La inceputul lui octombrie 1912 izbucneste un nou razboi in Balcani, de asta data intre o alianta balcanica (Bulgaria, Grecia, Serbia, Muntenegru) si Turcia. Rusia nu intervine, in 1904-l905 suferise o surprinzatoare si umilitoare infrangere din partea Japoniei, care cu 40 de ani inainte se trezise dintr-o lunga izolare medievala si — dupa un formidabil efort de modernizare — izbutise, spre mirarea lumii intregi, sa invinga pe mare si pe uscat una dintre marile puteri europene.

Neprevazuta infrangere in Extremul Orient avusese grave repercusiuni interne in Rusia, in 1905, cu rebeliuni pe navele din Marea Neagra si miscari revolutionare in muncitorime — pre¬vestitoare ale revolutiei din 1917. f3s18se
Micile tari din Balcani, de data asta nesprijinite de marea tara protectoare, se luptau singure impotriva Imperiului Otoman imbatranit, fiindca nici una dintre ele nu atinsese inca granitele pe care le considera „naturale".
Acest prim razboi balcanic impinge granita turca foarte aproape de Constantinopol, dar abia terminat razboiul —care, spre mirarea Europei intregi, e castigat de aceste mici tari impotriva Turciei —, se iveste imediat zazania intre cei patru invingatori. Bulgarii, cel mai bine organizati din punct de vedere militar, un popor foarte ordonat, foarte disciplinat, avand instructori germani, s-au crezut in masura sa reclame grecilor si sarbilor regiuni pe care acestia le ravneau. De pilda, bulgarii voiau o iesire la Marea Egee, langa Salonic, sau chiar Salonicul, tinuturi pe care grecii le considerau mostenire istorica, pe langa faptul ca visau de-acum sa redobandeasca si Constantinopolul, si, daca ar fi dat Bulgariei acces la Marea Egee, drumul catre Constantinopol le-ar fi fost taiat. Bulgaria ar mai fi vrut si toata Macedonia, sub cuvant ca limba mace¬doneana este mult mai apropiata de limba bulgara decat de limba sarba, ceea ce este adevarat. Si astfel izbucneste al doilea razboi balcanic in 1913, iar dintr-o data mica Bulgarie ii invinge si pe sarbi si pe greci. Atunci Romania intervine ca un fel de a patra putere care sa restabileasca echilibrul, alaturi de greci si sarbi impotriva bulgarilor. Interventia noastra in 1913 a fost o simpla plimbare mi¬litara, bulgarii fiind luati prin surprindere. Nu a existat nici o rezistenta, romanii nu au avut de dat lupte impotri¬va bulgarilor, iar acestia capituleaza in fata atacului tri¬partit al grecilor, sarbilor si romanilor. Pacea se incheie la Bucuresti, Titu Maiorescu fiind presedintele Consiliului de ministri.

E un moment cand Romaniei i se pare ca devenise o putere importanta care joaca rolul de arbitru in Balcani.

Ma adresez tinerilor de astazi, cu o libertate de spirit care in general nu se gaseste in cartile de istorie. Ni se spune ca tot ce s-a facut in trecut a fost bine. Si e impre¬sionant sa notam astazi ca, atunci, aproape unanimitatea clasei politice a aprobat acea actiune a guvernului roman — reiese din discursurile epocii, din memorii si din alte documente ca singurul regret al liberalilor era „ca nu erau ei la putere" ca aceasta „glorie" sa se rasfranga asupra lor! Eu cred ca s-a facut rau in 1913 cand nu ne-am multumit numai sa ii impiedicam pe bulgari de a obtine hegemonia in Balcani, dar le-am cerut si o portiune de teri¬toriu in Dobrogea, unde de altfel nu erau majoritari nici bulgarii, nici romanii, ci turcii si tatarii. Pentru Romania nu era indispensabila aceasta marire a Dobrogei, pentru Bulgaria era vitala din punct de vedere agricol si fiindca tara era mai mica. Ne-am facut prin aceasta dusmani din oameni care au fost intotdeauna alaturi de noi in cursul istoriei. Eu cred ca preluarea Cadrilaterului de la bulgari in 1913 a fost o greseala politica. Am platit-o foarte scump in 1916, cand i-am avut pe bulgari impotriva noastra, si chiar pana astazi au ramas urme dureroase. Totusi, trebuie sa adaug ca era prevazuta o contraparte. Obtinerea Cadrilaterului era legata de ideea de a-i aduce acolo pe vorbitorii de limba romana, pe aromani si pe megleno¬romani, cei vorbind dialecte romanesti si aflati in Balcani. Era insa un proiect prost injghebat si, dupa parerea mea, chiar imoral, fiindca noi am fi luat niste aromani din Grecia sau din Albania pentru a-i aseza intr-o parte a Bulgariei, sau intr-o regiune ce s-ar fi cuvenit Bulgariei. De fapt, proiectul nu s-a putut realiza decat la o scara foarte redusa, cateva mii de familii, iar tragedia pe care am trait-o in 1940 ne-a silit sa retrocedam Cadrilaterul si sa mutam grabnic pe imigrati in alte zone ale tarii. Sa fim cinstiti: aducerea unui numar de aromani in Cadrilater a fost un esec politic grav — nici aromanii n-au fost mul¬tumiti, intrucat noi, in schimbul acestui „targ", am renuntat sa-i fortam pe ceilalti semnatari ai tratatului de la Bucuresti sa accepte un articol asigurand ocrotirea vor¬bitorilor de dialect romanesc acolo unde se aflau.