g6v12vn
introducere
Al doilea Razboi Mondial, un conflict militar global, care in termeni
de distrugeri materiale si pierderi de vieti omenesti a fost cel mai devastator
razboi din istoria omenirii. A inceput in 1939 ca un conflict european
intre Germania si coalitia anglo-franceza dar mai tarziu s-a extins
cuprinzand aproape toate natiunile lumii. S-a sfarsit in 1945,
lasand in urma o noua ordine mondiala dominata de Statele Unite
si URSS.
Mai mult decat orice alt razboi inaintea lui, al doilea Razboi Mondial
a implicat folosirea intregilor resurse economice si umane ale tarilor
participante, neputinta distingerii dintre tarile combatante si cele necombatante
si expansiunea campului de lupta pana la includerea tuturor teritoriilor
inamice. Cea mai importanta pentru rezultatul razboiului a fost capacitatea
industriala si demografica. In ultimele stagii ale razboiului, s-au introdus
doua arme complect noi si anume racheta cu raza lunga de actiune si bomba atomica.
Totusi, in mare, razboiul s-a purtat cu aceleasi arme poate putin imbunatatite
ca si in primul Razboi Mondial. Cel mai mare pas inainte, in
domeniul armelor, au fost tancurile si aviatia.
lumea dupa primul razboi mondial
Trei mari puteri ale lumii nu au fost satisfacute de rezultatul primului razboi.
Germaniei, principalul stat infrant, nu-i conveneau pierderile teritoriale
si reparatiile de razboi care i-au fost impuse in urma tratatului de la
Versailles. Italia, una dintre tarile victorioase considera ca teritoriile casigate
erau departe de a fi suficiente pentru ca nu acopereau costul razboiului, sau
nu-i satisfaceau ambitiile. Japonia, tot o tara victorioasa era nemultumita
de nereusita sa in castigarea controlului asupra Chinei.
cauzele razboiului
Franta, Regatul Unit si Statele Unite si-au atins obiectivele de dupa razboi.
Au redus Germania din punct de vedere militar aproape la zero, si au reorganizat
Europa si lumea dupa cum li s-a parut potrivit.
Pe parcursul anilor 20 s-au facut multe tentative de a realiza o pace stabila.
Prima dintre ele a fost infiintarea in 1920 a Societatii Natiunilor
un forum unde statele puteau sa-si lamureasca combaterile. Puterile de convingere
ale ligii erau limitate si multe sanctiuni de nivel moral si economic erau duse
la bun sfarsit de membri dupa bunul lor plac. La Conferinta de la Washington
din 1921-1922 principalele puteri navale au ajuns la un comun acord ca sa-si
limiteze fiecare marina pana la un anumit punct. La pactul de la Paris
din 1928 la care au participat 63 de tari incluzand marile puteri, in
afara de Rusia, s-a declarat ca disputele dintre ele nu vor mai fi clarificate
prin razboi ci rezolvate prin „scopuri pasnice”. S-a hotarat
ca razboaiele in „legitima aparare” sa faca exceptie.
Hitler la putere
Adolf Hitler, supranumit Führer (conducator) ajuns in fruntea Partidului
National Socialist German raspandea prin Germania, o politica nazista
care era o forma rasiala a fascismului, aparut mai deverme in Italia.
Hitler promitea sa rastoarne tratatul de la Versailles si sa asigure mai mult
spatiu vital pentru natiunea germana, pe care el o considera ca membra a unei
rase superioare. La inceputul anilor 30 criza mondiala a lovit si Germania.
Partidele care se aflau la putere n-au stiut ce sa faca, ceea ce a dus ca majoritetea
voturilor sa fie acordate nazistilor si comunistilor. In 1933 Hitler a
devenit cancelar si printr-o serie de miscari politice s-a autoproclamat dictator.
Tratatele dintre Germania Italia si Japonia in perioada dintre 1936 -;
1940 a dus la formarea Axei Roma - Berlin -; Tokyo. Astfel Axa devenea
pactul colectiv dintre acele tari si aliatele lor.
agresiunea germana in Europa
Hitler si-a inceput razboiul de expansiune in Europa odata cu anexarea
Austriei, in martie 1938. Avea cale libera: suportul lui Mussolini pe
de-o parte, iar pe de alta parte, guvernul britanic si cel francez erau intimidate
de actiunea de reinarmare a Germaniei si au acceptat pretentia lui Hitler
care spunea ca situatia Austriei tine de politica interna a Germaniei.
In septembrie 1938 Hitler ameninta cu un razboi impotriva Cehoslovaciei,
pentru anexarea teritoriului sudet unde traiau circa 3,5 milioane de etnici
germani. Prin pactul de la Münhen initiat de britanici, s-a hotarit
ca cehii, sub indemnul britani-cilor si al francezilor sa-i cedeze lui Hitler
teritoriile sudete cu conditia de a nu fi cucerite alte teritorii cehe. Se credea
ca s-a obtinut pacea prin realizarea acestui pact, dar la mai putin de sase
luni, in martie 1939 Hitler a ocupat si restul Cehoslovaciei, fara sa
intampine mari impotriviri. Hitler ameninta acum Polonia,
dar care avea incheiata o alianta cu englezii si care-i promiteau ajutor
in caz de invazie.
Hitler stia ca daca va cuceri Polonia si apoi se va indrepta spre vest
si va lupta cu fortele aliate, rusii ar putea deschide un nou front la granita
cu Polonia, ceea ce ar face ca situatia grmanilor sa se inrautateasca,
mai precis razboiul purtat pe doua fronturi ar fi fost pierdut. Astfel, Hitler
i-a facut lui Stalin o propunere destul de atractiva. Desi era aliata cu Britania
si Franta, URSS trebuia sa ramana neutra. In noaptea de 23 august
1939, la Moscova se incheie pactul germano-rus Ribentropp-Molotov prin
care aceste doua puteri au ajuns la un comun acord de a nu se ataca intre
ele. Un protocol secret ii dadea lui Stalin mana libera in
Finlanda, Estonia, Lituania, estul Poloniei si estul Romaniei. operatiuni militare
Blitzkrieg-ul
In primele ore ale diminetii zilei de 1 septembrie 1939, armata germana
a patruns in Polonia. Pe 3 septembrie fortele aliate declara razboi Germaniei
dar nu aveau nici un plan pentru a acorda asistenta polonezilor. Fortele polone
au fost pe masura germanilor. Hitler comanda circa 1,5 milioane de soldati plus
patru divizii de tancuri iar maresalul polon Eduard Sminglz-Rydz 1,8 milioane
de soldati si o divizie de tancuri. Aviatia germana era de ultima generatie,
pe cand cea polona era de mult depasita. Startegia poloneza consta intr-o
aparare solida, rigida, a frontierelor prin anticipari ale atacurilor. Germanii
au bombardat pozitiile cheie ale polonilor prin atacuri aeriene. Pe 4 septembrie
doua armate erau deja mobilizate, una in partea de nord, in estul
Prusiei, iar cealalta in sud, in Silezia. Germanii mai trimiteau
divizii de tancuri, incarcate in trenuri, catre Varsovia. Acesta
era Blitzkrieg-ul (razboiul fulger) care consta in incercuirea rapida
a fortelor inamice prin folosirea tancurilor, a aviatiei si a infante-riei mobile.
Intre 8 si 10 septembrie germanii se apropie de Varsovia, unde incercuiesc
armata polona la vest de capitala. Pe 17 septembrie Armata Rosie trecea granita
poloneza. Practic, pe 20 septembrie intreaga tara era in mainile
fortelor germane sau sovietice. Capitularea Poloniei s-a produs in 6 octombrie.
O ofensiva franco-britanica impotriva germanilor le-ar fi dat niste ferestre
polonezilor si ar fi lungit razboiul pe acel front. Oricum, pana la sosirea
englezilor, ofensiva trebuia intretimuta de fracezi, a caror strategie era de
aparare. Fortele aliate erau preocupate sa evite enorma varsare de sange
ca si cea care a avut loc in primul razboi mondial. Hitler le-a facut
o oferta de pace indiferenta dar tot in acelasi timp, a ordonat generalilor
sai sa iceapa atacul impotriva Tarilor de Jos si a Frantei. Generalii
care nu credeau ca ar putea face impotriva Frantei ceea ce au facut impotriva
Poloniei, au mai cerut timp, si au insistat ca nu vor putea cuceri decat
Olanda, Belgia si coasta franceza a canalului.
Pe mare, submarinele germane atacau frecvent navele comerciale, ceea ce a dus
la mobilizarea flotei britanice. Atat de putine actiuni au avut loc dupa
prima jumatate a lunii octombrie incat ziarele americane numeau
aceasta perioada, „razboiul ciudat”.
Razboiul in Scandinavia
Pe 30 noiembrie, Uniunea Sovietica declara razboi Finlandei. Stalin a incercat
sa duca si el razboiul fulger dar a esuat. Finlandezii contau pe un razboi in
iarna care va veni. Pe de alta parte sovieticii erau prost organizati din lipsa
de ofiteri cu experienta. Depasiti cu cel putin cinci la unu finlandezii si-au
mentinut pozitiile pana dupa anul nou. Atacul asupra Finlandei a ridicat
pareri negative ale restului lumii, la adresa Uniunii Sovietice. Razboiul sovieticilor
se incheie la 8 martie 1940 cu conditia pastrarii independentei Finlandei,
dar si cu teritorii anexate.
In peninsula Scandinavica mai precis regiuni din Suedia erau cele mai
importante resurse de minereu de fier ale Germaniei, care erau transportate
pana la porturile din marea Baltica pe caile ferate norvegiene. Drept
urmare, enlezii si francezii doreau sa ocupe aceste regiuni, dar problema era
ca suedezii si norvegienii au refuzar sa coopereze.
In ianuarie 1940 Hitler amana atacul asupra Tarilor de Jos si-si
concentreza atentia asupra Norvegiei. La 2 aprilie, se aproba incursiunile care
vor avea loc in urmatoarele zile in Danemarca si Norvegia. Prima
dintre ele se preda fara lupta, iar a doua sustinuta si de 12000 de soldati
britanici si francezi, reuseste sa reziste eroic pana la inceputul
lunii iunie cand, fiind inconjurati undeva langa granita de
nord, cu Suedia au fost nevoiti sa se predea.
Razboiul in vest
In primavara lui 40 Hitler avea noi planuri de a intretine campanii
in Tarile de Jos si Franta. Unul dintre acestea era ca principalul atac
sa traca prin Belgia. Un atac surpriza ar fi trecerea muntilor Ardeni, cu tancuri,
ceea ce nu se asteptau aliatii. Cand atacul a inceput cele doua
tabere erau aproximativ egale din punct de vedere al numarului de trupe si tancuri.
Germanii aveau aviatia mai bine dezvoltata. Avantajul net al germanilor era
ca ei stiau exact ceea ce vor face, spre deosebire de adversarii lor care trebuiau
sa improvizeze. Tancurile lor si asa slab echipate erau imprastiate printre
infanterie pe cand cele germane grupate in unitati Panzer formau
o armata de blindate. In consecinta, aliatii nu erau pregatiti sa-i infrunte
pe germani, mai ales din punct de vedere psihic -; se temeau.
Caderea Frantei
La 10 mai au fost parasutate trupe in Belgia si Olanda, pentru a sechestra
aerodromuri, poduri si cel mai notabil fortareata Eben-Emael. La 14 mai armata
olandeza se preda dupa bombardarea repetata a Rotterdam-ului. Tot atunci armata
de blindate era iesita din Ardeni, pozitionata undeva in spatele fortelor
britano-franceze care ofereau suport belgienilor.
Pe 20 mai tancurile germane erau deja la gura raului Somme si acoperisera
in numai 11 zile 400 de km. La 26 mai fortele aliate erau inconjurate
pe tarmul de la Dunkerque. A doua zi regele Belgiei, Leopold al III-lea, isi
retrage armata si se preda. Mai multe nave britanice au salvat, transportandu-i
peste canal, circa 340000 de soldati intr-o eroica incercare care,
probabil nu ar fi avut loc daca comandantul german, generalul Gerd von Rundestedt
nu ar fi oprit tancurile pentru a fi folosite pentru urmatoarea faza.
Pe 5 iunie germanii au lansat un nou asalt asupra Frantei. Italia declara razboi
Frantei si Marii Britanii la 10 iunie. Linia de aparare a francezilor era inca
intacta dar comandantul francez, generalul Maxime Weygand nu avea cu ce sa o
consolideze. La 17 iunie, maresalul Philippe Pétain un erou din primul
Razboi Mondial care devenise premier cu o zi inainte cere un armistitiu.
Acesta a fost semnat la 25 iunie care avea drept conditii sa dea germanilor
controlul asupra Frantei de nord si a coastei atlantice.
Lupta pentru Britania
In 1940 Hitler domina Europa de la Capul Nord la Pirinei. Singurul lui
inamic activ mai era Britania, care era condusa de un nou prim ministru, Winston
Churchill care vroia sa lupte. Armata engleza isi lasase majoritatea armelor
sale pe plaja din Dunkeque in urma escapadei sale. Stalin nu era in
masura sa-l provoace pe Hitler. Statele Unite erau socate de caderea Frantei.
Germanii sperau sa-i cucereasca pe englezi, infometandu-i. In
1940 au preluat controlul in Atlantic si folosind submarine taiau britanicilor
orice contact pe apa cu exteriorul. Desi flota germana era formata doar din
28 de submarine, mult mai multe erau in constructie, suficiente ca sa
mentina Britania in pericol pana in primavara lui 1943. Hitler
nu ar risca sa termine fortele britanice printr-o traversare a canalului decat
daca i-ar distruge flota aeriana mai intai. Drept urmare batalia
pentru Britania a fost purtata in aer nu pe plaja. In august 1940
germanii lanseaza raiduri asupra porturilor si aerodromurilor, iar in
septembrie, ataca orasele din interior. Pana in mai 1941 germanii
au lansat 71 de raiduri asupra Londrei si alte 53 asupra altor orase, dar rezultatul
lor nu a fost decisiv. La 17 septembrie, 1940, Hitler a amanat invazia
Britaniei pe un timp nelimitat, prin urmare rezultand infrangerea
in batalia pentru Marea Britanie.
Campanii din Balcani
De fapt, Hitler le spusese generalilor sai la sfarsitul lui iulie, ca
urmatorul atac va fi asupra URSS-ului. El spunea ca isi vor lua spatiul
vital de care au nevoie si care li se cuvine, si vor putea sa-i infranga
si pe britanici apoi. Hitler a vrut sa inceapa invazia in toamna
lui 1940, dar sfatuitorii lui l-au indemnat sa evite riscul unei campanii
de iarna in Uniunea Sovietica si sa astepte pana in primavara.
Campaniile din Egipt au adus aviatia britanica pana in Marea Mediterana.
Acest lucru nu i-a convenit lui Hitler deoarece prezentau o amenintare asupra
celei mai importante resurse ale sale de petrol, care era la Ploiesti. Astfel
razboiul s-a extins in peninsula Balcanica. Operatiunile impotriva
Greciei si Iugoslaviei au inceput in 6 aprilie 1941. In 13
aprilie germanii cuceresc Belgradul si armata iugoslava se preda a doua zi.
Pe frontul grec, la 9 aprilie jumatate din armata elena era fortata sa se predea.
Pe 22 aprilie intreaga armata graca era infranta. Englezii
se retrag din regiune. In 20-27 mai, printr-un atac aerian, germanii cuceresc
Creta.
Invazia Uniunii Sovietice
Cea mai mare infruntare a celui de-al doilea Razboi Mondial a inceput
in dimineata zilei de 22 iunie 1941, cand, „in tacere”
, mai mult de 3 milioane de trupe germane au invadat URSS-ul. Desi pregatirile
germanilor erau evidente, incepusera cu luni intregi inainte,
si au fost luate in considerare de diplomatii de la Moscova, fortele Uniunii
Sovietice au fost luate prin surprindere. Increderea lui Stalin in
capacitatile militare ale tarii sale fiind zdruncinata in urma campaniei
din Finlanda, a dus la refuzari repetate de a incerca sa-i provoace pe
germani. Mai mult decat atat comandantii au ajuns la concluzia ca
strategia razboiului fulger folosita in Polonia si Franta nu ar fi posibila
intr-un razboi de scala celui sovieto-german. Ambele tabere aveau sa se
confrunte, in primele saptamani la granita care le separa. Armata
sovietica era compusa din 2,9 milioane de soldati, dar raportul dintre tancuri
si avioane a celor 2 tabere era de 2 la 1, respectiv 3 la 1 in favoarea
Armatei Rosii. Singurul dezavantaj era ca erau mai vechi.
Pozitia germanilor consta in trei fronturi: frontul de Nord cu obiectivul
Leningrad, frontul de Centru cu obiectivul Moscova si frontul de Sud cu obiectivul
la Kiev, fiecaruia fiindu-i destinata cate o armata. Strategia era sa-i
angajeze pe sovietici in lupta si sa-i zdrobeasca inainte sa reuseasca
sa se retraga in adancurile continentului. Pentru Hitler, pamantul
si resursele Ucrainei si petrolul din Caucaz erau cele mai importante obiective.
La inceput, realizarile Armatei Centru, au fost multumitoare pentru Hitler.
Se indica, ca victoria ar putea sa aiba loc in aproximativ zece saptamani,
ceea ce era bine, pentru ca vara rueasca nu dura mult. Zece saptamani
parea timp suficient ceea ce l-a determinat pe Churchill sa ofere o alianta
URSS-ului; la fel si Roosevelt, presedintele S.U.A. le oferea ajutor. Dar dupa
cateva zile acestia au inceput sa creada ca totul se va termina
dupa o luna. Pana la sfarsitul primei saptamani, Armata Centru
luase deja 290000 de prizonieri -; cucerisera Minsk-ul. Pana la 5
august Armata Centru mai captureaza 300000 de soldati -; tracusera Nistrul,
ultima bariera naturala catre Moscova. Acoperisera deja mai mult de doua treimi
din distanta pana la capitala.
Rusii faceau exact ceea ce au presupus generalii germani: sacrificau un numar
enorm de trupe pentru a-si apara capitala. Cu toate acestea Hitler nu era satisfacut,
si ignorand spusele generalilor sai a ordnat ca Armata Centru sa se divida
si sa devieze de la curs spre nord si respectiv sud pentru a sustine celelalte
doua armate, prin urmare oprind avansul spre Moscova. La 8 septembrie, Armata
Nord, bombarda Leningradul. La 16 septembrie, Armata Sud inchidea un cerc
urias, la est de Kiev, luand si 665000 de prizonieri. Apoi s-a hotarat
Hitler sa reia atacul asupra Moscovei.
Dupa un repaus de sase saptamani, Armata Centru a reluat atacul la 2 octombrie.
In trei saptamani a mai luat 663000 de prizonieri. Iar apoi au inceput
ploile de toamna. Conditia drumurilor incetinea vizibil avansul. In
mijlocul lui noiembrie pamantul era deja inghetat. Desi cunosteau
situatia de pe front, Hitler si comandantul Armatei Centru, maresalul Fedor
von Bock au decis sa continuie avansul catre Moscova. Isi doreau, ca,
campania din 1941 sa se termine cu o victorie asupra capitalei. In a doua
jumatate a lui noiembrie germanii erau la aproape 30 de km de oras. Armata Sud
mai avea cam 65 de km. Diviziile de tancuri acopereau de obicei aceasta distanta
in mai putin de o zi, dar vremea rea, inghetul, zapada, nu erau
conditii pentru care erau obisnuite aceste vehicule. La fel si soldatii, isi
pierdeau dorinta de a lupta mai departe.
Stalin care era in Moscova, impreuna cu comandantul frontului generalul
Gregory Zhukov, si-au redus din consumul de rezerve, au facut noi recrutari,
dar aveau si veterani din Siberia. Toti erau echipati corespunzator. Pe 6 decembrie
au inceput contraatacul si in cateva zile au fortat armata
germana sa-si retraga „varfurile de suluta”, abandonand
un numar mare de vehicule si arme. Germanii nu-si construisera nici o linie
de aparare si nu au putut rezista contraofensivei fulgeratoare a Armatei Rosii.
Drept urmare rusii au recapturat mari teritorii din fronul german dar nu destul
ca sa opreasca asediul Leningradului.
Campania din 1942
Marea intrebare era daca URSS ar fi rezistat la o a doua ofensiva germana
in vara ce va urma. Oficialii de la Moscova le cereau Statelor Unite si
Britaniei sa porneasca o ofensiva in vest. Americanii credeau ca cea mai
buna solutie de ai ajuta pe rusi si care ar fi dus la terminarea razboiului
ar fi o regrupare in Anglia si apoi o traversare a canalului in
nord-vestul Europei. Se credea ca se va putea actiona in primavara lui
43 si chiar mai repede daca URSS-ul ar parea ca cedeaza. Dar britanicii nu vroiau
sa se angajeze pana nu se clarifica situatia in nordul Africii.
Pe frontul rusesc, germanii au luat din nou initiativa in vara anului
1942. In ciuda succeselor din iarna, primavara a fost un dezastru pentru
sovietici. In jurul Leninghradului, fost luati mai mult de o jumatate
de milion de prizonieri. Germanii nu aveau pierderi asa de mari, dar razboiul
i-a costat si pe ei, mai ales ca sovieticii dispunea de un numar de soldati
de trei ori mai mare. Mai mult decat atat, increderea absoluta
in sine a lui Hitler l-a facut sa opreasca productia unor arme si munitie.
Cu toate ca a reluat productia in ianuarie 1942, valul nu a ajuns pe front
decat la sfarsitul verii. Productia rusilor era in crestere.
Hitler stia ca nu va mai putea lupta pe trei fronturi. Unii dintre generalii
sai ii spuneau ca ar trebui sa mai astepte un an pana armata sa
fie refacuta complet, dar Hitler era hotarat de a avea victoria in
1942. avand suficiente trupe si arme, el va intari Armata Sud si
credea ca rusii isi vor sacrifica toate resursele pentru a apara campurile
de petrol din Caucaz, noul obiectiv al lui Hitler.
Ofensiva a inceput la 28 iunie si in mai putin de patru saptamani,
germanii cucerisera bazinul Donet si avansau spre raul Don. Lungimea distantei
parcurse era impresionanta, dar numarul inamicilor ucisi sau luati prizonieri
era relativ mic. Sovieticii facusera cea mai norocoasa greseala a lor de pe
parcursul razboiului: crezand ca germanii pregatesc un al doilea atac,
Stalin nu si-a folosit resursele si a permis armatei din sud sa se retraga.
Hitler, vazand ca avansul spre Caucaz era mult prea usor si se desfasura
foarte repede, a ordonat, la 23 iulie ca, armata Sud sa se divida iar un alt
obiectiv sa fie Stalingrad. Rusii dadeau impresia ca se indreapta spre
dezastru, din moment ce germanii castigasera pana la 9 august, pe
frontul de sud, 300 km. Hitler stia ca nu va putea sa sprijine cele doua atacuri
cu intariri, astfel, in a doua jumatate a lui august, a ordonat
ca armata care se indrepta spre Stalingrad sa primesca mai multe intariri,
iar cealalta sa-si incetineasca avansul. La 3 septembrie, Armata a Sasea
si Divizia a Patra Panzer era la portile Staligradului.
Batalia pentru Stalingrad
Iulie 1942 era cel mai critic punct pentru sovietici, retragera fiind aproape
inevitabila. Germanii ajungeau pe pozitiile de unde puteau ataca Moscova din
spate, iar avansul spre Caucaz era aproape gata. Pe data de 28 iulie Stalin
se adresa Armatei Rosii spunandu-le: „Nici un pas inapoi.”
Desi pana acum a condus armata dupa bunul lui plac, pe la sfarsitul
lui august, Stalin le cere celor mai buni doi generali ai sai, sa vina sa discute
pe baza bataliei de la Stalingrad. Generalul Zhukov si generalul Alexandr M.
Vasilyevsky ii propune sa uzeze inamicul intr-o lupta crancena
pentru oras in timp ce ei pregatesc un contraatac.
Cum avansul germanilor era foarte mare, Hitler nu mai avea trupe pentru intariri
si astfel a apelat la aliati. Drept urmare, in timp ce Armata a Sasea
si Divizia Patru Panzer erau intr-o lupta sangeroasa de mai bine
de doua luni la Stalingrad, acestea au primit inariri pe doua flancuri,
armate romanesti. O alta armata formata din italieni si unguri trebuia
sa atace de pe raul Don si sa patrunda in oras. Cu toate astea,
armatele Axei au dat dovada de slabiciune, iar la 19 noiembrie, sovieticii lovesc
armatele romane aflate la sud si vest de oras, in consecinta incercuind
armata germana. Hitler a ordonat sa se mentina pozitia, pomitand ajutor
aerian si intariri, dar care n-au mai ajuns. Astfel la sfarsitul
lui decembrie, Armata a Sasea era pierduta da ca nu se retragea, dar Hitler
a refuzat sa permita acest lucru. Rusii i-au atacat pe germani din trei parti
in ianuarie 1943. Nemaiavand ce face, generalul Friedrich Paulus
se preda la 31 ianuarie. Aceasta batalie i-a costat pe germani moartea a 200000
de soldati. Dupa batalia de la Stalingrad datorata in mare parte esecului
armatei italiene si maghiare, germanii au fost nevoiti sa se retraga si din
Caucaz pana aproape de linia de unde au pornit campania din 1942.
Bombardarile asupra Germaniei
Americanii si englezii au hotarat la Casablanca ca sa inceapa o
serie de bombardamente strategice asupra Germaniei, ca sa incerce sa-i
opreasca productia de munitie si arme a lui Hitler. Ca sa nu se ajunga la o
neantelegere, fiecare natiune si-a condus singura ofensivele. La sfarsitul
lui iulie 1943, englezii au bombardat in mai multe raiduri Hamburg-ul,
lasandu-l in ruine, totodata facand ca numarul victimelor,
sa fie de pana la 50000. Americanii patrunsera mai mult in teritoriul
german, dar au avut pierderi mari, astfel, pana in octombrie 1943,
acestia pierdusera 25 la suta din aparate.
Batalia de la Kursk
Inainte ca bataliile de pe frontul de est sa se termine in martie
1943, Hitler stia ca nu va mai putea organiza o a treia ofensiva si a ordonat
construirea unui zid in est comparabil cu cel pe care il construise,
la tarmul de vest al Europei cu Atlanticul. Marea retragere din iarna a micsorat
frontul si i-a furnizat lui Hitler un surplus de inca doua armate. Cu
toate ca frontul era destul de in spate, in dreptul orasului Kursk
avea o „unflatura” indreptata spre est. Pentru Hitler, sansa
unei noi incercuiri era prea buna pentru a fi trecuta cu vederea.
Dupa ce o asteptatre de trei luni pentru un nou transport de tancuri, Hitler
a deschis frontul de la Kursk la 5 iulie 1943 cu doua atacuri in nordul
si sudul orasului. Zuchov si Vasilzevsky aveau si ei ochii atintiti spre Kursk
si au intarit mult frontul din jurul lui. In cea mai mare batalie
de tancuri a razboiului, sovieticii si germanii au luptat aproape fara incetare
pana pe 12 iulie cand Hitler a oprit atacul deoarece englezii si
americanii patrunsera in Sicilia iar el trebuia sa trimita divizii in
Italia. Cu aceasta, initiativa strategica pe frontul de est avea sa fie a lui
Stalin de atunci inainte.
Invazia Italiei
Trei divizii americane, trei divizii britanice si o divizie canadiana au acostat
in Sicilia la 10 iulie 1943. Pornind din partea de sud a insulei, in
cinci saptamani au cucerit-o, dupa ce luptat contra patru divizii italiene
si doua germane. Ultimele rezistente ale Axei au fost infrante pe
17 august. In acest timp Mussolini a fost dat jos de la putere la 25 iulie,
iar guvernul italian care a preluat puterea a intrat in negocieri de pace.
Armistitiul s-a semnat in secret pe data de 3 septembrie, iar pe 8 septembrie
a fost facut public.
Pe 3 septembrie, 3 elemente ale Armatei a Opta britanica comandata de generalul
Montgo-mery au trecut stramtoarea Messina in peninsula Italica.
Americanii au acostat undeva langa Salerno (sudul Italiei) la 9 septembrie.
Pana pe 12 septembrie, fortele aliate aveau deja consolidata o linie de
front care se intindea de la orasul Neapole pana la orasul Termoli
pe coasta adriatica. Capitularea Italiei nu le-a adus multe beneficii militare
aliatilor si pana la sfarsitul anului Germanii le-au oprit inaintarea
la aproximativ 100 km sud de Roma. Desi s-a incercat o spargere a blocadei
germane pe 22 ianuarie 1944, aceasta nu a avut succes deoarece germanii au inchis
bine acel front avand intariri pe raul Liri si in orasul
Monte Cassino.
inceputul sfarsitului
Dupa batalia de la Kursk, erau semne de indoiala cu privire la faptul
ca fortele sovietice ar fi in stare sa organizeze o ofensiva de vara.
Acest lucru a fost dezmintit in prima saptamana a lui august 1943
cand atacuri severe au lovit liniile germane langa orasul Kharkiv
(estul Ucrainei). Pe 12 august Hitler ordona construirea unui zid de aparare
dea lungul raului Narva, in spatele in spatele armatei Nord,
iar un alt zid dea lungul raului Nipru in spatele Armatei Centru
si Armatei Sud. In a doua jumatate a lunii august atacurile sovietice
s-au extins dincolo de raul Donet, in sectorul Armatei Centru.
La 15 septembrie Hitler a permis Armatei Sud sa se retraga pana la Nipru;
altfel ar fi fost distrusa. El a mai ordonat, ca in regiunea de peste
Nistru sa fie capturat, luat prada de razboi, ars sau dinamitat orice ar fi
fost in folosul inamicului. Aceasta politica de scorched-earth (rade pamantul)
a fost aplcata in toate terioriile pe care germanii le-au capitulat in
fata sovieticilor. In spatele raului germanii nu au gasit nici urma
de zid si pe deasupra trebuiau sa se lupte cu sovieticii la cinci capuri de
pod. Malul inalt din vest, al raului, era cea mai buna linie de
aparare a sovieticilor, care, sub comanda generalilor Zhucov si Vasilyevsky
au luptat cu inversunare pentru ai impiedica pe germani sa castige
acel teren. Rusii si-au extins atacurile pana cand au reusit sa-i
izoleze pe germani in peninsula Crimeea, in octombrie, iar in
6 noiembrie au cucerit Kiev-ul, neoprind ofensiva in iarna aproape deloc.
Conferinta de la Teheran
La sfarsitul lui noiembrie 1943, presedintele Roosvelt si Winston Churchill
s-au deplasat la Teheran, in Iran pentru a se intalni cu Stalin.
Presedintele si primul ministru aprobasera deja un plan sub numele lui de cod
„Overlord”, pentru traversarea canalului si un atac in vestul
Europei. Roosvelt favoriza din toata inima executarea planului cat mai
repede in 1944. La Teheran Churchill a propus varianta de a da prioritate
Italiei si o posibila ofensiva in Balcani si in sudul Frantei. Stalin
si Roosevelt s-au opus si au stabilit data declansarii operatiunii undeva in
mai 1944. Dupa intalnire, generalul Eisenhower a fost chemat de pe frontul
mediteranean si i s-a dat comanda Cartierului General al Fortelor Aliate care
avea sa se ocupe de organizarea operatiunii.
Conferinta de la Teheran marca punctul maxim al colaborarii dintre Est si Vest,
strangerea legaturii aliantei impotriva lui Hitler. Stalin venise
la intalnire ca un victorios comandant de razboi; mari cantitati
de ajutoare de la americani au fost oferite Uniunii Sovietice; decizia de a
lansa operatiunea „Overlord” satisfacea cererea lui Stalin de a
se deschide un al doilea front in vest. Tot atunci tensiunea crestea in
randurile armatei sovietice pe masura ce se apropia de granita micilor
state din estul Europei.
Pregatirile germane pentru „Overlord”
Hitler se astepta la o invazie a aliatilor in nord-vestul Europei in
primavara lui 44, pe care el o vedea ca o sansa de a castiga razboiul.
Daca ar fi sa se descotoriseasca de americani si britanici odata ce sunt pe
plaja, el se gandea ca nu vor mai incerca curand sa-l atace.
Atunci ar putea sa-si arunce toate fortele, din care aproape jumatate erau pe
frontul de vest, impotriva Uniunii Sovietice. In noiembrie 1943
Hitler le transmite comandantilor de pe frontul de est ca nu vor mai primi intariri
decat dupa ce invazia va fi infranta.
In ianuarie 1944 o ofensiva sovietica opreste asediul asupra Leningradului
si forteaza retragera Armatei Nord pana la vest de raul Narva. Acolo
germanii au gasit ceva refugiu intr-unul din segmentii zidului din est
care fusese intarit. Pe frontul din sud ofensivele succesive din martie
si aprilie ale sovieticilor, i-au impins pe germani undeva pe tarmul Marii
Negre, in afara teritoriilor sovietice. O mare parte din cei 150000 de
romani si germani din Crimeea au murit sau au fost luati prizonieri in
mai, dupa esuarea unei retrageri pe mare, langa Sevastopol. Pe de alta
parte destule tancuri si arme au fost folosite pentru a echipa noile divizii
germane din vest si de a inlocui pe unele din est. Aviatia avea cu patruzeci
la suta mai multe avioane decat avea pe aceeasi vreme, anul precedent.
Productia combustibilului a atins punctul maxim pe perioada de razboi in
aprilie 1944.
Invazia din Normandia
Pe 6 iunie 1944 Ziua-Z, ziua invaziei, Armata Intai americana sub
comanda generalului Omar Bradley, si Armata a Doua britanica sub comanda generalului
Miles C. Dempsey, si-au atins obiectivele pe paja de pe coasta franceza a canalului.
Rezistenta germana condusa de Erwin Romel a fost puternica, iar pozitiile aliatilor
nu erau asa de bune pe cum se astepta. Cu toate acestea puternicul contraatac
pe care la vizualizat Hitler nu a avut loc in acea zi si nici in
cele ce au urmat. Superioritatea neta a flotei aeriene in favoarea aliatilor,
in nordul Frantei au facut dificila aprovizionarea cu resurse, care erau
si asa limitate. Hitler era convins ca acest atac era doar o momeala si ca asaltul
principal avea sa aiba loc la nord de Sena. Drept consecinta a refuzat sa retragera
si a insistat in aducerea de intariri de la distante mai mari. Pana
la sfarsitul lui iunie, Eisenhower avea 850000 de trupe si 150000 de vehicule
in Normandia.
Sovieticii vor Bielorusia
Frontul german de est a ramas tacut in primele saptamani din iunie
1944. Hitler se astepta la o ofensiva de vara a sovieticilor, despre care el
si sfatuitorii lui militari credeau ca se va desfasura pe frontul din sud. De
la Stalingrad incoace sovieticii si-au concentrat mare lor parte din armata
acolo si germanii credeau ca Stalin va grabi spre Balcani, care reprezenta obiectivul
istoric al ambitiei rusesti. Desii Armata Centru stapanea Bielorusia -;
singurul teritoriu sovietic aflat inca in maini germane, si
desi erau semne de un atac sovietic impotriva Armatei Centru care s-au
intetit in iunie, acestia nu au crezut ca se afla in real
pericol. Intre 22 si 23 iunie patru armate sovietice doua controlate de
Zhukov, iar alte doua de Vasilyevsky au lovit Armata Centru. Depasiti numeric
cu aproape 10 la 1 si aflata sub ordinul lui Hither de a nu se retrage, Armata
Centru a fost distrusa aproape dintr-o data. Pe 3 iulie cand varfurile
de lance ale armatelor sovietice din nord si sud s-au intalnit la
Minsk capitala Bielorusiei, Armata Centru pierduse mai mult de doua treimi din
divizii. Pana in a treia saptamana a lunii, Armata Rosie avansase
cam 300 km. Sovieticii au sarbatorit eliberarea teritoriilor lor in ziua
de 17 iulie cu un mars, facut de cei 57000 de prizonieri germani, incluzand
19 generali, pe strazile Moscovei. (pana la urma germanii tot au defilat
prin MoscovaJ)
Complotul impotriva lui Hitler
In iulie 1944, un grup de ofiteri si civili germani, au ajuns la concluzia
ca descotorisirea de Hitler le-ar fi oferit ultima sansa de a termina razboiul
inainte de a ajunge din doua directii, pe pamant german. Pe 20 iulie
au incercat sa-l asasineze punand o bomba in cartierul sau
general din estul Prusiei. Bomba a explodat, ranind un numar de ofiteri -;
cativa fatal -; dar cauzandu-i lui Hitler doar cateva
rani minore. Dupa aceasta, Ghestapo-ul i-a vanat pe toti cei care erau
suspectati de complicitate in complot. Unul dintre suspecti era si Romel
care in cele din urma s-a sinucis. Hitler a iesit din aceasta intamplare
mai sigur pe puterea sa decat niciodata.
Eliberarea Frantei
Pana in 24 iulie, teritoriile aliate in vest se limitau doar
la Normandia, pe care totusi le-au extins pentru a cuceri unele orase apropiate
ca si Saint-Lo si Caen. Generalul Bradley a declansat a doua zi un atac la sud
de Saint Lo. Pe urma frontul s-a extins rapid, acordandu-i posibilitatea
lui Eisenhawer de asi regrupa fortele. Generalul Montgomery a preluat comanda
Armatei a Doua britanice si a Armatei Intai canadiene. Bradley a
preluat comanda noii venite Armata a Douaspreze-cea americana formata din Armata
Intai si Armata a Treia comandate de gen. Courtney H. Hodges respectiv
gen. George S. Patton.
Dupa ce americanii au schimbat cursul spre est in prima saptamana
a lui august, s-a format un camp de batalie in jurul Diviziei a
Cincea si a Saptea Panzer germane, la vest de orasul Falaise. Germanii au rezistat
pana in 20 august dar apoi s-au retras dincolo de Sena. La 25 august,
americanii, sustinuti de armata de rezistenta franceza condusa de generalul
Charles de Gaulle, au eliberat Parisul. Intre timp, pe 15 august, forte
americane si franceze acosteaza pe coasta de sud a Frantei, la est de Marseille
si inaintau spre nord pe valea raului Ron. Cele doua armate s-au
intalnit undeva langa orasul Dijon in a doua saptamana
din luna septembrie.
Oprirea inaintarii aliatilor
Generalul Bradley si generalul Montgomery si-au trimis armatele spre nord si
est dincolo de Sena, pe 25 august, britanicii mregand pe coasta catre
Belgia iar americanii catre granita franco-germana. Trupele lui Montgomery captureaza
orasul Antwerp pe 3 septembrie si primele patrule americane trec granita germana
pe 11 septembrie. Dar toata aceasta goana dupa inamic avea sa se termine, deoarece
armatele germane, zdrobite in atacul aliatilor, se reconstituiau si Hitler
l-a numit comandant pe maresalul Walter Model cre-si castigase reputatia
de asa-zis leu al apararii pe frontul de est. Montgomery atinsese regiunea de
jos a Rin-ului, iar americanii se alineau la zidul de vest construit de Hitler
in 1930 ca raspuns la linia Maginot a francezilor. Desi multe din marile
sale tunuri au fost luate, buncarele din beton armat si barierele antitanc din
zidul de vest l-ar face greu de patruns. Problema cea mai serioasa a aliatilor
era ca oamenii isi terminasera proviziile, combustibilul si munitia erau
rare si erau aduse din porturile franceze de pe canal de la o distanta de mai
bine de 800 km pe drumuri si cai ferate avariate. Pana cand porturile
din Anrwerp erau „curatate” si puse in functiune, avansuri
considerabile ca si cele din august si septembrie nu erau asteptate.
Revolta de la Versovia
Ofensiva sovietica se raspandise pana la pozitiile flancurilor Armatei
Centru in iulie 1944. Pe 29 iulie, „varfuri de lance”
ale Armatei Rosii au atins coasta Marii Baltice langa Riga si a intrerupt
contactul pe uscat al Armatei Nord cu principalul front german. Puternice patrunderi
in Armata Centru ale sovieticilor au pacut ca acestia sa-si poata consolida,
pana la sfarsitul lunii, o linie pe raul Vistula, in
amonte de Varsovia. In Varsovia pe 31 iulie, o armata secreta poloneza
numita Armata Nationala, condusa de generalul Tadeusz Komorowski (cunoscut drept
generalul Bor) izbucneste o revolta. Rebelii care erau loiali miscarii anticomuniste,
i-au angajat in lupta pe germani timp de mai multe zile. Desi Stalin detinea
controlul in zona, el nu au intervenit si nu a fost deacord sa permita
avioanelor americane sa foloseasca aerodromurile sovietice pentru a oferi ajutor
rebelilor. In cele din urma. Pe 18 septembrie, Stalin a acceptat ca un
avion sa aterizeze, dar a fost prea tarziu pentru ca germanii preluasera
controlul, si Komorowski a fost nevoit sa se predea pe 2 octombrie. Stalin a
insistat ca fortele sale nu ar fi putut intra in Varsovia pentru ca sopdatii
erau prea slabiti, ceea ce probabil nu a fost adevarat. Pe de alta pare linia
care s-a format pe Vistula era limita pana la care sovieticii puteau avansa
fara sa se opreasca pentru a primi intariri si provizii. (pana acum
le luasera de pe drum J).
Infrangerea aliatilor Germaniei in est
In vreme Stalin lasa ca revolta din Varsovia sa decurga spre tragicul
ei rezultat, acesta avea parte de o recolta imbelsugata de succese in
alta parte. O ofensiva in Carpati si la Marea Neagra deschisa la 20 august
a dus la cererea unui armistitiu de catre romani, trei zile mai tarziu.
Bulgaria, care nu declarase niciodata razboi Uniunii Sovietice, s-a predat la
9 septembrie, iar Finlanda capituleaza pe 19 septembrie. Trupe sovietice ocupa
Belgradul la 20 octombrie si instaleaza in iugoslavia, un guvern comunist
condus de Tito. In Ungaria, rusii erau la portile Budapestei la sfarsitul
lui noiembrie.
Avansul aliatilor in Italia
Campania din Italia trecuse in umbra odata cu desfasurarea operatiunii
„Overlord” in vara lui 44. Armata a Cincea, cuprinzand
trupe franceze, poloneze si americane, au elberat orasul Monte Cassino in
18 mai. Cinci zile mai tarziu, un atac pe tarmul adriaticii, ii
face pe germani sa piarda intreaga linie pe care si-au consolodat-o in
prima campanie din peninsula. Armata a Cincea intra in Roma, in
4 iunie. Avansul a mers bine pana la o distanta semnificativa la nord
de capitala dar acesta s-a incetinit cand diviziile americane si
franceze aveau sa fie luate inapoi pentru o incercare de a elibera
sudul Frantei. Dupa ce au cucerit Ancora pe tarmul de est, si Florenta pe tarmul
de vest in a doua saptamana din august, aliatii erau la linia Gotica
a germanilor, dar au esuat, dupa trei luni sa treaca valea Pad-ului si au ramas
blocati pe durata iernii in munti.
Razboiul „din aer”
Principalele actiuni impotriva Germaniei, in timpul toameni anului
1944 au fost intreprinse prin aer. Bombardierele americane loveau tinte
industriale in timpul zilei in timp ce orasele germane ardeau in
ruine in timpul bombardamentelor de noapte ale britanicilor. Hitler le-a
raspuns prin bombardarea Angliei, incepand cu luna iunie, dar cele
mai bune locuri de lansare a atacurilor, cele din nord-vestul Frantei si din
Belgia, au fost pierdute in octombrie. Efectele bombardamentelor strategice
ale aliatilor nu au fost asa de multumitoare, nu au coborat moralul populatiei
civile din Germania, asa dupa cum se astepta. Peroductia de avioane si vehicile
bindate germane si-a atins apogeul in in a doua jumatate a lui 44.
pe de alta parte, productia de fier si de otel a scazut cu jumatate intre
septembrie si decembrie, si bombardarea continua a campurilor de petrol
de la Ploiesti, a limitat combustibilul disponibil pentru tancurile si avioanele
care ieseau de pe liniile de asamblare.
Reducerea dimensiunii frontului in est si in vest, in ultimul
an, i-a dat lui Hitler inca o sansa de a crea vreo 25 de divizii cu care
si-a propus sa le foloseasca ofensiv impotriva britanicilor si americanilor.
El vroia sa treaca prin Belgia cu obiectivul Antwerp, intr-o actiune similara
cu cea din Ardeni care i-a adus pe britanici si francezi spre dezastru la Dunkerque
in mai 1940.
Ultima ofensiva germana
Ofensiva germana din Ardeni a ajuns sa fie cunoscuta in randurile
aliatilor drept „Batalia de la unflatura”. Aceasta a fost lansata
la 16 decembrie 1944, ca o ultima incercare de a prelua conducerea in
razboi, prin separarea celor doua armate: britanice si americane si capturarea
orasului-port Antwerp in Belgia. Americanii au fost luati prin surprindere.
Desi au avut de suportat o impotrivire puternica, acestia au fost in
masura sa mentina punctele cheie, orasele Saint-Vith si Bastogne, de pe drumul
de legatura care unea cele doua armate. Efortul german a avut un destin tragic
dupa 23 decembrie, cand vrema buna a permis covarsitoarei flote
aeriene a aliatilor sa se faca simtita. Cu toate astea, a fost abia pana
la sfarsitul lui ianuarie cand „umflatura” de 80 km
a germanilor in teritoriul aliat a fost eliminata. Avansul spre Germania
n-a fost reluat decat in februarie.
Conferinta de la Yalta
Pana atunci Armata Rosie ajunse la raul Odra si si la 3 februarie,
se aflau la 60 km est de Berlin. Sovieticii au zdrobit liniile germane care
se aflau la raul Vistula si au ajuns la Marea Baltica in dreptul
orasului Gdansk, in ianuarie 1945. Stalin avea sa se intalneasca
cu Roosevelt si cu Churchill la Yalta in peninsula Crimeea in perioada
4-11 februarie 1945. Stalin „venea cu toata Polonia in buzunar”,
si toti stiau deja cu Berlin si Germania la mila lui. La Yalta Stalin era deacord
sa intre in razboi impotriva Japoniei, dupa trei luni indata
ce va capitula Germania, cu conditia sa primeasca ca prada de razboi niste teritorii
departe in est.
Britanicii si americanii, dupa stilul lor, nu au fost deacord cum sa procedeze
impotriva Germaniei. Intr-o intrunire la Malta, cu putin timp
inainte de conferinta generalul Montgomery si membrii ai CCS au discutat
despre o singura ofensiva a armatei lui Montgomery peste regiunile de campie
din nordul Germaniei cu obiectivul Berlin. Pentru a sustine un asemenea atac
s-a hotarat ca e nevoie de o crestere in volum a proviziilor, ceea
ce ar insemna ca armatele americane sa ramana pe pozitii defensive.
Planul lui Eisenhower, care a fost avantajat, a fost sa i se dea lui Montgomery
prioritate dar totodata sa se mentina armatele americane in miscare.
Taversarea Rinului
Prima etapa pentru toate armatele aliatilor era sa ajunga la raul Rin.
Pentru a indeplini acest tel aliatii trbuiau sa patrunda prin zidul de
aparare prin partea de sud si sa treaca bazinul fluviului Rhur prin partea de
nord. Germanii inundasera valea fluviului deschizand barajele de acumulare
din amonte. Dupa ce au asteptat aproape doua saptamani ca apele sa se
domoleasca, Armata a Noua si Intai americana au trecut bazinul pe
23 februarie.
La inceputul lui martie armatele se intalnesc la Rin. Peste
tot podurile erau distruse, cu exceptia celui din micul oras Ramangen, unde
unitati ale Armatei Intai americane au capturat un pod de cale ferata
pe 7 martie. Pana pe 24 martie cand Montgomery a trimis elemente
ale Armatei a Doua britanice si Armata a Noua americana sa treaca raul,
Armata Intai ocupase toate capurile de pod dintre orasele Bonn si
Koblenz. Pe 22 martie Armata a Treia americana ocupase un cap de pod la sud
de orasul Mainz. Astfel, intreaga bariera a raului fiind sparta
Eisenhawer a ordonat ca armatele sa atace spre est pe un front intins.
Obiectivele aliatilor in Germania
Avansand cu peste 80 km pe zi Armata Intai si a Noua americane,
la 1 aprilie, au inchis un cerc in jurul zonei puternic industrializate
ale Germaniei, bazinul Rhur, inconjurand 325000 de trupe germane.
Armata a Doua britanica a traversat raul Weser, la jumatatea distantei
dintre Rin si Elba, pe data de 5 aprilie. Pe 11 aprilie, Armata a Noua a ajuns
la raul Elba, langa orasul Magde-bourg, iar a doua zi capturasera
capuri de pod pe malul de est a raului, astfel aflandu-se la 120
km de Berlin.
Sosirea Armatei a Noua la raul Elba ridica suspiciunea de „intrecere
pentru Berlin”. Britanicii, in special Churchill si Montgomery si
unii dintre americani, rivalizau pe ideea ca Berlinul ar fi cel mai important
obiectiv in Germania, pentru ca lumea, poporul german in special
ar acorda atentia cuvenita adevaratei victorioase in razboi, armatei care
ar cuceri prima orasul. Eisenhower a insistat ca din punct de vedere militar,
Berlin-ul nu ar valora posibilele costuri care ar trebui suportate intr-o
eventuala batalie pentru acesta. O intalnire cu rusii s-ar fi putut
face tot atat de bine si putin mai la sud in vecinatatea oraselor
Leipzig si Dresden. Mai mult decat atat Eisenhower credea ca retrogradatii
nazisti se vor refugia undeva in muntii bavarezi, drept urmare vroia sa
indrepte principalul atac al americanilor spre sudul Germaniei.
Intre timp frontul sovietic ramase stationar pe raul Odra inca
din februarie, lucru care ridica o alta intrebare: „Ce vor face
astia?J”. Explicatiile de dupa razboi ale sovieticilor au fost ca flancurile
din nord si sud erau amenintate si trebuiau retrase. Succesiunea evenimentelor
de dupa februarie 1945 arata, ca Stalin nu credea ca britanici si americanii
puteau sa traverseze asa de repede Germania in consecinta a presupus ca
va avea destul timp sa-si termine cuceririle prin estul Europei si apoi sa se
indrepte spre centrul Germaniei. Desi i-a spus altceva lui Eisenhower,
evident nu vedea Berlinul ca un obiectiv neimportant. In prima saptamana
din aprilie armatele lui au intrat intr-o pregatire fulgeratoare pentru
o ofensiva spre Berlin.
Ultimele batalii in Europa
Utima speranta lesinata a lui Hitler s-a mai trezit, odata cu moartea presedintelui
Roosvelt pe 12 aprilie, dar pe o perioada scurta de vreme cand a crezut
ca relatiile dintre puterile vestice si Uniunea Sovietica se vor rupe. Intradevar
alianta dintre est si vest avea momente de ten sionare dar o ruptura nu avea
sa vina tocmai atunci, in beneficiul Germaniei naziste. Pe 14 si 16 aprilie
Armata a Cincea americana si Armata a Opta britanica au lansat atacuri in
sud, care le-au adus intr-o saptamana langa raul Pad.
Avansul sovieticilor spre Berlin avea sa inceapa pe 16 aprilie. Armata
a Saptea americana capturase Nüremberg-ul, sediul Partidului Nazist di
anii 30, pe 20 aprilie 1945. Patru zile mai tarziu, Armata Rosie forma
un inel in jurul Berlin-ului. In urmatoarea zi, Armata a Cincea
sovietica si Armata Intai americana s-au intalnit la
Torgau la nord est de Leipzig, pe raul Elba si Germania a fost impartita
in doua parti. In ultima saptamana a lunii rezistentele impotriva
americanilor si britanicilor, practic au incetat, dar soldatii germani
care erau in est luptau disperati sa nu cada prizonieri sovieticilor.
Capitularea Germaniei
Hitler s-a hotarat sa astepte sfarsitul in Berlin, de unde
inca mai putea manipula ceea ce a mai ramas din efectivul de comanda.
Majoritatea dintre asociatii lui politici si militari au hotarat sa paraseasca
orasul, plecand in nordul si sudul Germaniei, probabil de a nu fi
prinsi de sovietici. Pe 30 aprilie, Hitler s-a sinucis, in buncarul sau
din Berlin. Asa cum spunea ultimul sau document oficial, l-a numit ca succesor
al sau ca sef al statului pe amiralul Karl Doenitz.
Doenitz, cre i-a ramas loial lui Hitler, nu avea alta solutie decat sa
se predea. Reprezentantul sau, generalul Alfred Jodl, a semnat un act de capitulare
neconditionat al tuturor armatelor germane, la sediul central al lui Eisenhower
in orasul Reims, in dimineata zilei de 7 mai 1945. Pana la
acea data, fortele germane din Italia capitulasera (2 mai) la fel ca si cele
din Olanda, nordul Germaniei si Danemarca (4 mai). Guvernul britanic si cel
american declara la 8 mai 1945 Ziua V-E (Victoriei in Europa). Predarea
deplina si neconditionata a germanilor are loc la un minut dupa miezul noptii,
in Berlin, cu participarea sovieticilor.
costul razboiului
Statisticile de baza ale celui de-al doilea Razboi Mondial il califica
drept cel mai mare razboi din istoria omenirii in termeni de pierderi
omenesti si resurse materiale folosite. In toate cele 61 de tari cu o
populatie totala de 1,7 miliarde de locuitori, trei sferturi din populatia lumii
la acea vreme a luat parte la confruntare. Un total de 110 milioane de trupe
au fost mobilizate pentru serviciu militar; mai mult de jumatate din acest total
doar de urmatoarele trei: URSS (22-30 milioane), Germania (17 milioane) si Statele
Unite (16 milioane). Majoritatea statisticilor sunt doar estimative. Intinsa
si haotica strabatere a razboiului a facut aproape imposibila trecera in
evidenta a uniformelor.
In termeni de bani cheltuiti, costul total al razboiului s-a pus undeva
dincolo de 1 trilion de dolari, ceea ce il face mai scump decat
toate celelalte razboaie la un loc. Costul in vieti umane neincluzand
pe cei mai mult de 5 milioane de evrei ucisi in Holocaust care au fost
victime indirecte ale razboiului, este estimat ca ar fi fost 55 de milioane
de morti dintre care 25 de milioane de soldati si 30 de milioane de civili.
Poate ca cea mai semnificanta pierdere pe termen lung de pe urma razboiului
a fost echilibrul in balanta mondiala a puterilor. Marea Britanie, Franta,
Germania si Japonia au incetat sa mai fie mari puteri, in traditionalul
sens militar, lasand locul la doar doua: Statele Unite si Uniunea Sovietica.
Bibliografie:
Eisenhower, Dwight, „Cruciada in Europa”, Ed. Politica, 1995
Julian, M., „Batalia Angliei”, Ed. Politica, Bucuresti 1968
Perrault, G., „Secutul Zilizit”,Ed. Politica, Bucuresti 1969