Daca aceasta domnie de sapte ani a lui Cuza a fost atat de inteleapta si de benefica cum am spus, va veti intreba „dar de ce a fost rasturnat?", „de ce a fost adus un domn strain?". Aici trebuie sa dau cateva explicatii. Mai intai, exista totusi in tara o partida care gasea ca reformele lui Cuza veneau prea repede, ca nu eram pregatiti sa accep¬tam toate aceste legi in stil occidental; apoi unii mari pro¬prietari s-au temut ca va merge mai departe cu impartirea pamanturilor catre tarani; pe urma, viata privata a prin¬cipelui Cuza era criticata. Dar, mai cu seama, de multe zeci de ani intrase in mentalitatea acestor sefi politici pe care i-am avut in veacul trecut, ca tara noastra nu va capata un statut de tara cu adevarat libera, independen¬ta si de stil occidental decat in ziua cand va avea un rege sau un principe dintr-o dinastie straina, pentru a inceta luptele dintre diversele familii mari de la noi, intre Ghica sau Bibescu, Cantacuzino sau Mavrocordat. Si dorinta de a avea un principe strain era unul din punctele care aparea nelipsit in doleantele pe care ai nostri le prezentau marilor puteri ca sa explice care erau nazuintele poporu¬lui roman. n1c4cp
Cuza se angajase sa nu stea in scaun decat sapte ani si sa favorizeze alegerea unui domn strain. Se implineau acum sapte ani, iar Cuza nu facuse aparent nici un gest, nici un pas catre gasirea si alegerea unui domn strain. Acesta a fost argumentul major pentru care oameni poli¬tici din tabere diferite au facut un fel de coalitie, lucru care a mirat pe toata lumea.

S-au apropiat conservatorii cei mai de dreapta (pentru a vorbi in termeni moderni) de liberalii cei mai de stanga (fratii Bratianu si C. A. Rosetti) si li s-a spus, in mod peiorativ, „monstruoasa coalitie". Adevarul este ca aceasta coalitie a fost realizata de masoni. S-a creat chiar o loja masonica speciala pentru rasturnarea lui Cuza, in care au intrat si conservatori si liberali, si s-a pregatit o lovitura de stat cu complicitatea comandantilor unor unitati militare, in noaptea de 11/23 februarie 1866, au patruns in palat un grup de ofiteri cu pistolul in mana si l-au silit pe principele Cuza sa-si sem¬neze abdicarea. Cuza s-a purtat extrem de elegant, a iscalit, a plecat a doua zi spre Austria si niciodata n-a facut vreo plangere sau vreo incercare de revenire, repetand mereu ca si el dorise venirea unui principe strain. A murit in exil, relativ tanar, in 1873.