o5r20rk

Pe urmele lui Dracula

Basmele au nevoie de haloul lor, asa cum s-au nascut. Doreste cineva sa-i schimbe destinul Albei ca Zapada? Lumea de azi are destule resurse pentru a-si produce propriile povesti, caci fantasmele din mintea omului nu se vor epuiza niciodata. Cat despre cele vechi, ele au puterea magica de a intineri cu fiecare generatie. E clar ca nimeni nu se va plictisi de nemaipomenitul Dracula, acest vampir romantic, cand sangeros, cand singuratec si tanjind dupa iubire, care bantuie prin lume de cand parintele sau, irlandezul Bram Stocker, il strecura, in 1897, intr-un roman. Strania faptura a avut forta sa iasa din acele pagini, sa treaca pragul filmelor, al casetelor video si mai cu seama al calatoriilor. Soarta ii incepea si se sfarsea aici, intr-o trecatoare a Carpatilor - Pasul Bargau - in Romania, si merita, fireste, sa vii de la capatul Pamantului ca sa vezi locurile cu ochii tai, asa cum te duci sa contempli casa Julietei si a lui Romeo sau carciuma unde se spune ca mai dainuie umbra vrajitorului Faust…

Va fi intotdeauna fascinat sa cauti, sa umbli prin locurile celui care a capatat o faima atat de irezistibila. Cel care domnea pe vremea cand Henric al VI-lea si englezii se luptau in razboiul celor doua roze, cand in Ungaria era pe tron marele rege de origine romana Matei Corvin, cand sultanul Mahomed al II-lea infiora cu ostile lui Europa crestina. A batut, in lung si-n lat, ca putini alti voievozi, provinciile istorice romanesti. Poate fi intalnit, si nu-i neaparat o figura de stil, acolo unde nu te astepti. Acest Ev Mediu, cu umbra celui pe care cronicile i l-au recomandat drept prototip pentru un erou de carte lui Stocker, isi are fantomele lui in multe locuri: orasul - burg Sighisoara, unde exista casa in care se nastea Vlad Tepes; Bucurestiul, capitala Romaniei, care pastreaza drept act de nastere un document din 1459, emis de domnitorul ce-si avea aici resedinta, cu ruinele ce pot fi vazute si azi intr-un colt misterios al orasului, cetatea poienari, in varf de munte, pe care a refacut-o ca important punct strategic, orasul Targoviste, unde a macelarit boieri necredinciosi, Sibiul, alt burg transilvanean, ca si castelul Bran, din preajma orasului Brasov, pe unde si-a facut simtita trecerea in incursiuni navalnice.

Se spune ca ar avea mormantul la Snagov, unde o biserica, ridicata pe o insula in mijlocul unui mare lac, pastreaza misterul unor ascunzatori subterane. Oare asemenea amanunte ii vor schimba calatorului sosit pe aceste meleaguri imaginea despre "idealul" Dracula? Nu avem voie sa ne hazardam intr-un raspuns ferm. Fiecare este proprietarul unic si suveran al fantasmelor sale. Majoritatea "draculistilor" care au urmat astfel de trasee in Romania, pe urmele vampirului, au declarat ca au descoperit in cele din urma o tara cu peisaje frumoase, cu oameni interesanti, cu obiceiuri taranesti si legende care ar merita o multime de romane de suspans. Am lasat inadins la urma Pasul Bargaului. Acolo, unde, intr-un peisaj grandiose, se face trecerea din tinutul Bistritei (va amintiti de celebrul han "Coroana de Aur"?!) spre cel al Moldovei, un hotel evoca azi umbra castelului in care vampirul a fost ucis si vraja s-a rupt - cel putin pentru sfarsitul unei carti. Iarna, zapada sticleste aici cu lungi reflexe violacee, sugerand trecerea tragicei fapturi spre noi aventuri. Vara, puzderia de flori de camp te fac sa te intrebi cat de mare este pasul ce desparte taramul visului si misterului de cel al realitatii. Se pare ca, uneori, el se poate rezuma doar la o simpla incheiere de pleoape…
Arta Bisericeasca in evul mediu

Intemeierea statelor medievale romanesti, ca si organizarea cononica a Bisericii Ortodoxe din fiecare provincie, a dus la dezvoltarea unei arte romanesti, de factura bizantina, pe care s-au grefat elemente de arta populara ori anumite elemente ale artei apusene, ajungandu-se la o creatie noua, cu trasaturi proprii, la o arta specific romaneasca.
In ce priveste arhitectura, in Tara Romaneasca si Moldova s-au ridicat o serie de biserici in asa numitul “plan treflat”, in varianta “triconcului”, de origine bizantino-sud-dunareana. In mare, bisericile construite in acest plan urmeaza impartirea traditionala a bisericilor de rit bizantin ortodox: pronaos -; de regula patrat, - naos, cu doua abside laterale, iar in mijloc se ridica o turla, - si absida altarului, spre rasarit. Acestui tip ii apartin bisericile manastirilor Vodita, Tismana si Cozia, din a doua jumatate a secolului XIV, cea din urma situandu-se printre cele mai de seama creatii arhitectonice din intreg sud-estul european, servind ca model pentru o buna parte din bisericile de mai tirziu.
Biserica Sf. Nicolae (domneasca) din Curtea de Arges -; de la mijlocul secolului XIV -; este conceputa dupa planul “in cruce greaca inscrisa”, creatie a arhitecturii bizantine din epoca Comneinilor, un monument exceptional sub raport artistic.
In Moldova, biserica Sf. Nicolae din Radauti, ctitoria lui Bogdan I (c. 1359-1365), are planul unui edificiu romanic, basilical, unic in arhitectura moldoveneasca, fara turla. Biserica Sf. Treime din Siret, din aceeasi perioada, introduce Moldova planul triconc, probabil prin mijlocirea Tarii Romanesti, avand si o bogata decoratie extrerioara.
In timpul lui Stefan cel Mare (1457-1504) traditiile constructive moldovenesti, ale caror inceputuri se intalnesc in aceste doua biserici, ca si solutiile noi introduse sub Alexandru cel Bun (1400-1432), au fost preluate si amplificate. Este adevarat ca unele biserici -; mai ales satesti -; urmeaza planul simplu al celei din Radauti. Dar tipul predomanant este cel ticonc, inaugurat de Sf. Treime din Siret, caruia i s-au adaugat o serie de elemente noi. De pilda, la biserica manastirii Putna, prima ctitorie a domnitorului, s-a introdus un spatiu funerar intre naos si pronaos, numit gropnita (necropola), element neintalnit in lumea ortodoxa, care va fi preluat la Neamt, Dobrovat si la multe biserici din secolul al XVI-lea. Naosul, pronaosul si gropnita, - unde exista -, sunt despartite intre ele prin ziduri groase, strapunse de o usa. Toate bisericile au o turla zvelta pe naos, cilindrica in interior, iar in exterior cu 8,12 sau 16 laturi, asezate de regula, pe o baza dubla, stelata. Aproape toate bisericile lui Stefan au o bogata decoratie exterioara (firide, arcade, ocnite, discuri smaltuite), avand si unele elemente gotice (contraforti, ferestre in chenare gotice etc.). rezulta ca la fondul arhitectonic bizantino-balcanic, prelucrat in spirit autohton, s-au adaugat unele elemente din arta gotica sau din cea populara, ajungandu-se astfel la un stil propriu, cunoscut sub numele de “stilul moldovenesc”. Operele reprezentative ale epocii lui Stefan cel Mare au exercatat o puternica influenta asupra arhitecturii din secolele urmatoare.
In secolul al XVI-lea, in Tara Romaneasca se mentin principalele tipuri de biserici intalnite in perioada precedenta: cel treflat, in forma triconcului, foarte des intalnit, cel in cruce greceasca inscrisa, folosit mai rar, de regula la bisericile de mari proportii, si cel dreptunghiular, fara abside laterale, intalnit izolat, numai la cateva monumente, azi in ruina. Dar in cadrul acestor trei tipuri variantele sunt foarte numeroase, mai ales in ce priveste pronaosul, precum si decoratia fatadelor. Aceste variante au fost create prin imbinarea unor elemente din secolul al XIV-lea, fie intre ele, fie cu altele venite din afara, ori prin introducerea de inovatii romanesti.
Intre monumentele reprezentative ale acestui secol se numara biserica manastirii Dealu, de tip triconc, in fond o prelucrare a celei de la Cozia, cu o turla pe naos si alte doua pe partea de rasarit a pronaosului, toate octogonale, cu o bogata decoratie sculptata; intreaga biserica are un frumos décor exterior, cu arcade oarbe, inguste si inalte, impartite in doua registre. Mult mai bogata in decoratia exterioara si mai evoluata in ce priveste planul arhitectural este biserica manastirii Arges, ctitoria lui Neagoe Basarab, construita din marmura, piatra si mozaic. Naosul este in plan triconc, peste care se inalta o turla octogonala, iar pronaosul este dreptunghiular, supralargit, cu 12 coloane care sustin o turla si cu doua spatii laterale cu destinatie funerara, peste care se ridica alte doua turle, spre vest. Intregul exterior, inclusiv turlele, au o bogata decoratie exterioara, in piatra sculptata, cu motive geometrice si florale stilizate, de origine armeano-georgiana, persana, araba si otomana. Biserica de la Arges este considerata cea mai desavarsita expresie a artei medievale romanesti si una din capodoperele artei universale.
Planul triconc a fost folosit si in constructia altor biserici manastiresti din prima jumatate a secolului al XVI-lea: schitul Ostorv, Caluiu, Valea, Stanesti, bolnita Coziei, Bucovat. Planul in “cruce greaca inscrisa” este intalnit la naosul actualei biserici a manastirii Snagov, la biserica domneasca din Tirgoviste s.a.
Arhitectura bisericeasca in Moldova a cunoscut o perioada de inflorire in timpul domniei lui Petru Rares, cand se dezvolta traditiile constructive ale epocii lui Stefan cel Mare. Biserica manastirii Probota, de pilda, isi are prototipul in biserica Inaltarii de la Neamt, in plan triconc, cu cinci incaperi distincte: pridvor inchis (element nou), pronaos, gropnita, naos si altar, separate intre ele prin ziduri groase, strabatute de usi. Actuala biserica a manastirii Bistrita, ridicata de Alexandru Lapusneanu, se asemana mult, ca plan, cu Probota. Humorul are un plan triconc, dar fara turle, singura de acest fel in epoca respectiva in Moldova, dar cu aceeasi impartire exterioara ca la Probota (pridvorul e insa deschis). Biserica manastirii Moldovita are un plan triconc, turla pe naos si aceeasi distributie a incaperilor ca la Humor. Ultimul monument reprezentativ al arhitecturii moldovenesti din perioada sa “clasica” il constituie manastirea Sucevita, ctitoria Movilestilor, care reia planul bisericii mari de la Neamt, cu toate elementele adaugate in timpul lui Petru Rares: pridvor inchis, pronaos, gropnita, vesmantarie -; tezaur, naos cu o turla zvelta, la care se adauga doua pridvorase deschise care perced intrarile in pridvorul propriu-zis.
In secolul al XVII-lea, in Tara Romaneasca s-au inregistrat realizari arhitectonice si picturale deosebite in cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar mai ales in timpul lui Constantin Brincoveanu (1688-1714). In Moldova arta -; cu toate formele ei -; a fost in regres, cu exceptia domniei lui Vasile Lupu (1634-1653).
In ce priveste arhitectura, bisericile din Tara Romaneasca urmeaza, in general, formele consacrate in secolul anterior. O prima grupa de biserici sunt cele in plan triconc, fie cu o turla pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie cu doua -; pe naos si pe pronaos -; (Stelea din Tirgovesti, Hurezi). Sunt insa si biserici de plan triconc cu trei turle (Gura Motrului) si chiar cu patru (Catedrala patriarhala din Bucuresti). O serie de biserici apartinatoare planului trilobat au pronaosul supralargit si fragmentat, cu stalpi de sprijin pentru sustinerea boltilor (Caldarusani, Catedrala patriarhala, Hurezi, Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti), toate urmand -; mai mult sau mai putin fidel -; planul, structura si plastica monumentala si decorativa a bisericii lui Neagoe Basarab de la Arges. Alte biserici sunt in plan dreptunghiular alungit, avand spre rasarit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn clopotnita (biserica manastirii Strehaia, bisericile din Golesti, Sf. Imparati din Tirgoviste, Sf. Nicolae din Fagaras, Doicesti s.a.). exista insa si cateva biserici de plan trilobat care au un turn-clopotnita pe pronaos (schitul Cornet, biserica Coltea din Bucuresti).
In aceasta diversitate de modele arhitectonice se impun insa si unele elemente specifice. Astfel, este caracteristic pridvorul deschis la intrare, cu stalpi sau coloane legate prin arcade, la inceput din caramida, apoi din piatra. Pridvorul deschis se generalizeaza catre sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui urmator, fiind unul din elementele specifice “stilului brancovenesc”.

In Moldova, al arhitectura traditionala se adauga numeroase forme artistice noi, imprumutate fie din Tara Romaneasca, fie din arta baroca, fie din Orientul caucazian sau islamic. Toate aceste elemente au dus la diversificarea arhitecturii moldovenesti, care n-a mai izbuitit sa formeze un stil unitar. Se remarca apoi incercarea de fortificare a manastirilor si chiar a bisericilor de mir. Aceasta se datora distrugerii vechilor cetati moldovenesti de alta data, din ordinul turcilor, urmarindu-se ca lacasurile de inchiare sa contribuie, macar in parte, la apararea tarii.
Sirul monumentelor reprezentative din Moldova incepe cu Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca, cu o inaltime neobisnuita (32 m., fata de 9,60 m. largimea), cu un bogat décor sculptural al turlei, in piatra, cu motive de origine orientala, cu un brau de piatra, cu aspect de funie rasucita, care incinge fatadele exterioare. Toate denota influenta baroca ce incepe sa se faca simtita in arhitectura moldoveneasca (mai tirziu inconjurata cu ziduri puternice de aparare de catre domnitorul Miron Barnovschi).
Aceeasi nota baroca de diversitate si somptuozitate se remarca si in arhitectura celui mai celebru monument al veacului al XVII-lea, biserica Sfantii Trei Ierarhi din Iasi, ctitoria lui Vasile Lupu. Fatadele ei exterioare sunt acoperite in intregime cu minutioase sculpturi in piatra, cu motive eclectice sau de inspiratie orientala (armeano-georgiana, arabo-turca, persana), dispuse in benzi orizontale. Mesterii decoratori au fost desigur orientali, familiarizati cu asemenea podoabe sculpturale. Biserica este in plan trilobat -; urmand planul Galatei -; cu doua turle, una pe naos, alta pe pronaos.
Un alt monument din Iasi este biserica manastirii Golia, rezidita de Vasile Lupu, de mari proportii (39x13m., si 30 m. inaltime), cu sase turle, din care cele de pe naos si pronaos de mari dimensiuni. Se impletesc aici trei stiluri: cel bizantino-moldovenesc traditional (cu impartirea in cinci incaperi distincte, obisnuite la manastirile mari: pridvor, pronaos, gropnita, naos si altar), al Renasterii tarzii (decoratia exterioara, cu pilastri inalti, cu capiteluri corintice) si cel rusesc (sistemul de constructie al boltilor). Aceste trei biserici au servit ca model si pentru unele constructii ulterioare: Solca si Virnova (dupa Dragomirna), Cetatuia (dupa Trei Ierarhi, dar fara decorul exterior) si Casin (dupa Golia).
Un plan aparte prezinta biserica Sf. Sava din Iasi (1625), cu doua turle foarte joase, de aspect musulman, asa cum nu se mai intalnesc in arhitectura romaneasca, cu un turn -; clopotnita cu aspect de fortareata, avand tainita si meterez, iar deasupra camera clopotelor. Tot un plan aparte are si biserica fortificata Precista din Galati (1645), de plan triconc, cu turla pe naos si turn-clopotnita pe pronaos, conceput ca un turn de cetate, cu metereze si un foisor.
Pe langa acestea, o seama de alte biserici moldovene continua planul triconc traditional (Bogdana, Agapia, Hlincea, Sf. Onufrie din Siret s.a.). Un element nou, caracteristic bisericilor moldovenesti din acest secol, il constituie turnul-clopotnita ridicat pe pridvor, de regula cu doua etaje: tainita si camera clopotelor.
Epoca fanariota (1711/15-1821) reprezinta o perioada de declin si in istoria artei romanesti. Se inregistreaza doar cateva biserici monumentale din Tara Romaneasca, in schimb picturi mai multe, care urmeaza traditiile scolii brancovenesti, dar putine realizari sculpturale, miniaturistice si din celelalte ramuri ale artelor decorative. In toate ramurile artei se constata o influenta a barocului, mult raspandit atunci in toate tarile Europei, iar catre sfarsitul veacului XVIII si inceputul celui urmator, influente ale stilului neoclasic. In schimb, in toate tarile romanesti s-a dezvoltat o arta “populara” autentic romaneasca, realizata de constructori, zugravi, iconari, iesiti din mediul taranimii si al preotimii de mir.
In ce priveste arhitectura asa cum spuneam mai sus, s-au ridicat acum putine biserici monumentale. Biserica Stavropoleos din Bucuresti impresioneaza prin exceptionala decoratie picturala si sculpturala, in interior si exterior, si prin pridvorul cu coloane de piatra, inspirat dupa palatul brancovenesc de la Mogosoaia. Ctitoriile preotilor, ale targovetilor si ale poporului de jos au continuat traditiile stilului brancovenesc, pe care le-au adaptat, prelucrat si dezvoltat, dand nastere unor noi creatii in arta medievala romaneasca, cu o tendinta de simplificare a procedeelor, cu putina decoratie sculptata.
In Moldova, in prima jumatate a secolului XVIII nu intalnim monumente reprezentative. Abia in ultimile patru decenii ale secolului mesterii locali au inceput sa caute anumite formule proprii, combinand cateva elemente din arhitectura Tarii Romanesti cu altele, de provenienta locala, si cu elemente de décor baroc si clasic, venite prin intermediul Rusiei si al Poloniei (bisericile Sfintii Teodori, Curelari, Talpalari, toate in Iasi s.a.).
Cele aproximativ 200 de biserici de lemn din Tara Romaneasca si peste 260 din Moldova, marea majoritate apartinatoare acestui secol, au fie un plan dreptunghiular, fie unul trilobat, multe cu un pridvor deschis, pe latura de sud sau de vest.
Arhitectura bisericeasca din Transilvania medievala prezinta o nota aparte. Bisericile romanesti din secolele XIII-XIV, care au supreavietuit pana azi -; majoritatea ctitorii ale cnejilor locali-, sunt din piatra, de dimensiuni reduse si au un plan de “biserica-sala”, adica o nava longitudinala, in continuarea careia se afla absida altarului, mai scunda si mai ingusta, iar in partea vestica un turn -; clopotnita, de regula cu acoperisul piramidal. Acestui stil romanic (nava), impleteit cu goticul (turnul inalt), ii apartin bisericile din Strei, Santamaria Orlea, Ostrov, pesteana, Criscior, Ribita -; toate in jud. Hunedoara; Rimet, in jud. Alba s.a. Un stil aparte prezinta biserica din Densusu -; jud. Hunedoara (sec. X-XIII), construita din pietre si lespezi funerare romane, al carei nucleu principal este naosul patrat, avand in mijloc patru stalpi (din altare romane votive) care sustin un turn masiv. Biserica din cetatea Coltului, in aceeasi zona, avea aspect de fortareata, cu o nava ingusta si un mic altar patrat, deasupra caruia se ridica un puternic turn fortificat, cu doua etaje, - la care se ajungea printr-o scara mobila din exterior, - cu un acoperis de piatra, in forma piramidala.
Presupunem ca primele biserici de lemn din Maramures vor fi avut aceeasi forma pe care o intalnim in secolele urmatoare, adica o nava centrala, turn inalt pe latura de vest, cu un pridvor (cerdac) la intrare. Alte biserici din lemn vor fi avut forma caselor taranesti din zona respectiva.
In secolele XVI si XVII s-a mentinut tipul de biserica -; sala, de plan dreptunghiular, cu absida altarului la rasarit si un turn-clopotnita pe latura de apus. In schimb, biserica manastirii Prislop, rezidita in 1564 de domnita Zamfira, fiica lui Moise Voda a Tarii Romanesti, este in plan triconc, cu o turla pe naos, adica in stilul bisericilor muntene, ca marturie a neintreruptelor legaturi bisericesti si cultural-artistice dintre cele doua tari romanesti. Aceleasi constatari le putem face si pentru secolul al XVII-lea. Biserica din Turnul Rosu -; Sibiu, ctitoria lui Matei Basarab, are un plan treflat, iar fatadele exterioare sunt separate de un brau de factura munteana. Biserica Sf. Nicolae din Fagaras, ctitoria lui Constantin Voda Brancoveanu, are un pridvor deschis la intrare si turla pe pronaos, iar biserica manastirii Sambata de Sus, ctitoria aceluiasi domn, este de plan treflat, cu pridvor deschis la intrare, brau si turla pe naos, deci o serie de elemente specifice arhitecturii din Tara Romaneasca.
In secolul al XVIII-lea, dupa ce ortodocsii au fost nevoiti sa cedeze bisericile lor unitilor, si-au ridicat biserici noi, in functie de posibilitatile lor materiale. Numeroase biserici sunt ctitorite de negustori romani, ca o expresie a nazuintei lor de afirmare sociala si nationala. Predomina si acum stilul arhitectonic autohton, adica planul dreptunchiular, cu un turn-clopotnita pe fatada apuseana (Alba Iulia-Maieri, Cuvioasa Paraschiva din Rasinari, Saliste -;Grui, Avrig, Sibiel, Topircea, toate in jurul Sibiului, Simon -; Brasov etc.). Dar in a doua jumatate a secolului, in partile Sibiului si Brasovului isi face aparitia planul triconc de origine bizantina, venit din Tara Romaneasca.
Odata cu stapinirea Habsburgilor catolici in Transilvania si Banat, se face tot mai simtita prezenta stilului baroc in arhitectura laica si bisericeasca romano-catolica, influentand insa si pe cea ortodoxa. In acest stil au fost construite catedrala din Blaj, biserica Adormirea din Lugoj si a manastirii Sf. Simion Stalpnicul din Arad -; Gai. Influente ale barocului se observa si la bisericile Sf. Treime din Brasov, “a lui Bob” si cea “din deal” in Cluj, biserica “cu luna” si Velenta din Oradea s.a.
Alaturi de acestea, s-au ridicat acum numeroase biserici de lemn, specific romanesti, pe tot cuprinsul teritoriilor intracarpatice. De regula sunt construite intr-un plan simplu, dreptunghiular, cu incaperi dispuse in lungime: pridvor, pronaos, naos si altar. Cele din Maramures si Tara Lapusului se caracterizeaza printr-un turn inalt deasupra pronaosului, terminat cu un coif -; sageata; unele au si patru turnulete la baza coifului. Sunt renumite bisericile din Cuhea (azi Bogdan Voda), Dragomiresti (azi in Muzeul Satului din Bucuresti), Birsana, Oncesti, Rozavle, Botiza, Poienile Izei, Budesti, Giulesti, Calinesti, Moisei etc., toate in Maramures; Surdesti, Plopis, Valeni, Razoare, Rogoz, Libotin, Lapus, toate in Tara Lapusului; Cizer, Petrandu, Fildu de Sus, Zalnoc, Cehei, Poarta Salajului, Sinpetru Almasului, toate in Salaj (in acest judet sunt peste 60 de biserici din lemn); altele in partile Clujului, in judetul Hunedoara (peste 50), in Bihor -; impresionante prin arhitectura si pictura (Rieni, Bradet, Tilecus s.a.) -, mai putine in Arad si Banat. Multe din aceste biserici din lemn sunt zugravite de mesteri populari din partea locului.

Arta gotica

Pentru a putea intelege mai bine intreaga cultura gotica va trebui sa pornim de la inceputurile intregii arte si sa incepem chiar cu nasterea ei; sa coborim la artele antichitatii ca mai apoi sa ajungem in evul mediu, secolele XV-XVII si arta secolului XIX.

Dupa invaziile normande, ungare si serazine din secolul VIII, arta cunoaste o revigorare evidenta, care se exprima in Arta Romantica, incepind din secolul XII, si apoi in inovatiile Gotice. Hranit de spiritulaitatea crestina, atat stilul Romantic cat si cel Gotic sint reflectate credintei unei civilizatii dedicate in intregime glorificarii lui Dumnezeu.
Adjectivul "gotic" este inventat de umanistii renasterii italiene, desemnand cultura care s-a dezvoltat in occident intre secolele XII si XVI. Acest calificativ se aplica mai intii arhitecturii, apoi, in ansamblu, artelor si, in sfirsit, intregii culturi a acestei perioade. Arta Gotica a fost mult timp privita cu desconsideratie si nu se ezita in a-i distruge operele; a fost reabilitata abia in secolul XIX de catre reprezentantii Romantismului.
Arta Gotica apare la mijlocul secolului XII, o data cu construirea corului bazilicii Saint-Denis, la initiativa Abatelui Suger. Foarte rapid, se extinde in toata arhitectura franceza si, de aici, in intreaga Europa. Perioada de extindere a artei gotice acopera un spatiu geografic foarte important. La Nord, patrunde in Scandinavia; la Est, atinge Polonia, iar la Sud, cucereste o parte din Orientul Latin, pina in Cipru si insula Rhodos. Astfel, Cultura Gotica apare ca un liant al acestei Europe divizate din punct de vedere politic.
Italia, insa, face exceptie de la aceasta regula; ea remine pentru mult timp inchisa artei gotice, careia ii da o interpretare cu totul originala, neretinand din ea decat aspectul decorativ. In plus, la mijlocul secolului XIV, in Toscana se dezvolta o arta noua- Renasterea-, care va pune capat treptat Goticului, catre mijlocul secolului XVI.
Pentru gotici, elanul gotic ramine acesta: "Dumnezeu este lumina. Arta gotica este profund legata de aparitia oraselor, spre deosebire de Arta Romanica, ce ramine o arta mai mult rurala. Municipalitatile construiesc edificii religioase in mijlocul oraselor; catedralele, din ce in ce mai inalte, reflecta orgoliul fiecarui oras.
Manastirea Saint-Denis, reconstruita la initiativa abatelui Suger, propune o arhitectura complet noua; pentru prima data, cu adevarat, Arhitectura Gotica isi face simtita prezenta in Pronaos (sfintit in 1140), si, mai ales, in jurul corului, in Deambulatoriul Dublu (sfintit in 1144), unde bolta in cruce pe ogive este sistematic legata de folosirea arcului frant. Din acest moment aceasta tehnica va fi pe deplin stapanita. Boltile se sprijina pe coloanele fine, dand edificiului un aspect de o inedita suplete si gratie. Zidurile, al caror rol de sustinere este diminuat, sint strapunse de goluri ornate cu vitralii care permit o iluminare abundenta. Arhitectii gotici isi bazeaza lucrarile pe trei principii esentiale: marirea deschiderilor; cresterea inaltimii edificiului si cautarea unui spatiu omogen.
In Arhitectura, Saint-Denis serveste ca model pentru o intreaga categorie de constructii apartinind Goticului Timpuriu. Aceste catedrale marcheaza trecerea de la Arta Romanica; ele se caracterizeaza printr-o elevatie cu patru etaje: arcade mari, tribune, triforiu si ferestre inalte. Tribuna este o ramasita a artei romanice, folosita ca element de sustinere a boltilor pe stilpi. In plus, pentru a suporta greutatea boltilor, din ce in ce mai largi, se adauga, la fiecare travee, un al treilea arc de ogive. El joaca rolul unui fals dublou si permite adaugarea unor stilpi intermediari. Boltile devin, asadar, sexpartite. Catedralele din Laon, Soissons sau Noyon sint construite dupa aceste principii. in vreme ce numeroase edificii romanice sint inca construite pretutindeni in Franta, unele regiuni adopta elemente ale goticului "plantagenet" (folosit, de exemplu, la Angers), adauga structurii romane, bolti de ogive foarte curbate (numite bolti angevine). Ordinul Cistercian adopta, la rindul lui, fara rezerve, goticul, caruia ii apreciaza puritatea si simplitatea.
Anglia este prima tara din Europa care reia innoierile franceze, datorita arhitectului Guillaume de Sens, constructorul catedralei din Canterbury, catre 1174. Acest stil, care alatura modelelor franceze traditia decorativa engleza, este numit Early English.
Arcul butant apare in jurul anului 1180 la Notre-Dame din Paris; el produce o adevarata revolutie in arhitectura, proiectind spre exterior impingerile boltii, el atrage dupa sine disparitia tribunei (elevatia este, deci, cu trei etaje), si reducerea definitiva a greutatii masei murale. Boltile sint simplificate, cvadripartite, inscriindu-se in travee de tip Barlong (vuta pe incrucisarea ogivelor, al carui plan formeaza un dreptunghiular prelungit, in sens perpendicular pe directia navei), aceasta descoperire permite arhitectilor sa mareasca elevatia si sa simplifice formele si planul edificiilor.
Entuziasmul pentru constructii este mare; doua mari catedrale trec drept model: Chartres, "laboratorul" arhitecturii gotice clasice; si de o mai mica importanta, Bourges. Aceste doua modele sint larg adoptate in Franta, si variantele locale se estompeaza.
Secolul XIII este, de asemenea, si cel al expansiunii artei gotice pretutindeni in Europa. In Anglia, constructiile reprezinta sub forma unor mari ansambluri, legind catedrala cu Claustrul (curte de forma patrata situata intr-o manastire. Este inconjurata de o galerie cu arcade permitind circulatia intre diferite cladiri ale comunitatii religioase), si cu sala capitulara (intr-o manastire catolica, incaperea unde se aduna consiliul; adunarea calugarilor). In interior, orizontalele sint mai incarcate in raport cu verticalele si elementele decorative abunda (ca la catedralele din Lincoln sau din Wells).
Edificiile spaniole sint mai apropiate de modelul francez si adopta intr-un mod mai special planul foarte omogen din Bourges, ca, de exemplu, la Catedrala din Burgos.
Italia si Sfintul Imperiu ramin foarte retinute fata de inovatiile gotice; in interiorul edificilor, sculptura devine mai discreta, cu scopul de a nu intrerupe continuitatea sprijinului coloanelor de stilpi. In exterior, tipul nou de Statui-Coloane apare in Spalete, de o parte si de alta a Portalului, ca la Chartres. Aceste statui hieratice si prelungi sint adosate coloanelor si se inscriu in forma acestora. Rapid, sculptura isi incepe cucerirea autonomiei in raport cu arhitectura. Sculptorii se angajeaza in cercetari de tip realist si naturalist, atat la nivelul stilului, cat si la cel al Iconografiei.
Arta Vitraliului cunoaste un mare avint (o data cu marirea suprafetei ferestrelor inalte, rozalelor, etc), in detrimentul frescei, capatind un rol didactic. Miniatura se detaseaza treptat de stilul romanic; ea se inspira din Arta Vitraliului, imitandu-i atat siluetele delicate cat si efectele grafice.
Incepind din a doua jumatate a secolului XIII, unitatea artistica a Europei este zdruncinata: artele nu mai sint subordonate arhitecturii si scolile regionale se dezvolta considerabil. Prabusirea boltilor catedralei din Beauvais in 1284 pune capat tentativelor mereu mai indraznete pentru cresterea elevatiei edificiilor. Acest eveniment marcheaza limita cautarilor Goticului Clasic. Deja, din 1250, se dezvolta la Paris un curent arhitectural mai putin grandios, asa-numit Reionant. Caracterul "structural" al arhitecturii gotice este dezvoltat cu o indrazneala excesiva. Boltile si stilpii sint subtiate la maximum, in timp ce vitraliul capata o tot mai mare importanta. Arhitectului Pierre de Montreuil i se datoreaza cele mai frumoase realizari ale acestui stil, indeosebi la Sainte-Chapelle (sfintita in 1248).
Anglia cunoaste una din fazele cele mai fecunde ale arhitecturii sale cu Decorated Style; acest stil, care domina din a doua jumatate a secolului XIII pina la mijlocul secolului XIV, se caracterizeaza printr-o foarte mare diversitate de forme, dar si printr-o tendinta foarte puternic marcata de ornamentatie, ca in Catedrala din Wells. Elemente decorative: Lierne (nervura suplimentara, care leaga cheia de bolta de una dintre cheile secundare ale unui tierseron), tierseroane (nervura suplimentara intr-o bolta in ogiva care nu se uneste cu cheia boltii centrale), chei pandante (piatra asezata in punctul de intilnire al nervurilor unei bolti si ale carei sculpturi se prelungesc sub forma unei stalactite), exuberante evantaie Fan Walts (cum sint cele din Catedrala din Gloucester), au invadat boltile. In a doua jumatate a secolului XIV, se dezvolta Perpendicular Style, ca reactie la decorarea luxurianta a Decorated Style. Acest stil acorda intiietate liniilor orizontale si verticale precum si transparentei compozitiei; el se prelungeste de-a lungul intregului secol XV.
In Sfintul Imperiu, situatia este mult diferita, pentru ca goticul francez apare abia in a doua jumatate a secolului XIII. Cei doi poli de implantare a arhitecturii gotice sint Strasbourg si, mai ales, Koln. Adoptarea modelelor franceze se face cu un cert decalaj cronologic; el este de scurta durata pentru ca, incepind din anii 1350, apare tipul specific german de Biserica-Hala (biserica in care cele trei nave, centrala-colaterala, au aceeasi inaltime, ceea ce da nastere unei structuri generale cu un caracter profund unitar), el va domina de acum inainte, cu un plan care incearca sa organizeze spatiul omogen. Stilpii nu mai au spatiul interior; liniile nu mai accentueaza verticalitatea, dar permit o libertate a privirii de-a lungul spatiului. Praga, noua capitala construita pentru imparat, incepind de la mijlocul secolului XIV, devine un focar artistic important, ea apare ca unul dintre centrele acestui stil, in special o data cu construirea catedralei Svaty Vit, sub conducerea arhitectului si sculptorului Peter Parler.
In a doua jumatate a secolului XIII, sculptura reapare in interiorul edificilor; in timpul domniei lui Ludovic cel Sfint, se dezvolta la Paris un stil gratios numit Stilul Parizian. In siluetele elegant unduitoare, pe fetele fine, cu ochi migdalati, cu pometi proeminenti, nas mic si suris dulce, apare un oarecare Manierism. Acest stil se regaseste la minunatul inger surizind din Catedrala din Reims. El se prelungeste pe durata intregului secol XIII, in statura monumentala precum si in artele decorative. Statuile de devotiune se multiplica, si Fecioara cu pruncul devine o tema favorita. Paralel cu acest stil elegant, in plastica funerara se dezvolta un curent realist care cunoaste un mare avint, incepind de la sfirsitul secolului XIII. Cautarile in aceasta directie duc la aparitia portretului, la mijlocul secolului. Sub domnia lui Carol al V-lea (1364-1380), al carui macenat este foarte important; sculptori precum Andre Beauneveu (autorul statuii Gisant, statuie reprezentind personajul defunct, pe lespedea mormintului, a regelui Carol al V-lea), ating o putere de expresie neegalata pina atunci.
In Sfintul Imperiu se dezvolta un curent cu o expresivitate exacerbata. Iconografia se modifica pentru a sustine teme care exprima durerea (pieta de exemplu o reprezenta, in Arta Occidentala; pe fecioara Maria tinindu-si fiul, pe Christos, mort pe genunchi, sau Cina cea de Taina; reprezentind ultima masa luata de Christos impreuna cu apostolii sai, cu prilejul careia a introdus Euharistia). Chipurile sint tratate cu realism si puternic individualizate. Printre cele mai mari succese ale acestui tip de sculptura se numara Ciclul de Gisanti executat de Peter Parler in interiorul si in exteriorul catedralei Svaty Vit din Praga.
In Anglia, ornamentatia exuberanta a interioarelor nu lasa decat putin loc sculpturii. Structura ramine, deci, foarte prezenta pe fatade (exemplu:Exeter). Figurile sint deosebit de prelungi si tratate intr-o maniera grafica; sculptura funerara repurteaza un succes de seama, ea preconizeaza utilizarea unor materiale originale ca bronzul sau arama, din care este facut minunatul gisant al Printului Negru din catedrala din Canterbury.
In schimb, statura spaniola adera fara rezerve la stilul francez; numai cateva compozitii, cum este cea a catedralei din Leon, dovedesc originalitatea.
Parisul ramine focarul principal al artei gotice, de unde stralucirea sa se propaga in intreaga Europa. Sub influenta statuarei si datorita anumitor inovatii tehnice, artele minore dezvolta stilul gratios, care se accentueaza sub domnia lui Filip cel Frumos (1285-1314). Inal doilea patrat al secolului XIV, apare stilul "de curte", care amplifica excesiv eleganta si manierismul stilului parizian, pentru a ajunge la siluetele sinuoase cu modeleu cald si cu pliuri catifelate. In secolul XIV, Arta Vitraliului tinde sa devina o imitatie a picturii, in special prin utilizarea sarii "galben de argint", (sare de argint care, dupa ardere, coloreaza sticla alba in galben; foarte mult intrebuintata in tehnica vitralului).
Italia ocupa un loc aparte in arta europeana a secolului XIV. In momentul in care se impune arta gotica, Toscana devine locul unor incercari complet noi, care anunta Renasterea. In Italia, adoptarea goticului francez se opreste la decoratie, deoarece structura edificiilor italiene ramine fundamental romanica. Astfel, in edificii precum catedrala din Siena sau cea din Orvieto, se observa o crestere a elevatiei, iar la exterior apar pinaclul (element de forma piramidala, plasat in partea superioara a unui contrafort sau a arcelor butante ale culeelor. Acest element de constructie intareste inertia ansamblului), si croseta gotica (ornament in piatra, sculptat sub forma de crosa vegetala, plasat uneori pe muchiile unui element arhitactural), precum si rozase mari in centru si turnulete-clopotnita (ornament la baza flesei sau la unghiurile cladirii, va lua forma din ce in ce mai svelte, avind muchiile acoperite cu crosete),de fiecare perte. In interior, insa, chiar daca se foloseste uneori bolta pe ogive incrucisate, posibilitatile ei arhitectonice ramin neutilizate. Cat priveste arcul butant, acesta nu apare niciodata in arhitectura italiana, care foloseste contraforturi puternice sau tiranti de fier pentru a propti impingerile zidurilor. In plus, sint continuate caracteristicile tipic italiene, ca decorarea cu marmura policroma sau separarea constanta a clopotnitei de restul edificiului
Pictura detine un loc foarte important in arta italiana. Arta Frescelor ramine esentiala in decoratia interioara a edificiilor religioase, deoarece zidurile nu pot fi strapunse de deschideri foarte mari care sa fie acoperite cu vitralii. In plus, traditia bizantina, foarte prezenta in secolul XIII, face sa devina curenta practica picturii pe panouri de lemn. La sfirsitul secolului XIII, pictori precum Cimabue la Florenta, sau Duccio la Siena, introduc primele accente naturaliste in rigoarea si frontalitatea picturii bizantine. Dar cel care revolutioneaza pictura este Giotto. Cercetarile lui merg in directia profunzimii spatiului, a redarii volumelor, a interpretarii caracterelor personajelor, a compozitiei si a simplificarii formelor. Arta lui inaugureaza Pre-Renasterea. Scoala florentina se inscrie pe linia preceptelor lui Giotto. In privinta scolii din Siena, si ea are o foarte mare importanta, dominata fiind de personalitatea pictorului Simone Martini. Stilul acestuia este marcat de spiritul elegant al goticului, reprezentind corpuri fine si serpuitoare, cu o atentie deosebita acordata blindetii culorilor. Simone Martini isi incheie viata la curtea papei din Avignon, devenita un mare centru artistic; el este initiatorul primei scoli din Avignon care, dominata de pictorii italieni, reproduce gratia scolii din Siena.
Secolul XV este secolul mecenatului curtilor princiare, care devin centre artistice internationale; arta europeana regaseste astfel o oarecare unitate, ea este marcata de dorinta etalarii luxului si a formelor extravagante.
Arhitectura este dominata de Goticul Flamboiant. Noutatea nu rezida in structura edificiilor, ci in exuberanta decoratiei: aceasta se intilneste pretutindeni in Europa. Planurile sint foarte variate, punind un accent deosebit de interioarele ample. Cladirile se transforma in adevarate pagini sculptate; exterioarele sint acoperite cu gabluri (fronton triunghiular ascutit plasat deasupra usilor, a ferestrelor sau a portalurilor gotice), ajurate si muluri, cu inflexiuni curbe, agitate, asemenea unor flacari (de unde si denumirea de Arhitectura Flamboaianta). In interior, boltile se acopera cu o retea de liorne si tierseroane, iar liniile orizontale sint puternic accentuate. Santierele acestor edificii dureaza adesea foarte mult timp si au caracter international, cum s-a intimplat cu catedrala din Milano. Constructia acesteia se intinde, de fapt, de la sfirsitul secolului XIV pina in secolul XVI, iar proiectul este condus succesiv de arhitecti italieni, francezi, germani, apoi din nou francezi etc. acest stil se regaseste in arhitectura civila care isi pierde aspectul fortificat, cum este palatul Jacques Coeur din Bourges.
Sculptura cunoaste in intrega europa o mare dezvoltare; incepind din 1380, sculptorul Claus Sluter, activ in Burgundia, aduce o mare schimbare in compozitia statuara. Intr-adevar, sculptura sa emana o mare forta, conferita de drapaje ample si domoale, care se joaca cu lumina. Profunzimea psihologica a chipurilor este frapanta; aceasta maniera, care cunoaste o mare raspindire europeana, pune capat suavitatii sculpturii franceze. Lucrarile lui majore sint; Portarul manastirii Champmol (1385-1389), si Fintina lui Moise (1395-1405). Totusi, la mijlocul secolului XV, centrul Frantei revine la un stil mai blind si mai senin, denumit "destinderea artei franceze".
In jurul anului 1400, se dezvolta pictura de Sevalet (suport din lemn pe care se aseaza tabloul pentru a fi pictat; pictura de sevalet se refera la tablourile de sine statatoare cu dimensiuni relativ restrinse, realizate pe un sevalet). In toata Europa apare un stil elegant, numit "al goticului international", si care propune un ideal fastuos, cavaleresc, favorizind culorile vii, poleirea de aur si personajele cu siluete delicate.
Spre 1420, pictorul flamand Jan Van Eyek revolutioneaza acest stil; el dezvolta o perspectiva rationala si rezolva problema utilizarii luminii in redarea modeleurilor (impresie de relief, obtinuta prin variatia culorilor si prin opozitia dintre zonele de lumina si cele de umbra). Intr-adevar, modelul e obtinut prin jocul transparentelor straturilor succesive de culoare, aplicate pe un fond de culoare alba, care reflecta la maximum lumina. Forta picturii sale consta si in atentia speciala pe care o acorda notarea detaliilor. Aceasta scoala a primitivilor flamanzi influenteaza toata Europa; Sfintul Imperiu, cu pictori precum Grunewald, se detaseaza de influenta franceza si adera fara conditii la noul stil. Pictorii renasterii italiene asimileaza si ei inovatii flamande.

Arta evului mediu

Ø Pe urmele lui Dracula
Ø Arta Bisericeasca in evul mediu
Ø Arta Gotica Universala

AUTORI:

Bibliografie:

Andreescu, Stefan, “Vlad Tepes (Dracula)”, Ed. Enciclopedica, Bucuresti
Evseev, Ivan “Dictionar de simboluri si arhetipuri culturale”, Ed Amarord,
Mihai, Manea “Istoria romanilor”, EDP, Bucuresti
Porter, Ray “The historical Dracula”, www.dracula.com/history
Encarta Enciclopedia 2001