Tentativa pe care o intreprindem, pentru a descifra unele sensuri profunde ale spiritualitatii in antichitatea atat de putin cunoscuta a locuitorilor acestor tinuturi, se dovedeste deopotriva pasionanta, dar si generatoare de riscuri; ne referim mai cu seama la ispita, care i-a incercat pe multi, de a luneca pe o panta patriotarda. Incercand sa evitam aceasta greseala, punctul nostru de plecare, il va reprezenta opera a doi autori romani, ce constituie o referinta in materie. x3t20th
Este neindoios ca atat Mircea Eliade, cat si mai putin celebrul Vasile Lovinescu, au fost niste autentici carturari. In pofida acestui fapt, nici unul din ei nu a avut o cunoastere iluminata, deoarece nu au fost capabili sa ajunga la esenta, in pofida unor intuitii surprinzatoare, dar ramase fara finalitate, ori conducand la piste false.
Desigur, intre cei doi autori exista deosebiri marcante. Este suficient sa observam rigoarea lui Eliade, imbinata cu prudenta caracteristica omului de stiinta, atunci cand avanseaza ipoteze, si sa o comparam cu inclinatia vadita catre speculatie a lui Lovinescu, antrenat adeseori, in focul pasionatelor sale cautari, pe terenul primejdios al unor asertiuni insuficient fundamentate. In ceea ce-l priveste pe acesta din urma nu putem fi de acord cu exegetii care il considerau un initiat ("Cuvant inainte" la Vasile Lovinescu, Dacia hiperboreana, Cartea Romaneasca, Bucuresti 1993, p.9). Si aceasta cu atat mai mult cu cat, din nefericire, imprejurarile l-au plasat pe Lovinescu in sfera de influenta a unui fals maestru, ale carui preocupari theosofice si-au pus amprenta nefasta pe opera discipolului roman, ce a vadit deopotriva inclinatii catre ocultism si alchimie. Consecinta a fost alterarea capacitatii acestuia de a discerne intre Adevar si falsa cunoastere. Cele aratate pot explica indeajuns de ce Eliade a ajuns o celebritate mondiala, pe cand visatorul Lovinescu a ramas apreciat doar de o clientela ingusta de intelectuali, pe care i-au apropiat afinitati comune.

* * *

CADRUL GEOGRAFIC SI ISTORIC
In anii 1936-1937, o revista pariziana avea sa publice, sub pseudonimul Geticus, studiul La Dacie hyperboreene. Destinul ciudat al lucrarii va face ca ea sa fie republicata (in Italia si apoi in Franta) dupa o jumatate de veac, iar in tara de origine, de data asta sub adevaratul nume al autorului, abia in 1993 (V.L., op.cit.).
Lovinescu a avansat aici ipoteza a ceea ce numea "marea migratie hiperboreana", intelegand prin aceasta "o coborare din indistinctia polara primordiala in multiplele manifestari secundare ale ciclului".
S-a considerat ca, in decursul mileniilor, s-a produs o deplasare a spiritualitatii avansate, de la nord catre sud, de-a lungul unei verticale coborand din zona polara, trecand prin Grecia, pentru a culmina in Egipt, concomitent cu o dezvoltare pe orizontala, ce urmarea paralela nordica de 450 (deci mediana dintre pol si ecuator), avand in extrema vestica pe celti, iar la rasarit China si Japonia. Cercetari arheologice efectuate in anul 1992 in apropierea orasului Aomori din arhipelagul japonez, au scos la iveala morminte, resturile unor coloane de 20 m inaltime si numeroase obiecte de ceramica Jomon, avand o vechime de 5500 de ani. Este dovada existentei in Japonia a unei stravechi si dezvoltate civilizatii, ce nu era cu nimic mai prejos decat cea pelasgica sau cea sumeriana (Romania libera, 4 martie 1995, p.7). Cat despre meridianul de 450 al dezvoltarii spiritualitatii, acesta corespunde, dupa cum se va vedea mai jos, uneia din principalele directii de raspandire a limbilor indo-europene. Teritoriul Romaniei, ocupat in vechime de geto-daci, s-ar fi aflat, deci, la rascrucea acestor doua axe ale spiritualitatii. Nu se poate nega faptul ca acest teritoriu prezinta o serie de caractere specifice, care il singularizeaza de rest. Forma sa, aproximativ rotunda, este in mod natural delimitata (asa cum in vechime era delimitata incinta sacra de spatiul profan), prin cursurile Dunarii la sud, al Tisei la vest si al Nistrului la est. Simbolismul celor trei fluvii poate sugera analogia cu cele trei canale principale ale structurii subtile energetice: Ida, Sushumna si Pingala, asupra carora vom reveni. Ele sunt desemnate in sanskrita prin cuvantul "nadi" ce inseamna "rau" si corespund celor trei fluvii sacre din India: Gange, Saraswati si Yamuna. Inelul acvatic (exterior) format de fluviile Daciei, sugereaza ca in mijlocul lor se afla o insula. De altfel, Romania e considerata a face parte - in geografia subtila admisa de Sahaja Yoga - din "vidul" planetar, in sanskrita Bhava Sagara sau Oceanul Iluziilor.
Si din punct de vedere al reliefului, ceea ce constituia odinioara centrul spiritual si administrativ al Daciei, adica platoul transilvan, se ridica din intinsul campiei, asemenea unei insule, strajuite de cel de-al doilea inel (interior) al muntilor Carpati si al Apusenilor. Urmarind paralela 450 remarcam ca este singura proeminenta ce domina imensa campie care se intinde de la Alpi pana la hotarul apusean al Chinei. In acest cadru, creuzetul adapostit in inima Carpatilor reprezinta singurul tinut definit de natura in mod geografic unitar.
Evolutia istorica avea sa confirme acest caracter special al teritoriului, caci el va ramane o "insula a latinitatii", dovedind, de fapt, mentinerea vechilor traditii (lingvistice, limba romana fiind 70% latina, concomitent cu pastrarea caracterelor rasiale dacice, dar si a spiritualitatii, dupa cum vom vedea). Popoarele migratoare nu au reusit sa altereze continuitatea acestei traditii, desi au slavizat popoarele de la sud si sud-vest de Dunare precum si pe cele din partea rasariteana si i-au hunizat pe cei din nord.
De pe pozitii pur speculative, Roxana Cristian si Florin Mihaescu sustin ca pe aceste meleaguri se proiecteaza constelatia Dragonului, care corespunde lantului carpatic, cu capul in platoul Boemiei, corpul (inima) in Carpatii nostri si coada in Balcani, iar Polul ceresc (centrul cercului de precesie) de pe spira principala a corpului Dragonului este proiectat in platoul Transilvaniei unde se afla centrul spiritual (op.cit., p.11).
Vastul teritoriu de pe ambele maluri ale Dunarii cuprins intre Carpatii Slovaciei si nordul Greciei, de la bazinul Tisei la Nistru, gurile Bugului si Marea Neagra, era locuit in antichitate de marele popor indo-european al tracilor, ce cuprindea peste o suta de formatii tribale si gentilice si despre care Herodot afirmase ca sunt cel mai numeros popor dupa indieni. Dintre acestea, triburile daco-getice erau cele mai mari si cele mai puternice si se singularizau prin omogenitatea limbii si cultura lor mult mai avansata; numele de geti era folosit cu precadere de greci, in timp ce romanii le spuneau acestora daci. De altfel, Strabon a aratat ca ei formau acelasi popor, "vorbind aceeasi limba"; (Geografia VII, 3.13). Pliniu sustinea ca dacii si tracii sunt acelasi neam.
Dupa cum amintea Vasile Lovinescu, nenumarate surse antice i-au desemnat pe geto-daci ca fiind un popor hiperborean (op. cit., p.18-20). Le prezentam in ordine cronologica. Eruditul poet grec Pindar (c.518-c.438) afirmase ca Apollo, dupa zidirea Troiei, s-a reintors in patria sa de pe Istru (Dunare), la hiperboreeni: "x nthon epeigen...es Istron elaLnon" (Olymp VIII, 47).
In secolul al treilea, inainte de era crestina, Apollonius din Rhodos aratase ca hiperboreenii sunt pelasgi locuind in nordul Traciei (Argonautica II, 5.675).
Vergilius Maro (70-19), vestitul autor al Eneidei scria despre Orfeu: "Singuratec, cutreiera gheturile hiperboreene si Tanais (Donul) acoperit de gheturi, si campiile niciodata fara zapada, in jurul muntilor Riphei (Carpati), pana ce femeile trace, maniate de dispretul sau il sfasiara": "Solus hyperboreas glacies, Tanaimque nivalem/ Arvaque Riphaei nunquam viduata pruinis/ Lustrabat, raptam etc." (Georgica IV, 5.517).
In cunoscutul sau stil elegiac, poetul Ovidiu (43 i.e.c. - 18 e.c.) isi deplangea exilul sub axul boreal, la stanga Marii Negre: "Vita procul patria, peragenda sub axe boreo/ Qua maris Euxini, terra sinistra jacet" (Tristia IV, 41-42) si ii scria prietenului sau Macro la Roma ca ii vorbea in gand de sub axul boreal in tara getilor: "gelido...sub axe, inque getas" (Pontice II, 19. 40-45). La inceputurile erei crestine, marele geograf si istoric Strabon (c.63/58 i.e.c.- 21/25 e.c.) consemna: "Primii care au descris diferitele parti ale lumii spun ca hiperboreenii locuiau deasupra Pontului Euxin (Marea Neagra) si a Istrului" (Geografia XI,6.2).
Intr-o frumoasa epigrama, Martial (40-104) ii scria lui Marcellin: "soldat Marcellin, tu pleci acum ca sa iei pe umerii tai cerul hiperborean si astrele Polului getic": "Miles, hyperboreos modo, Marcelline, triones/ Et getici tuleris sidera pigra poli" (Epigrame IX, 45). In epistole, el numeste triumful lui Domitian asupra dacilor: "hyperboreus triumphus" (Epistulae VIII, 78), comentand: "De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori si-a scaldat calul in zapada getilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita si n-a adus cu sine decat renumele de a fi invins lumea hiperboreenilor" (Epistulae VIII, 50).
Geograful Ptolemeu, activ intre 127 si 141 sau 151, amintea in Geografia (III, 10) de fortareata dacica Piribori-dava de pe Hierasus (Siret), numele indicand, dupa opinia lui Lovinescu, o cetate (dava) hiperboreana.
Clement din Alexandria (mort in jurul anului 215) ii atribuia lui Zalmoxis epitetul de hiperborean (Stromateis IV, 213).
Macrobiu (activ c.400) amintea de "regiunile udate de Don si Dunare...pe care antichitatea le numea hiperboreene": "Regiones quas praeterfuluunt Tanais et Ister, omnesque super Scythiae locum quorum indigenas vetustas hyperboreos vocavit" (comentariul la Somnium Scipionis II, 7). Dupa cum vom avea ocazia sa constatam, Lovinescu nu ezita sa se lanseze in speculatii, pentru a putea concluziona: "pare bine stabilit ca Dacia a fost sediul Centrului Suprem intr-o vreme foarte indepartata" (p.30).
In ceea ce ne priveste, credem ca sunt posibile alte argumente, care sa sustina o asertiune mai putin ambitioasa si anume, ca geto-dacii au avut personalitati care atinsesera un elevat nivel de cunoastere spirituala. Este tema pe care ne propunem sa o dezvoltam in viitorul articol al serialului nostru.

* * *
Unora dintre cititori li se va parea exagerata tentativa de a apropia traditia perpetuata la locuitorii acestor tinuturi, de cele existente pe alte meleaguri, intre care indepartata Indie. Pentru a le risipi orice rezerve, vom face apel la concluzia marelui istoric al religiilor care a fost Mircea Eliade: "Exegeza materialelor romanesti si sud-est europene inlesneste analiza traditiilor religioase populare din India, Asia Centrala, Extremul Orient si Mesoamerica, si este, la randul ei, validata de rezultatele obtinute in aceste arii culturale exotice" (De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed.stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1980, p.16 - prefata la traducerea romaneasca, Chicago University, 25 noiembrie 1978).
Tot in sensul unei mai bune intelegeri ale ipotezelor pe care urmeaza a le avansa, prezentam, in incheierea acestui prim articola, o scurta incursiune in domeniul lingvisticii.
Studiile de specialitate au stabilit existenta, acum opt mii de ani, a unei protolimbi din care a luat nastere familia limbilor indo-europene, vorbite azi de mai bine de jumatate din populatia globului. In procesul de expansiune catre apus, s-a stabilit ca una din directiile de migratie a ocolit pe la nord Marea Caspica si a traversat actualul teritoriu al Romaniei, in timp ce alte trei, venind din Asia Mica, strabateau zona dorica (Thomas Gamkrelidze, V,Ivanov, Pour la science nr.151, mai 1990, p.88-95).
In acest context, nu trebuie sa ne surprinda prea mult ca in tara noastra pot fi intalnite numeroase cuvinte similare (uneori pana la identitate) cu cele din limba sanskrita. Vom mentiona aici numai unele toponime din cele mai cunoscute, precizand frecventa lor. In paranteza a fost indicat cuvantul sanskrit si semnificatia sa.
Agnita (Agni = foc); 2 Bala (Bala = copil); nu mai putin de 22 Buda din care 3 au fost inglobate sau contopite, cu derivatele: Budele, 3 Budeni, 14 Budesti (Buddha = cel iluminat); 6 Crasna, 2 Cris, 3 Crisan, 5 Criseni, fara a mai vorbi de cele 3 rauri Cris (Krishna = cel negru); Deva (Deva = zeitate); Ganas (Ganas = armata de zeitati inferioare slujindu-l pe Shiva); Gurueni (Guru = maestru); Linga (Linga = organul masculin, simbolul lui Shiva); Mahal (Mahal = palat; Maha = mare); 3 Maia (Maya = iluzie); Manu (Manu = parintele omenirii); Manga, Mangalia (Mangala = auspicios; este totodata numele unei planete si, de asemenea, un alt nume al lui Kartikeya); Moacsa (Moksha = eliberare din ciclul reincarnarilor); Nadis, Nadisa, Nadisu (Nadis = rauri; canale energetice ale corpului subtil); Parva (Parva = carte; Parvati = munteanca); Pria (Priya = placut, bun, drag); 3 Purani (Purana = vechi); 2 Racsa (Raksha = spirit malefic; demon); Rada (nu apare ca toponim, dar este un onomastic raspandit), Radila (Radha, dim.Radhika - consoarta lui Krishna); Ragu (Ragu = unul din numele lui Rama); Rahau (Rahu = cauza eclipselor); 2 Rama, Ramna, Rams, Ramsca, Ramscani (Rama = regele din Ayodhya, eroul epopeei Ramayana) - Lovinescu (p.41-42), furat de entuziasm adauga aici Ramnic, Rima, Rigmani, Roman, Romlia, Rum, Armeneasca, Armenis, Ormeni care au, evident, alte origini; ba chiar sustine ca "Roma, Romania, Romania sunt vechi nume pelasge" si nu provin de la Roma (fara comentarii). Dar sa reluam firul: Sadau, Sadu (? Sada-Shiva = Dumnezeu cel Atotputernic); Salva (Salwa = tara in vestul Indiei - Rajahstan; este si numele unui rege); 2 Sita, Sitani (Sita = sotia lui Rama); Sandra (Chandra = Luna); Sivita (?dim. de la Shiva = zeitatea suprema) Rosiori de Vede, 3 Vedea (Veda = divina cunoastere, ca scripturi sfinte); Vedanta (Vedanta = scoala de filosofie derivata din Vede); Vrata (Vrata = penitenta). Iar lista e departe de a fi completa...

O SPIRITUALITATE EVOLUATA, UNANIM RECUNOSCUTA
Antichitatea avea cuvinte de apreciere la adresa geto-dacilor. Scriind despre geti, Herodot, supranumit "parintele Istoriei", arata: "ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci" (Istorii IV, 93). Intr-un decret dat de cetatea greceasca Dionysopolis, Burebista era numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei". Dar, dupa cum vom putea constata din cele ce urmeaza, elogiile se refereau si la spiritualitatea lor avansata.
Mircea Eliade arata: "Grecii recunoscusera destul de devreme originalitatea si forta religiozitatii trace. Diverse traditii localizau in Tracia sau in Frigia originea miscarii dionysiace si o mare parte a mitologiei despre Orfeu (Istoria credintelor religioase, Ed. Siintifica si enciclopedica, Bucuresti 1986, vol.II, p.168).
Marija Gimbutas, cunoscut etnograf si istoric contemporan, consemneaza: "Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 i.e.n...A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu cateva milenii pe cea sumeriana...A fost o perioada de reala armonie, in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii... Trebuie ca de acum incolo sa recunoastem importanta spiritualitatii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre" (Civilizatie si cultura, Ed.Meridiane, Bucuresti 1989).
ZALMOXIS
Mircea Eliade constatase cu amaraciune: "Creatiile religioase ale tracilor si geto-dacilor par sa fi impartasit deopotriva un destin nefericit... Cu exceptia catorva informatii pretioase, comunicate de Herodot a propos de scenariul mitico-ritual al lui Zalmoxis, informatiile privind religiile traca si traco-geta sunt putin numeroase si aproximative". Marele istoric dezvaluie unul din motive: "Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se incredintau scrierii" (Istoria..., p.168).
Astfel, dupa marturia lui Caius Iulius Caesar (contemporan cu Burebista si Deceneu), acestia "nu permiteau consemnarea in scris a invataturii lor, desi in celelalte treburi, de ordin public si privat, se folosesc, in general, de alfabetul grecesc" (apud O.Dramba, Istoria culturii si civilizatiei, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1984, vol.I, p.807). O alta explicatie o constituie pierderea stranie a presupusei carti a imparatului Traian despre razboaiele dacice si a cartii lui Criton, medicul acestuia, ca si disparitia altor surse pretioase.
Vom vedea ca informatiile ce ne-au parvenit erau nu numai sarace, dar si confuze, uneori de-a dreptul contradictorii.
In ce-l priveste pe Zalmoxis (Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.) ori Zamolxis (Strabon, Lukian din Samosata, Diogenes Laertios, Herodian, Suidas, Origenes), el a fost considerat de diferiti autori: personaj istoric indeplinind rolul de filosof (Iordanes), sacerdot (Strabon), legislator (Diodor), reformator religios, cultural si politic (Herodot, Diodor, Iordanes, Origenes), medic (Platon) sau erou civilizator (Herodot, Strabon), poate mesianic, profet (Strabon), rege (Platon, Iordanes), semizeu ori daimon (Herodot), zeu suprem sau chiar unic.

Dupa informatiile primite de Herodot de la grecii din Hellespont si Marea Neagra, "acest Zalmoxis, fiind om (ca toti oamenii), ar fi trait in robie la Samos, ca sclav al lui Pythagoras", lucru de care marele istoric se indoia: "Socot ca acest Zalmoxis a trait cu multa vreme mai inaintea lui Pythagoras. Fie ca Zalmoxis n-a fost decat un om, fie c-o fi fost intr-adevar vreun zeu de prin partile Getiei, il las cu bine" (Istorii IV, 95-96; trad.Adelina Piatkovski si Felicia Vant-Stef). Istoricul arata ca getii "numesc aceeasi fiinta divina (daimon) Gebeleizis" (IV, 94).
Eliade respinge identificarea celor doua zeitati ( Istoria..., p.172), iar Kernbach presupune o contopire a lor, intr-un lent proces de sincretism (Dictionar de mitologie generala, Ed.Albatros, Bucuresti 1995, p.387). Mnaseas din Patara, elev al lui Eratosthene, il considera identic lui Kronos, iar Diodor il plasa alaturi de mari reformatori religiosi ca Zarathustra si Moise (apud Dramba, p.801). Eliade face precizarea: "Kronos era stapan in Insulele Fericitilor unde sunt admisi numai oamenii piosi" (De la Zalmoxis..., p.58). Kronos fusese identificat de romani cu batranul Saturn, considerandu-se ca in timpul varstei de aur (aurea aetas), sub domnia pacii si a fericirii obstesti, acesta va trai la suprafata pamantului. Saturnus Rex era Pater Deorum, Tatal zeilor.
De la Homer (Iliada XIII, 301 sq.) la Vergiliu (Eneida III, 357), traditia considera Tracia ca fiind patria lui Ares, zeul razboiului (Marte la romani), ce ar putea reprezenta astfel, principala zeitate. Eliade emite ipoteza ca la origine, Ares fusese un zeu al cerului, devenit zeu al furtunii si al razboiului, sugerand implicit posibila identificare cu Zalmoxis (Istoria..., p.169; De la Zalmoxis..., p.64-65). Dupa Hadrian Dacicoviciu "se presupune ca insusi numele Ares ar fi de origine traco-dacica" (apud Dramba, p.802). Herodot (Istorii V, 7) aratase ca alaturi de Ares, tracii ii adorau pe Artemis si Dionysos, acesta din urma fiind fiul divin al zeului Cerului si al zeitei Pamantului (vezi mai jos "Cultul Marii Zeite"). Dionysos era pus in relatie directa cu Zalmoxis (Eliade, Istoria..., p.175). "A.B.Cook conchide ca Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-nascut" (apud De la Zalmoxis..., p.59, nota 70).
In epoca urmatoare cuceririi romane, pantheonului autohton i s-au adaugat, pe langa divinitati romane, si unele rasaritene. Kernbach (p.391) a aratat ca "abundenta de zei orientali absorbiti a raspuns, fara indoiala, unei nevoi de religie a misterelor, ceea ce sistemul religios roman nu putea oferi; religia zalmoxiana oferise aceasta ispita, asa cum intelectualii din Roma imperiala se interesau indeaproape de cultul zeitei hellenice Demeter si, implicit, de Misterele Eleusine" (v.mai jos).
O serie de autori sustin ipoteza unui monoteism daco-get (Vasile Parvan, Jean Coman, R.Pettazzoni, E.Rohde) in baza afirmatiei lui Herodot: "ei nu cred ca exista vreun alt zeu decat al lor" (Istorii IV, 94; trad. Legrand). In alta varianta de traducere (Adelina Piatkovski si Felicia Vant-Stef): "ei nu recunosc vreun alt zeu decat al lor".
In fine, Strabon aratase ca "zeul suprem dacic este fara nume, fara calificare" (apud V.Lovinescu, Dacia..., p.35). Monoteismul, asociat acestei conceptii, furnizeaza dovada unui nivel spiritual deosebit de elevat (exemplul lui Yahweh in Vechiului Testament). Lovinescu vedea in asta reflectarea unei Traditii Primordiale, facand analogia cu Brahma Nirguna; el considera ca Zalmoxis nu era decat numele reprezentantului acestui Zeu nemarginit (ibid., p.36).
Din dialogul ce a avut loc intre Socrate si un medic trac al lui Zalmoxis (Platon, Charmides, 157 d-e; v. mai jos), s-a apreciat ca intalnirea celor doi ar fi avut loc la Potideia (colonie corintiana din Tracia) intre anii 432-429, deci in perioada razboiului peloponeziac. Alte repere situeaza cultul lui Zalmoxis in intervalul 514-339. Numele zeului incepe a fi citat in sec.al V-lea. In alta ipoteza (Stelian Stoica), radacinile cultului acestuia ar data din sec.IX-VII (apud Kernbach, p.686-687).

CULTUL MARII ZEITE (MAMA DIVINA)
Cultul pentru Marea Zeita sau Mama Divina era nelipsit din religia popoarelor antice si daco-getii nu faceau exceptie. Prin asa-numita interpretatio graeca, sursele ce mentioneaza zeitatile feminine le-au atribuit numele similare grecesti. Eliade le indica pe cele importante, in primul rand pe "Artemis...zeitate chtoniana analoga zeitelor trace Bendis sau Kotyto (Kotys)" (Herodot, IV, 33).
Putem identifica, de asemenea, o treime sacra alcatuita din zeul cerului (furtunii), Terra Mater (Mama Pamant) si fiul lor, Dyonisos (cu numele trac de Sabos ori Sabazios) (Istoria..., p.169). A.Bodor (Dacia, N.S. VII, 1963, p.211-239) presupune cultul cuplului Liber-Libera a fi de origine dacica (De la Zalmoxis..., p.80, nota 134).
Bendis, ocrotitoarea femeilor, personifica Luna si corespundea nu numai lui Demeter, dar si Dianei romane (Diana sancta, potentissima). A.Fol si I.Marazov arata ca Bendis era "cea mai raspandita personificare traca a Mamei Zeilor". Imaginea ei apare in mai multe reprezentari plastice (O.Dramba, p.803). In schimb, dupa Paul Mac Kendrick, "dacii nu si-au conceput antropomorf zeitele" (Pietrele dacilor vorbesc, Bucuresti 1978, p.152). Cu toate acestea, corespondenta purtata de regii daci cu imparatii romani atesta ca dacii iubeau in general simbolurile (apud Kernbach, p.389).
In perioada daco-romana, li se adauga Minerva, Iuno, Ceres, Proserpina, Libera, Kybele, Isis, chiar si varianta locala a Dianei Mellifica, acestea fiind manifestari ale Zeitei, ale Mamei Divine (Kernbach, p.390-391).
Legenda lui Hermip (transmisa de Diogenes Laertios VIII, 41, Tertullian, De anima 28 si scoliastul Electrei, v.62), despre Pythagoras, al carui nume este indisolubil legat de al lui Zalmoxis, l-a facut pe Eliade sa evoce o rationalizare a Marii Mame. La Metapont, oras in care se credea ca a murit Pythagoras, casa sa a fost transformata intr-un sanctuar al Demetrei (De la Zalmoxis, p.41-42).
Diodor din Sicilia consemnase: "Zalmoxis pretindea ca si lui ii daduse legile Hestia" (Biblioteca istorica I, XCIV.2). Rezulta de aici ca Zalmoxis ar fi fost doar legiuitorul aflat in relatie cu divinitatea protectoare feminina (Kernbach, p.685), punand in evidenta preeminenta Zeitei.
Suidas a mentionat ca numele de Zamolxis apartinea unei zeite !!! (apud Kernbach, p.685). Mircea Eliade arata ca "dupa Suidas, Hera ar fi varianta greaca a lui Zalmoxis" (De la Zalmoxis..., p.57; subl.ns.). Desi faptul poate parea surprinzator, nu trebuie sa pierdem din vedere ca multi exegeti considerau numele Zamolxis provenit de la cel al unei zeite: Mama Pamant, reprezentata fie de Semele ("zeita Pamantului", mama lui Dionysos), fie de zeita chtoniana traca de prim rang Zemelo, derivand de la cuvantul slav "zemle" - "pamant". Eliade, referindu-se la parerea lui I.I. Russu (Anuarul Institutului de Studii Clasice, V, Cluj, 1947, p.93), consemna: "Pentru savantul tracolog, valoarea semantica a temei zamol- este "pamant" si "puterea pamantului"" (De la Zalmoxis..., p.60). Ori, este bine cunoscut nu numai ca Pamantul este Zeitatea feminina prin excelenta, dar la fel este si Puterea (Shakti, in sanskrita), dupa cum se observa si din exemplul Diana sancta potentissima, mentionata mai sus). De altfel, chiar functiile lui Zalmoxis indreptateau interpretarea amintita: "izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reinvierii naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si de rodul ogoarelor" (O.Dramba, p.803). Iar Russu (loc cit.) nu ezita sa-l asocieze "sanului matern in care se reintorc oamenii" (apud De la Zalmoxis..., p.60). Dupa cum a aratat Eliade, cultul Zeitei "a supravietuit dupa romanizarea Daciei si numele de Diana se gaseste in vocabula romaneasca zana. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sanziana (=San(cta) Diana), figura centrala a folclorului romanesc" (ibid., p.79).
Lovinescu semnaleaza un caz analog: "Exista, de asemenea, si o divinitate colectiva dacica, numita Dacia felix asimilata cu Gaia. Aceasta asimilare a divinitatii colective locale cu marele Principiu feminin era cu totul obisnuita in antichitate. In legendele romanesti, Dacia e numita Dochia, Deciana, Baba Gaia" (Dacia..., p.34).
DECENEU
Dekaineos (gr.) sau Decaeneus (lat.) uneori ortografiat Dicineus, a fost cel mai celebru sacerdot daco-get, zeificat ulterior, care a trait in vremea lui Burebista.
Burebista l-a asociat la domnie, acordandu-i "o putere aproape regala" (Iordanes, Getica XI, 67). Dupa moartea celui dintai, Deceneu succede ca rege. Prin urmare, marele preot era fie asociat al puterii regale, fie un posibil succesor al regelui, fie "rege si preot" in acelasi timp, cum se intitula unul din predecesorii lui Decebal (O.Dramba, p.792-793). Eliade se refera la marele preot Comosicus (De la Zalmoxis..., p.57).
Deceneu a indeplinit rolul unui erou civilizator. Dupa Strabon, el dobandise cunostinte in Egipt (Geografia VII, 3.11), lucru confirmat si de Iordanes care sustinea ca el i-a initiat pe geto-daci nu numai in filosofie, etica, logica, dar si in fizica si astronomie (Getica XI, 69-70). Platon elogiase, la randul sau, cunostintele filosofice, astronomice si medicale ale lui Zalmoxis si ale sacerdotilor daci.
"Dupa Iordanes (XI, 67-68) Dicineus devine colaboratorul regelui Boruista cand Sylla domnea peste romani, adica in jurul anului 80 i.e.n. si aceasta indicatie pare corecta" (De la Zalmoxis..., p.76). Eliade apreciaza ca "invatatura enciclopedica a lui Deceneu" indica "inflorirea culturala a dacilor in urma unificarii realizate de Burebista si apogeul ei in timpul domniei lui Decebal" (p.77).
"Pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare" (Getica XI, 71). In centrul religios de la Sarmizegetusa si imprejurimi, la Gradistea Muncelului, s-au gasit pana acum resturile a zece sanctuare (O.Dramba, p.806).
Dar, cum vom vedea, Deceneu a fost, mai presus de orice, un autentic initiat.

O INITIERE AUTENTICA
Istoricii, si mai ales arheologii admit ca "incontestabil ca religia geto-dacilor ajunsese la un nivel de spiritualizare mai inalt decat toate celelalte religii inrudite ale popoarelor invecinate" (Radu Florescu, in comentariile de editor al Geticii, p.539).
Anticii remarcasera asemanarea dintre cultul initiatic existent la daco-geti si cultele Misteriilor grecesti: cele de la Eleusis, cele dionisiace, etc. "Privita sub raportul practicilor de cult, religia daco-getilor era o religie initiatica si misterica" (O.Dramba, p.802). In consemnarile lui Herodot, Mircea Eliade "ghiceste caracterul misteric al cultului" (Istoria..., p.174), explicand acest fapt prin aceea ca "discretia sa r propos de Mistere este bine cunoscuta"(loc.cit.).
Contrar parerii ca Zalmoxis fusese initiat de pitagoreici, situatia se prezenta invers, caci grecul Hermippus Callimachius arata textual ca Pythagoras era "thrakôn dôxas mimoumenos" ("discipol al intelepciunii trace"), cu atat mai mult cu cat Herodot admisese anterioritatea lui Zalmoxis fata de marele matematician si filosof (Dacia..., p. 36).
Dupa cum scria Herodot, getii "se cred nemuritori" (Istorii IV, 83). Eliade arata insa ca "verbul "athanatizein" (cf.V, 4) nu inseamna a se crede nemuritor", ci "a se face nemuritor". Aceasta "imortalizare" se dobandeste prin intermediul unei initieri" (Istoria..., p.174). Mai departe se mentioneaza ca dintre elementele cele mai caracteristice ale cultului ""imortalizarea" sufletului si invatatura privind existenta beatifica...il apropie pe Zalmoxis de Mistere" si ca "in acest sens, poate fi comparat cu Dionysos al misterelor dionysiace" (ibid., p.175 si nota 90).
"Aceasta post-existenta fericita nu era deloc generala, ci se obtinea prin intermediul unei initieri...Hellanikos, care era mai varstnic decat Herodot, dar care urmeaza povestirea sa, descriind ritul lui Zalmoxis il numeste pe buna dreptate "teletai" subliniindu-i caracterul initiatic" (De la Zalmoxis ..., p.47). "In Charmides, dialog scris probabil cu vreo treizeci de ani dupa Herodot, Socrate vorbeste de un medic trac pe care-l intalnise, "unul din acei doctori ai regelui trac Zalmoxis despre care se zice ca stapanesc mestesugul de a te face nemuritor" (136 d)" (ibid., p.46). Pe buna dreptate sublinia Eliade ca, la fel cu initiatii Misterelor eleusine sau orficii, pentru geti,"numai "sufletul", principiul spiritual, il intalneste pe Zalmoxis" (ibid., p.49).
Pornind de la analogia cu Kronos-Saturn unii exegeti au interpretat numele lui Zalmoxis prin Zeul-Mos (N.Densusianu, R.Vulcanescu, apud Kernbach, p.685; Dacia..., p.36). Dupa opinia noastra, sufixul este analog cu sanskritul Moksha, avand semnificatia de nemurire prin eliberarea din ciclul nesfarsit al reincarnarilor. Zalmoxis este deci Zeul Mokshei, zeul care confera nemurirea.
"Hippolit (Philosophumena II, 25) comunica o legenda conform careia Zalmoxis ar fi propagat o doctrina pythagoreica printre celti... Anumiti autori moderni au apropiat druidismul de confreriile trace si geto-dace. Mai ales importanta marelui preot, credinta in nemurire si stiinta sacra, de tip initiatic, ale druizilor evoca paralelisme cu dacii. De altfel trebuie luate in considerare anumite influente celtice, pentru ca celtii au locuit catva timp in regiunile occidentale ale Daciei" (De la Zamolxis..., p.75-76).
In cele ce urmeaza vom arata ca la geto-daci se regaseau elemente certe dovedind o initiere autentica cum ar fi asceza si experienta extatica. Cat despre simbolismul energiei spirituale Kundalini, care atesta neindoielnic atingerea unui nivel elevat al spiritualitatii, el va fi prezentat intr-un capitol aparte.
"Strabon (Geografia VII, 3.3) reproduce, dupa Posidonius, ca misienii se abtineau sa manance carne, multumindu-se cu miere, lapte, branza, si ca din aceasta cauza ei se numesc "cei ce se tem de Zeu" (theosebeis)...Strabon adauga ca, la traci, exista solitari mistici cunoscuti sub numele de ktistai care traiesc fara femei, se consacra zeilor si vietuiesc "eliberati de orice teama"" (loc. cit.) (apud Eliade, Istoria..., p.171 si nota 79; vezi si De la Zalmoxis..., p.56-57,74). Strabon mai arata ca in vremea lui Deceneu "practica pitagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei ca o porunca data de Zalmoxis". "La daci, dupa o informatie a lui Flavius Josephus (Antichitati iudaice XVIII, 2), acesti asceti si contemplativi se numeau pleistoi, cuvant pe care Scaliger l-a propus sa fie citit polistai" (De la Zalmoxis..., p.71,74).

Circumambulatia in jurul locurilor sacre sau dansul circular se intalnesc in multe manifestari spirituale. Sunetele puternice erau folosite pentru a alunga demonii. Dupa cum preciza Eliade, cultul lui Sabos (Sabazios), echivalentul trac al lui Dionysos, includea, pe fondul unor "zgomote de lovire in cazane de bronz, chimvale, fluiere", dansul circular, aprig, insotit de strigate de bucurie (Istoria..., p.169-170).
"Ca toti tracii, getii cunosteau si ei extazul" arata Mircea Eliade (De la Zalmoxis..., p.56). "Experientele extatice intareau convingerea ca sufletul nu e numai autonom, ci si susceptibil de o unio mystica cu divinitatea...Credintele arhaice, intr-o supravietuire vaga si aproximativa a sufletului, au fost treptat modificate, ducand, in cele din urma, la ideea de metempsihoza, sau la diverse conceptii despre nemurirea sufletului. Probabil ca experientele extatice care au croit drum unor astfel de conceptii nu erau intotdeauna de tip "dionysiac", adica orgiastic. Extazul putea fi provocat si ... prin rugaciune" (Istoria..., p.170-171). Dupa Eliade, experienta extatica era corelata, la triburile trace, cu "credinta in nemurire si certitudinea beatitudinii sufletului decorporalizat". In cadrul manifestarilor extatice el mentiona "oracolul lui "Dionysos"; templul se afla pe un munte inalt si profetesa prezicea viitorul in "extaz", ca si Pythia de la Delfi" (loc cit.). Strabon (Geografia VII, 67) il citeaza pe Zalmoxis alaturi de Amphiaraos, Trophonius, Orfeu si Musaios, care erau renumiti prin experientele lor extatice. Iar Pythagoras, cu care era comparat Zalmoxis, fusese pus in legatura cu Aristeas, Abaris, Epimenide, Phormion, Empedocle. "Legendele lui Pythagoras fac aluzie la raporturile sale cu zeii si spiritele". Aristeas, eroul unei calatorii (mentionate anterior) in tara hiperboreilor, la nordul Marii Negre, trecuse de la moarte la inviere. Epimenide "postise si deprinsese extazele prelungite", devenind "stapan al unei "intelepciuni entuziaste", adica al unei anumite tehnici extatice". Phormion "a fost vindecat de o rana in urma unei calatorii extatice intr-o regiune ciudata, apartinand unei "geografii mitice""; ca si "Leonymos ajunge in "Insula Alba" - mai tarziu localizata in Marea Neagra" (apud M.Eliade, De la Zalmoxis..., p.49-50, 52-54). Semnificatia "Insulei Albe" (Leuke) identificata cu Insula Serpilor din dreptul gurilor Dunarii, va face obiectul unei analize ulterioare. Polyaenus (Stratagemata VII, 22) il mentioneaza pe Kosingas, rege al triburilor trace Kebrenoi si Sykaiboai, care era in acelasi timp mare preot al Herei (v.mai sus "Cultul Marii Zeite"). Cand supusii sai deveneau recalcitranti, Kosingas ii ameninta ca se urca la cer pe o scara de lemn, pentru a se plange de purtarea lor. Simbolismul scarii este atestat si in alte religii ale Orientului Apropiat antic si ale Mediteranei (M.Eliade, Le chamanisme, p.378 sq.). Eliade adauga: "Ceea ce este sigur, e ca in episodul foarte rationalizat de Polyaenus, se descifreaza un vechi rit trac de ascensiune extatica la Cer" (De la Zalmoxis..., p.57). Toate cele aratate l-au facut pe marele istoric al religiilor sa conchida: "Este ceva adevarat in cliseele atat de populare in Grecia dupa Herodot, care-l plasau pe Zalmoxis alaturi de Pythagoras, Orfeu, Musaios si mai tarziu de Zoroastru, de "inteleptii egipteni" sau de druizi. Toate aceste personaje erau cunoscute ca avand experiente extatice si capabile sa reveleze mistere privind sufletul omenesc si supravietuirea lui" (ibid., p.58).
Eliade a combatut - cu argumente asupra carora nu are rost sa insistam - teoria ca Zalmoxis ar fi fost un zeu al mortii, precizand: "Zeii si zeitele mortii domnesc peste o multime de morti, in timp ce divinitatile Misterelor admit pe langa ele numai initiati. Pe deasupra este vorba de doua geografii escatologice diferite: taramurile stralucitoare care ii asteapta pe initiatii in Mistere nu se confunda cu Infernurile subterane in care se aduna mortii" (op.cit., p.61).
Nu putem incheia acest capitol fara a mentiona imprejurarea ce-l desemneaza pe Deceneu a fi fost unul din marii initiati ai antichitatii.
"Boirebistas...si l-a luat ca ajutor pe Dekaineos, un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, invatand acolo multe semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca, de la un timp, era socotit si zeu, asa cum am aratat cand am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa-si starpeasca viile si sa traiasca fara vin" (Strabon, Geografia VII, 3.11).
Desi savantii i-au ignorat profunda semnificatie, faptul in sine este extraordinar si credem ca importanta sa nu poate fi indeajuns apreciata. Caci interdictia data de Deceneu echivaleaza cu o revolutie in conceptia religioasa, dovedind ca marele preot era un adevarat iluminat, o autentica personalitate, care atinsese un nivel spiritual exceptional. Gandirea lui Lovinescu se dovedeste inca odata falsa si sterila (Interpretarea..., p.134, nota de subsol si p.135). Mai intai, vitei de vie ii atribuie, in mod eronat, trasaturi pozitive: "Vita de vie reprezinta in acest context o expresie materializata a originii si a caracterului de vesnicie a vietii spiritului uman, cu atat mai mult ca unul din simbolurile energiilor "esenta" este vinul" (!). Apoi, isi pune retoric "intrebarea ce semnificatie a avut smulgerea vitei de vie de Burebista si Deceneu?", ramasa fara raspuns.
Sa ne reamintim ca in Biblie, oprelistea de a consuma vin era o porunca divina. Astfel, Dumnezeu le-a cerut preotilor (Aaron si fiii sai), sub amenintarea pedepsei cu moartea: "Tu si fiii tai impreuna cu tine, sa nu beti vin, nici bautura ametitoare" (Levitic 10.9). "Nici un preot nu va bea vin" (Ezechiel 44.21). Cei care i se consacrau, "facand juruinta de nazireat, ca sa se inchine Domnului, sa se fereasca de vin si de bautura ametitoare", ba chiar si de must, struguri proaspeti ori uscati (Numeri 6.2-3; vezi si Amos 2.12). Ingerul Domnului i-a spus mamei care-l purta in pantece pe Samson, destinat nazireatului (inchinarii): "sa nu bei nici vin, nici bautura tare" (Judecatori 13.4, 14). Tema se regaseste in Proverbe 23.29-31; Isaia 5.11, 22; 28.7; Osea 4.11. In Noul Testament arhanghelul Gavril ii vesteste lui Zaharia ca Ioan "nu va bea vin, nici bautura ametitoare (sichera)") (Luca 1.15; vezi si 7.33).
Incompatibilitatea consumului de bauturi cu spiritualitatea nu fusese denuntata doar de Dumnezeul biblic. Krishna interzisese locuitorilor din Dwaraka sa bea vin. Incalcand porunca, foarte multi si-au gasit aici moartea, intre care si fiul sau, Pradyumna. In Grecia antica, negativitatea bacchantelor s-a manifestat impotriva divinitatii, atunci cand l-au sfartecat pe Orfeu, aruncandu-i capul taiat in Hebros.
Comparand cu cele poruncite de Yahweh numai slujitorilor sai, cat de extraordinar ne apare acum faptul ca Deceneu a impus interdictia de a bea vin unui popor intreg ! Si asta, dupa ce, timp de secole, consumul de vin constituise un obicei general!

SUPRAVIETUIREA TRADITIEI SPIRITUALE
Unii istorici au afirmat ca reforma lui Deceneu ar fi insemnat modificarea sau chiar disparitia cultului pentru Zalmoxis. Eliade ofera o alta ipoteza: "Toate aspectele religiei lui Zalmoxis - escatologie, initiere, pythagoreism, ascetism, eruditie de tip misteric (astrologie, terapeutica, theurgie etc.) - incurajau apropierea de crestinism1). Cea mai buna si cea mai simpla explicatie a disparitiei lui Zalmoxis si a cultului sau ar trebui cautata in crestinarea precoce a Daciei (dinainte de anul 270 e.n.). Din nefericire cunoastem destul de putin fazele cele mai vechi ale crestinismului in Dacia; nu stim, in consecinta, daca anumite aspecte ale religiei lui Zalmoxis au supravietuit sub o forma noua, in perioada primelor secole crestine. Dar ar fi zadarnic sa cautam eventualele urme ale lui Zalmoxis in folclorul romanesc" (ibid., p.80-81; subl.ns.).Ultima fraza a lui Eliade poate parea surprinzatoare; el arata in continuare: "Destinul lui Zalmoxis este desigur paradoxal. Disparut la daco-romani, a supravietuit departe de patria sa, in traditiile gotilor si, prin urmare, in eruditia istoriografica, foarte mitologizata, a Occidentului. El a supravietuit tocmai pentru ca simboliza intr-un anumit fel geniul geto-dacilor" (loc cit.;subl.ns.).

Credem ca exista suficiente marturii ale supravietuirii autohtone a traditiei spirituale - de o mare profunzime - a stramosilor nostri. Am vazut ca Eliade citase cazul mentinerii zeitei Diana sub forma Sanzienei. In alt loc el arata: "Paradoxul Daciei, si in general al intregii Peninsule Balcanice, este ca ea constituie in acelasi timp o "raspantie", in care se intretaie influente diverse, si o zona conservatoare, cum o dovedesc elementele de cultura arhaica, care au supravietuit aici pana la inceputul secolului XlX" (De la Zalmoxis..., p.162; subl.ns.).
Fara a fi de acord cu multe din interpretarile, uneori exagerate, ale lui Vasile Lovinescu, nu e lipsit de interes sa procedam la audiatur et altera pars. In opinia acestuia, Dacia "a fost centrul suprem al unei traditii mult mai puternice si mai pure decat traditia celtica. Ocupatia romana a durat numai de la 110 la 275 dupa Christos, in total 165 ani. Si mai putin de o treime din Dacia a fost ocupata: Transilvania si Oltenia actuala. In tot restul tarii, dacismul a subzistat fara sa fie tulburat... De altfel, crestinismul nici n-a avut timpul sa se implanteze. Numai catre sec. VIII si IX cativa misionari au indraznit sa patrunda dincolo de frontiere si in campii. Apoi, ortodoxia n-a avut niciodata gustul prozelitismului. Centrele spirituale ale dacilor se gaseau in masivele centrale ale muntilor, cei mai salbatici si cei mai de nepatruns din Europa...O imensa padure a acoperit Dacia si viata pastorala s-a generalizat din nou, mai ales in muntii centrali inaccesibili...In jur, barbarii goti, ostrogoti, vandali, gepizi, slavi, cumani, pecenegi, unguri, mongoli au facut vid...Traditia dacica a continuat sa subziste netulburata, in afara timpului, in afara istoriei care se facea in jurul ei. Astfel, cand in sec. XIII si XIV au fost intemeiate principatele Moldovei, Valahiei si Transilvaniei, a caror reunire avea sa formeze Romania moderna, Dacia era neatinsa de istorie... Cand in 1829, tratatul de la Adrianopole a permis comertul exterior in Tarile romane, noua zecimi din teritoriu era acoperit de paduri.
Asadar, intemeierea celor trei principate romanesti semnifica o readaptare a traditiei dacice. La crestinism ? That is the question...Se va vedea de ce credem ca se poate raspunde: nu.
Am vazut ca crestinismul n-a patruns decat foarte tarziu in Dacia. Toata spiritualitatea crestina romaneasca provine din afara, din Bizant, de la Muntele Athos, din Bulgaria. Liturghia s-a oficiat totdeauna intr-o limba straina, in slavona mai intai, apoi in greaca. Numai catre secolul XIX limba romana a inlocuit limba greaca si n-a fost ceva traditional". Se zice ca Lovinescu si-a fi schimbat mai apoi parerea (Dacia..., p.51-53). Lasam cititorul sa aprecieze singur valoarea argumentelor de mai sus.

CORPUL ENERGETIC. TREZIREA LUI KUNDALINI
In lumea antica, preotii-terapeuti ai geto-dacilor se bucurau de un renume deosebit. "Dio, una din sursele lui Iordanes, afirma ca getii erau aproape tot atat de civilizati si "savanti" ca grecii" (De la Zalmoxis..., p.77).
Vom vedea ca acesti initiati abordau o medicina integralista (holistica) asemenea yoghinilor, motiv care ne determina sa avansam ipoteza ca nu le era straina nici structura energetica a corpului subtil, atat de familiara tuturor variantelor de Yoga.
Socrate vorbeste cu admiratie despre medicii "regelui trac Zalmoxis", a caror doctrina si practica erau superioare celor ale medicilor greci (Platon, Charmides, 156 d).
Eliade arata ca "reputatia medicilor geto-daci era reala si ca ea s-a mentinut timp de secole. Dar Platon comunica cateva detalii de mare valoare: importanta acordata "sufletului" de catre Zalmoxis care este in acelasi timp zeu, rege si terapeut; relatia functionala intre sanatatea conservata printr-o "metoda totala", in care sufletul joaca rolul decisiv, si obtinerea nemuririi... Pe scurt, Zalmoxis este zeul-terapeut care se preocupa inainte de toate de sufletul uman si de destinul sau. Intr-adevar, exista o anumita traditie despre Zalmoxis iatros (cf.Tomaschek, Die alten Thraker II, I, pp.64 sq.), si, cum remarca Parvan (Getica, p.145), nu este o intamplare daca Dioscoride, doctor grec din sec. I e.n., s-a straduit sa adune si sa inregistreze un mare numar de nume daco-gete de plante medicinale (cf.Tomaschek, op.cit., pp.22 sq.)" (De la Zalmoxis... , p.69).
Dar sa-i dam mai bine cuvantul lui Socrate, pentru a ne furniza o mostra din invatatura lui Zalmoxis: "Dupa cum nu se cuvine sa incercam a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atat mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul; cauza pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc intregul pe care ar trebui sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii" (Platon, Charmides, 157 d-e).
In cele ce urmeaza vom cauta sa aducem argumente in sprijinul ipotezei ca stramosii nostri posedau cunostinte despre elementele structurale ale corpului energetic: canale (nadi) si centre (chakre). Pentru amanunte privind corpul energetic, trimitem cititorii la serialul pe aceasta tema publicat in revista YOGA SPONTANA.
Vasile Lovinescu avansase ipoteza unei analogii intre geografia hiperboreana si cea a Deltei Dunarii. El sustinuse existenta unei similitudini intre Marea Neagra si Ocean (Strabon o numea "nou ocean", Geografia I, 2.10), Istrul fiind "keras okeanoio" - golful oceanului (Apollonius din Rhodos, Argonautica IV, 182), iar bratul central al deltei numindu-se Boreostromion. Insulei Albe, unde se afla templul lui Apollo amintit de Hecateu din Abdera (citat de Diodor din Sicilia, II, 47), el i-a gasit corespondentul in Insula Serpilor, numita in vechime Leuke (Alba) unde s-ar afla ruinele unui templu apollonian, si care era inconjurata de denumiri geografice asemanatoare: Olbiopolis, insula Apollonia, Cetatea Alba langa Nistru, Bolgrad (orasul alb). Insula hiperboreana Thule era in marea Cronium, careia el i-a stabilit o corespondenta cu Marea Neagra saturniana. Tot Hecateu afirmase ca din Insula Alba a hiperboreenilor se vedea Luna. Pornind de la aceasta, Lovinescu a aratat ca Insula Serpilor e in fata orasului Sulina (numit inca de localnici Selina, si consemnat astfel in De administratione imperii de Constantin Porphirogenetul si in Periplul Catalan din 1375). In numele lagunei Letea el o vedea pe Leto (in dialect pelasg Lete), mama lui Apollo (si a Selenei), cea nascuta "in fata tinutului celtilor, in partile oceanului aundei este o insula numita Leuky" (Hecateu). In Tulcea (dar si in Tuzla) sustinea ca se regaseste numele insulei Thule. La randul lor, R.Cristian si F.Mihaescu vor vedea in Marea Neagra corespondenta Marii Baltice (deoarece ambele sunt mari interioare) si in Crimeea (Chersones tauric) corespondenta Danemarcei (Chersones cimbric) (Dacia..., p.23-25).
Credem ca aceste speculatii nu fac decat sa ne indeparteze de la Adevar.
Vom remarca, mai intai, ca mari civilizatii din vechime au fost legate de zona deltelor unor fluvii cum sunt Nilul, Gangele etc.
Delta Dunarii este formata din trei brate (canale), asemenea celor trei canale energetice din corpul subtil uman (reflectare a structurii Fiintei Cosmice, Virata): Ida, Sushumna si Pingala. Canalul Ida este canalul lunar, al energiei feminine, deci ar putea fi pus in relatie cu Luna sau Selena (Sulina), in timp ce Pingala, canalul solar, va corespunde fratelui acesteia, Apollo (zeul Soarelui). Simbolul sacru al sarpelui (insula cu acelasi nume) indica energia serpentiforma Kundalini, incolacita in ea insasi de trei ori si jumatate (ca si sarpele-zeu Glikon gasit nu departe de Delta, la Tomis-Constanta, cu tot atatea incolaciri si al carui par de femeie o sugereaza pe Kundalini). Sediul lui Kundalini este osul sacru, in care, in stare inactiva, aceasta se afla incapsulata si complet izolata de rest, asemenea unei insule.
Atribuit altui brat, numele sfantului Gheorghe este indisolubil legat de doua simboluri revelatoare. Primul este sarpele (dragonul, balaurul), deci Kundalini. In al doilea, lancea, nu este greu sa ghicim canalul Sushumna (coloana vertebrala) care se inalta drept (ca o lance) intre serpuitoarele canale laterale ale sistemului nervos simpatic. Tema va fi dezvoltata mai jos, in cadrul alegoriei sarpelui.

Trezirea lui Kundalini este insotita de instaurarea beatitudinii. Or, alte denumiri date Insulei Serpilor erau Helixea (Felicia), care are aceasta semnificatie, si "nesos makaron" (Insula Preafericitilor). Este vorba, desigur, de cei care aveau activata energia Kundalini.
Desi citeaza elemente ale unor cunoscute basme, Lovinescu nu poate sesiza adanca lor semnificatie. Vom incerca sa suplinim aceasta lacuna in cele ce urmeaza.
In serialul despre "Ciclurile cosmice" a fost analizata semnificatia celor trei metale: arama, argint si aur, ce revin obsesiv in basmele noastre, aratand ca ele pot fi puse in legatura si cu energia celor trei canale. Astfel, arama (cel mai dur metal din cele trei) corespunde canalului drept, masculin, Pingala; argintul, moale, indica Ida nadi, canalul lunar, feminin; iar aurul, cel mai nobil dintre ele, trimite la Sushumna, canalul perfectiunii, al echilibrului desavarsit. El este Calea Regala a lui Kundalini, ce duce in Imparatia Cerurilor (Sahasrara). Nu intamplator, rezultatul final al diferitelor transformari (atingerea starii de Yoga) este aurul (realizarea suprema, a Sinelui): palatele se prefac intr-un mar de aur, parul devine de aur etc. Marul de aur e aruncat in capul alesului (Sahasrara). In basmul Fata Imparatului Rosu, Fat-Frumos va sari cu calul sau (Kalki, zeitatea Sahasrarei, al carui vehicul e calul) si va lua coroana de aur pusa in varful unei sulite (Sushumna, coloana vertebrala). Fidel unor surse autentice, Lovinescu vede in cal energia Kundalini, in turnul ce avea in varf fata de imparat (aici Adi Shakti, zeitatea pereche a Sahasrarei) - simbolul coloanei vertebrale si in coroana de aur - Sahasrara. El atentioneaza asupra primejdiei trezirii violente (termenul corect ar fi "trezirea neautorizata") a energiei Kundalini (Dacia..., p.71).
Basmele pun in evidenta caracterul secret al acestor cunostinte initiatice: coliba este urata pe dinafara (corpul fizic) si de aur pe dinauntru (corpul subtil activat de Kundalini); parul de aur este disimulat sub o basica etc.
Calea catre Dumnezeu presupune o lupta (interioara, in mod evident). Eroul (Sinele nostru) trebuie sa invinga multe dificultati (prin asceza, tapasia, in Yoga clasica). El se va lupta cu fortele raului: zmei, animale monstruoase, personaje malefice (asa cum in marile epopei hinduse lupta era purtata impotriva demonilor). Lovinescu remarca: "Batalia simbolizeaza acel haos indispensabil si prealabil coborarii Razei ceresti care-l va organiza dandu-i vibratia initiala necesara" (Dacia..., p.70). Intr-adevar, Kundalini se manifesta ca energie vibratorie. In metodele traditionale, trezirea ei este rasplata luptei interioare a yoghinului. Efectul sau asupra sistemului energetic interior este trecerea de la o stare de dezechilibru (haos) la echilibrul perfect organizat, in armonie cu divinitatea.
Cand se refera la stradaniile sau la metamorfozele eroului (simbolizand evolutia sa spirituala catre realizarea Sinelui, concomitent cu o transformare profunda), cifrele 3 si 7 dezvaluie activarea etapizata a celor trei canale, respectiv a celor sapte centre energetice clasice (sau noua, la un nivel superior al cunoasterii - v. mai jos).
Merele de aur sunt vegheate trei nopti, eroul va lupta cu zmeii trei zile si trei nopti, va repeta unele incercari de trei ori, va infrange trei zmei, va trece trei poduri, va strabate trei paduri, sau va traversa o apa, un munte si o padure. Metamorfozele presupun schimbarea a trei costume (de arama, argint, aur), se produc dupa ce se plesneste din bici de trei ori, dupa ce faptura inghite trei guri de jaratic, se scutura de trei ori, se da de trei ori peste cap etc. Relatand transformarea calului (!), Lovinescu arata ca astfel "eroul ia in mod virtual in posesiune cele trei lumi... Eroul a descoperit adevaratul Agent, el a eliberat pe Shakti, captiva unei materii vulgare si de dispretuit. Lovita la cap, formidabila putere a Sarpelui se trezeste si zboara pana la Nori, pana la Luna, pana la Soare... Fiecare lovitura de frau sau invartire de Cheie deschide Poarta stramta a uneia din cele trei lumi" (Dacia..., p.80).
In opinia noastra, eliberarea celor trei printese simbolizeaza admirabil eliberarea (activarea) puterilor celor trei canale - Maha-Lakshmi, Maha-Saraswati, Maha-Kali, corespunzand celor trei guna, respectiv Sattva, Rajo si Tamo.
Lovinescu vedea in cele trei fete ale Imparatului Verde din basmul Harap-Alb, trei shakti (puteri), "trei aspecte ale "Regelui Lumii"", cele trei Iele din traditia romana, Margalina, Rosalina, Savatina, sau Sanziene. Obsedat de Ianus, in dezacord cu Eliade, el o asimileaza pe Sanziana cu Sfanta Ioana, aspect feminin al lui Ianus, ca Iana (?) (Dacia..., p.76).
Canalele laterale au semnificatii antagonice. Astfel:
- canalul stang (feminin) Ida reprezinta Luna, recele, trecutul, noaptea, intunericul, pasivitatea (inertia), umiditatea, moliciunea, semnul minus, simbolul Yin etc.;
- canalul drept (masculin) Pingala e caracterizat de Soare, caldura, viitor, zi, lumina, actiune, uscaciune, duritate, semnul plus, simbolul Yang etc.
In memoria basmelor le regasim sub forma contrariilor: "tara in care imparatea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pamantului; si craiia istuilalt la alta margine" (latura dreapta si cea stanga a corpului subtil). Imparatul Verde, corespunde canalului Ida: verdele e o culoare rece, imparatul avea trei fete. Craiul Rosu trimite la canalul Pingala: rosul e o culoare calda, craiul avea trei feciori. Dar Lovinescu vede aici simboluri alchimice: plumb, mercur, sulf... (Dacia..., p.78).<>br In reprezentarile artistice, Adam si Eva se tin de-a dreapta si de-a stanga Arborelui Vietii, simbolizand astfel canalele laterale Pingala (masculin) si Ida (feminin).
Contrariile apar si in numele eroului Harap-Alb (negru si alb). E curios cum Lovinescu nu a sesizat semnificatia, de vreme ce consimte ca "Harap-Alb este Negru-Alb, Yin-Yang" (ibid., p.73); "Harap-Alb este numele romanesc al Yin-Yang, echilibrare perfecta de antinomii" (Interpretarea..., p.26). In pofida acestui fapt, el se lanseaza in speculatii care-l conduc la concluzii false, potrivit carora eroul basmului ar fi cand Mistretul Alb (Omul Universal al erei Mistretului, p.74-76), cand Ganesha-Ianus (p.79), cand Suveran Pontif si Rege al Lumii (p.83), cand Perseu (p.86) ori Parashurama (p.87) sau chiar Rama (p.98).
Alte numere (totdeauna pare) ar putea sugera ramificatiile plexurilor ce corespund chakrelor - numarul lor de petale: patru piloni ce sprijina Pamantul (Muladhara), sase sau douasprezece aripi ale calului nazdravan (Swadisthan, respectiv Anahath), varsta de saisprezece ani cand eroul porneste sa caute Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte (Vishuddhi), doi pesti ce sprijina Pamantul (Agya, nivelul superior de manifestare al Fiului Divin Ganesha-Pamantul, adica Iisus, simbolizat de Peste). Cat despre Sahasrara al carei nume inseamna "lotusul cu o mie de petale", numarul sau simbolizeaza transcendenta.
Dintre animalele benefice care il sprijina pe erou, unele sunt cunoscute ca vehicule ale zeitatilor ce guverneaza centrele energetice: cainele (Adi Dattatreya-Vidul), leul (Durga-Anahath), pajura (Krishna-Vishuddhi), calul (Kalki-Sahasrara) etc.
Deosebit de semnificativ ni se pare faptul ca eroul ii va imobiliza pe Murgila, Miazanoapte si Zorila, adica va suspenda Timpul. Metafora, care ii scapa lui Lovinescu, este trezirea lui Kundalini, pe canalul central, al prezentului, ceea ce ii permite yoghinului sa traiasca exclusiv in prezent, de fapt, sa fie Kalatit (dincolo de Timp), sa supuna Timpul.
Lovinescu reda textul unor colinde (Dacia..., p.26-30) din care reproducem:
"La Manastirea cu noua altare/ Mi-ard noua lumanare
... Si din Padure mare
S-a taiat un Copac mare/ Si s-a facut o Manastire Alba Mare
Cu noua altare/ Si noua Tronuri de Aur
Cu slove de Aur./ In Altarul Mare
E Santa Maria Mare./ In Altarul Mic
E Santa Maria Mica./ In Altarul din Mijloc
Maica Domnului sedea..."
Ne exprimam surprinderea ca scriitorul, care nu era strain de hinduism si yoga, nu a putut remarca aici simbolismul evident: Copacul este Arborele Vietii (sistemul energetic subtil). Cele trei Marii sunt energiile celor trei canale, reprezentate de entitati feminine: Maha-Saraswati, Maha-Lakshmi si Maha-Kali (v. mai sus). Manastirea Alba Mare este Sahasrara (lotusul alb cu o mie de petale); cele noua Altare (noua lumanari, noua Tronuri de Aur) sunt chakrele (in mod obisnuit considerate in numar de sapte; doar marii initiati au cunostinta si de cele doua superioare: Bindu si Artabindu, ce transcend limitele corpului uman), tot atatea etape energetice ale evolutiei lui Kundalini. In povestirea Harap-Alb, pentru a ajunge la curtea imparatului (Sahasrara), eroul si Spanul trec noua mari, noua tari si noua ape mari. Lovinescu ignora sensul atat de evident afirmand: "acestea ni se par a corespunde la cele 9 constelatii circumpolare" (Dacia..., p.83, nota 11).

Lovinescu trimite la o descriere luata din Edda: "Cunosc noua lumi, noua domenii acoperite de arborele lumii, acest arbore cu intelepciune intemeiat care se implanta in sanul pamantului" (Interpretarea..., p.104-105).
Cele sapte chakre sunt indicate in Povestea gainusii de aur pe care Dumnezeu o transforma, dimpreuna cu puii intr-un roi de stele: Closca cu Pui, Pleiadele (7 stele). Lovinescu recunoaste in aceste simboluri cosmice, manifestarea unor entitati divine: "Legatura lui cu divinitatea se putea face prin intermediari cosmici ("closca cu pui") prin care putea primi putere in rezolvarea tuturor problemelor" (ibid.102-103,105). Cele sapte chakre pot fi regasite si in basmul despre eroul care taie balaurul cel urias in sapte bucati (v. alegoria sarpelui).
Faptul ca fiecare chakra este guvernata de un aspect al divinitatii, rezulta din urmatoarele versuri (Dacia..., p.27-28):
"...Noua preoti preutesc
Noua diaconi citesc/ In locas Dumnezeiesc".
Si mai departe:
"In Dalba Manastire Mare/ Aho Ler Doamne Ler!
Manastirea cu Noua Altare/ Si cu Jeturi aurite.
Da in Jeturi cine sade?/ E Ilion,
Langa el e Maica Precista/ Langa Maica Precista
Sade Batranul Craciun/ Langa Batranul Craciun
Sade Ion Sant Ion... /Si Siva Vasilea".
Avem de-a face, evident, cu numele aspectelor divine care guverneaza chakrele (Altare, Jilturi, toate cu majuscula); intre ele apare... Siva!!! Vasilea (Basileus) indica suprematia lui Shiva. Lovinescu nu observa nimic din acestea. El va atribui numelor populare de sfinti, corespondente arbitrare: Sfanta Maica - Latona; Sf. Maria Mare - Gaia; Sf. Maria Mica - Diana, Luna; Ion-Sant-Ion este Ianus, iar Craciun - Saturn, pe cand Siva este "Ops Consiva, divinitate a recoltelor"!!! Zeitate minora, ce nu are nimic dintr-un Basileu al zeilor.
Exista numeroase alte dovezi ca stramosii nostri admiteau stapanirea zeitatilor (incarnarilor, aspectelor divine) asupra chakrelor. Analizand basmul Lostrita (Interpretarea..., p.77,80), Lovinescu consemna: "Nici un om nu se poate mantui prin propriile-i sfortari si necesita sprijinul si interventia unui Soter (mantuitor, intermediar) coborat din ceruri" exemplificand prin "Maria Lipan (Maria sotia Pestelui), nume soteriologic prin excelenta, ceea ce inseamna ca Mantuitorul apare si in ipostaze feminine. In dogma crestina Maria este "corascumparatoarea" genului uman".
In alta parte (Dacia..., p.38-39) el furnizeaza elemente referitoare la relatia aspectelor divine cu chakrele, dar intelesul real ii scapa, propunand piste false.
"Sus la cheia raiului/ Buna ceata mi-e adunata
Tot de sfinti de aceia sfinti/ Si-mi citeau, prooroceau,
Si-mi citeau de Dumnezeu/ Si pe Dumnezeu nu-l stiu...
Jos la cheia raiului/ In stalp de piatra mi-e-ncheiat.
D-unde sfintii c-auzea,/ Ei saltara si zburara,
Sus mai