In contexul asupririi continue de-a lungul istoriei a paturii sociale sarace de catre cei instariti au avut loc numeroase proteste. Culminand cu revolutii ale clasei asuprite, se contureaza un ideal muncitoresc al unei societati bazate pe dreptate, un ideal care contrasta dureros cu realitatea. In societatile care se bazau mai ales pe agricultura, unde mediul rural predomina, miscarile de acest gen erau de scurta durata. Odata cu cresterea ratei urbanizarii populatia s-a putut mobiliza mai usor, intensificandu-se efectul si durata miscarilor revolutionare (incepand cu Revolutia Franceza din 1789-1794). n6u19ux
In timpul Revolutiei Industriale din secolul XIX, miscarea socialista a luat amploare in urma parasirii mediului rural de catre oameni in favoarea oraselor si, implicit, a fabricilor. Puterea maselor a reprezentat motorul multor crize, fiind folosita in numeroase cauze: inlaturarea tiraniei, dobandirea independentei nationale, castigarea diverselor drepturi, cum ar fi lupta pentru dreptul de vot sau pentu crearea unei legislatii a muncii. Odata cu Revolutia Franceza, reformatorii s-au simtit indreptatiti sa aspire la crearea unei societati ideale, conform ideologiilor proprii, masele dovedindu-si puterea de a influenta organizarea statala, intr-una din cele mai puternice tari europene ale vremii. S-a ajuns astfel la formularea unei ideologii protestatare, o reactie impotriva unei lumi care, odata cu marile transformari aduse de Revolutia Industriala, punea accent pe inovatia tehnologica, masinile luau locul muncitorilor, al caror numar nu inceta sa creasca. Consecinta imediata a acestei Revolutii tehnologice a fost crearea unor mari cartiere insalubre, intunecoase pentru noii muncitori, iar in lipsa unei legislatii viabile a muncii patronii aveau dreptul sa abuze de forta de munca angajata, care includea mai ales femei si minori (platiti cu un salariu insignifiant fata de volumul de munca prestat). Profiturile intreprinzatorilor s-au marit in acest fel, in defavoarea celor saraci si multi; industrializarea nu le aducea nici un fel de ameliorare celor care erau defavorizati.
Au aparut multi contestatari ai industrializarii puternice, mai ales in Marea Britanie, locul de origine al Revolutiei tehnologice, ca lordul Shaftesbury sau scriitorul Charles Dickens. Cu toate acestea ideologia socialista nu aparuse inca, protestele avand la baza dezavantajele acestei explozii industriale, si se milita pentru abolirea economiei de piata, care avea la baza concurenta si care avea ca victima imediata patura saraca a societatii. Principiile care ar sta la baza unei socitati ideale, formulate in acest stadiu, sunt cooperarea si impartirea marilor averi catre clasele defavorizate. Sustinatorul acestor principii pana in 1830 era, paradoxal, un proprietar scotian al unei fabrici de textile (moderna, avand in vedere ca industria textila a fost una dintre primele ramuri care au exploatat inovatiile aparute in cadrul Revolutiei Industriale), Robert Owen, care a fondat Marea Uniune Nationala Comerciala -; o incercare de a mobiliza toti muncitorii britanici intr-o organizatie unica. Scopul acestei organizatii, declansarea unei greve generale a muncitorilor care ar obliga agentii economici sa se conformeze cerintelor primilor socialisti, era mult prea periculos pentru ca autoritatile sa nu faca tot posibilul sa anihileze Marea Uniune. In acesta perioada apare denumirea de “socialism”, folosita initial de Owen. In Franta adepti ai socialismului in acesta perioada erau contele Henri de Saint-Simon si Charles Fourrier. In timp ce contele propunea o lume dominata de principiul ratiunii, condusa insa de oameni instruiti si nu de popor (o viziune puternic influentata de “Republica” lui Platon), Fourrier opta pentru comune cu regim autarhic, cu o ideologie apropiata de Robert Owen. Viziunea lui Fourrier a unei comunitati conduse direct de membrii ei va predomina in evolutia doctrinei socialiste.
Probabil cei mai influenti filozofi socialisti au fost Karl Marx si Friedrich Engels, care publica in 1848, anul revolutiilor europene, “Manifestul Comunist”, care presupunea o organizarea sociala si politica diferita de tot ce mai fusese intalnit in istorie, de la utopiile lui Thomas More si Tommaso Campanella pana in secolul al XIX-lea. Autorii Manifestului au fost exilati imediat in Anglia (unde Marx scrie “Das Kapital”), dar lucrarea lor nu a avut un mare impact imediat. Viziunea marxista a istoriei prezinta lupta dintre clasele sociale ca motor al istoriei. De asemenea, Marx avea convingerea ca dezvoltarea industriala va avea drept consecinta cresterea nivelului de trai al clasei muncitoare (clasa care detine adevarata putere, caci mijloacele de productie si, in urma eventualei revolutii sociale, cele de distributie sunt sub controlul sau) si rasturnarea suprematiei clasei bogate, reprezentate de intreprinzatori care isi obtineau profitul din industrie. Modul de realizare al acestei solutii nu poate fi decat radical, caci presupune o schimbare radicala: revolutia, urmata de dictatura proletariatului (clasa muncitoare) care sa duca la consolidarea regimului socialist in stat. Societatea comunista este, in viziunea marxista, o consecinta a instaurarii si asimilarii depline a ideologiei socialiste, si presupune ca oamenii sa aiba posibilitatea sa beneficieze de orice bunuri si servicii de care au nevoie si care sunt produse de comunitate.
In 1864 Marx infiinteaza Prima Internationala (Internationala Oamenilor Muncii), partid revolutionar socialist, care coordona factiunile socialiste existente pe plan international, si pentru care adeziunile nationale erau irelevante. Primul exemplu practic de aplicare a societatii socialiste, mai apropiata de Fourrier decat de viziunea extremista a lui Marx a fost declararea Comunei Independente Paris de catre locuitorii orasului, timp de cateva saptamani, in urma nemultumirilor acumulate pe parcursul deceniilor in care au avut loc revolutii si alte altercatii sangeroase pe strazile Parisului (cele majore fiind in 1848 si 1871 - infrangerea Frantei de catre Prusia). Aceasta scurta guvernare autarhica a fost incheiata prin invadarea orasului de catre trupele guvernamentale si uciderea unui mare numar de Comunarzi.
In urma conflictelor dintre Marx si revolutionarul rus Mihail Bakunin, adept al anarhismului si care dorea, in consecinta, abolirea tuturor formelor de guvernamant si respingea orice ordine, in 1870 are loc dizolvarea Primei Internationale. Cu un an inainte insa, este fondat Partidul Social Democrat German. Principalele partide socialiste din Marea Britanie si Franta se bazau pe propriile lor principii, la sfarsitul secolului XIX infiintandu-se in Anglia Partidul Laburist, prin contopirea marilor organizatii socialiste britanice. In 1889 se formeaza A Doua Internationala, iar dupa un an este demarat proiectul revizuirii principiilor socialiste pentru a se adapta la societatea sfarsitului de secol XIX. Partidul Social Democrat are o evolutie ascendenta in Reichtag. In acelasi timp, viata muncitorilor este imbunatatita. Totusi, socialismul international trece printr-o perioada de criza, cauzata de contradictiile dintre teoreticieni, acest lucrul devenind evident prin lipsa de putere in momentul izbucnirii Primului Razboi Mondial. A Doua Internationala nu reusese sa se mobilizeze pentru a se opune razboiului. In acest context, socialismul pierde teren in fata ideologiei nationaliste, caci fiecare factiune se indreapta catre problemele propriei tari. Singurul partid din timpul Primului Razboi Mondial care ramane fidel ideologiei sale socialiste este marea aripa Bolsevica a Partidului Social Democrat Rus, si care culmineaza in 1917, cu realizarea Uniunii Sovietice si a Partidului Comunist, instaurand o dictatura (aparent) a proletariatului.
Trecerea de la socialismul ideologic la comunismul aplicabil in realitate prin revolutia bolsevica a spulberat ideea de comunitate internationala si a avut repercusiuni deosebit de grave in decursul secolului XX, dovedind ca viziunea utopica a societatii socialiste nu poate fi transferata eficient in practica fara a altera esential fundamentul teoriei pe care se bazeaza.

Bibliografie:
· Mic Dictionar Filozofic, editura Politica, editia a II-a, 1973
· Dictionar Enciclopedic, Bucuresti, 1980
· Enciclopedia Marshall Cavendish, volumul 1, 2000