,,Nu pot trece sub tacere pe aceia care nu se deosebesc intru nimic de ultimul carpaci, totusi se mandresc grozav cu un titlu zadarnic de noblete...; isi arata in fiece ciolt chipuri sculptate sau pictate de-ale inaintasilor, ti-i insira pe mosii stramosii lor, cu strabunele lor titluri. Ei insisi nu prea se deosebesc de statuile mute, ba sunt chiar mai lipsiti de duh decat chipurile acestea cu care se falesc... . Si nu lipsesc altii, tot atat de prosti, care privesc cu admiratie, ca pe niste zei, acest soi de dihanii.’’ m6c9cc
Erasmus din Roterdam, ,,Lauda prostiei’’

Contextul politic, economic si social in care apare
Ajunsa in pragul anului 1300, societatea de pe Batranul Continent, avea nevoie de o schimbare radicala in toate ramurile colectivitatii existente. Aceasta schimbare avea sa fie cunoscuta in urmatoarele trei secole, cand se va desfasura un amplu proces de restructurare in cadrul tuturor componentelor sale. Astfel, intre secolele XIV-XVI s-a dezvoltat si s-a impus un nou tip de economie, au avut loc marile descoperiri geografice, s-au conturat teritorial si institutional statele nationale, iar stiintele, artele si literatura au cunoscut o diversificare fara precedent. Comparativ cu Evul Mediu, societatea europeana a inregistrat o autentica ,,Renastere’’.
Societatea din Epoca Medievala este dominata de catre o economie naturala inchisa, cu o circulatie restransa a marfurilor, si care este putin favorabila progreselor. Organizarea sociala este intemeiata pe dependenta servila sau pe cea vasalica, pe sistemul corporatist, in care omul era considerat precum un element al unei colectivitati constituite (obste, breasla, stare sociala etc.) nu reusea sa incurajeze o dezvoltare spectaculoasa a societatii. Biserica controla gandirea si viata culturala. Abaterile de orice fel de la modul de a gandi al Bisericii era considerata drept erezie si era pedepsita intr-un mod foarte aspru.
Toate acestea se afla in concordanta cu existenta unei societati tipice traditionale, dar ele nu mai reuseau sa corespunda noilor realitati economice care erau impuse de dezvoltarea oraselor si de aparitia unei noi paturi sociale care va reusi sa ocupe un rol important in aceasta perioada, anume burghezia.
In urma cruciadelor s-a reusit reluarea legaturilor comerciale cu Orientul, si s-a revigorat circulatia aurului si a marfurilor pe continentul european. Orasele-repubilici din Italia care dominau in aceasta perioada comertul din partea orientala a Mediteranei, au cunoscut incepand cu secolul XIV, o dezvoltare economica si demografica foarte importanta. Acestea, precum si alte orase care erau centre economice importante (Florenta, Roma, Milano, Venezia etc.) au reusit sa transforme Italia in regiunea cea mai dezvoltata din punct de vedere economic si cultural, acest lucru fiind insa sprijinit si de mostenirea romana din antichitate.
In urma acestei activitati au reusit sa i-a nastere anumite paturi bogate (negustori, bancheri, mestesugari) ce puneau sub semnul intrebarii vechea organizare social-politica si cea morala, in special pozitia sociala care era dobandita prin nastere si ascetismul, ca model de viata. Era mare nevoie de profesionisti in domeniul administratiei, in politica, diplomatie pentru a fi asigurata buna functionare a orasului.
Progresele si reusitele evidente realizate in domeniul constructiilor si cel al confortului casnic au inceput sa puna sub semnul intrebarii conceptia medievala a rolului neimportant pe care il are omul in lume si in societate, deoarece noile progrese si realizari erau rezultatul inteligentei si al efortului uman.
Umanismul o noua ideologie despre lume
In fata trufiei nobililor si a intolerantei manifestata de clerici, burghezia avea nevoie de o noua teorie, care sa intemeieze valoarea umana nu pe nastere, ci pe meritele dobandite de-a lungul vietii, care ar trebui sa ii confirme sentimentul superioritatii sale.
Aceasta confirmare avea sa fie data de catre umanism, care a reusit sa devina forma de constiinta a burgheziei. In acelasi timp umanismul i-a dat acesteia incredintarea ca aspiratiile pe care le are coincid cu directia capatata de evolutia ei sociala si in acelasi timp a reprezentat o reactie impotriva superioritatii sociale pe care a infatisat-o nobilimea feudala si de asemenea impotriva misticismului medieval.
Burghezia din Italia, Flandra si cea din Germania nu se multumeste sa se impartaseasca din privilegiile lumii medievale, ci doreste sa aspire, sa impuna celorlalti cererile sale, sa domine societatea din aceasta perioada.
De la bun inceput scopurile pe care si le propune nu se refera la consolidarea feudalismului, ci la destramarea ordinii feudale. Reorganizarea societatii pentru interesele burgheze nu se putea face fara credinta intr-un sens determinat al vietii si intr-o ierarhie de valori care sa se exprime intr-un nou stil de viata. Umanismul nu dorea sa justifice doar importanta burgheziei ci sa elaboreze si un nou sistem de educatie, care sa fie in interesul capitalismului si sustinerii ascendentei clasei burgheze.
Astfel, in conformitate cu aceste scopuri se constituie acest nou ideal de cultura, care este caracterizat prin glorificarea vietii, prin sentimentul valorii naturii, a omului si a studiului antichitatii clasice. Astfel, umanismul a fost expresia acestui ideal, diametral opus ascetismului medieval.
Conceptul de umanism este de o importanta primordiala pentru definirea si intelegerea intregii culturi a Renasterii. In esenta umanismul denumeste o anumita atitudine mentala, o anumita conceptie despre om si societate, si o anumita viziune despre lume si viata, asa cum acestea s-au exprimat ori s-au manifestat in diferite perioade ale istoriei. Astfel, se poate vorbi despre un umanism antic clasic, sau de unul alexandrin, bizantin, medieval, luminist etc.; dar constituit ca un curent de gandire ai carui exponenti detin o pozitie recunoscuta si apreciata in societate. In forma sa plenara, substantiala, cu cele mai importante consecinte in mai multe domenii ale culturii, cu o mentalitate penetrand si influentand filosofia si arta, religia si istoriografia, literatura si gandirea politica, sistemul educational si invatamantul - in acest sens, umanismul renascentist, umanismul secolelor Renasterii este cel mai autentic, integral si reprezentativ: este umanismul prin autonomaza.
Afirmarea comunei si evolutia acesteia au constituit cadrul in care a aparut si s-a dezvoltat umanismul, care reprezinta una dintre cele mai mari si mai importante miscari culturale din istoria Europei. In esenta exista trei cauze care au reusit sa contribuiasca la afirmarea si dezvoltarea umanismului.
Unul dintre ele este nevoia de profesionisti pentru diferite domenii precum administratia, politica, diplomatia, toate acestea pentru a se asigura o buna functionare a orasului.
Tipul de relatie contractuala stabilit intre locuitorii comunei si organismele conducatoare a reusit sa garanteze individualitatea si libertatea juridica a oricarui cetatean. Acest mod de existenta civica a reusit sa asigure statutul de demnitate sociala, dignitas, specific locuitorilor oraselor, permitand formarea unor culturi civice, care sa cuprinda diferite aspecte politice, economice, sociale si religioase.
Constituirea unui climat de stabilitate politica si prosperitate economica, in ciuda crizelor de tot felul, care a reusit sa deosebeasca Italia de celelalte zone ale batranului continent.
Termenul de umanism, desi a aparut tarziu, in secolul XIX, descrie miscarea de idei ivita in Italia secolului XIV si care a reusit sa se extinda in Europa occidentala si centrala, fiind expresia unei restaurari a studiului Antichitatii, pentru a cunoaste mai tarziu manifestari literare, filosofice, stiintifice si artistice.
Umanismul a situat dupa modelul antic (la Cicero humanitas, insemna educatia fiintei umane) omul in centrul tuturor preocuparilor.
Umanismul a reusit sa largeasca orizontul cunoasterii si a redescoperit viata, sau, mai bine zis, importanta vietii.
Potrivit umanismului lumea pamanteasca nu este locul pacatului originar, ci o sursa posibila de placeri si bucurii. Insa, nici aceasta viata nu este socotita drept o simpla etapa de suferinte, care trebuie parcursa pana la viata adevarata, cea de dincolo. Munca nu trebuie sa fie socotita drept o povara ci o sursa de libertate, de bogatie si de multe satisfactii. Omul Renasterii pune accentul pe atitudinea activa fata de existenta. Daca viata aceasta trebuie traita pentru bucuriile pe care ni le poate oferi, atunci ea trebuie imbunatatita printr-o activitate diversa. Astfel, principala indatorire a fiintei umane este de a isi imbunatati viata.
Umanismul model de educatie si gandire
Umanistii aveau o mare dorinta, aceea de a pune in valoare omul si demnitatea lui atat la nivel individual cat si la nivel social, ei dorind prin aceasta sa creeze un nou ideal uman, cu o cultura enciclopedica, un om care sa fie savant, diplomat, muzician, artist, cavaler si om de lume, in acelasi timp. Prin toate acestea se dorea un standard mai inalt de viata si o intelegere mai adanca a realitatii in care traiau oamenii.
Astfel, se pornea de la ideea calitatilor native ale omului si de la premisa ca o educatie adecvata le poate pune in valoare, umanistii au modificat optica in mare masura asupra educatiei omului.
Acest nou model de educatie venea in sprijinul burgheziei, in scopul de a fi intarita pozitia sociala care se dorea sa fie dobandita.
Astfel, figuri marcante ale umanismului precum Erasmus din Roterdam, Thomas Morus, Francois Rabelais si multi altii au criticat sistemul traditional de educatie bazat pe exercitii de memorie si pe pedepse corporale. Ei propuneau o educatie care sa fie bazata pe stimularea curiozitatii celui care doreste sa invete si pe increderea capacitatii acestuia de a rezolva diferite probleme.
Sistemul de educatie propus de umanisti nu a fost o constructie abstracta fara nici un raport cu viata practica. El a fost inspirat de lupta pentru o existenta libera a acestei noi clase sociale, care considera institutiile statului incompatibile cu idealul de viata ascetica a Bisericii, cu tirania si trandavia nobililor. Astfel, criteriul de valoare propus de acest nou model nu este nasterea ci meritul dobandit prin faptele realizate de-a lungul vremii. ,,Nobletea nu sta in trandavie, ci in activitatea depusa in interesul statului si al familiei’’, spunea Bernardino da Siena. Impreuna cu trandavia el condamna melancolia, asceza inutila si renuntarea. El vede in activitatea cetateneasca conditia esentiala pentru realizarea unei personalitati integrale si libere.
Planul cel mai complet de educatie umanista se datoreaza lui Pier Paolo Vergerio, care a cuprins in celebra sa scriere intitulata, Despre moravurile nobile si despre studiile liberale, preceptele potrivite pentru a forma fii de nobili, obligati sa se intruiasca, pentru a merita conditia sociala pe care au mostenit-o si pentru a se dovedi capabili sa administreze bunurile.
Scopurile educatiei umaniste sunt de a intari pornirile bune si de a indrepta pe cele rele, mijlocul cel mai eficace de a realiza aceste lucruri fiind acela de a stimula prin exemple clasice iubirea de lauda si de glorie. Vergerio intra apoi in toate amanuntele pedagogice practice: cum trebuie paziti baietii de unele vicii, de desfrau, de minciuna, de lene, de excese la mancare si bautura, si cum trebuie deprinsi sa fie respectuosi cu superiorii si amabili cu inferiorii.
Tinerii, nu numai cei dotati, ci si cei mediocrii, trebuie pusi sa studieze inca din copilarie si deprinsi cu ideea ca trebuie sa invete toata viata. ,,Timpul de studiu nu o sa se termine niciodata.’’
Rolul educatiei este de a cultiva diferite dispozitii innascute ale omului. Astfel, tinerii trebuie sa fie pusi din vreme la munca grea si aspra, pentru ca prin staruinta si truda sa dobandeasca lauda adevarata si multa gratie. Parintii trebuie sa creasca copii, astfel incat o data cu inaintarea in varsta sa sporeasca in invatatura si stiinta.
Invatamantul umanist era la inceput ambulant, dar apoi s-a dezvoltat si in afara universitatilor, care erau dominate de Biserica.
Acestismul clerical, ca model oferit laicilor, venea in contradictie cu realitatile unei epoci in care activitatile comercial-mestesugaresti si cele financiare devenisera preponderente in orase si in care noile paturi sociale erau animate de imbogatire prin orice mijloace. Pentru negustori, mestesugari si bancheri se manifesta acum rationalitatea, spiritul de economie, curajul in afaceri, constientizarea propriilor valori etc.
In aceasta noua morala care a luat nastere, prestigiul individului, al familiei, respectul concetatenilor erau legate de succesul in afaceri, de realizarile personale, de trairea bucuriilor cotidiene.
Noul ideal renascentist se afla in opozitie cu idealul medieval, el avand la baza virtutea, care presupunea inteligenta, spirit intreprinzator, stapanire de sine, barbatie.
In Evul Mediu, scolile si universitatile se aflau sub autoritatea Bisericii, aici pregatindu-se viitorii slujitiori ai bisericii. Erau supuse spre dezbatere doar lucrurile, doctrinele admise de catre Biserica, limba de predare fiind latina, iar metoda folosita, era scolastica.
In secolul XV apare o noua conceptie despre scoala la Florenta prin aparitia umanismului civic, al carui scop era acela de a forma atat buni cetateni pentru oras, cat si oameni intreprinzatori, capabili sa raspunda cerintelor economiei capitaliste aflate in curs de dezvoltare. Se pune accent pe studiile umaniste, fiind evidentiat rolul culturii in opera de infrumusetare intelectuala a omului.
Scpurile umanismului civic erau acelea de a forma oameni activi si intreprinzatori care sa isi foloseasca insusirile pentru a-si creea o soarta mai buna, precum si buni cetateni care sa apere interesele cetatii.
Omul este o structura complexa, intruchipata intr-o fiinta individuala, dar existenta lui pe pamant se desfasoara in mod armonios cu celelalte fiinte umane, cu semenii sai. Omul trebuie sa fie un bun cetatean, sa indeplineasca interesele cetatii, ca si cand ar fi interesele sale. Astfel, preocuparile omului sunt diverse, el fiind interesat de tot ceea ce inseamna cunoastere, de activitatea spiritului, de toleranta fata de semenii sai, de libertatea civica si spirituala.
Aceasta toleranta functioneaza si pe plan religios. Curiozitatea teoretica a umanistilor fata de alte religii si confesiuni, reusind sa stimuleze chiar la unii dintre ei, precum Giovanni Pico della Mirandola, un sincretism religios motivat rational, se exercita si in plan practic, ceea ce conduce la un fel pacifism (Erasmus concepe proiectul unei confederatii a statelor crestine, care sa nu se manifeste agresiv, razboiul fiind considerat o ospita a diavolului, fata de alte religii).
Un alt aspect pe care il cunoaste umanismul, este cel erudit.
Reprezentantul cel mai de seama al eruditiei, este Laurentiu Valla 1405-1457, al carui criticism a atins un grad de precizie si de adancime pe care umanismul italian nu il va putea intrece. A pus bazele lexicografiei moderne, si prin exemple luate de la cei mai buni autori clasici, explica sensul cuvintelor rare sau obscure, si fixeaza nuanta locutiunilor particulare. Din acestea a invatat Erasmus din Roterdam sa scrie latineste corect si elegant.
Analiza critica a operelor literare nu a aratat umanistilor numai adevarul ci si frumusetea literaturii clasice.
Manifestarea umanismului
Renasterea s-a raspandit in Europa din prima jumatate a secolului XV pana in primele decenii ale secolului XVII. Ea s-a manifestat in intervale diferite ale acestei perioade.
Baza ideologica a culturii renascentiste a constituit-o umanismul care a reusit sa se raspandeasca cu o rapiditate uimitoare in toate statele unde conditiile au fost prielnice.
Aparut in spatiul fostului Imperiu Roman, in orase care erau obisnuite cu invatamantul universitar, precum Roma, Padova, Venetia, Florenta, umanismul s-a raspandit rapid in Peninsula, fiind favorizat de mecenatismul Seniorilor si Principilor, care sprijineau invatatul.
In jurul anului 1440 vestitul tipograf german Johannes Guttenberg a reusit sa realizeze o inventie extraordianara, tiparul, asezarea in pagini a literelor mobile. Aceasta imprimare a paginilor cu litere mobile constituie baza tiparirii moderne, care a cunoscut o raspandire extrem de rapida, in spatii vaste de pe tot cuprinsul batranului continent, lucru ce a permis difuzarea cartilor tiparite pe intreg cuprinsul Europei. Astfel, in secolul XVI sunt publicate intre 150000-200000 de lucrari, in mai mult de 150 de milioane de exemplare.
Descoperirea, colectionarea, comentarea si apoi editarea critica a manuscriselor a facut posibila aparitia primelor biblioteci mari, unele dintre ele avand statut politic, aceasta fiind datorata in mare parte sprinului unor principi mecenati. Ducelele Frederico de Montefeltro a pus bazele la Urbino uneia dintre primele biblioteci ale epocii renascentiste. In jurul anului 1437 apare la Florenta bilioteca Medici-Laurenziana, sub directa supraveghere a lui Cosimo de Medici. Din bogata colectie de manuscrise grecesti a cardinalului Besarion, refugiat din Bizant, s-a constituit in anul 1460 la Venezia celebra biblioteca Marciana. La, Roma din vechea colectie de manuscrise a papilor s-a format sub pontificatul lui Nicolae V Biblioteca Apostolica Vaticana, organizata apoi de renumitul Papa Sixt IV drept cea mai importanta biblioteca pontificala.
In afara de acestea bibliotecile contineau datorita interesului manifestat de umanisti si lucrari provenite din alte spatii culturale si spirituale. Umanistii inaugureaza preocuparile pentru diciplinele exacte si experimentale precum matematica, astronomia, fizica, geografia, chimia, biologia, medicina.
Un alt factor al manifestarii ideilor umaniste este educatia, care reprezinta dupa cum am precizat, un factor care i-a preocupat pe umanisti in mod deosebit. Astfel, tanara generatie intra in contact cu antichitatea prin intreprinderea cunostintelor privind gramatica, retorica, logica, stiintele naturii, acestea ramanand aproape aceleasi din antichitate, cu mici schimbari totusi, unele fiind chiar semnificative. In multe orase au fost infiintate colegii care aveau scopul de a pregati oamenii pentru viata laica, in mare parte. Ideile innoitoare ale umanismului au patruns in multe universitati precum cele din Viena, Cracovia, Florenta etc.
In aceasta perioada se constituie statele centralizate, se dezvoltat o patura mijlocie a orasenimii, cresterea nevoii de oameni stiutori de carte care au dus la decaderea latinei ca limba de cultura si la impunerea limbilor nationale, si la aparitia scrierilor in limbile nationale.
Difuzarea ideilor umaniste in Europa
In tarile din restul Europei, umanismul a aparut mai tarziu si n-a prins prins radacini decat acolo unde terenul era favorabil si era pregatit. Oricare ar fi limitele intre care istoriile nationale ale acestor tari cuprind renasterea, gandirea, literele si arta din aceasta perioada se disting prin caractere specifice, care le deosebesc si de cele din perioada anterioara, si de cele din alte tari.
Coluccio Salutati (1331-1406) a studiat dreptul cu renumiti juristi, magistrii ai Universitatii din Bologna, exercitand apoi timp de 15 ani profesiunea de notar. Dupa care a indeplinit functia de cancelar al comunelor Todi si Luca, pentru ca, la varsta de 44 de ani, sa fie numit cancelarul Senioriei Florentei, functie pe care o va indeplini timp de mai bine de 30 de ani. In ansamblul lor, operele lui Salutati trateaza viata laica si religioasa (De saeculo et religione), despre destin (De fate, fortuna et casu), sau despre rolul educativ-formativ pe care, spre deosebire de stiintele naturale, il au doctrinele morale (Denobilitatelegum et medicinae), urmaresc sa demonstreze ca studiile umaniste au nu numai rolul de a instrui intelectul, ci si de a educa vointa si de a stimula simtul responsabilitatii morale, pentru ca in orice imprejurare omul sa aleaga calea binelui.
Toscanul nascut la Arezzo, Leonardo Bruni (1370-1444), este primul istoric dintre marii umanisti. A facut studii de jurisprudenta, a studiat limba si cultura greaca alaturi de marele Chrysoloras, fiind si discipolul preferat al lui Salutati, care desi era mai in varsta cu 40 de ani l-a onorat cu prietenia sa. A fost numit de Papa Inocentiu al III secretar apostolic, in care calitate a participat la Conciliul de la Konstanz. Si-a scris memoriile (Comentarii), relatand evenimentele la care a participat. De o importanta deosebita este Istoria Florentei, pana in anul 1402, oras care l-a onorat acordandu-i cetatenie de onoare, considerandu-l precum un Titus Livius al orasului. Ca erudit elenist, a tradus mult din Platon (Faidon, Gorgias, Apologia, Criton, o parte din Banchet) precum si din Aristotel (Etica Nicomahica, Economia, Politica). Bruni era calm, pasnic, moderat, lipsit de turbulenta sensibilitate si agresivitate proprie multor umanisti, el era convins ca scopul unei educatii umaniste este formarea unui om complet si unui caracter integru.
In prima jumatate a secolului XV, Lorenzo Valla (1407-1457) se afirma drept cel mai original, mai personal ganditor dintre umanisti. Descendent dintr-o familie care numarase multi membrii cu functii inalte la curtea pontificala, Valla isi propune ca prin opera sa de gramatician si filolog sa contribuie la ,,a reda credintei crestine greutatea, prestigiul intelepciunii antice, de a reda puritatea lor originara cartilor biblice corupte de copiistii fideli, incorecti sau ignoranti, si de a arata ignorantilor calea crestinismului adevarat’’ (Giullio Vallese). Traduce din limba greaca Iliada si fabulele lui Esop, precum si redacteaza numeroase opere originale foarte importante: Dispute dialectice, Despre liberul arbitru, Istoria domniei lui Ferdinand de Aragon, aceasta opera este scrisa in calitatea sa de secretar al celebrului rege.
In Franta umanismul ia un caracter eminamente filologic. Centrul studiilor filologice, sustinut si de o intensa activitate tipografica, este Parisul. Teologul si eruditul latinist Guillame Fichet (1433-1480), rectorul Universitatii din Paris, aduce de la Mainz trei mesteri tipografi, instaland chiar in incinta Sorbonei, primul atelier de tipografie, tiparind pentru uzul studentilor, lucrari de retorica si modele de stil epistolar.
Umanistii francezi din secolul XV au avut sentimentul ca literatura si stiinta din vremea lor se deosebeau de acelea din evul mediu.
Cu Jacques Lefevre d’Etaples (1450-1537) umanismul francez capata noi dimensiuni. Teolog si moralist de exceptie, a fost profesor de filosofie, a studiat si a predat limba greaca, editand si comentand Logica, Etica si Poetica lui Aristotel, autor pe care l-a explicat in lumina realitatilor istorice ale antichitatii eline. In timpul sederii sale in Italia i-a cunoscut Marsilio Ficino si Pico della Mirandola, devenind de acum pasionat de filosofia lui Platon. Interpretarea rationala a unor texte l-a condus pe acesta la concluzia ca nici postul, nici celibatul preotilor, nici liturghia tinuta in limba latina, nici majoritatea sacramentelor nu sunt conforme doctrinei apostolilor, spre a carei simplitate si puritate indemna acest erudit umanist, precursor al reformatorului Calvin.
Guillaume Bude (1467-1540) este cel care datorita prestigiului sau, a impus studiul limbii grecesti si cultura umanista in general in mediile intelectuale ale marii burghezii franceze. Dupa ce si-a aprofundat cunostintele de limba greaca alaturi de Lascaris, a tradus in latina, tratate de Plutarh de morala, a publicat 2 culegeri de adnotatii la Pandecte, precum si un interesant studiu despre monezi si sistemul de masuri si greutati din antichitate, confruntand informatiile antice cu cele moderne. Interesul acestui erudit convins se intinde pana la legislatie, numismatica, filogie, si chiar matematica, pedagogie si filosofie.
Jacques Amyot (1513-1593) preceptor al viitorilor regi Charles IX si Henri III, insarcinat de Francisc I cu diferite misiuni diplomatice, abate apoi episcop de Auxerre, profesor al Universitatii din Bourges, a studiat in Italia duiferitele variante gasite aici. Traducerile sale ale unor antici greci l-au promovat in randurile prozei clasice franceze. A tradus 7 carti din Biblioteca istorica a lui Diodor din Sicilia, romanele Dafnis si Chloe scrise de Longos, Theagene si Halicrea de Heliodor, si in special vietile paralele ale lui Plutarh, care s-au bucurat de un succes exceptional.
Miscarea umanista s-a raspandit in toate centrele intelectuale din Franta, intre care se distinge Lyonul, care desi nu avea Universitate, a devenit datorita situatiei sale economice extrem de prospere, legaturilor comerciale cu Italia, activitatii intense tipografice, principalul centru al culturii umaniste din Franta.
Umanismul italian s-a raspandit repede in Germania, mai intai in mediile curtilor imperiale ale lui Carol I din Praga si Viena, unde nu numai moda petrarchismului este prezenta, ci unde se cultiva si o poezie umanista in limba latina. Sfera tematica a umanismului german este mult mai restransa fata de cea italiana, referindu-se mai ales la filologi, morala si pedagogie.
Conrad Celtis (1459-1508), mare animator si promotor al studiilor umaniste, este un admirator pasionat al filosofiei platonice, calatorind in Italia, unde sta 2 ani pentru a-l cunoaste in acest scop pe Marsilio Ficino. Dupa modelul Academiilor italiene fondeaza la Heidelberg si Viena, asemenea centre umaiste, carora le urmeaza cele din Nrnberg, Augsburg si Lubeck. Este autorul unui volum de pozii in limba latina, Amores, in care s-a inspirat ca forma din poezia lui Horatiu si Ovidiu, in care isi transpune propriile sale aventuri erotice, precum si amintiri din regiunile germanice unde a trait. Poezia sa nu este profund sentimentala dar, este foarte atent elaborata ca stil, cu un sentimentt viu al naturii si un pasionat patriotism.
Philippe Melanchton (1497-1560) este cel mai cunoscut aparator al Reformei cel cel care a reorganizat in tara sa ideile umaniste. Asemenea lui Erasm, a militat pentru o reforma interna a Bisericii si pentru o revigorare a vietii crestine printr-o adoptare a unor principii umaniste. Era dotat cu o precocitate rara, la 17 ani comenta Etica lui Aristotel, si alti scriitori antici. La 21 de ani a compus o gramatica a limbii grecesti. Este autor a catorva opere teologice importante, profesor universitar in Wittenberg, a studiat Sf. Scriptura, comenntariile marilor autori latini, precum Cicero, Ovidiu, Vergiliu etc., si traducerea clasicilor greci, dintre care ii putem enumera pe Homer, Hesiod, Tucidide etc. Este primul teoretician al conceptului de drept natural.
In Germania se manifesta un umanism cu trasaturi clar originale, fiind influentat si stimulat de cel italian, dar in acelasi timp, este militant pe plan politic si atasat de trecutul si de vechile traditii germanice.
Umanismul spaniol este uneori pus la indoiala, fiind considerat ca este superficial si exterior. Aceasta este o chestiune adevarata intrucat in Spania studiile umaniste nu erau situate pe primul loc, in centrul atentiei. Dar, umanismul filologic s-a impus repede si cu o autoritate remrcabila, precum si intr-un mod remarcabil.
Primul gramatician al Spaniei dar si al Europei moderne este Antonio de Nebrija (1441-1522), dupa ce si-a definitivat studiile la Bologna as devenit profesor la Universitatea din Salamanaca, fiind umanistul care a impus spanionilor interesul pentru antichitate, prin numeroasele sale opere filologice: Introducere in gramatica latina, Dictionar latin-spaniol si spaniol-latin, comentarii ale unor autori antici, studii de limba greaca si ebraica. Opera sa de baza este Institutiile latine, pe care a tradus-o in limba spaniola, fiind editata mai intai in latina.
Luis Vives (1492-1540) a trait aproape toata viata in afara Spaniei, avand o prolifica activitate academica, indeosebi la Londra si Paris. A scris numeroase opere filosofice, pedagogice si cu alte teme, intre care se afla Exercitii de limba latina publicata in 50 de edtii. Despre suflet si viata este un tratat de psihologie empirica, in trei carti. Este adeptul educatiei femeii scriind mai multe tratate cu acest subiect.
Caracteristica generala a umanismului englez este legata de constitutia morala a nordicilor, este ca elementele religioase predomina mult mai mult decat in celelalte state . Astfel, aproape toti oamenii care intretineau relatii cu umanistii italieni sau care se duceau sa studieze in Italia erau oameni ai bisericii. In cadrul umanismului englez o importanta deosebita capata platonismul, cultivat cu mare stralucire.
Antichitatea clasica a inspirat o stralucita serie de umanisti laici, autori ai unor opereilustrand domeniile filologiei, moralei, gandirii politice sau pedagogice. Astfel, Sir Thomas Elyot este autorul cunoscutului tratat de filosofie morala si de pedagogie Guvernatorul care abunda cu reminiscente literare latine si grecesti si abordeaza personajele din istoria Angliei in maniera lui Plutarh.
Marele reprezentant al umanismului englez ramane Thomas Morus (1478-1535), iar Utopia sa, reprezinta marea contributie a Angliei la gandirea politica si sociala a umanismului european. Om de afaceri bogat, mare om politic, ambasador al Angliei pe langa curtile Frantei, cancelar al Regatului, a fost intemnitat si decapitat deoarece a indraznit sa se opuna divortului lui Henric VIII de prima sa sotie Ecaterina de Aragon, si pentru ca a refuzat recunoasterea regelui drept sef suprem al Bisericii. Proza sa in limba engleza este plina de pasaje umoristice, de expresii populare si de intoarcerea brusca a situatiilor. In inchisoare a compus o meditatie extraordinara asupra consolarii in suferinta ,,Dyaloge of cimfort against Tribulation’’.
Personalitatea emblematica a curentului umanist, protagonistul culturii epocii lui, unanim recunoscut ca atare in intreaga Europa a fost Erasmus din Roterdam (1466-1536). Niciodata un om nu s-a bucurat de o autoritate morala si intelectuala suverana, nici chiar Voltaire, precum ,,Erasm’’. Marii monarhi ai vremii l-au respectat, i-au cautat prietenia, incercand sa il atraga de partea lor. De mic s-a bucurat de o educatie aleasa, reusind sa ajunga la manastirea din Steyn, unde a fost uns preot in 1492. desi influentat de cucernicia mistica a calugarilor olandezi, abandoneaza teologia scolastica pentru a-si dedica timpul studiului autorilor antici, metodelor filologiei si spiritului critic.
Dupa parerea multor critici, prima sa capodopera este insasi superba si spectaculoasa sa biografie. El a visat sa impace intelepciunea celor vechi cu morala religioasa. In 1509, apare celebra sa lucrare Elogiul nebuniei, iar in 1511, Elogiul prostiei, dedicata lui Thomas Morus, in care ironizeaza societatea si moravurile vremii sale. Desi a criticat abuzurile Bisericii, nu a impartasit ideile lui Martin Luther. Vastele sale cunostinte enciclopedice l-au facut cel mai vestit umanist al epocii. Opera sa isi depaseste sensul satiric, Erasm nu pierde niciodata tonul intentionat lejer si deliberat comic, de aceea, nici nu putea fi acuzat ca ar cadea intr-o simpla, stupida si brutala profanare. ,,Caci spiritul lui Erasm reuseste sa fie cu adevarat profund cand i l-a iluminat umorul.’’
Prin diversitatea de aspecte pe care le-a imbracat, de la noul demers cognitiv pana la modelul cultural, filosofic, religios, social si politic pe care l-a propus, sintetizat intr-un nou ideal uman, al omului complet, omul spirit si materie, fiinta unica si cetatean al lumii, umanismul este considerat drept unul dintre fundamentele lumii moderne.
Renasterea si nevoia de schimbare
Umanismul reprezinta o miscare de idei ce propune un nou ideal uman si un nou model de viata deosebit de cel al Evului Mediu, se implineste si desavarseste intr-o forma de civilizatie, Renasterea, care imbraca mai multe aspecte (politice, economice, juridice, sociale, spre a culmina si a atinge apogeul cu cele asrtistice).privita precum un corolar al umanismului, Renasterea este un fenomen istoric, un factor al civilizatiei europene, care depaseste modelul medieval, si pune bazele lumii moderne.
Perioada Renasterii e marcata de sfarsitul Epocii Feudale si de aparitia statelor centralizate. Spre deosebire de Italia care ramane un spatiu al oraselor stat, din care rezulta individualismul intalnit la umanisti, in celelalte zone geografice, fenomenul politic dominant este, acela al unitatii de putere. O ,,putere descendenta’’, de sus in jos, care va fi fundamentata mai tarziu, in sec. XVI-XVII de catre Jean Bodin si Thomas Hobbes, dar pusa deja in practica din sec. XV. Monarhii din Anglia, Franta, Spania au reusit sa invinga rezistenta nobilimii, si sa aduca sub conducerea lor toate teritoriile componente ale statului respectiv. Astfel, invingand rezistenta ducilor din Burgundia, regele Frantei Ludovic al XI-lea (1461-1483), beneficiar al reintregirilor datorate incheierii razboiului de 100 ani. Casatoria dintre Isabela de Castilla si Ferdinand de Aragon (1479), a creat premisele monarhiei spaniole. Mai unitar, dupa ce incepuse sa cucereaca Irlanda, si sde va desavarsi in 1603 cand este alipita Scotia. Dar modelul politic al monarhului absolut va triumfa in aceste tari. In Anglia sub dinastia Tudorilor, in Franta sub conducerea lui Ludovic XI, in Spania prin Ferdinan si Isabela, si prin instaurarea Habsburgilor, in 1516, o data cu Carol Quintul, absolutismul monarhic devine o realitate politica. Monarhul domneste din vointa lui Dumnezeu si, teoretic, nu se supune nici unei legi, respecta regulile stabilite dreptul cutmiar si tine cont de recomandarile consiliului regal.
Renasterea este denumirea folosita pentru a descrie perioada schimbarilor culturale ce au avut loc in secolele al XV -; lea si al XVI -; lea in Italia si care au influentat, in final, cea mai mare parte a Europei. Renasterea a dus la o schimbare a valorilor umane. Printre cele mai spectaculoase consecinte se pot enumera inflorirea artelor si noua viziune asupra rolului artelor si a artistilor in viata societatii.
Renasterea a inceput in Italia. Cauzele care au adus la aparitia acestui curent sunt multiple. Italia era, la acea data, cea mai bogata tara din Europa si era posesoarea unei indelungate traditii artistice. Avea multe orase independente, infloritoare economic, populate cu comercianti si bancheri nerabdatori sa-si vada numele imortalizat in diferite portrete comandate, in palate noi care se construiau sau in capele somptuase ale familiilor. Toata aceasta bogatie materiala nu putea garanta aparitia artei de mare valoare dar a oferit artistilor suficiente oportunitati pentru a-si imbunatatii stilul si pentru a-si etala talentele.
Idealul uman
Renasterea marcheaza, de fapt, triumful umanismului, datorita impului rational si spiritului critic al umanistilor care s-a amplificat: individul definindu-se prin autocunoastere rationala, vointa de a sti si de a actiona, responsabilitate si libertate. Potrivit definitiei pe care J. Buckhard a dat-o Renasterii, omul trebuie sa se descopere pe sine insusi si lumea pe care o reproduce prin cuvinte si forma. Omul a fost inzestrat de Dumnezeu cu anumite capacitati care sa il faca sa aleaga intre bine si rau. Disputa legata de capacuitatea fiintei umane de a discerne liber opune pe partizanii libertatii si responsabilitatii cognitive si etice (Erasmus, Rabelais) adeptilor predestinarii, in frunte cu parintii Reformei protestante, Martin Luther si Jean Calvin. ,,Fais ce que tu voudrais’’ (,,Fa ce vrei ’’), deviza membrilor Congregatiei Theleme din romanul Gargantua si Pantagruel al lui Francois Rabelais, se intemeieaza nu pe bunul plac ci pe asumarea principiului crestin exprimat de Sfantul Augustin ,,Iubeste si fa ce vrei’’, de aici rezultand faptul ca iubirea crestina este calauza fiintei in aceasta lume. Sufletul, care reprezinta o frantura din divinitate, arata umanistul florentin Marsilio Ficino, pe urmele lui Platon, este oglinda trupului. Omul fiind creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, ii este daruita si frumusetea divina. Cea de-a doua etapa a Renasterii, Cinquecenta, desvhide datorita noilor progrese, o noua cale asupra viziunii despre om, deschizand astfel, calea spre Reforma, si spre mentalitatea baroca.
Renasterea clasica genereaza schimbari mult mai importante, sub diferite aspecte, economice, politice, sociale, generand un nou ideal uman, un om dinamic si complex, care intruchipeaza aproape toate calitatile, un principe sociabil, ecleziast, functionar al statului, artist, bancher.
Renasterea in literatura
Umanismul a pornit precum o recuperare critica a Antichitatii, manifestandu-se mai eles in cadrul comentariilor critice ale operelor greco-latine si apoi prin cultivarea operelor vechi prin care marii scriitori antici excelasera. Astfel, marii scriitori renascentisti au realizat opere epice, in proza sau lirice,dupa modelele antice dar curand va avea loc o diversificare extraordinara in cadrul acestor genuri literare. Foarte important este caracterul complex pe care-l pastreaza personalitatea si creatia acestor scriitori de tranzitie, intrucat perioada renascentista reprezinta o epoca de tranzitie intre cea medievala si cea moderna.
Literatura secolelor XIV-XVI a reflectat fidel aspiratiile, sentimentele si gusturile unei societati care se indrepta tot mai mult spre modernitate. Productia literara a fost favorizata si de acumularea unor importante informatii, de circulatia mai libera si mai rapida a ideilor.
Traducerea scrierilor religioase in limba vorbita va usura accesul oamenilor obisnuiti la cuvantul tiparit, ceea ce a dus la aparitia limbilor literare si la imbogatirea vocabularului acestora. O grija deosebita a fost acordata formei si stilurilor adoptate.
In opera lui Francesco Petrarca (1304-1374) se resimt unele reminiscente medievale, dar in esenta operele sale sunt clasice si necrestine. Acesta este un umanist respectat si este admirat ca un mare poet si un ilustru erudit umanist. Foarte pasionat de cultura antica strange numeroase manuscrise pe care le publica apo, reusind sa cunoasca ca nimeni altul Antichitatea. Este intemeietorul filologiei clasice, adancind in operele sale sentimentul trairii faptelor relatate. Viseaza pacea si unificarea Italiei, pe care nu o vede sa fie infaptuita precum Dante de catre imparatul german, ci de catre poporul italian (,,Italia mea, nu sunt in stare prin cuvinte/ Sa-ti lecuiesc atatea rani mortale/ Cate le vad adesea pe trupul tau frumos.’’)
In numeroase poezii canta iubirea ce o poarta pentru Laura, insa nu o transforma precum ceilalti intr-un simbol al virtutii, ci o simte precum o forta coplesitoare. In felul acesta consolideaza lirica erotica si promoveaza individualismul.
Acesta reprezinta primul mare poet modern care abandoneaza abstractiile mistice, introducand in poezia sa realitatea umana, fizica si morala.
Giovanni Boccaccio (1313-1375) este un erudit cunoscator al literaturii clasice, un umanist renumit, utilizeaza motive, teme si subiecte, preluate din mostenirea literara medievala, adaptandu-le conceptiilor, tendintelor actuale ale epocii sale. In felul acesta, poate fi considerat fondatorul prozei renascentiste.
Dupa cateva romane cu trasaturi alegorice si mitologice, nesemnificative, Boccaccio scrie capodopera sa Decameronul. Pentru aceasta opera s-a inspirat dintr-o culegere de nuvele italiene. Cele 100 de povestiri ale Decameronului, sunt tot atatea ilustrari epice ale unor idei variate. Toate defectele si viciile contemporane sunt ridiculizate aici. In general lumea Decameronului este o lume populata de preoti, calugari, tarani, mestesugari, negustori, alaturi de personaje feminine din mediile respective. Astfel, valoarea si popularitatea acestei opere se datoreaza in primul rand faptului ca opera este expresia sentimentului popular. Aceasta capodopera este oglinda vietii italiene din epoca autorului si constituie un important documentasupra unor concrete stari de lucruri si asupra clasei burgheze in varietatea sa.
Boccaccio reda viata eliberata de constrangerile morale ascetice, studiaza pasiunile omenesti nu numasi in forma lor plenara, ci si in cea instinctuala, punandu-le fata in fata cu conventiile unei societati ipocrite, naive. Astfel, Decameronul devine expresia unei ample, puternice, variate si incisiv de satiricer razvratirui impotzriva traditiilor anacronice.