· Galeria cu oglinzi-INCORONAREA

· Un prusac “pur sange”-date biografice

-viata lui pana la contactul cu politica k8t21tn
-locul nasterii
-studii
-cariera politica

· “Nu cu vorbe,ci cu sange si fier”
-intrarea in diplomatie-la Frankfurt
-la Viena
-la Petersburg
-in Franta

· Sfarsitul CANCELARULUI DE FIER

1. Galeria cu oglinzi-incoronarea

Totul a inceput la Versailles in 18 ianuarie 1871,in sala oglinzilor,in asteptarea regelui. Se improvizase un altar in jurul caruia strajuiau drapelurile regimentelor germane care inca asediau Parisul.De altar se apropie un batran inalt,care era inconjurat de ofiteri superiori si principi in uniforma.Era Wilhelm I.Se tineaun “intermezzo” politic in cinstea regelui Prusiei,care se face Kaiser.
Cand proaspatul imparat primeste coroana,paseste in fata un barbat inalt,cu cizme negre,palid,in uniforma si citeste pana la capat,cu o retorica febrila,proclamatia alcatuita de el insusi pentru satpanul sau.
Pronunta cuvintele rar,cu glas puternic modelate parca de o arta suava,dar totusi rece si teribil de oficial.Pare un general,desi nu este militar de cariera ca Moltke ori Roon,de langa care s-a desprins ,ci e un civil.Mustata zbarlita,sprancenele enorme,privirea aspra ii da infatisarea unui viking.Este fauritorul unificarii Germaniei in jurul Prusiei.E cancelarul Otto von Bismark,omul care cu noua ani in urma se lansase in marea batalie pentru unificarea Germaniei pe calea insasi definita de el:ferro et igni-prin fier si sange.
Politica,metodele,diplomatia lui Bismark triumfau in ianuarie 1871,in galeria oglinzilor din Versailles.Acest moment festiv l-a consacrat pe Wilhelm I imparat al Germaniei,iar pe cancelarul sau Otto von Bismark l-a pastrat in istorie,definitiv,si chiar mai sus decat pe insusi imparatul.Caci,incoronarea in sala oglinzilor era de fapt incoronarea politicii bismarkiene de unificare a Germaniei in jurul in folosul Prusiei-1862-1870.Apoi vreme de douazeci de ani,Bismark a dominat Germania ,si prin ea Europa.Pentru atingerea celor doua mijloace s-a folosit de doua scopuri:
-razboiul
-diplomatia.Analogic vorbind,Bismark a fost un fauritor si in acelasi timp,unul dintre cei mai inversunati dusmani ai libertatii si ai democratiei.A fost “CANCELARUL DE FIER”,omul politicii lui ferro et igni.

2. Un prusac “pur sange”
-date biografice-

Originar din Brandemburg,din Altmark,din inima Prusiei,baronul Otto von Bismark,s-a nascut in 1815,la Schonhausen.Era deci un prusac pur sange (ein Stockpreusser).Si-a urmat studiile universitare la Gottingen,iar ca student a sustinut 27 de dueluri.
A fost coleg de universitate cu Windhorst,viitorul sau rival politic,el poseda inca de pe atunci cartea principala de vizita de la natura, de diplomat.Inteligent,reflexiv,sarcastic,trufas si plin de prejudecati,si-a insusit totusi o remarcabila cultura:vorbea curent patru limbi.A ajuns chiar si un orator original,de multe ori violent in limbaj,de o violenta voita,cautata ca sa-l infrunte si sa-l doboare pe dusman. A cunoscut din vreme si foarte adanc,intreaga situatie a Germaniei:economie,politica,starea sociala,filosofie,literaturacapacitatea oamenilor politici,chiar si ambitiile brutale ale Hohelzollernilor.Provenind dintr-o familie unde se cultiva cu strasnicie vointa de putere,Bismark “s-a manifestat intotdeauna coplesitor de energic,de activ,uluitor de deastamparat.”precum va spune Nietzche intr-o opera celebra.Deasemenea,in literatura critica se spune ca este facut din fier si din piatra:”nimic nu-l incalzeste,afara de flacara urii si de bucuria razbunarii”.
Pentru o scurta vreme a indeplinit o slujba administrativa insa mai apoi s-a retras la mosia lui parinteasca.Sotia lui marturisea ca,in acea vreme il interesa mai mult o sfecla decat toata politica.

-cariera politica Si-a inceput-o in 1846,ca deputat in Landtag.Putea fi caracterizat inca de pe atunci ca “un sovin de un egoism transcendent”Absolutist,conservator in interior,el aproba liberalismul in afara,daca acesta poate contribui la dezvoltarea puterii prusace.In aceasta permanenta cautare de avantaje pentru patria sa,el desfasoara o activitate neobosita.Informatiile ii vin pe toate caile,din toate izvoarele,chiar cele mai infime.Exploateaza slabiciunile si defectele adversarilor,le surprinde parerile din jocul fetelor,din atitudine si din gesturi.Isi pune candidatura pentru Adunarea constituanta din 1848 si Landtagul Prusiei din 1850 nu pentru a sustine parlamentarismul si liberalismul,ci ca sa le combata cu vehementa.Socotea ca in Prusia Landtagul e zero iar monarhul e totul.S-a facut cunoscut prin cuvantarile rostite intr-un limbaj dur ,nestapanit,sarcastic la adresa liberalismului a regimului parlamentar si a “rusinoasei democratii”A detinut un anume patriarhalism fata de tarani si soldati,inca din tinerete.
In martie 1848 si-a manifestat violent dezaprobarea fata de “explozia revolutionara”.A incercat chiar sa-si inarmeze taranii de pe mosie si sa-I porneasca la berlin in ajutorul regelui Frederic Wilhelm al IV-lea,sa-l salveze de umilinta de a fi infrant de revolutionari.
In 1848 rolul de unificator al Germaniei si l-a asumat Adunarea Nationala,parlamentul de la Frankfurt,care,sub presiunea evenimentelor,a luat locul dietei Confederatiei.Dupa lungi dezbateri reprezentantii burgheziei,liberalii adunati aici au alcatuit o constitutie pentru un IMPERIU FEDERAL GERMAN.ca si Frederic Wilhelm al IV-lea,Bismark s-a impotrivit politicii parlamentului de la Frankfurt,pentru ca ea admitea principiul suveranitatii poporului si al votului universal.Respingea cu orice pret unirea propusa la 1848 deoarece izvora din revolutie,aducea in prim plan o politica liberala si constitutionaliza Germania.Si nu in ultimul rand,se temea ca nu cumva Germania unita “sa absoarba natiunea prusaca”.

Oricum,anul 1848 s-a inscris ca unul dintre cei mai fecunzi din istoria germana.Cele mai multe pareri din acea vreme erau ca Prusia era doar spoita cu un liberalism de prada.
In primavara anului 1850,frederic al IV-lea a convocat parlamentul unional de la Erfurt,un parlament al printilor care a hotarat uniunea restransa in jurul Prusiei:Germania Mica.Insa Austria s-a impotrivit categoric urmand mobilizari ordonate de la Berlin si de la Viena.Dupa un ultimatum austriac,a venit intrevederea de la Olmutz intre cancelarul vienez si ministrul Prusiei.Se parea atunci ca prusia renuntase la misiunea sa istorica si a abandonat ideea unitatii centrale a Germaniei.Bismark a apreciat opera parlamentului de la Erfurt drept “o gluma proasta”si “o jena diplomatica”. El va scrie mai tarziu ca “eroarea diplomatiei prusace de atunci era de a crede ca altii ar putea sa faca pentru noi ceea ce nu indraznim sa facem noi insine.Capitularea de la Olmutz avea doar o singura scuza:intre Prusia si Austria se cuvine sa existe un acord ca sa combata,impreuna,partidele revolutionare.”
Totusi Bismark nu a uitat niciodata ,nici acest esec,nici aceasta eroare.el are urmatoarea dorinta,”vreau sa razbun afrontul de la Olmutz.Vreau sa dobor Austria…Vreau sa ridiv prusia si sa-I dau in Germania situatia preponderenta care ii revine de drept.”

3. “NU CU VORBE,CI PRIN SANGE”
-intrarea in diplomatie -;LA FRANKFURT
In 1851 Bismark a intrat in diplomatie,iar regele Frederic Wilhelm al IV-lea l-a trimis secretar pe langa Rochow,ministrul plenipotentiar al Prusiei in dieta de la Frankfurt.In scurt timp a fost avansat ministru si a lucrat in aceasta calitate pana in 1859.La inceput a privit austria ca pe o aliata fireasca a Prusiei impotriva revolutiei in spatiul german si impotriva Frantei in sprijinul european.Dar la Frankfurt,bismark va constata ca in confederatie Austria foloseste orice prilej ca sa puna Prusia in conditii de inferioritate,ca sa o domine.El va nota:”am venit la Frankfurt cu cele mai bune sentimente pentru Austria,dar acolo,informat de documentele politicii din Schwarzemberg,care se rezumau la cuvintele de a ‘injosi,apoi a distruge’,mi-am pierdut iluziile din tinerete”In cei sapte ani de activitate frankfurteza a invatat sa urasca regimul Confederatiei Germane si,mai mult decat atat,a ajuns sa se convinga ca Prusia nu se mai poate ridica decat doborand Austria.”Politica Vienei-spunea el-a facut Germania prea stramta ca Austria si Prusia sa poata incapea in ea impreuna…..in curand va trebui sa luptam impotriva Austrieipentru existenta noastra” .In Frankfurt,facand o diplomatie intergermana,Bismark si-a dezvoltat calitatile de om politic,de psiholog,de om de lume.
La Frankfurt,Bismark a cautat sa contracareze influenta si autoritateaAustriei in cadrul Confederatiei Germane.A initiat o serie de articole batjocoritoare la adresa guvernului de la Viena.si in acelasi timp a aparat cu femeritate pozitia si prestigiul Prusiei.Astfel el s-a impus repede in randul diplomatilor de la Frankfurt.Aici,ca pretutindeni,problema unitatii Germaniei era o problema centrala.De la Frankfurt Bismark a putut urmari politica ezterna si diplomatia multor guverne dar mai ales al Rusiei.

-LA VIENA In iunie 1852,cu o scrisoare de recomandare catre Frank Joseph,regele Prusiei l-a trimis pe Bismark la Viena,la “scoala de inalte studii diplomatice”.La aceasta scoala de inalte studii el nu avea de invatat decat ura impotriva Austriei,chiar daca aceasta nu mai avea nevoie s-o invete.A inteles ca Austria esta mult mai slaba decat pare ,iar in mintea lui s-a clarificat necesitatea lui de a o elimina din Confederatie si de a-I ocupa locul.De aceea el urmarea sa o antreneze in conflictul din Balcani.El vedea in tarul Nicolae un sprijin solid si recomanda o apropiere de Rusia.In aceste imprejurari,Bismark se gandea numai la o solutie de a scoate Prusia dintr-o situatie inferioara,prin propuneri indraznete.Dar regele,Frederic a ezitat avand argumentul ca sunt prea riscante.Aceasta insemna o neutralitate activa iar Bismark demonstra ca Prusia nu are nici un motiv de a declara razboi.Dar,in ciuda avantajelor din Balcani,Austria nu renunta la rolul ei in Germania.S-ar putea spune ca Germania a fost amenintata saisprezece ani de fulgerele razboiului intre Austria si Prusia.

-LA PETERSBURG In 1859,Bismark e mutat ambasador la Petersburg,unde, facand o impresie buna inca de la inceput,a afost primit la curtea tarului si in inalta societate ruseasca.Aici l-a cunoscut indeaproape pe Gorceakov ca protector si adversar.
-IN FRANTA In aprilie 1862,rechemat de la Petersburg,este trimis in Franta ca ambasador.Atunci nu a inteles nimic din ideea imparatului de a transforma Republica Mexicana intr-un Imperiu latin vasal.Cele cinci luni petrecute in Paris l-au ajutat sa se initieze in atmosfera politica si sistemul diplomatiei franceze.A propus proiectul unei aliante franco-prusiace,insa a fost un proiect ramas fara urmari.
Activitatea depusa pana in 1862,a facut ca Bismark sa fie apreciat ca om politic de talent gata sa se angajeze pe orice cale si prin orice mijloc ca sa sporeasca puterea Prusiei si sa realizeze unificarea in jurul ei.

4. SFARSITUL CANCELARULUI DE FIER
Pe buna dreptate a fost numit astfel deoarece el a fost singurul care a pastrat dorinta vie de unificare a Germaniei.A angajat Prusia in multe razboaie de pe urma carora a reusit sa profite cat de mult.Cu Danemarca,cu Franta,relatii de tensiune si cu Rusia si in primul rand cu Austria,inscris in multe aliante,stia cand sa inceapa si cand sa se opreasca…a demonstrat puterea si increderea in dorinta si in reusita.
In martie 1888 a murit Wilhelm I,iar dupa cele trei luni de domnie a lui Frederic al III-lea,a urmat la domnie Wilhelm alII-lea.Insa cu noul monarh,Bismark nu se intelegea.O data cu trecerea anilor si cancelarul devine din ce in ce mai nemultumit.Nu-I placea sa I se comande,sa stie ca are un sef si nici ca s-ar putea sa sufere vreo infrangere.Incepuse sa se creada instrumentul ales de Dumnezeu pentru a-si ferici patria.Acum dispretuia oamenii,poporul ii era antipatic,nici un rege nu-l mai simpatiza.In martie 1890 Bismark a fost nevoit sa-si dea demisia.Chiar daca Wilhelm l-a numit duce de Lauenburg,a refuzat si s-a retras la conacul de la Friedrichsruhe.
Incontestabil diplomatia sa a fost agresiva si razboinica insa dupa 1871 l-a preocupat mai ales pacea.El a fost credincios unei singure idei mari:UNIFICAREA GERMANIEI in jurul Prusiei.
A murit la 31 iulie 1898,dupa ce a tinut atarnata deasupra conducerii statului german o viata cu atata devotament.
Un contemporan il aprecia prin 1888,”e un mare geniu,dar nu-I un om mare……..cine mai stie!’