Personalitatea cea mai reformatoare a epocii(inceputul secolului XX n.s.) este Spiru Haret. S-a nascut la 15 februarie 1851 la Iasi. Studiile si le-a facut la Dorohoi, Iasi si Bucuresti. In 1862 intra ca bursier(era copil sarac dar foarte dotat pentru studiu) la liceul Sf. Sava. In decembrie 1870, desi student in anul II la fizico-matematica, obtine prin concurs catedra de matematica la Seminarul central. Dupa un an a renuntat la catedra si si-a continuat studiile la Universitate. Isi ia licenta in 1874, la 23 de ani. Se inscrie la concursul de bursa instituit de Titu Maiorescu; reuseste si pleaca pentru doi ani la Paris. In 1874 isi ia licenta in matematica, iar in august anul urmator in fizica. Doi ani mai tarziu isi ia doctoratul tot la Paris, cu teza “Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”, ducand mai departe si corectand cercetarile lui Laplace, Loius de Lagrange si Denis Poisson asupra varietatii axelor orbitelor planetare. Haret pune in evidenta “termenii seculari puri” si pentru “gradul al treilea”, ceea ce infatisa intr-o alta lumina stabilitatea sistemului planetar. Eruditul matematician si astronom Jules Henri Poincaré observa: “In 1878 Spiru Haret a dovedit existenta termenilor seculari de gradul III si acest rezultat a provocat o mare uimire” In 1885 teza de doctorat al lui Haret e republicata in Analele Observatorului Astronomic din Paris. Din nou de Poincaré in 1889. Facultatea de stiinte din Paris trimite o adresa Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice felicitand Romania, tara care a produs si poseda asemenea talente. Tarziu, in 1976 cu prilejul implinirii a 125 de ani de la nasterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud si longitudine 176 grade vest, in partea lunara invizibila, a primit numele lui Haret. Era primul roman care anunta valoarea, confirmata mai apoi, a scolii romanesti de matematica. e5y21yz
Spiru Haret putea sa ramana in Franta profesor universitar. A preferat insa Facultatea de Stiinte din Bucuresti, unde devine profesor inca din 1878 in urma unui stralucit concurs(din 1882 profesor de geometrie analitica la Scoala de Poduri si Sosele). Profeseaza pana in 1910, cand se pensioneaza, ba si dupa aceea, pana la moarte, tinand prelegeri de popularizare la Universitatea populara. In 1910 publica Mecanica sociala, la Paris si Bucuresti, utilizand pentru prima oara, matematica in explicarea si intelegerea fenomenelor sociale.
Dar marile realizari ale lui Haret nu sunt totusi in stiinta. El si-a parasit aproape creatia de specialitate, care ar fi putut fi atat de bogata, dupa atat de remarcabile inceputuri, pentru a se pune “la dispozitia evolutiei mediului social caruia apartinea”.
Tot geniul sau creator aici se remarca. Inca din 1879 Ministerul Cultelor si Instructiunii incepe sa-l solicite. Inspecteaza scoli si face rapoarte, prezideaza comisii de examinare, este membru in altele. In 1882 e numit membru in Consiliul Permanent de Instructiune. In 1883 P.S. Aurelian il numeste inspector al scolilor. Il cunoaste bine pe D.A. Sturza, mai ales de la Academia Romana al carei membru corespondent ajunge Haret din 1879(D.A. Sturza era membru activ din 1871). Un om cu care se intelege de la inceput. Extraordinara pasiune de munca a unuia ca si a celuilalt e principalul element de legatura.
In 1885, D.A. Sturza, ajungand ministru la Culte si Instructiune Publica, il cheama pe Haret ca secretar general al ministrului(Haret tocmai publicase, cu cateva luni inainte, un Raport asupra starii scolilor, foarte documentat cu un mare curaj in sustinerea opiniilor). Cu Haret langa el, Sturza incearca reorganizarea invatamantului, dupa ce mai inainte, pe acelasi teren, esuasera P.P. Carp, Titu Maiorescu si V.A. Urechia. Nici Sturza nu e mai norocos, dar proiectul lui era foarte bine studiat si documentat(va fi un izvor pentru reformele lui Take Ionescu si Petru Poni). De pe urma colaborarii de acum, Sturza va ramane cu un mare respect pentru capacitatea lui Spiru Haret, si, ulterior, dupa ce ajunge lider al PNL, va pastra pentru el o calda pretuire. Gheorghe Adamencu isi aduce aminte ca in vremea marilor economii din 1901-1904, cu ocazia unor sporuri bugetare propuse de Haret, i-a spus: “Pentru Haret trebuie sa facem tot ce putem”. Si-a taiat de la ministerul de unde era titular ca sa indeplineasca cererea lui Haret. Cu D.A. Sturza in fruntea guvernului, Spiru Haret va fi de trei ori ministru al Instructiunii Publice, intre 31 martie 1897 -; 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 -; 22 decembrie 1904 si 12 martie 1907 -; 29 decembrie 1910, perioada in care a reorganizat intregul invatamant romanesc. Ministru atata timp, Haret a avut posibilitatea pe care alti ministrii ai Instructiunii de mai inainte sau dupa el, n-au avut-o(nici V. Conta, nici T. Maiorescu sau D.A. Sturza, Take Ionescu, P. Poni, C. Marzescu, S. Mehedinti, P.P. Negulescu, I. Popovici…) aceea de a-si pune legile in aplicare, exemplu, rar in Romania, al unei opere de mare continuitate. El s-a devotat cu totul scolii si a avut marea intelepciune de a sti sa se faca tolerat de morala epocii pentru a-si trece realizarile. A fost in adevar apostol, dar fara sa se faca vreodata caz de apostolatul sau, un apostolat ce facea impresia ca se ignora -; cum bine remarca Vasile Bancila. Mare in simplitatea felului sau de a fi , Haret, in situatia in care a ajuns, gratie insusirilor sale, a stiut sa-si gaseasca colaboratori admirabili si sa fie necontenit inconjurat de increderea lor. In guvern era stimat si pretuit de toti colegii. Nu refuza niciodata un serviciu(totdeauna cand se faceau bugete stiinta lui de matematica era o binefacere pentru guvernele liberale). Modest in pretentiile sale, la guvern sau in afara lui ramanea acelasi om.
Amintirile legate de Haret sunt emotionante. Prin opera sa, dar si prin felul sau de a fi, Spiru Haret a creat in opera un adevarat curent, haretismul. Esenta lui a constat in introducerea factorului cultural si economic in masa poporului roman, adica la sate, servindu-se pentru aceasta in primul rand de invatatori.
Metodele folosite de Haret nu sunt extraordinare. Sunt luate din arsenalul vremii. Dar a stiut sa le promoveze cu mare consecventa si inalta cunoastere a firii omenesti. Iata, de pilda, spre deosebire de oamenii politici ai vremii, aproape de toti, Spiru Haret are o extraordinar de bogata corespondenta, deopotriva trimisa si primita. Pentru ca el, ca nimeni altul “a avut idea si mai mult decat atat, a avut indemnul inimii -; sa raspunda fiecarui invatator(si nu numai invatatorilor) care I se adresa direct”. Si raspundea cu “domnule invatator” si raspundea cu “al dumitale devotat”. E lesne de inteles ce simtea invatatorul caruia I se adresa astfel. Ii dadea impresia clara ca e un om util societatii. Aveau acest sentiment si cei care nu-I scriau, dar stiau ca-I pot scrie, ca e cineva din lumea inalta de acolo de la Bucuresti care se intereseaza si de ei, de munca lor. Scrisorile lui Haret depaseau nivelul individual asupra celui care ii scria si “se constituiau intr-un fenomen pentru intreaga invatatorime si pentru multi altii: preoti, profesori, cooperatisti”. “Dupa conceptia unora domnilor, -; spunea Spiru Haret la 4 decembrie 1903 -; in Camera -; ar trebui ca ministrul Instructiunii sa fie un Dalai Lama de care sa nu se poata apropia nimeni si nimeni dintre dascali sa-I nu poate vedea fata. Conceptiunea mea, d-lor, e alta: eu cred ca ministrul, oricare ministru, este dator sa fie in cea mai aproape atingere cu toti cei pe care este chemat sa-I administreze. Sa le dea indemnuri si sa le dea sfaturi; sa le dea invataminte, sa-I certe atunci cand ei gresesc. Eu asa fac. Este o munca foarte mare pentru care mi-o dau pentru aceasta, dar nu-mi pare rau de dansa.” Unii chiar au zis ca aceasta corespondenta este cheia fenomenului Haret, a haretismului. Haret avea incredere in oameni si stia sa-I faca colaboratori. Nu umbla cu rafinamente de tactica. Take Ionescu promisese o data un serviciu unui partizan politic. N-a putut sa-l satisfaca si atunci l-a vizitat pe solicitant la hotel pentru a-I spune ca nu s-a putut tine de cuvant. Omul a fost foarte flatat si I-a ramas recunoscator pe viata. Spiru Haret nu facea astfel de gesturi. El era dintr-o bucata. Nu cauta admiratie, ci eficienta. Scrisorile sale sunt pline de sfaturi, de indrumari, de raspunsuri fara ocolisuri. Sunt sincere si directe. Nu-l intereseaza scrisoare ca atare, care e pentru el un mijloc, ci continutul ei, pe care nici nu s-a gandit sa-l de altfel decat simplu si direct. Haret nu scotea copii de la scrisorile sale, cum se intampla cu Titu Maiorescu, de pilda. El nu scria pentru posteritate, ci pentru acea clipa de viata pe care o traia. Cu felul sau de a fi, Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesiei de invatator, intr-o vreme in care profesorul era banuit a fi instigator. El a transformat invatatorul in educator, pe unii chiar in apostoli. “Haret e o dovada de ce poate sa faca un om cand se acorda cu vremea sa, cand stie totusi sa se distanteze de ea prin ideal si cand are institutia si instinctul metodei adevarate”(V. Bancila)
Pentru a da invatatorilor o pregatire mai adecvata, Haret reorganizeaza scolile normale. Introduce in cadrul lor lucrarile practice, agricole(“invatatorul sa fie satean el insusi si prin urmare sa pastreze iubirea pamantului si deprinderea de a-l lucra”). In 1903, ridica numarul anilor de studiu de la 5 la 6 ani, ceea ce a ramas dupa sine o schimbare importanta a programelor in asa fel incat sa implineasca un deziderat: “invatamant practic pentru viata, potrivit nevoilor noastre social-economice, precum si aspiratiilor noastre nationale”. Pentru nevoia de informare a invatatorilor creeaza Biblioteca pedagogica in cadrul careia tipareste, prin Casa Scoalelor mai ales, traduceri din literatura pedagogicaatau doar calitat. Examenul de capacitate este reorganizat, inlaturandu-se probele pur teoretice, care const ea bruta de cunostinte pe care le poseda candidatul. In locul lor s-au introdus probe practice. Haret a facut tot ceea ce era posibil petru a da invatamantului normal directia cea mai potrivita acelui timp, nevoilor nationale, economice si sociale romanesti: “Negresit nu s-a spus ultimul cuvant in materie de organizare a invatamantului normal. Mai avem multe de facut, de adaptat, de schimbat. Totusi, scolile normale sunt din mandriile, din podoabele cele mai stralucitoare cu care ma falesc” -; declara ministrul .
Dupa perioada studiilor Spiru Haret a dat mijloace invatatorilor sa-si construiasca o stare morala si materiala prin Casa Scoalelor, pentru infiintarea gospodariilor lor, apoi prin Casa de credit, economice si ajutor al corpului didactic, prin concursul pentru admiterea pe loc a invatatorilor, prin subventiile si premiile pentru cercuri, scoli de adulti, lucru manual, gradini scolare, prin legea care asimila pe invatatori cu satenii(le-a dat celor dintai dreptul de a cumpara pamant ca sa poata deveni si ei gospodari si fruntasi ai satelor). Prestigiul invatatorilor a sporit prin activitatea lor in cadrul bancilor populare si al cooperativelor satesti.
Din 1900 invatatorii isi tineau regulat congresul lor, unde discutau chestiuni la ordinea zilei in invatamantul primar.
La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit si isi nota in carnetul sau orice idee buna care putea fi luata in seama. Se declara colaboratorul lor, al invatatorilor, nu seful lor: “Eu privesc pe toti cei care fac parte din acest corp ca pe niste barbati meniti a aduce la indeplinire o mare opera. Intr-adevar, corpul didactic, care in trecut isi limita toata activitatea in treburile pur scolare, azi se manifesta in mod foarte larg, luand parte insemnata in evolutia activitatii noastre sociale. Va ramane sa mentineti locul inalt pe care l-ati castigat singuri in fata lumii.” Sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucuresti, din 1904. Li s-a oferit invatatorilor posibilitatea sa se considere nu doar simpli slujbasi al statului, ci sa-si inmulteasca singuri ocupatiunile, sa fie elementele cele mai active ale comunitatilor in mijlocul carora traia traiau “sa atace din toate partile ignoranta” cum spunea Fl. Cristescu -; un invatator de la Rosiori de Vede raspandind cat mai mult si cat mai departe “lumina cea binefacatoare a culturii”. Pentru aceasta a introdus in programele scolilor normale studiul contabilitatii, masuri despre datoriile invatatorilor, despre cum se pregatea si cum se tinea o conferinta etc. Dupa absolvire invatatorii erau chemati la conferinte judetene, la cercuri culturale, la congrese pe tara. Haret a initia calatoriile de vacanta, pentru ca slujbasii scolilor sa-si cunoasca tara si sa vorbeasca copiilor despre ea. Multi dintre ei au si lasat si pe hartie impresiile lor. Pe unii invatatori I-a trimis in tarile straine sau in tarile Apusului, in Danemarca, Suedia, Norvegia, Germania, Olanda, Belgia sau Italia si sunt multi dintre acestia care au ajuns apoi in fruntea institutiilor culturale din tara.
Invatatorul trebuie sa fie, dupa Spiru Haret, cel putin ca intentie “harnic, modest, devotat si muncitor priceput, muncitor pentru indreptarea spre bine a tarii noastre”. La 24 ianuarie 1908 Haret declara in Parlament: “M-am straduit ca din invatatori si preoti sa creez o forta pe care s-o indreptez intreaga contra starii de ignoranta si de decadere a taranimii sub toate formele ei”
A reusit el? Nicolae Iorga rezuma gandul foarte multor romani cand spunea la Congresul invatatorilor din 1907: “cand va vorbesc despre el, in semn de respect, sculati-va in picioare. Cati stiutori de carte erau in Romania? In 1899 recensamantul stabileste 22%, din totalul populatiei. In 1909, din 5 047 342 locuitori de peste 7 ani, 1 986 982 stiu carte. Deci un procent de 39,4% dintre acestia 106 713 aveau studii superioare.” Nu era mult. Dar stiinta de carte facea pasi insemnati. O crestere, iata, de 17% in zece ani. Ea apare si mai importanta daca ne raportam numai la populatia rurala, unde de la 15,2% stiutori de carte din 1899 se ajunge la 34,7 in 1909. Progresul se datora atat mersului natural al lucrurilor, sporului populatiei, cat si masurilor intelepte ale lui Spiru Haret. In cele mai multe state europene de atunci sarcina invatamantului o purtau comunele. La noi numai partea materiala era pe seama comunelor, plata corpului didactic intrand in sarcinile statului. Haret creeaza mereu noi posturi de invatatori(sporul e circa 200 pe an intre 1896 -; 1910, cu exceptia anilor 1899 -; 1904, ani de criza). In 1910 erau 4 695 de scoli rurale. Alte cateva cifre: in 1910 numarul promovatilor se ridica la 306 123(in 1894 fusesera numai 90 6066). Prin circularele sale, repetate si amanuntite, prin tot felul de interventii determina si o sporire corespunzatoare a localurilor de scoala. Intre 1897 -; 1910 s-au ridicat in toata tara 2 343, din care 1980 in timpul in care Haret a fost ministru. Cat efort pentru dotarea acestor localuri! Pentru ca bugetul statului si al comunelor nu ingaduia impartirea gratuita de carti, dupa cum se facea in unele state, Haret a dispus editarea lor de catre minister pentru a le face mai ieftine. In felul acesta a si dobandit cam 30 000 lei pe an cu care dadea gratuit carti la cei mai saraci dintre elevi. In 1903 a simplificat programul invatamantului primar, dand importanta materiilor de interes practic. El extinde insemnatatea lucrului manual, legiferata de Take Ionescu in 1893. Pune in practica cu adevarat necesitatea unui adevarat invatamant agricol. Cat n-a facut in aceasta privinta! Apelurile sale catre proprietari si arendasi pentru a pune la dispozitie pe langa scoli loturi de cultivat si de gradina n-au ramas fara raspuns in cele mai multe locuri. A creat posturi de invatatori agricoli ambulanti, a instituit sarbatoare sadirii pomului, I-a asociat pe scolari la castigul material obtinut din cultura pamantului. Scolile profesionale agricole si comerciale -; cu exceptia celor agronomice si silvice -; apartinea u tot de Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor, nu de cele ale Industriei si Agriculturii. Aceasta pentru uniformizarea pregatirii. Fiecare profesiune isi avea scoli poprii primare, secundare si superioare. Prin legea din 1898 limba latina a fost scoasa din clasele cursului inferior. Termenul alegerii profesiunii s-a prelungit pana la al 15-lea ani de varsta. Scoala secundara avea, aproape ca peste tot in Europa, opt clase. Cursul inferior era unificat in toata tara.
“Organizarea scolii secundare romane este cea mai frumoasa si cea mai unificata din Europa” -; scria ziarul Maghiarorzag la 24 martie 1911, uimit ca in Romania s-a rezolvat unificarea tuturor scolilor secundare, idee aparuta in Germania dar nici acolo complet generalizata.
“Romania este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene si si-o insuseste ce l mai curat -; scria acelasi ziar maghiar. Ungaria deja demult nu-si mai indeplineste misiunea de a raspandi in Orient cultura apuseana. Din contra, Romania va fi drept sa se planga ca intre ea si apusul Europei s-a varat un stat consumativ care ii impiedica progresul si acest stat este Ungaria. Romania este Japonia Europei, iar noi suntem imperiul chinezesc in Europa” cuvinte de flatariseie. Ele nu puteau ascunde realitatea trista a milioane de analfabeti. O povara pentru generatiile ce urmau, serioasa cauza de ramanere in urma. Geniul organizator al lui Haret si al altora era lumina care dadea sperante, dar si scotea in evidenta intunericul nestiintei.
Pentru toata lumea era o necesitate, pentru Haret era viata insasi. Menirea scolii era, o stiu toti sa formeze buni cetateni, dar Haret a voit, ca nimeni altul intr-o functie ca a lui atat de responsabila, sa formeze cetateni romani acre sa-si iubeasca tara fara rezerve si sa aiba in ea si in viitorul ei. Cum era posibil, o spunea adesea, sa manifeste nepasari in zilele mari, de sarbatoare nationala sau de ce fugeau flacaii satelor cu atata groaza(vezi Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga) de datoria de a-si sluji patria ca militari? “Cum -; spunea Haret in 1905 -; scoala romaneasca nu va fi in stare sa lamureasca pentru copii de romani idea de patrie? Ea nu va putea sa-I faca sa inteleaga ce insemneaza a fi Roman? Scoala primara trebuie sa fie adevarata scoala nationala sau nu va fi deloc”
Scoala era centrul viu al societatii, expresie a acestuia, si in slujba acestuia.
Haret stabileste criterii mai limpezi si mai judicioase in recrutarea profesiilor, introduce inamovibiliatea lor, in 1898 introduce alte metode de invatare a limbilor straine, a istoriei, a geografiei, stiintelor naturale, de asemenea a muzicii, in gimnaziu si licee, cautand sa inlature metode mecanice si sa incurajeze participarea elevilor.
O multime de initiative din viata romaneasca a vremii au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a infintat gradinitile de copii in Romania, ce dintai deschizandu-si portile la 1 decembrie 1897. Pana in 1909 erau 168, din care 13 erau urbane(la 2 iunie 1909 a fost promulgata li Legea pentru scoalele de copii mici(gradinitile de copii)).
Haret incurajeaza cursurile de scoli didactice si efectiv, sub ministeriatul sau, cu sprijinul financiar al ministerului, s-au editat carti scolare de toate felurile si pentru toate materiile de invatamant. Nu erau toate bune, dar ele au contribuit la asezarea invatamantului pe o temelie stiintifica. Pentru a pune capat comertului de carti de scoala a oficializat manualele didactice de curs primar. El nu a mai admis decat un singur abecedar si o singura carte de lectura. Vandute la un paret stabilit de minister, s-au adunat si fonduri pentru ajutorarea copiilor saraci cu carti si rechizite. Desigur, I s-a putut imputa ministrului ca introducand un monopol a suprimat orice emulatie intre autorii de manuale, a nimicit concurenta intre autori si editori si implicit, a redus valoarea manualelor scolare. Nu-I mai putin adevarat insa ca masura lui Haret era era dictata de imprejurari si la vremea ei efectul pozitiv a fost substantial.
Ministerul atrage numerosi scriitori ca “referendari” la Casa Scoalelor sau conferentiari la cercurile culturale satesti(create tot de el). Era si un mijloc de a-I ajuta material. Amintim printre ei: Alexandru Vlahuta, George Cosbuc, Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif. In afara Romaniei Pitoresti, Vlahuta scrie, la sugestia lui Haret, Din trecutul nostru si Pictorul Grigorescu, St. O. Iosif traduce din operele lui Wagner si evoca figura lui Stefan cel Mare intr-un poem aparut in revista Semanatorul(nr. 25 din 1905), George Cosbuc scrie Razboiul pentru neatarnare, Al. Macedonski, O. Goga. Petre Dulfu, Mircea Demetriad scriu piese de teatru pentru teatrul satesc. Cum lipseau cantecele patriotice la serbarile scolare, Sp. Haret il solicita pe Gavril Musicescu, care ii compune 25 de canturi. D. Kiriac vine cu lucrarea Coruri scolare, G. Teodossiu cu Ciripit de pasarele. Se alcatuieste si o Colectie folkloristica de balade, poezii, obiceiuri, proverbe. Incep sa se stranga obiecte pentru un Muzeu de arta nationala, in care scop Ministerul Instructiunii cumpara casa pictorului Th. Aman si operele lui Grigorescu. O circulara din 19 aprilie 1903 obliga studentii si scolile de arte frumoase sa pregateasca, pentru diploma de absolvire, reproduceri dupa evenimentele istorice, copii dupa picturi si sculpturi, inclusiv romanesti.
Haret sustine revistele Convorbiri didactice, Invatamantul primar, Noua revista pedagogica, Scoala romana care au pregatit in buna masura corpul primar didactic. El a creat scoli de adulti(in 1906) raspandite pe tot cuprinsul tarii, a creat cantinele scolare(in Bucuresti fondul era de 100 000 lei) pentru copiii lipsiti de mijloace. Masura e, “un bun inceput. Un pas mare…”, cum scria Lumea noua la 17 ianuarie 1878. Haret e creatorul propriu-zis al turismului scolar. La 9 ianuarie emite o circulara catre directorii tuturor liceelor, seminariilor, scolilor normale si scolilor de fete cerandu-le sa organizeze excursii in timpul vacantei. Dupa 1907 turismul tineretului scolar a luat o mare extindere. Casa Scoalelor a inceput cu elevii merituosi si saraci. Tot la initiativa ministrului incep sa se organizeze concursuri scolare de oina pe locul actualului stadion al Tineretului, iar educatiei fizice i se acorda o importanta mult mai mare decat pana atunci.
In 1904 el infiinteaza Scoala superioara de arhitectura si tot atunci comisia monumentelor istorice. Tot Haret creaza si Comisia istorica a Romaniei, la 20 februarie 1910. Ea urma sa publice editii de cronici, de documente interne, de cronici straine in legatura cu tarile straine in legatura cu tarile romane, vechi documente literare. Ministerul o inzestreaza cu 25 000 lei anual. “E vorba, declara el, sa se faca o lucrare de stiinta, care costa mai nimic, pe langa insemnatatea ei, dar care trebuia sa se faca numaidecat, pentru ca istoria tarii noastre sa nu se mai cladeasca pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure si neindoioase. ” Curios, doar proiectul de lege initial, aprobat de Adunarea Deputatilor la 2 martie 1909, e respins de Senat la 23 martie 1909, fara sa fi luat cineva cuvantul! Sp. Haret nu dezarmeaza si folosind suma de 25 000 lei infiinteaza comisia prin decizie ministeriala la 23 mai 1909, numind ca membru pe I. Bogdan, D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo. Primul era presedinte, iar Al. Lepedatu secretar. In ianuarie 1910 ministru revine cu proiectul de lege si de data aceasta trece. Istoriografia romana s-a ales astfel cu o institutie extrem de folositoare care a functionat pana in 1938, editand Buletinul comisiunii istorice a Romaniei.
Constantin Brancusi, care l-a cunoscut personal pe Spiru Haret, fiind solicitat sa faca o macheta pentru statuia acestuia, a prezentat o simpla fantana. Pentru el asa fusese Haret, un izvor de apa vie. Asa a fost, intr-adevar, pentru natia lui : un izvor datator de viata.

"Legea invatamantului secundar si superior (1898)" a lui Spiru Haret din perspectiva actualitatii

Spiru Haret a devenit un reper pentru orice reflectie asupra evolutiei organizarii institutionale a invatamantului in Romania, prin asezarea durabila a acestuia in cadre care s-au dovedit foarte adecvate unei societati de intreprinzatori foarte competenti si responsabili, ce-si folosesc indemanarile pentru propasirea proprie si a tarii. (...)
Dar opera care ii rezuma cel mai bine conceptia asupra invatamantului si actiunea sa de organizare institutionala este "Legea invatamantului secundar si superior", pe care a elaborat-o impreuna cu Constantin Dumitrescu-Iasi, si care a fost votata la 23 martie 1898.
Astazi, la implinirea unui secol de la elaborarea acestei Legi, in contextul in care invatamantul a redevenit calea si sansa unei reale revigorari a economiei, administratiei si culturii romanesti, rememorarea actiunii si conceptiei lui Spiru Haret este nu numai aproape inevitabila, ci si instructiva. Ramane, cu siguranta, demna de evocat, in virtutea actualitatii ei neuzate, orientarea schimbarii din invatamant spre ceea ce Spiru Haret descria drept "a inlatura tot ce nu avea viata decat prin puterea traditiunii, fara a raspunde insa vreunei realitati oarecare: fie drept o necesitate sociala actuala, fie indestularea unei necesitati sufletesti. Mai cautam sa apropriem scoala de popor, sa o facem sa fie iubita si respectata, sa fie centrul de unde sa porneasca curentele cele mai bune si sanatoase pentru inaltarea si intarirea neamului." Nu mai putin actuala si, deci, demna de evocat este optiunea lui Spiru Haret pentru un invatamant ce cultiva capacitatile intelectuale ale elevului in serviciul rezolvarii de probleme practice". "Pretutindeni - spunea Spiru Haret - se cere ca profesorii sa nu faca apel la memoria scolarilor decat atunci cand rationamentul nu-i poate tine locul. Peste tot se impune a se face aplicatiuni si a se dezbraca invatamantul cat mai mult posibil de caracterul abstract si pur teoretic".
Marile principii ale conceptiei si actiunii in invatamant ale lui Spiru Haret raman valabile si acum. Am in vedere democratismul (adica optiunea pentru un invatamant ce ofera sanse fiecaruia), individualismul (un invatamant ce permite si incurajeaza rutele individuale de calificare), activismul (un invatamant orientat spre rezolvari de probleme ale vietii).
Daca este sa apreciem sintetic, din perspectiva actualitatii, Legea invatamantului secundar si superior din 1898, atunci cred ca trebuie observat, mai presus de toate, ca aceasta lege, cu amendamentele care i s-au adus mai tarziu, a dat forma moderna a invatamantului romanesc la trecerea spre secolul al douazecilea. Daca este, insa, sa apreciem, la fel de sintetic, invatamantul romanesc actual din perspectiva experientei legii promovata de Spiru Haret, atunci cred ca trebuie observat ca este astazi din nou, tot mai acut resimtita, nevoia unei legislatii a invatamantului care sa creeze ea insasi, ca legislatie, coerenta, simplitate, deschidere spre personalizarea elevilor si studentilor. In fapt, de indata ce o reforma a invatamantului progreseaza spre croirea autonomiei institutionale naturale a scolilor, liceelor si universitatilor, spre dezbirocratizarea invatamantului si descentralizarea administrarii unitatilor de invatamant, pana la urma spre crearea conditiilor spre rutele individuale ale elevilor si studentilor, (cu tot ceea ce implica acestea), aceasta reforma intalneste survivante ale centralismului, birocratizarii, insuficientei stimulari a performantelor individuale din actuala legislatie, pe care va trebui pana la urma sa le inlature. Pe de alta parte, actuala legislatie presupune, ca si conditie imanenta a functionarii ei, un efectiv prea mare de regulamente si clauze de aplicare, incat sistemul reglementarilor devine din nou stufos si greoi. Ne facem, la randul nostru, datoria invatand cu adevarat din experienta inca neuzata a legislatiei haretiene, cautand ameliorarea legislatiei existente incat ea sa dea forma, sincronizata cu nevoile noastre si cu experienta timpului pe care il traim, trecerii invatamantului romanesc spre secolul ce se apropie. Este vorba, in fapt, dupa parerea mea, de a aduce actuala Lege a invatamantului (1995) in forma in care ea permite si poate sustine, pe umerii ei, doua moderne si tot mai necesare,as adauga, absolut necesare, legi: Legea scolilor si liceelor si Legea universitatilor.

(Text prescurtat al comunicarii sustinute in cadrul simpozionului)

Prof. dr. Andrei Marga
Ministrul Educatiei Nationale
Presedintele CNR UNESCO