e4t24tl

In depozitele adanci de 5-6 m, din jurul citadelei, in interiorul zonei inchise de fortificatii, au fost identificate 8 subfaze (a-h). Cel putin 3 faze majore ale constructiei zidurilor sunt reprezentate si sunt corelate ipotetic cu fazele Timpurie, Mijlocie si Tarzie, identificate in cultura Troia VI. Trei porti majore (VI Z, VI Y, VI T) corespund acestor trei faze principale ale arhitecturii fortificatiilor. Portile VI Y si VI Z sunt asezate in interiorul portii VI T, chiar in estul asa-numitei Case Pilon. A ramas putin din peretii construiti in primele doua faze, dar suficient pentru a vedea ca zidurile Troiei VI erau intotdeauna caracterizate de tipare verticale care imparteau zidul in sectiuni, o trasatura noua a fortificatiilor troiene, care poate fi mai degraba decorativa decat functionala. Zidul de fortificatii din perioada Troia Mijlocie VI tinea probabil de-a lungul peretelui sudic al Casei Pilon si al peretelui estic al Casei VI F .

Zidul de fortificatie al Troiei VI tarzii a fost construit pe sectiuni pentru a inlocui fortificatiile perioadei Mijlocii Troia VI. Aceste ultime sectiuni au fost construite in mai multe stiluri, putin diferite, si ridicarea lor s-a extins pe o perioada mai indelungata de timp. Zidul de circuit in perioada tarzie Troia VI, pastrat intr-o mare potcoava care se curbeaza din N-E spre V, este strapuns de 5 porti neregulate, de diferite tipuri. Zidul este construit din blocuri de calcar taiate, cu fata rectangulara. Desi blocurile de calcar nu sun egale in inaltime, legaturile dintre blocuri sunt alternate cu grija pentru a asigura maxima siguranta a constructiei. Zidul are o grosime de peste 4 m si o inaltime, in unele locuri, pana la 9 m, si era initial acoperit de o suprastructura de caramida.

Partea exterioara a portiunii de piatra a zidului este foarte turtita, iar turnurile proiectate in aceasta la o anumita distanta, indica grija arhitectilor pentru capacitatea aparatorilor orasului de a indrepta focul spre atacatori, mai ales in vecinatatea portilor principale. Unde turnurile nu sunt asezate langa asemenea porti, zidurile portilor se suprapun in asa fel incat sa forteze inamicul sa se expuna la un atac simultan din doua parti. O rezerva de apa sub forma unei cisterne mari, a fost construita in interiorul turnului VIg, portiunea nord-estica cea mai aproape de peretele de circuit, cunoscuta si sub numele de sectiunea 1.

Ordinea constructiei zidurilor in perioada tarzie Troia VI e urmatoarea: sectiunea 5 in vest, sectiunea 2 si 3 in est, datate in Troia VI f, cca.1400 i.Chr.; sectiunea 1, 4, 6 in nord-vest, in sud si respectiv nord-vest, ultima datata sigur in Troia VI g; si in cele din urma, adaugarea turnurilor VI h si VI i, ambele datate in Troia VIh. Aceste ziduri au fost fixate pe fundatii care se extind la unul sau mai multi metrii sub nivelul pamantului in afara citadelei, dar nu erau construite nici pe strat de roca nici pe pamant virgin, in contrast cu procedura miceniana standard. Poate ca pastrarea unei paturi de pamant intre fundatie si temelia de roca era o masura constienta de precautie impotriva cutremurelor, cu toate ca nu pare a-si fi indeplinit scopul pentru ca zidurile au fost distruse la sfarsitul Troiei VI h, in ceea ce majoritatea cercetatorilor au identificat cu incredere ca fiind un cutremur puternic. In timp ce fata exterioara a zidului e turtita in partea joasa, fata interioara se ridica vertical. Exista unele dovezi, cel mai bine pastrate in sectiunea 3, care sugereaza ca in ultimele faze ale Troiei VI, suprastructura initiala de caramida a zidului, care se pare ca se ridica vertical pe ambele fete si era groasa de vreo 4 m, a fost inlocuita in toate partile zidului( cu exceptia turnului VI g in nord-est, unde caramida a fost gasita inca in situ) de un zid de piatra mai subtire, gros de vreo 2 m, pastrat pe alocuri pana la 2 m inaltime, dar initial erau poate chiar mai inalte. In spatele acestei portiuni superioare, strict verticala a zidului, portiunea cea mai inalta a zidului de aparare era un parapet lat de 2-3 m care servea ca si platforma de lupta pentru aparatori si care era asezat la vreo 2 m deasupra nivelului contemporan al solului din fortareata. Nu se stie daca acest parapet avea sau nu acoperis.

Metoda de constructie a zidurilor Troiei VI, foarte clara in sectiunea incrucisata din sectiunea 6 in vest, este total diferita de cea miceniana ce presupune folosirea blocurilor de piatra rectangulare. Blocurile rectangulare ale zidurilor Troiei VI, intra in contact nu doar in partea exterioara (ca si in zidaria minoica si prin derivare miceniana) ci in intreaga latime a blocului. Mai mult, zidul in intregime nu e construit ca doua „ burdufuri” megalitice umplute cu moloz putin, asa cum e tipic zidariei ciclopice, ci consta dintr-o masa de blocuri rectangulare aranjate cu grija.

Dupa cum se obisnuia la inceputul Epocii Bronzului in Troia, construirea fortificatiilor in jurul fortaretei regala pare sa fi fost o activitate mai mult sau mai putin continua in timpul bronzului mijlociu si tarziu. Se pare ca asemenea utilizarii piramidelor de catre faraoni in timpul Vechiului Regat egiptean, conducatorii Troiei foloseau constructia fortificatiilor in jurul fortaretei lor, ca un proiect masiv de munca publica nesfarsita.

Poate ca cea mai importanta descoperire a sapaturilor reincepute la Troia in anii 90, sub supravegherea lui M. Korfmann, este dezvelirea unui inel exterior de arhitectura defensiva constand intr-un sant lat localizat cca.450 m in sud-;sud-vest sectiunii 4 a zidurilor anterior cunoscute din Troia VI. Santul a fost pana acum reperat pe 200 m intr-un arc ingust in est-vest, ceea ce pare a fi capatul sau sudic. Intrerupt din loc in loc de „poduri’ nesapate, care dupa cum pare ar marca localizarea principalelor cai de acces prin acest circuit defensiv, santul trebuie sa fi fost canalul din fundatia vreunui zid exterior distrus total, mai tarziu in alte perioade istorice, de catre constructori. O portiune scurta din ceea ce pare sa fi fost parte a aceluiasi sistem de zid, dar aici formata din blocuri inca „in situ”, a fost gasita in estul sectiunii 1, in coltul nord-estic initial al fortaretei. Acest sistem nou descoperit defineste ceea ce urma sa fie identificat ca si orasul de jos, fortificat, o trasatura standard a centrelor urbane estice din mileniile III si II i.Chr. Fortareata initiala din Troia, devine astfel o cetate regala, locul palatului regal, principalele temple ale orasului si probabil resedinta principalelor oficialitati regale.

Pe varful sud-vestic al dealului pe al carei capat vestic e situata Troia, au fost descoperite portiuni dintr-un alt sant, dar legatura lui cu cel dintai nu e clara inca. in unele locuri, primul sant e insotit in interior de o sapatura relativ subtire, ceea ce s-ar putea numi o palisada. Relatia sa cronologica si functionala cu santul mult mai mare de sub el, spre sud, ramane de asemenea sa fie stabilita.

Nici o structura mareata nu a supravietuit in interiorul fortaretei, probabil din cauza ca era construita in varful si centrul cetatii, o zona distrusa in perioadele elenistice si romane, ajungandu-se la nivele mult inferioare Troiei IV. Exista totusi dovezi bine pastrate, pentru planuri urbane in interiorul fortificatiilor, sub forma de inele de terase concentrice. Desi doar cele mai joase dintre acestea erau bine pastrate, peretii laterali ai cladirilor construite pe aceasta terasa, in majoritatea cazurilor fiind vorba de partile mici ale cladirilor respective, nu sunt paralele ci sunt aliniati de-a lungul unor raze ipotetice in interiorul semicercului din fortareata. Cu alte cuvinte, se pare ca spatiul din interiorul fortaretei e subdivizat conform unui plan radial de terase concentrice.

Casa 630 din Troia VI timpurie, localizata chiar la capatul estic al Casei Pilon, arata ca inca de la inceput casele din Troia VI erau mari, structuri dreptunghiulare si planuri relativ simple, foarte diferite de structurile cu multe camere si pereti comuni, caracteristice Troiei .Casele de la sfarsitul Troiei VI nu au un plan standard, desi sunt toate mari. Casele VI A, VI B, VI C sunt megaroane. Casa VI G, cu plan dreptunghic dar pastrata numai partial, are o usa situata excentric in peretele sud-estic. Casa Pilon, dreptunghiulara in plan si subdivizata in 3 sectiuni majore, la nivelul subsolului, are in camera principala doi stalpi mari care se subtiaza vizibil spre varf si care se pare ca sprijineau coloanele de la al doilea nivel. Intrarea se facea dinspre nord prin, peretele lung din aceasta parte. Casa VI F este si ea dreptunghica si pastreaza dovezi de folosire a lemnului sub forma grinzilor in pereti. Probabil ca si aceasta cladire avea 2 nivele si, cel putin doua epoci in istoria ei sunt reprezentate de doua seturi de suporturi interioare, asezate pe niste fundamente de piatra fixate in podea. In Casa VI F se intra prin doua pasaje non-axiale diferite, in partea de vest si sud, in timpul celor doua faze principale ale constructiei, prima datand din Troia VI e si a doua din Troia VI g. Ca si in Casa Pilon, exista urme ale unei scari interioare, care ducea la nivelul al doilea, in Casa VI F. Casa VI M, datand din Troia VI h, are un plan neobisnuit in forma de L si o curte interioara care ocupa spatiul dintre cele doua aripi ale sale. Traveele largi a spatiilor de la parter, ale acestor resedinte din Troia V, sugereaza ca suprastructurile de la al doilea nivel, erau construite din materiale relativ usoare, adica lemn si nu caramida. Amenajarile spatioase pentru depozitare, de la primul nivel arata ca apartamentele propriu-zise ale acestor structuri erau toate situate la al doilea nivel, fiind asemanatoare arhitecturii comune din cea mai mare parte a Turciei de vest, in trecutul apropiat.

O forma, greu inteleasa, a arhitecturii religioase a fost identificata intr-un sir de 4 stalpi monolitici, asezati in fata Turnului VI i, in partea vestica a portii principale ce duce in oras. In interiorul Turnului VI i, chiar inspre nord, urmele a doua coloane asezate pe o platforma inalta, ea insasi inconjurata de o zona circulara pavata, sugereaza posibilitatea existentei unui altar in interiorul turnului, la parter. Este tentant sa facem o posibila conexiune intre un posibil cult troian ce presupune piloni si coloane, cu stalpii si coloanele frecvent reprezentate in scenele de cult minoice, in ciuda faptului ca legaturile dintre Troia si Creta minoica nu par sa fi fost vreodata foarte puternice.

Intr-o zona de aproximativ 50 m. lungime si 15-20 m. latime, pe versantul sudic al platoului troian, chiar in afara santului descoperit ce traseaza granita orasului de jos, Troia VI, a fost gasit un cimitir de incineratie in urne, datand exclusiv din Troia VI h, ultima faza a asezarii. desi cimitirul continea minim 182 de urne funerare, doar 19 au fost gasite in situ datorita numeroaselor tulburari suferite in aceasta zona a platoului. Nu exista dovezi ale vreunui gard in jurul cimitirului. Urnele funerare ingropate in gropi relativ inguste intinzandu-se in cea mai mare parte pana la temelie, erau inconjurate la baza cu pietre mici pentru a le mentine drepte si erau acoperite cu capace sub forma unor pietre plate sau a unor farfurii de ceramica . Majoritatea urnelor contineau ramasitele funerare a mai multor indivizi, iar unele contineau cenusa atat a copiilor cat si a adultilor. Un numar mare de urne au fost sparte sau deteriorate chiar inainte ca ele sa fie folosite ca si vase funerare. Bunurile gasite langa mort sunt in general sarace. Blegen vede in saracia mormintelor semne ale unui statut social umil al celor incinerati.

Urme ale altor mici locuri de incinerare, au fost gasite in alte zone ale platoului precum si o structura fragmentara de caramida, care ar fi putut fi chiar un crematoriu, toate datand din Troia VI. Nici un alt cimitir preistoric troian, in afara de cel din Troia VI, nu a fost gasit in acest sit, desi s-au facut cercetari vaste pentru cimitirele Bronzului Timpuriu, considerate ca ar fi existat undeva in afara zidurilor.

Este doar un accident descoperirea si pastrarea cimitirului din Troia VI h si nu dintr-o alta perioada? Sau sunt aceste incinerari ale unui numar mare de adulti si copii ramasitele unui program masiv de inmormantare legat de dezastrul final care a distrus Troia VI, un cutremur care a demolat zidurile cetatii si care ar fi provocat moartea unui numar mare de locuitori? Ar trebui sa consideram incineratia modalitatea normala de inmormantare a troienilor la sfarsitul Epocii Bronzului sau era doar o modalitate speciala pentru a inlatura un numar mare al celor morti in cutremur si ale caror trupuri, daca nu ar fi fost ingropate imediat, ar fi putut deveni sursa vreunei epidemii ce ar fi atacat supravietuitorii?

Raspunsurile la aceste intrebari ar putea fi date de descoperirea lui Korfmann, in 1980, a unui cimitir cu inmormantari asemanatoare in urne, la Besik Tepe, localizat aproape 8 km sud-vest de Troia, intr-un golf ingust care asigura primul port natural, la sud de intrarea in Dardanele pe coasta vestica anatoliana. Adesea identificat in trecut ca cel mai probabil loc de ancorare al trupelor navale ce atacau Troia dinspre sud, Besik Tepe este si locul de stationare al vaselor doritoare sa treaca prin Dardanele in Marea de Marmara sau dincolo spre Marea Neagra, dar fortate sa astepte vanturile favorabile dinspre sud.

Ca si mormintele de pe creasta Hisarlik, cele de pe plaja de la Besik Tepe includ barbati, femei si copii. Unul dintre morminte e cel al unui razboinic care nu numai ca a fost ingropat cu sabia celui pe care l-a ucis, asezata langa urna cu cenusa, dar care avea fixat deasupra mormantului un mare krater, ca un semn funerar permanent, intr-o modalitate asemanatoare cu felul in care mult mai tarziu, capodoperele ceramicii cu decoratiuni geometrice erau asezate deasupra mormintelor nobililor atenieni din sec. XIX si XVIII i.Chr.

Din cele 98 de forme diferite intalnite in orice faza a Troiei VI, nu mai putin de 90 sunt noi in acea perioada. Exista deci o ruptura in traditia ceramica intre Troia V si Troia VI, evidentiata si mai mult de puternica continuitate ceramica observata de-a lungul Epocii Bronzului Timpuriu (Troia I).

O marca a ceramicii din Troia VI, este ceramica gri denumita de cercetatori „gri minoic” si care seamana foarte mult, in ceea ce priveste fabricarea la roata si suprafata lucioasa, cu ceramica „ gri minoic” a Greciei Helladicului Mijlociu. Cu toate acestea, French a afirmat convingator, ca ceramica cenusie din Troia VI nu ar trebui numita minoica deoarece este o marfa locala din epoca Bronzului Mijlociu din Anatolia de vest, provenite de la inceputul perioadei a treia a bronzului timpuriu, gasite in regiunea din sud-estul M. Marmara.

Exista intr-adevar ceramica cenusie in Troia V astfel ca ceramica cenusie din Troia VI ar putea avea antecedente locale la Troia insasi. Cenusiul minoic din perioada helladica mijlocie e asemanator cu ceramica cenusie din Troia VI, dupa modul cum e conceput si pana la un anumit punct chiar in tehnica, dar gama de forme ale acestor doua clase ceramice e diferita, cu o singura exceptie: potirul/ cupa cu picior. Prezenta acestei forme in bunurile ceramice troiene precum si prezenta bunurilor pictate mat, din perioada helladica mijlocie (si probabil cicladica), sunt dovezi ale contactelor dintre Troia VI si Grecia continentala in timpul epocii bronzului mijlociu. French afirma ca ideea ceramicii gri lustruite a fost foarte probabil exportata in Grecia in timpul perioadei a doua de la inceputul epocii bronzului, cand influente anatoliene sunt detectate in grupul Kastri si in colectiile Lefkandi I. Primele obiecte gri minoic apar la Lerna la inceputul perioadei helladice III (Lerna IV), cand ceramica Greciei continentale s-a „anatolizat” ca rezultat al fuziunii dintre traditiile Lefkandi I si inceputul perioadei helladice IIA din gama formelor troiene. Griul minoic din perioada Helladica mijlocie e rezultatul unei dezvoltari interne a Greciei continentale, fara legatura cu dezvoltarile din Anatolia de Vest. Trebuie sa retinem ca bolul Bass din Lerna IV lipseste complet din repertoriul formelor troiene. Griul minoic din Helladicul mijlociu este rezultatul unei dezvoltari interne in Grecia continentala independent de dezvoltarile din Anatolia de Vest. Bolul grecesc este modificat in potirul / cupa cu picior la inceputul perioadei Helladice mijlocii si apoi e adoptat de troieni la inceputul Troiei VI. Aceasta arata ca Troia VI incepe numai dupa perioada helladicului mijlociu in Grecia. Ceramica mat pictata, intotdeauna rara in Troia si probabil intotdeauna importata din Egeea sudica, incepe sa apara in Troia VIb. Astfel Troia V e contemporana, cel putin partial cu inceputul perioadei Helladicului mijlociu. Ceramica miceniana incepe in Troia VId ca Helladicul tarziu I si continua in Troia VIe ca Helladicul tarziu II, in Troia VIf-g ca Helladicul tarziu II-IIIA si in VIh ca mare parte a Helladicului tarziu IIIA dar putin in Helladicul tarziu IIIB. Astfel distrugerea Troiei VI a avut loc, in termeni micenieni in timpul perioadei LH IIIB. In ultimele faze ale Troiei VI ceramica miceniana e initiata local sub forma vaselor pictate.

Cinci manere de sabie, din marmura alba sau alabastru, atat din perioada timpurie cat si din perioada tarzie a Troiei VI sunt se pare, imitatii locale ale formelor miceniene sau posibile importuri. Noi sunt si trei greutati piramidale din steatita, o forma distinctiva de cute si margele din pasta de sticla, ultimele fiind aparent, un alt semn al influentei miceniene. Fildesul in orice cantitate, apare pentru prima data in Troia VI, foarte posibil importat din sferele de influenta miceniene. Axele spirale din teracota nu mai sunt decorate ca si la inceputul epocii bronzului. Primele oase de cal apar aici la inceputul Troiei VI. Contrar, asemenea oase in Grecia continentala au fost gasite la Tirint si posibil la Lerna, in contextele EH III. Astfel, oarecum paradoxal, calul domesticit e atestat mai devreme in sudul Greciei decat in nord-vestul Anatoliei.

Cercetatorii au concluzionat, datorita cantitatii masive de piatra prabusita din fortificatii si de peste tot in jurul zonei, ca un cutremur violent a distrus Troia VIh. Nu exista semne convingatoare ale unei conflagratii generale pe toata suprafata. Unii cercetatori au vazut in mitul calului troian o metafora al acestui cutremur, calul fiind sacru, pentru Poseidon zeul grec responsabil de cutremure.

In Troia exista o importanta ruptura culturala intre Troia V a bronzului timpuriu si Troia VI a bronzului mijlociu si tarziu. Aceasta ruptura este sesizabila in arhitectura fortificatiilor si cea domestica, in ceramica, prin aparitia calului, in diferite categorii ale diverselor descoperiri si ar spune unii si in obiceiuri funerare. Contactele troienilor cu Grecia continentala sunt vizibile incepand cu Troia VI si devin tot mai puternice pana la distrugerea Troiei VI. Pe de alta parte, contactele minoice sunt minime. Ca si la inceputul epocii bronzului, in bronzul mijlociu si tarziu, Troia era o cetate regala, dar una clar diferita in mai multe detalii de cele caracteristice mai tarziu orasului Micene.

Chiar si in absenta unui palat in Troia VI, se pot observa diferentele intre cetatile miceniene si Troia in ceea ce priveste planificarea urbana, arhitectura fortificatiilor (incluzand sistemul portilor, constructia turnurilor si aprovizionarea cu rezerve de apa) si arhitectura domestica din cetate.