d9e18et
Este, fireste, destul de greu sa ne inchipuim astazi, vazind capitala Mexicului — imensa, tentaculara, acoperita de cele mai mari buildin-guri din lume, traversata de cele mai lungi bulevarde din lume — ce a insemnat venirea aztecilor in acel pamint al fagaduintei. Totusi, unele fotografii din secolul trecut, sau tablourile pictorului Velasco, ne dau o idee despre cum arata atunci peisajul, inainte de a se fi nascut un oras la scara americana, cind valea Mexicului presarata cu vulcani, invadata de laguna, isi astepta destinul sau de metropola. Pentru a doua oara (caci istoria mexicana se repeta: o succesiune de naufragii a culturilor ce lasa in urma focare provinciale care, la rindul lor, vor civiliza noi barbari), dupa caderea Teotihuacanului si a Tulei, incepe o noua serie de invazii. La nord de limitele A-mericii Centrale, destinata de pe atunci agriculturii, marile cimpii din sudul Statelor Unite si din nordul Mexicului sint ocupate de „salbatici", de barbari de limba uto-azteca al caror mod de viata este foarte apropiat de ceea ce literatura stiintifica numeste culture desert pattern care a supravietuit in Statele Unite pina in zilele noastre. Acesti oameni, care traiesc in principal din vinatoare si cules, merg goi sau imbracati cu piei de animale, dorm in grote sau in adaposturi rudimentare, venereaza zeii vinatorii.
Catre anul 1000 e.n. unele din aceste triburi chichimece pornesc din Aztlan (oras semi-legendar, localizat astazi de cele mai multe ori in actualul Jalisco). Ele vor avea destine diferite, atrase sau respinse din Mexicul central, in functie de conditiile climatice sau de trecerea vinatului.
Sahagun deosebeste trei feluri de chichimeci: Otomis care ocupa inca si astazi o mare parte a Mexicului central; chichimecii-Tamime (Tamime: „cei care lanseaza sageti") care sint fara indoiala stramosii tribului Pame de astazi; in fine, Teulii sau Teo-chichimecii, „adevaratii chichimeci" sau „chichimecii divini". Populatia Xolotl ca si aztecii apartin celui din urma grup. Dar insasi originea cuvintului „chichi-mec" este controversata — fara indoiala ca vrea sa insemne „neam de ciine" si a fost poate la origine un nume totemic. Treptat, el va pierde aceasta semnificatie si va desemna pe toti barbarii, triburile venite dinspre nord. Ca efect al uneia dintre numeroasele ambiguitati specifice culturii aztece, populatia Mexica va fi mindra ca apartine „adevaratilor chichi-meici", supusi zeilor razboiului si Soarelui-ra-sare, si in acelasi timp va pretinde ca apartine toltecilor, acel popor civilizat care a pre-cedato. In conformitate cu aceasta schema, chichimecii Tamime ocupau o zona intermediara, in contact de la un anumit timp cu descendentii populatiilor din Teotihuacan si Tuia, de la care ar fi imprumutat mai inainte tehnici perfectionate ca agricultura, irigatiile sau ceramica.

Incepind din acel moment si mai ales de la inceputul secolului al XlII-lea, istoria vaii Mexicului nu va mai fi altceva decit o serie de lupte pentru suprematie intre barbari si populatiile cu o cultura mai inalta, intre fractiuni de triburi chichimece, lupte care se vor sfirsi cu victoria finala a aztecilor.
Cu privire la aceasta perioada tulbure, istoricul W. Jimenez Moreno a intocmit o schema adoptata apoi in general. Primul val, acela al chichimecilor Xolotl soseste fara indoiala in 1224. Ei vin din Chicomoztoc, acele „Sapte caverne" unde analele lor situeaza inventia lumii si a calendarului si care se afla poate in regiunea Jilotepec-Tula.
In a doua treime a secolului al XlII-lea, soseste un nou val care^ vine desigur din valea Toluca. El contine populatii acolhua care se stabilesc la Coatlichan, tepaneci fixati la Azcapotzalco si, in fine, otomis din Xaltocan.
In fine, cel de al treilea val, cel care ne intereseaza aici, ii cuprinde pe azteci sau Mexica, ultimii sositi, care trebuie ca se oprisera un timp la Tuia (unde, in conformitate cu analele, au inaltat un templu lui Huitzilopochtli) inainte de a-si continua drumul. Xolotl, a caror viata ne este povestita de codexul care le poarta numele, vor juca un rol preponderent. Ei strabat Tuia deja ruinata, napadita de iarba numita zacate, intemeiaza in primul rind un oras, Xoloc, la incrucisarea drumurilor care duc la Tenayuca si la Texcoco, apoi se stabilesc la Tenayuca. Arhitectura acestui peisaj, astazi inglobat in cartierele marginase ale Mexicului, ca si ceramica si statuile sale atesta inrudirea populatiei Xolotl cu aztecii.
Intre chichimeci si populatia din Colhuacan incep sa apara neintelegeri care se termina prin infringerea celor din urma si supunerea lor. Capetenia chichimecilor Xolotl isi va casatori fiul Nopaltzin, cu o principesa tolteca. Gind sosesc tepanecii si otomis, aceste noi triburi vecine din valea Toluca, Xoloti da in casatorie printilor lor doua din fiicele sale. Sub dominatia sa pare sa se stabileasca o anumita pace care nu va fi insa durabila. incetul eu incetul, suprematia va reveni populatiei din Azcapotzalco si tiranicilor sai suverani — Tezozomoc si apoi Maxtlatl. Sub ordinele acestora, aztecii, folositi ca mercenari, cuceresc Tenayuca. Xolotl, suveranul „adevaratilor chichimeci", va intemeia dinastia din Texcoco al carei prim rege va fi Quinatzin, stranepotul sau. Destinul orasului Texcoco, la inceput independent, apoi treptat infeudat populatiei Mexico, va fi acela de a reprezenta centrul artistic si filosofic al viitoarei Triple Aliante.
Dar aztecii incep sa participe — la inceput intr-un chip modest, apoi din ce in ce mai activ — la istoria vaii Mexicului.
Niciodata, desigur, un popor care urma sa cunoasca un destin atit de stralucitor n-a avut inceputuri atit de modeste. in aceasta regiune agitata de lupte permanente, unde pamintul este rar si disputat, nimeni nu vede cu ochi buni aparitia acestui nou grup de chichimeci. Cu atit mai mult cu cit aztecii par sa fie deosebit de redutabili: zdrentarosi, cruzi, ignoranti si impregnati de mistica zeului lor singeros, Huitzilopochtli, lipsindu-le femeile, ei le fura si inventeaza sacrificii omenesti necunoscute. De aceea sint foarte rau primiti si respinsi de toti; dar ei continua sa caute pamintul fagaduintei.
Sursele se contrazic cu privire la locurile unde s-au oprit si la durata sederii lor. Aztecii insisi nu pastrau decit o amintire imprecisa si impregnata de mit despre traseul urmat venind din indepartatul Aztlan. Dar in toate cronicile revin ca un laitmotiv cuvintele: „Acolo ei au sacrificat un barbat si o femeie"; acolo au ridicat un templu in cinstea zeului lor Huitzilopochtli".
Este de multe ori greu sa privesti cu limpezime in aceasta perioada tulbure, incepind din secolul al XH-lea si pina in 1428, care marcheaza debutul veritabil al maretiei populatiei mexica. Toate micile cetati-state care lupta pentru suprematie sint inrudite; aliantele se rastoarna. Sursele care au ajuns pina la noi sint de multe ori incomplete si ne dau cronologii care nu se refera la aceeasi data a originii. Nu vrem sa trasam aici pas cu pas istoria primelor vremuri ale tribului, ci numai sa incercam a stabili liniile mari care ni se par utile pentru a intelege destinul poporului ales. Asadar, aztecii au participat la aceasta istorie tumultuoasa ca niste paria si de multe ori ca sclavi sau ca mercenari. Pina la caderea Colhuacanului, in 1367, ei depind de acest principat. impotriva lor este organizata o campanie si seful lor, Huitzilhuitl, este facut prizonier impreuna cu un mare numar de razboinici si adus la Colhuacan unde este executat. Mai tirziu, populatiile din Colhuacan, Azcapotzalco si Xaltocan se unesc intr-o liga impotriva celei din Xochimilco. Printul Colhuacanului, Achitometl, hotaraste sa puna la incercare talentele razboinice ale noilor sai supusi; el ii trimite la lupta cerindu-le sa faca un numar cit mai mare de prizonieri. Prea putin numerosi pentru a-i aduce pe captivii lor, aztecii hotarasc sa-si dovedeasca totusi vitejia: ei taie urechile invinsilor si depun 8000 de urechi inaintea suzeranului lor, „si prin aceasta, cei din Colhuacan au cunoscut ca mexicanii erau razboinici". Impresionat si, fara indoiala, putin inspaimintat, Achitometl le reda libertatea si, putin timp dupa aceea, hotaraste sa-si casatoreasca fiica cu seful lor.
Dupa ce au dat dovada vitejiei in razboi, aztecii vor dezvalui acum o alta latura a caracterului lor: cruzimea credintelor lor religioase. Ei promisesera sa o trateze pe tinara printesa „ca pe o zeita". Cind Achitometl vine sa faca o vizita fiicei sale o gaseste sacrificata in templu: cu pielea sa este imbracat un preot si „cu unul din picioarele ei apreotii! insingerau peretii". Bineinteles ca aztecii sint din nou alungati, ingramaditi intr-o mica insula insalubra care se afla la hotarele a trei principate — Azcapotzalco, Colhuacan si Coatlichan.
Fara indoiala ca acela a fost locul in care s-a implinit prezicerea zeului lor Huitzilopochtli care, la plecarea din Aztlan, le spusese ca nenorocirile lor se vor sfirsi in ziua in care vor vedea asezat pe un nopal un vultur care devoreaza un sarpe. in drumul lor, printre atitea nenorociri, unii isi pierdusera credinta. Dar zeul le vorbea spunindu-le ca „se aflau acum aproape de locul unde isi vor gasi pacea si caminul". Este in general acceptata data de 2 Calli (1345) pentru stabilirea lor in „insula ciinilor" oare se afla aproximativ pe locul actualei catedrale din Mexic.
Aztecii incearca sa supravietuiasca printr-un joc de aliante si intrigi. Ei isi intorc privirile in primul rind spre principatul cel mai apropiat, Azcapotzalco, si se tocmesc la Tezozomoc, seful sau, ca mercenari. Acesta incepe prin a le pretinde lucruri imposibile, dar Huitzilopo-chtli, zeul lor mereu prezent, ii ajuta sa indeplineasca aceste minuni. Asadar, aztecii infaptuiesc primele lor cuceriri pentru tepanecii din Azcapotzalco.
in 1371, cuceresc Tenayuca punind sfirsit astfel puterii chichimecilor lui Xolotl. Apoi cuceresc zona „chinampera" la sud de Mexico distru-gind succesiv Xochimilco, Mixquic si Cuiltla-hauc. inving deasemenea tribul Otomis din Xaltocan. Pretutindeni, intr-un mod care le este propriu, ei invata de la popoarele invinse ceea ce au aceste popoare mai bun. Astfel, pentru a profita cit mai bine de viata lacustra la care sint constrinsi, ei se familiarizeaza cu tehnica chinampasurilor (de la chinamitl — targa de trestii impletite si pan — locativ), plute pe care se depune noroi fertil din laguna. La inceput plutitoare, chinampasurile sint fixate pe apele mai putin adinci si constituie parcele de teren arabil. Aceasta tehnica urca in timp pina la Teotihuacan si aztecii o detin fara indoiala de la populatia Xochimilca.
Tutela tribului Azcapotzalco va dura pe timpul domniei a trei suverani azteci: Acama-pichtli (1372—1391), Huitzilhuitl (1404—1417) si Chimalipopoea (1417—1426).
Numai dupa moartea lui Tezozomoc si dupa luptele dinastice care au urmat, vor putea populatiile din Tenochtitlan si Tlatelolco sa scuture jugul tepanec. in adevar, in conformitate cu ceea ce pare sa fi fost un obicei al unora din aceste triburi, Tezozomoc isi desemnase ca succesor pe fiul sau cel mai mic Quet-zalayatzin. Maxtla, fiul sau cel mai mare, se revolta si uzurpa tronul. Populatiile tenochca a lui Chimalpopoca si tlatelolca a lui Tlacateotl iau parte la o conjuratie legitimista. Maxtla, care va deveni celebru prin cruzimea sa, ii condamna pe toti la moarte.
Lui Chimalpopoca, omorit de Maxtla, ii urmeaza Itzcoatl. Puterea principatului Azcapotzalco, apasarea tutelei sale, vor permite acum afirmarea principatelor vasale gata sa se revolte si care vor forma la rindul lor inceputul puterii aztece. In adevar, Itzcoatl din Mexico-Tenochtitlan, Nezahualcoyotl din Texcoco, tribul Tlatelolca si tepanecii din Tlacopan, se unesc impotriva lui Maxtla.
Domnia lui Itzcoatl (1426—1440), dupa caderea orasului Azcapotzalco in 1428, va marca inceputul erei aztece.