Colegiul National „Ion Luca Caragiale”

Pentru istoria europeana, secolul XVI este perioada in care se afirma Umanismul si Renasterea, dar au loc si mari convulsii provocate de Reforma si Contrareforma. Noua dinamica continentala a cuprins in sfera ei si Tarile Romane, confruntate cu seismele provocate de fenomenele civilizatiei moderne. q8k15ky
In preajma ocuparii tronului de catre Mihai Viteazul, se produc importante mutatii in exercitarea puterii politice. Boierimea este confruntata cu un fapt fara precedent: patrunderea boierilor greci in institutiile reprezentative ale statului.
Alaturi de boierimea de veche traditie se cristalizeaza o boierime noua, potrivnica elementului grecesc si colaborarii cu turcii. Aceasta va constitui suportul domniei, mai ales prin atitudinea ostila manifeststa fata de Poarta.
Ascensiunea lui Mihai Viteazul s-a intemeiat pe boierimea noua, pe legaturile cu boierii olteni, de care se simtea atasat prin relatii de rudenie, cat si prin interese.
Domnia lui Mihai Viteazul a coincis cu initiativa papei Clement al VIII-lea de infiintare, intre anii 1590-1592, a unei aliante sub numele de „Liga Sfanta”, la care au aderat Statul Papal, Spania, Austria, Toscana, Mantova si Ferrara. Anglia si Polonia si-au manifestat rezerva fata de politica de cruciada initiata de Papa.
La aceasta alianta adera si Transilvania, considerata un factor primordial in atragerea Tarii Romanesti si Moldovei. „Liga Sfanta” a vazut in Mihai si Aron Voda, domnul Moldovei, serioase elemente de sprijin ale politicii sale. In mod practic forta acesteia s-a redus insa in final doar la cele trei principate romane si la ducatele italiene. Prin scopul urmarit „Liga Sfanta” viza inlaturarea dominatiei otomane din Europa centrala si de sud-est, ca si din bazinul central al Marii Mediterane. Pe alt plan, Papa milita pentru suprematia catolicismului si extinderea influentei sale.

In preajma anului 1597 „armele se odihneau la Dunare”, in timp ce Mihai era numit de popoarele balcanice „cap al tuturor bulgarilor si altora”.
La 30 martie 1598 asteptarile lui Mihai se confirmara. In Transilvania nehotaratul Sigismund abdicase, iar comisarii imperiali se si aflau la Alba Iulia pentru a lua in primire principatul in schimbul a doua ducate sileziene: Oppeln si Ratibor. Dupa putina vreme o solie a lui Rudolf al II-lea, condusa de consilierul Pezzen, sosea la Targoviste pentru incheierea tratatului definitiv intre imberiul habsburgic si Tara Romaneasca. Iata scurta caracterizare pe care reprezentantii imperiali au facut-o voievodului roman: „de o statura nobila, cu parul si barba negre, fata de culoare inchisa si severa, om doritor de glorie si viteaz”.
In cetatea Targovistei, capitala Tarii Romanesti la acea data, s-a incheiat in ziua de 9/19 iunie tratatul dintre Rudolf -; prin reprezantantii trimisi -; si Mihai. Domnului roman i se recunostea dreptul la mostenirea scaunului de catre urmasii directi, in timp ce imparatul era recunoscut suzeran al Tarii Romanesti, dar obligat a plati leafa „a 5000 oameni a…i iar la nevoie absoluta de un ajutor mai mare a i-l presta cu ostile Ardealului si din alte parti”. In acelasi timp Mihai se obliga „sa respinga mereu pe turci din partea locului si sa mearga in ajutorul Transilvaniei si al partilor vecine Ungariei, cand nevoia o va cere”. Cu acest prilej s-a incheiat, prin intermediul lui Mihai, care a invitat la Targoviste pe solii hanului tatar in frunte cu Hasan-aga, o conventie secreta intre tatari si imperiali.
Pregatirile turcilor, desfasurate in aceasta vreme atat pe linia Dunarii cat si la sud de hotar, l-au determinat pe Mihai sa-si treaca in revista ostile si astfel il gasim pe voievod cand pe drumul spre Naienii Buzaului, cand spre vadurile de la Dunare, dintre Cernavoda si Vidin.
La 22 august Sigismund Bathory se intoarce la Cluj si este din nou proclamat principe de dieta de la Turda. Comisarii imperiali au fost arestati. Mihai Viteazul a luat atitudine imediat: a trimis lui Sigismund o scrisoare prin care il prevenea ca in cazul impacarii cu turcii, „el va fi in loc, pagan si turc destul”; a trimis de asemenea imperialilor o solie, prin care le arata ca nu recunoaste pe noul principe. Turcii si tatarii, informati asupra starii de lucruri din Transilvania, au inceput atacul asupra Oradei, cu fortele existente in Banat si in zona Buda. In fata marelui si vechiului pericol, Mihai scrie habsburgilor, cerand „indurare” pentru Sigismund, „pentru a nu fi spre paguba crestinatatii”, si trimite in ajutorul cetatii Oradea un corp de 1500 de oameni, sub comanda lui aga Leca. Mai mult decat atat, la 10 septembrie incepe o mare actiune de diversiune la sudul Dunarii, care duce la atacarea trupelor otomane din cunoscutul loc al Nicopolei, unde, arata voievodul, „mi-a fost ucis calul sub mine si am fost ranit intr-o spata”, dupa care ostenii voievodului s-au indreptat spre Vidin. Pe la 15 septembrie, dupa ce a asteptat trecerea unui viscol timpuriu dar naprasnic, oastea romana, cam 6500 de oameni, a trecut inapoi Dunarea, pe la Orsova, ducand cu ea si numerosi refugiati crestini din teritoriul stapanit de otomani. Astfel, in ultimul sfert al anului1598 Mihai Viteazul reincepu lupta cu turcii. Prin aceste actiuni s-a adus o contributie importanta la salvarea cetatii Oradea, al carei asediu a fost ridicat de otomani la 23 octombrie.
La 23 februarie 1599 cardinalul Andrei Bathory a ajuns la Sibiu, travestit in negustor. Dupa o luna a plecat la Medias, unde dieta l-a ales (29 martie) principe al Transilvaniei in locul varului sau Sigismund, abdicat pentru a doua oara. Toate incercarile diplomatiei imperiale de a impiedica acest act au ramas zadarnice. Andrei isi lua vechiul titlu pe care-l purtase inaintasul sau, pomenind Tara Romaneasca si Moldova ca stapaniri ale sale. Sultanului ii trimisese imediat o scrisoare de supunere. Istoricul P.P. Panaitescu nota faptul cu fireasca ironie: „Un cardinal al Sfantului Scaun la picioarele marelui vizir pagan este un spectacol destul de original”.
Pentru numirea cardinalului ca principe al Transilvaniei intervenise la sultan si Sigismund al III-lea, regele Poloniei. In aceasta conjunctura, Ieremia Movila, omul polonilor, viza domnia Tarii Romanesti pentru fratele sau Simion, deci inlocuirea lui Mihai Viteazul. Imperiul habsburgic vroia Transilvania, dar nu dorea un conflict cu polonii. De o alianta turceasca nu mai putea fi vorba. Tara Romaneasca era inconjurata numai de dusmani.
In aceasta situatie, Mihai Viteazul a apreciat ca nu exista decat o singura rezolvare: crearea deoacamdata a unei brese in alianta inamica prin cucerirea Transilvaniei. Lui Pezzen, consilierul imperial, nu ii erau straine aceste ganduri. El informa cancelaria imperiala in luna aprilie „ca Mihai ar fi gata sa intre in Ardeal pentru opera de executare a cardinalului”.
In luna iulie a anului 1599, a fost trimisa de catre Mihai o solie la imparatul Rudolf pentru a-i destainui inca o data gandurile si a-i cere inaduinta „de a incerca atata de se va auzi si vedea in Ardeal peste cateva zile o buna veste, chiar de ar fi sa-si piarda intru aceasta trupul si viata”. Proiectul de ofensiva in Transilvania a fost aprobat de Rudolf. Generalul Basta, care avea sediul la Casovia (azi Cošice), trebuia, conform ordinelor imparatului sa atace inamicul concomitent cu Mihai Viteazul. Intr-o scrisoare a lui Basta, datata 2 august, se arata ca „el se va gasi cu 6000 de pedestri si 3000 de calari la hotarele Ardealului, cu 12 tunuri, in timp ce voievodul insusi va intra cu 10000 de pedestri si tot atatia calari, atragand la sine si pe secui”.
Cu turcii tratativele erau continue. Prin luna iulie s-a incheiat chiar si un armistitiu prin care se recunostea ca hotar linia Dunarii, pe care „nu aveau dreptul a o trece nici ca privati, nici in numele sultanului”.
De forma, Mihai a incheiat un tratat si cu Transilvania, la 26 iunie 1599, prin care arata „credinta si supunere fata de cardinal”, spunand ca adunarea unor osti s-ar face din cauza unui eventual pericol turcesc.
La data stabilita a se pune fortele in miscare, generalul Basta a adoptat o alta hotarare decat aceea stabilita prin intermediul soliei. Conditiile ii cereau lui Mihai iesirea din asteptare: „Nimenea nu vrea de Ardeal, il iau eu!”
In acest cadru a inceput prima campanie a lu Mihai Viteazul in Transilvania. Pentru a masca pregatirile si in acelasi timp spre a raspunde unei necesitati de ordin strategic, fortele destinate ofensivei au fost grupate in doua zone: Ploiesti si Craiova. Concomitent, pentru a raspunde celorlalte doua eventualitati si a crea libertate de actiune fortelor destinate ofensivei in Transilvania, frontiera de sud si cea de la Milcov au fost asigurate prin „aparatorii marginilor”, ca si prin armata lasata in interior (aprox. 10000 de oameni) sub conducerea fiului sau, Nicolae.
In seara de 2 octombrie a sosit la Ploiesti si Mihai cu unele „despartaminte” bucurestene.
In timp ce la Ploiesti se concentrau fortele gruparii principale sub conducerea directa a lui Mihai Viteazul, la Craiova se adunau fortele gruparii secundare sub conducerea lui Baba Novac si a Buzestilor. Prin modul cum erau plasate si urmau a se deplasa, cele doua grupari aveau posibilitatea sa se sprijine reciproc, fiecare din ele pastrandu-si libertatea de a ataca inamicul in spate, indiferent spre care dintre ele s-ar fi dirijat acesta.
In privinta efectivului fortelor exista informatii diferite. Totalul armatei Tarii Romanesti care a actionat in Transilvania era in jur de 35000 de oameni. Cronicarul Szamosközy arata ca Mihai „a avut cand a venit in Ardeal 16000 de calareti si 14000 de pedestri, afara de aceea secuime”. Despre voluntarii secui se spune ca ar fi fost 8000 -; 10000. In acest numar intrau si aproximativ 3000 de cazaci, multi fosti luptatori la Calugareni. Dintr-un raport al lui Darahi, secretarul voievodului, rezulta ca in compunerea ostii se mai aflau 8000 de haiduci liberi si „oastea pamanteasca a Tarii Romanesti”, cu „mandrul corp al rosiilor de tara si cel al maciucasilor”.
Din totalul fortelor, 6000 -; 8000 de oameni constituiau gruparea secundara. Artileria dispunea de 80 de tunuri mari si mici.

Inamicul dispunea de 20000 -; 25000 de oameni si 45 de tunuri.
Planul voievodului roman consta intr-o deplasare concomitenta a celor doua grupari care trebuiau sa se intalneasca, la mica diferenta de timp, in localitatea Talmaci (la 17 km sud de Sibiu). Gruparea secundara urma valea Oltului, in timp ce gruparea principala trebuia sa patrunda in Transilvania pe vaile Buzaului si Teleajenului, apoi, strabatind tinutul secuiesc, sa ajunga la Prejmer si sa continue mai departe deplasarea, prin Fagaras, spre Talmaci. Pentru realizarea surprinderii si trecerea in deplina siguranta a lantului muntos, Mihai a creat detasamente usoare de acoperire, care au ocupat trecerile prin vaile Buzaului si Teleajenului, pe unde s-au deplasat in special artileria si convoaiele.
In cursul lunii octombrie turcii au facut o incursiune pana la Bucuresti, ducand cu ei un doritor al scaunului domnesc. Oastea lasata in interior a respins insa inamicul si l-a obligat sa se retraga peste Dunare.
Mihai Viteazul a inceput marsul spre Transilvania la data de 4/14 octombrie. A doua zi trecea muntii, pentru ca in noaptea de 6/16 spre 7/17 sa faca primul popas in tinutul secuilor. In ziua de 7/17 octombrie se afla la Prejmer. Patrunderea in tinuturile secuiesti s-a facut intr-un ritm de deplasare impresionant (de aproximativ 100 km in 36 de ore). De aici a trecut la Brasov, unde a ramas cateva zile pentru convorbiri cu secuii si in asteptarea apropierii artileriei si convoaielor, dupa care a continuat drumul, prin Tantari si Sercaia, spre Fagaras. La data de 10/20 sau 11/21 octombrie se afla in orasul de pe malul Oltului, de care se apropia, venind dinspre vest, un detasament de cercetare al inamicului format din circa 500 de calareti sub comanda lui Moise Secuiul. Informatiile aduse au surprins complet pe cardinal. Andrei regreta ca dupa 23 septembrie / 3 octombrie, fiind indus in eroare, „lasa voie nobilimii sa mearga acasa la culesul viilor, iar partea mare a ostasilor a…i sa-si vada de lucru -; numai putini ramanand in corturi”. Prin curieri plecara ordine urgente de adunare a ostirii in zona Sebes, unde sosi si principele transilvan.
In timp ce „marginasii din Ardeal fugeau in oastea lui Mihai, nemultumiti de principele lor, care nu era in stare sa le dea plata”, gruparea secundara a ostii Tarii Romanesti de apropia de Turnu Rosu. La 15/25 octombrie fortele comandate de Mihai Viteazul au intrat in Talmaci, iar a doua zi au realizat jonctiunea cu unitatile comandate de Baba Novac. Gruparile intrunite au continuat deplasarea, si la data de 17/27 octombrie se aflau in preajma Sibiului, ocupat de fortele cardinalului. Fata in fata se gaseau acum doi sefi: un cardinal, in varsta de 28 de ani, si un ostean viteaz, trecut prin scoala atator incercari, ajuns la 41 de ani.
Andrei Bathory, surprins cu fortele incomplet concentrate, a cautat sa temporizeze actiunea prin trimiterea cu medieri de pace, in tabara lui Mihai, a nuntiului papal Malaspina. Astfel, Andrei urmarea sa castige timpul necesar strangerii unor noi contingente, dupa care sa angajeze batalia in scopul producerii de cat mai multe pierderi fortelor lui Mihai, pentru a facilita „interventia lui Ieremia Movila”.
Ziua de 17/27 octombrie „trecu sub pretextul diferitelor tocmeli”, in care timp trupele isi organizau dispozitivele si se pregateau de batalie. In seara zilei Malaspina se intoarse in tabara lui Andrei, pentru a reveni in scurt timp la Mihai. Cugetul mereu viu al voievodului roman a inteles insa intentiile cardinalului si, trimitand in tabara pe delegatul apostostolic, ii spuse: „se va dovedi si vedea in curand cine e credincios Majestatii Sale imparatesti si intregii Crestinatati”. Tratativele au fost astfel intrerupte, iar a doua zi (18/28 octombrie) cele doua armate se angajau in cunoscuta batalie de la Selimbar.
Locul acestei batalii este campia dinre orasul Sibiu si satul Selimbar, teren care coboara uniform de la nord spre sud. El este impartit in doua de valea Sapunului, care se varsa spre est in raul Cibin. Largimea acestui spatiu este 4-5 km, fiind limitata la est de valea, pe alocuri mocirloasa, a Cibinului, iar la vest de inaltimi impadurite. La nord, campia era inchisa de cetatea Sibiului, iar la sud de padurile de pe pantele de sud-vest de Selimbar. Pozitia dominanta a terenului o constituie inaltimea Türkenhügel (Movila turcilor), situata pe versantul sudic al vaii Sapunului.
Dispozitivul de lupta al lui Andrei Bathory se afla intre valea Sapunului si Sibiu, iar cel al voievodului roman la sud de vale. Distanta intre primele linii ale adversarilor era de aproximativ 1500 m. Dispozitivul cardinalului era organizat pe trei linii de lupta, cu efective aproximativ egale, de 5000-6000 de oameni fiecare. Modul de grupare a fortelor marca intentia inamicului de a face efortul la centru si la stanga dispozitivului. Artileria avea majoritatea tunurilor plasate in fata primei linii a dispozitivului. Andrei Bathory incredintase comanda intregii armate generalului Gaspar Cornis, in timp ce el urmarea lupta de la un observator de pe dealul Gregori, situat la circa 10 km de locul luptei.
Dispotitivul lui Mihai Viteazul a fost organizat tot pe trei linii, nuantate insa din punct de vedere al efectivelor. Mai mult, linia a treia era retrasa mai inapoi si dispusa la stanga dispozitivului, avand rol de rezerva. Cea mai puternica era linia intai, 15000 de oameni, formata din pedestrime si cavalerie, in timp ce linia a doua era compusa in majoritate din cavalerie. Rezerva se afla sub comanda directa a lui Mihai. Artileria, conform obiceiului vremii si posibilitatilor de care dispunea, era plasata, tot in fata dispozitivului, poate pe pozitia de creasta Türkenhügel. Dupa modul cum erau grupate fortele rezulta clar intentia voievodului de a face efortul la stanga. Manevra sa urmarea atacarea inamicului din deal spre vale, izolarea acestuia de Sibiu, pentru a-l lipsi de ajutorul din partea cetatii, si atacarea sa cu toate fortele disponibile in zona de campie.
Batalia a inceput in dimineata zilei de 18/28 octombrie, ora 9, prin atacul trupelor conduse de Baba Novac asupra aripii drepte a primei linii inamice. Intampinand o darza rezistenta, Mihai Viteazul a introdus in lupta si fortele de cavalerie de la centrul primei sale linii. „Fiind calcata de copitele cailor sau strapunsa cu sulitele”, pedestrimea inamica nu a mai putut rezista. Unul din comandantii inamici ai primei linii a cazut in lupta. Baba Novac a trecut la exploatarea succesului, concomitent cu introducerea de catre voievod in lupta si a fortelor de la aripa dreapta a primei linii. Atunci inamicul a contraatacat. In aceasta situatie Mihai a angajat in lupta fortele liniei a doua si o parte din rezerva, cu ajutorul carora a putut sa respinga, in parte, inamicul. Dusmanul a reusit totusi sa se fixeze la teren in cateva locuri, ceea ce a permis lui Gaspar Cornis, cu fortele ultimelor doua linii ale dispozitivului, „sa faca un ocol la dreapta” si, atacand in flanc trupele voievodului, sa le oblige la retragere in directia Cisnadiei. Dupa trei ore de lupta, cu rezultate schimbatoare, fortele lui Mihai au fost determinate prin contraatac sa se retraga in dezordine. Cu acest moment se incheie prima faza a bataliei de la Selimbar. Se incheie cu conditii favorabile pentru inamic, dar acesta nu a indraznit sa le exploateze. Malaspina, spectator al acestei desfasurari arata ca „a vazut fugind nu numai infanteria si cavaleria, ci chiar si carele care purtau artileria a…i asa ca putin a lipsit ca invingerea sa fie de partea cardinalului”. Dar Mihai, „cu nespus de mare voinicie si oarba indrazneala”, s-a indreptat la cazacii si secuii aflati in rezerva, cu ajutorul carora a oprit trupele aflate in retragere, intorcandu-le „a doua oara la batalie”. Asa a inceput faza a doua a bataliei, care a durat pana catre ora 15. Atacul deosebit de curajos si puternic executat de fortele conduse de Mihai Viteazul in flancul inamicului a facut ca mercenarii poloni si cazaci din oastea cardinalului sa treaca de partea voievodului roman. Gaspar Cornis a fost facut prizonier in timp ce Andrei Bathory, cu suita sa, a fugit de pe campul de lupta. Sibienii au inchis portile cetatii, refuzand orice ajutor inamicului. Catre ora 16, peste campul de lupta se intinsese tacerea. In dimineata zilei urmatoare, intampinandu-l pe Malaspina, Mihai ii spuse: „Nu mai e nevoie (de parlamentari -; n.a.) caci cardinalul a fugit”.
Cifra pierderilor s-a ridicat pentru fiecare din tabere la aproximativ 1500 de morti. Oastea condusa de Mihai Viteazul a luat 1500 de prizonieri si a capturat 45 de tunuri, ca si numeroase bagaje ale taberei inamice.
Dupa lupta, fara pierdere de vreme, Mihai se indreapta spre Alba Iulia. La 22 octombrie / 1 noiembrie el intra triumfal in capitala Transilvaniei. Era pentru prima oara in istorie cand un voievod al Tarii Romanesti domnea si in provincia romaneasca de la nord de munti. Acest eveniment trebuia sa poarte caracterul unei mari demonstratii de forta si fast. Voievodul a intrat in Alba Iulia „calare pe un cal alb, imbracat cu o manta alba, pe care se vedeau cusute cu fir de aur chipuri de soim. Avea o tunica din aceeasi materie si ciorapi din matase alba. Sabia care-i atarna pe o latura era batuta cu pietre scumpe. In cap avea o cusma impodobita cu pene de cocos. Alaturi de el mergeau 8 cai cu podoabe aurite si 8 slujitori frumos invesmantati, pe jos; urmau apoi trambitasii a…i. Steagurile dusmane luate in lupta erau duse pe laturi, plecate la pamant, dupa care urmau boierii si ostasii”. Cu o zi inainte de intrarea voievodului roman in Alba Iulia, Andrei Bathory, care cauta prin munti drumul Moldovei -; unde era si varul sau Sigismund -; fusese prins de secui si omorat.
Ieremia Movila, care se deplasa cu oaste spre Transilvania, ajunsese la 26 octombrie / 5 noiembrie la Roman. Aici, nemesul Ciomortani, singurul din suita cardinalului care scapase cu viata, i-a adus vestea infrangerii aliatului. Interventia lui Ieremia nu mai era oportuna.
Stapanirea noii provincii trebuia bine asigurata, mai ales dinspre vest, unde se aflau doua cai importante de patrundere: „poarta Somesului”, accesibila fortelor imperiale din Ungaria de Sus, si „poarta Muresului”, abordabila de fortele otomane din pasalacul Timisoarei. Solutia adoptata de Mihai a constat in ocuparea imediata a cetatilor Chioarului -; la nord -; si a Lipovei -; la sud -; cheile de intrare prin cele doua „porti”. Hotarul dintre cele doua puternice fortificatii ingloba si cetatea Oradei Mari, prelungindu-se spre nord pana la aliniamentul localitatilor Debretin si Valea lui Mihai, pe care le includea.
Izbanda lui Mihai, chiar daca nu o marturiseste, a fost inlesnita si de imprejurari interne, transilvane: miscarile taranimii, a celei romane in primul rand, deoarece ea forma marea majoritate a locuitorilor tarii si tot ea traia cele mai grele conditii ale iobagiei, dar si maghiare, secuiesti si chiar sasesti. Conditiile erau coapte pentru asemenea miscari. Fuga, bejenia, nesupunerea, razvratirea erau fenomene obsnuite de mai multa vreme.
Raspunzand unor interese feudale pe care nu le putuse indeparta cu totul, voievodul gaseste calea compromisului: pastrarea in functii a unor nobili ardeleni, care, din interese si, poate, din considerente tactice, au recunoscut noua realitate politica, dublati de boierimea munteana credincioasa lui Mihai.
Gandurile si proiectele se dezvaluie mereu tot mai fatise si tot mai indraznete. Caci era, fara indoiala, o indrazneala sa introduci ca limba oficiala, alaturi de cele vechi, si limba romana, asa cum a facut Mihai. Chiar si corespondenta diplomatica, scrisa in diferite limbi, trebuia tradusa in romaneste. Nobilimea, conservatoare si colaboratoare doar de frica cu domnul roman, sesizeaza sensul acestor masuri si, de aceea, protesteaza in Dieta chiar impotriva folosirii limbii romane in actele oficiale, publice. Folosirea limbii romane este continuata de catre boieri, dregatori si chiar de insusi domnul in diferite acte si scrisori.
Romanii, in marea lor majoritate iobagi si ortodocsi, trebuiau sa ocupe locul cel mai de seama in realizarea planurilor domnului. Mihai stia acest lucru din propria observatie si se va stradui sa indeplineasca asemenea trebuinte. Asaza confesiunea ortodoxa intre confesiunile recunoscute. Se infiinteaza o episcopie in cetatea de scaun, Alba Iulia, pusa sub jurisdictia mitropoliei Ungrovlahiei de la Targoviste. Un episcop cu numele Ioan si cu titlul de vladica ot Balgrad fu numit in fruntea noii episcopii in aprilie 1600. Preotii ortodocsi sunt scutiti de robota, iar Dieta din iulie 1600 se vazu silita sa recunoasca masura „ca preotii romani sa fie scutiti pretutindeni in persoana lor de astfel de indatoriri”.
N-a reusit sa faca prea mult pentru iobagii romani. Dreptul de pasunat liber pe seama satelor romanesti in hotarul satelor unguresti si sasesti, pentru animalele mari si porci, nu si pentru oi, cu obligatii de reciprocitate, este mult prea putin in raport cu ceea ce doreau si visau acei tarani.

Cucerirea Transilvaniei a insemnat atingerea telului prevazut de prima directie a amplei manevre politico-strategice inceputa de Mihai Viteazul. Mai ramanea executarea celei de-a doua: cucerirea Moldovei. Acolo se intalneau interesele antagonice ale imperiului habsburgic si ale regatului polon. Mai mult, la Iasi se aflau Simion Movila si Sigismund Bathory, dornici a se pune in slujba oricui pentru a prelua stapanirea lui Mihai. Astfel apare necesitatea inlaturarii imediate din domnie a lui Ieremia Movila. Pe plan diplomatic este vorba de o criza acuta aparuta intre Tara Romaneasca si Polonia. Pe plan militar, voievodul roman urmarea si realizarea unitatii politice a celor trei tari romane. Cucerirea Moldovei impunea o ofensiva rapida prin care sa se asigure: noua stapanire a Transilvaniei fata de pretentiile pretendentului polon Sigismund Bathory; inlaturarea lui Simion Movila, care viza domnia Tarii Romanesti; dorinta manifestata a lui Mihai de a fi domn ereditar peste cele trei tari romane.
Pentru a fi asigurat din partea turcilor, Mihai a reactualizat tratatul de pace cu acestia, primind si steagul de domnie pentru Transilvania. Apoi a stabilit legaturi diplomatice cu Boris Godunov -; tarul Moscovei -;, cu cazacii si tatarii, care la nevoie urmau a „fixa” pe poloni; se intelese cu o parte a moldovenilor pentru ca la momentul potrivit sa treca de partea sa; a inchis granitele dinspre Polonia si Moldova, dupa ce-si trimisese acolo informatorii necesari; in fine, a lasat ca inlocuitor in Transilvania pe logoafatul Teodosie, cu un corp de 3000 de cazaci, pentru asigurarea pazei si linistii.
Pregatirile de ofensiva incepusera din primavara anului 1600 si se desfasurau in cel mai mare secret. In ziua de 14 aprilie, intr-o corespondenta diplomatica din Alba Iulia se relata ca „pregatirile lui Mihai Voda pentru campania din Moldova sunt gata. S-a dat ordin in tara sa fie toti gata de plecare. Mihai are 24 de tunuri. Astepta de la Lipova pe Baba Novac, un capitan renumit de haiduci”. In ziua de 24 aprilie, voievodul pleca din Alba Iulia cu o armata de 28000 de oameni, si in doua zile ajunse la Fagaras, unde il astepta si artileria ce incepuse deplasarea mai devreme. La 27 aprilie marsul continua spre Brasov, zona de concentrare a gruparii principale de forte ce trebuia sa atace Moldova. Concomitent, alte doua grupari secundare se concentrau la frontierele Moldovei: la Bistrita si la sud de Focsani. Totalul fortelor recrutate de pe teritoriul Transilvaniei numara 6228 de dorobanti si 7053 de cavaleristi.
Campania din Moldova a inceput in dimineata zilei de 4 mai a anului 1600. Pentru a realiza surprinderea si a reusi depasirea cat mai grabnica a Carpatilor Orientali, concentrarea fortelor s-a realizat cat mai aproape posibil de frontiera cu Moldova. Gruparea principala (si centrala in acelasi timp), condusa personal de Mihai Viteazul, numara 20000 de pedestrasi, 8000 de cavaleristi si 24 de tunuri. Ea a patruns in Moldova prin trecatoarea Oituzului si intr-o prima lupta angajata la Trotus a invins pe adversar. Gruparea secundara de la sud, sub conducerea fiului lui Mihai, Nicolae Patrascu Voda, numara 10000 de oameni; cu o parte din forte a actionat pe valea Siretului, iar cu celelalte pe valea Barladului, pe directia Vaslui-Iasi. Gruparea secundara de la Nord, cu un efectiv de circa 10000 de oameni, a actionat pe directia Bistrita-Nasaud -; Campulung Moldovenesc, de unde cu o parte din forte a mers spre cetatea Sucevei, iar cu cealalta spre cetatea Neamtului.
Fortele lui Mihai Viteazul totalizau peste 45000 de oameni, in timp ce ale lui Ieremia Movila numai 13000 (din care 3000 erau poloni). Fata de superioritatea fortelor ofensivei, Ieremia a inceput retragerea spre nord, intarind cetatile Neamt, Suceava si mai ales Hotinul. Incercarile de a efectua unele distrugeri nu au reusit datorita rapiditatii cu care inaintau fortele lui Mihai Viteazul. Din aceasta cauza Ieremia nu a putut castiga nici macar timpul necesar sosirii primului ajutor polon.

In a treia zi de operatii, fortele lui Mihai au realizat jonctiunea cu cele ale lui Patrascu, la Bacau, iar la 8 mai se gaseau pe aliniamentul Iasi-Roman. Ritmul de inaintare realizat de fortele conduse de Mihai este demn de amintit: aproximativ 40-50 km in 24 de ore. La aceeasi data gruparea de nord ajunsese la Botosani si Hotin, unde s-au angajat lupte. Dintr-o informare a mai multor boieri, in frunte cu mitropolitul Gheorghe Movila, trimisa hatmanului Zolkievski, rezulta ca la 8 mai „putin a lipsit ca oastea lui Mihai sa nu patrunda in cetatea Hotinului pe urmele Mariei Sale domnului si ca numaiputand face fata atacurilor a…i a fost silit sa se retraga in cetate si acolo s-a inchis”. De aici Mihai Viteazul s-a indreptat prin Roman spre cetatile Neamtul si Suceava, care -; afirma cronicarul Miron Costin -; i s-au inchinat, „caci era asa de groaznic Mihai Voda si vestit in razboaie in toate aceste parti”. Se spune ca in cetatea Sucevei ostasii moldoveni s-au rasculat si dupa ce au ucis 400 de poloni au deschis poarta cetatii trecand de partea lui Mihai. Predarea Sucevei a avut loc pe data de 16 mai. Dupa doua zile il gasim pe voievod in fata Hotinului. Retistenta cetatii il obliga sa renunte la prelungirea asediului, multumindu-se a bloca cetatea cu fortele strict necesare. La 20 mai voievodul roman scria: „Moldova a…i am luat-o, astazi e sub stapanirea noastra”, in timp ce pe comisarii imperiali ii informa ca „Ieremia insusi si-a cautat mantuirea in fuga, impreuna cu Sigismund Bathory, trecand apa Nistrului a…i. Acuma numai de atata ne tinem ca, impartind pretutindeni ostirile noastre, sa silim pe locuitori la supunere”. Rezulta din aceste ultime evenimente ca la data de 20 mai campania din Moldova poate fi socotita ca incheiata. Astfel, intr-un timp de numai doua saptamani intregul teritoriu al Moldovei a fost stapanit prin impetuoasa actiune condusa de Mihai Viteazul.
Mihai reveni la Suceava peste cateva zile (21-26 mai), iar de aici pleca mai departe la Iasi. In capitala tarii el instala o cancelarie domneasca si emise un numar de documente. Doua din acestea reflecta in mare masura, daca nu chiar o linie politica bine precizata, cel putin un act de vointa si dorinta al marelui intreprinzator: „scutirea pe timp de sase ani a populatiei satelor si oraselor care au suferit de pe urma razboiului” si „actul de organizare a bisericii”, prin care se opunea, ca si in Transilvania, influentei catolice.
Moldova se cuvenea organizata fara intarziere pentru ai fi integrata in stapanirea cuprinzatoare a celor trei tari romanesti, pentru ca centralizarea sa se implineasca cat mai degraba si cat mai complet. Boierii ramasi in tara -; marea majoritate a boierilor moldoveni -;, asemenea nobililor ardeleni, implinesc juramantul de credinta fata de noul domn.
„Mihai, voievod al tarilor Munteniei, Ardealului si Moldovei”, isi intareste actele mai insemnate cu o pecete solemna, al carei simbol e o afirmare subliniata a gandurilor domnului: in campul de sus, un vultur cu crucea in cioc -; stema Tarii Romanesti, in campul din mijloc, capul de bour -; stema Moldovei, si in campul de jos, doi lei pe niste coline -; stema Transilvaniei. De o parte si de alta, pe intreaga suprafata, doua figuri umane incoronate -; probabil Mihai si fiul sau Nicolae Patrascu.
Situatia din Transilvania l-a obligat la 24 iunie sa paraseasca Iasii, unde a lasat o locotenenta domneasca, plecand prin Brasov la Alba Iulia. Cu data de 12 iulie apar primele documente emise in capitala Transilvaniei, care sunt intarite cu noua pecete a tarilor romane, scrisa in slavona: „Io Mihail voievod, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei”. Este formula care consfintea, pentru prima oara in istoria poporului roman, existenta statului unificat politic.

Opera politica a lui Mihai Viteazul se realiza in imprejurari externe deosebit de complexe, interesele puterilor vecine fiind in totala contradictie cu schimbarile petrecute in Tarile Romane.
Habsburgii isi vedeau serios amenintate planurile de mentinere a Transilvaniei in sfera lor de influenta. Polonia nu accepta ideea pierderii controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu se impaca cu ideea renuntarii la Tarile Romane in favoarea rivalilor sai. La acestea se adauga ostilitatea manifestata de nobilimea maghiara, nemultumita de masurile intreprinse de Mihai Viteazul in Transilvania, mai ales cele privind fiscalitatea si cresterea rolului romanilor in viata politica si religioasa. Tentativa de a infrange revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul imperial Gheorghe Basta, esueaza in confruntarea care se da la Miraslau (18/28 septembrie 1600), ceea ce echivaleaza cu pierderea Ardealului. Si Moldova este pierduta si va fi redata Movilestilor.
In fata pericolului extern, Mihai va incerca sa salveze Tara Romaneasca, amenintata de ostile polone. Rezistenta opusa de trupele muntene este, rand pe rand, anihilata in luptele de la Naieni si Ceptura (11-13 octombrie 1600), de la Bucov (20 octombrie 1600) si Curtea de Arges (25 noiembrie 1600). Simion Movila este instalat pe tronul Tarii Romanesti. In aceasta situatie extrema, lui Mihai Viteazul nu i-a ramas decat drumul pribegiei, in speranta obtinerii sprijinului imparatului habsburgic Rudolf al II-lea.
In conditiile revenirii in Transilvania a lui Sigismund Bathory, imparatul promite ajutorul mult asteptat de voievodul valah. Ostile reunite ale lui Mihai Viteazul si ale generalului Basta obtin victoria de la Guraslau (3 august 1601) asupra lui Sigismund Bathory. Prin alungarea lui Simion Movila din Tara Romaneasca si infrangerea principelui transilvan la Guraslau, se deschidea perspectiva refacerii operei politice a lui Mihai Viteazul. Imparatul habsburg nu putea fi de acord cu aceasta perspectiva si pune la cale lichidarea domnitorului roman. Generalul Basta ordona uciderea lui Mihai, crima savarsindu-se la 9/19 august 1601, pe campia de langa Turda. Astfel se va incheia viata marelui voievod care si-a pus sabia in slujba neamului sau. Unul dintre capitanii sai a reusit sa ia capul viteazului domnitor, pe care Radu Buzescu il va inmormanta in Manastirea Dealu de langa Targoviste, unde se afla si astazi. Pe lespedea de piatra pusa pe mormant, stau inscrise cuvintele: „Aici zace cinstitul si raposatul capul crestinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Tarii Romanesti si Ardealului si Moldovei.”
Faptele lui Mihai Viteazul, transmise prin scris, cat si prin traditia orala, au capatat cu timpul valoarea mesajului de continuitate.
Chiar daca la vremea respectiva semnificatia actului unirii Tarilor Romane nu a fost inteleasa de contemporani, Mihai a devenit un simbol pentru generatiile care au urmat si, in mod special, pentru generatia pasoptista.
Victoriile sale in cruciada antiotomana au avut ecou in intreaga Europa. Trimisul imperial care se ocupa cu plata mercenarilor, E. Lassota, afirma despre Mihai: „este un domn cu inima deschisa, viteaz, fara sovaire, doritor de isprava si care nu s-ar lasa oprit in cale de nimic”.
La randul sau, cronicarul Baltazar Walter, impresionat de puternica personalitate a domnitorului, nu ezita sa afirme ca Mihai e „cel ce isi pune capul in lupta cu puterile barbare;acesta este zidul crestinatatii si razbunatorul ei. Mic, daca il socoti dupa numarul ostasilor, dar mare la suflet si prin taria bratului”.

BIBLIOGRAFIE:
1. „MIHAI VITEAZUL”, Ion Ionascu, Victor Atanasiu
Editura Militara, 1975
2. „Istoria lui Mihai Viteazul”, Nicolae Iorga
Bucuresti, Edirura Militara, 1970
3. „ISTORIA ROMANILOR” -; Manual pentru clasa a XII-a Ioan Scurtu, Marian Curculesu, Constantin Dinca, Aurel Constantin Soare; Editura PETRION, 2000
4. „MIHAI VITEAZUL -; Unirea si centralizarea tarilor romane”, Stefan Pascu; Editura politica, Bucuresti, 1973