Introducere
Dupa infrangerea Frantei, in iunie 1940, Anglia a infruntat
singura fortele Axei. Tarile ocupate nu mai credeau intr-o victorie a
Aliatilor. Era greu de inteles cum ar fi putut armata britanica, cu un
efectiv redus, sa infrunte formidabila forta a Wehrmachtului, nemaiinvinsa
pana in acel moment.
Calea diplomatica
Winston Churchill a actionat pentru redresarea tarii sale, reunind in
cabinetul sau, pentru a-i da mai multa forta in fata Parlamentului, pe
toti sefii opozitiei. La 19 mai, cand trupele germane au ajuns la Sedan,
Churchill realizeaza eventualul pericol la care era expusa Anglia, in
cazul in care rezistenta franceza ar fi cedat. Astfel, primul ministru
face pregatiri intense in vederea inceperii bataliei Angliei: ordona
construirea unei serii intregi de fortificatii pe coasta britanica si
concentreaza pe insula toate avioanele disponibile ale Fortei Aeriene Regale
(Royal Air Force- RAF). q7e18em
Adolf Hitler spera sa incheie pacea cu Marea Britanie, pana la 1
iunie. Insa negocierile de pace secrete cu Anglia nu au avut nici un rezultat.
Astfel, la 2 iulie dictatorul german a ordonat generalilor sai sa pregateasca
invazia Britaniei. Planul debarcarii a primit denumirea de „Seelöwe”
(Leul de Mare). Directiva nr. 16, de invazie, a fost semnata la 16 iulie, Hitler
mentionand ca „Pregatirea intregii operatii trebuie sa fie
terminata catre jumatatea lunii august”.
Pe data de 19 iulie, inainte de stabilirea datei operatiunii, Hitler,
in cuvantarea tinuta cu ocazia victoriei in razboiul de vest,
face un apel demagogic catre guvernul britanic, pentru gasirea unei cai de restabilire
a pacii. A doua zi, raspunsul guvernului britanic a fost transmis de lordul
William Halifax: „Germania va obtine pacea numai daca va evacua toate
teritoriile ocupate, va reinstaura toate libertatile pe care le-a distrus si
va da garantii pentru viitor”.
Calea razboiului
Sefii de armata a lui Hitler -; Keitel, Halder si Jodl -; au luat
decizia de a trimite, inainte de toate, un corp expeditionar, o angajare
directa cu forta navala britanica fiind mult prea riscanta. Astfel Inaltul
Comandament German deplaseaza pe Canalul Manecii 40 de divizii, impartite
in trei grupe. Armata terestra hotaraste sa debarce pe un front de 300
de kilometri, pe tarmul Angliei de Sud-Est. Insa Kriegsmarine (marina
germana), considerand imposibil transportul unui numar atat de mare
de oameni, opineaza pentru un front de 100 de kilometri. Astfel, datorita unui
conflict de opinii, Hitler a luat decizia ca invazia sa fie amanata pana
cand forta aeriana britanica va fi distrusa. Directiva 17, semnata la
1 august 1940, mentiona incepera acestei ofensive la 6 august si incheierea
victorioasa la 21 septembrie.
Pe 12 august 1940, sub numele conventional „Adlertag” (Ziua Vulturului),
Luftwaffe (aviatia germana) dezlantuie batalia aeriana contra Angliei. Luftwaffe
si-a inceput bombardamentul asupra statiilor radar, fabricilor de aeroplane
si aeroporturilor britanice. In cursul celor 3 raiduri de lunga durata,
din acea zi, statiile radar si aeroporturile au fost grav avariate, iar 13 avioane
ale RAF au fost distruse. Insa Ziua Vulturului s-a incheiat, de
asemenea, cu 46 avioane germane doborate.
Atacul va fi urmat de raiduri zilnice asupra Angliei atingand punctul
culminant in 7 si 15 septembrie.
Sir Keith Rodney Park (1892-1975)
Sir Trafford Leigh Mallory (1892-1944)
Luftwaffe dispunea, pentru aceasta batalie, de aproximativ 1200 de bombardiere
(Stucka si Heinkel) si 734 de avioane de vanatoare (Messerschmitt BF.
109 si ME. 110). Sub inalta comanda de Reichsmarschall a lui Göring,
maresalul Kesselring conducea de la Bruxelles Flota a 2-a aeriana, iar maresalul
Sperrle, de la Paris, Flota a 3-a.
Albert Kesselring (1885-1960)
Hugo Sperrle (1885-1953)
RAF, comandata de sir Hugh Dowding, avea 700 de avioane de vanatoare si
471 de bombardiere. In ciuda inferioritatii numerice, englezii detineau
avantajul de a fi mai aproape de propriile aeroporturi, pe cand avioanele
germane puteau survola cerul Angliei doar o jumatate de ora inainte de
a zbura inapoi la baze. RAF beneficia, de asemenea, de un sistem radar
eficient precum si de informatiile dobandite de agentia de spionaj Ultra.
Hugh Dowding, bazandu-se pe avioanele de vanatoare Hawker Hurricane
si Supermarine Spitfire, superioare avioanelor inamice prin armament si manuire,
i-a cerut lui Churchill ca o forta indispensabila de minimum 52 de escadrile
sa fie asigurata pe intreg parcursul conflagratiei.
Drept rezultat al razei limitate de actiune a fortei aeriene germane, luptele
erau purtate mai ales deasupra partii sudice a Angliei. Aceasta zona se afla
sub protectia Comandamentului de Razboi nr. 11, condus de Keith Park, si a Comandamentului
de Razboi nr. 12, condus de Trafford Leigh-Mallory. Totodata era primit sprijinul
escadrilelor aflate in comitatele din est.
Batalia Angliei a avut patru faze importante.
Prima faza a avut loc intre 8 si 18 august, constituind-o ofensiva Luftwaffe
asupra convoaielor si porturilor, marcata de raidurile asupra peninsulei Portland
si portului Dover. Pierderile au fost de 134 de avioane engleze, 261 de avioane
germane si 65000 de tone din forta navala a Angliei.
In a doua faza (19 august- 6 septembrie) a avut loc tentativa de distrugere
a aviatiei engleze de vanatoare, pentru a se putea realiza un bombardament
sistematic. Are loc primul bombardament asupra Londrei (24 august) si raiduri
asupra Birmingham si Coventry (26 august). Churchill, privind flacarile care
cuprindeau Londra, a decis: „De maine Bomber Command (Comandamentul
de Bombardament) va riposta aidoma asupra Berlinului”.
JU.87 Stuka (Germania)
Heinkel HE III (Germania)
Messerschmitt BF.109 (Germania)
Messerschmitt ME.110 Zerstörer (Germania)
Hawker Hurricane (Marea Britanie)
Supermarine Spitfire MK. II (Marea Britanie)
Pe 25 august, o grupare engleza de 80 de avioane, din care s-au intors
42, a bombardat dur cartierul berlinez „Wilhelmstrasse”. Dupa aceasta
ofensiva, comandata de Charles Portal, noul lider al Comandamentului de Bombardament,
Adolf Hitler si-a schimbat tactica si a ordonat Luftwaffe sa isi schimbe
tinta, de la fabrici, aeroporturi si porturi la obiective civile. In aceasta
perioada, Germania a inregistrat mult mai multe pierderi.
A treia faza a Bataliei Angliei (7 septembrie-5 octombrie) a fost marcata de
Razboiul-Fulger (Blitzkrieg), constituit din cele 38 de raiduri asupra Londrei,
comandate de Göring, urmand sfatul lui Kesselring. Aceasta tactica
s-a dovedit a fi catastrofica pentru Luftwaffe. Pe 15 septembrie, avioanele
de vanatoare britanice au atacat direct doua valuri de bombardiere germane,
evitand lupta cu avioanele de escorta, producand o paguba de 56
de aparate de lupta pentru Axa. Aceasta lupta a reprezentat inceputul
declinului Germaniei in batalia pentru cucerirea Marii Britanii. La 17
septembrie Hitler a amanat planul „Seelöwe”. RAF a inceput
sa atace flota germana de debarcare, pregatita din 3 septembrie in porturile
de la Canalul Manecii si Marea Nordului, astfel incat, la
21 septembrie 12% din flota era distrusa.
A patra faza (5- 30 octombrie)- Hitler a decis dispersarea vaselor de debarcare.
Desi, pana la inceputul lunii noiembrie au fost lansate raiduri
nocturne ale Luftwaffe, se putea intelege ca nazistii au suferit prima
lor mare infrangere.
Concluzie
Englezii, in confruntarea lor cu Germania lui Hitler, erau constienti
de mijloacele slabe de care dispuneau. Insa, prin idealismul lui Churchill
si strategia maresalului Dowding, de a rationaliza forta armata de care dispunea
Regatul, „Cei Putini”, dupa cum erau numiti pilotii in ale
caror maini zacea viitorul Angliei, au dat o lovitura umilitoare „Goliathului”
reprezentat de Cel de-al Treilea Reich.
Bibliografie:
1. de Launay, Jacques, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial.
1939-1942. Volumul I., Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988;
2. Dr. Loghin, Leonida, Al Doilea Razboi Mondial. Actiuni militare, politice
si diplomatice. Cronologie., Editura Politica, Bucuresti, 1984;
3. Layton, Geoff, Germania: Al Treilea Reich, 1933-1945, Colectia „Acces
la istorie”, Editura ALL, Bucuresti, 1997;
4. Microsoft World Of Flight, Exploration Series, Microsoft Corporation, 1995;
5. https://www.joric.com
6. https://www.burntofferings.us/CHAPT13.htm
7. https://www.bibl.u-szeged.hu
