Existenta natiunii in evul mediu este o problema deschisa. Elemente anticipative ale sale au aparut, izolate, inca de atunci. Pe acestea, unii istorici le considera coincidente neglijabile si intamplatoare, altii -; mai numerosi in deceniile din urma -; cred intr-o continuitate de la aceste semne indepartate pana la natiunea moderna. y2p14pg
Incercam a relua problema, in varianta restransa a dezvoltarii natiunii moderne in istoria poporului roman.
Stadiul de evolutie numit „al natiunii” rezulta din constituirea intr-un sistem de interdependente a unui complex de factori.
Factori economici, insemnand o treapta mai avansata a economiei de schimb. Factori sociali, constand in simplificarea structurilor sociale si o delimitare a lor mai limpede, conturandu-se ascensiunea unui grup social ce raliaza in jurul sau elemente cu un orizont intelectual-politic mai avansat. Factori politico-juridici, marcati prin afirmarea egalitatii in drepturi a cetatenilor si prin posibilitatea participarii lor la viata publica, la luarea deciziilor administrative si de guvernare. In fine, factori intelectuali, care apar in legatura cu cei politici, de multe ori premerg acestora si contribuie la promovarea lor, pentru ca din aceasta combinatie sa rezulte starea colectiva de spirit numita constiinta nationala.
Spre deosebire de simpla constiinta a identitatii etnice si de limba, ea inseamna stadiul in care o colectivitate isi elaboreaza si sustine un ideal politic, avand drept puncte principale revendicarea egalitatii in drepturi cu alte grupuri, sau/si constituirea ei intr-un stat propriu, in care sa devina din minoritara, - majoritara din punct de vedere politic.
In timp ce constiinta identitatii de neam e mai mult o autoconstatare, este pasiva, cea nationala este activa, militanta, autoare de programe de schimbare a conditiei sociale si politice de pana atunci a grupului etnic respectiv. Ea este semnalul ca un popor a intrat in stadiul de dezvoltare care se va numi „natiunea moderna”.
Pana la integrarea lor in acest sistem politic si mintal, factorii economici si sociali constituie numai premise ale dezvoltarii si desavarsirii natiunii moderne. Fiecare din ei poate figura, intr-un moment al istoriei,
intr-o forma clar conturata sau, dimpotriva, poate lipsi. Spre deosebire de ei, constiinta nationala este o componenta indispensabila a natiunii. Ea dispune de o relativa autonomie fata de dezvoltarea economica, sociala si politica a unui popor, dar nu se poate dispensa de un anumit grad de dezvoltare culturala, de instructiune, cel putin la nivelul elitei sociale a grupului.
E de retinut, de asemenea, ca dezvoltarea natiunii moderne are loc in forme particulare si in conditii diferite, de la popor la popor. Un element totusi comun al procesului, pe langa constiinta identitatii de neam, care- i constituie baza, este maturizarea unei stari de nemultumire, de criza, din partea unui grup social. Motivele de nemultumire provin, evident, din conditiile economico-sociale si politice ale grupului respectiv.
In cazurile in care aceste motive actioneaza in interiorul unei comunitati omogene din punct de vedere etnic, ele au ca efect declansarea de felurite forme de protest, de revolte sociale, care indreapta mentalitatea comunitatii catre inceputul a ceea ce s-a numit -; pana la saturatie -; „constiinta de clasa”. Cand insa ele se produc in interiorul unei societati divizate din punct de vedere etnic-lingvistic, iar aceasta diviziune are si o certa conotatie social-politica, atunci mentalitatea de grup se dirijeaza catre intarirea constiintei de neam (cu precadere la grupul contestatar …) si in doua instanta catre punerea temeliei constiintei nationale, care va deveni principalul element de coeziune interna a grupului respectiv.
In cazul poporului roman, procesul s-a petrecut mai devreme in Transilvania decat in Principatele Dunarene. El s-a omogenizat insa in preajma anilor 1820-1830. De altminteri, decalajul mentionat n-a fost semnificativ la scara istorica a „duratei lungi”.
La romanii din Transilvania s-au acumulat mai multe si mai grave motive care au determinat perceperea de catre ei a unei „stari de criza”.
Mai intai, excluderea lor prin lege din sistemul privilegiilor politice si confesionale ale tarii. Termenul de „tolerat” care, in viziunea legislatorilor, introducea o distinctie juridica -; oarecum normala in societatea medievala, pentru care discriminarea in drepturi era o situatie curenta -; va dobandi, in intelegerea si in sensibilitatea romanilor, incepand cu clasa lor intelectuala, o semnificatie dureroasa, jignitoare si provocatoare, ideala pentru a fi folosita, eficient, in cadrul unei miscari contestatare si revendicative de drepturi.
Au intervenit apoi, pe parcursul secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, presiunile pentru atragerea romanilor la confesiunile luterana si calvina. Indeosebi cea de-a doua tentativa, sprijinita de principii calvini ai tarii, a adus biserica ortodoxa la o tot mai apasatoare subordonare fata de autoritatile oficiale -; politice si religioase -; ale Transilvaniei. A fost unul din motivele care au inlesnit trecerea romanilor ardeleni la catolicismul de rit oriental, in 1698-1700.
La sfarsitul secolului al XVII-lea s-a petrecut mutatia geopolitica in cadrul careia Imperiul otoman a fost silit sa se retraga pe linia Carpatilor, a Dunarii de mijloc si a Savei. Europa centrala, inclusiv Transilvania, a fost inglobata in Imperiul habsburgic. Dominatia austriaca a adus romanilor oferta -; evident interesata -; de a fi scosi, partial, de sub statutul politic si religios de „tolerati”, cu conditia adoptarii catolicismului; ea a mai insemnat sentimentul -; pentru romani -; ca incep a fi considerati de catre autoritatea de stat ca un factor politic de echilibru in Transilvania, deci sentimentul ca ei „valoreaza ceva”, pe plan politic. A aparut perspectiva dezvoltarii unui sistem de invatamant in limba proprie, de la nivelul elementar, din mediul rural, la cel secundar si teologic, precum si de a putea accede la studii superioare in institutiile catolice de la Viena si Roma. Toate acestea deschideau calea formarii unei categorii intelectuale -; e drept, restranse -; dar de un nivel de pregatire apreciabil pentru timpul acela, si mai ales in comparatie cu epoca anterioara. In fine, se oferea posibilitatea de publicare de catre acesti intelectuali de lucrari teologice, istorice si filologice, de programe politice, de sustinere a acestora prin memorii si petitii in fata forurilor oficiale, pana la cel mai inalt.

Intre 1743 -; momentul culminant al actiunii revendicative a episcopului unit Inocentiu Micu-Klein -; si
1791 -; data inaintarii catre imparat a memoriului cunoscut sub numele de „Supplex Libellus Valachorum” -; procesul formarii natiunii romane moderne s-a cristalizat la nivelul paturii sale intelectuale, compusa din preotimea unita, in parte si ortodoxa, din invatatori si cativa functionari publici. La acest nivel social superior, natiunea romana isi formulase argumentele teoretice ale existentei sale: vechimea, originea latina, valoarea contributiei la sustinerea statului.
In ce proportie constiinta nationala, evidentiata de continutul memoriului de la 1791 si de solidaritatea supraconfesionala a semnatarilor sai patrunsese, pana la finele secolului al XVIII-lea, in straturile largi ale poporului, este greu de spus. Constiinta nationala este doar in mica masura un fenomen spontan: ea se invata, este un proces de contagiune mentala, de sus in jos, transmisa prin scoala, prin predica de pe amvon, prin comunicare orala, prin publicatii. Aceste canale convergente realizeaza intr-o formula noua, cu argumente teoretice, constientizarea situatiei de inferioritate, de nemultumire, si a aspiratiei catre o schimbare a conditiei sale din partea unei comunitati etnice si religioase. Ni se pare verosimil ca acesasta formula noua mai era inca, la 1791, doar opera unei elite intelectuale si se propagase numai in randurile ei.
Atat in acest stadiu, cat si intr-un al doilea, care apreciem ca s-a incheiat o data cu revolutia de la 1848, formarea natiunii romane moderne n-a fost decat in mica masura impulsionata de fapte si procese economice. Intre 1700-1848 romanii din Transilvania n-au cunoscut o deosebita ridicare economica, si doar o patrundere neglijabila in sfera productiei, a comertului sau a creditului. Conditia sociala a celor ce alcatuiau marea lor majoritate -; taranii -; s-a modificat in acest interval de timp putin sau deloc. Nici dezvoltarea economica a Transilvaniei in general, incurajata sau organizata de austrieci, n-a antrenat populatia romaneasca la o activitate economica mai intensa si mai prospera. Punerea in valoare a zonelor miniere si metalurgice din Banat si Maramures, intensificarea exploatarii celei din Muntii Apuseni nu si-a facut simtita influenta printre romani decat la nivelul fortei de munca. O „clasa de mijloc” a continuat a face progrese lente numai pe baze si din ratiuni de ordin spiritual. A sporit numarul si calitatea preotilor, invatatorilor, functionarilor, au aparut cei dintai oameni de stiinta si creatori literari.
In Transilvania, natiunea romana moderna a fost produsul unei sperante si al unei aspiratii spre egalitate politica, in cadrul regimului de stari. Acestea au fost sustinute cu argumente istorice, filologice si etice. Pentru ultimele, mentionam pe cel imprumutat din asa-numita „justitie distributiva” -; teza aristotelica enuntata in „Etica nicomahica”: „Qui sustinet onus, sentiat et commodus”1 -; careia s-a incercat a i se da o interpretare moderna, in spirit politic democratic. Aceste argumente constituie un caz exemplar pentru rolul primordial al factorului cultural-spiritual in dezvoltarea unui popor pe o treapta superioara a existentei.
A doua etapa a dezvoltarii natiunii romane moderne se poate delimita prin anii 1791-1848. In acest timp procesul s-a desfasurat in ritm rapid si in Principatele Romane. Aici -; pe langa premisele de ordin intelectual: ideile revolutiei franceze si cultura franceza, romantismul, dorinta de independenta -; si-a mai spus cuvantul si atragerea celor doua tari in circuitul european de schimb, in urma inlaturarii monopolului comercial otoman, prin pacea de la Adrianopol (1829).
Principala forta motrice a procesului s-a aflat si acum in mediul intelectual: el a devenit intre timp mai numeros, cu o pregatire mai moderna, mai diversificata, mai bine orientata in problemele politicii interne si internationale. Clericilor si invatatorilor se adauga in aceasta in aceasta perioada profesorii, avocatii si alti liber-; profesionisti, literatii, care initiaza jurnalistica politica si culturala, precum si asociatii teatrale si muzicale. Rolul detinut de Viena si Roma in instruirea superioara a tinerilor din Ardeal il asuma pentru Principate Parisul si stralucita sa generatie literara si istoriografica de dupa 1820. Se infiripa o ideologie liberala de filiatie franceza in Principate, germana (W. von Humboldt, Rotteck) in Transilvania. Intre romanii din cele trei tari se stabilesc raporturi tot mai intense.
In Transilvania, agitatia starnita de problema desfiintarii iobagiei, in ajunul lui 1848, a determinat cuprinderea in perimetrul constiintei politice a unei parti insemnate a taranimii. Puternicul colorit national al programelor revolutionare lansate atat de conducatorii politici maghiari cat si de cei romani a facut sa fuzioneze constiinta politico-sociala a paturilor populare cu constiinta nationala. A fost si un reflex al intrarii Europei centrale, estice si sud-estice in „era nationalitatilor”, totodata a nationalismelor, ceea ce inseamna ca formarea oricarei natiuni din acest spatiu trebuie privita din dubla perspectiva: interna si externa (europeana), descifrandu-i relatiile paralele, doveditoare ale fluxului unui curent general, al unei tendinte istorice obiective.
La 1848 natiunea romana, precum si altele din acelasi spatiu, pot fi socotite ca deplin formate, luand drept criteriu al acestei afirmatii faptul ca fenomenul de constiinta nationala devenise o „idee-forta” si se manifesta ca atare, influentand mentalitatea si comportamentul unei majoritati populare si nu numai ale unei elite.
Dupa 1848 natiunea, devenita un fapt normal, si-a imbogatit doar continutul, prin crearea unei „clase de mijloc” romanesti, cu baze in profesiunile libere, in capitalul bancar, comercial-industrial si agrar, in taranimea proprietara, instarita. In interiorul paturii conducatoare, clerul cedeaza locul elementelor laice. Programul ei politic isi deplaseaza accentul pe revendicari democratice si pe idealul unitatii nationale. Creatia literara anticipeaza, pe plan cultural, acest ideal politic afirmat cu tot mai multa indrazneala.

Un ideal politic ce s-a infaptuit cu greu si care intretine pana astazi, in mentalitatea colectiva, o acuta

sensibilitate nationala, axata pe ideea integritatii si unitatii statului si a natiunii.
Una din problemele principale care stau in fata natiunii romane si a tuturor natiunilor din aceasta parte a continentului, in viitorul mai apropiat si mai indepartat, este tocmai depasirea acestei sensibilitati, uneori excesive, si instaurarea unui climat de incredere reciproca, singura formula deplin compatibila cu acea Europa integrata, unita, pe care toate natiunile batranului continent doresc sa o vada realizata.

Trebuie sa ne obisnuim a scrie o istorie cu fata spre viitor …