Situatia politico-militara internationalade la sfarsitul secolului al XVII-lea.

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea situatia internationala era deosebit de complexa. Rivalitatea dintre Franta si Habsburgi a determinat pe Ludovic al XIV-lea sa caute sa mentina relatii bune cu statele din rasaritul Europei - Imperiul Otoman, Polonia, dar si cu nobilimea maghiara, in incercarea de a le atrage impotriva Vienei. p6i1if
Catastrofa militara a otomanilor la Viena, in 1683, a permis austriecilor sa initieze o politica de expansiune catre Ungaria si sud-estul Europei. Atat Habsburgii, cat si Polonia, au manifestat dorinta clara de a controla inclusiv Tarile Romane.

Situatia Tarilor Romane la sfarsitul secolului al XVII-lea.

Obligata la o politica de defensiva Poarta a incercat sa-si intareasca controlul asupra Tarilor Romane. In fata crizei puterii otomane domnii romani au promovat o politica antiotomana, in incercarea de a mentine fiinta statala si a respinge dorintele Marilor Puteri de a partaja spatiul romanesc.
Politica lor de echilibru a urmarit obtinerea libertatii de miscare si inlaturarea suzeranitatii otomane. Dupa ce institutia domniei fusese la discretia boierimii si a gruparilor sale, in aceasta perioada se remarca tendinta de intarire a autoritatii domnesti. Afirmarea in rasaritul Europei a Rusiei, ca mare putere, i-a determinat pe unii voievozi munteni si moldoveni sa intrevada in aceasta un sprijin impotriva turcilor, stabilind contacte diplomatice cu noua putere, in speranta unui ajutor eficace.

Inscaunarea si programul de consolidare a domniei lui
Constantin Brancoveanu

In 1688 a fost ales domn al Tarii Romanesti marele boier Constantin Brancoveanu, fiul lui Papa Brancoveanu si al Stancai Cantacuzino.
Stralucit politician, diplomat si om de cultura, Constantin Brancoveanu a desfasurat, dupa expresia lui Nicolae Iorga, ”o politica de cumpatare, dar practica; putin stralucitoare, dar foarte folositoare“.
El a desfasurat o politica interna ce a cuprins intreg spatiul romanesc. Principalele directii ale politicii sale au fost:
- intarirea rolului domniei;
- reorganizarea sistemului fiscal;
- promovarea de relatii stranse cu Moldova si Transilvania.
Constantin Brancoveanu a continuat politica traditionala a voievozilor romani, sustinand Biserica Ortodoxa, moral si material, prin construirea de lacasuri de cult, inzestrarea lor cu danii, tiparirea cartilor de invatatura crestina.
Desfasurarea razboiului curtilor i-a impus domnului muntean o politica abila, ajutand romanii din Transilvania, dar si mentinand echilibru intre Habsburgi si Poarta.
Datorita ”politicii pungilor cu aur“ ce erau trimise otomanilor, Constantin Brancoveanu a fost intarit in scaun succesiv in 1696, 1698, 1700 si 1704 de catre Imperiul Otoman.

Politica de echilibru pe plan extern

Politica externa, desfaturata cu multa pricepere de catre Constantin Brancoveanu, a transformat Tara Romaneasca intr-un factor activ pe plan european, ale carui servicii diplomatice erau cautate in epoca.
Constantin Brancoveanu a manevrat cu abilitate intre puterile europene, mai ales odata cu aparitia de noi concurenti -; Habsburgii si Rusia, in cursa pentru controlul politic al sud-estului Europei. Axul principal al politicii sale a fost mentinerea in permanenta a unor raporturi bune cu Poarta, garantate cu pungile cu bani, pentru pastrarea statutului politico-juridic deosebit al Tarilor Romane, intr-o epoca de permanente framantari si rupturi teritoriale.

Relatiile cu tarile europene

Desi, la inceputul domniei, relatiile cu Habsburgii au fost incordate, Brancoveanu nesemnand tratatul de alianta initiat de predecesorul sau, mai apoi ele s-au imbunatatit.
Constantin Brancoveanu a incercat sa evite cu orice pret transformarea tarii in teatru de razboi sau anexarea ei la Imperiul Habsburgic.
Franta a actionat prin intermediul ambasadorilor sai la Poarta pentru discreditarea voievodului roman.
Constantin Brancoveanu a intensificat legaturile cu Rusia, prin schimbul de solii si corespondenta, incercand astfel o contrapondere la amenintarea otomana si austriaca.
In anul 1689 s-a semnat tratatul cu Habsburgii, prin care se recunoaste individualitatea Tarii Romanesti, dar si inchinarea sa formala.
Deoarece nu s-a putut aplica, trupele imperiale au intrat in Tara Romameasca, ocupand Craiova, Pitesti, Targoviste, Campulung si Bucuresti. Cu sprijinul tatarilor, Constantin Brancoveanu le-a alungat si infrant in vara anului 1690, la Zarnesti, langa Brasov.
Relatiile cu Polonia nu s-au materializat prin incheierea unei aliante datorita conditiilor propuse de Constantin Brancoveanu , practic de neacceptat de catre poloni.
In razboiul ruso-turc din 1710-1711, Constantin Brancoveanu a adoptat o politica de expectativa, concentrandu-si fortele in tabara de la Urlati, langa Ploiesti, pentru a vedea in ce parte se indreapta victoria. Un grup de boieri, in frunte cu Toma Cantacuzino, antrenand cavaleria, a trecut insa de partea rusilor, participand la cucerirea Brailei.

Mazilirea lui Constantin Brancoveanu

Desi Brancoveanu a facut mari eforturi pentru a convinge pe otomani ca gestul lui Toma Cantacuzino nu a exprimat vointa sa, o noua acuzatie s-a adaugat la adresa voievodului.
Invinuit, dupa cum spunea cronicarul turc Mehmed Rasid ca ”adunase multe bogatii si arme pentru a se opune si pregati o rascoala, asteptand ca sa-si arate dorinta de a domni in chip absolut independent“ , Brancoveanu a fost mazilit in 1714, in apropierea Pastilor.
Impreuna cu intreaga familie, a fost inchis la Constantinopole si toate bunurile si averile i-au fost confiscate. La 15 august 1714, exact cand implinea 60 de ani, a fost executat la Poarta impreuna cu fiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si boierul Ianache Vacarescu.
Mai tarziu, in 1720, cu mare greutate, trupul a fost adus in tara si ingropat in ctitoria sa din Bucuresti, biserica Sf. Gheorghe Nou, sub o candela pusa de sotia sa, Marica.

Concluzii

Prin domnia sa, Constantin Brancoveanu a realizat o opera politica si artistica unitara si a contribuit la organizarea moderna a institutiilor autoritatii centrale. In acelati timp, el a actionat pentru respectarea drepturilor suverane ale Tarii Romanesti, profitand de declinul puterii turcilor.