|
Politica de confidentialitate |
|
• domnisoara hus • legume • istoria unui galban • metanol • recapitulare • profitul • caract • comentariu liric • radiolocatia • praslea cel voinic si merele da aur | |
Marsul asupra Romei | ||||||
|
||||||
n7u23ut Mussolini s-a lansat in noi negocieri cu factiunile liberale, discutand ce posturi sa le fie acordate fascistilor in guvern. Nu le-a dezvaluit ca adevarata lui ambitie era sa fie prim ministru. In acelasi timp le vorbea brigazilor despre organizarea unui coup d’etat. In realitate el era foarte presat sa adopte o astfel de politica -; numerosi fascisti dorisera sa incerce sa puna mana pe putere la sfarsitul grevei esuate si fusese nevoie de toata autoritatea lui Mussolini ca sa-i potoleasca. El credea ca poate ajunge la putere fara o lovitura de stat, dar luand in calcul o astfel de actiune, ii facea fericiti pe adeptii lui mai radicali si ii intimida pe liberali pentru ca acestia sa-i faca concesii. La inceputul lui octombrie Mussolini a sporit presiunea incepand sa organizeze un mars asupra Romei. Brigazile fasciste erau organizate intr-un corp voluntar de garda rationala si planuisera sa cucereasca cele mai importante orase din nordul si centrul Italiei. Aproximativ 30.000 de fascisti aveau sa se indrepte apoi spre capitala si sa preia puterea. Daca cineva le-ar fi opus rezistenta ar fi fost zdrobiti. Multi fascisti credeau chiar ca in sfarsit, puteau da lovitura. Liderul lor insa considera acest mars ca ultima arma a santajului sau politic. Mussolini parea sa fie convins ca sub o asemenea amenintare, politicienii vor fi de acord ca el sa devina prim ministru. Continuandu-si pregatirile pentru mars, Mussolini a avut grija sa dea asigurari ca nu trebuie sa se teama de o guvernare fascista. El a evidentiat in mod special faptul ca fascismul si monarhia puteau colabora, dupa cum declara in urmatorul discurs tinut la Neapole in ajunul marsului: „Fara indoiala ca unitatea Italiei se bazeaza din plin pe Casa de Savoia. Este la fel de neindoielnic ca monarhia italiana, din motive de origine, dezvoltare si istorie, nu se poate situa pe pozitii adverse noilor forte nationale. Nu s-a opus deloc atunci cand poporul italian -; care, chiar daca era o minoritate, era o minoritate inteligenta si hotarata -; a cerut si a obtinut participarea tarii lui la razboi. Ar avea vreun rost sa fie in opozitie azi, cand Fascismo nu intentioneaza sa atace regimul ci sa-l elibereze de acele suprastructuri care ii umbresc pozitia istorica si ii limiteaza expansiunea spiritului national? Parlamentul si toate accesoriile democratiei nu au nimic in comun cu monarhia. Si nu numai atat, noi nici nu avem de gand sa-i luam poporului jucaria -; parlamentul. Spunem „jucarie” pentru ca o mare parte a poporului asa pare sa-l considere. Daca nu e asa, atunci imi puteti spune de ce din 11 milioane de alegatori, 6 milioane nu se deranjeaza sa voteze? Nu avem de gand sa i-l luam.” In ultima saptamana a lui octombrie pregatirile s-au incheiat. In noapte de 27 brigazile fasciste au ocupat primaria, palatul telefoanelor si garile oraselor din nordul Italiei. In primele ore ale diminetii de 28 octombrie guvernul lui Luigi Facta a gasit in sfarsit curajul sa actioneze si l-a sfatuit pe rege sa fie de acord cu declararea starii de asediu. Politia si fortele armate s-au pregatit sa imprastie coloanele de fascisti care se indreptau spre Roma pe cai rutiere si ferate. Tatusi, la ora 9 dimineata regele Victor Emmanuel s-a razgandit. A refuzat sa mai autorizeze declararea legii martiale care ar fi pedepdit folosirea fortei de catre fascisti. Aceasta s-a dovedit a fi o decizie fatala: era un semn ca regele nu avea incredere in guvernul sau si voia cu tot dinadinsul sa evite o explicatie violenta cu fascistii lui Mussolini. Afland ca regele refuza sa declare legea martiala, guvernul lui Facta a demisionat. Atunci Victor Emmanuel l-a numit pe Salandra -; un veteran liberal-conservator si i-a cerut sa formeze un nou guvern. Salandra a incercat sa negocieze cu fascistii oferindu-le cateve posturi ministeriale, dar curand s-a constat ca Mussolini nu voia nici mai mult nici mai putin decat postul de prim ministru chiar pentru el. Deoarece si altii lideri liberali il contestau pe Salandra in postul de prim ministru -; semn al luptei continue dintre factiuni -; regele si-a dat seama ca trebuie sa gaseasca un alt om care sa conduca guvernul. In lipsa unui alt candidat care sa nu fie contestat, la 29 octombrie i s-a cerut lui Benito Mussolini sa accepte postul de prim ministru al Italiei. Mussolini - prim ministru Reforma electorala |
||||||
|
||||||
|
||||||
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite document | Harta site | Adauga in favorite |
|