Schimbarile care au loc in apusul Europei se resimt in Tarile
Romane ca in tot estul Europei. h8c14cr
Si la noi ca si in apus la inceputul epocii moderne se formeaza
unitatea statului romanesc sub Mihai Viteazul, dar, aceasta unire n-a
tinut decat foarte putina vreme. Tarile noastre reincep sa decada
si semnele acestei decaderi se vad mai ales in caderea puterii domnesti.
Vechile dinastii se stinsesera si mai ales in veacul al XVII-lea ajung
in scaunnul tarii domni din diferite familii boieresti sau chiar straini.
Domnii au domnii foarte scurte, sunt aproape toti inlocuiti dupa cativa
ani de turci cu altii, care ofereau sume mai mari de bani. Rar se mai intampla
ca un domn sa apuce sa moara in domnie, cei mai multi au murit in
exil. In timpul cat erau tinuti in scaun domnii tarilor romane
erau datori sa plateasca pe langa tribut sau haraciu si daruri mari diferitilor
demnitarilor inalti ai Portii Otomane. Ei trebuiau sa vina in persoana
la Constantinopol sa se inchine sultanului si erau tinuti sa fie gata
la orice porunca a sultanului sau a vizirului cu toata oastea lor, si cu toate
proviziile si mijloacele de care dispunea tara. Domnii fiind trecatori si umiliti,
singurul element stabil din tarile noastre este clasa boiereasca, ce capata
tot mai mare insemnatate si care de fapt are in ma conducerea statului.
Boierii, care erau, cum am vazut, clasa proprietarilor de pamant, devin
tot mai bogati in veacul al XVI -; lea. Profitand de saracirea
mosnenilor si a razesilor asupriti de biruri si siliti sa mearga la razboi pe
cont propriu, boierii cumparau mosioarele lor, marindu-si proprietatile.
Prin deposedarea clasei mosnenilor si razesilor se formeaza imense proprietati
boieresi: latifundii. Adesea un singur boier avea in stapanirea
lui 50 si mai multe mosii.
In veacul al XV-lea si pana in mijlocul secolului al XVI-lea
cei mai multi boieri nu purtau nume de familie, ci numai nume de botez, dar
incepand de la 1550 incep sa apara nume de familie, ceea ce
inseamna ca se formase o constiinta sociala, o mandrie intre
boieri, care tineau sa se deosebeasca de prostime. Cele mai importante familii
boieresti in Tara Romaneasca sunt: Brancovenii, Buzestii,
Grecenii, Golestii etc.,iar in Moldova: Stroici, Movila, Prajescu etc.
Clasa mosnenilor si a razesilor se imputineaza acum tot mai mult, acestia
vanzandu-si cum am vazut bucatile de pamant. Taranii care
isi vindeau mosiile, se vindeau si pe ei insisi devenind serbi pe
mosiile proprietarilor. In veacul al XVI-lea insa ei sunt legati
de glie, adica nu li se mai da voie sa se mute de pe un loc pe altul.
In epoca de decadere a tarilor noastre sub jugul turcesc se ridica deodata la
sfarsitul secolului al XVI-lea cea mai mandra figura a trecutului
nostru, Mihai Viteazul. El izbuteste nu numai sa inlature suzeranitatea
turceasca, dar uneste chiar o clipa sub mana lui tarile romanesti:Tara
Romaneasca, Moldova si Transilvania, ramanand astfel un simbol
al idealului urmarit de neamul nostru pana in zilele regelui Ferdinand.
Cresterea puterii otomane a avut consecinte negative asupra relatiilor dintre
Tarile Romane si imperiu. Pana la jumatatea secolului al XVI-lea,
Tarile Romane se bucurau de o autonomie deplina, in schimbul achitarii
tributului.
Dupa campania sultanului Soliman in Moldova impotriva lui Petru
Rares (1538), Tarile Romane au intrat sub dominatia efectiva a Portii.
Desi in aparenta se continua autoadministrarea, in realitate, aceasta
era stirbita de o serie de masuri impuse de otomani: numirea domnului de catre
sultan (fiind asimilat astfel unor inalti dregatori otomani), chiar daca
formal alegerea sa continua sa fie facuta de boieri; obligatia domnului de a
merge periodic la Istambul pentru reconfirmare si de a-si trimite fiii ostatici
la Poarta; mutarea capitalelor la Iasi si Bucuresti, orase de campie,
usor de controlat; instalarea in capitalele celor doua tari a unor detasamente
de ieniceri pentru a controla activitatea domnului; cresterea tributului si
a darilor ocazionale (peschesuri); impunerea unui comert preferential cu Imperiul
Otoman pentru Tarile Romane.
In anul 1594 Mihai Viteazul a declansat campania antiotomana prin atacarea
cetatilor turcesti de la Dunare. Pentru a face fata pericolului reprezentat
de turci el a incheiat un tratat in mai 1595 cu principele Transilvaniei,
Sigismund Bathory. In august 1595 Mihai Viteazul a reusit cu forte proprii
sa obtina o stralucita victorie la Calugareni impotriva turcilor condusi
de Sinan Pasa. Stiind ca nu poate rezista urmatorului asalt, s-a retras spre
nord, unde a asteptat ajutorul lui Sigismund. Impreuna cu acesta a obtinut
victoria de la Giurgiu (octombrie 1595), incheind in 1597 pace cu
turcii.
Instabilitatea politica din Transilvania si intentia de a reface frontul antiotoman
l-au determinat pe Mihai Viteazul sa realizeze prima unire politica a Tarilor
Romane. In octombrie 1599 il invinge pe principele Transilvaniei,
cardinalul Andrei Bathory, in batalia de la Selimbar. In urma acestui
succes voievodul muntean controla intreaga Transilvanie. In anul
1600, in urma unei campanii de trei saptamani, a pus stapanire
pe toata Moldova inlaturandu-l de la domnie pe Ieremia Movila.
Imperiul Habzburgic, Imperiul Otoman si Polonia nu au vazut cu ochi buni aceasta
infaptuire politica pentru ca statul roman putea deveni o putere
rivala. George Basta, comandantul trupelor imperiale in Transilvania,
a pus la cale asasinarea lui Mihai Viteazul (iunie 1601). Desi efemera, unirea
realizata de Mihai Viteazul a constituit o premisa importanta in faurirea
unitatii nationale romanesti.
