u4n22nt
Principalele masuri in plan organizatoric in anii ‘20-’29 In noua sa configuratie geografica,faurita prin mari sacrificii umane si

materiale,Romania a cunoscut,dupa infaptuirea Marii Uniri,o dezvoltare vizibila in toate domeniile vietii economice,sociale,politice si culturale.La 24 ianuarie
1919,regele Ferdinand a emis un decret privind organizarea fortelor armate in teritoriile reunite,document ce avea sa impulsioneze evolutia de ansamblu a organismului militar romanesc.
Cum era de asteptat,experienta de razboi a modificat din temelii conceptii le strategice si principiile de intrebuintare a fortelor armate.Totodata,au aparut sau au fost consacrate arme noi impuse de cerintele mereu sporite ale ducerii razboiului.Dintre acestea aviatia a avut cea mai rapida ascensiune . Franta,
Anglia,Germania,Italia,SUA si URSS au realizat in scurt timp avioane militare cu performante din ce in ce mai bune.Caracteristicile tehnologico-tactice au fost an de an imbunatatite,treptat categoriile de avioane s-au diversificat,iar posibili tatile de actiune au crescut in mod corespunzator.Productia de aeronave destinate armatelor a crescut tot mai mult,o pondere insemnata(40-50%)detinand-o avioanele de bombardament la care accentul s-a pus pe:
-marirea bazei de actiune
-marirea posibilitatilor de armare
-precizia exexcutarii loviturilor din aer
Si posibilitatile aviatiei de vanatoare au fost substantial ridicate,ajungandu-se,in deceniul trecut la crearea unor aparate ce dezvoltau o viteza de 600-700km/h, evoluau la o inaltime de 10.000-12.000m si la o distanta de 700-4000km.
La sfarsitul primului razboi mondial,artileria antiaeriana romana a ramas cu denumirea de “Divizionul de artilerie antiaeriana”,avand in inzestrare urmato rul arsenal:
-74 tunuri de 75mm
-81 tunuri de 57mm
-8 tunuri de 76,2mm pe auto
-23 mitraliere
-12 proiectoare
In toata aceasta perioada,care a urmat sfarsitului primului razboi mondial,artile ria antiaeriana nu a cunoscut o evolutie spectaculoasa.Cel mai mare castig pt dezvoltarea ulterioara a acestei arme l-au constituit studiile si lucrarile elaborate de unii ofiteri atasati domeniului apararii antiaeriene si constienti de importanta problematicii pt apararea nationala.Un exemplu sugestiv este lt-col Gh Popescu prin studiul “Conceptia de aparare antiaeriana a teritoriului si a trupelor de uscat”.In memoriul ce insotea studiul sau,Popescu justifica,folosind argumente specific elaborate,necesitatea apararii antiaeriene pt intragul teritoriu si pt toate tipurile de obiective care impuneau apararea impotriva loviturilor din aer.Cum era si firesc,autorul a pornit de la analiza adversarului strain,ale carui mijloace evoluau intr-un ritm nemaiintalnit pana atunci.

Aratand ca aviatia a luat o atat de mare dezvoltare si ca intrebuintarea ei pe campul de lupta a devenit atat de eficace,incat nimic nu mai poate ramane neobservat si nebombardat,autorul enumera toate tipurile de obiective ce pot fi cercetate si lovite din aer,propunand astfel ca apararea acestora sa se faca cu aviatia “amica”,dar mai ales cu mijloacele de aparare antiaeriena.In acest sens avand in vedere nevoile de aparare impotriva atacurilor aeriene s-a aratat ca aceste mijloace trebuie organizate in 3 componente astfel:
-apararea antiaeriana a frontului
-apararea antiaeriana a coloanelor in mars
-apararea antiaeriana a centrlor importante din zona interioara
Pentru apararea antiaeriana a frontului(a trupelor de uscat)sunt necesare 18 mitraliere,4autotunuri(2 posturi)si 2 tunuri semifixe(un post).In ceea ce priveste apararea antiaeriana a coloanelor,autorul studiului a sugerat cateva pro cedee tactice de realizare a manevrei unitatilor de tragere antiaeriana prin care sa se asigure continuitatea si oportunitatea focului antiaerian,in raport cu modul de organizare si organizare a deplasarilor de catre trupele de uscat.S-a sesizat,cu deplin temei,necesitatea existentei si asigurarii unor tunuri de calibru mic(20-40) mai usor de manevratsi de intrebuintat pt executarea tragerilor antiaeriene de opriri scurte.Se conchidea ca,pt fiecare divizie in mars,ar trabui asigurate 4-6 autotunuri de 75mm si 4-6 mitraliere.In plus se propunea ca toate unitatile de infanterie si cavalerie sa-si pregateasca cel putin jumatate din mitralierele aflate in dotare pt trageri antiaeriene,iar unele sa fie astfel amenajate astfel incat “sa se poata trage chiar si de pe trasuri”.
O mare parte a studiului se referea la apararea antiaeriana a punctelor sensibile din zona interioara.Ca o clasificare ,erau mentionate:
-puncte de suprafata mica,insa de mare importanta
-localitati de importanta mijlocie,in zona interioara sau cantonate in spatele frontului
-capitala sau sediile comandamentelor
Ca posibile solutii pt organizarea apararii antiaeriene la joasa altitudine,se indicau cateva masuri de intrebuintare ce aveau in vedere posibilitatile de lupta ale tehnicii existente.Astfel se preconiza intrebuintarea,pe aceeasi pozitie de tragere,a unei baterii de artilerie antiaeriana(4 tunuri)si a unei sectii de mitraliere
(2 sau 3 piese).
In ceea ce priveste modul de dispunere a mijloacelor de tragere,erau susti nute urmatoarele reguli: a)bateriile din posturile de tragere sa se dispuna la obiectivele mari,circular,la
1km distanta fata de conturul exterior,mai dese pe directia probabila de atac a adversarului aerian b)baloanele de protectie sa se dispuna din 400 in 400m,formand un baraj la inaltimea de 4000m

c)proiectoarele sa se dispuna la distanta de 3km unul fata de celalalt,pe un aliniament convenabil milloacelor active de aparare antiaeriana d)fiecare pozitie de tragere va avea 2(3)posturi de ascultare,iar sectia de proiec toare cate un post
Pentru apararea antiaeriana a capitalei se indica dispunerea apararii anti aeriene pe mai multe linii,pe baterii compuse din 4-8tunuri.Privind posturile de panda si alarma se considera ca acestea trebuie dispuse la 15-30km fata de obiectiv.La mijloacele terestre active de aparare antiaeriana,erau adugate si generatoarele de fum pt ascundere si camuflare,proprii apararii civile.Pornind de la configuratia teritoriului national si luind in considerare distantele pana la obiectivele din adancime,col Gh Popescu a propus organizarea apararii antiaeriene a Romaniei pe 3 sectoare,astfel: a)sectorul Dunarii(delimitat de cursul Dunarii,Muntii Carpati-Orsova,Brasov,
Galati,Sulina)cu o adancime cuprinsa intre 50-200km b)sectorul Nistrului(cuprins intre Nistru,Muntii Carpati,Brasov,Galati,Sulina)cu
O adancime cuprinsa intre 200-350km c)sectorul de Vest(marginit prin frontiera de vest si Muntii Carpati)cu o adanci Me cuprinsa intre 150-450km
Referindu-se la calitatea de mijloace de artilerie si mitraliere antiaeriene destinete pentru acoperirea nevoilor de aparare antiaeriana deschise,studiul prevedea ca necesare:
1)pentru partea operativa:
-la divizii:108 tunuri antiaeriene calibru 75mm,108 tunuri antiaeriene calibru mic si 324 mitraliere antiaeriene

-la front:pentru fiecare 4km,6 tunuri si 18 mitraliere antiaeriene
2)pentru zona interioara:
-420 tunuri antiaeriene calibru 75mm
-135 tunuri antiaeriene calibru 57mm
-660 mitraliere antiaeriene
-120 proiectoare
-120 posturi de ascultare
-120 baloane de protectie
-90 sisteme de informare camuflaj
3)tractiunea materialului de artilerie antiaeriana sa fie:
-hipomobila pentru artileria antiaeriana de insotire
-automobila pentru cealalta artilerie antiaeriana
-pe calea ferata pentru paza nodurilor de comunicatie sau pt paza trenurilor
Ca urmare a progreselor mari inregistrate de mijloacelor aeriene in plan mondial,specialistii militari din domeniul constructiei de tunuri antiaeriene si-au intensificat preocuparile in directia sporirii posibilitatilor de lupta ale artileriei antiaeriene.

Intre obiectivele vizate se aflau:
-cresterea puterii de foc
-cresterea vitezei initiale a proiectilelor:800-900m/s
-sporirea cadentei de tragere si a bataii materialului
Necesitatea combaterii tintelor aeriene care evoluau la diferite inaltimi a determinat diversificarea calibrelor a ramas valabila pana in zilele noastre:arti leria antiaeriana de calibru mic(20-60mm),artileria de calibru mijlociu(60-100) si artileria de calibru mare(peste100mm).In pofida greutatilor materiale cu care continua sa se confrunte industria romaneasca,au inceput sa apara si sa fie incu rajate de conducerea armatei preocuparile pentru crearea si perfectionerea tehnicii de lupta.Un exemplu pilduitor il constituie activitatea desfasurata de catre ofiterul inventator Ion Bungescu,care a realizat,in 1925 primul aparat central de tragere,deschizand seria unor stralucite inventii in aceasta linie,unele in premiera mondiala,care aveau sa conduca la o rapida evolutie a artileriei antiaerene sub aspectul conducerii si preciziei focului.Aparatul avea sa fie pus in serviciu in 1926,intrand in dotarea bateriilor artileriei antiaeriena inzestrate cu tunurile de calibru 7,62mm cehoslovace.
Seria realizarilor capitanului Bungescu va continua cu un al doilea model perfectionat,care va fi introdus in inzestrarea artileriei antiaeriene in anul 1928.
Valoarea realizarii inventatorului roman consta mai ales in aceea ca el permitea, in anul 1926-1928,executarea in Romania a tragerilor indirecte,centralizate cu noul aparat a carei functionare se baza pe metoda geometrica de calcul(pe timpul tragerilor,toate masuratorile si calculele se efectuau de catre aparatul central de
Tragere,care,prin teleindicatie,transmitea continuu la tunuri elementele de tragere
-unghi de inclinare,azimut,distanta,focos-ochirea executandu-se astfel indirect).
De mentionat ca acest tip de trageri antiaeriene nu incepuse inca sa se execute nici macar in statele avansate din Europa.
Apararea antiaeriana era defineta ca incluzand toate “mijloacele antiae riene active si pasive,care concura la indeplinirea urmatoarelor misiuni:
-avioanele inamice sa nu poata trece in anumite regiuni sau sa zboare la altitudini mari
-avioanele de reglaj si cele de recunoastere sa nu poata observa decat cu mare greutate
-avioanele de bombardament sa renunte la misiunea lor si sa arunce bom belor cu o mai mica precizie”
Unitatile apararii antiaeriene destinate armatelor de operatii urmau sa cuprinda:
1.artileria antiaeriana mobila,compusa din posturi,fiecare post fiind in general din doua piese de tunuri si o mitraliera antiaeriana
2.proiectoarele antiaeriene,destinate in principiu pentru lupta impotriva inamicului aerian pe timp de noapte organizate pe baterii de cate 16 piese,iar

bateriile pe sectii de cate 4 proiectoare cu accesoriile lor
3.mitralierele antiaeriene,organizate pe baterii de catre 32 piese,iar bateriile constituite din sectii de catre 2-4 piese
4.unitati de camuflaj,compuse din personalul atelierelor si materialu necesar pentru camflaj
Unitatile apararii antiaeriene apartinand zonei interioare se preconiza a consta in:
1.artileria antiaeriana,compusa din posturi semifixe de cate 2-4 piese,in care intrau si cate 2 mitraliere antiaeriene de fiecare post
2.proiectoarele antiaeriene,organizate pe baterii de catre 16 aparate si pe sectii de cate 4 proiectoare,necesare artileriei antiaeriene pe timpul noptii

3.posturile de ascultare,formate din cate 4 aparate de ascultare
4.unitati de baloane de baraj,formate pe sectii,sectiile pe echipe pt fiecare balon
(in general 10 baloane de fiecare sectie)
5.unitati de camuflaj cu personalul si atelierele necesare
In perioada 1920-1930 este de retinut ca arma isi castigase un rol si un loc important in teoria si practica militara a deceniului,fiind considerata ca o compo nenta de baza a luptei cu inamicul aerian.
In anul 1931,in artileria antiaeriana romana existau numai 22 baterii,cu un total de 88 tunuri de 3 calibre(76,5mm;75mm;57mm)si 9 modele diferite,multe dintre ele aflate in stare avansata de uzura.In afara de 5 baterii Skoda calibru
76,5mm hipo si 2 baterii de tunuri franceze calibru 75mm semifixe,celelalte piese facusera primul razboi mondial.
Nici in ceea ce priveste asigurarea munitiei necesare tunurilor existente situatia nu era in situatie mai buna.Asa,de pilda,pentru cele 32 tunuri calibru
76,5mm Skoda model 1914,existau doar 1000 proiectile de acelasi model,fata de un necesar de 38700 lovituri.
Perioada 1933-1938 s-a caracterizat printr-o continua agravare a situatiei internationale,pin intensificarea pregatirilor pentru un nou razboi,mai ales in
Germania hitlerista,secondata de Italia fascista.Asa incat,conducerea politico-militara de la Bucuresti a procedat,in aceasta perioada la aplicarea unei serii de masuride intarire a apararii nationale(crearea de noi intreprinderi pentru fabricarea de armament,tehnica de lupta,munitie si aparatura optica si de conducere a focului artileriei antiaeriene)inclusiv prin crearea unei industrii proprii pentru productia de aparare(ianuarie 1935).
Din cele prezentate,rezulta ca masuri ferme,care nu sufereau amanare,se impuneau cu necesitate pe linia inzestrarii artileriei antiaeriene cu tehnica de lupta noua,capabila sa faca fata unor eventuale atacuri ale uei aviatii cu perfor mante net superioare celei intrebuintate in primul razboi mondial.
In ceea ce priveste inzestrarea,artileria antiaeriana a cunoscut,in acesti ani

o veritabila relansare.Tunurile de camp,adaptate pt trageri antiaeriene,au fost inlocuite cu tunuri antiaeriene moderne importante,incepand cu anul 1937,din
Anglia,Germania,Franta,Suedia si Elvetia,precum si cu tunuri de productie romaneasca.Primele materiale moderne intrate in serviciu in artileria noastra au fost tunurile engleze de 75mm Vickers si cele de 88mm importante din Germania .In aceasta perioada,ofiterul-inventator Ion Bugescu si-a continuat preocuparile pe linia realizarii aparatelor de conducere a focului,reusind in anul
1935,construirea unui nou model,denumit“aparat central simplificat”model 1935 in toamna anului 1938 a aparut aparatul central”maior Bungescu model 1938” sub forma de pe prototip care a fost omologat in anul 1939.Acest din urma aparat avea sa fie introdus in dotarea bateriilor de artilerie antiaeriana de 75mm
Vickers.Perioada de modernizare a aartileriei antiaeriene romane a continuat indeosebi dupa anul 1938,cand s-au primit cele mai moderne tunuri.Astfel,in anul 1939,au intrat in inzestrare tunurile de calibru 37mm Rheinmetall germane si tunurile de 25mm Hotchkiss franceze.In aceasta perioada 1938-1940,unitatile de artilerie antiaeriana au fost dotate cu tunuri calibru mijlociu de 40mm Bofors de provenienta suedeza,precum si cu tunuri de 20mm Oerlikon elvetiene.De asemenea,au fost importate mitraliere de calibru 13.2mm,proiectoare de 150cm
Siemens si Nedalo,precum si de 60cm usoare,telemetre si altimetre stereoscopice cu baza 4 si respectiv 5m.
Intrarea in dotarea armatei romane a acestor tipuri de tehnica moderna de fabricatie straina a facut ca,din acest punct de vedere,artileria antiaeriana romana sa evolueze in acelasi ritm cu cea din armatelor Frantei,Germaniei,Angliei,etc.
Incheind consideratiile privind inzestrarea artileriei antiaeriene in perioada interbelica,mentionam ca,potrivit documentelor de arhiva,din totalul de 8301guri de foc de care dispunea armata romana la intrarea in cel de-al doilea razboi mondial,691 erau tunuri antiaeriene(a crescut de 4 ori fata de 1918).