Cuza-Voda nu era un om solemn, pompos, formalist. Nu invatase nicaieri eticheta Habsburgilor si ceremonialul lui Carol Quintul sau al lui Filip Tenebrosul; nu stia si nu voia sa stie cum se oranduiesc la un jubileu faitoanele, de la cele mai maret oaspete strain pana la cel din urma lingau de curte si de ograda.Eticheta a suferit continuu de pe urma unui Domn care se cufunda bucuros de randurile multimii, ca sa afle, ca sa indrepte, ca sa pedepseasa si sa mangaie, ca sa miluiasca pe ascuns de ochii lumii,-cum a facut apoi, pastrandu-I mostenirea, buna si miloasa lui sotie-, cu un cuvant ca sa raspunda nevoii sufletesti a neamului acestuia, de a fi iubit de suveranul sau si de a-l iubi in schimb, calduros, fara rezerve, din toata inima. m3e16ed
Si totusi el a ramas cel dintai din poporul sau. Ceva il ridica mai presus de ceilanti: aceea ca nimeni nu-si facea datoria mai viteaz, mai dispretuit de orice meschina prudenta, mai infruntator al celor mai strasnice primejdii decat el.
Sufletul lui intreg era schimbat. Prin gura lui nu mai vorbea un om, ci, cum se cuvine pentru un stapanitor de oameni, un neam intreg. Intruparea natiunii era el in gand si grai. Cel dintai fior de mandrie l-a avut generatia de atunci cand s-au auzit cuvintele mandre cu care el vorbea Turcilor, cabinetelor europene, proclamand o Romanie mandra.
Amintiti-va pe acele din ultimul mesagiu, cu cateva luni inainte de abdicarea, acele demne cuvinte, prin care nega, de pe tron, orice ambitie pentru sine si, amindu-si de ceea ce fusese, fagaduia, cu gandul la principele strain, pe care-l pregatise un colonel Cuza, bun modest si harnic patriot, intors intre tovarasii sai de odiniora pentru a lucra mai departe la binele tarii si neamului.
Si vorbe mari, in cea mai simpla forma, gasea el, nu numai pentru cei de sus si in clipele cand privirea tuturora era indreptate asupra lui, ci si atunci cand, in cabinetulsau de lucru, se indrepta spre un ofiter din cei mai marunti, chemati sa auda dojana sau lauda. Caci el stia ca, in aceasta lume unde legea nu poate prevedea toate si unde nu se pot fixa rasplatiri pentru orice fel de merite, mai mult decat datoria sa, are drept la ca mai frumoasa rasplate, care vine din cel mai stralucit si mai nobil privilegiu al unui principe: acela de a face pe cel vrednic sa coboare scarile palatului sau cu puteri de munca inzecite si, iarasi, de a face a se pleca fruntea acelui care si-a calcat datoria fara ca legea sa-l poata atinge.
Un domn care nu s-a nascut din neam mare, care n-a avut o cultura superioara, care n-a protejat artele, care n-a inaltat cladiri menite sa ramaie care n-a strens in jurul sau pe fruntasii prin talente ai neamului care s-a aratat indiferent fata de opinia scrisa. Un roman cu mare care n-a iubit solemnitatile si care nu-sa gandit ca ar putea sa poarte daca nu coroana vechilor domni independenti, macar cuca lui Alexandru Ghica si a lui Bibescu, a lui Mihai Sturza.Un stapanitor care nu s-a deosebit prin fapte de milostenir, prin mari asezaminte pentru ajutorarea semenilor sai. Un morarh care nu si-a insemnat nume le intre ale voievozilor celor cucernici-caci a bruscat pe un mitropolist si a stricat legea canoanelor-ori ale celor virtuosi, caci a fost aplecat patimilor pamantului si a crescut in palatul sau copii care nu erau ai doamnei. Si, in sfarsit, un domn care nu-a purtat nici razboi, n-a castigat nici o biruita, n-a adaos o palma de pamant tarii asa cum o apucase.
Dar Alexandru Ioan I a intrerupt lupta de veacuri a saracului taran roman, vesnic obijduit si jignit, peste marginile suferintei omenesti, contra acelor exploatatori, din toate neamurile si cu nici un suflet pe care el I-a fixat cu numele de ciocoi -ceea ce inseamna (s-o stiti bine), nu o clasa sociala, ci o categorie politica si economica, o varietate morala degenerata a omenirii. I-a sfidat, in ciuda tuturor legaturilor pe care le avea cu dansii, s-a batut vitejeste cu ei si, a doua zi dupa improprietarirea care a fost de fapt, samanta cea buna pentru viitor, a cazut prin razbunarea lor.Erou si mucenic al aceasi cauze, de aceea a ramas pentru poporul nostru nu idolul de o clipa, ci neuitatul parinte si nefacator.