Bastinasii Americii de Nord au trait candva raspanditi pe aceasta zona intinsa, in perfecta armonie cu natura . Aparitia colonistilor europeni a pus capat pentru totdeauna modului lor de viata traditionala.
Prin filmele si cartile care povesteau despre Vestul Salbatic,o parte din istoria indienilor din Anerica de Nord a devenit legenda . Istoria bastinasilor americani nu consta doar in povestile despre cowboy si indieni. Pieile rosii nu erau doar un singur popor, ci mai multe triburi, mai multe populatii cu moduri de viata diferite. Ei au populat continentul american cu cateva mii de ani inainte de oamenii albi.
Oamenii au sosit pentru prima oara in jurul anului 35000 ien in America deNord, probabil in zona Siberiei de astazi, pe vremea cand cele doua continente erau legate de uscat . S-auraspandit pe teritoriul Americii de Nord si de Sud, s-au adaptat la conditiile locale si au format diferite triburi, sau altfel zis "natii".
Unii dintre ei traiau din pescuit si vanatoare, altii au invatat sa cultive pamantul. Adaposturile erau diferite de la un trib la altul, in functie si de mediul in care traiau. Corurile portabile erau ideale pentru tribul
"picioarelor negre", care ducea o viata nomada si traiau din vanatoare. Indienii "pueblo'' se aparau de caldura arzatoare di deserturi construind-si case din chirpici.
Popoarele de bastinasi americani si-au dezvoltat propria cultura, limba si identitate. Pana cand au pus piciorul in America primii europeni, existau deja peste 300 de “natii’’ si limbi indiene. Columb a fost primul european care s-a intalnit cu bastinasii americani, pe teritoriul Cubei de astazi .Crezand ca a ajuns in India de Est, i-a numit ”Ios indions” , adica indieni . Denumirea s-a pastrat pana in zilele noastre, desemnandu-i pe toti bastinasii continentului american.
Din Europa, spaniolii au fost primii care s-au folosit de resursele noului continent. Ei au venit in calitate de cuceritori si dupa ce au calatorit pe uscat prin America, au ajuns in 1513 in Florida. S-au stabilit in grupuri mai mici, luand sclavi din randurile bastinasiilor, pentru a-si cultiva pamanturile. I-au obligat sa renunte la propriile religii stravechi si sa treaca la crestinism.
Spaniolii s-au stabilit la inceput pe teritoriile de sud-est ale Americii de Nord, iar apoi au populat si zona numita azi Texas. Sosirea lor a determinat schimbari uriase in viata multor popoare de indieni. Inaintea de aparitia omului alb nu existau cai in America ; odata cu sosirea lor, bastinasii au inceput sa cumpere animale de la europeni.
Triburile de indieni care traiau la marginea preeirei situate in zona centrala a continentului, se ocupau de cultivarea pamantului si vanatoarea de bizoni. La inceputalergau pe josdupa prada , dar de cand au inceput sa foloseasca caii, au devenit vanatori mult mai eficienti.Mai tarziu aceste triburi s-au mutatpe zonele de campie, urmarind migrarea populatiilor de bizoni.
La inceputul secolului al XVII-lea colonistii englezi si olandezi au inceput sa populeze coasta de est.
Initial, spre deosebire de spanioli, si-au cultivat singuri pamanturile, nefiind deci periculosi pentru indieni. Bastinasii s-au bucurat de sosirea lor, si chiar i-au ajutat,mai ales atunci cand au reusit sa procure arme de foc,instrumente de otel si diverse marfuri in urma unor schimburi comerciale.
PRIMELE CONFLICTE.
Din cauza unor neantelegeri, indienii si albii au ajuns in curand la ciocniri violente. In 1636 colonistii din Massachusetts au pus pe seama indienilor Pesoti uciderea a doi comercianti, razbunandu-se prin masacrarea unui intreg sat de 500 de copete. In urmatoarele 300 de ani, aceste fapte au fost tipice pentru colonistii europeni ; ei ii considerau pe indieni salbatici si pagani.
In marea parte a secolului a XVIII-lea indienii si-au pastrat independenta fata de europeni. Britanicii, francezii si spaniolii s-au luptat intre ei pentru a pune stapanire pe continent si multe triburi de indieni s-au alaturat unora sau altora. In Razboiul de Independenta ei au luptatde ambele parti. In acest razboi americanii i-au invins pana la urma pe indieni britanici, astfel luand nastere Statele Unite ale Americii.
Dupa razboi i-au pedepsit pe irokezii care s-au aliat cu britanicii, prin distrugerea a peste 40 de tabere ale acestora, putinii supravietuitori refugiindu-se in Canada.
In aceste razboaie crunte din sec.XVIII-lea torturile si masacrele erau frecvente de ambele parti. Unele triburi de indieni erau capabile de mari cruzimi; in aceasta perioada s-a raspandit unul dintre cele mai ingrozitoare obiceiuri ale indienilor, scalparea: taierea pielii si a parului de pe capul dusmanului invins. De extinderea acestui obicei au fost razpunzatori si europenii, deoarece ii plateau dupa numarul de scalpuri pe indienii aliati, angajati ca vanatori de capete. In sec. al XIX-lea atat printre indieni, cat si printre albi a continuat aceasta traditie sangeroasa.
Dupa victoria revolutiei americane au contiuat conflictele dintre bastinasii nord-americani si europeni. In noua republica, bastinasii au fost obligati treptat sa-si vanda sau sa renunte la pamanturile lor si sa emigreze sau sa se retraga in rezervatii. Principiul de baza al politicii guvernamentale a fost purificarea etnica. Nici macar asa-zisele ,, nati civilizate”, care au preluat obiceiurile oamenilor albi, nu au fost crutate.
Pana in 1830 triburile care traiau la est de Mississippi au renuntat sa mai opuna rezistenta. Campia care se intindea la vest de rau era prea uscata si in ceea ce priveste conditiile de mediu , prea aspra pentru ca albii sa se stabileasca acolo. Guvernul Statelor Unite a hotarat ca indienii sa fie mutati pe campiile de vest. Aceste teritorii, spuneau guvernantii, ,, cata vreme va creste iarba verde si vor curge apele raurilor, vor fi ale indienilor”.
Drumul lacrimilor.
Tribul indienilor Cherokee era unul din popoarele de bastinasi care au fost trimise pe preerie (Great Pleains); cu toate ca aceasta hotarare a fost atacata in 1838 in fata tribunalului, deportarea a avut loc. Plecarea lor a fost numita ,, drumul lacrimilor “, pentru ca cel putin un sfert dintre ei au pierit de foame, epuizare si boli.
Indienii insa nu au putut trai in pace nici macar pe campie. Cand in 1849 s-a descoperit aur in California, mii de cautatori de aur au trecut cu trenurile de marfa peste terenurile de vanatoare ale indienilor. Din clipa in care armata americana a fost trimisa pentru a-i proteja pe acesti pioneri, ciocnirile nu au mai putut fi evitate.
Locuitorii campiei au rezistat mut timp la schimbarile aduse de omul alb. Ca urmare a vietii normande si a obiceiurilor de vanatoare, erau calareti si tintasi extraordinari, se pteau organiza pentru lupte de gherila si erau greu de gasit pe teritoriile proprii. Pana la urma insa au fost nevoiti sa se retraga. Macelarirea turmelor de bizon a fost ultima mare lovitura. Oamenii albi pastrau doar pielea bizonului, fara sa se atinga de carne, astfel ca ii omarau cu miile. Indienii amenintati de foamete nu au avut alta alegere: au fost nevoiti sa renunte la viata de normanzi si sa se mute in rezervatiile infintate de guvernu american.
Indienii Sioux insa a purtat trei razboaie cu oamenii albi, reusid sa-si apere o parte din teritorii. Atunci cand albi au pornit in cautearea aurului in Muntii Negri din Dacota de Sud, a izbucnit un al IV-lea razboi antiguvernamental. In aceasta perioada, prin anul 1876, generalul George Custer impreuna cu cei 200 de soldati ai lui si-a pierdut viata in batalia din Little Bighorn. Dupa unii, Caster a fost atacat prin surprindere, iar altii considera ca generalul a navalit necugetat peste o tabara de indieni. Drept urmare, armata Statelor Unite a pornit un razboi impotriva indienilor. Seful tribului, ,,Taurul Sezand” a fost exilat in Canada, iar alti conducatori au fost nevoiti sa se predea.
Asuprire totala.
De-acum, majoritatea indienilor de preerie ramasesera fara pamaanturi si fusesera trimisi in rezervatii. Conditiile grele de acolo i-au determinat din cand in cand sa evadeze sau sa se revolte, dar in 1886, cand Geronimul, seful de trib al apasilor a capitulat, s-a pus capat pentru totdeauna revoltelor. Cu patru ani mai tarziu a avut loc lupta cunoscuta sub numele de “batalia de la Wounded Knee’’. De fapt nu a fost o batalie, ci un macel: cavaleria a-VII-a a masacrat peste 250 de barbati, femei si copi. Armata a fost trimisa pentru a preantampina desfasurarea unui nou ritual religios numit “Dansul Spiritelor”. Indienii sperau ca acest ritual ii va scapa de omul alb si le va aduce inapoi turmele de bizoni.
Bastinasii umiliti si saraciti au fost complet demoralizati, numarul lor a scazut rapid. Puterea s-a folosit de toate mijloacele pentru a distruge viata tribala. Au incercat chiar sa transforme pamanturile indienilor in mici gospodarii. Oamenii albi au confiscat o parte din productie. Intre anii 1880-1930 indienii
Si-au pierdut doua treimi din pamanturile ce le mai ramasesera.
In 1924 bastinasii americani au primit cetatenie americana. Multi dintre ei si-au dat seama ca s-a sfarsit cu modul lor de viata traditional, si s-au mutat in orase. In locul saraciei din rezervatii ei s-au ales cu cartierele de saraci de la periferia oraselor. Prin anii 1960 numarul populatiei indiene a inceput sa creasca din nou. In ciuda lipsei de scolarizare, a sonajului si a rasismului multi dintre ei au incercat sa reanvie constiinta nationala, iar in anii 1990 numarul lor a crescut la 2 milioane.