Cultura materiala si spirituala a poporului nostru este strans legata de civilizatia bizantina. Teritoriul dintre Dunare, Marea Neagra si Carpatii Nordici, reprezinta un spatiu strans legat de soarta Bizantului. Procesul de romanizare, care continua neintrerupt si se generalizase dupa retragerea aureliana, cuprinzand treptat si regiunile ce au facut parte din fosta provincie romana Dacia, a dus in prima jumatate a sec. al V-lea la o relativa uniformizare a aspectelor vietii materiale si spirituale din acest spatiu geografic.

Dovezi ale continuitatii romano-bizantine pe teritoriul tarii noatre

Diversitatea relatiilor pe care populatia autohtona din teritoriul carpato-dunarean le-a avut in secolul al V-lea cu Imperiul bizantin s-au manifestat in numeroase domenii de activitate, influentand intr-o insemnata masura dezvoltarea in ansamblu a societatii din acest spatiu geografic. O pondere insemnata a acestor relatii a avut-o domeniul economic, fapt explicabil prin incercarea Bizantului de a include in sfera sa de interese permanente teritoriul Daciei. Asemenea interese economice erau impuse de necesitatea aprovizionarii populatiei din Imperiu, mai ales pentru cei care locuiau in tinuturile invecinate Dunarii, cu produse cerealiere si animale domestice. In aceasta perioada, populatia de pe teritoriul actual al Romaniei practica un gen de agricultura intensiva si periodica, cultivand indeosebi graul, meiul si orzul, cele mai cunoscute cereale in zonele carpato-dunarene, efectuand totodata, pe scara larga, o serie de lucrari de gradinarit, viticultura sau ingrijindu-se de cresterea animalelor. In schimbul bunurilor furnizate, populatia romanica de aici obtinea anumite venituri, moneda bizantina servind apoi la procurarea, in perioada de liniste, a unor produse de genul: untdelemn, vin, arme si fier prelucrat. Descoperirea unui numar destul de mare de amfore romano-bizantine pe teritoriul carpato-dunarean, a demonstrat intensitatea activitatiilor comerciale la nordul Dunarii. Alaturi de amfore pot fi amintite si oale, strachini sau farfurii, tot de provenienta bizantina, descoperite mai ales in asezarile de pe Dunare. De la Sucidava sau Drobeta provin chiar resturi ceramice bizantine cu smalt, produse deosebit de scumpe si apreciate in chip deosebit in acea vreme . Exemplare interesante au fost descoperite in cetatile romano-bizantine de pe Dunare, la Sucidava, Drobeta sau Dierna. g5t22tx
In categoria produselor ceramice romano-bizantine raspandite in spatiul carpato-danubian, importante sunt opaitele. De forme si marimi diferite, asemenea produse, tipice pentru maiestria la care mesterii bizantini au ajuns in prelucrarea ceramicii, sunt intalnite destul de des in asezarile din acesta vreme de pe teritoriul nord-dunarean.
Pe langa ceramica sau vase de metal, pentru prima jumatate a sec. al V-lea un interes aparte a fost manifestat pentru practicarea unor mestesuguri mentionand aici: tiparele pentru fabricarea bijuteriilor si a unor obiecte auxiliare care cereau pe langa un deosebit simt artistic si o bogata experienta. Descoperirile de pe intregul teritoriu al Daciei, dovedesc o intensa activitate in acest domeniu, precum si multiple influente si legaturi cu lumea romanica sud-dunareana.
Mai numeroase si mai variate raman insa obiectele de podoaba de influenta romano-bizantina. Unele dintre aceste obiecte au fost importate din anumite centre mestesugaresti ale Imperiului, altele insa au fost lucrate de mesterii locali, imitand adesea originalele romano-bizantine. Cea mai reprezentativa categorie de astfel de obiecte o constituie fara indoiala fibulele, impartite in doua grupe: cu piciorul infasurat si fibule turnate. Numarul mare din aceste descoperiri, a condus la concluzia ca de-a lungul sec. al V-lea circulau pe teritoriul tarii noastre numai anumite tipuri de fibule, cele cu piciorul infasurat, derivate fara indoiala din prototipurile romane tarzii ale sec. al IV-lea. Pe langa piesele si categoriile de produse enumerate pana acum, la noi in tara au mai fost gasite si catarame, aplice sau inele etc., datand din sec. al V-lea, avand fie o certa origine bizantina, fie produse sub influenta civilizatiei Imperiului, puse in legatura cu relatiile comerciale dintre autohtoni si lumea romano-bizantina sud -dunareana.
In relatiile comerciale ale autohtonilor carpato-dunareni cu Bizantul, pe langa schimburile in natura, un rol de seama l-a jucat moneda de arama si de bronz. Emisa in Imperiu in vremea lui Teodosie al II-lea aceasta a circulat intens in spatiul vechii Dacii, fiind acceptata de populatia romanizata de aici. Aceasta atitudine poate fi explicata prin faptul ca romanicii carpato-dunareni s-au considerat ca facand parte din Imperiul roman de Rasarit, autoritatea politica, economica si militara a Bizantului. Totodata autohtonii nord-dunareni aveau legaturi multiple si permanente cu civilizatia romana, fapt usor explicabil prin punctele comune de ordin etnic si lingvistic cu romanitatea bizantina sud-dunareana.
In ceea ce priveste relatiile de productie si cele sociale, teritoriul tari noastre a fost supus in prima jumatate a sec. al V-lea, ca si Imperiul bizantin, unui proces de descompunere a sclavagismului si de trecere la feudalism. Populatia diferita ca origine etnica, romanizata sau in curs de romanizare de pe teritoriul provinciei Scythia Minor in special, reuseste acum sa se integreze in sistemul social complicat al Imperiului, in care distingem in general o clasa suprapusa de explotatori (honestiores) si alta supusa, de exploatati (humiliores). Sclavii ramaneau in continuare clasa cea mai de jos a societatii, folositi atat in centrele urbane, cat si la muncile campului. Taranii liberi au cunoscut in prima jumatate a sec. al V-lea, o situatie ceva mai buna, dandu-li-se posibilitatea acum sa-si cultive micile loturi de pamant, pe care le detineau.

Viata crestina pe teritoriul tarii noastre in prima jumatate a sec. al V-lea

Alaturi de relatiile comerciale, de sistemul relatiilor de productie asemanator celui romano-bizantin, legaturile culturale dintre tinuturile Dunarii de Jos si diferitele centre bizantine in frunte cu Constantinopolul, au jucat in prima jumatate a sec. al V-lea un prim rol in pastrarea continuitatii civilizatiei romano-bizantine pe teritoriul tarii noastre. In acest context factorul principal a fost Biserica crestina prin reprezentantii sai. Crestinismul gasise adepti pe teritoriul tarii noastre, mai precis in provincia Scythia Minor, inca din primele secole dupa Hristos. Cea mai buna dovada in acest sens o constituie insusi faptul ca in momentul in care Diocletian a dezlantuit crunta sa persecutie din anii 303-304, in Dobrogea au „aparut numerosi crestini, cei mai multi din randul soldatilor, refuzand sa jertfeasca zeilor si sa participe la cultul imparatului”. Cu acest prilej, textele martirologiilor crestine inregistreaza un mare numar de martiri in mai multe cetati din Scythia Minor .
Viata crestina din Scythia Minor de alta data poate fi reconstituita foarte bine nu numai din actele martirice, dar si din numeroasele urme arheologice cu caracter crestin, scoase la iveala in diferite parti ale Dobrogei. Vestigiile paleocrestine din Dobrogea pot fi impartite in: inscriptii funerare, obiect de cult si bazilici, toate contribuind la cunoasterea vietii crestine in fosta provincie romana si apoi romano-bizantina din Scythia Minor. Sunt cunoscute pana in prezent peste 70 de inscriptii crestine din sec. IV-VI, mai ales pe monumente funerare. Mai mult de jumatate provin de la Tomis, metropola provinciei, iar restul de la Histria, Callatis (Mangalia), Axiopolis (Hinog, langa Cernavoda), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Dinogetia (Garvan), Ulmetum (Pantelimon, jud. Constanta) etc. Aproape un sfert dintre acestea sunt in limba latina, iar restul in limba greaca vorbita mai ales de populatia din centrele urbane de pe tarmul Marii Negre. Dintre cele de limba greaca amintim mai intai blocul de calcar cioplit in forma de masa, descoperit intr-o camera funerara din zona fostei gari Constanta. Blocul este rupt in doua bucati mari, in sensul inaltimii, avand pe partea dinainte, in marginea proeminenta de sus, textul unei inscriptii pe doua randuri. Inscriptia este inchinata „fericitului Timotei”, probabil fostul episcop de Tomis din prima jumatate a sec. al V-lea, de catre un oarecare Dinias, care fiind de curand luminat prin Taina Botezului, a primit numele Emanuel .
Crestinismul in Scythia Minor este atestat si de bazilici paleocrestine uneori impozante, atestate in marile centre ca Tomis, Tropaeum Traiani, Callatis, Histria. La Tomis au fost descoperite patru bazilici, dintre care una este cea mai mare din Dobrogea, prevazuta cu altar, naos cu trei nave si pronaos; la Tropeum Traiani, cetate intemeiata de Traian, refacuta ulterior de Constantin cel Mare si Liciniu, au fost descoperite cinci bazilici apartinand secolelor V-VI. Intre bazilicile scoase la iveala prin sapaturile argeologice de la Histria, se remarca bazilica cu cripta din sec. V-VI, formata din narthex, trei nave separate prin doua randuri de coloane si o absida semicirculara, la rasarit corespunzand navei din mijloc.
Considerata drept o raritate nu numai pentru teritoriul Dobrogei, ci si pentru intreaga Peninsula Balcanica, bazilica paleocrestina de tip sirian descoperita la Callatis se distinge de restul prin trei elemente: orientarea altarului spre sud, lipsa absidei si plasarea laterala a atriumului si nu longitudinal, in continuarea naosului sau a narthexului. Prezenta acestei bazilici de tip sirian la Callatis trebuie pusa in legatura nu numai cu o eventuala influenta orientala, ci chiar cu prezenta unor sirieni in acesta colonie greceasca din Scythia Minor. Trebuie precizat ca la toate aceste cateva bazilici mentionate, s-au descoperit si felurite piese sculpturale (capiteluri de coloane, placi de balustrada), toate decorate cu cruci, romburi si alte motive ornamentale crestine . Multimea bazilicilor ne arata clar ca in Scythia Minor pulsa o intensa viata religioasa stimulata indeosebi de influentele venite din Imperiu. De asemenea, numeroasele edificii crestine nu puteau fi realizate fara existenta unei organizari bisericesti temeinice. Astfel din punct de vedere ierarhic, Biserica era condusa de un singur episcop cu resedinta la Tomis, capitala provinciei. Episcopul de Tomis depindea direct de Bizant, fapt care a contribuit din plin la intarirea legaturilor culturale intre metropola Scytiei si capitala Imperiului.
Scaunul episcopal de la Tomis a beneficiat in prima jumatate a sec. al V-lea de personalitati bisericesti marcante. Cel mai renumit a fost Teotim I, om de aleasa cultura, admirat de contemporani pentru scrierile si viata sa, pentru atitudinea pe care a avut-o in favoarea Sfantului Ioan Gura de Aur, la Constantinopol, unde acesta era acuzat de origenism. Sozomen ne relateaza ca Teotim era admirat in propria tara chiar de hunii din regiunea Dunarii, care nu se sfiau sa-l numeasca pentru virtutile sale „zeul romanilor” . Nu se cunoaste cu exactitate contextul in care episcopul Teotim I a ajuns sa poarte legaturi cu patriarhul Constantinopolului, Sfantul Ioan Gura de Aur. Se pare ca Teotim a secondat cu mult succes opera misionara a Sf. Ioan in regiunile de la Dunarea de Jos. Intre cei doi a existat o prietenie sincera demonstrata in pozitia pe care episcopul tomitan a avut-o fata de uneltirile lui Teofil al Alexandriei. Acesta impreuna cu Epifanie al Salaminei, il acuza pe marele ierarh al capitalei Imperiului de origenism, sentinta careia unii i se opuneau. Printre acestia era si Teotim, care s-a adresat lui Epifanie cu urmatoarele cuvinte: „Eu Epifanie, nu vreau sa necinstesc pe acela care a adormit demult in chip frumos si nu indraznesc sa savarsesc o blasfemie, codamnand lucruri pe care cei dinaintea noastra nu le-au inlaturat, mai ales ca stiau ca in cartile lui Origen nu se afla nici o invatatura rea”. Imediat a adaugat: ”Cei ce spun acestea uita ca insulta chiar textele sacre ale Sf. Scripturi, despre care trateaza aceste carti. Acestea a raspuns lui Epifanie, Teotim cel vestit pentru evlavia si sfintenia vietii”, precizeaza Sozomen .
Succesorul lui Teotim I, Timotei a urmat exemplul predecesorului sau fiind citat printre participantii la lucrarile Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes, semnand cele 12 Anatematisme ale Sfantului Chiril al Alexandriei, precum si sentinta de condamnare a lui Nestorie. Tot pentru aceasta perioada mai trebuie amintiti: episcopul Ioan, aprig adversar al nestorianismului si monofizismului si teologul Sf. Ioan Cassian cel care a dat primele reguli monahale din Apus .
Cu tot acest dinamism, legaturile tarii noastre cu Imperiul romano-bizantin au fost tulburate de prezenta popoarelor migratoare. Descoperirile arheologice de la Sucidava au aratat ca incepand cu epoca marilor expeditii de jaf ale lui Attila, cordonul strategic format de cetatile de pe malul nordic al Dunarii au avut mult de suferit. S-a emis la un moment dat ipoteza lichidarii stapanirii romane nord-dunarene in urma invaziilor din prima jumatate a sec. al V-lea. Distrugerea Sucidavei este plasata in timpul domniei lui Teodosie al II-lea, probabil in campania lui Attila din 447 . Reinstalarea si refacerea fortei militare bizantine la Dunarea de Jos se va face dupa prabusirea Imperiului hunic din 454, dar mai ales in urma politicii de refacere economica si de reconstructie initiata de imparatul Anasstasius I (491-518). Astfel romanitatea nord-dunareana se va mentine, subliniind pregnant concluzia fundamentala ca si Bizantul s-a aflat la baza originii civilizatiei medievale romanesti de mai tarziu.