Trei ani dupa 1878, in 1881, principele Carol ia titlul de rege — fapt acceptat de toate puterile, ceea ce ne ridica, din punct de vedere protocolar, la rang de egalitate cu celelalte monarhii din Europa. Este un moment crucial pentru statutul nostru international. p2z5zq
in ciuda imperfectiunilor sistemului de vot cenzitar, despre care am vorbit, s-a ajuns la un regim destul de echilibrat, liberalii guvernand mai mult decat conserva¬torii, dar regele Carol a fost destul de iscusit pentru a sti cand era momentul sa-i inlocuiasca pe liberali si sa dea din nou puterea conservatorilor, sau invers. Iata cateva nume de politicieni care merita retinute: printre liberali trebuie negresit sa-i citam pe Ion C. Bratianu si pe C. A. Rosetti care, cu toate ca purta un nume ilustru, era foarte la stanga, de fapt era republican, nu indraznea s-o spuna deschis, dar stim din scrisorile lui si din anumite marturii ca ar fi preferat republica. Dupa moartea lui I. C. Bratianu, presedinte al Partidului Liberal a fost un Sturdza, deci un om provenit din marea boierime, dintr-o familie care daduse doi domni Moldovei, in Partidul Liberal n-au fost deci numai burghezi, cum s-a spus multa vreme, au fost si boieri, sau boiernasi. Dar, in general, e drept sa se spuna ca Partidul Liberal a favorizat burghezia nascanda, adica a reprezentat partidul celor care voiau sa se im¬bogateasca facand din Romania o tara mai moderna, cu industrii si cu un comert mai dezvoltat, pe cand Partidul Conservator era sustinut mai mult de marii proprietari agricoli. Printre presedintii Partidului Conservator tre¬buie sa-l citam pe Lascar Catargi (un bulevard din Bu¬curesti ii poarta numele). Trebuie sa recunoastem ca a fost un excelent guvernant si ca, dupa ce liberalii luau cateodata masuri prea pripite de modernizare a tarii, venea un guvern conservator si, printr-o administrare mai se¬vera, stabiliza situatia.

Lascar Catargi a ramas un model de om integru si bun organizator. Despre el se povesteste ca regele Carol ii cere odata sa ia nu stiu ce masura pe care Catargi nu o gasea potrivita, iar atunci, cu accentul lui moldovenesc, Catargi raspunde: „Aiasta nu se poate, maiestate!" (As fi vrut sa i se fi spus la fel si lui Ceausescu, din cand in cand, de catre oamenii care erau sub ordinele lui. Pe vremea aceea oamenii nostri politici aveau mai mult curaj.) Mai citez printre sefii conservatori pe marele mosier Gheorghe Cantacuzino, zis „Nababul", pe generalul Manu, pe Petre Carp si, mai tarziu, pe Titu Maiorescu, marele cri¬tic literar, cel care crease Junimea, in fine un conservator mai democrat, Take Ionescu, care va juca un rol insemnat in timpul primului razboi mondial si imediat dupa; vedeti deci ca exista si atunci un amestec al intelectualilor de seama in politica. Si Maiorescu, si Eminescu, si Caragiale au fost conservatori!
in schimb, ideile socialiste isi fac o aparitie mai timida in publicistica sau prin agitatie sociala, si aproape nula in Parlament, in afara de integrarea in Partidul Liberal a unor personalitati cu optiuni categoric socializante, intr-o tara cu o industrie abia incipienta, deci cu o clasa muncitoare urbana foarte redusa, socialismul de inspiratie marxista nu putea patrunde decat incet si marginal, si era de altfel in concurenta cu un curent zis „poporanist", partizan mai mult al dezvoltarii unei agriculturi mici si mijlocii, in aceasta privinta, numele a doi teoreticieni si luptatori politici, ambii veniti din Rusia, sunt de retinut: „popo¬ranistul" Constantin Stere, mic boier basarabean — care va juca un rol politic si dupa razboi —, si marxistul, spi¬rit ascutit, Dobrogeanu-Gherea.
Disputa intre partizanii unui efort axat pe dezvoltarea industriei ca imperativ absolut in vederea intrarii Roma¬niei in randul natiunilor moderne, si cei care puneau accentul pe ocrotirea agricultorilor mici si mijlocii (care a dus la formula usor ironica: „Romania e o tara eminamente agricola!") s-a dus nu numai la nivel doctrinar, dar si, intr-o oarecare masura, la nivel parlamentar, intre cele doua mari partide, conservatorii favorizand mai mult latura agricola — intalnindu-se, paradoxal, pe acest teren cu populistii si viitorii taranisti, pe cand liberalii erau ca¬tegoric sprijinitori ai dezvoltarii industriale.