Literatura latina isi datoreaza inceputurile -; si in mare masura evolutia sa ulterioara -; literaturii grecesti. Capodopera lui Ovidiu, “Metamorfozele”, foloseste aproape exclusiv teme literare grecesti. Toate operele lui Vergilius au titluri grecesti. Iar in epoca de aur a literaturii latine Horatiu va recunoaste ca Grecia invinsa l-a cucerit, sub raport cultural, pe invingatorul ei. z4f7fb
Primul scriitor de limba latina -; un grec din Taranto, sclav eliberat, Livius Andronicus (cca. 280 -; cca. 205 i.Hr.) -; a scris tragedii si comedii, prelucrate dupa modele grecesti; precum si o adaptare a “Odiseei”, in care Ulise este un erou originar din Italia. Primul scriitor latin demn de a fi considerat poet a fost Naevius. Creator al epopeii nationale “Razboiul punic” (in care nareaza fapte legendare dar si evenimente contemporane), Naevius este si creatorul dramarturgiei romane. Dar adevaratul parinte al literaturii latine este considerat Ennius, autor a mai multe poeme pe teme diverse, precum si a unor comedii sau a unor tragedii de factura euripidiana. Capodopera sa, epopeea “Anale” (o opera de aproximativ 30.000 de versuri) l-a consacrat -; pana la aparitia lui Vergiliu -; drept poetul national roman. Ennius a introdus la Roma hexametrul homeric si a fost mult admirat de marii poeti ai secolelor urmatoare. Parintele satirei latine este Lucilius. Cele 30 de “carti” de satire ale sale creeaza adevarate tipuri, atacand cu vehementa persoane si moravuri contemporane.

Publius Vergilius Maro (70 -; 19 i.Hr.) este in permanenta constient de importanta si de inalta demnitate a functiei sale de poet a carui opera este pusa in slujba marei opere de regenerare morala, religioasa, sociala, si a glorificarii istoriei poporului roman. Dupa modelul idilelor lui Theocrita scris “Bucolicele”, zece egloge in care canta farmecul vietii simple in mijlocul naturii. Hesiod i-a inspirat “Georgicele”, poem in ale carui patru carti poetul trateaza despre agricultura, pomicultura, zootehnie si apicultura, reconstituind intr-o ampla viziune poetica viata taranului. Ideea fundamentala -; respectul pentru practica agriculturii a adus in trecut Romei marirea -; in concordanta cu politica lui Augustus de restaurare a micii proprietati, dau operei un ton de solemna gravitate si de entuziasta elogiere a trecutului Italiei. Cu acelasi scop de a exalta virturile romane si de a slavi persoana si epoca lui Augustus a scris Vergiliu si grandioasa epopee a latinitatii “Eneida”. Indemnul I-a venit de la Naevius si Ennius, dar adevaratul sau model a fost Homer: prima jumatate a epopeei aminteste de “Odiseea” iar a doua, “Iliada” (prin episoade, aluzii si chiar imitatii). Vergiliu este un geniu mai degraba liric prin intensitatea sentimentala a personajelor, prin inspiratia sa delicata, prin calda intelegere, simtatie si compasiune umana, prin subtila perceptie senzoriala a peisajului, prin nota melancolica din pasajele vorbind sedpre dragoste, prin tonul dominant de usoara, de diafana tristete. Un fond liric exprimat in versuri de o perfecta armonie muzicala.

Quintus Horatius Flaccus (64 -; 8 i.Hr.) a scris satire -; mai mult indulgente decat aspre -; avand ca obiect diverse vicii ale contemporanilor, epistole cu subiecte filosofice, literare sau de morala, si -; partea cea mai valoroasa a operei sale -; ode. Horatiu este cel care a aclimatizat la Roma poezia lui Anacreon, Sappho si Pindar. Inspiratia sa este variata pana la contradictoriu: epicureana sau stoica, melancolica sau optimista. Dominanta totusi in poezia sa este atitudinea hedonista. Temele mortii si iubirii apar rar in poeziile sale. Horatiu face insistent elogiul vietii de la tara, cu un sincer sentiment de respect pentru valorile morale ale trecutului roman si a vietii sobre de altadata, oneste, nealterata de lux, coruptie : “Pe atunci sarac era romanul/ dar statu-era bogat si tare/ si nu-naltau particularii/ largi portice racoritoare./ iar legile opreau dispretul/ pentru colibele sarace/ si numai templele-aveau voie/ cu marmura sa se imbrace.”

Publius Ovidius Naso (42 i.Hr. -; 17 d.Hr.) : Bogata sa creatie poetica -; cea mai ampla si mai variata opera poetica pe care ne-a transmis-o antichitatea -; s-a desfasurat in 3 etape distincte, corespunzand si unor tematici diferite. Primele culegeri (“Amoruri”, “Arta iubirii”, “Heroide”) sunt dedicate temei iubirii, tratata fie in ton elegiac -; ca in scrisorile imaginare ale unor femei legendare, “Heroide”, - fie spiritual, ironic, parodic sau retoric. Tema iubirii i se pare a corespunde perfect vocatiei sale poetice.
Apoi, Ovidiu s-a indreptat spre tezaurul de mituri, legende, credinte si obiceiuri ale poporului roman, legate de anumite sarbatori ale calendarului si astfel au luat nastere “Fastele”. Dar vasta eruditie a poetului in materie de mituri si legende apare in marele poem “Metamorfozele”, una din capodoperele literaturii antice. Incepand cu prima si cea mai grandioasa metamorfoza -; creatia lumii, din materia primordiala -; poetul nareaza aproximativ 240 de legende de oameni preschimbati in alte fapturi, in plante, flori, arbori, constelatii. Sensuri de profunda si calda umanitate strabat cele mai cunoscute episoade -; ca cel al nimfei care, preschimbata in dafin, mai pastreaza urme de suferinta omeneasca. Prin aceasta opera Ovidiu a ramas scriitorul antic care -; alaturi de Homer -; a exercitat cea mai mare influenta asupra creatiilor culturale europene timp de 2 milenii. Exilul la Tomis i-a ocazionat poetului elegiile in forma de scrisori (“Tristele”, “Ponticele”), in care accentele de durere, de nostalgic, de revolta sau de gratitudine au un ton de sincera, de omotionanta autenticitate. Stilul simplu si fluent al acestor elegii n-are eleganta celorlalte opere ale poetului; in schimb este un stil direct, nud si concret. Ceea ce face ca elegiile din exil sa aiba si o interesanta valoare documentara. Ovidiu incheie seria marilor poeti latini, a caror opera -; privita in ansamblu -; se ridica la un nivel artistic probabil superior poeziei lirice grecesti.