Deoarece Plutarch nu a cunoscut scrierile si limbile egiptene antice s-a pus pe buna dreptate intrebarea: ce surse a utilizat pentru a reda mitul despre Osiris, precum si alte realitati ale Egiptului antic? Raspunsurile la aceste probleme nu sunt usor de oferit, deoarece in multe cazuri presupunerile si deductiile logice sunt principalele argumente. t6c17cy
J. Hani a avut in vedere experienta personala si lucrarile citite sau consultate de catre Plutarch . Aceste precizari sunt binevenite, dar in pri-mul caz s-ar fi impus si analiza interpretilor, mai precis, in ce masura anu-mite informatii provin de la acestia. Daca avem in vedere faptul ca Plutarch a efectuat intr-adevar o calatorie in Egipt si cu acel prilej ar fi petrecut cateva luni in Alexandria, nu putem exclude dintre sursele sale si eventuale informatii oferite de catre interpreti.

IV.1. „Interpretii“ ca sursa posibila

Plutarch face deseori referiri la egipteni: „preotii zic“( 21, 359 C

); „majoritatea preotilor zice“( 29, 362 C ); „egiptenii relateaza“( 22, 359
E ), etc. Aceste afirmatii sunt probabil marturii ale contactului personal al lui Plutarch cu preotii si putinii bilingvi ai societatii egiptene grecizate

.

Cat priveste preotii, credem ca observatiile lui W. Spiegelberg

refe-ritoare la sursele lui Herodot se pot aplica si in cazul lui Plutarch:

„...nu au fost preotii mari ai templelor acelor vremi, care in paradisul lor ales, cu sigu-ranta n-ar fi consfintit sa vorbeasca cu un grec indiscret“, ci mai degraba „preotii de rang inferior“ .
Este binecunoscut faptul ca prezenta interpretilor este atestata in Antichitate in tari locuite de popoare care au vorbit limbi diferite si in zonele in care s-a dezvoltat o activitate comerciala internationala intensa .

Herodot ne-a relatat despre originea acestora in Egipt:
„Psammetikos le-a daruit ionienilor si carienilor care-l ajutasera pamanturi unde sa se sta-torniceasca, unii in fata altora, de-o parte si de alta a Nilului... Iata deci ca le-a daruit locurile pomenite, si inca multe altele cate le mai fagaduise, ba chiar le-a mai incredintat si niste copii de egipteni ca sa-i invete limba elena. Din cei care au invatat atunci eleneste se trag talmacii de astazi din Egipt“ .
Dupa epoca lui Herodot situatia s-a schimbat, deoarece functia de din Egiptul greco-roman n-a mai fost rezervata numai indigeni-lor . In Epoca ptolemaica, cu exceptia Cleopatrei VII, capabila sa converseze cu toti strainii care faceau parte din imperiul condus de ea , regii lagizi erau toti vorbitori ai unei singure limbi. In timpul bataliei de la Raphia, Ptolemeu IV Philopator s-a adresat soldatilor egipteni prin intermediul unui interpret . In acea perioada anturajul suveranului lagid era monolingv. Spre exemplu, Apollonios, dioeiketes a lui Ptolemeu II
Philadelphos , a fost nevoit sa apeleze la serviciile unui interpret pentru a se intretine cu Sokeus, un soldat indigen . In anumite texte traducerea s-a facut , interpretul afirmand ca a facut tot posibilul pentru a traduce cat mai corect, dar nu indraznea sa garanteze rezultatul. Probabil, anumite

informatii preluate si de catre Plutarch se datoreaza unor asemenea situatii.
Chiar si unii egipteni au fost nevoiti sa apeleze la serviciile unor interpreti, deoarece au ignorat limba greaca. Arhivele lui Zenon atesta existenta interpretilor greci, prin intermediul carora locuitorii tarii se adresau stapanilor lor .
Cucerirea romana n-a modificat peisajul lingvistic al tarii, cel putin in prima perioada. Prezenta interpretilor era necesara pentru ca limba greaca era limba administratiei in cazul unei populatii in majoritate
„analfabete“. In documentele vremii, „a nu cunoaste literele“ nu insemna neaparat ca cei no-minalizati erau analfabeti, ci se referea la faptul ca nu stiau limba greaca .
Cu timpul semnificatiile termenului de se largeste, iar cel care-l poarta acumuleaza si alte functii pe langa cea de interpret; el poate fi un angajat al tribunalului, un scrib, un politist sau chiar un alt functionar, cum ar fi cel de . In acest ultim caz, se presupune ca cele doua functii se suprapun sau coincid .
Ultimele cercetari intreprinse de papirologi, in special de catre W. Clarysse , au scos in evidenta o serie de fapte importante. Dispunem de o serie de documente in limba greaca, incepand cu secolul III i. Hr., elaborate de catre scribii egipteni. Marea majoritate a acestor papiri ne releva un text caligrafiat fluent, scris intr-o greaca aproape fara greseli. Faptul ca aceste texte provin de la egipteni ne este indicat numai de unele detalii . Exemplele prezentate de catre autorul amintit dovedesc o incercare a scribilor egipteni de a se adapta la noile conditii de lucru,

intr-o societate stapanita de catre greci. Ca atare, ei incearca sa se integreze in lumea elenistica. In Epoca romana, chiar textele demotice au fost scrise cu ajutorul kalamos- lui, ceea ce demonstreaza influenta greaca asupra culturii egiptene.
Cu toate acestea, nu inseamna ca toti scribii egipteni au fost capabili sa scrie in greaca si sa inteleaga ceea ce au redat. Incepand cu anul 100 d. Hr. si pana la introducerea limbii copte in viata cotidiana, adica o perioada mai mare de doua sute de ani, egipteanul care dorea sa se adreseze unui cunoscut era nevoit sa o faca in limba greaca, chiar daca in majoritatea cazurilor atat expeditorul, cat si adresantul aveau nevoie de un translator . Toate acestea s-au datorat faptului ca demotica, la acea data, a disparut aproape complet din uzanta vietii cotidiene, fiind limitata numai la activitatile templelor.
In concluzie se pot afirma urmatoarele: Plutarch cu siguranta s-a folosit de serviciile unor interpreti pentru a dobandi cunostinte referitoare la civilizatia egipteana antica si inainte de toate la Mitul lui Osiris. Nu se poate sti cu siguranta daca acestia au fost greci sau egipteni, cu toate ca noi am sugera prima varianta, datorita faptului ca probabil Plutarch a vizitat numai Alexandria. Realitatile descrise mai sus dupa investigatiile lui W. Clarysse, se refereau, inainte de toate, la zona Fayyum-lui.

IV. 2. Lecturile personale ale lui Plutarch

Pentru a studia sursele utilizate de catre Plutarch in scrierea operei

sa-le De Iside, J. Hani , a pus, pe buna dreptate urmatoarea intrebare: a fost initiat Plutarch in misteriile lui Osiris sau ale zeitei Isis ? Desigur, in cazul unui raspuns afirmativ, Plutarch ar fi descris in opera sa experienta persona-la, iar ca atare multe dintre intrebarile legate de sursele utilizate de el si-ar fi gasit rezolvarea. Avand in vedere faptul ca raspunsul la aceasta intrebare este incert , mult mai importante sunt lucrarile utilizate de catre Plutarch pentru a compune De Iside , marea majoritate a lor fiind citate chiar de autor.
Dupa opinia cercetatorilor, nu este usor de stabilit cand anume Plutarch citeaza direct dintr-un autor clasic si cand o face prin intermediul unei alte surse . Privind sursele care contin informatii despre egipteni, autorul din Chaeroneea mentiona mai multi autori clasici si 5 opere anonime.

Printre marii absenti, necitati de catre Plutarch, se numara Hecateu din Milet, Herodot si Chaeremon . In cazul primului, putem presupune ca Plutarch a folosit surse care au preluat, fara sa metioneze, afirmatiile lui Hecateu din Milet. Mult mai surprinzator este faptul ca Herodot nu se situ-eaza printre autorii citati, cu toate ca el a fost figura emblematica a grecilor in privinta cunostintelor despre Egiptul antic. Apoi, se poate afirma ca exis-ta similitudini intre anumite pasaje din De Iside si Istorii . Se pune intrebarea: l-a utilizat Plutarch pe Herodot fara sa-l citeze? O prima constatare in legatura cu un raspuns la aceasta problema ar fi faptul ca temele abordate de cei doi sunt in general cunoscute lumii grecesti. Apoi, Plutarch poate l-a evitat deliberat pe Herodot din cauza celor scrise in tratatul sau De Herodoti malignitate .

Motivele nu se reduc numai la cele amintite de catre J. Hani . Desigur, Herodot a fost acuzat a fi un „filobarbar“ ( 857 A ), un egiptoman care a adus prejudicii culturii elene. Cum afirma in preambulul lucrarii, Plutarch a dorit reabilitarea celor din Beotia si Corinth, ajungand ca la sfarsitul tratatului sa afirme ca a incercat sa spele rusinea cauzata de Herodot
„celor mai mari oameni si celor mai mari orase ale Greciei“ . Putem lua in considerare chiar si existenta unui temperament intellectual diferit la cei doi autori , insa argumentul citat mai inainte ni se pare dicisiv.
Cazul lui Chaeremon este la fel de interesant. Dupa cum am stabilit in capitolul precedent era imposibil ca Plutarch sa nu fi utilizat lucrarile unui hierogrammateus despre Egiptul antic. Criticile lui van der Horst la adresa lui J. Hani sunt nefondate. Oricum, ultimul autor a avut marele merit de a-l include printre sursele nementionate de catre Plutarch. A se baza numai pe ideea ca unul din cei mai autorizati autori care au comentat De Iside, adica J. G. Griffiths, nu-l include pe Chaeremon printre posibilele surse, nu inseam-na ca van der Horst are dreptate. Argumentele prezentate si de noi sunt in conformitate cu justetea afirmatiilor lui J. Hani. Totusi, nu stim din ce motive Plutarch nu l-a citat pe autorul alexandrin.
Daca analizam sursele lui Plutarch, ele se pot impartii in mai multe categorii.
1. Autori care nu s-au dedicat in mod special studiului unor aspecte ale civilizatiei egiptene.

Printre acestia i-am numi pe Theopompos din Chios si

Xenophan din Colophon. Primul ( 378- 321 i. Hr.), elev al lui Isocrates,

a fost istoric si retor, iar lucrarile sale au fost utilizate direct sau indirect pentru informatii privind zoroatrismul ( 47, 370 B ) si pentru afirmatia ca popoarele din vest numesc iarna Cronus, vara Aphrodite, iar primavara Persephone ( 69, 378 E). Xenophan din Colophon ( 570- 480 i. Hr.), filosof si poet, a fost citat destul de ironic de catre Plutarch referitor la maniera in care egiptenii isi priveau zeii: „daca ei cred in zei, sa nu-i jeleasca; daca o fac sa nu-i mai numeasca zei...“( 70, 379 B ).

2. Autori care se refera ocazional la istoria sau mitologia

Egiptului an-tic .
Anticleides, un istoric athenian din secolul III i. Hr., a fost autorul unei Istorii a lui Alexandru , iar in lucrarea Intoarcere acasa se pare ca a practicat o filosofie apropiata lui Euhemeros. Plutarch ii atribuie afirmatia ca zeita Isis a fost fiica lui Prometheu, precum ca ea a fost maritata cu Dionysos ( 37, 365 F ).
Archemachos din Eubea , autor care a trait in secolul III i.Hr., a identificat, probabil in lucrarea sa , anumite divinitati din dife-rite tari, fapt amintit si de catre Plutarch ( 27, 361 E: Sarapis = Pluto si Isis = Persephone ).
Castor din Rhodos, un scriitor din secolul I i. Hr. , a elaborat lucra-rea Despre Nil , din care Plutarch a preluat informatia cu privire la

„cei care pecetluiesc“ boii ce urmeaza a fi sacrificati ( 31, 363 B ).
Deinon din Colophon , secolul III. i. Hr., a fost autorul unei aprecia-bile lucrari despre persi, intitulata Persica; aceasta ar fi fost sursa lui Plutarch despre regele persan Okhos, cel care ar fi sacrificat taurul Apis ( 31, 363 C ).

Phylarchos , scriitor din secolul III i. Hr., autorul unei Istorii in
28 de carti, a fost citat de catre Plutarch, care-i ridiculiza afirmatia conform ca-reia Dionysos ar fi fost primul care a adus in Egipt, din India, doi tauri: Apis si Osiris .
Socrate din Argos / Khos a fost grammaticul din a carui opera s-a inspirat Plutarch pentru a redacta paragraful 35 din De Iside.

3. Autori care au scris genuri devenite clasice in epoca elenistica:

Aegyptiaca, Teologie egipteana sau Despre Nil .
Ariston , un filosof peripatetic contemporan cu Strabon, care a scris despre Nil , i-a furnizat lui Plutarch informatia conform careia egiptenii l-au numit pe fiul lui Zeus si al zeitei Isis ( adica pe Dionysos ) Harsaphes, nu Osiris ( 37, 365 E ).
Aristagoras din Milet, din secolul IV i. Hr., autorul unei Aegyptiaca in cel putin doua carti si-a exprimat parerea despre abstinenta preotilor de la sarea provenita din mare sau din lacuri sarate. Plutarch l-a criticat, afirmand: „a crede, cum face Aristagoras, ca sarea este impura, deoarece multe creaturi mici mor in procesul de cristalizare dupa ce au fost prinse, este o prostie“( 5, 352 F ).
Euhemeros din Messina , secolul IV i. Hr., a fost autorul unei lucrari care purta titlul de Inscriptia Sacra in cadrul careia a identificat zeii cu oa-meni divinizati; printre aceste zeitati, Euhemeros a amintit si cativa egipteni. Plutarch a avut o atitudine critica la adresa euhemerismului ( 22, 359 D; 24, 360 D-E ).

Leon din Pella , contemporan cu Hecateu din Abdera, a scris o carte Despre zeii Egiptului . A fost considerat un precursor al lui

Euhemeros, ceea ce reiese si din constatarea lui Plutarch: „...Leon, cel care reduce divinul la nivelul uman“ ( 23, 360 A ).
Hellanicos din Lesbos ( secolul V i. Hr. ) a fost autorul unei vaste cronici care cuprinde si Aegyptiaca , in cadrul careia a oferit informatii des-pre teritoriul Egiptului, legile existente, orase si religie. Plutarch s-a inspirat din lucrarea sa, preluand o afirmatie referitoare la faptul ca preotii au pronuntat numele lui Osiris, Hysiris ( 34, 364 D ).
Heracleidos din Pont ( 338- 310 i. Hr. ), adept al filosofiei lui Platon, s-a bucurat de multa incredere din partea lui Plutarch . Autorul in discutie, in lucrarea Despre Oracole, a incercat sa stabileasca legaturi intre zeii greci si cei egipteni. In De Iside el a preluat informatia lui Heracleidos conform careia oracolul din Canopus ar fi fost cel al lui Pluto

( 27, 361 E- F).
Hermaios , care a trait probabil in secolul I d. Hr., a elaborat lucra-rea Despre egipteni . Plutarch a preluat de la acesta interpretarile numelui lui Osiris, respectiv „cel puternic“ ( 37, 365 E ) si „binefacator“

( 42, 368 B ).

4. Sursele principale ale lui Plutarch
Desi cei trei autori, a caror influenta asupra lui Plutarch va fi dezba-tuta in continuare, fac parte din categoria de mai sus, ii vom trata separat datorita ponderii pe care au avut-o in elaborarea lucrarii De Iside. Ordinea prezentarii acestora va continua sa fie alfabetica.
Eudoxos din Cnidos ( 408- 355 ) a fost faimosul matematician, astronom, medic, filosof, retor, istoric si geograf care a petrecut 16 luni in Egipt sub domnia lui Nectanebo, intre 380- 381, unde a beneficiat de

invataturile lui Khonuphis din Memphis ( De Iside, 10- 354 A ). Plutarch avea cunostinte despre lucrarea lui, In jurul lumii ( De Iside, 6- 353 C; Non posse suav., 1093 C ), care cuprindea si Aegyptiaca . Citatele referitoare la Eudoxos din De Iside sunt prezentate in continuare. In 6,
353 B- C citim: „Din aceste motive ei cred ca betia ii scoate din minti pe oameni si ii innebuneste, deoarece au fost umpluti, in timp ce beau, cu sangele stramosilor lor. Eudoxos, in Cartea a II-a din a sa Descriere a lumii spune ca aceste afirmatii sunt facute de catre preoti“. Celebrul ganditor al Antichitatii ne-a oferit informatii si despre Busiris: „... in timp ce multe morminte ale lui Osiris exista in Egipt, corpul lui se afla la Busiris. Acesta a fost si locul de nastere al lui Osiris. Dupa spusele lui, totusi, Taposiris nu necesita nici o explicatie atata vreme cat numele in sine inseamna mormantul lui Osiris“ ( 21, 359 B-C ). Relatia dintre Typhon si poligonul cu 56 de laturi este descrisa in 30, 363 A. Despre Isis si viata sexuala, Plutarch mentiona: „...Eudoxos afirma ca Isis este un arbitru in problemele de iubire sexuala“ (52, 372 D ). Plutarch a relatat si o alta afirmatie cu privire la Zeus si imposibilitatea lui de a merge:
„Eudoxos afirma despre Zeus ca egiptenii relateaza in miturile lor ca picioarele sale au fost lipite astfel ca el nu putea sa mearga si a petrecut timpul in izolare; si Isis, taind si separand aceste parti ale corpului acestuia, l-a inzestrat cu o miscare usoara“ ( 62, 376 C ). Desigur, acestea sunt referintele directe la Eudoxos din Cnidos, dar Plutarch i-a datorat mult mai mult.
Hecateus din Abdera a fost contemporan cu Ptolemeu I Soter, scriind o lucrare intitulata , in care a socotit ca zeii nu sunt decat suverani

divinizati sau elemente personificate. Acest rationament a fost elaborat de catre sofisti, pregatind terenul pentru conceptiile lui Euhemeros. Multe informatii din opera sa au fost preluate de catre Diodor din Sicilia . In De Iside apar numai doua citate cu referire la Hecateu din Abdera. „Hecateus din Abdera afirma ca egiptenii folosesc, de asemenea, aceasta expresie ( adica: Amon ) atunci cand ei saluta pe cineva, cuvantul fiind unul de adresare“( 9, 354 D ). Tot de la el provin si informatii referitoare la vinul regilor: „De asemenea, regii, deoarece ei erau preoti, beau o cantitate de vin prescrisa de scrierile sacre, cum afirma Hecateu“( 6, 353 B ). Dupa cum a subliniat J. Hani imprumuturile lui Plutarch de la Hecateu din Abdera sunt mult mai numeroase decat cele mentionate direct. Autorul francez a propus urmatoarele preluari, nementionate de catre Plutarch, pe care , din cauza importantei lor, le vom reproduce in cele ce urmeaza. In primul rand se pare ca Hecateu din Abdera este la originea afirmatiei cu privire la poarta de bronz a templului din Memphis al lui Apis ( 29, 363
C ). O alta posibila afirmatie preluata de la Hecateu este cea in conformitate cu care Apis a fost considerat „imaginea sufletului lui Osiris“ ( 29, 363 C ) . Apoi, explicatiile referitoare la cultul animalelor ar fi de aceeasi provenienta ( 72, 380 A- C ). Desigur, Plutarch n-a preluat toate informatiile oferite de catre Hecateu din Abdera fara un spirit critic; avem in vedere mai ales conceptia teologica naturalista a acestuia. Oricum, sursele lui Hecateu pot fi considerate sigure si credibile, astfel incat Plutarch a avut posibilitatea de a prelua informatii corecte despre egiptenii antici.

Manethon din Sebennytos a fost considerat ca reprezentand

principala sursa pentru Plutarch in elaborarea lui De Iside . Daca tinem cont de faptul ca Manethon era un egiptean elenizat, dar inainte de toate un hierogrammateus din Heliopolis in timpul domniei primilor doi regi Ptolemei , afirmatia de mai sus este pe deplin justificata. Manethon a scris cel putin trei lucrari consacrate religiei: Cartea Sacra, Despre Sarbatori si Despre vechile obiceiuri si pietate . Probabil prima a fost sursa principala pentru Plutarch. Autorul din Chaeroneea l-a citat pe Manethon de cinci ori in De Iside . In primul rand o face cand se refera la zeul Amon: „In timp ce majoritatea inca crede ca Amon ( ceea ce noi vom modifica in Ammon ) este numele lui Zeus printre egipteni, Manethon din Sebennytos crede ca acesta semnifica ceea ce este ascuns si ascunderea este desemnata prin acest cuvant“ ( 9, 354 C-D ). Descriind colosul lui Pluto, Plutarch afirma: „Cand colosul a fost trasportat si examinat, Timotheus interpretul si Manethon din Sebennytos au tras concluzia ca acesta a fost imaginea lui Pluto, deducand aceasta din cainele Cerber si sarpe. Ei l-au convins pe Ptolemeu ca nu reprezinta un alt zeu decat pe Sarapis“ ( 28, 362 A ). Al treilea citat se refera la zeul Bebon: „Unii afirma ca Bebon a fost unul dintre insotitorii lui Typhon, dar Manethon afirma ca insusi Typhon este numit Bebon“( 49, 371 C ). In §. 62, 376 B, Plutarch scria: „ ...ei numesc magnetita osul lui Horus si fierul osul lui Typhon, cum ne relateaza Manethon“. Ultima informatie atribuita lui Manethon se refera la sacrificarea barbatiilor vii:
„Intr-adevar, in Eileithyaspolis ei obisnuiau sa arda barbatii vii cum ne-a relatat Manethon, numindu-i thyphonieni...“( 73, 380 D ). Pe langa aceste citate, se pare ca Plutarch a preluat si alte informatii din lucrarile lui

Manethon pentru a scrie De Iside . Acestea ar fi: etimologia egipteana a numelui Athenei ( 62, 376 A ), tabuul referitor la porc si sacrificarea acestuia in onoarea Soarelui si a Lunii ( 8, 353 F- 354 A ), datele referitoare la sarbatorile osiriace si, nu in ultima instanta, modalitatea de preparare a khyphi-ului ( 80, 383 E-F, 384 C ). In literatura de specialitate exista o controversa cu privire la maniera in care Plutarch l-a utilizat pe Manethon. Unii autori au exclus posibilitatea ca el sa fi citit direct opera lui Manethon , iar altii au afirmat contrariul . Dupa opinia noastra, credem ca Plutarch si-ar fi dat seama de importanta informatiilor oferite de catre Manethon si ca atare i-a citit scrierile. Cu singuranta, daca dorea sa ofere o compilatie despre mitul osiriac si nu numai, Plutarch ar fi recurs si la alte lucrari gen Aegyptiaca din Antichitate . Credem ca intentia sa a fost mai ales prezentarea unei interpretari platonice a mitului, asa cum va reiesi din concluziile prezentei lucrari, fara a ignora sursele socotite de el a fi cele mai credibile. Oricum, ideea utilizarii de catre Plutarch a unei surse unice, cum ar fi Manethon, Apion ori lucrarea unui filosof stoic , sau ca el ar fi parcurs numai un numar restrans de autori in original , pare a fi neveridica daca avem in vedere modalitatile de documentare ale lui Plutarch utilizate in intreaga sa opera.

5. Surse egiptene antice ?
In cazul in care am avea in vedere posibilitatea folosirii de catre Plutarch a unor izvoare faraonice, ele n-au putut fi utilizate direct, deoarece egipteana lui Plutarch era departe de a-i permite acest lucru. Faptul ca s-a re-ferit la „genealogiile regilor“ ( 38, 366 C ) nu inseamna ca a consultat listele regale egiptene antice. Informatia putea proveni

foarte bine de la Manethon din lucrarea acestuia . De „Imnurile sacre ale lui Osiris“( 52, 372 B ) ar fi auzit de la interpretii pe care i-ar fi intalnit cu prilejul vizitei sale in Alexandria (v. mai sus). Situatia pare a fi identica si cu „...asa-numitele carti ale lui Hermes“( 61, 375 C ) .
Daca ar fi sa prezentam o sinteza a celor afirmate pana acum, ar trebui sa scoatem in evidenta faptul ca Plutarch s-a folosit de nenumarate surse pentru a concepe De Iside, utilizand pentru fiecare capitol informatii diferite. Totusi, cel mai mult se apeleaza la Manethon, Eudoxos din Cnidos si Heca-teu din Abdera. In privinta capitolelor 22 27 si 30, care se refera la euhe-merism si demonologie, am putea avea in vedere surse din secolul III, in orice caz Xenocrates si Chrysippos au fost evidentiati pentru demonologia lor. Dualismul si zoroastrismul( §§. 45 49 ) au fost elaborate pe baza informatiilor lui Theopompos, dar probabil si a celor detinute de catre Eudoxos. Evident, nu putem ignora si o serie de informatii care se leaga prin natura lor de Epoca Romana: preferinta lui Horus pentru cal, folosirea iederei in cult, sarbatoarea Charmosyna si prezenta termenului .