Comentariu general despre arhitectura in Troia si alte locuri din Marea Egee (zona de NE)

A fost decizia lui Heinrich Schliemann sa sape la movila de la Hisarlik in 1870, intr-o incercare de a demonstra ca povestea epica a lui Homer despre asediul Troiei a fost mai degraba un eveniment istoric decat pura mitologie si care a lansat subdisciplina preistoriei despre Marea Egee. Expunerea lui Schliemann a unei serii de fortarete suprapuse la sit din epoca de bronz, in ruinele arse ale uneia din cele mai timpurii, despre care el pretindea ca a gasit o serie de „comori” bogate in ramasite de metal, si anume de bronz, argint si obiecte de aur -; au fost ample confirmari pentru el ca legendara capitala a lui Priam existase deja. Intr-o succesiune extinsa de campanii de sapaturi (1870-73, 1878-79, 1882, 1890) care au fost in cele din urma oprite numai de moartea lui Schliemann la Neapole in decembrie 1890, el a descoperit o cantitate enorma de ramasite preistorice la Hisarlik dar si o buna parte a orasului greco-roman despre care locuitorii istorici ai locului faceau referire mai des ca Ilion sau Troia. Dupa o scurta pauza, sapaturile in acel loc au continuat timp de inca doua sezoane (1892-93) sub conducerea arhitectului si asistentului lui Schliemann, Wilhelm Dörpfeld. Apoi un razboi mondial a urmat si a luat sfarsit, impreuna cu o generatie si jumatate de arheologi, inainte ca sapatura sa fie reluata timp de sapte ani (1932-1938) sub conducerea lui Karl W. Blegen, un american ce conducea o echipa de la Universitatea din Cincinnati, care ii includea pe Jack L. Caskey, viitorul cercetator din Lerna in anii 50 si din Ayia Irini (Keos) in anii 60. Apoi a venit un alt razboi mondial, urmat de trecerea altei generatii si jumatate de arheologi, inaintea ultimei runde de sapaturi la Hisarlik (1990 -; prezent) de catre o echipa germano-americana condusa de Manfred Korfmann de la Universitatea din Tubingen care lucra la nivelele preistorice si de Brian Rose de la Universitatea din Cincinnati care s-a concentrat asupra orasului istoric greco-roman. Ca o consecinta de a fi sapat pe o perioada atat de lunga, atat de expeditiile germane cat si de cele americane, locul conventional numit Troia, in preistorie cat si in era istorica este una din partile cele mai complet explorate din lume, desi datorita marimii si complexitatii sale se poate sa nu fie nicaieri aproape la fel de bine inteleasa ca asezare mai mica si mai simpla precum Myrtos. Acum exista multa literatura arheologica despre Troia datorita promptitudinii exemplare a lui Schliemann de a publica descoperirile lui, de peste 120 de ani. Mult din aceasta invatatura este constant inlocuita de ultimele ,cele mai recente descoperiri ale ultimului grup de cercetatori care lucreaza in acel loc. Pana la cel de-al doilea razboi mondial, publicatiile lui Dorpfeld au fost considerate definitive; in ultimii 40 de ani, declaratiile lui Blegen si ale colaboratorilor cercetatorilor lui au detinut aproape aceeasi autoritate. Dar deja noul teren de lucru preluat de Korfmann a aratat ca imaginea Troiei prezentata de Blegen si predecesorii lui a fost total gresita din importante puncte de vedere. In ceea ce urmeaza, elementele de baza ale caracterizarilor stratigrafice ale urmarii EBA la Troia -; orasele numerotate de la I (la baza, pe teren steril) pana la V (o asezare care, precum cultura contemporana Phylakopi I a Cicladelor, cuprinde tranzitia de la EBA la MBA) -; sunt provenite din publicatia lui Blegen si altii, a stratului relevant in primele doua volume ale raportului final al echipei. Aceste consecinte ale culturii materiale a Troiei in timpul EBA vor fi adaugate unde este relevant de descoperirile la zi ale echipei lui Korfmann, publicate anual intr-o revista infiintata special pentru acest scop, „Studia Troica”. O ultima observatie despre ramasitele EBA din Troia: in ciuda naturii lor extrem de impresionante si a faptului care nu poate fi negat ca au jucat un rol important unic in dezvoltarea disciplinei numita arheologie in bazinul Marii Egee, ele trebuie privite in perspectiva cu mai mare grija decat s-a facut in majoritatea manualelor despre preistoria Marii Egee. Descoperirea la fel de importanta a epocii timpurii a bronzului, aseaza mai la sud pe coasta Anatoliei de vest (Limantepe si Panaztepe), precum si pe intinsele insule ale Marii Egee de est nu departe de tarm (Poliochni pe Lemnos, Thermi pe Lesbos, Emporio pe Chios), situri, dintre care unele au inceput chiar recent sa fie investigate intr-o masura semnificativa (in special Limantepe) si care s-ar cuveni sa ne impiedice sa acordam Troiei intaietate indiscutabila in literatura de astazi, in care situl ocupa pozitie de la excavatia initiala, dar cu toate probabilitatile nu o mai detine in timpul mileniului trei i.Chr. Troia a fost ocupata mai intai in jurul anului 3.100 / 3.000 i.Chr., la un secol sau doua dupa ce epoca de bronz este considerata in mod conventional, ca a inceput in Anatolia de NV. Pana la intemeierea ei, Poliochni fusese ocupat de secole, Emporio de milenii si Limantepe este posibil sa fi fost la fel de bine stabilit. Troia a fost, cu siguranta, un loc important de la inceput, dar a fost numai unul dintr-un sir de asezaminte fortificate foarte impresionante, de coasta, extinzandu-se cel putin la fel de departe spre sud ca si Samos si probabil in jos pana la Kos.

TROIA I (Anatolia de vest EB 1: cca. 3.000 / 2.900 -; 2.600 / 2.550 i.Chr.)

Depozit de aproximativ 4 m adancime. Sapaturile lui Blegen au rezultat in identificarea a zece faze arhitecturale (a-j) impartite in timpurii (a-c), mijlocii (d-f) si tarzii (g-j). La acestea, Korfmann a adaugat cel putin inca cinci sau sase, despre care el sugereaza ca ar trebui numite Troia I finala (l/q), faza Ik fiind ultima faza a Troiei I finale.

Troia timpurie I

Urme ale unui zid de fortificare de aproximativ 2,50 m grosime gasit de Schliemann si Dorpfeld arata ca locul a fost unul din tipurile de „fortarete” model inca de la inceput. Relativ mari, case de sine statatoare sunt construite din caramida pe un soclu de piatra. Din faza Ia exista o casa absidala (103), si din faza Ib un „megaron” dreptunghiular (102) de marime impresionanta (7,0 x 18,75 m). Operatiile de curatare ale lui Korfmann la capatul „Marelui Canal” al lui Schliemann au aratat o serie extinsa de cladiri paralele care includ cele doua megaronuri publicate de Blegen si care se orienteaza de la linia peretelui de fortificare pana la limita de sud a acestui canal.

Prezent inca de la inceput, acesta exista sub forma de ace, brose si un carlig din cupru.

Marmura sau calcarul sunt folosite pentru figurine schematice umane, inrudite dar totodata semnificativ diferite de cele din culturile EC din zona centrala a Marii Egee; de exemplu nu exista figurine care sa poata fi descrise de tipul „bratelor incrucisate” si nici figurine sculptate suficient de bine ca sa reprezinte anumite „ocupatii” (de exemplu muzicieni, razboinici etc.). Diferite varietati de piatra sunt folosite pentru celti?, ciocane, topoare si numeroase slefuitoare si razuitoare. Piatra cioplita este din silex.

Folosite in principal pentru a face ace si sule, oasele erau folosite si pentru ornamente de diferite feluri.

In afara de oale, acest material mai este folosit si pentru accesorii precum tije spiralate si greutati pentru razboiul de tesut si o figurina umana.

Mare parte din ceramica este inchis-monocroma. In mod normal, decoratia consta in incizii rectilinii umplute cu pasta alba dar exista ocazional si ornamente plastice. Formele comune sunt conice sau castroane usor largite cu margini interioare ingrosate, boluri carenate, ulcioare cu gaturi taiate si recipiente pe trei picioare. Adesea castroanele au manere tubulare la sau chiar langa margine. Unele din decoratiile crestate au forma unor trasaturi umane stilizate. Predominanta decoratiilor incizate in sabloane simple, rectilinii pe buzele interioare ingrosate ale castroanelor pot fi comparate cu ornamentele similare a „fructierelor” din EH I tarziu a fazei Talioti in Peloponez.

Nici un mormant de adult nu a fost gasit in sapaturile efectuate de Universitatea din Cincinnati din anii 1930 ci doar sase morminte ale unor copii au fost descoperite sub podea, la nord, in Casa 102. Doua din aceste morminte erau simple gropi de inmormantare in timp ce in patru, copiii au fost ingropati in pithoi sau recipiente mari.

Troia mijlocie I

Un zid de fortificare (IW) de 3 m inaltime inca mai exista in partea de sud a asezarii. Intrarea principala prin el a fost marginita pe ambele parti de turnuri proiectate. O a doua intrare, asemanatoare in plan strapungea probabil zidul in partea de est. Casele continua sa fie mari si despartite dar nici un plan complet nu a fost recuperat.

Noi sunt fragmentele de plumb folosite la repararea vaselor si o matrita de teracota pentru un pumnal de metal care indica productia locala de unelte de metal.

Au fost gasite fragmente din doua vaze de piatra. Mai impresionant este fragmentul unei stele de piatra mari avand decoratie putin adanca sub forma unui cap uman si a partii superioare a corpului, cea mai timpurie sculptura de aceasta marime in Anatolia sau Marea Egee.

Schimbarile sunt minime. Decoratii dupa modelul pictat luminos pe intunecos (alb-negru) apar ca o alternativa la inciziile umplute cu pasta alba, dar sunt rare. Primul import de ceramica din zona Marii Egee apare incluzand fragmente de Urfirnis EH/EC II care arata ca Troia mijlocie I se suprapune ca data cu cultura Korakou pe partea continentala a Greciei si cultura Keros-Syros din insulele centrale din Marea Egee.

Troia tarzie I

Fortificatiile sunt extinse in locuri de peste 5 m. Sectiunile zidului, noi in aceasta faza, constau intr-un meterez/bastion de pamant, puternic batatorit si incadrat cu un singur strat de pietre in contrast cu constructia solida de piatra a zidului IW din perioada timpurie. Casele tip raman neschimbate. Exista dovezi a unei distrugeri de foc a Troiei Ij.

Apare pentru prima data obsidianul de Melos, dar numai in cantitati mici.

Nici o schimbare majora nu distinge ceramica de cea din Mijlociul I, dar o suprafata colorata in negru devine mai comuna si mai frecventa (este mai putin patata suprafata vaselor, ceea ce implica un control imbunatatit asupra procesului de ardere). Importurile egeene continua si includ acum ceva fragmente de sosiera.

Troia finala I

Identificate numai de curand de Korfmann in nivelele de sub megaroanele mari IIA si IIB in centrul fortaretei troiene EBA, aceste cinci sau sase faze de constructie nu au fost inca definite in amanunt din punct de vedere ceramic. In ultima faza (Ip sau Iq), apar primele farfurii facute la roata de culoare galben-inchis si castroane putin adanci, anterior considerate tipice pentru cea mai timpurie etapa a Troiei II.

Cronologia relativa a Troiei I ca un intreg

Perioada timpurie I este contemporana cu mai indepartata cultura Eutresis a EH I si inaintata cultura Grotta-Pelos reprezentata de asa-numitul grup Kampos al EC I. Perioadele mijlocie si tarzie I sunt contemporane cu fazele timpurii ale Korakou (EH IIA) si ale culturilor Keros-Syros (EC IIA) de la baza importatului Urfirnis si a fragmentelor de sosiera in aceste nivele in Troia.

Troia II (Anatolia de V EB 2: ca. 2.600 / 2.550-2.250 i.Chr.)

De obicei depozit de ca. 2 m grosime, mult mai putin decat Troia I, probabil din cauza ca resturile diferitelor faze au fost adesea curatate cand un nou nivel arhitectural era asezat dar poate si datorita faptului ca Troia II a durat oarecum mai putin decat Troia I. Opt faze arhitecturale (a-g). Nu exista nici o separare culturala intre Troia I si II si nici vreuna in interiorul Troiei II.

Fortificatiile sunt foarte extinse in faza IIa si sunt prevazute partial cu turnuri proiectate dreptunghiular. Zidurile sunt strapunse de doua mari intrari (FL,FN), fiecare marginita pe ambele parti de turnuri masive. La sfarsitul fazei IIa, citadela a fost distrusa de foc. In faza IIb, zidurile sunt reconstruite dupa acelasi plan dificil. In faza IIc, fortificatiile sunt extinse din nou din afara. In acest timp, doua intrari impresionante (FM,FO) cu un plan mai deschis cu doua porti sunt construite, iar FM la sud-vest este apropiata de o remarcabila rampa pavata cu piatra. Aceste fortificatii din faza IIc raman in folosinta putin modificate cu exceptia portilor, pana la sfarsitul Troiei II. In ceea ce priveste casele, exista numai urme ale acestora din faza IIa dar acestea sunt mari. In faza IIb exista o dovada a unei cladiri tip megaron sub Megaronul IIA. In faza IIc, citadela este dominata de o serie de uriase megaroane paralele construite in interiorul unui compus zidit. Cel mai mare dintre acestea este Megaron IIA, apropiat printr-un propilon (IIC) conducand prin zidul compusului interior (launtric, care el insusi are un portic cu coloane in interior). Cel putin alte patru megaroane (IIB, IIE, IIH, IIR) sunt aranjate de-a lungul ambelor parti ale IIA. Un al cincilea megaron e asezat in afara compusului interior la sud, la fel ca o structura cu multe camere (IID) la SV. Diferite in arhitectura Troiei II sunt bazele modelate din piatra atasate la capetele ingrosate ale zidurilor laterale ale marilor cladiri (asa-numitele ante; acest termen descrie frecvent capetele zidurilor lungi/inalte ale unui megaron, in special in fata pridvorului cladirii). Atat la intrari cat si in megaroane, aceste baze din piatra taiata sustineau un invelis de lemn („parastades”) in jurul caramizilor de la capetele zidurilor, producand ingrosari ale zidului numite antae. Zidurile megaronului IIA erau facute din caramida asezata pe un cadru pe jumatate din cherestea (barne orizontale, transversale si probabil si verticale) pe varful unui soclu masiv de piatra de 1,5 m latime. Camera principala a acestui enorm megaron (45 m lungime pe 13 m latime) avea o vatra mare circulara pe axa sa, dar nu a fost gasita nici o dovada pentru tronul localizat in mult mai tarziile palate miceniene cu planurile comparabile in contra mijlocului de la peretele din dreapta, cum intri. In Troia IId, curtea cu coloane din jurul megaronului a fost extinsa in afara ca. 3 m, dar altfel modelul arhitectural al fortaretei a ramas cu mult asemanator pana la sfarsitul Troiei II exceptand faptul ca numarul megaroanelor monumentale a scazut in favoarea mai evidentelor locuinte rezidentiale, luand forma unor blocuri sau „insule”. Perioada IId este caracterizata de gropi intinse de resturi / gunoaie („bothroi”), poate planificate initial ca amplasamente pentru pithoi. Troia IIg, din care exista numai un megaron monumental (IIA din Troia IIc), a fost total distrusa de un mare incendiu.

Mari cantitati de aur si argint, ca si unelte si vase de cupru si bronz, au fost gasite de Schliemann si Blegen in orizontul distrus prin ardere a Troiei IIg. Prosperitatea Troiei II sugerata de arhitectura este confirmata de aceste descoperiri care, in afara de bogatie pura, atesta si contactele extinse ale Troiei II cu alte zone atat din Marea Egee cat si de dincolo. Bijuteriile de aur in special sunt uimitoare si pot fi comparate cu cele din depozitele distruse de la Poliochni (Faza Galbena) pe Lemnos si cu bucati din mormintele de la Mochlos (Creta) si Alaca Huyuk (in Turcia). Exista de asemenea corespondenti egeeni pentru astfel de obiecte precum pensetele de argint (la Manika pe Eubeea) si pentru ideea unei sosiere multiple (in insulele Ciclade), desi corespondentii cicladici pentru aceasta din urma sunt pur ceramici si palizi in comparatie cu vestitul exemplar cu doua manere din aur din Troia unei sosiere hibride plus cana cu doua toarte din „grupul Kastri”. Cel putin o jumatate din obiectele pe baza de cupru din Troia II sunt deja bronzuri cu cositor. Numai cealalta parte din zona egeeana care a produs atat de mult cositor-bronz la aceasta data timpurie este Kastri pe Syros care, atat in lucrurile din metal cat si in olarit dezvaluie o clara influenta troiana, si, de fapt, se poate sa fi fost stabilita de refugiatii din ultimul dezastru care a distrus Troia II.

In afara de figurinele gasite deja in Troia I, un numar de unelte de piatra dezvaluie legaturi egeene; un castron in forma de floare din steatita (Minoic), un pisalog in forma de mosor din marmura (Helladic sau Cicladic) si obsidian de Melos. Patru topoare remarcabile de piatra (doua de nefrit (?) unul de jad (?) si unul de lazurit), imitand arme facute in bronz, au corespondenti foarte apropiati in descoperirile contemporane din Caucazul de N si central, ca si in descoperirile cu sapte secole mai tarziu a unui tezaur gasit langa Borodino in Basarabia. Doua din cele patru topoare splendid sculptate si slefuite din Troia II pastreaza urme de aurire.

Sunt obisnuite spirele axiale. Intr-o casa IIg a fost gasita dovada unui razboi de tesut sub forma de trei sau patru randuri paralele de greutati, desi aceasta abia ca dovedeste existenta unei adevarate industrii de tesut in Troia. Spirele axiale sunt acum decorate adesea cu modele incizate. Doar un fragment de figurina din teracota a fost gasit.

Pe langa ace, brose si sule, un tub de os decorat cu modele incizate este aproape sigur importat din insulele Ciclade (unde ar fi fost folosit ca recipient de culoare) in timp ce doua placi de os cu ornamente protuberante au corespondente apropiate in Sicilia, Malta si Lerna IV (EH III in Peloponez).

In Troia timpurie II, ceramica continua traditia celei din Troia I. In timp ce Troia II progreseaza, tot mai multa ceramica are culoarea rosie spre galbui in loc de neagra, desi vasele negre lustruite sunt inca raspandite. In Troia IIb, prima dovada de folosire a rotii rapide apare sub forma castroanelor cu laturile stralucitoare. Introducerea rotii conduce la popularitatea noilor forme, vase nu prea adanci si farfurii in ceramica lucioasa rosie si lustruita. Astfel de tipuri de roti cresc in cantitate in Troia IIc. In faza IId, „depas amfikypelon”, o forma foarte diferita de cana cu capac cu doua toarte sau vas/cana (pentru servit vinul), apare in ceramica rosiatica. Cani cu capac cu o toarta si cu doua, aparute mai intai in Troia IIa, au devenit extrem de populare la mijlocul Troiei II. Primele oale si capace cu chipuri apar intre mijlocul si sfarsitul Troiei II. Trasaturile antropomorfe ale acestor vase se crede ca provin direct din trasaturile fetelor incizate pe ramele interioare ale castroanelor din Troia I.

Doar trei au fost gasite de expeditia Cincinnati din anii 1930:

a. femeie adulta (30), contractata in groapa in scobitura zidului de fortificare din Troia IIa. Fara bunuri insemnate. Groapa marginita cu cateva lespezi. Datata in Troia IIb-c.

b. copil (8), contractat in groapa sub podeaua casei. Nici un bun insemnat. Datat in Troia IIf.

c. copil (12-13), arcuit in groapa sub podeaua casei. Putina sarma de plumb cu corpul. Datat in Troia IIg. Se pare ca era practicata inmormantarea copiilor in interiorul zidurilor, dar inmormantarile adulte trebuie sa fi fost facute in afara asezarii.

Cronologie:Troia II este complet contemporana cu etapele de mijloc si cele finale ale culturilor Korakou si Keros-Syros respectiv ale EH IIA si EC IIA.

Troia III (Anatolia de V EB 3 (timpuriu): cca. 2.250-2.100 / 2.050 i.Chr.)

Depozit de 2,0-2,65 m adancime. Trei sau patru faze arhitecturale. Oras daramat la sfarsitul Troiei III, desi fara motive obiective.

Casele de sine statatoare, daca apar, sunt rare. Majoritatea „caselor”, apar mai intai ca apartamente cu 1-3 camere in complexe mari, un apartament impartind partial peretii cu altul, dar nu este prea clar cum difera aceste unitati de cele numite insule din perioada tarzie a Troiei II. Caracteristica pentru Troia III este tendinta de a construi cladiri in intregime din piatra decat din caramida pe un soclu de piatra. Nici o parte din zidul de fortificare nu a fost gasita de Schliemann, Dorpfeld sau Blegen, dar Korfmann a gasit doua parti ale unui zid de fortificatie atribuit acestei perioade cam pe la jumatate intre Troia tarzie II portile FM si FO si undeva la sud. Aceasta descoperire explica depunerea orizontala a stratului Troiei III observata de Blegen pe linia probabila a acestor fortificatii.

Nu a fost gasit foarte mult. 22 de ace de cupru, unul de tip cicladic iar restul se aseamana cu cele din Troia I-II.

Figurinele din marmura si calcar sunt de tipul celor gasite in Troia I-II si cantitatea de obsidian este foarte mica.

Spirele axiale continua sa fie comune, modelele continuand din Troia II. Figurine de animale (in mod clar patrupede, dar sunt ele oare caini, oi sau vite?) apar pentru prima data dar sunt vag modelate.

Aceasta nu se distinge de fapt de cea din Troia II. Formele includ castroane largi, oale cu capac, depa, cani / ulcioare cu gurguie si cioc, oale si capace cu infatisari. Vasele importate EH si / sau EC sunt foarte multe, posibil aduse in Troia III, in special pentru continutul lor. O noua forma este cana cu cioc. Korfmann estimeaza cantitatea de ceramica din Troia I inca in folosinta in Troia III la 50% din totalul ceramicii gasite intr-un depozit din ultima perioada. Acest fapt sugereaza ca ceramica usor colorata, vesela confectionata cu roata olarului care devine mult mai populara in Troia II si III, se poate sa fi servit pentru mesele mai deosebite si nu ar trebui vazuta neaparat ca ceramica standard sau tipica din perioadele EB 2 si EB 3 din Troia.

Nu s-a descoperit nici una de catre expeditia Cincinnati.

Se inregistreaza o crestere destul de mare a numarului de oase de cerb/caprioara ceea ce face caprioara cel mai comun animal reprezentat. Acest fapt reprezinta probabil o dezvoltare semnificativa a vanatorii, dar motivul pentru o astfel de schimbare este necunoscut.

Troia III este probabil contemporana cu „Lefkandi I” sau „grupul Kastri”, cultura a Cicladelor EC IIB si Greciei continentale centrale EH IIB. In Peloponezul de nord, cultura contemporana ar fi ultimele etape ale culturii Korakou din perioada EH IIA -; perioada Cladirii BG si al Casei Tiles din Lerna III, de exemplu.

Troia I -; III. Concluzii.

Ca rezultat al primelor sale sase excavari la Troia, Korfmann ajunge la urmatoarea concluzie: cultura primelor trei „orase” ale lui Blegen expune multe continuitati in fortificatie si arhitectura interna, ceramica, figurine, spire axiale etc. incat ar trebui vazuta ca o unitate. Datorita legaturilor sale extrem de apropiate cu cultura materiala a unui numar substantial de alte parti fortificate asezate pe coasta, atat pe teritoriul Anatoliei de vest cat si pe mai multe insule mari in zona de est a Marii Egee (Chios, Lemnos, Lesbos), Korfmann propune ca aceasta cultura sa fie numita „cultura Troiei Maritime”. In plus, fata de distributia egeeana vasta, aceasta cultura se intinde de la nord dincolo de Dardanele / Helespont in Marea Marmara.

Troia IV (Anatolia de V EB 3 (mijlociu): cca. 2.100 / 2.050-2.000 (1.950 i.Chr.)

Depozit de 1,70-2,0 m adancime. Cinci faze arhitecturale (a-e). Orasul este reproiectat in intregime la inceputul Troiei V, dar ca si in cazul Troiei III, nu exista un motiv cunoscut pentru demolarea Troiei IV.

Urme ale unui zid de fortificatie se spune ca ar fi fost gasite pe partea de sud si est, dar acestea nu au fost substantiale. Casele sunt construite dupa o orientare diferita fata de cea tipica Troiei III si sunt inca o data construite din caramida pe un soclu de piatra. Un posibil nou plan de casa consta intr-un rand de ca. patru fragmente cu doua camere rezidentiale, avand vedere spre aceeasi strada, o noua forma de bloc sau „insula”. Cuptorul cu bolta este introdus la inceputul perioadei.

A fost gasit foarte putin, sapte din cele unsprezece recuperate de expeditia Cincinnati fiind ace. Nici unul din modele nu este nou.

Figurinele sunt modele obisnuite, precum este si piatra cioplita de silex si obsidian.

Un procent mai mare de spire axiale obisnuite este decorat (cca. 65%) dar altfel acestea sunt la fel de asemanatoare ca in Troia III.

Un amestec de paie, folosit mai intai in Troia III pentru vase mari, devine acum normal. Majoritatea vaselor sunt acum facute pe roata olarului, desi unele continua sa fie modelate cu mana. O forma noua este vasul cu manere in forma de aripi si decoratie plastica spiralata. Castroanele cu cruce rosie sunt de asemenea noi, dar restul ceramicii este ca inainte.

Nici una nu a fost gasita de expeditia Cincinnati din anii 1930.

Caprioara este inca cea mai populara specie, urmata de porc, oaie/capra si iepure.

Un recipient cu manere in forma de aripi caracteristic Troiei IV a fost gasit de Caskey in Lerna IV si un fragment din ceramica dupa modelul pictat din perioada timpurie a Helladicului III gasit la Troia a fost atribuit Troiei IV ca si context. Astfel, Troia IV este cel putin partial, si poate mai mult, contemporana cu perioada EH III din partea continentala a Greciei.

Troia V (Anatolia de V EB 3 (tarzie): cca. 2.000 / 1.950-1.900 / 1.850 i.Chr.)

Depunere de 1,50 m adancime. Trei pana la patru faze arhitecturale. Nu exista nici o dovada de distrugere de vreun fel la sfarsitul Troiei V.

Nu a fost gasit nici un zid de fortificatie, dar nivelele Troiei V de stratificare orizontala sugereaza puternic faptul ca locul a fost incercuit de o fortificatie, si Korfman pretinde ca a gasit dovezi reale despre acest fapt in partea centrala a „marelui canal” al lui Schliemann. Arhitectura caselor este la fel cu cea din Troia IV, dar peretii sunt mult mai ordonat construiti, camerele mai regulat asezate iar unitatile rezidentiale parca mai mari. Este o crestere a mobilierului construit precum si vetre/camine aranjate, cuptoare, banci etc. Camerele sunt pastrate mai curat si de aceea s-a conservat putin material arheologic. Toate acestea indica o crestere generala a standardului de viata.

Au fost gasite un cutit, o dalta, trei ace(brose) si cateva bucati ciudate de sarma. Analizele arata ca bronzul-cositor este acum normal.

Gama de modele este identica celei tipice pentru Troia II-IV.

Nici o schimbare semnificativa nu o diferentiaza de cea din Troia IV.

A fost gasita de expeditia Cincinnati o inmormantare a unui copil, intr-o groapa, dedesubtul unei podele dintr-o casa. Nu exista nici o inmormantare de adulti nici dovezi in afara asezarii referitoare la un cimitir extramural.

Oase de caprioara in descrestere evidenta si oase de porc si vaca, devin acum cele mai frecvente tipuri gasite.

Castroanele cu cruci rosii specifice Troiei V apar mult mai devreme in perioada EH IIA la Lerna (stratul III), iar Caskey priveste aceste doua evenimente ca fenomene independente. Troia V este probabil contemporana culturii Phylakopi I din perioada MC I din Ciclade, cu cel mai timpuriu MH pe partea continentala a Greciei, si cu MM IA in Creta.

Rezumat al Troiei I-V

Se pare ca exista o schimbare semnificativa a culturii materiale intre Troia III si IV, schimbare pe care Korfman ar vrea sa o recunoasca, referindu-se la cultura Troiei IV-V ca si „cultura Troiei Anatoliene”, pentru a accentua puternicele sale legaturi cu interiorul Anatoliei, in comparatie cu predecesorul sau, orientat mai mult spre Marea Egee „cultura Troiei Maritime”. Mai multe din trasaturile care in cercetarile lui Blegen apar prima data in Troia III, sunt considerate de Korfmann a fi, mai degraba, specifice acestei culturi tarzii, numita „cultura Troiei Anatoliene”: folosirea din plin a peretilor -; parte in arhitectura domestica; folosirea de amestec organic pentru olarit; exploatarea marita a speciilor din fauna, reflectand o mai mare atentie acordata vanatorii; aparitia unor astfel de modele ceramice precum ulcioare cu cioc si gat taiat (trilobate, cu o ciupitura in afara, gurlui pe partea opusa manerului), guri pe ulcioare si castroane cu cruce rosie.

Limantepe

Aceasta asezare se intinde pe coasta Anatoliei de vest la ca. 25 km de modernul oras Izmir si imediat adiacent principalului oras ionian din Clazomenai. Cercetat abia in timpul ultimei decade, mai degraba intermitent decat continuu, acest sit impresionant a produs o secventa bogat stratificata a epocii bronzului in care asezarile IV (EB 3 de tranzitie la MB), V (EB 2, cu trei sub-faze) si VI (EB I), sunt de un interes major in contextul prezent. Atat asezarea EB I cat si EB 2 sunt incercuite de sisteme de fortificare masive, expunand bastioane care ies in afara (Limantepe V) si batatorite, trasatura cel putin a partii inferioare a zidurilor orasului (Limantepe V-VI). Aceste fortificatii, pastrate inca in locuri de peste 6 m inaltime se crede ca s-au aflat candva la cel putin 12 m inaltime, se intind in jurul intregii asezari si pot fi observate sub apa la cel putin cateva sute de metri unde inaltimea initiala a asezarii a fost erodata de mare. Portiunea de sub apa a sitului, pana acum insemnata pe harta dar deloc experimentata de sapaturi, include un dig bine definit de 30 m lungime si avand inca 5 m inaltime, si formand astfel un port partial protejat. Arhitectura din perioada EB 3 (Limantepe IV) apare semnificativ diferita, constand din mai multe cladiri separate care sunt eliptice in plan. O cladire dintre zidurile asezarii Limantepe V, candva considerata un posibil exemplu de „Casa Coridor” apare mai degraba ca o serie de camere de depozitare lungi si inguste, construite contra unui zid interior impunator. Arhitectura EB foloseste mult caramida, dar nu sunt inca folosite in mod evident nici piatra taiata si nici cheresteaua. Ceramica perioadei tarzii EB 2 (Limantepe tarziu V) prezinta interes considerabil deoarece dovedeste aparitia cu economie a acesteia produse cu roata olarului, multa din ea fiind sub forma canilor cu capac slefuite cu rosu si negru, tankarde arse si cani cu doua manere, ce sunt cateva din formele caracteristice ale „grupului Kastri” din perioada tarzie a cicladicului EB 2. Se poate prea bine ca acea zona de pe coasta Anatoliei de vest de pe langa Limantepe sa fi fost sursa ceramicii anatoliene din „grupul Kastri”, fie importata in mod pasnic, fie adusa de razboinicii care migrau de-a lungul Marii Egee de la est la vest, spre sfarsitul perioadei EB 2.

Termi pe Lesbos

Cercetarile publicate in 1936 au identificat cinci nivele (I-V incepand de jos), toate din EBA.

Ceramica este in mare comparabila cu cel din Troia I. Nu exista nici o dovada pentru roata olarului si nici pentru forme diferite precum „depas amphikypellon” sau ulcior cu cioc. Oricum, in nivelul V au fost gasite fragmente de sosiere Urfirnis din EH (sau EC) II. Desi Thermi I-V a fost sincronizat timp de 40 de ani cu Troia I, analiza ceramica amanuntita a lui Podzuweit din 1979 a sugerat ca urmarea stratului de la Termi a fost contemporana cu toata Troia II-II. Acum cand sapaturile lui Korfmann in Troia au aratat ca ceramica dupa modele din Troia I continua sa fie dominanta de-a lungul Troiei II si chiar si in Troia III, absenta la Thermi a arderii de tip vechi, vesela facuta pe roata olarului, anterior considerata specifica Troiei II, nu mai trebuie considerata la fel de semnificativa ca pana acum, mai ales daca aceste obiecte mult avansate tehnologic au functionat ca obiecte stas. In mod clar, Thermi apartine „culturii Troiei Maritime” a lui Korfmann.

Thermi I-II nu sunt fortificate, dar un zid apara asezarea in fazele III-IV. Arhitectura domestica este caracterizata prin case lungi, inguste, dreptunghiulare de obicei, avand intre trei si cinci camere care folosesc adesea pereti comuni despartitori. In contrast cu „fortareata regala” ierarhic organizata din Troia, Thermi este un „oras zidit” mult mai egalitar, o versiune mai mare a mai recentei asezari din Demirci Hüyük, care, ca si Troia, este localizata pe partea continentala anatoliana de NV, dar mult mai indepartata in interior decat Troia insasi.

Figurinele din teracota, atat de rare in Troia, sunt comune in Thermi, clar preferate versiunilor din piatra atat de cunoscute in Troia. Obiectele din metal includ pumnale, o sulita si un cutit.

Poliochni pe Lemnos

Dupa cum reiese din publicatii, aceasta asezare strabate sapte faze: Negru / Nero (I), Albastru / Azzuro (II), Verde / Verde (III), Rosu / Rosso (IV), Galben / Giallo (V), Maron / Bruno (VI) si faza din Micene (VII).

Negru / Nero (I)

In acest sat cu colibe ovale, ceramica este caracterizata de pereti grosi si slefuiti negru. Uneltele sunt facute exclusiv din piatra si oase, ne existand nici un metal. Desi aceasta asezare este de obicei datata inaintea Troiei I, Podzuweit sustine ca este contemporana cu Troia I timpurie.

Albastru / Azzuro (II)

Aceasta asezare mai mare dispune de un zid de aparare. Descoperirile metalice includ ace, sule si un pumnal. Mai mult, o matrita pentru secure indica turnarea locala a uneltelor si armelor. Apar de asemenea si sigilii de timbru. Acest oras este datat de catre Renfrew in perioada timpurie din Troia I, iar de Podzuweit perioadei tarzii din Troia I si perioadei timpurii din Troia II.

Verde / Verde (III)

Rosu / Rosso (IV)

Din acest nivel provine o comoara din bronz, incluzand un topor si niste pumnale precum si alte forme de unelte si arme. Aceasta asezare este datata Troia tarzie I si timpurie II de catre Renfrew, pana la mijlocul Troiei II de catre Podzuweit.

Galben / Giallo (V)

Un oras fortificat, considerabil mai mare decat citadela Troia contemporana, aceasta asezare consta in case construite ca „insule” cu mai multe camere, sau blocuri. In centrul acestor insule exista unitati megaron, dar acestea sunt combinate cu coridoare si randuri de camere mai mici in ansambluri arhitecturale care sunt diferite in detaliu de acele megaroane din Troia I -; II sau de megaron partial zidita din Thermi III -; IV. Ca si in Troia IIg, o mare parte din bijuteriile de aur a fost gasita in ruinele acestei faze, precum si un sigiliu cilindric importat. Renfrew si Podzuweit sunt de acord in a considera aceasta faza contemporana cu perioada tarzie din Troia II, III, si poate o parte din Troia IV.

Maro / Bruno (IV)

Dupa o perioada de independenta, Poliochni a fost restabilit la aceasta data, probabil la o data contemporana cu Troia V.

Cele patru faze: Albastru, Verde, Rosu si Galben din Poliochni corespund clar diferitelor etape ale „culturii Troiei Maritime” denumita astfel de Korfmann. Legaturile sunt foarte clare in fazele Rosu si Galben, dar cantitatea de ceramica facuta cu roata olarului in Poliochni, desi mai mare decat in Thermi, nu este egala niciodata cu cea descoperita in depozitele contemporane din Troia. Ca si in cazul lui Thermi, Poliochni apare mai mult ca un „oras zidit” decat o „fortareata regala” de-a lungul limitelor Troiei. Arhitectura asezarii din Poliochni Giallo (Galben), oricum, dezvaluie mai multa variabilitate in marime si numiri interne decat in Thermi, asa ca poate structura sociala a comunitatii rezidente pe Lemnos nu a fost nici egalitara si nici autocrata ca si grupurile traitoare contemporane la Thermi si respectiv la Troia.

Comentariu general despre arhitectura in Troia si situri din Marea Egee (zona de NE)

Atat in Troia cat si in alta parte, situri din perioada timpurie EBA (Thermi, Demirci Hüyük, Troia IIc) sunt caracterizate de megaroane mari cam de aceeasi marime, fiecare avand doar de la doua pana la trei camere. Cand sunt separate, aceste megaroane probabil ca aveau acoperisuri dublu inclinate, dar cand erau construite una contra celeilalte in felul in care sunt la Thermi si Demirci Hüyük, trebuie sa fi avut acoperisuri plate. In perioada tarzie EBA (Poliochni Galben, Troia IIg -; IV si posibil Limantepe -; perioada tarzie EB 2), o astfel de arhitectura face loc unor complexe mai mici care cuprind unitati megarice de marime considerabil redusa. Si aceste cladiri trebuie sa fi avut acoperisuri plate.