Arhaismul culturii celtice este confirmat si de alte izvoare. Se regasesc in Irlanda numeroase idei si obiceiuri atestate in India antica, iar prozodia este asemanatoare cu aceea din limba sanscrita si hitita; dupa cum arata Stuart Piggot, este vorba de fragmente ale unei mosteniri comune din mileniul al II-lea.Dupa Myles Dillon, druizii si brahmanii si-au conservat practicile si credintele indo-europene care au supravietuit in lumea gaelica pana in sec. al XVIII-lea si in India pana in zilele noastre. Studiind riturile funerare irlandeze si indiene, Hans Hartmann considera ca structura mentalitatii irlandeze este mai apropiata de aceea a vechii Indii decat de mentalitatea Angliei sau Germaniei. Ca si brahmanii, druizii acordau memoriei o importanta considerabila. Legile irlandeze vechi erau compuse in versuri, pentru a usura memorizarea lor. Paralelismul dintre tratatele juridice irlandeze si hinduse se verifica nu numai in forma si tehnica lor ci si in ceea ce priveste dictia lor, uneori. Amintim cateva exemple de paralelism indo-celtic: postul ca mijloc de a intari o cerere juridica; valoarea magico-religioasa a adevarului; intercalarea in proza narativa epica de pasaje in versuri, in special dialoguri; importanta barzilor si raporturilor lor cu suveranii. Precizam ca se regasesc analogii si cu lumea sumero-accadiana, explicabile prin contactele indo-europenilor cu popoarele Orientului Apropiat antic. q2z15zt
Din pricina interzicerii rituale a scrierii, nu exista nici un text despre religia celtilor continentali redactat de un autohton. Singurele noastre izvoare sunt cateva descrieri ale scriitorilor greco-latini si un mare numar de monumente figurate, majoritatea din epoca galo-romana. Dimpotriva, celtii insulari, concentrati in Scotia, in Tara Galilor, si mai ales in Irlanda, au produs o abundenta literatura epica. In ciuda faptului ca aceasta literatura a fost compusa dupa convertirea la crestinism, ea prelungeste in mare parte traditia mitologica precrestina; si acest lucru este valabil si pentru bogatul folclor irlandez.
Informatiile autorilor clasici sunt ades confirmate de documentele irlandeze. In opera sa, De bello Gallico, Cezar afirma ca galii cunosc doua clase priviligiate -; cea a druizilor si cea a cavalerilor -; si o a treia, oprimata, cea a “poporului”. Este aceeasi bine cunoscuta tripartitie oglindind ideologia indo-europeana, pe care o regasim in Irlanda la putin timp dupa convertirea la crestinism: sub autoritatea lui rig, societatea este impartita in druizi, aristocratia militara si crescatorii de vite, “bo aririg, oamenii liberi care se numesc pe ei insisi posesorii de boi (bo).”
Vom avea, mai departe, prilejul sa semnalam alte supravietuiri ale sistemului religios indo-european la celti. Precizam de pe acum ca “aceste supravietuiri comune indo-iranienilor si italo-celtilor” se explica prin “existenta unor puternice colegii de preoti, depozitari de traditii sacre, pastrate printr-o severa rigoare formalista”. In ceea ce priveste teologia tripartita indo-europeana, ea se poate inca recunoaste in lista de zei transmisa de Cezar si, radical istoricizata, ea supravietuieste in traditia irlandeza. Georges Dumèzil si Jan de Vries au aratat ca sefii legendarului neam Tuatha Dè Danann reprezinta, in fond, pe zeii primelor doua functii religioase, in vreme ce a treia este intruchipata de cei din neamul Fomore, considerati drept locuitorii anteriori ai insulei.
Cezar prezinta panteonul celtic intr-o interpretatio romana, “Zeul pe care il cinstesc cel mai mult, scrie consulul, este Mercur. Statuile sale sunt cele mai numeroase. Ei vad in el pe inventatorul tuturor artelor; ei il considera drept calauzitor pe drum, cel care poate cel mai mult sa-i ajute sa castige banul si sa faca comert. Dupa el, ei il adora pe Apollo, Marte, Iupiter si Minerva. Ei au despre aceste divinitati aproape aceleasi conceptii ca si celelalte neamuri. Apollo alunga bolile, Minerva ii invata muncile si meseriile, Iupiter isi exercita domnia asupra cerului, Marte domneste asupra razboaielor.”
S-a discutat indelung despre autenticitatea si, prin urmare, valoarea acestei interpretatio romana a Panteonului galic. Insa Cezar cunostea destul de bine moravurile si credintele celtilor. El era deja proconsul al Galiei Cisalpine inainte de a isi incepe campania in Galia Transalpina. Dar, deoarece ignoram mitologia celtica continentala, cunoastem foarte putine despre zeii mentionati de catre Cezar. Este surprinzator faptul ca el nu-l plaseaza pe Iupiter in fruntea listei. Probabil, marele zeu celest isi pierduse intaietatea la locuitorii oraselor, expuse de cel putin patru secole influentelor mediteraneene. Fenomenul este general in istoria religiilor, atat in Orientul Apropiat antic cat si la indienii vedici si la vechii germani. Dar coloanele zise “Iupiter cu uriasul” care se intalnesc in mare numar, mai ale intre Rin, Moselle si Saône, si care erau ridicate de catre anumite triburi germanice, prelungesc un simbolism arhaic, anume acela al Fiintei Supreme celeste. Remarcam, de la inceput, ca aceste coloane nu celebrau triumfuri militare, precum acelea ale lui Traian si Marc Aureliu. Ele nu erau ridicate in forum sau pe strazi, ci departe de orase. In plus, acest Iupiter celt este adesea reprezentat cu o roata; or, roata joaca un rol important la celti. Roata cu patru spite reprezinta anul, adica ciclul celor patru anotimpuri. Intr-adevar, termenii desemnand “roata” si “anul” sunt identici in limbile celtice. Figurarile anului printr-o fiinta purtand o roata cu patru sau cu douasprezece spite sunt atestate in evul mediu. Dupa cum a aratat Werner Müller, acest Iupiter celt este, asadar, zeul celest cosmocrator, stapanul anului, si coloana simbolizeaza axis mundi. Pe de alta parte, textele irlandeze vorbesc despre Dagda, “zeul cel bun”, si sunt de acord sa-l identifice cu zeul galic pe care Cezar il desemna cu teonimul “Jupiter”.
Arheologia a confirmat afirmatia consulului privind popularitatea lui “Mercur”: mai mult de 200 de statui si basoreliefuri si aproape 500 de incriptii. Nu se cunoaste numele sau galic, dar probabil el era acelasi ca si al zeului Lug, care joaca un rol important la celtii insulari. Mai multe orase poarta numele de Lug (ex Lugdunum = Lyon) si sarbatoarea sa era celebrata in Irlanda, dovada ca acest zeu era cunoscut in toate tarile celtice. Textele irlandeze il prezinta pe Lug ca un conducator de armata, care folosea magia pe campul de lupta, dar si ca pe un maestru poet si stramos mitic al unui trib de seama. Aceste trasaturi il apropie de Wodan-Odhin care, si el, a fost asimilat de catre Tacit cu Mercur. Se poate conchide ca Lug reprezinta suveranitatea sub aspectul sau magic si militar: este violent si de temut, dar ii ocroteste pe luptatori si, la fel, pe barzi si pe magicieni. Ca si Odhin-Wodan, el se caracterizeaza prin capacitatile sale magico-spirituale, fapt ce se explica de ce a fost omologat cu Mercur-Hermes. “Dar nu trebuie uitat ca la aceasta asimilare nu explica decat un singur amanunt in legatura cu aceasta personalitate extrem de complexa.”
Lui Marte, scrie Cezar, galii ii inchina “la inceputul unei lupte, tot ce vor dobandi prin lupta: dupa victorie, ei ii jertfesc prada de vie si ingramadesc tot restul intr-un singur loc”. Nu se cunoaste numele celtic al zeului galic al razboiului. Numeroase inscriptii votive inchinate lui Marte comporta adesea supranumele: Albioris, “Regele lumii”, Rigisamos, “Preamaiestuosul”, Caturix, “Regele luptei”, Camulus, “Puternicul”, Segomo, “Victoriosul” etc. Unele nume sunt incomprehensibile, dar chiar cand se pot traduce ele nu imbogatesc cunostiintele noastre. Se poate spune acelasi lucru cu privire la mai bine de o suta de inscriptii dedicate lui Hercule; ca si acelea consacrate lui Marte, ele indica numai existenta unui zeu al razboiului, si atat.
Daca se tine seama de alte informatii, structura acestui zeu pare destul de complexa. Dupa istoricul grec Lucian din Samosata (sec. al II-lea e.n.), numele celtic al lui Heracles era Ogmios. Lucian vazuse o imagine a acestui zeu: era un batran chel, cu piele zbarcita, tarand multimi de barbati si femei legati foarte superficial, ei nu voiau sa fuga, ci il urmau “veseli si voiosi, acoperindu-l de laude”. Un om al locului ii explica imaginea: ei celtii, nu-si reprezinta arta vorbirii prin Hermes, cum o fac grecii, ci prin Hercule, “caci Hercule este mult mai puternic”. Acest text a dat loc la interpretari contradictorii. Oamenii inlantuiti au fost comparati cu marutii care il intovarasesc pe Indra si cu ceata de Einherjar escortandu-l pe Odhin-Wodan. Pe de alta parte, Ogmios a fost apropiat de Varuna, “maestrul legator”. Probabil ca “Martele” celtic asimilase unele atribute specifice zeului Suveran-magician, intarindu-i totodata functia de psihopomp. Lui Ogimios ii corespunde, in literatura epica irlandeza, zeul Ogma, luptatorul prin excelenta. Dar lui i se atribuie, de asemena, inventarea scrierii zise “ogamica”, ceea ce inseamna ca el reunea in persoana sa forta razboinica.
Cezar prezinta un “Apollon” ca zeu-vindecator. Nu se cunoaste numele sau galic, dar epitetele de pe inscriptii confirma in general prestigiul sau de vindecator. Or, textele irlandeze vorbesc despre Diancecht, care vindeca si invie pe Tuatha Dé Danann; in plus, el este invocat intr-o veche formula de exorcizare. Numele lui este citat alaturi de Grobniu, zeul fierar. El poate, asadar, fi considerat ca reprezentantul zilelor pe care Dumézil ii socotea in legatura cu “cea de-a treia functie”. Cat despre “Minerva”, careia, de asemenea nu i se cunoaste numele galez, dar pe care Cezar o defineste drept zeita mesterilor si a mestesugurilor (deci, apartinand tot celei de-a treia functii), ea a fost apropiata de zeita Brigantia, fiica lui Dagda, si patroana poetilor, a fierarilor si a medicilor.