|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
DEMOCRATIE SI TOTALITARISMUL DE DREAPTA IN LUME (1920-1939) | ||||||
|
||||||
In 1918, democratia liberala, iesita victorioasa din razboi parea sa triumfe.
Intr-adevar, imperiile austro-ungar, german, rus si otoman, simboluri
ale permanentei puterilor autoritare s-au prabusit, lasand loc unor regimuri
parlamentare si unor guverne constitutionale. Insa in realitate,
democratia liberala se va arata fragila. Amenintata pe doua fronturi, de la
stanga, de bolsevism, de la dreapta, de miscarile de tendinta autoritara,
aceasta se va prabusi, in unele tari mai ales dupa ce Adolf Hitler a devenit
Cancelar al Germaniei, in 1933.
I. DEMOCRATIA LIBERALA.
Democratia liberala este rezultatul unei evolutii istorice indelungate petrecute in Europa Occidentala, in care s-au imbinat vechiul cu noul, preluarile institutionale cu adecvarea acestora la noile cerinte. "Vechil regim", asa cum era numita organizarea politica din Franta anterevolutionara (1879), a constituit baza cladirii noului model al democratiei. La inceputul secolului XVIII, sub raport institutional, noul model era edificat si functiona ca atare in Marea Britanie. Miscarile sociale din Anglia si, mai ales, spiritele revolutionare franceze ale vremii (Voltaire, Rousseau, Diderot, Condorcet, etc.) au determinat prin asa numita "revolutie culturala" aparitia unei ideologii care sa intemeieze si sa sustina noul model.(1; 117). A aparut astfel componenta ideologica a democratiei liberale. Noua ideologie democratica a avut o puternica forta de penetratie, amorsand revolutiile liberale de pe continentul european si din America. "Victoria sistemului democratic este cvasigenerala in jurul lui 1810, atat in Europa Occidentala, cat si in Statele Unite". (2; 101), adica existau deja elementele politice (alegeri, Parlament, separatia puterilor) si ideologice ale democratiei liberale. In perioada analizata, la baza acestei forme de democratie, au stat doua conceptii politice fundamentale: liberalismul si conservatorismul. Liberalismul s-a instituit ca o conceptie politica utila dupa proclamarea independentei
SUA (1776) si dupa revolutia franceza (1789-1794), situandu-se in
prim planul conceptiilor politice ale secolului XIX si primelor decenii ale
secolului XX. El a inspirat mai multe miscari politice din Europa si alte tari
influentate de cultura europeana. q5c18cb S-a nascut ca reactie la schimbarile sociale si politice rapide produse de
revolutiile moderne de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul
secolului XIX sub impactul raspandirii liberalismului. O sinteza a ceea
ce este propice conceptiei politice conservatoare poate fi exprimata astfel: II. CRIZA DEMOCRATIEI SI APARITIA STATULUI TOTALITAR Cu toate progresele inregistrate, incet-incet, regimurile
electorale reprezentative au cedat, in unele tari, locul celor dictatoriale.
In anii 1918-1920, adunarile legislative au fost dizolvate sau au devenit
ineficiente in doua state europene, in anii ‘20 in sase,
in anii ‘30 in noua, in timp ce ocupatia germana a distrus
puterile constitutionale in alte cinci state in timpul celui de-al
doilea razboi mondial. Singurele state europene cu institutii democratice adecvate
care au functionat fara intrerupere in toata perioada interbelica
au fost Anglia, Finlanda, statul liber Irlanda, Suedia si Elvetia. Fascismul n-a izbutit nici acolo unde o noua clasa nationalista conducatoare sau un grup a preluat conducerea in noile tari independente. In Polonia, de exemplu tara fiind condusa de militari autoritari, nu au existat miscari foarte importante, nici in regiunea ceha a Cehoslovaciei care era democratica, nici in nucleul (dominant) sarb din noua Iugoslavie. Acolo unde s-au manifestat miscari fasciste sau similare in sens strict, cea a dictatorului (Ungaria, Finlanda, Romania, Spania), nu au existat probleme referitoare la mentinerea lor sub control pana cand n-au primit sprijin german. Aceasta nu inseamna ca miscarile nationaliste minoritare din vechile sau noile state nu au considerat fascismul atragator, fie si numai pentru faptul ca puteau spera la un ajutor politic si financiar din partea Italiei si dupa 1933, si din partea Germaniei. Acesta a fost cazul in Flandra belgiana, in Slovacia si in Croatia. Conditiile pentru triumful extremei drepte au fost: existenta in stat a unor mecanisme de conducere care nu mai erau in stare de functionare; o masa de cetateni dezamagiti, dezorientati si nemultumiti; miscari sociale puternice care amenintau sau pareau sa ameninte cu o revolutie sociala, dar care nu erau, de fapt, capabile sa o realizeze si o atitudine de nemultumire nationalista fata de tratatele de pace din anii 1919- 1920. In aceasta situatie o serie de elite vechi, neajutorate au recurs la sprijinul ultraradicalilor, asa cum au facut italienii liberali cu fascistii lui Musolinii in anii 1920-1922 si conservatorii germani cu national- socialistii lui Hitler in 1932-1933. In ambele situatii fascismul a venit la putere prin buna intelegere, cu o parte a vechii elite politice. Fascismul, o data ajuns la putere, a refuzat sa mai faca vechiul joc politic si a preluat controlul asupra societatii. Transferul total al puterii sau eliminarea tuturor rivalilor a durat mai mult in Italia (1927-1928) decat in Germania (1933-1934), dar, o data realizat, n-au mai existat nici un fel de obstacole politice interne in fata dictaturii unui "lider" populist suprem (Ducefuhrer). La baza celor doua totalitarisme au stat doctrina fascista si cea nazista. 1. FASCISMUL Doctrina fascista a fost, in sens strict, cea a dictatorului Benito Musolini,
care a luat puterea in Italia dupa primul razboi mondial. Curentul "fascism"
este o aluzie la fascia romana, manunchi de nuiele in mijlocul carora
se punea o secure, insemn rezervat unor magistrati si din care Mussolini
a facut simbolul miscarii sale. Fenomenul "fascism" a sfarsit
prin a desemna un intreg grup la doctrine anologe. Anti-invidualist si
anti-rationalist, fascismul condamna deopotriva curentul libertatii "individuale"
si pe cel al valorilor "universale" (dreptate, adevar). 2. NAZISMUL Dintre toate formele sub care s-a manifestat regimurile de dictatura, nazismul
a fost forma cea mai brutala, mai sangeroasa, care a atins forme aberante
de genocid. Baza ideologica a nazismului a fost fundamentata pe o serie de idei
ale doctrinelor social-darwinismului politic (Otto Ammon, Vacher de Laponge),
ale doctrinelor rasiste (Joseph-Arthur de Gobineau, Houston Stewart Chamberlain)
ale elitismului politic si irationalismului. Temele majore ale nazismului au
fost: rasismul, antisemitismul, exaltarea misticului, teoria spatiului vital,
cultul violentei, etc. Nazismul nega drepturile si libertatile sociale si individuale,
cultura umanista, definita drept "cultura iudeo-crestina distruge statul
parlamentar, partidele politice, democratia. O tema majora a fost cultul sefului
charismatic, fundamental rasial. Fuhrerul era sufletul rasei, dreptul sau si
statul, este legea, in afara istoriei. Conceptia despre lume a nazismului, asa cum a fost formulata de Hitler in "Mein Kampf" si de alti doctrinari nazisti (Rosemberg, E. Krieck) se baza pe ideea ca, comunitatea rasiala - germana (Volk) fondata pe "sange si pamant, limba si cultura, era superioara tuturor celorlalte. Aplicand teoriile darwinesti ale "luptei pentru viata" si ale "selectiei speciilor" la istoria omenirii, Hitler o explica pe aceasta prin lupta raselor, dominatia lumii trebuind sa revina celei mai dotate dintre rase: aceea a arienilor blonzi, ai caror singuri reprezentanti puri erau germanii. Din aceste postulate nebuloase decurgea toata doctrina. Un stat fondat pe "principiile aristocratice ale naturii" si caruia ii revenea sarcina de a asigura dominatia "rasei de stapani", pastrandu-i acesteia puritatea. O societate ierarhizata, ce selectioneaza pe "cei mai buni" pentru a-i plasa in posturile de comanda, si in intregime unita in jurul sefului sau. O politica extrema vizand sa integreze in Reich toate popoarele de "cultura germanica", apoi sa cucereasca un "spatiu vital", necesar dezvoltarii rasei superioare si, in sfarsit sa domine durabil lumea (tema "Reichului pentru o mie de ani"). (5; 310) Pentru a atinge aceste obiective, in conceptia lui Hitler Germania trebuia sa poarte un razboi, ceea ce implica o populatie numeroasa, o tanara generatie sanatoasa si puternica, calita prin exercitii fizice si gata oricand la orice sacrificiu si, mai ales, o coeziune "rasiala" obtinuta prin eliminarea fortelor "dizolvante" ale societatii germane, in primul rand a evreilor. Politica rasiala a celui de-al III-lea Reich comporta in primul rand masuri asa-zise de "protejare a rasei": incurajarea natalitatii la germani si scaderea ei in randul "adversarilor arieni", dar, de asemenea, masuri aberante, justificate de cercetarile biologilor si antropologilor devotati regimului care au deschis calea genocidului: sterilizarea indivizilor "tarati", eliminarea fizica a bolnavilor incurabili si batranilor neputinciosi. A fost pusa in aplicare o legislatie rasiala, dirijata in principal impotriva israelitilor, acuzati pentru toate relele natiunii germane si, mai ales de a-i distruge substanta si coeziunea prin "intelectualismul"lor, "internationalismul" lor si a "individualismului" lor. Trei ani dupa cucerirea puterii, totalitarismul hitlerist -"noua ordine"- a fost deja mai avansat si mai bine pus in practica decat omologul sau italian. Peste guvernatori atotputernici, Fuhrerul detinea toata puterea. Membrii guvernului, prieteni personali si inalti demnitari ai partidului nu aveau decat un rol de executanti, iar Reichstag-ul care a confirmat in 1937 deplinele puteri acordate lui Hitler- a trebuit sa se multumeasca cu a-i asculta discursurile si a-i aclama deciziile. M.S.D.N.P, partidul unic plasat din 1934 sub conducerea lui Rudolf Hess, dubleaza si controleaza administratia locala. Mobilizarea ideologica a operat prin intermediul unei propagande omniprezente. Presa, radioul, cinematografia, tipariturile erau strict supravegheate. Bibliotecile erau supuse epurarilor. A fost impiedicata orice opozitie intelectuala. Regimul a folosit marile mijloace de informare in masa si importantele parade de la Nurnberg sau Berlin, pentru a mobiliza si fanatiza masele germane. Nazistii au procedat la o stricta epurare a personalului didactic, au revizuit manualele scolare si exercitand asupra studentilor si profesorilor un control riguros. Cautau sa formeze "corpuri si suflete disciplinate" decat inteligente cultivate. Hitler a pus accentul pe organizarea tineretului dependent de partid creind in acest scop organizatii specifice. Aparatul represiv a fost de o eficienta redutabila. Alaturi de SA, Gestapo si SS- sub ordinele lui Himmler- a creiat un corp de politie, insarcinat cu afacerile murdare ale regimului si creuzet al unei noi aristocratii razboinice - constituiau instrumentele unei represiuni de teroare. Metodele au fost de o brutalitate si salbaticie rare: asasinate, torturi, "sinucideri" organizate, deportari in lagare de concentrare. In aceste conditii, opozitia impotriva regimului a fost treptat eliminata. Singurele forte ramase dupa 1936 au fost cea din armata (supusa frecvent epurarilor) si cea din sanul Bisericii catolice. Nazismul a fost un fenomen care nu a stat pe baze rationale. III. APARITIA DICTATURILOR Politica expansionismului militarist agresiv promovata cu succes de Italia
si Germania - consolidata si de cea a Japoniei - a dominat politica internationala
a deceniului patru. A fost firesc ca anumite state sau miscari sa se simta atrase
si sa se lase influentate de fascism daca doreau sa obtina sprijinul acestor
state. Toate aceste organizatii, au atins apogeul intre 1934-1936. In schimb cele din Elvetia, Danemarca, Norvegia, Irlanda, cunosc un reflux rapid dupa 1936, consecinta a unei relative imbunatatiri a situatiei economice. Fireste, in afara Europei, conditiile care au creat miscarile fasciste de pe batranul continent nu existau. Anumite caracteristici ale fascismului european au gasit insa ecou si in celelalte continente. Ar fi fost de mirare ca muftiul de la Ierusalim sau arabii care se opuneau colonizarii evreiesti din Palestina sa nu fi gasit antisemitismul lui Hitler pe placul lor, desi nu avea nici o legatura cu modul traditional de coexistenta a islamului cu necredinciosi de diverse tipuri. Anumiti hindusi din castele superioare ale Indiei, cum ar fi extremistii sinhalezi sau din Sri Lanka, erau constienti de superioritatea lor de "arieni"- de asta data, chiar originala- fata de rasele mai negre de pe propriul lor subcontinent. Si militantii buri care fusesera internati de germani in timpul celui de-al doilea razboi mondial, aveau si ei anumite afinitati ideologice cu Hitler, atat ca nazisti convinsi, cat si prin intermediul influentei teologice a curentelor calviniste elitiste de extrema dreapta din Olanda. Japonezii, in marea lor majoritate erau si ei cat se poate de convinsi de superioritatea rasei lor si de necesitatea puritatii etnice, credeau cu convingere in virtutile militare si in sacrificiul de sine, in ascultarea fara cracnire a ordinelor, in obligatie si stoicism. Orice samurai ar fi subscris fara ezitare la motoul organizatiei hitleriste SS: "Meine Ehre ist Treice", care se traduce: "Onoarea inseamna supunere oarba" (3; 161). Societatea japoneza era o societate cu o ierarhie rigida, incepand cu supunerea totala a individului fata de natiune si de imparatul ei divin si terminand cu respingerea fatisa a libertatii si fraternitatii. Printre diplomatii acreditati pe langa puterile europene fasciste, mai ales printre grupurile teroriste ultranationaliste destinate sa-i asasineze pe politicienii insuficient de patrioti, in armata de la Kwantung care cucerea, stapanea si inrobea Manciuria si China, japonezii erau aceeia care recunosteau aceste afinitati si se luptau pentru a fi identificati mai clar cu puterile fasciste europene. In America de Nord, oamenii si miscarile totalitare de inspiratie europeana nu au avut prea mare importanta in afara comunitatilor particulare de imigranti, ale caror membri au adus cu ei ideologiile din vechia lor tara sau care mai pastrau anumite loialitati fata de tara lor de origine. Astfel, sentimentele americanilor de origine germana - mai putin ale italienilor americani - au contribuit la izolationismul SUA, desi nu exista nici o dovada ca ar fi devenit fascisti in numar mare. Zorzoanele militiei, camasile colorate si bratele ridicate inainte in salutul hitlerist nu faceau parte din elementele specifice aripii de dreapta locale, cu care era foarte familiarizat Ku-Klux-Klanul. Antisemitismul era, evident, foarte puternic, desi versiunea americana contemporana a aripii de dreapta, probabil ca datora mai mult corporatismului aripii drepte de inspiratie catolica europeana. Influenta fascismului european a fost prezenta in America de Sud, atat in randul unor politicieni individuali ca Jorge Elizer Gaitan (1898-1948) din Columbia si Juan Domingo Peron (1895-1974) din Argentina, cat si asupra unor regimuri ca cel al lui Getulio Vargas, Estado Novo (Statul Nou) din Brazilia (1937-1945). In pofida temerilor SUA ca nazismul va ataca dinspre sud, efectul principal al influentei fascismului in America Latina a ramas pe loc. In afara de Argentina, care s-a declarat deschis in favoarea Axei- dar asta chiar si inainte ca Peron sa preia puterea in 1943, ca si dupa aceea - guvernele din emisfera occidentala au intrat in razboi de partea SUA. Este totusi adevarat ca, in anumite tari sud-americane, armatele au fost pregatite dupa sistemul german fiind pregatite de militari germani ori chiar de cadre naziste. O oarecare influenta a nazismului la sud de Rio Grande poate fi explicata usor. Vazut de dincolo de Atlantic, fascismul arata pentru unii politicieni fara indoiala ca povestea de mare succes a deceniului. Daca in lume exista un model care sa poata fi imitat de politicienii unui continent care se inspirase intodeauna de la tarile ce detineau hegemonia culturala, cu potentiali lideri ai unor tari gata intodeauna sa caute o reteta pentru a deveni moderni, bogati si mareti, un astfel de model putea fi gasit credeau ei, la Berlin si la Roma, intrucat Londra si Parisul nu mai ofereau inspiratie politica si Washingtonul era scos din discutie. Ceea ce au luat liderii latino-americani de la facsismul european a fost zeificarea liderilor populisti cu reputatie de oameni de actiune. Masele pe care voiau sa le mobilizeze si pe care le si mobilizau nu erau cele care se temeau pentru ceea ce ar fi putut pierde, ci cele care nu aveau nimic de pierdut. Si dusmanii impotriva carora le mobilizau nu erau straini sau grupari externe, ci "oligarhia"- cei bogati, clasa conducatoare locala. Peron si-a gasit principalul sprijin in clasa muncitoare din Argentina si masina politica fundamentala intr-un fel de partid muncitoresc ridicat din principala miscare sindicala de masa. Getulio Vargas din Brazilia a facut aceeasi descoperire. Clasa muncitoare urbana, careia el i-a acordat o protectie speciala in schimbul sprijinului politic, a fost cea care l-a "jelit", numindu-l parintele poporului. Regimurile fasciste din Europa au distrus miscarile muncitoresti, in timp ce liderii latino-americani le-au inspirat si le-au creat. (3; 163-164) Ar fi devenit fascismul foarte important in istoria omenirii daca nu ar fi existat marea criza din perioada interbelica? Probabil ca nu. Italia, de una singura, nu era o baza promitatoare de pe care sa se poata zgudui omenirea. Dupa prosperitatea fragila si criza politica a anilor ‘20, in octombrie 1929, crahul bursier de pe Wall Srett a declarat o criza economica mondiala de durata. Consecinta politica a acestor fenomene a fost declansarea unor crize a regimurilor politice de factura democratica si instaurarea unor regimuri totalitare, dictatoriale. Formele extreme de manifestare a acestora au fost: Italia fascista, Germania nazista, Japonia militarista, si Rusia sovietica, la care puteau adauga alte tari mici si mijlocii din Europa si din lume care au copiat sau mimat esenta acestor regimuri. BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Popovici, Politologie, Bucuresti, 1996. |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|