziasmul cu privire la recucerirea Constantinopolului a cuprins din nou pe principii europeni odata cu actiunile extraordinare de lupta antiotomana ale principelui Mihai Viteazul. Planul de lupta comuna impotriva turcilor a fost zadarnicit chiar de imparatul Rudolf, care, plecand urechea la intrigile generalului Basta, care dorea sa ajunga principe al Transilvaniei, la- sacrificat pe Mihai Viteazul.
Un ultim razboi impotriva turcilor a avut loc in 1683, cand turcii au ajuns pentru a doua oara sub zidurile Vienei. Necredinciosii au fost invinsi, dar nu de catre o armata cruciata, ci de una nationala germana, alaturi de care au luiptat aliatii ei, polonezii. Aceasta a fost imprejurarea in care turcii au fost alungati pentru totdeauna, caci sultanul nu a mai reluat niciodata ofensiva asupra Europei. De altfel, secolul al XVV-lea este cel in care incepe decaderea Imepriului otoman.
In declinul cruciadelor rolul hotarator l-a avut schimbarea de ideologie in secolul al XVI-lea. Renasterea a produs nu numai dezbinare religioasa, ci si rasturnari in planul ideologiei politice. Teoreticienii de baza ai reformei, printre care Martin Luther, parintele parotestantismului, au desfijintat baza ideologica a cruciadelor. Ei au respins ideea de razboi religios, sustinand ca singurul razboi drept este acela de aparare. Ei au aratat ca acest razboi este unul al statului si nu al bisericii si ca armata trebuie sa fie la dispozitia suveranului si nu a clericilor.Ideea de cruciada a fost combatuta cu putere si de catre Erasmus din Rotterdam, un bun catolic, ganditor ale carui idei puteau influenta mintile multora, inclusiv principi si chiar papi. Pentru Erasmus cruciada nu era un ideal, ci un pretext. Nici masele populare nu mai puteau fi antrenate intr-o cruciada, caci odata ideea de cruciada pusa la indoiala, teama de razboi le impiedica sa isi riste viata. Pentru cei mai multi dintre oamenii de rand razboiul era o intrerupere a vietii obisnuite si nu il doreau. Atata vreme cat sultanul se afla la Constantinopol, popoarele Europei se simteau departe de truci, atat geografic, cat si emotiv ; teama de turci, odata cu decaderea Imepriului otoman, se transforma intr-o amintire.
Urmarile cruciadelor clasice
Cruciadele au avut consecinte negative si pozitive, cele negative decurgand din distrugerile de bunuri si masacrele ce aveau loc in timpul razboaielor, din exploatarea populatiei supuse, cele pozitive constand in contactul dintre doua civilizatii, care s?au influentat reciproc.
Statele crestine formate, desi au avut un caracter efemer, au contribuit ca timp de doua sute de ani, zeci de mii de cruciati sa se deplaseze in Orientul Apropiat si, o data cu ei, au patruns si moravurile apusene, pe care clasa dominanta din Orient le?a adoptat. La randul lor, feudalii apuseni au imprumutat forme ale rafinamentului si luxului oriental, pe care le?au adus apoi in Europa.
Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legaturilor dintre Orient si Occident. Relatiile comerciale ale europei apusene cu orientul s?au accentuat, fapt de care au profitat orasele, mai ales cele din Italia si sudul Frantei. In veacul al XIII?lea, Venetia si Genova faceau comert cu Orientul prin porturile Siriei si Egiptului. Ele aduceau marfuri din Orientul musulman, din China, insulele Sonde, din India. Venetia si Genova au infiintat factorii comerciale la Caffa si la Tana, de unde faceau negot cu Rusia si Polonia, astfel ca in perioada amintita se poate vorbi de o suprematie maritima si comerciala a celor doua orase in intreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea oraselor s?au raspandit unele procedee orientale in domeniul industriei textile si al prelucrarii metalelor. In Europa s?au introdus unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, lamaiul.
Din punct de vedere politic, cruciadele au inlesnit, in Europa apuseana, procesul de centralizare si de afirmare a regalitatii, ca urmare a slabirii unei parti a nobilimii si a stirbirii adusa autoritatii papale.
Pentru taranime expeditiile in Orient au insemnat o sporire a obligatiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le faceau nobilii. Dar, in acelasi timp, ele au stimulat procesul de eliberare a taranilor din serbie, eliberarea prin rascumparare fiind si ea o sursa de venit. Aceeasi nevoie de bani a facut ca nobilii sa cedeze presiunii oraselor de a?si rascumpara libertatea.
Cultura a fost si ea influentata de cruciade. Din a doua jumatate a secolului al XII?lea, se pun bazele oreintalisticii. Cunoasterea Orientului a dat gandirii filosofice, incepand cu Raymond Lulle si Thomas d’Aquino un nou impuls si o noua orientare. Cruciadele au dus la imbogatirea literaturii europene cu noi teme si la dezvoltarea ei in limba materna. Arhitectura din secolele XIII-XIV, mai ales in Italia, se resimte de influentele orientale, tot asa cum in Siria si Palestina stilul renan si romanic din norul Frantei au lasat vestigii (castelele Beaufort, Kerak, Ibelin, manastirea de langa Bethleem).