j1e14ee

Dupa fundarea orasului Roma s-a realizat o organizare in linii mari a functionarii cetatii prin crearea senatorilor-patres,capii de familie-si a unei adunarii a poporului.
O figura dominanta in formarea Romei, asa cum a schitat-o traditia si anume aceea a regelui Servius Tullius venit ca al saselea rege dupa Romulus, Titus Tatius,dupa Numa,Tullus Hostilius,dupa Ancus Martius si Traquinius cel Batran ,el era fiul unei sclave din clasa regala. El a creat census, operatie care consta, o data la cinci ani, in alcatuirea listei de cetateni cu scopul de a atribui fiecaruia locul sau adecvat in cetate , dupa varsta si dupa averea sa si de asemenea dupa valoarea sa morala.
Reformele lui Servius Tullius au fost insotite de o extindere a orasului si, dupa spusele istoricilor vechi, de constructia unei incinte continue care a purtat numele de zidul servian.

Reforma lui Servius Tullius

Data exacta a reformei nu se cunoaste. Este posibil ca ea sa fi avut loc mai tarziu decat traditia. In orice caz, in epoca regilor criteriul de clasificare nu putea fii decat pamantul -; fiindca moneda romana mentionata de traditie, si anume „asul” apare abia in secolul al IV-lea i.e.n.
Reforma lui Servius a fost o revolutie sociala caci odata cu ea s-a pus capat democratiei militare, legaturilor personale de sange, organizarii gentilice. Vechea aristocratie, intemeiata pe apartenenta la ginti, este inlocuita cu o aristocratie a averii , drepturile individului fiind de atunci in functie de averea lui si nu de rudenia de sange. La protestele plebeilor care ajunsesera la o situatie economica infloritoare dar nu aveau acces la la adunarea curiata, neavand ginti, Servius a creat o noua adunare numita comitia centuriata din care faceau parte atat patricienii cat si plebeii. Organizarea comitiei centuriata si mecanismul votarii favorizeaza paturile avute ale populatiei. Fiecare centurie dispunea de un vot, dar prima cetegorie sociala desi era cel mai putin numeroasa dispunea de un numar mare de voturi si astfel isi asigura lejer majoritatea in cadrul adunarii.
El a poruncit ca numele tuturor romanilor sa fie inregistrat, iar averile lor sa fie pretuite pe temeiul unui juramant cerut de lege si pe care trebuia sa-l faca declarantii, jurand cum ca vor face pretuirea potrivit adevarului si cat se poate mai cinstit.
Romanii trebuiau sa treaca in registre numele tatalui, sa-si arate varsta, sa-si declare sotia si copii, sa spuna in ce trib al Romei sau in care sat din regiune locuieste fiecare. Se hotara ca cel ale caror declaratii nu ar fi avut loc in conditiile cerute de legi sa fie pedepsit prin confiscarea bunurilor, biciuit si vandut ca sclav. Aceasta lege a dainuit la romani multa vreme.
Si, facandu-se recensamantul tuturor, Tullius stranse respectivele inregistrari cu ajutorul carora isi dadu seama de numarul romanilor si de marimea averii lor. Astfel a intocmit el cea mai inteleapta dintre toate Constitutiile, aducatoare de foarte mari foloase pentru romani, precum faptele au dovedit-o.
Iata cum era Constitutia lui Tullius. Prima clasa stabilita de el trebuia sa aiba censul cel mai mare: numai putin decat 100 de mine (unitate monetare greaca, echivalenta cu 437 g). Pe oamenii din aceasta categorie i-a impartit in 80 de centurii (unitati de 100 de oameni, adunarea formata din toate centuriile se numea comitia centuriata). Apoi, dintre cetatenii care au mai ramas, Tullius a ales a doua clasa, a barbatilor care avea un cens sub 10 mii de drahme (unitate monetarea greaca echivalenta cu 4,37 g) nu mai mic insa de 65 de mine. Oranduindu-i pe acestia in 20 de centurii, le-a poruncit sa poarte aceleasi arme ca si cetatenii din prima clasa, dar nu le-a dat voie sa poarte platose.
Din cei ramasi, regele a facut a treia clasa, cuprinzandu-i pe cetatenii cu censul mai mic de sapte mii si cinci sute de drahme.
Dintre cetatenii ramasi, separandu-i pe cei cu avere mai mica de cinci mii de drahme dar cu cel putin 25 de mine, el a format o a patra clasa.
Partea a cincea, alcatuita din cei cu averi sub 25 de mine, dar mai mari de 12 mine si jumatate, el a randuit-o in 30 de centurii. Regele a alcatuit si 4 centurii fara nici o arma, carora le-a dat porunca sa-i urmeze pe cei inarmati. Doua dintre aceste 4 centurii le formau armurierii, tamplarii si alti meseriasi priceputi sa faca lucruri folositoare la razboi; iar 2 erau alcatuite din trambitasi si totodata, din oameni care, prin alte instrumente tot de felul acesta dau semnalul inceperii luptei. Ostasii cei mai viteji, din toate clasele, erau alesi centurioni.
Aceasta era randuiala claselor, care alcatuiau pedestrimea atat a falangei, cat si a ostirii inarmate.
Iar pe ceilalti cetateni cu censul mai mic de 12 mine si jumatate, randuindu-i pe toti intr-o singura centurie, i-a scutit de serviciul militar si de orice contributie.
Au fost, asadar, sase clase si 193 de centurii.
Aceasta diviziune in centuri avea un caracter esentialmente militar si corespundea unei specializari a cetatenilor in interiorul armatei. Pe langa aceasta , diviziunea pe centurii a fost adoptata cu prilejul operatiilor votarii, avand ca rezultat practic preeminenta aristrocatiei de avere in cetate. Intr-adevar, cu prilejul scrutinului , fiecare centurie dispunea numai de un singur vot, astfel incat in centuriile ce grupau cel mai mare numar de cetateni (cele ale claselor cele mai sarace) , votul fiecarui individ avea o greutate mai mica decat in altele. In plus -;si mai ales-operatiile incepeau cu centuriile primei clase si incetau odata cu obtinerea majoritatiii. In acest fel , centuriile ultimelor clase nu votau niciodata.
Acest sistem censitar s-a mentinut pana la sfarsitul Republicii si a supravietuit chiar sub Imperiu. Comitiile centuriate, adica poporul convocat in cadrele sale militare, continuau sa aleaga, inca in timpul Republicii, magistratii superiori si sa voteze anumite legi importante.
La origine , atributiile comitiilor curiate erau neindoelnic foarte intinse, dar dupa reorganizarea serviana ele se vor restrange. Cum rolul lor esential fusese initial cel de a investi regele desemnat pentru sufragiul lor de catre aI auctoritas a senatului si de ai conferi imperium, tot lor le-a apartinut, inca in vremea Republicii, conferirea aceluiasi imperium magistratilor alesi de comitiile centuriate.

REPUBLICA ROMANA

Dupa alungarea regilor in statul roman s-a instaurat republica aristocratica, condusa de magistrati si institutii patriciene. Chiar din prima perioada a republicii s-a simtit nevoia -;dupa cum rezulta din textul de mai jos ca in imprejurari exceptionale, in locul celor doi consuli sa vina un magistrat cu puteri extraordinare numit dictator .
Pe cand cetatea astepta cu neliniste evenimente atat de importante, s-a nascut pentru prima oara ideea alegerii unui dictator. Nu se stie insa sigur nici in ce an s-a intamplat aceasta, nici ce consuli s-au dovedit a fii putin vrednici de incredere, intru cat faceau parte dintre partizanii lui Tarquiniu, si nici cine a fost primul dictator (traditia il aseaza in anul 501 i.e.n.).

Organizarea de stat a Romei

La origine Roma era o republica aristocratica, deoarece puterea politica era detinuta de o minoritate. In secolul III i.e.n. statul roman se transforma intr-o republica democratica. In intreaga epoca a republicii, puterea politica era exercitata de catre trei factori: adunarile poporului, senatul si magistratii. Adunarile poporului in epoca republicii, poporul roman participa la adoptarea unor hotarari cu caracter legislativ, electoral sau judiciar in cadrul a patru adunari distincte: comitia curiata, comitia centuriata, concilium plebis si comitia tributa.

COMITIA CURIATA:
In epoca republicii rolul ei devine tot mai restrans. Intre atributiile comitiei curiata: adoptarea unor legi cu ocazia intrarii in functiune a magistratilor, legi prin care poporul delega putere si le permitea supunere. De asemenea isi pastreaza unele atributiuni si in domeniul dreptului privat , de pilda, aprobarea adrogatiunii (o varianta a adoptiunii) sau intocmirea unor forme de testament.

COMITIA CENTURIATA:
La origine faceau parte din cele cinci categorii ale comitiei centuriate numai cei ce stapaneau pamant, deoarece criteriul de apreciere al averii era cel al propietatii imobiliare. Asa se face ca marii proprietari funciari, desi reprezentau o minoritate sociala, isi promovau interesele fara dificultate, caci detineau 98 din totalul de 193 centurii.

COMITIA TRIBUNA:
Ii cuprindea pe toti cetatenii romani repartizati pe triburi , adica pe cartiere. Catre sfarsitul republicii comitia tribuna devine prin excelenta o adunare legislativa , pe cand rolul comitiei centuriata se rasfrange tot mai mult.

CONCILIUM PLEBIS:
Este adunarea plebei care la origine adopta hotarari obligatorii numai pentru plebei. La inceputul sec III .i.e.n. hotararile aceste adunari devin obligatorii pentru toti cetatenii, motiv pentru care incep sa participe si patricienii pentru a-si apara interesele. Din momentul in care au inceput sa participe si patricienii aceasta adunare s-a transformat in comitia tribuna.

SENATUL:
In epoca republicii senatul devine unul din principalele organisme politice, prin intermediul caruia proprietarii de sclavi isi promovau interesele. Multe secole senatul a numarat trei sute de persoane, pentru ca apoi sa creasca la sase sute de persoane, iar in epoca lui Caesar sa ajunga la noua sute de persoane. La inceput erau numiti de catre consuli din randul patricienilor. Mai tarziu, senatul era format in majoritate din cei care detinusera o inalta magistratura indiferent daca apartineau patriciatului sau plebei. Desi formal, senatul nu putea sa adopte legi, el era chemat sa confirme legile votate de catre adunarea poporului, pentru a verifica daca noua lege nu introduce reguli ce indepartau de traditiile si moravurile poporului roman.

MAGISTRATII:
Erau inalti demnitari de stat care detineau importante atributiuni administrative si jurisdictionale. Ei erau alesi de catre popor pentru o perioada de un an. La intrare in functie magistarii obisnuiau sa publice un edict. Primii magistrati ai republicii au fost consulii. Consulii in numar de doi, au luat locul regelui; la conducerea statului, si totodata atributiunile laice ale acestuia. La origine consulii erau inviolabili, comandau armata, aveau jurisdictie si in domeniul public, convocau poporul in adunari, numeau pe senatori. Desi in aparenta puterea consulilor era aproape identica cu cea a regilor , in realitate puterea lor era limitata, prin faputl ca erau alesi pe o perioadat de un an de zile, apoi deveneu simpli particulari si putea fi chemati in fata poporului pentru a raspunde de actele facute in exercitiul magistraturii.

TRIBUNII PLEBEI:
In anul 494 i.e.n. le-a fost recunoscut plebeilor sa aleaga un numar de cinci tribuni, corespunzator celor cinci categorii sociale in care era organizata populatia Romei, chemati sa apere intereselor plebeilor fata de abuzurile patricienilor. Persoana tribunului era considerata invilolabila, astfel incat cel ce ii aducea vreo atingere risca sa fie condamnat la moarte. Spre deosebire de consuli, tribunii plebei nu raspundeau de actele facute in exercitiul magistraturii in perioada in care redeveneu particulari. Tribunii plebei puteau veni in sprijinul plebei si puteau anula prin „reto” actele emise de consuli in care acestea atingeu interesele plebeilor.

CENZORII:
Probabil in anul 443 i.e.n. prin desprinderea unor atributiuni din competenta consulilor se creeaza cenzura, ca magistratura reprezentativa in exclusivitatea patricienilor. Dupa anul 312 i.e.n cenzoriii au dobandit si dreptul de a-i numi pe senatori si totodata de ai schimba.

PRETORII:
Ca si cenzura, pretura a aparut prin dezmembrarea puterii consulilor. Principala activitate a pretorilor consta in organizarea judecarii proceselor private.

QUIESTORII:
Exercitau atributiuni in legatura cu vanzarea catre particulari a prazii de razboi, administrarea tezaurului public , precum si a arhivelor statului. La origine quiestorii erau simpli functionari, subalterni ai consulilor si desemnati de catre acestia cu organizarea si judecarea proceselor penale.

EDILII CURULI:
Supravegheau activitatea din targuri, asigurau aprovizionarea Romei cu alimente si judecau unele litigii cu ocazia diferitelor tranzactii facute in targuri sau piete.

DICTATURA:
Era o magistratura cu caracter exceptional. In situatii cu totul deosebite, generate de conflicte interne sau de pericolul extern, consulii numeu, la ordinul senatului un dictator pe termen de 6 luni caruia ii era incredintata intreaga putere. In timpul exercitarii dictaturii, toate celelalte magistraturi erau suspendate. Magistratii isi exercitau atributiile pe un scaun special si purtau o toga de culoare rosie. Toate magistraturile romane au unele trasaturi comune: orice magistratura era colegiala fiind detinuta de cel putin doua persoane; magistratii erau de regula alesi pe termen de un an; toate magistraturile erau onorifice, asa incat oamenii lipsiti de mijloace materiale nu aveau acces la inaltele functii politice.

Atributiile si importanta senatului

Caracterizand senatul, Polibiu arata de fapt cine detinea puterea in statul roman. Descrierea este foarte exacta; ea este facutea in secolul al II-lea i.e.n, cand, dupa al doilea razboi punic, senatul se bucura de o putere si autoritate mai mare decat in orice alta perioada in istoria Romei.
Senatul are, mai intai, dreptul de a dispune de visteria statului (administrarea finantelor permite senatului sa supravegheze pe consuli si sa exercite in general o mare influenta). El hotaraste, deopotriva, ce va trebui sa intre si ce sa iasa din tezaur. Fara o hotarare a senatorilor cvestorii nu pot intrebuinta nimic din vistierie chiar pentru nevoile marunte ale republicii, facand exceptie doar cheltuielile care privesc pe consuli. De asemenea, orice incalcare a dreptatii care s-ar produce in Italia si ar avea nevoie de o ancheta a autoritatii de stat (tradari, conspiratii, otraviri, asasinate) intereseaza senatul. Politica externa a fost exclusiv in atributiile senatului, care a dus-o cu mult succes in timpul republicii. Si, in cazul ca este necesar sa se trimita soli in afara Italiei, fie pentru a stinge vreo neintelegere, fie pentru a cere sau a poruncii un anumit lucru, fie pentru a primi supunerea unui popor, fie pentru o declaratie de razboi, senatul vegheaza si la acestea. Tot senatul este deopotriva cel care trebuie sa-i primeasca pe solii care vin la Roma si sa hotarasca ce trebuie facut cu acestia, in ce chip se cade sa nu li se raspunda. Niciodata poporul nu se ocupa de vreunul din lucrurile amintite mai sus.