Bizantul a fost pentru Occident sursa unor influente fructoase pentru dezvoltarea
culturii si artei sale dupa anul 1000. Noua Roma a preluat de la antichitate
esentialul civilizatiei sale: institutiile romane, cultura greaca, asimilata
treptat noii culturi crestine, si economia urbana. h9j21jm
Initial Bizantul a fost un oras grec situat pe malul european al Bosforului,
stramtoare ce separa Asia Mica (astazi Turcia) de Europa. Intelegand importanta
acestei asezari inconjurate de apa din trei parti, imparatul Constantin a repus
bazele acestui oras in 330 d. Hr. Numit Constantinopol dupa numele imparatului,
orasul a devenit “noua Roma”, de unde era guvernata jumatatea de
Est a Imperiului. Spre deosebire de Vest, aceasta regiune mai avea resurse si
bogatii considerabile, inclusiv orase importante; toate acestea iau dat posibilitatea
sa faca fata cu succes perioadelor grele care urmat , culminand in 476 cu caderea
Imperiului Roman. Jumatatea de Est a Imperiului Roman s-a transformat intr-un
stat grec ortodox-Bizantul.
Imparatul aflat la Constantinopol a continuat sa guverneze Balcanii, Grecia
si estul Mediteranei. Desi numim aceasta regiune Imperiul Roman de Rasarit,
pentru cei aflati sub conducerea sa noua stapanire era cunoscuta sub numele
de Imperiu (oricat de instabil ar fi fost acesta). Pe de alta parte, ei sperau
ca Apusul nu era pierdut pentru totdeauna. Insufletit de aceasta idee, Imparatul
Iustinian (527 -; 565) a inititat o puternica miscare militara, recucerind
Africa de Nord, Italia si sudul Spaniei.
Domnia lui Iustinian a fost marcata de o serie de realizari remarcabile: amendarea
legii romane si construierea unor cladiri impozante, cum ar fi Hagia Sophia
(catedrala Sfanta Sofia), sunt doar o parte din aceste realizari.
Arhitectura Imperiului Bizantin este ilustrata intr-o maniera frapanta de marele
zid de incinta al Constantinopolului, aparat de 200 de turnuri. In plan civil
arhitectura bizantina se situeaza la raspantia dintre lumea romana si cea orientala.
Influenta romana este reprezentata de terme si forumuri, iar cea orientala este
perceptibila in adoptarea bisericii cu cupole, asa cum este Bazilica Sfanta
Sofia, construita intre 532 si 537. Epoca de aur a arhitecturii bizantine este
reprezentata si de Bazilicile Sfintii Apostoli si Sfintii Sergius si Bacchus
din Constantinopol.
Constantinopolul, capitala Bizantului a fost timp de secole cel mai frumos oras
al Europei.
Dar Imperiul nu putea sa apere granite atat de intinse la nesfarsit. In 568
lombarzii au cucerit nordul Italiei, dar in general in partea de apus aveau
loc numeroase retrageri de trupe. In partea se est, sortii se dovedeau schimbatori
in luptele cu Persia; dar in anii 630 arabii musulmani au navalit din nou si
au cucerit Persia, invingand Bizantul, Sirai , Egiptul si Africa de Nord. Dupa
pierderea Tunisiei, in 696, Imperiul Roman de Rasarit se limita la Balcani,
Asia, Sicilia si o palma de pamant in sudul Italiei. Aceste state au construit
inima Imperiului in urmatoarele secole.
- 2 -;
Veacul al VII-lea este opiatra de hotar in istoria Bizantului. Prin pierderea
provinciilor din Orient si din Africa-Siria, Mesopotamia, Armenia, Palestina,
dar si Egipt si Cartagina, in urma cuceririlor Islamului, prin prabusirea frontierei
dunarene si luarea in stapanire a Balcanilor de catre triburile slave. Imeriul
este redus la Asia Mica si la cele doua metropole din Europa, Constantinopolul
si Thessalonicul.
Noua Roma a lui Constantin Iustinian inceteaza sa mai revendice, in practica,
dominatia universala si promoveaza, urmare a pierderii populatiei roamanice
din Balcani si din tarile mediteraneeane, latina inceteaza sa mai fie limba
oficiala, iar greaca este singura limba vorbita in Bizant.
Imperiul isi redefineste astfel identitatea si redevine un stat ”national”
grec, ce face din ortodoxie suprema sa valoare. Sub semnul acestor mutatii se
abandoneaza treptat titlul de imperator auguatus de catre suveranul sau, pentru
a se intitula “basileu al romanilor”.
Se incheia astfel procesul transformarii Bizantului intr-o monarhie greaca de
drept divin: imparatul nu isi mai legitimeaza puterea prin delegarea populara,
ca in principatul lui Augustus, ci prin originea sacra a autoritatii absolute
(“basileu al romanilor, prin Hristos Dumnezeu”).
Pierderile suferite in secolul al VII-lea au avut si avantaje: Imperiul era
mai compact iar granitele erau mai usor de aparat. Din numeroase puncte de veder
Imperiul a ramas “roman” cu un imparat autocratic si sistem legislativ
de inspiratie romana. Dar limba folosita si cultura erau grecesti, iar religia
se dezvolta intr-un mod aparte. Din acest motiv istoricii prefera sa foloseasca
denumirea de Imperiu Bizantin, sau simplu Bizant.
In secolele VIII-IX, Bizantul cunoaste alte dispute religioase, numite “luptele
iconoclaste”. In plan religios, este un conflict intre adversarii cultului
icoanelor si partizanii venerarii venerarii icoanelor. Imaginile lui Hristos
si ale sfintilor din biserici sunt distruse si in locul lor sunt pictate animale,
pasari si motive vegetale. In fruntea “distrugatorilor de icoane”
se afla imparatii insisi, care au ca tel sa recupereze de la biserica averile
imense si perstigiul politic pierdute de la puterea imperiala in veacurile trecute.
Sunt secularizate amri bunuri funciare, desfiintate manastiri, caluagrii sunt
obligati sa revina la viata activa pentru a mari numarul contribuabililor si
a sporii baza de recrutare a armatei. Cultul icoanelor este restabilit (843),
dar puterea si prestigiul imparatului s-au consolidat in raporturile cu biserica.
Cu o armata foarte bine pregatita si riguros reorganizata ca un stat din “prima
linie”, aflat permanent sub amenintarea Islamului, Imperiul Bizantin a
rezistat timp de opt secole. Cea mai importanta cheie de rezistenta a constituit-o
sistemul de aparare al Constantinopolului, prin intermediul a trei ziduri care
s-au dovedit de nestrapuns.
Constantinopulul era totodata cel mai mare si mai superb oras al crestinitatii,
leagan al unei culturi in care artele si, in general, rafinamentul ii faceau
pe cruciati si pe feudalii din Apus sa se simta ca niste bieti provinciali.
Intre Rasarit si Apus s-a produs o ruptura si din punct de vedere al religiei.
Printre cuceririle arabilor sau numarat si maretele dioceze Antiohia, Ierusalim
si Alexandria. In aceasta situatie, Constantinopolul si Roma raman singurele
pretendente la postul de lider al crestinatatii, iar disputele dintre ele se
intensifica.
La Constantinopol, Imparatul era protectorul Bisericii avand autoritare directa
asupra ei, in timp ce la Roma Papa stabilise ca Biserica Latina era independenta
de stat, uneori fiindu-I chiar rivala.
Datorita divergentelor de ordin religios, cele doua biserici s-au indepertat
din ce in ce mai mult, pana cand in 1054 a avut loc Marea Schisma, care a inseemnat
ruptura religioasa dintre cle doua centre ale crestinatatii, ce se mentine pana
in zilele noastre. Constientizarea Schismei dintre ortodocsi si catolici in
marea masa a credinciosilor are loc insa mai tarziu, inperioada cruciadelor.
Marea Schisma a seperat crestinismul in doua
- 3 -
ramuri: Papa de la Roma, crestinismul catolic (universal); Patriarhul Constantinopolului,
crestinismul ortodox, dominat de acesta.
De aici s-au format Biserica Romao-Catolica si Biserica Ortodoxa din zilele
noastre.
De-a lungul secolelor al IX-lea si al X-lea, misionarii bizantini I-au convertit
la ortodoxism pe sarbi, bulgari si rusi. Aceasta a fost una dintre importantele
victorii pe care bizantini le-au obtinut in epoca de aur, care a durat incepand
cu domnia lui Vasile I (867-876) pana la domnia lui Vasile al II-lea (976-1025);
armatele imperiale au continuat ofensiva, cucerind o mare parte a Balcanilor
si a Orientului Apropiat.
Vasile al II-lea, cel mai mare imparat bizantin, recucereste peninsula Balcanica
si desfiinteaza taratul bulgar.
La sfarsitul secolului al XI-lea, in imperiu au luat nastere numeroase certuri
si lupte intre diferite grupuri aflate in opozitie tocmai cand noi inamici erau
aproape infranti. Normanzii I-au alungat pe bizantini din sudul Italiei in timp
ce turcii au pus pe picioare Islamul si au invins armata imperiala la Manzikert
(1071), intr-o batale ce a jucat un rol important in istoria lumii. O mare parte
din Asia Mica, care era sursa de forte umane a Bizantului, a fost cucerita salvata
de la un dezastru ce parea iminent, datorita certurilor iscate intre inamici,
Bizantul cere ajutorul Apusului. Astfel are loc prima Cruciada (1096-1099),
in timpul careia este recuperat Ierusalimul, iar Imperiul este eliberat de o
parte de presiunile externe, permitandu-se astfel o modesta expansiune a Bizantului.
In 1176 apar noi probleme care slabesc Imperiul. De data aceasta problemele
sunt iscate de cruciatii crestini care jefuiesc Constantinopolul.
Are loc a Patra Cruciada, in 1204 are loc cucerirea Constantinopolului de catre
cruciati si crearea unui imperiu latin pe Bosfor. Jafuriel si crimele latinilor
au sapat o prapastie definitiva intre cele doua crestinitati si au afectat grav
forta economica si politica a Bizantului.
De aceea, centrul de greutate al economiei si civilizatiei europene se deplaseaza
in secolul al XIII- lea din spatiul Bizantin in Occident.
Imperiul Grec, revenit in 1261 in metropola lui Constantin nu este decat umbra
vechii imparatii. Ruinat de dominatia economica a Venetie si Genovei ori prins
intre atacurile sarbilor, in Europa, si ale turcilor otomani, in Asia, Bizantul
intra intr-un declin ireversibil. Actul final se desfasoara in 1453, cand sultanul
Mahomed al II-lea cucereste Constantinopolul, dupa un asediu de aproape doua
luni.
In locul unei monarhii universale crestine, in metropola de pe Bosfor se instaleaza,
pentru mai multe secole, un alt imperiu universal, dar de religie islamica.
In 29 mai 1453 ultimul imparat, Constantin al XI-lea, a murit aparand zidurile
Constantinopolului in timp ce marele oras era distrus si jefuit de catre turcii
condusi de Mohamed al II-lea.
