n6t5tl




Propaganda s-a na scut in momentul in care omul a incercat sa transmita semenului sa u o informatie. Este clar ca orice manifestare a omului in afara a fost destinata celuilalt. Primele articulari de cuvinte au fost destinate transmiterii unui mesaj care nu mai putea fi construit doar din semne. Orice mesaj e destinat sa obtina de la celalalt o react ie. Orice cuvant ascunde in el un sambure de manipulare, de propaganda. Desenele de pe peretii pesterilor erau moduri de a exprima viziunea asupra realitatii a oamenilor primitivi. Astfel, o anumita viziune, cea a oamenilor cu talent, avea intaietate asupra altor viziuni, prin insusi faptul ca era cea mai bine reprezentata. Intr-o lume in care apucai sa cunosti de-a lungul vietii cateva zeci de oameni, era primordial sa detii „armele“ transmiterii mesajelor. De la inceputul istoriei oamenii au cautat garanti sociali. Mai intai vanatorii cei mai iscusiti care deveneau liderii grupului respectiv. Apoi razboinicul care ducea tribul la victorie si lua prizonieri sau ucidea cat mai multi dusmani. Importanta lor in ochii celorlalt i se castiga prin ca i simple, liniare, nesofisticate. De aceea, simpla importanta oferea mesajelor lor greutatea necesara pentru a convinge, fara a se simti necesitatea unor argumente sau a unor tehnici de propaganda complicate. Argumentul cel mai important in a contrazice un astfel de garant social era sa -i iei locul.
Aparitia magilor a fost determinata tot de cautarea garant ilor sociali.
Oamenii au fost dintotdeauna speriati de universul in care s-au nascut si pe care nu reusesc sa-l cunoasca suficient de-a lungul vietii. De aceea erau cautati acei oameni care sa le explice universul sau care sa le dea senzatia ca, in orice situatie, sunt capabili sa trateze de la egal la egal cu fortele din jurul lor.
Fascinat ia fata de acesti magi s-a pa strat pana astazi, chiar daca evolutia societatii ar fi presupus desprinderea de acesti falsi garanti sociali si apropierea de procesul simplu de gandire. In orice televiziune, dupa aparitia unei vrajitoare, se primesc sute de telefoane prin care se cere adresa ei. Ce combinatie mai periculoasa decat garantarea unui garant social prin sustinerea de catre un alt garant social ? Vra jitorii se sprijina intre ei.
Si pentru ca simpli oameni nu satisfa ceau setea de explicatii a semenilor lor, au fost inventat i zeii, acele entitati care dirijeaza destinele pamantului.
Nevoia de siguranta i-a facut pe oameni sa inventeze un sistem logic, in care nodurile principale erau reprezentate de zeii care controlau totul (inclusiv viat a muritorilor). Singura datorie a oamenilor era sa le acorde zeilor importanta pe care o presupuneau asemenea entitati atotputernice si restul il fa ceau ele. Cu alte

cuvinte, sacrificand cateva oi, oamenii pasau zeilor responsabilitatea intelegerii si coordona rii propriilor vieti. Totul era sa respecti regulile. Reguli care le erau transmise prin intermediul celor mai importanti garanti sociali din istoria premoderna : preot ii. In absenta fizica a zeilor, ei preluau in constiinta colectiva rolul de garant i sociali. Era gura lor cea care transmitea oamenilor regulile pe care le primeau prin ritualuri sacre direct de la stapanii lor si ai universului.
Preotii hota rau ce e bine si ce e ra u, ce e corect si ce nu, ce trebuie facut si ce evitat. Ei explicau ceea ce i se intampla celui mai umil om, ei detineau adevarul.
La un moment dat, desi vorbeau in numele aceluiasi zeu, adevarurile au inceput sa difere si rolul de garant social a fost asumat in totalitate de muritori in
incercarea lor de a controla grupurile de oameni.


Retorica
Sa ne intoarcem in timp si sa ne oprim la primii care au dezvoltat un sistem de propaganda coerent si constient. Cei care au adus o prima desavarsire
in acest domeniu: retorii greci. Unul dintre cei mai stralucit i constructori si teoreticieni ai acestui sistem a fost Aristotel (384-322 IHr).
Retorica este :
1. limbaj folosit pentru a convinge (Aristotel: „Descoperiti mijloacele de convingere disponibile intr-un caz.“)
2. studiul limbajului cu publicul, pentru un anumit scop
3. limbajul folosit pentru a dezvalui un adeva r probabil in domenii in care nu exista siguranta.
Iata cum retorica devine cea mai buna unealta in retransmiterea realitatii catre cei care asteptau explicatii. „A convinge..., un anumit scop... , un adevar probabil... “ -; iata rolul retoricii si al celor care o practicau. Si cine sunt acesti puternici dar si construiti garant i sociali ? Cum ajung ei sa manevreze cuvintele cu atata abilitate incat universul pare o juca rie in mainile lor, jucarie pe care o pot desface in bucat i si pe care o pot explica celorlalti ?
Iata ce spune Aristotel in scrierile sale, reunite sub titlul „Retorica“:
„Exista convingerea ca atunci cand majoritatea oamenilor au succes cand vorbesc, acest lucru se intampla pur si simplu aleatoriu sau ei au dobandit priceperea de a vorbi bine. Totusi, este posibil sa ne intrebam de ce unii vorbitori au succes si altii nu. O astfel de intrebare este o funct ie a unei arte, mai degraba decat o simpla pricepere.“ Cand „art” = techne: actiune ghidata de principii teoretice. O putem numi tehnologie, mai degraba decat arta sau stiinta.
Exista 3 domenii ale retoricii clasice: legea (legala), politica
(deliberativa), ceremonia (epideictica ). Se poate observa ca cele trei domenii acopera aproape in totalitate cel putin viat a sociala a grecilor din antichitate. Dar cum orice cerceta tor al vietii lor va va spune ca existau legaturi puternice intre viata sociala, publica si cea privata, e usor sa ne dam seama de important a retoricii si a celor care o practicau in viata cetatii.

Exista 3 moduri de persuasiune: logos, ethos, pathos.
Logos (argumentele), nu inseamna exact acelasi lucru ca „logica”. Logica
= lant complet de rationamente construit fara a face referire la public. Retorica foloseste entimema: un lant de argumente la care publicul participa prin completarea materialului in care deja crede. Cu alte cuvinte, oamenii nu erau convinsi sa creada in ceva ce au refuzat cu putere pana atunci ci sa dea la o parte argumentele pe care le aveau deja impotriva aspectului respectiv si sa participe la discut ie prin prezentarea acelor argumente favorabile pe care le detineau si carora, prin exprimarea lor publica, le dadeau greutatea necesara pentru a determina o convingere.
Ethos (caracterul celui care vorbeste): bun simt, caracter bun, bunavointa.
Iata cum garantul social incepe sa aiba si caracteristici pozitive umane. Nu mai e suficient sa vorbesti frumos, trebuie sa fii perceput de oameni ca detinator al acelor calitati pretuite in sistemul cultural respectiv. Astazi, astfel de garanti sociali se construiesc de catre televiziune.
Pathos (emotiile publicului): defineste emotiile si factorii care le intensifica sau atenueaza: manie vs. calm, prietenie vs. ura, frica vs. incredere, rusine vs. nerusinare, indignare vs. mila etc. Iata cum succesul propagandei se bazeaza extrem de mult pe capacitatea de exploatare a trairilor auditorilor pentru a-i determina sa accepte un argument sau sa-l respinga. Nu mai e suficient ca mesajul sa fie bine construit, trebuie sa fie insot it si de un mesaj relational pozitiv. Retorul nu trebuie doar sa inteleaga modul de a gandi al ascultatorilor dar trebuie sa -i si „simta“, sa le perceapa fricile si starile de spirit.
Retorul trebuie sa detina cunostinte diferite si sa aiba anumite capacitat i pentru a avea succes:
- sa poata defini lucrurile despre care vorbeste
- sa aiba clare in minte si sa foloseasca linii standard de argumentare pentru a produce entimeme
- sa poata trasa linia dreapta intre cauza si efect
- sa poata face corelatii simple intre diferitele elemente componente si sa poata explica legaturile dintre acestea
- trebuie sa cunoasca modurile de dovedire
- sa poata prezenta consecintele adopta rii unuia sau altuia dintre argumente
- sa faca analogii
- sa aiba stil: sa foloseasca cu arta figuri de limbaj
- sa aiba memorie buna si sa poata reda lucruri cunoscute de auditori cu precizie


Sofistii
Era previzibila trecerea de la o forma de persuasiune, bazata pe argumente considerate adevarate macar de retor la o forma de persuasiune in care esentiala era obt inerea unui efect si nu convingerea asupra unui adevar. Este „uman“ ca , odata insusita o arta de a convinge oamenii, pe primul plan sa treaca acest lucru,

indiferent de adeva rul sustinut. Astfel, retorica va sluji scopurilor personale si nu dezinteresatului obiectiv de a-i lumina pe cei care nu inteleg anumite lucruri.
Intr-o astfel de atmosfera in schimbare au aparut profesorii cala tori, sofistii.
Sofistii erau un grup pestrit - unii veneau din polis-ul Atenei sau din alte orase stat, dar majoritatea veneau din Ionia, in Asia Minor. Sofistii aveau responsabilitatea de a-i forma si educa pe fiii cetatenilor Atenei. Atunci nu existau scoli, asa cum le vedem azi. In schimb, existau scoli peripatetice, adica instructorul mergea alaturi de studenti si le vorbea - in schimbul unui onorariu, desigur. Sofistii predau mai ales doua materii: retorica si oratoria. Ambele arte erau necesare pentru educatia cetatenilor atenieni, deoarece fiii cetat enilor erau cei care urmau sa dezbata chestiuni importante in Adunare si Consiliul celor
Cinci Sute. Retorica poate fi descrisa ca fiind arta compozit iei, pe cand oratoria era arta de a vorbi in public. Sofistii au abandonat stiinta, filozofia, matematica si etica. Ei predau subtila arta a persuasiunii. Sofistul era o persoana care putea sa argumenteze elocvent si putea sa dovedeasca o pozitie, indiferent daca era corecta sau incorecta. Cu alte cuvinte, ceea ce conta era persuasiunea si nu adeva rul. Sofistii erau de asemenea relativisti. Ei credeau ca nu exista un adevar universal, valabil oricand. Dupa unul dintre cei mai celebri sofisti, Protagoras, „omul este masura tuturor lucrurilor”. Totul este relativ si nu exista valori pentru ca omul, individul, este ma sura tuturor lucrurilor. Nimic nu este bun sau rau de vreme ce totul depinde de individ.


Retorica moderna
Retorica moderna se bazeaza pe principii asema natoare cu cele ale retoricii aristoteliene, dar exista si cateva schimbari de tehnica importante: creste domeniul „nesigurului” pana la a include totul (de aici „retorica stiintei”); include explicit folosirea limbajului pentru a crea si transmite cunostinte: un punct de vedere social, constructionist; include retorica mass-media; include studii de compozit ie: cum scriu oamenii si cum invata studentii sa scrie; persuasiunea este mai importanta decat rolul epistemic: co-creeaza int elegerea noastra intr-un mediu cooperativ; accent mai mic pe rationalitate (dupa Fisher).
Epoca moderna a mai adus un element important in retorica: paradigma narativa = totul functioneaza ca o poveste chiar daca nu are forma literara de poveste.
Oamenii sunt, de fapt, povestitori. Logica este o parte a unor povestiri, si nu altfel. Deciziile care nu se bazeaza pe logica ci pe „motive intemeiate” includ logica, valorile, emotiile, consideratiile estetice. Motivele intemeiate sunt relative la istorie, biografie, cultura; „relative” nu inseamna „aleatorii”.
Prefera m unele povestiri in detrimentul altora pe baza coerentei narative si fidelitat ii: cat de coerenta este povestirea cu ea insasi, cat de coerenta este

povestirea cu alte lucruri in care credem.


Propaganda nazista
Din pacate, nu am spatiul necesar pentru a analiza mai ama nuntit toate epocile in care propaganda a fost folosita cu succes. Ma voi opri la regimul nazist si la tehnicile folosite de acesta pentru a-si atinge scopurile. Dupa cum se stie, al treilea Reich a avut un aparat de propaganda fantastic. Sigur ca el l-a avut in centru pe insusi Hitler, a carui oratorie usor isterizanta a fost principala arma in lupta pentru castigarea suportului popular. Sa nu facem insa greseala sa credem ca doar isteria in masa na scuta din racnetele unui om ma runtel a stat la baza razboiului mondial. Hitler isi incepea intotdeauna discursurile cu o voce slaba, stinsa , fara vlaga, ca a unui om care-si cere iertare ca-i deranjeaza pe ceilalt i si ca le rapeste din timp pentru a-l asculta. Pe ma sura ce subiectul capata consistenta, tonul urca, modulatiile vocii se intensificau si accentele incepeau sa cada cu putere. Finalul era apoteotic: Hitler urland la o mult ime fascinata de schimbarea aceea mareata , simbol al viitorului glorios al Germaniei si al fortei care sa lasluieste in cel destinat sa -i conduca acolo.
Hitler nu era un novice. El a teoretizat rolul propagandei si tehnicile sale
inca in Mein Kampf, cartea sa de capatai si a zeci de milioane de germani.
In capitolul sase din Mein Kampf, Hitler a analizat rolul propagandei in primul ra zboi mondial. Criticand participarea Germaniei la razboi, el a comentat functiile propagandei in general. Afirmatiile sale ne ofera indicii despre metodele folosite de Partidul Nazist.
„Functia propagandei nu isi are originea in formarea stiintifica a individului, ci in atragerea atentiei maselor asupra anumitor fapte, procese, necesitati, etc., a ca ror semnificatie este astfel inclusa pentru prima data in campul lor vizual.
Propaganda trebuie sa fie populara si nivelul sa u intelectual trebuie ajustat dupa cea mai limitata inteligenta a indivizilor carora le este adresata. Prin urmare, cu cat este mai mare masa la care trebuie sa ajunga, cu atat mai redus trebuie sa fie nivelul sau intelectual. Dar daca , cum este cazul propagandei pentru inceperea unui ra zboi, scopul este influent area unui intreg popor, trebuie sa evitam cerintele intelectuale excesive fata de public si nu putem acorda prea multa atent ie in aceasta directie.

Cu cat este mai modest balastul sau intelectual, cu cat ia in considerare mai exclusiv emotiile maselor, cu atat propaganda va fi mai eficienta . Aceasta este cea mai buna dovada pentru constructia corecta sau incorecta a unei campanii propagandistice, si nu succesul, care poate fi pe placul catorva savanti sau estet i.
Arta propagandei consta in a intelege emotiile maselor si a ga si, intr-o forma psihologic corecta, calea spre atentia si de aici spre inima lor. Faptul ca inteligentii nostri compatrioti nu int eleg acest lucru arata cat de lenesi mental si

ingamfati sunt.
De indata ce am inteles cat de important este ca propaganda sa fie ajustata dupa masele largi, rezulta urmatoarea regula: Este o greseala sa faci propaganda pe mai multe planuri, ca la o instruire stiintifica, de ex.
Receptivitatea maselor largi este foarte limitata , inteligent a lor este redusa si capacitatea lor de a uita este enorma. In consecinta, propaganda eficienta trebuie limitata la cateva puncte si trebuie sa insiste asupra lor cu sloganuri pana cand ultimul individ din public va intelege ce vreti sa-l faceti sa int eleaga cu acel slogan. Imediat ce sacrificat i acest slogan si incercati sa fiti multilaterali, efectul se va pierde, deoarece mult imea nu poate nici digera, nici ret ine materialul oferit. Astfel, rezultatul este diminuat si in cele din urma dispare complet.
Vedem astfel ca propaganda trebuie sa urmeze o linie simpla si tacticile de baza trebuie sa fie psihologic corecte.
Ce ati spune, de exemplu, despre un afis care trebuie sa faca reclama la un sa pun nou si descrie celelalte sapunuri ca fiind „bune” ? Veti cla tina doar din cap.
Exact acelasi lucru se aplica reclamei politice.
Funct ia propagandei este, de ex., nu de a cantari si masura drepturile diferitilor indivizi, ci exclusiv de a accentua acel drept in sprijinul caruia vine.
Sarcina sa nu este de a face un studiu obiectiv al adeva rului, astfel incat sa favorizeze dusmanul, si apoi sa-l prezinte in fata maselor cu corectitudine academica; sarcina sa este de a ne servi propriul nostru interes, intotdeauna si neabatut.“ Interesant, nu ? Sa nu uita m ca omul cu aceasta viziune asupra oamenilor, maselor si mijloacelor de influentare a lor a tarat lumea intr-un razboi cu milioane de victime.
Dupa cum se stie Joseph Goebbels a fost unul dintre oamenii de incredere ai fuhrerului. El a ocupat importanta functie de ministru al propagandei. Iata discursul lui Goebbels pentru sfarsitul anului 1933, transmis la radio catre compatriotii sai germani, in care analizeaza primul an de Nat ional-Socialism si proclama sfarsitul revolutiei.
„Cetateni germani !
Scopul meu nu este sa dau un gust amar acestei atmosfere sarbatoresti.
Cred ca fiecare nivel si clasa a poporului german are motive sa sa rbatoreasca ziua de azi cu incredere. Si nu exista nici un motiv pentru a fi moderat. Noi germanii am indurat de-a lungul ultimilor 20 de ani prea multe dureri, necazuri si dezama giri pentru a risca sa exagera m cu sarbatorirea. Multa durere exista in spatele bucuriei noastre si veselia cu care privim anul trecut si spre noul an este plina de seriozitate si barbatie mandra .
Dar ne aduna m curajul si vedem cu satisfactie ca un an de succese se afla
in spatele nostru si ca binecuvantarea raiului s-a abatut peste poporul german.
Inimile noastre se umfla de bucurie. Este o bucurie care priveste inapoi cu mandrie pentru ce s-a realizat si care ne da putere pentru noi planuri si decizii.
Miscarea puternica care a cuprins intregul popor german in anul care a trecut

este miscarea vietii pline de optimism ferm si plin de credinta care da rezistenta si putere. Noi germanii am invatat inca o data sa iubim viata in toata splendoarea sa. O afirmam si ii acceptam toate cererile, indiferent daca sunt grele si nemiloase. National Socialismul afirma viata, nu o neaga. Ne tragem din el puterea bucuriei care ne anima atat de minunat in ultimele ore ale anului ce se
incheie.
Nimeni nu este exclus. Bucuria umple strazile impodobite festiv ale marilor orase si aleile si potecile singuratice ale satelor germane. Umple colibe si palate, pe cei bogati si pe cei sa raci. Umple inima cala torului singuratic care
intampina noul an in muntii inalti, acoperiti de zapada si ii insufleteste pe cei din multimea de pe Unter den Linden, la Berlin. A fost un an binecuvantat. Poporul german s-a rega sit inca o data si a rega sit speranta care-l face sa astepte cu
incredere noul an.
Ce diferenta fata de ajunul Anului Nou de anul trecut ! Atunci Reichul statea pe marginea prapastiei. Poporul era dezbinat de ura si ra zboi civil.
Partidele si guvernul nu aveau nici macar puterea sa recunoasca catastrofa, ca sa nu mai vorbim sa se ocupe de ea. Colapsul si disperarea cresteau, indiferent unde priveai si spectrul bolsevismului era pretutindeni. Dar azi ? Reichul este din nou puternic, poporul mai unit si mai ferm ca niciodata, condus de o mana puternica care se ocupa de problemele cu care ne confrunta m. Pe atunci fara speranta si disperata, astazi intreaga natiune este insufletita de devotament credincios.
Un an de victorii fara precedent este in urma noastra. Ceea ce acum 12 luni parea produsul imaginatiei a devenit realitate. Steagurile reinnoirii nationale flutura deasupra Reichului si o revolut ie de mari proport ii a antrenat poporul german si i-a redat adevarata natura.
Probabil ca putini isi imaginau pe 30 ianuarie anul trecut, cand a inceput marea transformare, ca a inceput o noua era in istoria Germaniei si ca intr-un an revolutia se va incheia. Amintiti-va de 21 martie, 1 mai, zilele de neuitat de la
Nurenberg, 1 octombrie si 12 noiembrie. O minunata transformare a unificat natiunea, una pe care generatiile viitoare vor putea cu greu sa o inteleaga . Ei vor judeca anul 1933. Va ra mane in istorie ca anul in care natiunea germana s-a eliberat in sfarsit de cei doua mii de ani de nefericire.
Ce multime uimitoare de importante evenimente politice, culturale si economice marcheaza acest an al trezirii Germaniei ! A fost distrus in sfarsit nonsensul marxist care a torturat poporul german 6 decenii, condamnandu-l la impotenta politica. Doar cu un an in urma el a amenintat Reichul, gata in orice moment sa puna mana pe putere. Astazi stim despre acest lucru doar din povesti.
El a fost inlocuit de ideea unei adeva rate comunitati a oamenilor care nu este teoria goala a unei sali de intalniri, ci a devenit treptat si bucata cu bucata o realitate fericita. Socialismul pe care l-am promovat de-a lungul anilor si-a gasit expresia vie in participarea tuturor germanilor, probabil cel mai minunat si emotionant eveniment al anului trecut.

Acum 12 luni partidele spuneau prostii in parlament, crizele guvernamentale se succedau si soarta Reichului era determinata de interese speciale care foloseau ideea sfanta a Germaniei doar in folosul partidului lor.
Acest parlamentarism demn de dispret , al carui singur rezultat pentru popor era caderea cate unui cabinet este de domeniul trecutului. Poporul german a afirmat covarsitor un om si o idee. O miscare pe deplin constienta de responsabilitatea sa guverneaza Reichul.
Oamenii n-ar putea sa sprijine noul regim mai mult decat o fac. Poporul, statul si natiunea au devenit una, iar vointa puternica a Führerului este deasupra noastra a tuturor. Particularismul care ameninta Reichul, etern prilej de cearta, a fost rasturnat. Germania sta din nou in fata lumii ca o unitate de nezdruncinat si nimeni din interiorul sau afara granitelor noastre nu este capabil sa distruga interesele natiunii germane folosind un grup din interiorul Reichului.
Aceasta fundatie politica trebuia sa fie construita daca guvernul intentiona sa se ocupe de marile probleme, daca vroia sa faca tot posibilul pentru a contracara spectrul somajului. Nu numai ca guvernul a intentionat sa faca ceva, ci chiar a fa cut. A atacat somajul cu ma suri impresionante. Cu ajutorul lui

Dumnezeu, a putut sa faca chiar mai mult decat a promis: mai mult de 2 milioane de oameni au din nou de lucru si nici chiar iarna grea nu ne-a intarziat.
Intreaga lume admira aceasta realizare a poporului german, rod al vointei si tariei noastre. Lumea este la fel de uimita cand priveste cum poporul german se lupta cu foamea si frigul; prima jumatate a ba taliei a fost deja castigata. Nu umple de mandrie faptul ca in aceasta prima iarna National Socialista nimeni, indiferent de cat de sa rac sau nevoias este, n-a fost lasat singur, ca nimeni dintre noi, indiferent de cat de grele erau necazurile noastre, a trecut prin lunile reci ale iernii fara sa aiba cineva grija de el, ca ne-am facut datoria si nu ne temem de privirea nimanui.
Este un fapt de mirare ca , din ce in ce mai mult, curajul, increderea si optimismul insufletesc poporul german ? Nu este flacara unei noi credinte care creste in oameni din aceasta disponibilitate de a se sacrifica ? Acest popor este nobil, brav, generos, hota rat si plin de devotament, sub conducerea unei maini puternice si este indreptat it sa creada ca este nepa tat si pur si ca are binecuvantarea lui Dumnezeu.
Avem de ce sa ne indoim ca ii vom reda acestui popor locul sau meritat printre nat iunile lumii ? Am avut curajul de a ne rupe de metodele inacceptabile ale diplomatiei internationale postbelice si cerem dreptul absolut al poporului german la onoare nationala si egalitate. Am stiut de la inceput ca va trebui sa ducem o bata lie grea. Astazi credem ca putem spune ca vom castiga daca ne pastram cumpa tul.
Anul 1933 se incheie sub aceste auspicii fericite. Privim inapoi inca o data cu nostalgie. A fost un an mandru si barbatesc. A fost un an de inceputuri si reinnoiri, primul de la sfarsitul ra zboiului despre care putem spune ca s-a terminat mai bine pentru Germania decat a inceput.

Ca intotdeauna, am stat la carma chiar mai ferm dupa bata lie. Noul an este
inaintea noastra, cu noile sale provocari si sarcini. Nimic nu ni se va da; va trebui sa obtinem noi totul. Probleme grele si solicitante ne stau in fata. Va trebui sa ne folosim intreaga putere si inteligenta pentru a pastra ceea ce am cucerit si pentru a-l spori, pentru ca numai pe baza sa putem face saltul catre noi teritorii.
Sentimentul de camaraderie al oamenilor care a inceput atat de minunat nu este ceva care si-a gasit ra dacinile eterne in inimile germanilor. Este fundatia pe care vom avea taria de a termina victorios viitoarea batalie impotriva foamei si frigului si de a incepe la prima vara a doua mare campanie impotriva somajului pe care-l vom elimina la anul.
O problema politica majora in anul ce va veni va fi de a da o structura noua si organica Reichului. Pe baza terenului ferm al traditiei, trebuie implementata o reforma care-i va da Reichului aceeasi unitate ca si poporului.
Ideea si miscarea National Socialista vor insuflet i pentru totdeauna atat poporul, cat si statul. Apoi vom putea sa privim cu calm problemele externe. Poporul si natiunea se afla pe teren solid. Nici o putere de pe lume nu le poate despa rt i.
Sarcinile din fata noastra sunt aproape descurajant de mari si dificile.
Doar credinta noastra puternica si fanatica ne va da puterea de a le rezolva. Daca poporul german este unit si munceste impreuna, isi va stapani soarta si-si va construi un nou viitor. Popoarele nu pierd din cauza unor arme neadecvate, ci din cauza lipsei de incredere in sine si de vointa .“


Marx si propaganda comunista
Stim cine a fost Marx si ce importanta a avut filosofia lui in construirea sistemelor comuniste din secolul XX. Putini stiu, insa , ca Marx nu este si vinovat pentru libertatea pe care si-au luat-o urmasii lui in a-i interpreta scrierile.
Pentru multi suporteri ai comunitarismului, acesta presupune folosirea pe fata a presei ca un instrument de propaganda . Aceasta idee exista deja in constiinta elitelor si la nasterea lui Marx, in 1818. Presa a jucat intotdeauna, in orice societate sau sistem politic, rolul principal in raspandirea atitudinilor si convingerilor. In occidentul premodern, rolul presei era sa aduca in atentia oamenilor produsul, ca principal element al societatii de piata. In comunism, produsul a fost inlocuit de ideologie. Este extrem de interesant de observat ca oamenii cheie care au participat la evolutia socialismului au fost jurnalisti: Marx si Engels, Lenin, Rosa Luxemburg, Trotki si chiar Stalin.
Ideea centrala a comunitarismului este aceea ca institutiile sunt (sau ar trebui sa fie) structurate pentru a lucra in folosul colectivului, al comunitatii tribale si nu in folosul personal, egoist al indivizilor. Conform acestei teorii, si presa trebuie sa slujeasca aceluiasi obiectiv.
Este extrem de interesant de cercetat articolele de inceput ale lui Marx,

publicate in ziarul pe care il conducea Rheinische Zeitung. Acestea propovaduiau libertatea presei, ca sprijin in lupta impotriva opresiunii.
Numeroasele incercari de cenzurare a articolelor sale l-au fa cut pe Marx sa identifice limita rile exterioare si interioare ale libertatii presei. Pe cele exterioare le poate vedea oricine: cenzura oficiala aplicata apriori sau post facto. Limitarile interioare sunt, insa, mult mai complexe si psihologic, mult mai serioase. Ele sunt vechi si intangibile. Presupun atmosfera politica si culturala in care exista presa. Presupun frustrarile jurnalistilor legate de importanta si influenta lor, credintele lor ca nu se va intampla nimic orice ar scrie ei, ca dizidentele vor atrage pedepse. Asa ca, in opinia lui Marx, contemporanii sai jurnalisti se multumesc sa prezinte cititorilor stirile, adica faptele simple, in interpretarea autoritat ilor. Urmatorul pas era pierderea interesului cititorilor de a participa la viata publica . Cu aceasta pierdere „survine disparit ia unei forte creative pentru o presa libera si deschisa ca si a conditiei de acceptare populara a acesteia, fara de care presa este bolnava fara speranta “. Cu alte cuvinte, exista un cerc vicios: presa nu e libera din cauza limitarilor interioare si pentru ca publicul nu este educat sa-si doreasca o presa libera. Lipsa de interes a publicului provine tocmai din absenta unei prese libere care sa -l educe in acest sens. In opinia lui Marx, presa nu trebuie sa fie un simplu reproducator de stiri ci un instrument de educare, de formare a constiintelor, de obt inere a unor reactii, de obligare a oamenilor sa ia atitudini.
In analiza lui Marx asupra capitalismului, presa era elementul central al suprastructurii -; Uberbau -; pe care clasa dominanta a construit-o ca un mecanism literar, politic si ideologic de mentinere a puterii. In schimb, clasa muncitoare era condamnata la alienare, la dezumanizare. In viziunea lui Marx, presa trebuia sa joace un rol important in revolutia care avea sa „le redea muncitorilor existenta“ si sa le aduca bunastarea si statutul de factor de decizie asupra propriei vieti.
Marx a surprins cu acuratete caracterul de „mecanism in doi pasi“ al presei vremii. Ziarele, cu o ra spandire relativ modesta in acele vremuri, puteau si trebuiau sa influenteze ideologia elitelor: intelighentia, comerciantii si oamenii angajati in servicii. Acestia trebuiau sa transfere mai departe muncitorimii si tara nimii „adevarurile“ aflate in ziare.
In lupta declansata impotriva exploata rii, Marx a atribuit presei un rol diferit. Trebuia sa redea oamenilor adevarata lor identitate si sa creeze o unitate
intre cuvinte si actiune. Trebuia sa-i faca pe muncitori sa-si constientizeze starea de alienare la care i-a adus exploatarea. Jurnalistii trebuiau sa explice muncitorilor ca sunt sclavi, ca li s-a furat adevarata si meritata viata. Cu alte cuvinte, rolul presei era sa transforme constiinta falsa despre sine in constiint a adevarata. Ca intelectual, Marx credea cu putere in rolul educatiei si nu in cel al constrangerii (pe care avea sa-l propova duiasca mai tarziu Lenin). Totusi, in viziunea lui Marx, presa nu mai trebuie sa interpreteze simplu si sa prezinte obiectiv pozitiile „ambelor pa rt i“ ci sa se dedice schimbarii mentalitatilor.

Constiinta exista numai prin comunicare - spunea Marx. Inainte de a exista comunicare, trebuie sa existe o societate. Aceasta se construieste prin interactiunea dintre oameni. Limbajul este unul dintre elementele cele mai importante ale acestei interactiuni. Cine controleaza limbajul, controleaza societatea si poate duce omenirea in sclavie sau la libertate. Creatorii limbajului erau statul, scoala si biserica; transmitatorii lui -; presa. Cine va controla presa va controla modul in care se transmit cuvintele de la emita tori la receptori.

Toate aceste teorii au fost puse in practica , un secol mai tarziu de conduca torii tarilor comuniste. Intr-o revolutie perpetua, in care exista
intotdeauna cate un grup social ce trebuia „educat“, presa a devenit un simplu instrument de repetare la infinit a acelorasi sabloane. Convinsi de adevarurile lor, liderii comunisti au folosit presa atat pentru propagarea lor cat si pentru apararea statului lor care le permitea enuntarea acestor adeva ruri.


Platon
In finalul acestui capitol, ma intorc la profesorul lui Aristotel, Platon, cel care si-a imaginat cu milenii inainte de aparitia celui mai sofisticat mijloc de alterare a realitatii, cum va arata acesta. In tratatul sau intitulat Republica, Platon va face o analiza extrem de profunda a mecanismelor producerii irealului si a reactiilor oamenilor la acesta. Analiza este prezentata sub forma unei parabole:
Mitul pesterii. „... iata mai mult i oameni aflati intr-o inca pere subpa manteana, ca o pestera, al carei drum spre intrare da spre lumina , drum lung fata de lungimea
intregii pesteri. In aceasta incapere ei se gasesc, inca din copilarie, cu picioarele si grumazurile legate, astfel incat sa stea locului si sa priveasca doar inainte, fara sa poata sa-si roteasca capetele din cauza legaturilor. Lumina le vine de sus si de departe, de la un foc aprins inapoia lor; iar intre foc si oamenii legat i este... un mic perete , asa cum este paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra caruia isi arata ei scamatoriile. ... De-a lungul acestui perete niste oameni poarta felurite obiecte care depasesc in inaltime zidul, mai poarta si statui de oameni, ca si alte fa pturi de piatra sau lemn, lucrate in chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poarta, unii, cum e si firesc, scot sunete, altii pastreaza ta cerea. ...Oamenii legat i sunt asemeni noua . Crezi ca astfel de oameni au vazut, mai intai, din ei insisi cat si din sot ii lor, altceva decat umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul de dinaintea lor. ? Iar daca ar fi in stare sa stea de vorba unii cu altii, nu crezi ca oamenii ar socoti ca, numind acele umbre pe care le vad, ei numesc realitatea ? Si ce-ar face daca zidul de dinainte ar avea un ecou
? Cand vreunul dintre cei care trec ar emite un sunet, crezi ca ei ar socoti emisiunea sunetului iscata fiind de altceva, in afara umbrei ce le trece pe dinainte ? ... In general, deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevar decat umbrele lucrurilor.
Priveste acum in ce fel ar putea fi dezlegarea lor din lanturi si vindecarea de lipsa lor de minte, daca asa ceva le-ar sta in fire: atunci cand vreunul dintre ei

s-ar pomeni dezlegat si silit, deodata, sa se ridice, sa -si roteasca grumazul, sa umble si sa priveasca spre lumina , facand el toate acestea, ar resimti tot felul de dureri, iar din pricina stralucirii focului n-ar putea privi acele obiecte, ale caror umbre le vazuse mai inainte. Ce crezi ca ar zice, daca cineva i-ar spune ca ceea ce vazuse mai inainte erau deserta ciuni, dar ca acum se afla mai aproape de ceea-ce-este si ca, intors catre ceea-ce-este in mai mare ma sura , vede mai conform cu adevarul ? In plus, daca aratandu-i-l pe fiecare dintre obiectale purtate, l-ar sili prin intrebari, sa ra spunda ce anume este lucrul respectiv ? Nu crezi ca el s-ar putea afla in incurca tura si ca ar putea socoti ca cele va zute mai
inainte erau mai adeva rate decat cele aratate acum ?... iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu crezi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga indarat,
intorcandu-se spre acele lucruri pe care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele ara tate ?
Daca cineva l-ar smulge cu fort a din locuint a aceasta, ducandu-l pe un suis greu si pieptis, nedandu-i drumul pana ce nu l-ar fi tras la lumina soarelui, oare nu ar suferi si nu s-ar mania ca e tras ? Iar cand ar iesi la soare, nu i s-ar umple ochii de stralucire, astfel incat nu ar putea vedea nimic din lucrurile socotite acum adeva rate ? Cred ca ar avea nevoie de obisnuinta, daca ar fi ca sa vada lumea cea de sus. Iar mai intai, el ar vedea mai lesne umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si ale celorlalte lucruri, apoi lucrurile, ele insele. In continuare i-ar fi mai usor sa priveasca in timpul nopt ii ceea ce e pe cer si cerul
insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul zilei, soarele si lumina sa. La urma el va privi soarele, nu in apa , nici reflexele sale in vreun loc stra in, ci l-ar putea vedea si contempla asa cum este, pe el insusi, in locul sau propriu.
Dupa aceasta, ar cugeta in legatura cu soarele cum ca acesta determina anotimpurile si anii, ca el carmuieste totul in lumea vizibila , fiind cumva raspunzator si pentru toate imaginile acelea, vazute de ei (in pestera).... Nu crezi ca daca omul acesta si-ar aminti de prima sa locuinta , de int elepciunea de acolo, ca si de partasii sai la lant uri, el nu s-ar socoti pe sine fericit de pe urma schimba rii iar de ceilalti i-ar fi mila ? Iar daca la ei ar exista laude si cinstiri si s ar da ra splata celui mai ager in a vedea umbrele care trec alaturi si care isi aminteste cel mai bine cele ce, de obicei, se preced, se succed sau trec laolalta, si care, in temeiul acestor observatii ar putea cel mai bine sa prezica ce urmeaza in viitor sa se mai intample, li se pare oare ca omul nostru ar putea sa pofteasca rasplatile acelea si sa-i invidieze pe cei onorat i la ei si aflati la putere ? Sau ar simti ce spune Homer, voind nespus mai degraba argat sa fie pe pa mant la cineva neinsemnat sarman si fara de stare, consimtind sa para orisice mai degraba decat sa aiba pa rerile de acolo si sa traiasca in acel chip ?
Daca acel om, coborand , s-ar aseza in acelasi scaun de unde a plecat, oare nu ar avea ochii plini de intunecime, sosind dinspre lumea insorita ? Iar daca el ar trebui din nou ca, interpretand umbrele acelea, sa se ia la intrecere cu oamenii ce au ramas totdeauna legati si daca ar trebui sa o faca chiar in clipa in care nu

vede bine, inainte de a-si obisnui ochii, iar daca acest timp cerut de reobisnuire nu ar fi cu totul scurt, oare nu ar da prilej de ras ? Si nu s-ar spune despre el ca dupa ce s-a urcat a revenit cu vederea corupta si ca , deci, nici nu merita sa
incerci a sui ? Iar pe cel ce incearca sa-i dezlege si sa -i conduca pe drum in sus,
in caz ca ei ar putea sa puna mainile pe el si sa -l ucida , oare nu l-ar ucide ?
...Domeniul deschis vederii e asema nator cu locuinta-inchisoare, lumina focului din ea-cu puterea soarelui. Iar daca ai socoti urcusul si contemplarea lumii de sus ca reprezentand suisul sufletului ca tre locul inteligibilului, ai
int elege bine ceea ce nada jduiam sa spun, de vreme ce asa ceva e dorit sa asculti.... “
Cred ca numai cine nu vrea, nu va vedea descris in randurile de mai sus sistemul om - irealitate-realitate. Si cine este oare, in epoca noastra, elementul central de animare si control a acestui sistem ?