Prima conflagratie mondiala a marcat profund societatea inceputului de secol XX. Consecintele razboiului s-au facut simtite in toate domeniile de la mentalul individual si colectiv pana la evolutia economica in politica a statelor beligerante. Dintre acestea doua s-au manifestat cu forta si au influentat evolutia omenirii pentru multe decenii: fluxul si refluxul revolutionar si declinul Europei. Chiar daca nu este impartasita unanim ideea ca "Revolutia a fost copilul razboiului din secolul XX" (1 ; 73) cert este ca Europa n-ar fi fost marcata de fluxul si refluxul revolutionar din anii 1917-1920, daca n-ar fi trecut prin cataclismul primului razboi mondial. c6o21ot
Tensiunea sociala si economica indusa de primul razboi total cunoscut vreodata de omenire intre popoare si state a fost atat de mare, coplesitoare si fara precedent, incat au fost impinse pana la limita cea mai indepartata posibil, ajungand chiar pana la prabusire. Numai Statele Unite au iesit din razboi asa cum au intrat, mai bogate. Pentru toti ceilalti, in special pentru Europa sfarsitul razboiului a insemnat un val de revolutii si inceputul declinului in competitia in Lumea Noua.

VALUL REVOLUTIONAR IN EUROPA

Triumful revolutiei bolsevice in Rusia a pus in fata lumii o intrebare fundamentala. Modelul de societate dat Europei si Americii de Revolutia franceza din 1789 nu mai era viabil? Lenin si adeptii sai au crezut ca in situatia in care adusesera razboiul societatile europene nu mai era nevoie decat de un semnal pentru ca popoarele sa se ridice, sa inlocuiasca capitalismul cu socialismul si sa transforme astfel suferintele fara sens ale razboiului in ceva pozitiv. Timp de trei ani acesta a asteptat razboiul ca muncitorii europeni sa i se alature pentru a extinde statul sovietelor de la Urali la Atlantic (2 ; 10).
Impactul pe care l-a avut revolutia bolsevica asupra mentalului colectiv in Europa a fost atat de puternic si a produs o impresie atat de mare incat un fenomen la fel de important a trecut, nejustificat in plan secund. Triumful miscarilor national-democratice din fostele imperii austro-ungar, tarist si otoman a incheiat un proces inceput in Europa cu cateva secole in urma.
Valul revolutionar care a cuprins batranul continent si nu numai, a avut doua componente miscari profund antagonice. Una de esenta sociala - bolsevismul si alta de esenta nationala. Desi secolul al XIX-lea a fost numit secolul nationalitatilor (3 ;61), Europa a devenit cu adevarat una a natiunilor dupa Primul Razboi mondial cand revolutia si principiul nationalitatilor au invins si in Europa centrala, de est si sud-est. In 1918, acea "singura chestiune care exista in Europa" - in viziunea lui Metternich (3 ; 146) s-a rezolvat prin vointa si exprimarea nationalitatilor oprimate de a trai in cadrul unor state ale caror frontiere politice sa fie pe cat posibil suprapuse pe cele etnice.
Cand a izbucnit razboiul mondial, in vara anului 1914, cele doua tabere aflate in conflict n-au avut un program si o viziune coerenta asupra viitoarei arhitecturi a granitelor si nici problema statului la polonezi, cehoslovaci, romani, estonieni, finlandezi, etc./ si alte natiuni asuprite din cadrul unor imperii devenite anacronice in evolutia istorica a societatii. Semnalul luptei popoarelor pentru autodeterminare si afirmare nationala a fost dat de Conferinta pe intreaga Rusie a partidului bolsevic care a cerut, la 14 noiembrie 1917, "pentru toate popoarele care fac parte din Rusia, dreptul la autodeterminare si la constituirea de state independente (4 ; 37) si de mesajul presedintelui Wilson, prezentat la 8 ianuarie 1918 Congresului S.U.A, in care se cerea, dezvoltarea autonomiei popoarelor din Austro-Ungaria si Imperiul Otoman, retrocedarea Alsaciei si Lorenei, Crearea unei Polonii libere..." (5 ; 79 ; 94). La 11 februarie 1918 Wilson arata ca, in viitor, "popoarele si provinciile nu trebuie sa mai fie obiect de vanzare sau de schimb, sau sa fi tratate ca un simplu septel ori ca pionii unui joc de sah (...), toate aspiratiile nationale clar definite, trebuie sa fie satisfacute, evitandu-se crearea de noi elemente de discordie si antagonism si perpetuarea celor vechi" (6 ; 35). In octombrie 1918, Administratia americana s-a referit si la necesitatea recunoasterii dreptului la autodeterminare a popoarelor cotropite de tarism - ucrainieni, polonezi, finlandezi, romani, estonieni, lituanieni, armeni, etc. (6 ; 36)
Dupa pacea de la Brest-Litorsk (martie 1918) cand guvernul rus a renuntat la suveranitatea sa asupra Finlandei, Poloniei, Tarilor Baltice, Ucrainei, Basarabiei etc., populatia din aceste teritorii, prin adunari reprezentative au hotarat sa-si organizeze viata de stat pe bazele principiilor nationalitatilor. La 29 septembrie 1917, un consiliu de stat lituanian numit Taryba, a fost creat sub presedentia lui Antonas Taryba. La 11 decembrie 1917 acesta a proclamat independenta statului lituanian sub protectie germana. In ziua de 18 noiembrie 1918 a fost proclamata independenta Lituaniei. La putin timp Estonia s-a proclamat ca stat independent.
In ziua de 2 decembrie 1917 Sfatul Tarii - adunarea nationala a Basarabiei a declarat constituirea Republicii Democratice Moldovenesti. La 24 ianuarie 1918 aceasta aceasta s-a proclamat independenta. La 27 martie/9aprilie 1918 Sfatul Tarii intrunit la Chisinau a hotarat in numele populatiei majoritare Unirea Basarabiei cu Romania. Hotarare care a fost sanctionata ulterior si de Parlamentul tarii. Finlanda si-a obtinut dreptul la existenta in urma unui razboi civil intre adeptii baronului Mannerh-Reim si cei ai bolsevicilor care reprezentau interesele imperialiste ale noului stat care se nastea pe ruinele fostului imperiu. Ucraina si-a proclamat autonomia in iunie 1917 si s-a considerat practic, independenta de Rusia. A fost constituit si un parlament national -Rada.* (* parlamentul ucrainean) La 20 noiembrie 1918 Rada a hotarat crearea unei republici nationale, recunoscute de Franta si Marea Britanie. Daca Rusia sovietelor putea in cel mai rau caz sa se impace cu existenta unei Finlande total independente, nici nu putea fi vorba de asa ceva in cazul Ucrainei, care era, inainte de toate, granarul si bazinul ei carbonifer. Invazia armatelor bolsevice si razboiul civil purtat in Ucraina au facut ca revolutia nationala in aceasta tara sa nu aiba sorti de izbanda ca si in cazul altor popoare din zona Extremului Orient al fostului imperiu tarist.
Georgia, Armenia si Azerbaidjan s-au proclamat si ele republici independente, dar sovietele rusesti n-au respectat vointa nationalitatilor respective si le-au supus dominatiunii lor. Ele s-au convins repede ca faimosul cuvant de ordine al federatiei lansat de soviete n-a fost decat o simpla manevra de propaganda comunista (3 ; 243).
Prabusirea militara a Puterilo Centrale si Mesajul presedintelui Wilson au constituit suportul declansarii revolutiilor nationale din cadrul dublei monarhii. Inceputul a fost marcat de constituirea, la sfarsitul lunii septembrie 1918, a Consiliului National maghiar care a dorit constituirea unui stat maghiar dar in granitele lui medievale. La 30 octombrie 1918 muncitorii au organizat o greva generala, insotita de mari demonstratii sub lozinci republicane. Valul revolutionar s-a intins in intreaga Austrie. In aceasta atmosfera la 12 noiembrie 1918, Adunarea Nationala a proclamat Republica Austria, dupa ce ultimul imparat habsburg, Carol I, abdicase si parasise (11 noiembrie 1918) Austria. In luna octombrie Consiliul National Roman a luat decizia de a consulta populatia romaneasca din Transilvania pentru a se pronunta cu privire la unirea cu Romania. La 1 decembrie 1918 la Alba Iulia prin hotararea reprezentantilor lor indrituiti romanii au cerut unirea pentru vecie cu Patria mama. In ziua de 28 noiembrie 1918 marea adunare nationala a romanilor din Bucovina, cu care au fost reprezentate toate paturile sociale a hotarat unirea Bucovinei, in hotarele ei istorice, cu Romania.
La sfarsitul lunii octombrie 1918 a izbucnit la Praga revolutia nationala ceha. Comitetul National Ceh a proclamat, la 28 octombrie, crearea statului independent si trecerea puterii in mainile sale. Doua zile mai tarziu, la 30 octombrie, Consiliul National a adoptat declaratia punand incadrarea Slovaciei in Statul Cehoslovac Unitar. In Balcani, armatele franco-sarbesti au eliberat Belgradul la 1 noiembrie 1918. Eliberarea Serbiei si a Muntenegrului, conjugata cu formarea de comitete nationale revolutionare in Croatia, Slovenia , Dalmatia si Vojevodina, in procesul de dezagregare a monarhiei Habsburgice a dus la construirea regatului sarbo-croato-sloven, (1 decembrie 1918) la care a aderat Muntenegru, Vojevodina, Macedonia, Bosnia si Hertegovina (7 ; 371).
Miscari cu caracter social si national s-au inregistrat in acest timp si in teritoriile poloneze. La 7 noiembrie1918 s-a format la Liublin, un guvern popular, care a proclamat Republica Polonia, realizand astfel aspiratiile nationale ale poporului polonez.
Sfarsitul Imperiului Otoman a condus, sub impactul conditiilor foarte grele impuse la Conferinta Pacii, la izbucnirea revolutiei nationale turce care a pus bazele Statutului national modern turc.
Dupa triumful principiului nationalitatilor ca fundament al constructiei de stat in Europa acesta a fost adoptat si de alte nationalitati si popoare din Asia, Africa si cele doua Americi. Dupa incheierea razboiului mondial majoritatea populatiunilor asiatice si africane care aveau o elita intelectuala progresista au declansat miscarile de eliberare nationala. Popoarele egiptean, marocan, algerian si tunisian au reusit, in urma luptei desfasurate in anii 1919-1926, sa smulga colonistilor englezi, francezi si spanioli unele concesii politice care vor facilita organizarea luptei viitoare. In Golful Persic, in 1926, Ibn Suad a pus bazele unui regat islamic, Arabia Saudita. In India s-a intensificat lupta de eliberare nationala. Conducerea o avea Partidului Congresului National in frunte cu Mahatena Gandhi
REVOLUTIA BOLSEVICA a constituit cea de-a doua componenta a valului revolutionar mondial aparut in finele primei conflagratii mondiale. Pentru lumea occidentala aceasta a fost un cataclism care a produs "o impresie, mult mai mare decat razboiul mondial"(6 ; 56). Regimul tarist s-a prabusit in momentul in care trupele au refuzat sa reprime o manifestatie a multimii nemultumite ce avea, in esenta, paine. Si a fraternizat cu aceasta. Patru zile de manifestatii stradale haotice au pus capat imperiului care a fost substituit cu un "guvern provizoriu" si o multime de "consilii" - soviete care au fost, rapid, transformate de Lenin in instrumente. Pe 15 martie, pentru a-si salva dinastia Nicolae al II-lea a abdicat in favoarea fratelui sau, marele duce Mihail. Acesta a renuntat, la randul sau, la tron pe 16 martie si astfel a luat sfarsit dinastia Romanov.
Caderea tarismului a condus la o situatie confuza in ceea ce priveste gestionarea puterii in tara. Pe de-o parte exista guvernul provizoriu dominat de "partidele burgheze" grupate in blocul constitutional-democrat, reformator, liberal si moderat care voia sa conduca Rusia spre un regim parlamentar de tip occidental iar pe de alta parte Sovietul din Petersburg care grupau pe socialist-revolutionari si cele doua aripi ale social-democratilor: mensevicii si bolsevicii care doreau instaurarea unui regim revolutionar.
In aceste conditii guvernul provizoriu a cunoscut o rapida uzura cu toate ca a luat o serie de masuri liberale - libertatea presei, a opiniei, a intrunirilor - si sociale: drepturi radicale, ziua de lucru de opt ore, egalitatea in fata legii. Paturile cele mai defavorizate, taranii si muncitorii - au cerut solutionarea problemei agrare si incheierea pacii. Guvernul a cerut intelegere si ragaz pentru rezolvarea acestor cerinte in cadrul viitoarei Adunari Constituante care trebuia sa se pronunte si asupra noului regim in Rusia.(5 ; 85)
Divergentele din martie-aprilie 1917 dintre Soviet si guvern pe marginea conditiilor pe care Rusia trebuia sa le accepte pentru o pace separata cu Puterile Centrale au provocat o grava criza politica si caderea guvernului. Guvernele care i-au succedat lui Milinkov conduse de printul Lvov si Kerensei - n-au satisfacut nici ele asteptarile majoritatii rusilor. Acest lucru a permis ascensiunea la putere a bolsevicilor de sub conducerea lui Lenin care a revenit, in Rusia in aprilie 1917. (8 ; 33)
In septembrie bolsevicii au cucerit majoritatea in Sovietele din Petesburg (unde presedinte era Trotki). Lenin ajunge la concluzia ca a sosit momentul pentru a prelua intreaga putere. Acesta a trecut din Firlanda - unde s-a refugiat in august din cauza esecului insurectiei din iulie 1917 - o scrisoare comitetului central al partidului bolsevic in care explica necesitatea preluarii puterii si propunerii maselor ceea ce ele asteptau: pacea si impartirea pamantului.
L.Trotki a pregatit cu minutiozitate insurectia care trebuia sa reuseasca la deschiderea congresului sovietelor din intraga Rusie, prevazuta pentru 7 noiembrie seara. Cu o seara inainte, comisarii politici bolsevici au luat in stapanire punctele strategice ale Capitalei. Operatiunile de preluare a puterii s-au derulat fara varsare de sange. Sediul guvernului a fost cucerit in dimineata zilei de 7 noiembrie 1917 iar seara Congresul panrus al sovietelor (unde bolsevicii erau majoritari) a aprobat "revolutia din Octombrie" si a destituit guvernul Kerenske. Bolsevicii au devenit stapani pe intreaga Rusie. A doua zi acelasi Congres a numit un nou guvern, numit Consiliul Comisarilor poporului care avea in fruntea sa pe Lenin, pe L. Trotki la extern si pe I.V. Stalin la "nationalitati".
In cateva saptamani de la instaurarea sa la putere Lenin a redactat si dat doua decrete - decretul asupra pacii si cel asupra pamantului prin care s-a abolit marea proprietate funciara si o serie de reforme in privinta nationalitatilor separarii bisericii de stat, controlul muncitorilor asupra fabricilor si apoi nationalizarea. In martie 1918 Moscova a devenit capitala .
Ostilitatile militare au incetat pe frontul de est la 1 decembrie 1917 iar 4 zile mai tarziu s-a semnat armistitiul cu Puterile Centrale. La 3 martie 1918 a fost incheiata pacea. Lenin si Stalin au inteles ca in situatia dramatica in care se gasea Rusia numai pacea separata putea salva revolutia bolsevica. In urma pacii de la Brest-Litorsk rusii au abandonat un teritoriu cam o data si jumatate cat Franta si aproximativ un sfert din populatia imperiului si trei sferturi din resursele sale de materii prime.
Aceste reforme au determinat pe opozanti sa declanseze o ofensiva impotriva capitalei care este respinsa, in cele din urma, de Trotki. Economia si situatia sociala au ajuns in situatii extrem de critice. Lenin i-a masuri extreme. In iulie 1918 Congresul al V-lea al sovietelor a adoptat o Constitutie care a consacrat rolul de unic conducator al partidului bolsevic in Rusia. Acesta, datorita realitatilor complexe din Rusia, nu-si exercita puterea in realitate, decat asupra unui teritoriu restrans. Insa, sunt confruntate cu o situatie interna si externa grava. In plan intern socialistii-revolutionari nu le-au iertat bolsevicilor "Brest-Litorskul" si si-au inmultit razmeritele si atentatele, inclusiv asupra lui Lenin. Pe plan extern erau amenintate cu o interventie din partea Aliatilor care au reprosat Rusiei incheierea pacii separate si nerespectarea obligatiilor asumate prin tratate. Acestia si-au impartit zonele de interventie: Anglia in Caucaz, Asia Centrala, Marea Alba; Franta in Marea Neagra, Ucraina, Polonia; Japonia in Siberia; Prizonierii cehieliberati au constituit o armata care au ocupat Siberia. Aliatii au trimis corpuri expeditionare in Rusia pentru a stopa avansul revolutiei bolsevice.
In aceste conditii noul regim de la Moscova a luat o serie de masuri dure, botezate "comunism de razboi". In iulie a fost constituita organizatia terorista CEKA (comisia extraordinara pentru combaterea contrarevolutiei si a sabotajului) condusa de polonezul Dzerjinski, care a primit misiunea de a elimina burghezia ca clasa. (8 ; 51)
La 2 septembrie 1918 Republica Sovietelor a fost declarata tabara militara. Si a inceput teroarea rosie. Armata Rosie condusa de Trotki este reorganizata si instruita, fiind capabila sa se lupte cu armatele alb gardiste. Teroarea politica va fi dublata de una economica. Pentru a combate foametea Lenin a organizat "comitetele taranilor saraci" pentru a-i supraveghea pe cei bogati si sa-i judece pe cei ce nu voiau sa "predea" surplusul de cereale. A instituit munca obligatorie in uzinele si fabricile nationalizate.
Infrangerea Puterilor Centrale a venit la timp si a ajutat la ameliorarea situatiei grave in care se gasea puterea bolsevica iar confruntarea dintre "alb gardisti" si rosii se desfasura in favoarea ultimilor a caror armata a ajuns in aproape 5,5 milioane de oameni.(8 ; 76)
Gratie acestei armate L. Trotki va invinge in razboiul civil cu "alb gardistii". Intre timp s-a dezvoltat o stare de agitatie printre soldatii aliati debarcati in Rusia, care, dupa ani de razboi impotriva Puterilor Centrale, doreau sa se intoarca la caminele lor. A izbucnit la 3 aprilie 1919, o revolta in cadrul marinei franceze din Marea Neagra si Parisul, a fost nevoit sa-si retraga Corpul expeditionar stationat la Odesea. In luna urmatoare englezii au evacuat orasele Baku, Arhanghelsk si Murmansk (4 ; 55). Singura putere care mai putea sa intervina a fost S.U.A. insa fortele trimise de acestea n-au fost suficiente pentru a rezolva ceea ce n-au reusit Anglia si Franta. Nereusind sa extirpeze comunismul in Rusia, Occidentul a incercat sa se apere de acesta cu ajutorul unui cordon sanitar, lasand dupa afirmatia lui Wilson, ca "bolsevicii sa fiarba in suc propriu pana cand circumstantele aveau sa-i faca pe rusi mai intelepti" (9 ; 121).
Un val de revolutii a strabatut Europa si alte parti ale lumii dupa triumful bolsevismului in Rusia. Primul ministru britanic George Lloyd declara in 1919 ca "Europa intreaga este cuprinsa de un spirit revolutionar. Exista un profund sentiment de revolta si nemultumire al muncitorilor datorita starii sociale. Ordinea sociala in aspectele ei politice, economice si sociale este pusa sub semnul intrebarii de la un capat la celalalt al Europei de catre masele largi ale populatiei" (8 ; 97).
Revolutia care a strabatut astfel toate tinuturile cuprinse intre Vladivostok si Valea Rinului a fost, in cea mai mare parte, o revolta impotriva razboiului, iar semnarea pacii a dezamorsat o mare parte din cantitatea de explozibil pe care o cuprindea. Prima explozie socialista are loc in Germania unde umilinta infrangerii s-a adaugat celorlalte nemultumiri. Izbucnita in portul Kiel ca urmare a revoltei marinarilor, revolutia s-a extins rapid in interior, la 9 noiembrie 1918 declansandu-se la Berlin. Peste tot se formau, dupa modelul rusesc, consilii ale muncitorilor si soldatilor, care au preluat puterea civila si militara. Condusi de Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht, revolutionarii de Stanga "Spartak-istii" au avut o influenta mai mare in porturile de la Marea Nordului, In Ruhr, Saxonia, in Bavaria.
La inceputul lunii ianuarie 1919, s-a produs la Berlin o miscare de mare amploare condusa de "Spartak-isti". Facand uz de o autoritate feroce social-democratul Noske a zdrobit revolta spartakistilor. Conducatorii comunisti ai revoltei Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht au fost ucisi la 15 ianuarie 1919. Infrangerea revolutiei de la Berlin n-a insemnat si sfarsitul miscarilor de stanga in Germania. In Bavaria a fost proclamata, in cursul lunii aprilie 1919, Republica Sovietica Bavareza. Interventia armatei si asasinarea sefului acestei "republici sovietice", - Kurt Eisner, au facut ca aceasta creatie politica sa nu dureze mai mult de doua saptamani.
In Ungaria revolutia bolsevica a izbucnit cu ajutor financiar rusesc. Conducatorul bolsevicilor maghiari a recunoscut ca a primit in patru luni cat a guvernat Ungaria 2 milioane de ruble de la Lenin. Misiunile revolutiei maghiare erau atat de importante pentru Lenin - el credea ca de la Budapesta, revolutia se poate raspandi in Occident si poate deveni mondiala - incat a trimis un membru marcant al comunismului international la Budapesta pe Cristian Rakovski pentru a-l ajuta pe Béla Kun. Pe 21 martie Adunarea membrilor sovietelor de soldati si muncitori a anuntat intronarea dictaturii proletariatului maghiar si formarea unui guvern condus de un personaj obscur Sandor Gorbai. Bela Kun pastra postul de ministru de externe, in fapt, el conducea guvernul bolsevic ungar. Acest guvern a comunicat maghiarilor si intregii Europe alianta sa cu Rusia Sovietica ca si intentia sa de a declara razboi republicilor burgheze pentru a impune dictatura proletariatului. Rusia Sovietica a inregistrat in acel moment primul sau succes international. Primul stat amenintat a fost cel roman care se afla sub o dubla amenintare bolsevica. La granita de est, Rusia sovietica nu se putea impaca si accepta pierderea Basarabiei care se unise cu Romania. Béla Kun a ordonat in graba mobilizarea pentru a-i ataca pe romani si pe cehoslovaci. Dupa o serie de victorii impotriva armatei cehoslovace Consiliul Interaliat de la Paris a obligat Republica Sfaturilor Maghiare sa incheie armistitiul. Pe 20 iulie 1919, Béla Kun a declansat atacul asupra Romaniei (10 ; 271). In zorii zilei de 24 iulie 1919 s-a declansat contraatacul armatei romane care a distrus armata maghiara bolsevica. Pe 2 august Bela Kun a parasit Ungaria iar a doua zi Capitala a fost ocupata de armata romana. In locul regimului comunist s-a instaurat un regim de dictatura sub conducerea lui Hosthy.

2. DECLINUL EUROPEI IN ECUATIA MONDIALA DE PUTERE.

Razboiul mondial (1914-1919) a costat foarte scump pe beligeranti in special statele europene care au suferit pierderi umane, materiale si financiare neinchipuit de mari la declansarea conflictului. Prin urmare prima mare conflagratie a secolului XX a "produs" peste opt milioane de morti si aproximativ 6 milioane de invalizi si a condus la un deficit al natalitatii, barbati adulti aflandu-se pe front. Rata natalitatii in principalele tari europene - asa cum se poate observa in schema alaturata - a scazut dramatic ceea ce va afecta in principal sectorul economic prin miscarea volumului fortei de munca. (11 ; 488)
Pierderile materiale au fost si ele considerabile. Distrugerile au afectat toate statele insa cu precadere ele au avut o influenta deosebita asupra celor pe teritoriul carora s-au desfasurat operatiunile de razboi. Pe aceste teatre de operatiuni militare totul trebuia reconstruit: poduri, sosele, uzine, terenuri devenite necultivabile. Geograful francez Albert Demangean analizand efectul produs de desfasurarea operatiunilor militare asupra nordului Frantei, ajunge la concluzia ca "o zona a mortii lunga de 500 Km, larga de 10 pana la 25 Km care urmareste linia frontului si care a fost transformata in desert". (5 ; 105) Franta si Marea Britanie au pierdut 30% respectiv 20% din flota lor comerciala. Restul navelor utilizate in conditii de razboi trebuiau supuse renovarii astfel ca transporturile pe apa au fost grav diminuate in primii ani postbelici.
Marea zona de infrangeri si convulsii cuprinsa intre Germania in vest si Rusia in est a fost martora unei prabusiri spectaculoase a sistemului monetar, comparabila, poate, numai cu cea care a avut loc in tarile post comuniste dupa 1989. Europa in razboiul mondial a trebuit sa cumpere tot ceea ce-i lipsea pentru a putea duce lupta: carbune, otel, petrol, arme, etc. In 1916, S.U.A. i-a livrat in fiecare luna arme si munitie in valoare de 300 de milioane franci. Europa care, in perioada antebelica, vindea lumii produsele sale industriale a trebuit sa recurga la importuri costisitoare. In timpul razboiului dependenta Germaniei de pietele extraeuropene pentru a-si asigura necesarul de consum a fost de 58%, a Frantei de 60% iar Marea Britanie a fost de peste 80%. (5 ; 107) Europenii au fost nevoiti pentru a-si finanta aprovizionarea cu material de razboi, sa renunte la o parte din rezervele lor de aur pentru ca productia de export a disparut ca urmare a trecerii la economia de razboi. Dar si acest mijloc de finantare s-a dovedit insuficient asa ca majoritatea statelor europene au recurs la imprumuturi. In ceea ce priveste datoria publica interna a crescut considerabil in principalele tari europene beligerante. In Franta de la 33,5 miliarde franci-aur in anul 1914 la 219 in anul 1919. In aceeasi perioada in Anglia datoria publica a crescut de la 17,6 la 196,6 miliarde iar in Germania de la 6 la 169 miliarde. (5 ; 106)
Si datoria publica externa a avut salturi spectaculoase. Aceleasi State europene au imprumutat mai ales din S.U.A. Datoria externa a Frantei s-a ridicat, in anul 1919, la 33 miliarde franci-aur, cea a Marii Britanii la 32 miliarde, a Italiei la 20 miliarde franci-aur.
Un alt element cu consecinte negative asupra sistemului financiar european a fost inflatia generata de cheltuielile de finantare ale razboiului, de dezechilibre grave intre cererea ridicata de produse industriale si de consum si productia insuficienta. In Franta, de exemplu, preturile in timpul razboiului in raport cu perioada antebelica au crescut de patru ori. Inflatia a afectat moneda nationala in aceste tari care au suferit deprecieri serioase in raport cu dolarul iar unele nu mai sunt convertibile in aur. In raport cu dolarul in anul 1919, francul francez s-a depreciat cu 50% din valoarea sa, lira sterlina cu 10% iar marca germana cu aproape 90%.
Aceste bulversari financiare vor duce la inversari ale pozitiilor antebelice in ecuatia de putere financiara. Europa candva bancherul lumii, a fost obligata dupa razboi sa se imprumute din exterior . S.U.A. si-a rambursat datoria externa antebelica catre Europa si mai mult, detinand acum jumatate din stocurile mondiale de aur, au devenit principalul ei creditor. Peste foarte putin timp S.U.A. a inlocuit Europa in rolul de bancher mondial, imprumutand noile state care aveau nevoie de capital in dezvoltarea economica si care in trecut apelau la bancile europene.
Razboiul din 1914-1919 a rupt legaturile comerciale firesti, dintre statele europene in raport cu perioada antebelica. Dintre cele ce se gaseau in tabere opuse, in mod total; dintre cele ce s-au gasit aceleasi tabere, in mod relativ, din cauza dificultatii transporturilor sau chiar a imposibilitatii lor. Iata de exemplu, furniturile de razboi venite din Franta si Anglia pentru Romania treceau prin marile nordice, spatiul Rusiei Tariste si apoi in tara. Multe garnituri de tren din Rusia pentru Romania n-au mai ajuns niciodata la destinatie
Asa stand lucrurile statele industriale din Europa care isi procurau inainte de razboi produsele alimentare si unele materii prime din estul si sud-estul continentului au fost silite sa si le procure din S.U.A., America Latina, Canada. Ca sa poata raspunde cererilor, neobisnuit de mari din Europa, aceste tari si-au oprit considerabil productia. Cand razboiul s-a terminat insa si relatiile comerciale au putut redeveni normale, statele europene n-au mai avut aceeasi cerere pentru lumea de peste Ocean pentru ca au inceput sa-si normalizeze si ele economia. De aici s-a produs un grav dezechilibru al pietei europene ca urmare a scaderilor dramatice de preturi pentru toate produsele fie ele agricole fie industriale. Acestea au afectat curentul normal financiar prin falimentele din industrie si agricultura.
Ceea ce a agravat si mai mult situtia economiei europene in raport cu cele extraeuropene. S.U.A si Japonia a fost si faptul ca dupa razboi Europa industriala nu a mai putut conta la fel de mult pe piata de desfacere a coloniilor. Germania si-a pierdut coloniile si odata cu acestea si posibilitatea de a le alimenta cu produsele sale industriale. Si pentru Anglia s-a restrans, in buna masura, piata in colonii. Nu pentru ca si-a pierdut din domeniile coloniale ci pentru ca o parte din colonii si diminioane incep sa-si infiripe industria, mai ales cea usoara si pentru ca Japonia deveni un foarte serios concurent in Asia. Tot mai multa lume din Europa constientizeaza faptul ca lumea extraeuropeana n-avea sa accepte la infinit situatia de inferioritate economica ce le-a fost impusa in secolele anterioare. Economistul si statisticianul german A. Reithinger scria in 1937 ca " inevitabilul s-a produs acum, si, pe cand tarile de peste mari se industrializeaza... vechiul sistem al schimbului de produse brute extra-europene cu produse manufacturate europene, este perimat" (12 ; 7)
Un alt element care a influentat evolutia ulterioara a Europei in evolutia de putere a fost rezolvarea "problemei reparatiilor" la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920). Invinsilor, in special Germaniei i-au fost impuse sume drept plata pentru daunele provocate puterilor victorioase foarte mari, disproportionate in raport cu puterea sa reala economica: aproximativ 83 miliarde marci-aur. Acest lucru n-a afectat doar evolutia economiei germane ci insasi a continentului european. John Maynard Keyhes participant ca expert economic in delegatia britanica la Conferinta de Pace a sesizat acest aspect. Intrucat vocea sa n-a influentat Conferinta a dezvoltat ideea intr-o lucrare aparenta in 1920: Consecintele economice ale pacii in care explica de ce nu este posibila refacerea economiei europene fara o refacere a economiei germane (1 ; 123).
Declinul economic al Europei in raport cu lumea industriala europeana a fost promt sanctionat de S.U.A si Japonia. In ceea ce priveste S.U.A. au fost printre marile beneficiare. De acum inainte, foarte putine domenii industriale vor scapa concurentei americane. Oamenii de afaceri americani au pus la punct un program de cucerire a pietelor externe asociind industria, comertul si bancile. S.U.A si-au dezvoltat flota comerciala pentru a efectua transporturile pe care flota britanica nu le mai putea asigura. Ajunsa in doi ani pe locul doi in lume ea deveni un factor de expansiune comerciala amenintand serios rolul de "angrosist"pe care-l "juca" inca Marea Britanie. Curand New Yorkul va lua locul Londrei pe piata financiara a lumii.
Asimetria dintre dezvoltarea S.U.A si restul lumii a produs in primii ani postbelici si un dezechilibru in economia internationala. Sistemul economic mondial n-a functionat optim, pentru ca, spre deosebire de Marea Britanie care fusese centrul lui inainte de 1914, S.U.A nu aveau prea mare nevoie de restul lumii si, in consecinta, din nou spre deosebire de Anglia care a avut grija de stabilitatea lirei sterline pentru ca pe ea se baza sistemul mondial de plati, S.U.A nu s-au preocupat pentru ca dolarul sa fie stabilizator mondial. A actionat asa din ratiuni practice. S.U.A nu aveau nevoie de restul lumii pentru ca n-aveau capital si forta de munca.
Cea de-a doua mare putere care va profita de declinul Europei in ecuatia de putere a fost Japonia. Din client al continentului in perioada antebelica ea a devenit un serios concurent la pietele pe care le aveau in lumea extraeuropeana trusturile si companiile europene. Japonia gratie dezvoltarii flotei sale, a dus o politica de expansiune comerciala in sud-estul Asiei, in China, si in zona Pacificului, in detrimentul europenilor. Exporturile sale au crescut de la 700 milioane de yeni in 1913 la peste doua miliarde in 1918. Avand o excedentara si o crestere insemnata a rezervelor de aur. Japonia a devenit dupa primul razboi mondial o tara creditoare care a plasat capitaluri pe piata europeana.
Aceste fenomene negative din istoria imediat postbelica a continentului european au fost sesizate in epoca de elitele politice, si spirituale. Unii au perceput aceasta avolutie ca o alunecare a Europei, mai ales a partii ei apusene, pe panta prabusirii, a crizei totale. Filozoful Oswald Spengler a incercat sa arate in lucrarea "Declinul Occidentului" ca intreaga Europa se afla in pragul falimentului. (13 ; 22-23) Mihai Ralea, care si-a facut studiile in Franta chiar in acei ani, arata ca Europa parea, cel putin in partea sa occidentala, dupa diagnozele lui Spengler ori Keyserling, "in situatia unui muribund ce are nevoie de transfuzie de sange" (13 ; 23)
Asadar nascand speranta intr-o lume mai buna si "fortand" realinieri drastice in relatiile dintre state, primul razboi mondial poate fi apreciat, prin consecintele sale ca "un semn de punctuatie pus istoriei", ca "o piatra de hotar in istoria omenirii"(13 ; 28), care a pus umanitatii, ca "o piatra de hotar in istoria omenirii", care a pus umanitatii, a Europei in primul rand, probleme majore spre rezolvare, chiar daca climatul postversaillesian a fost complex, pe alocuri chiar dramatic.

BIBLIOGRAFIE

1. Habsbawm Eric, Secolul extremelor, traducere Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 1994.
2. Carrére d’Encausse Hélene, Imperiul Spulberat. Revolta natiunilor in urss, in romaneste de Alina Ungureanu, Bucuresti, 1993.
3. Seisanu Romulus, Principiul nationalitatilor. Originile, evolutia si elementele constitutive ale nationalitatii, Bucuresti, 1996.
4. Fontaine André, Istoria razboiului rece, De la Revolutia din Octombrie la razboiul din Coreea. 1917-1950. vol I, Bucuresti, 1992.
5. Milza Pierre, Serge Berstein, Istoria secolului XX. Sfarsitul <<Lumii Europene>>. (1900-1945). vol.I, Bucuresti, 1998.
6. Iacobescu Mihai, Romania si Societatea Natiunilor, Bucuresti, 1988.
7. Ciachir Nicolae, Istoria popoareloe din sud-estul Europei in epoca moderna, Bucuresti, 1987.
8. Broné Pierre, Histoire de l’Internationale Comuniste 1919-1943. Paris, 1997.
9. Duroselle J.R., De Wilson a Roosevelt, Paris, 1960.
10. Preda Dumitru, Alexandrescu Vasile, Prodan Costica, In apararea Romaniei Mari. Compania armatei romane din 1918-1919, Bucuresti, 1994.
11. Reinhard Marcel R., Armengand André, Dupaquier Jacques, Histoire générale de la population mondiale, Paris, 1968.
12. Reithinger, A, Le visage economique de l’Europe, 1937.
13. Saizu I., Tacu Al., Europa economica interbelica, Iasi, 1997.