z9e21ek
"Secolul" lui August
Secventa istorica delimintata de anii 31 sau 27 i.e.n. - dupa alti savanti, chiar de 43 i.e.n. - si de anul 14 e.n., cel al mortii lui Octavian-August, este in general calificata drept epoca sau chiar secolul lui August, una dintre culmile expansiunii politice si dezvoltarii culturii si civilizatiei romane.
Savantul francez Robert Etienne arata ca termenul de "secol", saeculum, asuma la antici patru sensuri. "Secolul" putea echivala cu epoca in general, aetas, dar, de asemenea si cu o perioada in care a trait o anumita generatie. in al treilea rand, "secol" putea ilustra si o secventa de o suta sau o suta zece ani, ceea ce constituia limita unei vieti umane. in sfarsit, in al patrulea inteles, "secol" marca si un moment de intensa eflorescenta a civilizatiei si culturii, a literelor si artelor, o perioada de dezvoltare epocala, susceptibila deci de a face epoca, cum am adauga noi. in acest sens se vorbeste de secolul lui Pericle, de cel al Scipionilor, sau ulterior, de cel al lui Ludovic al XlV-lea, regele soarelui. Sau, in cazul nostru, de secolul lui August. intrucat "secolul" lui August nu numai ca echivaleaza cu o epoca istorica precisa, in care s-a dezvoltat o anumita generatie, dar evoca si o relevanta gandire astrologica, legata de speculatiile antice privind reintoarcerea erelor, speculatiilor care raportau secventa istorica respectiva la renasterea varstei de aur, la recuperarea tineretii viguroase a Romei. Pe de alta parte, performantele inregistrate pe atatea planuri, in epoca lui August, adoptau efectiv o anvergura epocala 1.
Acest "secol" era de altfel considerat ca "august", in functie de numele de Augustus atribuit lui Octavian in 27 i.e.n. Dar termenul de augustus este pus in relatie cu verbul "a spori" augere, cu "autoritate", auctoritas, influenta, prestigiu (de fapt, cum am mai aratat, capacitate providentiala de a intari si a spori ori de a se intari si spori) si cu augur, prevestitor al viitorului. Augustus insemna de fapt "fericitul" sau "venerabilul". Un loc augustus era sacru ori sfintit, consacrat de religie. Augustus putea semnifica chiar "majestuos" sau "maret". in textul lui Titus Livius, Evandru arcadianul, precursor mitologic al lui Enea si Romuius in Latiu, observa ca Hercule este "mai majestuos", augustior(em) (1, 7, 9) ca un om obisnuit. Orice intreprindere a lui Octavian incepea astfel sub auspicii fericite. insa si lucrurile, oamenii, evenimentele vremii erau auguste, adica fericite si venerabile. Desi, cum releva acelasi Robert Etienne, o serie de ambiguitati, de echivocuri caracterizeaza miturile si sloganurile epocii, realitatile ei. Asemenea ambiguitati marcheaza si portretul lui August insusi, institutiile create de el, competentele, pe care le asumase, succesiunea lui2.

Oricum astrologii din jurul lui Octavian determinasera, inca din 43 i.e.n., teme care marcau reinceperea "anului mare", Magnus Annus, si garantau conducatorului statului filiatia siderala cu lulius Caesar, filiatie care o corobora pe cea civila. Iar Vergiliu anunta sosirea domniei lui Apoilo, chezas al varstei de aur. Pe de alta parte, in 17 i.e.n., August a dispus celebrarea jocurilor seculare. Daca se tinea seama ca un secol trebuie sa dureze o suta zece ani, dupa celebrarea acestor jocuri in 236 si 126 i.e.n., ele s-ar fi cuvenit sa se desfasoare in 16 i.e.n. insa August Ie-a organizat cu un an mai devreme in 17 i.e.n., in functie de un anumit oracol, care se afirma ca ar fi fost descoperit in cartile sibiline. Or acest oracol corela potentarea imperiului Romei de un triumf oriental, adica de cel sarbatorit dupa ce partii redasera romanilor stindardele capturate lui Crassus, zdrobit de ei in 53 i.e.n. Pe de alta parte de fapt acum se creaza definitiv traditia celebrarii jocurilor seculare. Ele acceptau credinta in reintoarcerea varstei de aur, in redobandirea sau chiar dobandirea, sub obladuirea lui August a bogatiei, prosperitatii, gloriei si linistii.
Contextul economic si social
Dupa 31 i.e.n., economia imperiului mediteranean al Romei profita efectiv de lichidarea conflictelor politice sangeroase si comporta o expansiune notabila. Se dezvolta agricultura si productia artizanala a Italiei, indeosebi in Campania, in centrul si nordul peninsulei. incepe sa infloreasca economia prinviciilor occidentale, a Africii, dar si a Qalliilor si Hispanici, iar cea a Orientului se reface si prospera.
Se produce o adevarata "revolutie", revolutia romana, cum a fost denumita 3. Sunt reinnoite randurile si temeliile economice ale membrilor senatului, a carui componenta este in mare masura transfigurata. Dar August acorda iertarea sa multor adversari politici, republicani si mai ales antonieni, partizani al lui Marcus Antonius in Orient. O parte dintre vechile familii senatoriale se raliaza lui August si continua sa detina pozrtii-cheio in viata economica si politica. Ea se adauga noilor senatori creati de regimul proaspat instalat. Totusi pentru a-si consolida pozitiile, August distribuie pamant veteranilor, fostilor sai soldati, chiar in Italia. in acest scop sunt expropiati locuitorii din zonele mai putin devotate carmuitorului statului. August tindea astfel sa-si creeze o patura taraneasca ce sa-i fie fidela. Proprietatile mici si mijlocii sunt inca numeroase in Italia Totusi nu este mai putin adevarat ca unii veterani isi vand ogoarele, recent primite, proprietarilorvecini, mai ales latifundiarilor. De fapt, la varful ierarhiei sociale, se aflain continuare categoria latifundiarilor senatori, urmati la nivelul urmator de o activa, dinamica si prospera patura de cavaleri. Persista, cum am aratat, plebea rurala, alcatuita din mici proprietari de pamant, si cea urbana, numeroasa si in plina dezvoltare, mai ales la Roma, unde regimul augusteic cauta s-o atraga de partea lui prin acordarea unor avantaje limitate si prin promisiuni mirifice Subzista desigur si masa sclavilor, in randurile carora, cum am mai aratat, se manifestau diferente sensibile intre cei care lucrau si traiau la tara si cei din orase.
Viata politica interna si noile institutii
Faptul politic cel mai semnificativ al "secolului" lui August rezida in instaurarea monarhiei, sub o forma ambigua, camuflata, dar care ilustra, in ultima instanta, crearea puterii monarhice absolute. Fenomenul era inevitabil. Cum am aratat, mecanismele politice republicane intrasera intr-un impas total, deoarece ele nu se puteau adapta teritoriilor imense, pe care le dobandise Roma 4. O noua "stare" de lucruri lua astfel nastere, pertinent semnalata de Tacit, care releva, ca, sub August, se schimbase tocmai "starea Cetatii" AAnn., 1,4, 1). Arhetipurile noii structuri politice trebuie cautate in mai multe directii si in mai multe fenomene: in raporturile stabilite intre patron si clienti, deoarece monarhul, adica imparatul, era patronus suprem al tuturor romanilor, in relatiile caracteristice familiei romane, intrucat acelasi conducator unic era investit ca 'tata', pater, al tuturor romanilor. in sfarsit s-a aratat ca organizarea provinciilor republicane oferea de asemenea un model relevant. Guvernatorii lor dispuneau de un aparat administrativ specific, strain structurilor traditionale ale Cetatii, ca si de puteri absolute, care nu aveau tangenta cu cele ale magistratilor republicani. Erau totodata valorificate modelele monarhiilor elenistice si, dupa parerea noastra, chiar cele ale regalitatii initiale si legendare, desi romanii detestau cumplit insusi titlul de rege, rex 5. De fapt August a instaurat la Roma o dictatura militara camuflata, o putere patronala de esenta militara.
Cum s-au desfasurat in mod concret evenimentele care au condus la instaurarea monarhiei? La Actium Octavian zdrobise fortele militare ale lui Antonius si ale Cleopatrei, regina Egiptului, intors la Roma in 29 i.e.n., Octavian este ales din nou consul. De fapt el a asumat neintrerupt consulatul intre 31 si 23 i.e.n. Si-a serbat triumfurile si, in 28 i.e.n., a redus cu doua sute numarul senatorilor. Iar la 13 ianuarie 27 i.e.n., Octavian renunta, in mod solemn si intr-o sedinta a senatului, la toate puterile exceptionale, care ii reveneau ca triumvir, si proclama instaurarea republicii si libertatii (AUG,, Res Gest., 6, 34; DIO, 53, 3, 10). Dar la 16 sau 17 ianuarie 27 i.e.n , senatul ii confera noi competente, foarte intinse. incat, din nefericire, restaurarea republicii nu a durat decat trei sau patru zile! Intervenise numai o manevra abila si echivoca, care tinea mai ales sa respecte riturile, sa evidentieze ritualismul roman al lui Octavian.
Totusi in ce constau aceste competente'' Nu numai ca Octavian devenea Augustus, (AUG , Res Gest., 6, 34), insa el era cel dintai dintre senatori, princeps senatus. in aceasta calitate, el devenea primul membru al senatului, chiar presedintele acestuia. August nazuia de altfel sa fie considerat "principele tuturor", al intregului popor roman. De altfel noul regim a fost denumit principat. Cu toate acestea, parghiile reale, bazele puterii monarhice a lui Augustus, rezidau in alte clemente. Ele implicau o putere cu totul noua, "puterea tribuniciana", tribunicia potestas, si un impenum proconsular, la care s-a adaugat, in 12i.e n., pontificatul maxim, de fapt conducerea religiei romane (AUG., Res Gets., 2,10; 4, 21; DIO, 53, 32, 5).
Puterea tribuniciana il situa pe August in postura de tribun suprem al plebei, superior in toate privintele tribunilor obisnuiti. Aceasta putere constituia polul civil si democratic al competentelor lui August. Obarsia populara a acestei functii magulea de altminteri plebea romana. In virtutea puterii sale tribuniciene, care nu era supusa intercesiunii, dreptului de veto al tribunilor obisnuiti, August putea bloca, prin interventia sa, orice hotarare a senatului si a magistratilor. De asemenea el era sacrosanct, putea convoca si prezida senatul si adunarile populare, carora le supunea spre adoptare proiecte de legi. Puterea tribuniciana a fost reinnoita anual, incepand din 23 i.e.n., si conferea lui August competente si un prestigiu imense. Absolutismul' era nutrit din arsenalul traditional, dar acum profund modificat, ai libertatilor stravechi s.
in plus, August detinea si un imperium proconsular. in realitate, el fusese investit cu un imperium propraetorian inca din 7 ianuarie 43 i.e.n. August primste insa de la senat, in 27 i.e.n., un imperium de proconsul, care este "mai mare", maius, adica sensibif potentat, din 23 i.e.n. August detine astfel o forta magica, susceptibila sa-i confere largi influente asupra lucrurilor si oamenilor. El este comandantul suprem al armatelor romane si guvernatorul general al tututor provinciilor, inclusiv al celor administrate de senat. Acest imperium actioneaza si la Roma sau in Italia. Cum evidentiaza titulatura imperiala, care figureaza in inscriptii, August transforma titlul de imperator in prenume. Generalii victoriosi nu sunt decat delegatii lui August, incat imperium constituie polul militar al competentelor asumate de August7.
Pontificatul maxim era de asemenea important. A fost preluat de August dupa moartea lui Lepidus, cel de al treilea triumvir al anului 43 i.e.n., si a asigurat principelui conducerea religiei romane (AUG., Res Gest., 2, 10). Tinand seama de importanta acordata de mentalitatea romana riturilor, conducerea religiei, supravegherea a tot ce era sacru, erau deosebit de insemnate. Pe de alta parte, incepand din anul 2 i.e.n., August va fi de asemenea "parinte al patriei", pater patriae, titlu care consemna atributiile sale de tata si de patron al tuturor romanilor. Lui August i-au revenit de asemenea arte competente, etico-religioase sau referitoare la proteguirea economica a plebei din Roma, "supravegherea aprovizionarii* cura annonae.
Un aparat administrativ adecvat a fost creat pentru a realiza implantarea tuturor acestor competente. Acest aparat functiona in paralel cu cel traditional fi republican si nu avea inca, sub August, o orientare birocratica. Spre a prepara hotararile pe care avea sa le adopte, August a luat obiceiul de a se sfatui frecvent cu "prietenii" sai, amici. Un amicus al imparatului nu era in chip obligatoriu prieten personal al lui, ci un personaj important in ierarhia statala. Aceste reuniuni au pus bazele constituirii faimosului "consiliu al principelui", consilium principis. La origine consiliu privat, "brain-trusf al imparatului, acest sfat al amicilor a devenit ulterior principalul organ de deliberare si de consultare al regimului imperial.
Au aparut numeroase functii, indeobste retribuite, spre deosebire de magistraturile republicane. Desi August n-a faurit inca un adevarat guvern central, caci a preferat sa conduca Imperiul ca o "afacere" particulara. Unele functii au revenit libertilor imparatului, altele senatorilor si cavalerilor. Diversi liberti asigurau administrarea casei imperiale, dupa modelul organizarii marilor domenii senatoriale, care presupunea existenta unor importanti secretari particulari. Un libert, ab epistulis, se ocupa de corespondenta oficiala a imparatului, un altul, a libellis, de cererile si plangerile care ii erau adresate, un altul a cognitionibus, de anchetele si justitia imperiala, un altul, a studiis, de pregatirea dosarelor. Curand, sub Claudiu, va aparea si un secretar care se va ocupa de finantele imperiale, deci un a rationibus. Caci veniturile provinciilor imperiale, resursele regimului imperial in general, nu intrau in vechea trezorerie a republicii (aerarium), care continua sa fie controlata de senat, ci intr-un serviciu financiar nou, "fiscul" sau fiscus.
Anumite functii reveneau unor senatori numiti de August si aflati exclusiv la dispozitia lui. Astfel, August resuscita o veche functie republicana, la care se recursese insa numai in absenta magistratilor superiori, si infiinteaza postul de guvernator sau "prefect al Orasului", adica al Romei, praefectus urbi. Creat initial temporar, acest post devine definitiv in 16 i.e.n. El este ocupat de senatorii Publius Statilius Taurus (16 i.e.n. - 13 e.n.) si Lucius Calpurnius Piso (din 13 e.n.). Prefectul Romei comanda cele trei sau pa?ru cohorte urbane, forte de politie ale Capitalei . Celelalte prefecturi revin cavalerilor, destinati sa domine in curand administratia imperiala. Cel mai important post ocupat de un cavaler, varful unei ierarhii ecvestre in curs de formare, este cel de prefect al Egiptului, adica de guvernator al unui teritoriu, neincadrat in provinciile obisnuite si considerat posesiune a puterii imperiale, domeniu al principelui. Totodata, in anul 2 i.e.n., August a creat functia de "prefect al pretoriului", praefectus praetorio, detinuta initial de doi cavaleri. Ei comandau garda puterii imperiale, cele noua cohorte pretoriene, instalate la Roma, in pofida traditiilor republicane, care interziceau accesul armatei in interiorul Capitalei. Cohortele pretoriene erau recrutate dintre cetateni romani din Italia, mentineau ordinea in Capitala si vegheau asupra persoanei imparatului. Sub urmasii iui August, prefectura pretoriului va deveni cea mai importanta functie a aparatului imperial, caci detinatorii ei vor fi considerati adevarati vice-imparati, reprezentanti permanenti ai principelui 8. Totodata, spre sfarsitul domniei sale, August a infiintat posturi de prefecti ai annonei, adica ai aprovizionarii Romei, si ai vigililor, pompierii si politistii de noapte ai Capitalei10.
Pe de alta parte, August a infiintat si multiplicat functia de procurator. De fapt procuratorii aveau la origine atributiile de reprezentanti ai imparatului, incat competenta lor depindea riguros de administratia casei imperiale. in realitate, in toate provinciile, ei erau subordonati guvernatorilor pentru a administra domeniile imparatului, pentru a se ocupa de fiscalitate, mai ales spre a supraveghea discret comportarea carmuitorilor provinciei. Numai in mod exceptional, procuratorii puteau guverna o provincie. Pentru toate functiunile create de August operau principii juridice specifice, care nu aveau nici o legatura cu cele ce actionau in cazul magistratilor republicani (cum am aratat ca erau alegerea de catre comitii, anualitatea, gratuitatea misiunii respective). Desigur functiunile zamislite sub August au fost elaborate empiric 11.
Italia era in principiu administrata de senat si de magistratii traditionali, dar, in fond, sub controlul imparatului. Provinciile erau divizate in senatoriale si imperiale. Provinciile senatoriale erau guvernate de fostii magistrati, desemnati potrivit normelor republicane. Provinciile senatoriale erau cele mai vechi teritorii cucerite de Roma, in general pacificate, supuse unui intens proces de romanizare si situate indeobste departe de frontierele Imperiului. Cum am vazut, in realitate si administratia lor era controlata de imparat. Dimpotriva pronvinciile imperiale erau situate la fruntariile statului roman si administrate de guvernatori numiti exclusiv de imparat dintre fostii consuli sau fostii praetori. Acesti senatori purtau titlul de "loctiitori ai lui August in loc de praetor", legati Augusti pro praetore, deci investiti cu o putere, un imperium praetorian. Ei comandau principalele forte militare ale Imperiului, cantonate tocmai in provinciile imperiale.
Tot acest sistem politic se baza de fapt pe armata, principala forta de sustinere a noului regim. De fapt procesul de profesionalizare a armatei romane, inceput din vremea lui Marius, a fost acum desavarsit. Daca pretorienii serveau saisprezece ani fn armata, soldatii din legiuni erau mentinuti sub drapel cel putin douazeci de ani. Ei erau recrutati indeobste pe baza de voluntariat, printre cetatenii romani din Italia si numai rareori printre cei din provincii. August a dispus de 25 pana la 27 de legiuni, sprijinite de un numar aproximativ egal de soldati auxiliari, de regula necetateni romani *. incat August a avut la dispozitie o armata permanenta constituita din aproximativ trei sute de mii de soldati.
Prin urmare principatul sau Imperiul - termenul respectiv va denota atat teritoriile Romei, cat si puterea ei monarhica - era un regim politic absolutist. Numai in teorie August impartea puterea cu un senat, ale carui atributii oficiale au fost sporite, cu toate ca in dauna puterii lui reale. Principatul lui August n-a fost o diarhie sau o monocratie republicana, cum au crezut anumiti savanti '2. August a manipulat abil diverse ambiguitati de fapt pentru a-si camufla puterea absol uta. Am remarcat ca noi institutii au luat nastere. Este adevarat, nu in tocul celor republicane,
* Dar, dupa terminarea serviciului lor militar (in general prelungit timp de douazeci si cinci de ani), soldatii auxiliari deveneau cetateni romani si in ultima instanta factori activi de romanizare a lumii provinciale. ci in paralel cu acestea, contigue cu ela. Dar treptat noile institutii au absorbit discret competentele reale ale celor vechi.
August insusi afirma ritos ca n-a dispus de mai multe competente decat magistratii vremii sale: dar, afirma el, "i-am intrecut pe toti prin prestigiu", auctoritate omnibus praestiti (Res. Gest., 6, 3, 4). Asadar, August nu punea accentul pe foarte intinsele sale puteri reale, ci pe auctoritas. Aceasta auctoritas nu implica, sub August, o formula institutionala, ci preeminenta morala, cel mult initiativa legilor si interventia principelui pentru a inlesni servirea statului. Vocabularul republican este prin urmare manuit cu grija. De altfel si termeni ca princeps si imperator rezultau din lexicul politic al republicii. Fatada republicana este insa depasita de ambiguitatile evidentiate de traducerea greceasca a unor asemenea termeni. Inscriptiile grecesti traduc imperator prin autokrator, adica suveran absolut, cel ce-si deriva puterea din sine insusi, iar augustus prin sebastos, derivat de la un verb care exprima adoratia, maretia religioasa si sacralitatea. Mai presus de orice, ambiguitatile regimului augusteic sunt insa relevate de cumulul exceptional al competentelor imparatului, ca si de resursele financiare imense, de care dispunea acesta. Daca fiecare din competentele lui August pot fi, pana la un punct, comparate cu atributiile magistratilor republicani, concentrarea lor constituia un fapt politic nou, care denota si totodata conota absolutismul monarhic.
Astfel s-a afirmat cu indrituire ca August a faurit un regim politic concomitent traditional si revolutionar, ale carui temelii au fost adesea valorizate de imparatii, care s-au succedat .
Politica externa
August a sfarsit prin a abandona politica externa de expansiune, realizata de republica, si a lasat mostenire urmasilor sai un imperiu marginit de frontiere naturale: Oceanul Atlantic la Vest, Rinul si Dunarea, la nord, Eufratul la est, in Asia, desertul la sud, in Africa.
Ultimul regat elenistic mediteranean, Egiptul, a fost oficial anexat la 1 august 30 i.e.n si transformat, cum am aratat, in domeniu rezervat principelui, in provincie de tip special, care constituia si unul dintre granarele Romei. in Orient, August obtine un remarcabil succes diplomatic, cand determina, in 20 i.e.n., pe Phraates al IV-lea, regele partilor, sa restituie stindardele si prada luata lui Crassus si sa accepte oarecum protectia Romei. De altfel in Armenia sunt instalati regi subordonati Romei. in Hispania, intre 27 si 19 i.e.n., sunt infranti si subjugati cantabrii si asturienii, incat toata peninsula este anexata Imperiului. Frontiera romana este statornicita pe Dunare, dupa anexarea Moesiei si transformarea Traciei in regat clientelar. in Germania, granita Imperiului este statornicita pe Rin, pe Dunare si pe linia de jonctiune dintre ele.
De fapt August avea intentia de a statornici frontierele naturale ale Imperiului spre nord, pe Elba, in muntii Boemiei si pe Dunare. Si intr-adevar Drusus, fiul Liviei, ajunge in 9 i.e.n. pana la Elba, iar Tiberiu, fratele acestuia, parvine pana in Brandenburg. Dar, in 9 e.n., generalul Varus este zdrobit in padurea teutonica de triburile germanice, incat trei legiuni si noua corpuri auxiliare sunt masacrate. August trebuie sa renunte la proiectul crearii unei mari provincii germanice si se repliaza pe Rin. Totusi Tiberiu intreprinde in 11 e.n. expeditii punitive in Germania, iar opt legiuni asigura paza frontierei renane, in vreme ce cinci legiuni sunt cantonate pe Dunare. Oricum, in parte determinat de esecul lui Varus, August lasa mostenire urmasilor sai o politica eminamente defensiva, intemeiata pe un sistem complex de aparare a granitelor naturale. De altfel, barbarii, care nu faceau parte din oikoumene si de la care nu se putea percepe impozite, deoarece nu cunosteau economia monetara, nu erau interesanti pentru romani, decat cel mult din punct de vedere exotic 14.
Mentalitatile si ideologia
Principatul lui August, in pofida ambiguitatilor sale si fatadei republicane, era in parte strain de mentalitatile romane traditionale. De altfel stim ca acestea intrasera in criza de mai multa vreme. Distorsiunile politice, razboaiele civile, personalizarea vietii politice, dar si traumatismele culturale, survenite in secolele al ll-lea si I i.e.n. determinasera dislocarea lor partiala. in mod paradoxal, August s-a straduit nu sa accelereze procesul destramarii vechiului climat mental roman, ci, dimpotriva, sa-l stopeze si sa restaureze structurile traditionale ale mentalitatilor. Este si acesta, dupa opinia noastra, una dintre ambiguitatile "secolului" lui August. Mai ales August s-a straduit sa restabileasca, in toata splendoarea lui, vechiul "obicei al stramosilor", mos maiorum, sa moralizeze intensiv viata cotidiana a romanilor, dupa modelele strabunilor.
El a combatut rafinarea si relaxarea moravurilor, prilejuite de penetratia modului de viata greco-oriental. O serie de legi, din 18 i.e.n. si 9 e.n., favorizau casatoria si cresterea demografica, deoarece penalizau adulterul, stabileau impozite pe celibat si acordau avantaje specifice celor ce aveau cel putin trei copii, cand promovau faimosul "drept al celor trei copii", ius trium liberorum. Erau de asemenea interzise practicarile cultelor orgiastice orientale. Procesul evolutiei moravurilor n-a putut fi insa stopat. Nici chiar August si membrii familiei sale n-au fost exemple de moralitate, n-au respectat normele moralizatoare.
Totusi vechile marci ale etnostilului roman au fost promovate si partial reinvigorate. Cum am vazut, politica lui August a fost eminamente pragmatica: riturile stravechi au fost resuscitate, practica unui contract intre principe si romani a devenit moneda curenta in viata cetateneasca, iar, cum vom arata, August a construit nu numai noi institutii, ci si numeroase monumente. in vreme ce eforturile de moralizare, de revalorizare a religiei si obiceiurilor stravechi, implicau conservarea si potentarea metavalorilor consacrate, fides si pietas. Vom arata ca aproape toata literatura vremii se va stradui sa le valorifice, sa le redea stralucirea de odinioara. Va mai fi necesar un secol ca mentalitatile sa se modifice radical si ca sa se impuna noi metavalori, o noua axiologie Totodata anumite elemente ale climatului mental au fost totusi innoite. August si-a propus sa controleze riguros mentalitatile, sa le rationalizeze - ne gandim la toate sensurile acestui cuvant - sa le inculce armonie si echilibru rational. insa, in acest fel, el venea in intampinarea unui orizont de asteptare, caci romanii obositi, excedati de ororile tulburarilor, de violenta irationala a razboaielor civile, nazuiau spre un echilibru rational si acceptau sa fie controlati. August a reusit in aceasta privinta si n-a esuat ca in domeniul asanarii moravurilor. De altfe1 chiar echilibru! rational si stringenta riguroasa a expresiei sentimenetelor umane reclamau o de'ulare, pe care o ofereau tocmai noile moravuri atat de relaxate si nu vechile obiceiuri austere!
Cum de fapt am evidentiat, cand am semnalat ca August insusi afirma ca pretuieste mai mult auctoritas si ideologia in general decat reformele institutionale, o propaganda complexa, insa foarte abila si eficace, promova o serie de concepte, de factori importanti. Virtutile cardinale de pe scutul de aur al lui August reliefau mitul insusirilor deosebite ale imparatului. Se vehiculau diverse mituri, precum cel al tineretii si frumusetii eterne a lui August, desi principele avea unele defecte de constitutie fizica evidenta, incat ambiguitatilor politice le corespundea ambiguitatea portretului insusi a! imparatului Ori miturile misiunii provindentiale, care il investise ca August, il promovau ca parinte, conservator si tutore al poporului, sau libertatii restaurate de el. Prin libertate, libertas, se intelegea acum indeosebi garantarea securitatii persoanelor si a bunurilor, anterior amenintate de razboaiele civile, de cortegiul delatiunilor, proscriptiilor si uciderilor, putinta cetatenilor de a se dezvolta, ca si mentinerea aparentelor republicane. Dar, inca din aceasta perioada, libertas echivaleaza si cu motivare, posibilitate acordata cetatenilor sa inteleaga ceea ce li se cerea, sa desluseasca ratiunile actiunilor intreprinse de ei si fata de ei. Totodata se acredita si mitul vocatiei divine a lui August, fiul adoptiv al lui Caesar, descendent din Enea si zeita Venus, dar si protejatul, poate chiar fiul real al lui Apollo '5
Religia si cultul imperial
Religia romana traditionala se afla de multa vreme in criza. Am aratat insa ca August, din ratiuni, sa spunem politice, corelate restaurarii moravurilor traditionale si vechilor valori, se straduieste sa reactiveze riturile devenite caduce sau aproape caduce. El restituie templelor bunurile pe care le confiscase Antonius, le inzestreaza cu numeroase daruri, le consacra statuile, sculptate si dedicate, datorita colectei cetatenesti. Pe de afta parte, in timpul domniei sale, apare si asa numitul cult imperial.
August s-a impotrivit cu tenacitate oricarei incercari de a fi deificat, in timpul vietii sale, la Roma si in Italia. Dar, cum am vazut, el era fiul lui Caesar, care devenise divin dupa moarte, diuus lulius. August a sfarsit totusi prin a tolera cultul, chiar sacrificiile aduse duhului sau protector, genius. Acest cult avea de aftfel puternice radacini in religia romana. Oe asemenea s-au adus libajiuni larilor lui August, zeii ocrotitori ai imprejurimilor casei imparatului. incepand din 12i.e.n., acest cult a fost legat de cel dedicat de multa vreme larilor raspantiilor, lares compitales, deveniti acum larii lui August, la Roma, ca si in provincii. Pe de alta parte, August a ingaduit, inca din 29 i.e.n., sa i se ridice temple in Orient, in Asia Mica. Romanii nu puteau venera decat pe Caesar divinizat, dar grecii inaltau temple zeitei Roma si lui August. Chiar in Occident, mai ales in Hispania, unde existau precedente locale de divinizare autentica a unor eroi, se construiesc altare si au loc periodic ceremonii harazite lui August. S-a putut constata chiar o anumita spontaneitate in aceste manifestari de celebrare a lui August, indeosebi la nivelul cultului larilor raspantiilor, promovat mai ales de liberti si de sclavi, sau la cel al augustalilor, prin excelenta liberti instariti, care venerau in chip neoficial, aparent din proprie initiativa, pe August, divinitatile auguste in general. Augustalii dobandeau astfel un statut ameliorat, chiar privilegiat, in cetatile unde locuiau, pe cand guvernatorii de provincie determinau sau cel putin incurajau "spontaneitatile", la care ne-am referit. Dar cultul imperial se va dezvolta si organiza riguros abia sub urmasii lui August.
Filosofia si artele
in acest climat mental si ideologic, au continuat sa infloreasca scolile filosofice traditionale. Ne referim nu numai la Noua Academie, ci si la epicureism, care inregistreaza adepti si in preajma lui August Stoicismul se dezvolta si el, insa, in sanul sau, apare secta "dizidenta" a Sextiilor - tatal si fiul. Sextienii preluau numeroase elemente neopitagoreice si au sfarsit prin a elabora o medicina specifica, prin a recomanda un anumit regim de viata si de alimentatie. Mai ales ei insa ignorau vechea exortatie a stoicismului traditional la angajare politica, la participare la viata publica si proclamau prioritatea existentei contemplative, in greaca, limba pe care o privilegiau ca aproape toti stoicii, bfos theoretikds. Dat fiind ca cei mai mulji filosofi ai epocii glorificau pe August, exprimau astfel sextienii un refuz, o opozitie discreta? Sau dimpotriva o acceptare modesta, fara pretentii a regimului augusteic, fata de care ar fi manifestat un amalgam de indiferenta si de recunostinta, deoarece erau lasati sa-si vada in tihna de contemplarea lumii? Este greu de raspuns.
Toate artele s-au dezvoltat amplu, favorizate de pacea interna, ca si de interventia administratiei imperiale. Au inflorit sculptura si pictura, practicate intr-un stil realist, care nu refuza insa o anumita idealizare. Artele plastice si arhitectura se afla de fapt sub semnul clasicismului augusteic. Prevaleaza cu autoritate tendintele spre ordine riguroasa, spre simetrie perfecta si verosimilitate, spre practicarea frumosului majestuos, moralizant, profund rational, elegant, foarte echilibrat. Foarte edificator pentru acest clasicism este desigur "altarul pacii", ara pac/s, inaugurat in 9 i.e.n., pe baza unei hotarari a senatului din 13 i.e.n. Acest monument celebra pacea instaurata de August si ilustra procesiunea din 13 i.e.n., la care participasera magistratii Romei, August si membrii familiei lui. Frizele monumentului ii prezinta cu eleganta, pe un ritm armonios si rational, pe un timbru grav si solemn. Alte scene completeaza decorul, ilustrand alegorii ale Pamantului si Romei, ca si doua secvente mitologice, dintre care una figureaza sacrificiul adus de Enea penatilor, zeilor familiei si casei lui. Pretutindeni maretia se imbina cu realismul: chipurile personajelor sunt intrucatva idealizate. Pe de alta parte succesiunea ghirlandelor de flori si fructe, simboluri ale pacii augusteice, exprima cu moderatie si masura, in termeni de o clara regularitate geometrica, bucuria de a trai a epocii. August a initiat numeroase alte constructii si monumente, toate plasate sub semnul aceluiasi clasicism. Pe buna dreptate s-a afirmat ca a gasit Roma de caramida si a lasat-o de marmura. A transformat vechiul for republican intr-o piata elenistica, datorita porticurilor de basilici, care il inconjurau. A ridicat un nou for, cel al lui August, la nord de forul lui Caesar. Inspirat de arta marilor sanctuare elenistice, August a cladit temple celebre, precum cel al lui Marte, razbunatorul uciderii tatalui sau adoptiv, si al zeitei Venus, nascatoarea Miilor, adica a gintei sale. A inaugurat, in 13 sau 11 i.e.n., teatrul lui Marcellus, edificat pe trei etaje. Toate numeroasele sale constructii erau destinate multimilor Romei, pentru care se organizau jocuri si spectacole somptuoase. Totodata s-au dezvoltat gradini elegante, pline de plante artistic taiate si aranjate, de pomi fructiferi si de pasari, precum si de fantani. Arta epocii lui August este cu adevarat o arta autonoma, in sensul ca se raspandeste pe o larga arie sociala si devine o parte importanta a vietii cetatenesti, pe care nu se multumeste s-o ilustreze, ci o activeaza, o stimuleaza si o modeleaza 18.
Viata culturala si dezvoltarea literaturii
Literatura "secolului" lui August constituie unul dintre momentele majore ale evolutiei culturii romane. in aceasta vreme isi stabileste definitiv normele clasicismul literar roman. Totodata autorii epocii augusteici au fost considerati clasici si datorita valorii lor deosebite, capacitatii de a oferi modele, care vor fi frecvent imitate. De aceea multi cercetatori au apreciat "secolul" lui August ca epoca de aur a scrierilor romane, ca apogeul lor. in realitate, am aratat, la inceputul acestei carti, ca au existat si alte varfuri ale literaturii latine, alte etape de maxima intensitate artistica, etape comparabile din punct de vedere valoric cu ceea ce s-a realizat in "secolul" lui August. Exuberanta creatoare a scriitorilor epocii augusteice s-a manifestat mai ales in prima parte a acestei secvente istorice.
O bogata efervescenta culturala, un variat si extrem de prielnic orizont de asteptare au favorizat ecloziunea fericita a creatiilor literare din aceasta vreme. Publicul roman ajunsese la o remarcabila maturitate intelectuala, iar pacea cetateneasca si redresarea resurselor materiale ale societatii au incurajat marile creatii, viata literara in general. Se dezvolta in aceasta vreme bibliotecile publice cu un fond de texte latinesti si grecesti. Asinius Pollio intemeiaza, in 37 i.e.n. si in atriul Libertatii de pe Aventin, o biblioteca publica, menita a fi un fel de muzeu al literaturii, caci continea chipurile scriitorilor si felurite obiecte de arta vestite.
Octavian-August creaza si el biblioteci publice, dintre care una se afla in porticul Octaviei, incepand din 33 i.e.n., unde era bibliotecar Gaius Melissus, libertul instruit al lui Mecena, iar alta in cladirile aferente templului lui Apollo de pe Palatin, sub conducerea eruditului Hyginus. De asemenea se dezvolta intensiv librarii-le-edituri.
A contribuit substantial la impulsionarea scrierii, ca si a contemplarii, consumarii literaturii, obiceiul recitatiilor publice, recitationes. Se pare ca el a fost initiat de Asinius Pollio, care cel dintai si-a recitat in public operele, de fapt intr-o sala mare din propria sa casa (SEN., Controu., 4, Praef, 2). Caracterul dramatic, teatral, al unor asemenea recitatii nu putea decat sa-i atraga pe romani, de multa vreme inclinati sa guste spectacolele de teatru. Concomitent si deprinderea de a frecventa scolile de retorica ii indemna sa incurajeze recitatiile. De fapt publicul era convocat prin invitatii la asemenea recitatii, care se desfasurau in sali specializate sau inchiriate in vederea citirii cu glas tare a operelor literare. Scriitorii si-au luat obiceiul sa-si recite operele inainte de publicarea lor, in fata unui mic grup de prieteni sau in salile de recitatii. Se recitau opere din toate genurile de poezie si de proza, inclusiv istoriografica. Publicul cultivat roman urmarea cu pasiune, cu ardoare deosebita desfasurarea recitatiilor. Deci cum discursul literar recitat era in primul rand ascultat - si trebuia sa fie ascultat cu placere - efectele recitatiilor asupra textelor alcatuite de scriitori vor fi deosebit de semnificative, intrucat vor determina potentarea aiurii dramatice si patinei lor retorice. De altfel in general scolile de retorica isi sporesc influenta asupra literaturii, inca din epoca augus-teica.
Stimularea creatiilor literare s-a datorat in foarte mare masura si proliferarii cercurilor cultural-politice, cenaclurilor si patronajului literar. Atat August insusi, cat si corifeii cercurilor cultural-politice au practicat pe scara larga proteguirea si incurajarea complexa a scriitorilor. in aceasta privinta s-a distins mai ales Mecena, prietenul si sfetnicul lui August. El a creat si dezvoltat cel mai puternic cerc cultural-politic si totodata a faurit un tip de patronaj literar, care va fi cunoscut in istorie sub numele de mecenatism. El insusi scriitor, autor de dialoguri filosofice si tragedii, de satire manippee si de diverse poeme, in care practica o scriitura asianista rafinata, provenit dintr-o familie etrusca, de descendenta regala, Mecena a stiut sa atraga cu abilitate scriitorii in jurul sau si in sprijinul ideologiei augusteice. Mecena a inteles ca avantul creator necesita o anumita bunastare materiala si a sprijinit financiar pe autori ca Vergiliu si Horatiu, dar a acordat remuneratii substantiale si altor scriitori. Aproape toti poetii importanti ai epocii au frecventat cercul lui Mecena. Unii cercetatori considera ca "secolul" lui August nu se incheie in 14e.n„ ciin8i.e.n., data mortii lui Mecena. Atunci s-ar termina gloria literelor augusteice, mai ales a poeziei17.
Pe de alta parte in cercul lui Mecena prevala o prietenie, o amicitie de tip epicureic, care excludea geloziile literare si egaliza oameni foarte diferiti ca origine sociala, avere, cultura si talent. Asinius Pollio, si el scriitor, a organizat un alt cerc cultural-politic activ. Ca si Messala Corvinus, de asemenea patron de cenaclu, dar si autor de poeme bucolice, de discursuri si pamflete, mai ales de memorii. in aceste doua ultime cercuri se preconiza o estetica clasicizanta si chiar aticizanta si concomitent se realiza o anumita independenta fata de curtea imperiala, independenta care nu ajungea insa pana la preconizarea opozitiei fata de regimul politic augusteic.
Spre deosebire de artistii plastici, asimilati simplilor artizani, ca nivel social, scriitorii "secolului" lui August beneficiau de prestigiu social, chiar fara a fi realizat cariere publice semnificative si se angajau plenar in controversele ideologice si estetice ale timpului. Era desigur mai greu de practicat optiunea politica libera, insa indeobste ei au refuzat adulatia prea servila a puternicilor vremii. Totusi in epoca lui August s-a statuat o legatura destul de stransa intre literatura si viata politica, intre intelectuali si regimul augusteic. Cu sprijinul mediilor cultivate in care se miscau scriitorii, August a influentat opinia publica, a instaurat o anumita hegemonie culturala. Sugestiile lui Mecena au jucat un rol foarte important in aceasta privinta. S-a opinat ca August si Mecena au sugerat poetilor celebrarea lui Apollo si a oracolelor Sibilei, asociate legendei lui Enea, originii gintei lulia si glorificarii principelui. Proslavirea Romei implica, ca un corolar indispensabil, glorificarea lui August. Nu numai Vergiliu si Horatiu au asumat ideologia celebrarii noului regim si a Romei, ci si Propertiu. Dupa moartea lui Vergiliu, tocmai Pro-pertiu a devenit purtatorul de cuvant poetic al lui August. Desigur insa ca nu toti scriitorii au sprijinit regimul augusteic. "Propaganda" intreprinsa de Ovidiu nu a convenit deloc puterii imperiale, iar unii literati au asumat chiar atitudini opozitioniste. Asemenea demersuri nefavorabile regimului augusteic au adoptat juristul Antistius Labeo, oratorul Albucius Silus, oratorul si istoricul Titus Labienus. Oratorul Cassius Severus, datorita conduitei sale politice, a fost trimis in exil in anul 8 e.n., pe cand operele sate au fost arse18. insusi August si-a angajat condeiul in sprijini propagandei regimului si nu s-a limitat la patronarea sau reprimarea scriitorilor. Astfel el a alcatuit tragedii si poeme, inclusiv epigrame, exortatii filosofice, pampflete si lucrari autobiografice. Din aceasta ultima categorie de lucrari s-a conservat, sub forma unei inscriptii, opusculul intitulat "Faptele divinului August", Res gestae diui Augusti, unde autorul isi prezinta pe scurt viata politica si realizarile, nu cronologic, ci pe categorii de fapte, testamentul politic in ultima instanta. August isi justifica optiunile politice si - cum am aratat - afiseaza traditionalismul consecvent, pe un ton orgolios, dar intr-un stil clasicizant, evident influentat de Caesar.
De altfel am aratat ca epoca lui August este profund clasicizanta. Scriitorii epocii, indiferent de cercul cultural-politic, caruia ii apartineau - si desigur nimic nu-i impiedica sa frecventeze mai multe cercuri - asumau tendintele devenite normative ale esteticii clasice. Clasicismul augusteic se bazeaza pe principiile aristotelismului si propovaduieste simetria, controlul riguros, chiar auster al expresiei, gravitatea, cand materia tratata o impunea, mai ales convenienta, acordul cu natura, desi si intre elementele intrinsece ale structurii literare, masura si cumpatarea scriiturii. Horatiu teoretizeaza aceste marci ale clasicismului, de altfel cu stralucire: el furnizeaza poeziei pandantul esteticii clasicizante, propuse de Cicero pentru proza. Fara indoiala, pot fi uneori detectate vestigii ale vechiului expresionism roman. Mai ales opereaza inca stileme, chiar o viziune lirica datorata poetilor neoterici, incat putem recunoaste la unii poeti augusteici inflexiuni ale callimahismului roman. Astfel, chiar in cercul lui Mecena, intr-o prima etapa, anterioara bataliei de la Actium, se cultiva lirismul intimist, de factura manifest neoterica, care propovaduieste genul scurt, ca si "tihna", otium, si rafinamentul alambicat, pentru ca ulterior sa prevaleze lirismul triumfal, ostentativ clasicizant. Acelasi callimahism domina inceputurile cercurilor lui Pollio si chiar Messala, pentru a se privilegia ulterior traditiile eroice si cultul expresiei atice si severe. Caci in ultima instanta pretutudeni clasicismul absoarbe celelalte optiuni stilistice.
Pe de alta parte, scriitorii acestei epoci sunt exigenti si autoexigenti, caci vizeaza calitatea superioara, profesionalismul desavarsit. Emerg de asemenea infruntari intre genurile literare considerate majore si cele apreciate drept minore. Tinde sa se impuna mai ales literatura de ampla respiratie, de vocatie profetica. Scriitorii epocii augusteice isi propun sa rivalizeze cu marile modele ale poeziei grecesti. Ei vor sa devina fiecare creatori de noi specii literare, inventori de genuri, candva faurite de scriitorii greci. Vergiliu se afirma concomitent ca un nou Teocrit, ca un nou Hesiod, ca un nou Homer, iar Horatiu in acelasi timp ca un Arhiloh, un Alceu si un Pindar roman. Cum vom vedea intr-un alt capitol, Propertiu se va declara el insusi un Callimah roman 19. Idealul mai vechi de "poet doct" isi imbogateste semnificatiile. in "secolul" lui August, epitetul respectiv desemna cunoscatorul subtilitatilor poeziei grecesti, imitatorul si introducatorul la Roma al operelor unui poet grec, al tiparelor acestuia, desigur adaptate structurilor mentale romane 20. De altfel secolul lui August ne apare mai cu seama ca o epoca sau o tara a poeziei.
Literatura augusteica este chiar mai romanocentrista decat artele literare anterioare, clameaza mai clar ca oricand succesele Romei, este profund nationala. Dar si ostentativ optimista. Propensiunea pentru paseism, lesne perceptibila la atatia scriitori romani, anteriori sau posteriori epocii augusteice, este respinsa indeobste de scriitorii contemporani cu Vergiliu. Un optimism viguros, o credinta vie in viitorul Romei anima versurile mai multor poeti augusteici. Lectiile oferite de autorii greci sunt valorificate la nivelul unor impliniri elevate, de o remarcabila stralucire.