Numerosi scriitori antici, greci sau latini, au facut consemnari despre geto-daci, dedicandu-le chiar opere intregi. Imprejurarile timpului au facut ca pretioase marturii scrise despre cea mai cunoscuta ramura din marea familie traca, ramura de nord, geto-dacii, sa nu se pastreze pana in zilele noastre. Totusi insemnarile ramase cuprind un registru variat referitor la viata materiala, spirituala si de stat a acestora. r2i22io
Autorii greci ii mentionau, de obicei, sub numele de geti pe locuitorii din regiunea Dunarii Inferioare, respectiv din Muntenia ,Dobrogea sau Moldova. In scrierile latine sunt mentionati cu numele de daci cei care locuiau in zona intracarpatica , in Transilvania si Banat1). Pe meleagurile noastre au ajuns mai intai grecii dinspre sud si sud-est, care i-au intalnit mai intai pe geti si in izvoarele elene acesta e numele mai des folosit. Romanii au venit mai tarziu in contact cu dacii, mai ales cei dinspre apus, si scriitorii latini folosesc cu predilectie aceasta denumire.2)
Sub oricare din aceste denumiri autorii antici aveau in vedere aceeasi comunitate etnica, intre daci si geti existand doar o delimitare geografica. De aceea, cand ne referim la locuitorii spatiului carpato-danubiano-pontic in perioda antica ii avem in vedere pe geti sau daci ori, in termeni moderni geto-daci sau daco-geti.
Primele informatii scrise ne sunt oferite de un logograf din Milet, Hecateu. Ca geograf si istoric, a scris printre alte lucrari si Inconjurul pamantului, din care nu s-au pastrat decat fragmente. Intr-unul din aceste fragmente gasim consemnate doua triburi, crobyzii si trizii (sau tirizii), care locuiau in sudul Dobrogei de astazi.3) Izvoarele mai tarzii pomenesc si ele aceste triburi ca facand parte din neamul getilor, asa incat, prin opera lui Hecateu, getii isi fac aparitia in istoria scrisa a omenirii.4)
Herodot in Istorii, nazuind sa dea o veritabila istorie universala pentru vremea lui, inchina si getilor mai mult decat cateva cuvinte.5) Povestind campania regelui Darius din 514 i.e.n. impotriva scitilor de la nordul Marii Negre, Herodot spune urmatoarele: „ Inainte de-a ajunge la Istru, birui mai intai pe geti , care se cred nemuritori. Caci tracii, locuitorii din Salmydessos si cei care ocupa tinutul asezat mai sus de orasele Apolonia si Mesembria -; pe nume scirmiazi si nipseeni -; s-au predat lui Darius fara lupta. Getii, insa, fiindca s-au purtat nechibzuit, au fost indata inrobiti, macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci.”6) Herodot rezolva astfel trei probleme referitoare la geti: teritoriul ocupat (inainte de Dunare), religia ( se cred nemuritori) si apartenenta etnica la neamul tracilor. Tot Herodot ne spune ca numele apelor din Campia Munteana, ca Naparis, Argesis, Buzaeus si Seretus sunt tracice, iar intre Carpati si Dunare, nu e loc pentru alti traci decat pentru geti, care locuiau pe malul drept pana la varsarea in mare, si care locuiau sub numele de carpi in Moldova de miazazi.7)
Herodot este primul care ne ofera cele mai complete si ample informatii despre religia lor, pastrate pana astazi. In cartea a IV-a din Istorii reda ceea ce i-au povestit grecii de pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin. Conform acestora Zalmoxis a fost un muritor, rob al lui Pytagora in Samos. Dupa ce a fost eliberat, si-a strans bogatii, s-a intors in patria sa, unde prin mijloace inselatoare 8) a reusit sa insufle noua credinta tracilor „ nevoiasi si saraci cu duhul” ( IV, 95). El pune sa i se construiasca o casa in care „ ii primea si ii punea sa benchetuiasca pe fruntasii tarii, invatandu-i ca nici el, nici oaspetii sai si nici unul dintre urmasii acestora nu vor muri, ei vor merge intr-un anume loc unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile.” (IV, 95) 9) Dupa un timp Zalmoxis a coborat in locuinta subpamanteana, unde a stat trei ani, timp in care getii, crezandu-l mort, l-au jelit, iar in al patrulea an a aparut, demonstrand ca invatatura sa este adevarata. Referiri ample face Herodot si la practicarea cultului de catre getii care se credeau nemuritori : o data la cinci ani ei trimit un sol la Zalmoxis pe care, dupa ce ii impartasesc nevoile lor, apucandu-l de maini si de piciore, il arunca in trei sulite. Daca solul moare imediat, inseamna ca zeul le accepta cererile, in caz contrar solul este considerat un ticalos, dupa aceea fiind trimis un alt sol „ caruia ii dau insarcinari inca fiind in viata ” (IV, 94). De asemenea, este prezentat si ritualul gonirii tunetelor si fulgerelor, deoarece ei cred ca nu exista alt zeu in afara de al lor. In finalul relatarii sale Herodot mentioneaza ca ar fi trait mult inainte de Pytagora, insa acesta nu e acceptat de grecii care nu puteau admite ca o asemenea invatatura sa apartina „ barbarilor”. 10)
Parintele istoriei nu este insa primul autor care vorbeste despre getii care locuiau intre Muntii Balcani, Dunare si Marea Neagra.11) Dramaturgul atenian Sofocle,intr-un fragment din tragedia Triptoleum vorbeste despre „ Charnabon, care in timpurile de fata domneste peste geti”.12) Este vorba probabil despre getii care locuiau in partea de sud a Dunarii.13)
Ulterior, in remarcabila sa lucrare stiintifica Istoria razboiului peloponesiac, Tucidide, care se tragea dintr-o familie de traci incetatenita la Atena, remarcandu-se printre cei mai de seama reprezentanti ai istoriografiei antice, ii mentioneaza si el pe geti: „… getii peste care dai daca treci muntii Haemus, mai ales in vecinatatea Pontului Euxin. Getii si populatiile din acest tinut se invecineaza cu scitii, au aceleasi arme si sunt toti arcasi calari …” 14)
Menandru, cel mai de seama autor de comedii de dupa Aristofan, mentioneaza numele getilor. El acorda unui personaj (sclav) numele de Daos ( lup in limba traco-frigienilor). 15) se pune problema daca Daos folosit de Menandru in comediile sale, preluat apoi sub forma de Davos sau Davus in comedia latina, reprezinta pe daci ori este vorba despre un alt trib.16)
Strabon este cel care a incercat sa dea raspunsul la aceasta intrebare, care vorbind despre geti, spunea: „ socot ca ei se numeau in vechime davi. De aici si numele de sclavi, Geta si Davos, obisnuite la atici. Aceasta presupunere merita mai multa crezare decat aceea potrivit careia numele ar veni de la -; scitii dai - , care locuiesc prea departe, langa Hyrcania ; si nu pare de crezut sa se fi adus de acolo sclavi in Attica. Intr-adevar atenienii ii numeau pe sclavii lor dupa numele neamurilor de unde ii aduceau”.17) Presupunerea lui Strabon a fost acceptata in mare masura, propunandu-se ca numele vechi, Daos, se va transforma in dakos. Alti invatati insa, bazandu-se ca Tucidide ( II, 96; VII, 27 ) cunoscuse o populatie ce locuia in Muntii Rhodopi, de origine tracica ce se numea dioi, presupun ca este vorba despre anumiti sclavi ce proveneau din aceasta parte a Peninsulei Balcanice. 18)
Strabon aminteste existenta getilor pe malul nordic al Dunarii, stabilind urmatoarele deosebiri intre geti si daci: „ getii sunt aceia care se inclina catre Pont si rasarit; dacii, aceia ce vin catre Germania si izvoarele Istrului. Partea superioara a Istrului care sta catre izvoarele lui, pana la cataracte, se numeste Danubiu si trece mai ales pe langa daci; partea inferioara pana la Pont, de care sunt vecini getii, se numeste Istru”.19) Prin urmare, getii locuiau mai catre Pont, in Muntenia, poate si prin Moldova, iar dacii, mai spre apus, prin Banat si Transilvania.20)
Strabon ne mai ofera informatii si cu privire la limba geto-dacilor, spunand: „ dacii vorbeau aceeasi limba cu getii”.21)
Prima stire precisa referitoare la regatul getilor din nordul Dunarii o avem de la Ptolemaios, care il intovaraseste pe Alexandru in expeditia sa din 335 impotriva getilor din Drobogea, si, cu aceasta ocazie descrie el insusi cele vazute. Versiunea originala a lui Ptolemaios e pastrata de Strabon si Arrian. 22) Arrian spune urmatoarele : “… getii parasira si orasul, care nu era bine intarit. Isi luara copiii si femeile pe cai, cat puteau duce caii. Ei se retrasesera cat putura mai departe de fluviu prin locuri singuratice. Alexandru cuceri orasul si lua toata prada pe care o lasasera getii.”23)
Dio Cassius ii numeste daci pe cei care locuiau pe ambele maluri ale Istrului, specificand apoi ca s-ar numi daci cei care locuiesc pe malul nordic al fluviului „fie ca sa fi fost si acestia geti sau traci”.24) Aici se intrevede un amestec intre daci si geti si ambele poarta denumirile date si unuia si celuilalt din ele.25) In alt loc, se constata iarasi o amestecare a numelor sub care sunt cunoscute aceste popoare: „Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre greci ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept. Caci eu imi dau bine seama ca getii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului”.26) Drept urmare, Dio Cassius ii numeste daci pe locuitorii de pe ambele maluri ale Istrului, denumirile de geti si daci fiind pentru el sinonime.
Dacii sunt mentionati pentru prima data sub aceasta denumire de catre Caesar in secolul I i.e.n. in opera sa De bello Gallico: “Padurea incepe de la hotarele helvetilor, nemetilor si rauracilor si se intinde in linie dreapta paralel cu Dunarea, pana la hotarul dacilor si anartilor”.27)
Intr-o stire mai veche, din jurul anului 200 i.e.n., intr-un fragment din Istoria lui Filip a lui Trogus Pompeius se relateaza un eveniment din istoria dacilor din vremea regelui Oroles, cand dacii luptara fara izbanda impotriva bastarnilor: „Si dacii sunt o mladita a getilor. In vremea regelui Oroles, se luptara fara succes impotriva bastarnilor si de aceea, ca pedeapsa pentru slabiciunea aratata, au fost siliti din porunca regelui, ca atunci cand voiau sa doarma sa puna capul in locul picioarelor si sa faca sotiilor lor serviciile pe care mai inainte acestea obisnuiau sa le faca lor”28) In prologul aceleiasi carti, Trogus Pompeius mentioneaza „despre originea panonilor si cresterea puterii dacilor sub regele Rubobostes”.29)
Numele Dacia apare in mod sigur in secolul I e.n. la Pliniu cel Batran in Istoria naturala 30) „Cartea a IV-a cuprinde asezarea geografica, neamurile…Daciei, Sarmatiei, Scitiei a insulelor din Prut” 31) si la Tacit in Agricola (41,2).
La sfarsitul secolului I i.e.n. Frontinus, om politic roman descrie in Stratagemele, diferite stratageme folosite de comandantii militari romani in decursul istoriei. Pomeneste si de daci in legatura cu actiuni ale romanilor la Dunare de pe la sfarsitul secolului al II-lea i.e.n..32) „Fiind stramtorat de catre scordisci si daci, care erau mai multi la numar…” 33)
Izvoarele antice atesta si o stratificare sociala. Se atesta prezenta nobililor daci -; tarabostes -; si a oamenilor de rand -;comati -; prin scrierile lui Dio Cassius, Criton si Iordanes 34) care spune ca : „ acei care erau de neam s-au numit la inceput tarabostes, apoi pilleati dintre ei se alegeau regii si preotii”.35) Alaturi de marea nobilime mai sunt pomeniti si acei capillati sau comati care reprezentau oamenii de rand. 36) Cu privire la regi, Dion Chrysostomos, prin Iordanes, ne spune ca acestia erau alesi din randul marilor nobili, pilleati sau tarabostes. Tot dintre acestia era ales si marele preot. 37)
Din insemnarile lui Herodot cat si ale lui Ptolemeu, Criton rezulta ca cea mai importanta ramura a economiei era agricultura. Se dezvolta de asemenea si apicultura si viticultura, iar din scrierile lui Strabon si Arrian, preluate din Ptolemeu, aflam de intinderea mare a semanaturilor de grau. 38)
Pe parcursul istoriei aflam din ce in ce mai multe lucruri despre geto-daci : de la cele cateva cuvinte ale lui Herodot, care ii aminteste printre randuri, pana la Ptolemaios care ii cunoaste personal pe geto-daci. Din pacate, scrierile celui din urma nu s-au pastrat , insa, Strabon si Arrian au fost cei care i-au preluat informatiile.
Marturiile izvoarelor literare sunt unanime in a afirma ca getii si dacii erau acelasi popor, deosebirile fiind doar regionale. In mod limpede, reiese faptul ca vatra permanenta a acestui neam era spatiul carpato-danubiano-pontic.